Sunteți pe pagina 1din 31

1.

Legea penala

Notiune: prin lege penala se intelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi organice,
ordonante de urgenta sau alte acte normative care la data adoptarii lor aveau putere de lege.

1.1.APLICAREA LEGII PENALE IN SPATIU:

1.Principiul teritorialitatii:
Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei.
Prin teritoriu Romaniei se intelege intinderea de pamant, marea teritoriala si apele cu solul, subsolul
si spatiul aerian, cuprinse intre frontierele de stat.
Prin infractiune savarsita pe teritoriul Romaniei se intelege orice infractiune comisa pe teritoriu sau
pe o nava sub pavilion romanesc ori pe o aeronava inmatriculata in Romania.
Exceptii: infractiunile savarsite de persoanele care se bucura de imunitate de jurisdictie penala,
infractiunile savarsite de militarii unei armate straine aflate in trecere ori stationate pe teritoriul tarii
Legea penala romana nu se aplica infractiunilor savarsite de reprezentantii diplomatici ai statelor
straine sau de alte persoane care nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman.

2.Principiul personalitatii legii penale:


*Pentru a se aplica legea penala romana infractiunilor savarsite in afara tarii se cer indeplinite
conditiile:
a)infractiunea sa fie savarsita in afara teritoriului tarii
b)infractiunea sa fie de o anumita gravitate
c)fapta sa fie calificata ca infractiune potrivit legii penale romane
d)infractorul sa fie cetatean roman ori o persoana juridica romana in momentul savarsirii infractiunii
* Aplicarea legii penale romane conform principiului personalitatii este conditionata de:
a)savarsirea unei infractiuni in afara teritoriului tarii
b)infractiunea sa fie sanctionata de legea penala romana cu pedeapsa cu inchisoarea de cel mult 10
ani sau cu pedeapsa amenzii
c)fapta sa fie prevzuta ca infractiune atat in legea penala romana, cat si in legea penala a tarii unde
aceasta a fost comisa
d)infractorul sa fie cetatean roman ori persoana juridica romana in momentul savarsirii infractiunii

3.Principiul realitatii:
Principiul isi are fundamentul in apararea valorilor sociale ce privesc statul roman, cetatenii romani
si persoanele juridice romane impotriva infractiunilor comise in strainatate de cetateni straini sau de
persoane fara cetatenie.
Legea penala romana se aplica potrivit principiului realitatii daca se indeplinesc conditiile:
a)infractiunea sa fie savarsita in afara teritoriului tarii
b)infractiunea savasita sa fie din cele: contra statului roman, contra unui cetatean roman ori contra
unei persoane juridice romane
c)fapta sa fie infractiune potrivit legii penale romane
d)infractorul sa fie cetatean strain sau o persoana fara cetatenie la data comiterii infractiunii

4.Principiul universalitatii:
Consacra aplicarea legii penale romane infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, daca
infractorul este cetatean strain ori persoana fara cetatenie.
Intr-o prima ipoteza, aplicarea legii penale romane se face cu indeplinirea urmatoarelor conditii:
a)comiterea unei infractiuni in afara teritoriului tarii
b)infractiunea comisa sa nu faca parte dintre cele contra statului roman, contra unui cetatean roman
sau contra unei persoane juridice romane
c)fapta comisa in afara teritoiului tarii sa fie calificata infractiune potrivit legii penale romane
d)pentru infractiunea comisa in strainatate statul roman si-a asumat obligatia sa o reprime in temeiul
unui tratat international
e)infractorul sa fie cetatean strain ori o persoana fara cetatenie, indiferent unde isi are domiciliul
f)infractorul sa se afle de bunavoie pe teritoriul Romaniei

1.2. APLICAREA LEGII PENALE IN TIMP:

1.Activitatea legii penale:


-pricipiul activitatii este un principiu de baza al aplicarii legii penale in timp, ce da expresie si decurge
din princiul legalitatii
-legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare
-legea penala intra in vigoare la 3 zile de la publicarea ei in Monitorul Oficial sau la o data ulterioara
prevazuta in textul ei
-iesirea din vigoare a legii penale are loc prin abrogare:
*totala – cand intreaga lege este scoasa din vigoare
*partiala – cand doar o parte din lege este scoasa din vigoare
*expresa – cand se prevede in legea de abrogare ce anume se scoate din vigoare
*tacita – data abrogarii tacite este data intrarii in vigoare a legii care reglementeaza din nou aceeasi
materie, dar in mod diferit
-probleme speciale se pun in cazul infractiunilor ce incep sa fie savarsite sub incidenta unei legi si se
epuizeaza sub incidenta altei legi. In acest caz se va aplica legea penala in vigoare din momentul
epuizarii infractiunii
-determinarea legii penale aplicabile se va pune si in situatia in care la reglementarea aceleasi relatii
sociale vin in concurs doua legi, una generala si una speciala, ambele in vigoare. Regula ca legea
speciala deroga de la legea generala va rezolva problema

2.Aplicarea legii penale de dezincriminare:


-legea noua care dezincrimineaza se aplica faptelor savarsite inainte de intrarea ei in vigoare
Conditiile in care se aplica legea penala de dezincriminare:
•la data savarsirii faptei legea in vigoare prevedea acea fapta ca infractiune
•o lege ulterioara nu mai prevede fapta respectiva ca infractiune
•intrarea in vigoare a legii noi care dezincrimineaza fapta comisa poate avea loc:
- dupa savarsirea faptei
-dupa judecarea definitiva a cauzei
-dupa executarea sanctiunii penale aplicate pentru fapta comisa sub imperiul legii vechi

3.Aplicarea legii penale in situatii tranzitorii:


Situatiile tranzitorii, determinate de succesiunea legilor penale, se refera la ipotezele in care de la
savarsirea unei infractiuni si pana la judecarea ei intervin una sau mai multe legi penale succesive
care prevad fapta ca infractiune.

4.Aplicarea legii penale mai favorabile pana la judecarea definitiva a cauzei:


Daca este mai favorabila legea sub imperiul careia s-a comis infractiunea, legea va ultraactiva, iar
daca este mai favorabila legea din momentul judecarii faptei ori o lege ce a fost in vigoare intre
savarsirea infractiunii si judecarea ei, aceasta lege va retroactiva.
Situatiile in care se aplica legea penala mai favorabila presupun:
a)sa existe o succesiune de legi penale intre data comiterii infractiunii si data judecarii acesteia
b)fapta savarsita sa fie calificata infractiune atat in legea in vigoare la data savarsirii infractiunii, cat si
in legea in vigoare la data judecarii, precum si in legile penale care eventual s-au succedat intre
aceste date
c)intre legile penale succesive sa existe diferente
***Criterii de determinare a legii penale mai favorabile:
-conditiile de tragere la raspundere penala
-conditiile de sanctionare
In cele mai multe situatii determinarea legii penale mai favorabile se face dupa criteriul pedepselor
principale.

5.Aplicarea legii penale mai favorabile dupa judecarea definitiva a cauzei:


Conditiile:
a)sa exite o hotarare definitiva de condamnare la o pedeapsa (detentiune pe viata, inchisoare,
amenda) ori la o masura educativa sau o hotarare definitiva prin care s-a luat o masura de siguranta.
b)pana la executarea pedepselor sa fi intrat in vigoare o noua lege care sa prevada o pedeapsa mai
usoara ori sanctiuni mai usoare.
c)pedeapsa aplicata in baza legii vechi sa fie mai grea ca natura decat cea prevazuta in legea noua
pentru aceeasi infractiune

6.Principiul ultraactivitatii legii penale temporare:


Legea penala temporara se aplica infractiunii savarsite in timpul cat era in vigoare, chiar daca fapta
nu a fost urmarita sau judecata in acel interval de timp.
Legea penala temporara este legea penala care prevede data iesirii ei din vigoare sau a carei aplicare
este limitata prin natura temporara a situatiei care a impus adoptarea sa.
Aplicarea legii penale temporare reprezinta o exceptie de la retroactivitatea legii penale mai
favorabile.

1.3.EXTRADAREA:
Notiune: este un act bilateral intre doua state in baza caruia un stat pe al carui teritoriu s-a refugiat
un infractor sau un condamnat il preda, la cerere, altui stat pentru a fi judecat ori pus sa execute
pedeapsa la care fusese condamnat.
La extradare participa intotdeauna doua state:
-statul solicitat – pe teritoriul caruia se gaseste infractorul sau condamnatul
-statul solicitant – care cere si care poate fi:
a)statul pe teritoriul caruia s-a savarsit infractiunea
b)statul impotriva intereselor caruia a fost savarsita infractiunea
c)statul al carui cetatean este infractorul.

Conditii in care se poate solicita ori acorda extradarea:


1.Conditii cu privire la infractiune:
•sa se fi savarsit o infractiune pe teritoriul statului solicitant ori impotriva intereselor acestuia sau de
catre un cetatean al acestui stat
•fapta sa fie incriminata in legile ambelor state care participa la extradare
•infractiunea savarsita sa atraga, potrivit atat legislatiei statului solicitant, cat si legislatiei statului
roman, o pedeapsa privativa de libertate de cel putin un an, iar in vederea executarii unei pedepse,
numai daca aceasta este de cel putin 4 luni

2.Conditii cu privire la infractor:


•cand Romania este stat solicitat, infractorul trebuie sa fie cetatean strain
•nu pot fi extradati de catre Romania: cetatenii romani, persoanelor carora li s-a acordat dreptul de
azil in Romania, persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate de jurisdictie
3.Conditii privind urmarirea penala sau executarea pedepsei:
•infractiunea pentru care se cere extradarea sa nu fie dintre acelea pentru care actiunea penala atat
in legislatia romana, cat si in legislatia statului solicitant poate fi angajata numai la plangerea
prealabila a persoanei vatamate, iar aceasta se opune extradarii
•sa nu fi intervenit prescriptia raspunderii penale ori prescriptia executarii pedepselor
•extradarea este inoperanta daca in statul solicitant s-a acordat gratierea pentru pedeapsa aplicata
infractorului.

4.Conditii privind cererea de extradare:


Cererea de extradare trebuie sa fie insotita de inscrisuri din care sa rezulte temeiurile pentru
admiterea extradarii:
•originalul sau copie autentica a mandatului de arestare sau copie a hotararii de condamnare
•o expunere a faptelor pentru care se cere extradarea
•copie a textelor de lege aplicabile
Regula specialitatii extradarii: persoana extradata nu poate fi judecata decat pentru infractiunea ori
infractiunile pentru care a fost extradata si, tot astfel, nu poate fi pusa sa execute decat pedeapsa ori
pedepsele pentru care a fost extradata.

2.0.NOTIUNEA SI TRASATURILE ESENTIALE ALE INFRACTIUNII


Notiune: infractiunea este fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie, nejustificata si
imputabila persoanei care a savarsit-o.

Trasaturile infractiunii:
1.Prevederea in lege, ca trasatura esentiala a infractiunii:
-prin prevederea in legea penala a faptei periculoase ce se savarseste cu vinovatie se realizeaza
diferentierea infractiunii de celelalte forme de ilicit juridic
2.Fapta savarsita cu vinovatie:

Formele vinovatiei:

a)INTENTIA: atitudinea psihica a faptuitorului rezultand din prevederea rezultatului faptei sale si
urmarirea acelui rezultat prin savarsirea faptei ori numai acceptarea acestui rezultat.
-intentia directa – se caracterizeaza prin prevederea rezultatului faptei si urmarirea acelui rezultat
prin savarsirea faptei
-intentia indirecta – se caracterizeaza prin prevederea rezultatului de catre faptuitor, rezultat care
numai este urmarit, ci acceptata eventualitatea producerii lui

b)CULPA: atitudinea psihica a faptuitorului care prevede rezultatul faptei sale, nu-l accepta, socotind
fara temei ca acesta nu se va produce.
1.culpa cu prevedere – faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care nu-l urmareste, nu-l
accepta si considera fara temei ca acesta nu se va produce
2.culpa simpla sau fara prevedere – faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea
sa-l prevada

c)INTENTIA DEPASITA sau PRAETERINTENTIA: se realizeaza prin savarsirea unei fapte cu intentie si
producerea unui rezultat mai grav decat cel urmarit sau acceptat de faptuitor, rezultat ce se imputa
acestuia sub forma culpei, deoarece este socotit fara temei ca el nu se va produce ori nu l-a prevazut,
desi trebuia si putea sa-l prevada
3.Fapta sa fie nejustificata:
3.chiar daca fapta savarsita intruneste toate conditiile prevazute in norma incriminatoare, fiind astfel
prevazuta de legea penala, daca legea permite savarsirea acestei fapte, in anumite conditii, atunci
fapta nu va constitui infractiune
4.Fapta sa fie imputabila persoanei care a savarsit-o:
Imputabilitatea = capacitatea sau facultatea de a discerne valoarea etica si sociala a actului sau, de a
aprecia motivele care il stimuleaza la acel act sau il retin de la acel act si de a se determina conform
acestei aprecieri.

2.1..CONTINUTUL INFRACTIUNII

Obiectul infractiunii:
-obiectul juridic general – este format din totalitatea relatiilor sociale ocrotite prin normele dreptului
penal
-obiectul juridic generic – este format din fasciculul, grupul, manunchiul de valori sociale de aceeasi
natura ocrotite prin normele penale
-obiectul jobiectul direct nemijlocit – infractiunea, fiind o fapta socialmente periculoasa, se indreapta
impotriva unor valori sociale ocrotite penal

Subiectul infractiunii:
Persoana fizica subiect activ al infractiunii ce indeplineste conditiile :
1.varsta ceruta de lege:
-pana la varsta de 14 ani se prezuma absolut ca minorul nu are discernamant
-minorul intre 14 si 16 ani va raspunde penal numai daca se dovedeste ca in savarsirea faptei
concrete a avut discernamant
-minorul care a implinit varsta de 16 ani este prezumat ca are capacitate penala
2.responsabilitatea – aptitudinea persoanei de a-si da seama de faptele sale, de rezonanta sociala a
acestora, precum si de a-si putea determina si dirija in mod constient vointa in raport cu aceste fapte
3.libertatea de vointa si actiune – aceasta a decis in mod liber asupra savarsirii faptei si a avut
libertatea de hotarare si a actionat potrivit propriei sale vointe

Subiectul pasiv al infractiunii:


Subiectul pasiv este definit ca fiind persoana fizica sau persoana juridica titulara a valorii sociale
ocrotite si care este vatamata ori pusa in pericol prin infractiuneâ Pentru a fi subiect pasiv al
infractiunii, persoana fizica sau persoana juridica trebuie sa fie titulara valorii sociale ocrotite penal.

2.2.CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACTIUNII


*Latura obiectiva= totalitatea conditiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de
conduita, interzis sau ordonat, pentru existenta infractiunii.
Structura laturii obiective:
-elementul material – actul de conduita interzis sau ordonat prin norma de incriminare
-urmarea imediata – vatamarea adusa valorii sociale ocrotite prin fapta interzisa
-legatura de cauzalitate – este liantul intre elementul material (cauza) si urmarea imediata (efectul)
cerut de lege pentru existenta infractiunii. Legatura de cauzalitate este lesne de stabilit in acele
cazuri in care rezultatul produs este generat de actiunea sau inactiunea unei persoane.

*Latura subiectiva:=totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la atitudinea constiintei si vointei


infractorului fata de fapta si urmarile acesteia, pentru caracterizarea faptei ca infractiune.
Structura laturii subiective:
-elementul subiectiv – atitudinea psihica a persoanei care a savarsit o fapta prevazuta de legea
penala, fata de aceasta fapta si urmarile acesteia, atitudinea exprimata in vinovatie ceruta de lege
pentru existenta acelei infractiuni.

3.0.INLĂTURAREA CARACTERULUI PENAL AL FAPTEI


Caracterul penal sau infracţional al unei fapte =însuşire sintetică a faptei ce decurge din întrunirea
trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii.
Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei nu se confundă cu cauzele generale care înlătură
răspunderea penală (amnistia, prescripţia răspunderii penale, lipsa plângerii prealabile, retragerea
plângerii prealabile şi împăcarea), cazuri în care fapta este infracţiune şi doar consecinţa ei -
răspunderea penală - este înlăturată.
Cauzele care înlătură caracterul penal al unei fapte nu se confundă nici cu cauzele de nepedepsire (de
impunitate).

Cauzele de impunitate pot :


* generale, când au efecte mai întinse şi sunt prevăzute în Partea generală a Codului penal
ex.: desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului , împiedicarea de către participant a
consu¬mării faptei
* speciale, prevăzute pentru anumite infracţiuni
ex.: retragerea mărturiei mincinoase, denunţarea mitei de către mituitor.

Clasificare:
1.criteriul trăsăturii esenţiale a infracţiunii asupra căreia se răsfrânge în principal, conducând la
nerealizarea acesteia si înlătură caracterul penal al faptei se pot împărţi în:
a) cauze care privesc lipsa prevederii în legea penală a faptei;
b) cauze justificative
c) cauze de neimputabilitate. Cauzele care privesc vinovăţia (trăsătură enunţată în definiţia legală a
infracţiunii) sunt practic cauzele de neimputabilitate.

2.Criteriul sferei de aplicare


a)Cauzele generale care înlătură caracterul penal al faptei
-au sediul de reglementare în Partea generală a Codului penal
-sunt aplicabile oricăror cauze concrete
ex.: cauzele justificative (art. 18-22 C.p.), cauzele de neimputabilitate (art. 23-31 C.p.), abrogarea
incriminării (art. 4 C.p.).
b)Cauzele speciale au o aplicaţiune mai restrânsă la cazurile anume pre¬văzute de lege.
-sediul de reglementare poate fi atât în Partea generală, cât şi în Partea specială a Codului penal
ex.: lipsa dublei incriminări (art. 9 alin. 2 C.p.), constrângerea la darea de mită (art. 290 alin. 2 C.p.).

3.Criteriul caracterul infracţional al faptei pot fi:


a) Cauzele reale sunt cele privitoare la faptă şi care se răsfrâng cu efectele lor asupra tuturor
participanţilor,
ex.: cauzele justificative, lipsa prevederii în legea penală
b) Cauzele personale sunt cele privitoare la persoana făptuitorului şi pro¬duc efecte numai în raport
cu persoana care s-ar afla în astfel de situaţii în mo¬mentul comiterii faptei.

Cauzele justificative:
-Legitima aparare
-Starea de necesitate
-Exercitrea unui drept / a unei obligatii
-Consimtamantul pers.vatamate

Cauzele de neimputabilitate :
-constarngerea fizica si /sau morala
-excesul neimputabil
-minoritatea faptuitorului
-inresponsabilitatea
-intoxicatia
-eroarea
-cazul fortuit

3.1.1.LEGITIMA APARARE
Notiune: legitima aparare este o cauza care exclude caracterul penal al faptei, datorita lipsei
caracterului nejustificat al acesteia.
Legitima aparare apare ca o riposta pe care o da o persoana impotriva unui atac ce pune in pericol
persoana, drepturile acesteia ori interesul general, riposta determinata de necesitatea apararii
valorilor sociale periclitate.
Depăşirea limitelor legitimei apărări poate conduce la înlăturarea caracterului penal al faptei când se
întemeiază pe tulburarea sau temerea în care se găsea făptuitorul în momentul comiterii faptei.

Conditiile atacului:
•atacul sa fie material -se obiectivizează prin acţiuni fizice, menite să vatăme în substanţa lor fizică
valorile sociale ocrotite si se foloseşte forţa fizică ori instrumente, mijloace
ex. atacul verbal sau scris (ameninţare, şantaj,) nu poate da o riposta legitima
•atacul sa fie direct – atacul este direct cand se indreapta si creeaza un pericol nemijlocit pentru
valoarea sociala ocrotita.
ex.atacul nu este direct dacă între agresor şi victimă se află un obstacol (poartă închisă, uşă închisă,
zid, gard )sau între agresor şi valoarea ocrotită există o dis¬tanţă mai mare în spaţiu
•atacul sa fie imediat – atacul este imediat cand pericolul pe care-l reprezinta pentru valoarea sociala
s-a ivit, este actual sau este pe cale sa se iveasca.
•atacul sa fie injust – adica sa nu aiba temei legal in baza caruia se efectueaza.Riposta împotriva unui
atac injust nu trebuie să fie exagerată
ex.arestarea unei pers pe baza de mandat nu este un atac injust
•atacul sa fie indreptat impotriva persoanei care se apara ori impotriva alteia sau impotriva unui
interes general
•atacul sa puna in pericol persoana celui atacat ori interesul general.

Conditiile apararii:
•apararea se realizeaza printr-o fapta prevazuta de legea penala
•apararea sa fie precedata de atac
•apararea sa se indrepte impotriva agresorului-împotriva vieţii, sănătăţii, libertăţii agresoru¬lui, dar
nu împotriva bunurilor sale.
•apararea sa fie necesara pentru inlaturarea atacului
•apararea sa fie proportionala cu gravitatea atacului.

3.1.2.STAREA DE NECESITATE
Notiune: starea de necesitate este o cauza justificativa care inlatura caracterul penal al faptei.
Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat şi
care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau
un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt
vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era Măturat

Conditiile privitoare la pericol:


•sa fie imediat – pericolul este imediat cand este pe cale sa se produca
•pericolul imediat sa ameninte valorile sociale
•pericolul sa fie inevitabil – adica sa nu poata fi inlaturat in alt mod decat prin savarsirea faptei
prevazute de legea penala

Conditiile actiunii de salvare:


•sa se realizeze prin comiterea unei fapte prevazute de legea penala
•actiunea de salvare prin savarsirea faptei prevazute de legea penala sa fi constituit singurul mijloc
de inlaturare a pericoluluiex.(transportarea de urgenţă la spital a unui accidentat se face fara permis
sau cu cu un autovehicul ce nu era al lui)
•prin actiunea de salvare sa nu se cauzeze urmari vadit mai grave decat acelea care s-ar fi putut
produce daca pericolul nu era inlaturat(ex.nu va fi în stare de necesitate persoana care, pentru a
salva de la inundaţie grădina sa de legume, distruge un baraj )
•fapta sa nu fie savarsita de catre sau pentru a salva o persoana care avea obligatia de a infrunta
pericolul(ex.: pompierul )

Efectele stării de necesitate.


Fapta săvârşită în stare de necesitate nu are un caracter infracţional / penal , deoarece este permisă
de lege si nu atrage răspunderea penală.
Starea de necesitate nu inlatura răspunderea civile fiindcă de cele mai multe ori prejudiciul este adus
unei alte persoane nevinovate de ivirea pericolului este obligat să repare prejudiciul cauzat , iar daca
pericolul s-a produs ca urmare a conduitei persoanei care a şi suferit prejudiciul, atunci este
înlăturată şi răspunderea civilă a făptuitorului

3.1.3.EXERCITAREA UNUI DREPT SAU ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAŢII


Noţiune :Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept
recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege( cu respectarea limitelor ei), sau a
unei obligatii impuse de o autoritate competenta(in forma legala)

Exixta 3 situaţii:
a) exercitarea unui drept recunoscut de lege;
- săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.ex:pătrunderea în propria locuinţă a persoanei nu
poate constitui fapta de violare de domiciliu dacapersoana respectivă nu are îngrădit dreptul de a
intra .
-exercitarea dreptului să fie prevăzută de lege-legi organice, legi ordinare,
HG,OUG,OG,HCL:Exercitarea dreptului cu depăşirea cadrului legal, cu rea-credinţă, nu mai poate
constitui o cauză justificativă

b) îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege


-săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală,dacă fapta nu este prevăzută de legea penală (nu
este tipică), nu se pune problema analizei caracterului nejustificat al acesteia.
-îndeplinirea obligaţiei trebuie făcută cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege.ex.,
intervenţiile chirurgicale presupun vătămarea persoanei, dar care nu vor conduce la realizarea unei
infracţiuni daca intervenţia a decurs conform prescripţiilor/procedurilor medicale

c) îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă.


-săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
-îndeplinirea obligaţiei să fie impusă de autoritatea competentă.
-îndeplinirea obligaţiei să fie impusă în forma prevăzută de lege
-indeplinirea obligaţiei să nu fie în mod vădit ilegală-Făptuitorul (executantul obligaţiei) nu este o
simplă unealtă în mâna autorităţii emitente, ci o persoană care poate discerne între ceea ce este bine
şi rău, iar în faţa unei discrepanţe evidente între cerinţele legii şi condiţiile în care trebuie adusă la
îndeplinirea obligaţia, executantul trebuie să se abţină de la îndeplinirea acestei

3.1.4.CONSIMŢĂMÂNTUL PERSOANEI VĂTĂMATE


Noţiune:Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu consimţământul persoanei
vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol,
insa este nejustificata în cazul infracţiunilor contra vieţii, precum şi atunci când legea exclude efectul
justificativ al acestuia.
Conditii:
a)persoana vătămată să fie titularul valorii sociale ce urmează a fi lezată.
b)valoarea socială lezată sau pusă în pericol să facă parte dintre acelea de care titularul poate
dispune în mod legal.
ex., partea vătămată consimte la producerea de vătămări asupra sa în scopul sustragerii de la
serviciul militar pe timp de război
c)Să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală
ex:raportul sexual nu s-a realizat prin constrângere, ci cu consimţământul celeilalte persoane,deci nu
constituie infracţiunea de viol
d)existenţa consimţământului persoanei vătămate valabil exprimat dat în orice formă (oral, scris,
gesturi ) si neviciat
-dacă persoana vătămată şi-a dat acordul ulterior săvârşirii faptei, caracterul nejustificat al faptei nu
este înlăturat.
-dacă persoana vătămată şi-a dat iniţial acordul, dar pe parcursul săvârşirii faptei a retras acest acord,
continuarea săvârşirii faptei este nejustificată şi poate fi infracţiune.

Efecte:
-Fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu consimţământul persoanei vătămate este justificată
(are caracter licit) şi deci nu va avea caracter penal.
-Dacă se produce o faptă mai gravă decât aceea la care s-a consimţit făptuitorul, va răspunde penal
pentru aceasta.
ex., uciderea la cererea victimei (art. 190 C.p.) reprezintă un omor atenuat
-nu se răspunde civil pentru eventualul preju¬diciu cauzat persoanei vătămate.

3.2.1.CONSTRÂNGEREA FIZICĂ
Noţiune -Constrângerea fizică este o cauză de neimputabilitate care înlătură caracterul penal al
faptei.,constrângere fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
Sub constrângerea fizica, sau forţei majore, persoana este împiedicată să acţioneze.-ex.acarul este
imobilizat de răufăcători şi nu poate schimba macazul la calea ferată

Condiţii:
a)Să existe o constrângere asupra fizicului unei persoane în momentul comiterii faptei:
-din partea altei per¬soane (imobilizare, sechestrare);
- partea unui ani¬mal (un câine dresat care imobilizează făptuitorul)
-din partea unui eveni¬ment (inundaţie, viscol, cutremur etc.) care răpeşte libertatea de mişcare a
făp¬tuitorului, ori îl împinge la o activitate ca pe un simplu instrument (căderea pe gheaţă, leşinul,
epilepsia etc.).
b)Constrângerea la care a fost supusă persoana să nu i se fi putut rezista
ex.: militarul sechestrat într-o încăpere, la parterul putea să se elibereze prin fereastra deschisa
c)Sub imperiul constrângerii fizice, persoana să săvârşească o faptă pre¬văzută de legea penală

Efectele:
-Fapta săvârşită sub imperiul constrângerii fizice nu este infracţiune, nu are caracter penal pentru că
nu îi este imputabilă făptuitorului,nu atrage răspunderea penală
-Vinovăţia nu poate exista când făptuitorul nu are libertatea de acţiune.
-Răspunderea civilă este înlăturată şi ea în principiu.

3.2.2.CONSTRÂNGEREA MORALĂ
Noţiune-Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri
morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului / a altuia şi care
nu putea fi înlăturat în alt mod
ex:sub ameninţarea cu pistolul funcţionarul întocmeşte un act fals
Condiţi:
a)Să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală sub imperiul unei constrângeri exercitate prin
ameninţare.
b)Să existe o acţiune de constrângere exercitată prin ameninţare cu un pericol grav,făcută oral, în
scris sau în orice alt mod.
c)Pericolul grav cu care se ameninţă să nu poată fi înlăturat altfel decât prin săvârşirea faptei pretinse

Efecte:
-Fapta săvârşită sub imperiul unei constrângeri morale nu este infracţiune deoarece nu îi este
imputabilă persoanei care a săvârşit-o, nu atrage nici răspunderea penală a făptuitorului.
-Fapta nu îi poate fi imputată persoanei care a săvârşit-o dacă acesteia îi lipseşte libertatea de voinţă.

3.2.3.EXCESUL NEIMPUTABIL
Exista 2 cauze de neimputabilitate care au o strânsă legătură cu două cauze justificative:
-legitima apărare
- starea de necesitate

1.Excesul neimputabil în cazul depăşirii limitelor legitimei apărări


Noţiune.:Această cauză de neimputabilitate este fapta prevăzută de legea penală săvârşită de
persoana aflată în legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei
apărări proporţionale cu gravitatea atacului.

Efecte juridice
-Fapta săvârşită cu depăşirea limitelor legitimei apărări nu este imputabilă persoanei care a săvârşit-
o, fiindcă acesta a comis fapta fără vinovăţie din cauza tulburării ori temerii în care se afla la
momentul respectiv,deci nu este infracţiune şi înlătură şi răspunderea penală a făptuitorului.
-Dacă fapta săvârşită în condiţiile depăşirii limitelor legitimei apărări a fost săvârşită în interesul unei
terţe persoane, cel prejudiciat se va îndrepta împotriva acesteia în temeiul îmbogăţirii fără justă
cauză.
-Excesul scuzabil=fapta săvârşită cu depăşirea limitelor legitimei apărări nu are ca temei tulburarea
sau temerea persoanei care a săvârşit-o, este imputabilă, constituie infracţiune, această stare va fi
reţinută ca circumstanţă atenuantă legală a depăşirii limitelor legitimei apărări.

2. Excesul neimputabil în cazul depăşirii limitelor stării de necesitate


Notiune:Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de
necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuieşte urmări vădit mai
grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

Efecte juridice :
-Fapta comisă de persoana aflată în stare de necesitate, ce a produs urmări vădit mai grave decât
cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat, nu este imputabilă, fiindcă aceasta nu
şi-a dat seama în momentul comiterii faptei de aceste urmări, fiind comisă fără vinovăţie, nu este
infracţiune şi înlătură răspunderea penală.
-Răspunde civilă în condiţiile excesului neimputabil pt ca s-a cauzat un prejudiciu chiar celui care a
generat pericolul, acesta va suporta paguba produsă.
-Excesul neimputabil este o cauză personală şi nu se răsfrânge asupra participanţilor la săvârşirea
faptei de salvare.
-Excesul scuzabil=Dacă în timpul săvârşirii faptei de salvare făptuitorul şi-a dat seama că pricinuieşte
urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat, fapta nu
mai constituie un exces neimputabil, ci este infracţiune dar reprezintă o circumstanţă atenuantă
3.2.4.MINORITATEA FĂPTUITORULUI
Notiune : Minoritatea făptuitorului este o cauză care înlătură imputabilitatea faptei.Nu este
imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor, care la data comiterii acesteia nu
îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.
Art. 113 :
-minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal(se prezumă absolut că nu are
responsabilitate penală),
-minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta
cu discernământ(este prezumat relativ că nu are discernământul faptelor sale,prezumtie ce se poate
răsturna prin dovada că la săvârşirea faptei concrete a avut discernământ.)

Condiţii:
a)să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală;
b)făptuitorul, la data săvârşirii faptei, să nu îndeplinească condiţiile le¬gale pentru a răspunde penal

Efecte:
-Fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea
condiţiile legale pentru a răspunde penal nu este infracţiune, deoarece nu îi este imputabilă .
-Minoritatea este o cauză personală şi nu se răsfrânge asupra participanţilor la săvârşirea faptei.
-Când minorul care nu răspunde penal a săvârşit fapta fiind determinat ori sprijinit cu intenţie de alţi
participanţi = participaţiei im¬proprii
-Răspunderea civilă nu este înlăturată pentru per¬soanele care l-au avut sub îngrijire / supraveghere
pe minor, dacă se reţine culpa acestora.
-Faţă de minorul care nu răspunde penal şi care săvârşeşte fapte prevăzute de legea penală se va
putea lua una dintre măsurile de protecţie specială a copilului prevăzute în lege:supravegherea
specializată sau plasamentul.

3.2.5.IRESPONSABILITATEA
Noţiune :Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în
momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea
să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze.
Iresponsabilitatea= starea de incapacitate psihofizică a unei persoane care nu poate să-şi dea seama
de semnificaţia socială a acţiunilor sau inacţi¬unilor sale ori nu poate fi stăpână pe ele,

Iresponasbilitatea priveşte incapacitatea psihică a persoanei


-raport intelectiv-când aceasta nu-şi poate da seama de semnificaţia socială a acţiunilor sau
inacţiunilor ei,
-raport volitiv- când nu-şi poate determina şi dirija în mod normal voinţa.
Incapacitatea psihică a unei persoane se poate datora:
-unor anomalii care împiedică dezvoltarea facultăţilor psihice (idioţenia, infantilism, cretinism,
debilitate mintală),
-unor maladii neuropsihice (somn natural, somn hipnotic, lipotimie etc.),
-unor tulburări psihice provocate prin intoxicaţii (stări de inconştienţă, consumul de alcool, substanţe
stupefiante, alimente alterate etc.) .
Incapacitatea psihică poate fi:
- permanentă ori temporară,
-congenitală sau survenită.
Constatarea existenţei incapacităţii psihice a persoanei se face de către medicii specialişti.

Condiţii:
a)Făptuitorul să aibă incapacitatea psihică intelectivă şi volitivă cu privire la acţiunile sau inacţiunile
lui
-nu intelege caracterul penal al faptei pt ca nu are discernamant sau este inconstient
-nu işi determina şi dirijeaza manifestările de voinţă pt ca este stăpânit de o impulsivitate irezistibilă
sau de un indiferentism total ).
b)Starea de incapacitate psihică să existe în momentul săvârşirii faptei, chiar daca după săvârşirea
faptei, făptuitorul şi-a recăpătat capacitatea intelectivă şi volitivă.
-Nu poate fi considerat în stare de iresponsabilitate cel care şi-a provocat o astfel de stare ori care a
acceptat să i se provoace o stare de inconştienţă
ex.: făptuitorul a acceptat să fie hipnotizat ori narcotizat
şi-a provocat starea de inconştienţă
s-a culcat şi a adormit în timpul serviciului şi astfel nu şi-a îndeplinit obligaţiile
c)Incapacitatea psihofizică a făptuitorului să fie din cauza unei boli psihice sau din alte cauze.
d)Fapta săvârşită în stare de incapacitate psihofizică intelectivă ori vo¬litivă (în stare de
iresponsabilitate) să fie prevăzută de legea penală

Efecte juridice.
-Fapta săvârşită în stare de iresponsabilitate nu este infracţiune ,nu poate fi imputabilă celui care a
săvârşit-o, înlătură caracterul penal al faptei şi răspunderea penală
-Iresponsabilitatea este o cauză personală, produce efecte numai faţă de persoana care a săvârşit
fapta în această stare şi nu se răsfrânge asupra partici¬panţilor.
-Faţă de făptuitorul iresponsabil se pot lua măsuri de siguranţă cu caracter medical (art. 109 şi art.
110 C.p.).
-Iresponsabilitatea făptuitorului nu înlătură răspunderea civilă.

3.2.6. INTOXICAŢIA
Noţiune:
-Intoxicatia=o stare psihofizică anormală a persoanei datorată efectelor pe care le au asupra
organismului şi facultăţilor psihice , anumite substanţe psihoactive introduse în corpul său.
-Săvârşirea faptei într-o stare de intoxicatie nu-i poate fi imputabilă făptuitorului.
-Substanţele alcoolice ori psihoactive introduse în corpul persoanei provoacă devieri de la starea
normală psihofizică a acesteia, de la diminuarea până la anihilarea completă a capacităţii psihofizice
intelective şi volitive în determinarea atitudinii faţă de faptele pe care le săvârşeşte în această stare.
- starea de intoxicaţie influenţează răspunderea penală în cazul săvârşirii unei fapte prevăzute de
legea penală.
-Intoxicaţia poate fi: cauză de neimputabilitate (art. 29 C.p.); circumstanţă agravantă (art. 77 lit. f
C.p.).

Felurile stării de intoxicaţie


-produsă prin alcool = betia
-produsa cu alte substanţe psihoactive

A. După atitudinea persoanei


a)Intoxicaţia involuntară, accidentală sau fortuită,= starea în care a ajuns o persoană independent de
voinţa ei
ex:lucrează într-un mediu cu vapori de alcool
este constrânsă să consume băuturi alcoolice sau consumă substanţe
b)Intoxicaţia voluntară =starea în care ajunge o persoană care consumă voit băuturi alcoolice ori
substanţe psihoactive al căror efect îl cunoaşte
-intoxicaţia voluntară simplă =făptuitorul a fost conştient că poate ajunge în stare de intoxicaţie, dar
nu a consumat alcoolul ori alte substanţe cu rol psihoactiv cu scopul de a săvârşi o faptă penala
-intoxicaţie preordinată =faptuitorul şi-a provocat această stare pentru curaj în săvârşirea faptei ori
pentru a o invoca drept scuză a săvârşirii faptei:este circumstanţă agravantă a răspunderii penale.
B.După gradul de intoxicaţie:
a)Intoxicaţia completă = paralizarea aproape completă a energiei fizice şi o întunecare a facultăţilor
psihice,persoana este incapabilă de a înţelege caracterul acţiunii ori inacţiunii sale şi de a fi stăpân pe
ea.
b)Intoxicaţia incompletă=o fază incipientă, manifestată prin excitabilitate şi
impulsivitate,persoanaare capacitatea de a înţelege şi de a voi doar slăbită.

Condiţii:
a)In momentul săvârşirii faptei, făptuitorul să se fi găsit în stare de intoxicaţie produsă prin alcool ori
alte substanţe psihoactive.
b)Starea de intoxicaţie în care se găsea făptuitorul să fie involuntară (accidentală, fortuită).
c)Starea de intoxicaţie să fi fost completă,deci făptuitorul „nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau
inacţiunile sale ori nu putea să le controleze
d)Fapta comisă în această stare de intoxicaţie involuntară şi completă să fie prevăzută de legea
penală.

Efecte:
-fapta săvârşită în stare de intoxicaţie involuntară şi completă nu este infracţiune.
-starea de intoxicaţie voluntară provocată în vederea săvârşirii de infracţiuni, aceasta constituie o
circumstanţă agravantă judiciară cand legea prevede

3.2.7.EROAREA
Notiune
Eroarea=Reprezentarea greşită a realităţii din momentul săvârşirii faptei are influ¬enţă asupra
vinovăţiei făptuitorului.

Feluri:
A.După obiectul asupra căruia poartă, se disting:
a)eroarea de fapt = necunoaşterea sau cunoaşterea gre¬şită poartă asupra unor date ale realităţii
(stări, situaţii, împrejurări etc.).
b)eroarea de drept sau de normă = necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unei norme juridice.

B.După factorii care determină eroarea, aceasta poate fi:


a)eroarea prin necunoaştere sau ignoranţă = o stare psihică determinată, de regulă, de lipsa de
cultură.
b)amăgirea sau inducerea în eroare=o stare psihică pro¬vocată de acţiunea de înşelare exercitată de
o persoană asupra alteia.

C.După consecinţele ce le poate avea, eroarea poate fi:


a) eroare esenţială= ca o jus¬tificare a activităţii lui şi exclude vinovăţia.
b) eroarea neesenţială=ca o scuză pentru făptuitorul aflat în eroare.

D.Dupa cel al obiectului asu¬pra căruia poartă,


a)eroare principală, când aceasta priveşte date de fapt referitoare la ele¬mentele constitutive ale
infracţiunii, de care depinde însăşi existenţa infracţiunii
b)eroarea secundară, când aceasta priveşte o stare, o situaţie, împrejurare ce reprezintă un element
circumstanţial agravant sau o circumstanţă agravantă de săvârşire.

E.După posibilitatea de evitare:


a)eroare de neînlăturat sau invincibilă = datorata completei ne¬cunoaşteri a realităţii şi care nu ar fi
putut fi înlăturată oricâtă diligenţă ar fi depus făptuitorul.
b)eroare înlăturabilă sau vincibilă = care ar fi putut fi înlăturată dacă făptuitorul era mai atent, mai
diligent.
A.a)Eroarea de fapt
notiune= necunoaşterea sau cunoaşterea gre¬şită poartă asupra unor date ale realităţii (stări,
situaţii, împrejurări etc.).
-poate privi:
a)o stare, o situaţie, o împrejurare de fapt de care depinde caracterul pe¬nal al faptei, caz în care
fapta nu are caracter penal;
b)o circumstanţă agravantă a infracţiunii, situaţie în care este înlăturată această circumstanţă, fapta
rămânând infracţiune în varianta

Condiţii:
-să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală, deoarece eroarea de fapt înlătură vinovăţia,
-în momentul săvârşirii faptei, făptuitorul să nu fi cunoscut existenţa unor stări, situaţii sau
împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
-starea, situaţia sau împrejurarea care nu au fost cunoscute pot să reprezinte un element constitutiv
al infracţiunii, un element circumstanţial agravant al acesteia ori o circumstanţă agravantă
Nu este înlăturat caracterul penal al faptei când eroarea se poartă asupra identităţii persoanei - în
cazul unor infracţiuni contra persoanei (error in persona) sau asupra obiectului material al
infracţiunii(ex.ex.: Infractorul, dorind să incendieze gospodăria concubinei lui, din cauza întunericului
şi a stării de beţie în care ajunsese, incendiază gospodăria vecinului concubinei)

Efectele erorii de fapt


1.când aceasta priveşte un element constitutiv al infracţiunii
-în cazul faptelor săvârşite cu intenţie=nu atrage răspunderea penală
-in cazul faptelor săvârşită din culpă=nu atrage raspunderea penala dacă se constată că eroarea nu
este ea însăşi rezultatul culpei
2cand aceasta priveste circumstanţelor agravante sau asupra elementelor circumstanţiale agravante
-inlătură agravarea când poartă asupra unui element circumstanţial agravant al unei infracţiuni
intenţionate sau asupra unei circumstanţe agravante reţinute pe lângă o infracţiune intenţionată
-constituie element circumstanţial agravant sau circumstanţă agravantă nu este ea însăşi rezultatul
culpei.

A.b)Eroarea de drept extrapenal.


-Eroarea cu privire la o normă extra- penală are aceleaşi efecte ca eroarea de fapt, adică înlătură
caracterul infrac¬ţional al faptei
-este posibilă în situaţiile în care normele incriminatoare prevăd ca element constitutiv al unei
infracţiuni condiţia săvârşirii unei fapte „pe nedrept " sau „contra dispoziţiilor legale".

A.c)Eroarea de drept penal


-în Codul penal în vigoare, principiul cunoaşterii legii penale de către toţi destinatarii acesteia nu mai
are caracter absolut si este este admisă doar în cazul erorii invincibile.
-va răspunde penal făptuitorul care a crezut că fapta sa este doar o contravenţie, iar în realitate
aceasta era incriminată.

3.2.8.CAZUL FORTUIT
Cazul fortuit =acţiunea sau inacţiunea unei persoane produce un rezultat socialmente periculos din
cauza intervenţiei unei forţe a cărei apariţie nu a putut fi prevăzută şi care produce în fapt acel
rezultat
ex.explozia unui obuz dezgropat de un tractorist cand ara si moartea altui lucrator agrcol

Sursele împrejurărilor fortuite pot fi :


a)fenomenele naturii (cutremure, furtuni, trăsnete, alunecări de teren, in¬vazia unor insecte etc.) a
căror producere în timp nu poate fi prevăzută;
b)tehnicizarea activităţilor umane (defectarea unui mecanism, uzura prematură a unei piese etc.)';
c)conduita imprudentă a unei persoane (apariţia bruscă, în faţa unui autovehicul în viteză, a unei
persoane);
d)starea maladivă a unei persoane (epilepsie, leşin, atac de cord etc.).

Condiţii:
a) Rezultatul socialmente periculos al faptei să fie consecinţa intervenţiei unei împrejurări străine de
voinţa şi conştiinţa făptuitorului.
b)Făptuitorul să fi fost în imposibilitatea de a prevedea intervenţia îm¬prejurării (forţei străine) care a
produs rezultatul.
c) fapta care a produs un rezultat socialmente periculos datorat intervenţiei impre¬vizibile a unei
energii străine să fie prevăzută de legea penală.

Efecte:
-nu este infracţiune, nu este imputabila, fara raspundere penala
-efectele cazului fortuit operează in rem, adică se vor răsfrânge asupra tuturor participanţilor
-Răspunderea civilă este înlăturată numai dacă nu vine în concurs cu alte cauze care lasă să subziste
o culpă în sarcina făptuitorului

3.3.LIPSA PREVEDERII ÎN LEGEA PENALĂ


Notiune =este o situaţie, o împre¬jurare în care o faptă care aparent întruneşte trăsăturile esenţiale
ale infracţiunii nu are în realitate caracter penal, deoarece nu este ori nu mai este prevăzută de legea
penală ca infracţiune în modalitatea în care s-a săvârşit ,sau îi lipseşte un element constitutiv

S-a realizat prin :


-a)Dezincriminarea faptei sau abrogarea incriminării printr-o lege
-fapta comisă după abrogarea incriminării nu va mai fi considerată infracţiune.
-nu vor mai fi considerate infracţiuni nici cele comise anterior abro¬gării
-consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează odată cu
abrogarea incriminării
b)neîndeplinirii de către fapta concretă a unui element constitutiv al infracţiunii
-lipseste o condiţie cerută de lege
c)lipseşte dubla incriminare atât legea penală română, cât şi legea penală străină de la locul unde s-a
săvârşit fapta să o prevadă ca infracţiune.
-dacă fapta nu este infracţiune şi în legea locului unde a fost săvârşită, deci neprevederea faptei ca
infracţiune ,legea penală română nu va putea fi aplicată, conform principiului universalităţii.

Efecte.
-Neîndeplinirea de către fapta săvârşită a trăsăturii esenţialeprevazuta in legea penală -are drept
efect înlăturarea răspunderii penale asupra tuturor participanţilor la comiterea acesteia.

4.0.SANCŢIUNILE DE DREPT PENAL


1. Principiile sancţiunilor
a)Principiul legalităţii -că numai prin lege se pot stabili sancţiunile de drept penal

b)Principiul stabilirii unor sancţiuni compatibile cu conştiinţa ju¬ridică şi morală a societăţii - nu se


vor admite sancţiuni care prin executarea lor ar provoca suferinţe fizice, înjosesc persoana umană,la
tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente.
c)Principiul stabilirii unor sancţiuni revocabile-presupune stabilirea unor sancţiuni care să poată fi
retrase, remise în caz de eroare

d)Principiul individualizării sancţiunilor-să fie stabilite încât să permită o adaptare, o gradare a lor în
funcţie de periculozitatea făptuitorului şi de gravitatea faptei comise in limite generale si limite
speciale
-pedeapsa amenzii in limite generale :30-400 zile-amendă, iar cuantumul sumei corespunzătoare
unei zile-amendă este cuprins între 10-500 lei
-pedeapsa închisorii in limite generale :15 zile -30 de ani.

e)Principiul personalităţii
-se stabilesc şi se aplică numai celor care au săvârşit o faptă prevăzută de legea penala
-daca sanctiunea priveste patrimoniul faptuitorului , trebuie astfel stabilită şi aplicată ca să nu se
răsfrângă asupra persoanelor aflate în întreţinerea făptuitorului
-în caz de deces al făptuitorului, acestea nu se transmit altor persoane (moştenitori), chiar dacă sunt
pecuniare (amenda), ci încetează.

2. Sancţiuni de drept penal în Codul penal român sunt:


A.Pedepsele
a)pedepsele principale,
b)pedepsele accesorii
c) pedepsele complementare

B.Măsurile educative
a)neprivative de libertate
-stagiul de formare civică,
-supravegherea,
-consemnarea la sfârşit de săptămână,
-asistarea zilnică
b)privative de libertate
-internarea într-un centru educativ
-internarea într-un centru de detenţie

C.Măsurile de siguranţă
a) obligarea la tratament medical;
b) internarea medicală;
c) interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
d) confiscarea specială
e) confiscarea extinsă.

4.1.0.PEDEPSELE
Notiune: pedeapsa este o masura de prevenire, de constrangere si un mijloc de reeducare a
condamnatului

Trasaturi:
•pedeapsa este o masura de constrangere, o masura de represiune, de privatiune pentru cel care a
nesocotit dispozitiile imperative ale normei penale si a comis fapta incriminata
•pedeapsa este un mijloc de reeducare – prin aplicarea pedepsei nu se urmareste doar reprimarea
infractorului, ci si formarea la acesta a unei noi atitudini fata de valorile sociale
•pedeapsa este prevazuta in lege – prin prevederea in lege a pedepsei se da expresie deplina
principiului legalitatii in dreptul penal si se exprima implicit caracterul de constragere statala ce se
realizeaza prin pedeapsa
•pedeapsa este aplicata numai de instantele judecatoresti-deci aplicata doar de organe specializate
•pedeapsa are caracter personal – ea se aplica numai celui care a savarsit ori a participat la
savarsirea unei infractiuni in calitate de autor, coautor, instigator ori complice
•pedeapsa se aplica in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni

Functiile pedepsei:
•functia de constrangere – implica o privatiune de drepturi, de buniri, o restrangere a acestora
•functia de reeducare – este menita sa determine inlaturarea deprinderilor antisociale ale
condamnatului
•functia de exemplaritate – se manifesta si decurge din caracterul ei inevitabil atunci cand a fost
savarsita o infractiune
•functia de eliminare – consta in inlaturarea temporara sau definitiva a condamnatului din cadrul
societatii

Felurile pedepselor:
A.După rolul şi importanţa atribuită pedepsei, se disting:
a)Pedepsele principale:
- de sine stătătoare,
-au rol principal în sancţionarea infractorului
-pentru orice faptă incriminată este prevă¬zută în lege, în mod obligatoriu, pedeapsa principală
aplicabilă în cazul săvâr¬şirii acesteia.
-se poate aplica singură in¬fractorului, fără a fi condiţionată de aplicarea altor sancţiuni de drept
penal.

b)Pedepsele complementare/secundare :
-au rolul de a complini, completa represiunea
-sunt aplicabile numai pe lângă o pedeapsă principală si nu pot fiinţa de sine stătător,

c)Pedepsele accesorii
-sunt un accesoriu al pedepsei principale, decurg din pedeapsa principală.

B.După obiectul asupra căruia poartă sancţiunea in Ro, se disting :


a)Pedepse privative de libertate, care privesc lipsirea de libertate a infractorului pe timp determinat
ori perpetuu.

b)Pedepse privative ori restrictive de drepturi, care privesc inter¬zicerea exercitării unor drepturi
politice sau civile.

c)Pedepse pecuniare, care privesc patrimoniul condamnatului (amenda, confiscarea averii).

C'După gradul de determinare a pedepselor prin lege, se disting: pedepse determinate şi pedepse
nedeterminate.
a)Pedepsele determinate
-prin prevederea acestora în lege atât în natura lor, cât şi în cuantum.
-pedepsele determinate pot fi: absolut determinate şi relativ determinate.
Pedepsele absolut determinate presupun prevederea în lege a duratei, a cuantumului fix în care se
aplică respectiva pedeapsă
Pedepsele relativ determinate sunt acelea pentru care prin lege sunt prevă¬zute limitele între care
astfel de pedepse pot fi aplicate.
Determinarea pedepsei poate avea loc prin:
-prevederea unei limite maxime şi minime între care pedeapsa se poate aplica;
-prin prevederea doar a minimului pedepsei, caz în care maximul pedepsei este cel general;
-prin prevederea maximului până la care se poate aplica pedeapsa, caz în care limita minimă este
aceeaşi cu minimul general.
Sistemele pedepselor relativ determinate este cel mai folosit în legislaţii.

b)Pedepsele nedeterminate
-prevederea în lege doar a naturii lor,
-nu au determinate limitele acestora între care pot fi aplicate pentru săvârşirea de infracţiuni.

D.Dupa numarul lor :


a)Pedepsele unice sau singulare sunt prevăzute câte una pentru fapta incriminată.

b)Pedepsele multiple care prin prevede pentru aceeaşi infracţiune a mai multor pedepse de natură
diferită.
Pedepsele multiple pot fi:
-cumulative, când se aplică toate pentru sancţio¬narea făptuitorului,
-alternative, când din cele două sau trei pedepse prevăzute pentru aceeaşi infracţiune instanţa alege
doar una.
Pedepsele principale multiple sunt prevăzute sub formă de pedepse alternative ori cumulative,
conferind astfel instanţei judecătoreşti posibilităţi largi de individualizare a pedepsei.
Felurile pedepselor principale care se aplică persoanei fizice în Codul penal român sunt prevăzute
expres în art. 53 C.p., care consacră implicit o scară a gravităţii acestora, în ordine descrescătoare.
Pedepsele principale sunt acele pedepse care au rolul cel mai important in sanctionarea infractorului,
sunt prevazute in lege pentru orice infractiune, se pot aplica singure sau insotite de alte pedepse
complementare, accesorii si de alte sanctiuni de drept penal.
Sunt astfel pedepse principale:
a)detenţiunea pe viaţă;
b)închisoarea;
c)amenda.

4.1.1.0.PEDEAPSE PRINCIPALE-GENERALITATI

Felurile pedepselor principale care se aplică persoanei fizice în Codul penal român sunt prevăzute
expres în art. 53 C.p., care consacră implicit o scară a gravităţii acestora, în ordine descrescătoare.
Pedepsele principale sunt acele pedepse care au rolul cel mai important in sanctionarea infractorului,
sunt prevazute in lege pentru orice infractiune, se pot aplica singure sau insotite de alte pedepse
complementare, accesorii si de alte sanctiuni de drept penal.
Sunt astfel pedepse principale:
a)detenţiunea pe viaţă;
b)închisoarea;
c)amenda.

Regimul de executare a pedepselor principale privative de libertate:


a)detentiunea pe viata
b)inchisoarea

Reguli generale ale executării :


Regimul de executare a pedepselor privative de libertate ţine de esenţa şi funcţionalitatea acestora
este reglementat în Legea nr. 254/2013 si se bazează pe sistemul progresiv şi regresiv, condamnaţii
având posibilitatea de a trece dintr-un regim de executare in altul.
Pedepsele privative de libertate se execută în unul dintre următoarele regimuri, enunţate în ordinea
descrescătoare a gradului de severitate:
a) regimul de maximă siguranţă;
-se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi a celor condamnate la
pedeapsa închisorii mai > de 13 an
b) regimul închis;
-se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de la 3 - 13 ani
c) regimul semideschis;
-se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de 1- 3 ani
d) regimul deschis.
-se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii < 1 an.
In mod excepţional, ţinându-se seama de natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, de persoana
condamnatului, de comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare, se poate
determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau imediat
superior (dacă mai este posibil) ca grad de severitate, în condiţiile stabilite prin regulamentul de
aplicare a Legii nr. 254/2103.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate asigură respectarea şi protejarea vieţii,
sănătăţii şi demnităţii persoanelor condamnate, a drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze
suferinţe fizice şi nici să înjosească

4.1.1.A.DETENTIUNEA PE VIATA
Notiune:Detentiunea pe viata consta in lipsirea de libertate a condamnatului pentru restul vietii lui,
fiind cea ma severa din legislatia actuala.
Detentiunea pe viata se executa in penitenciare speciale pentru aceasta sau in sectii speciale ale
celorlalte penitenciare in regim de maxima siguranta.
Pedeapsa detentiunii pe viata este privativa de libertate, dar nu cu un caracter temporar, cum este
inchisoarea, ci cu un caracter perpetuu.
Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă principală, prevăzută în partea generala-art.53 si partea Partea
specială a Codului Penal şi în legile penale speciale pentru faptele deosebit de grave

*Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 25 de


ani, de ex.:
-pentru infracţiunea de omor calificat
-pentru infracţiunile grave contra securităţii naţionale
-pentru infracţiunile de genocid şi contra umanităţii
-pentru una dintre infracţiunile de război
-pentru fapte prevazute în legile penale spe¬ciale-ex.codul aerian

*Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă nu este alternativă cu închisoarea, ci unică în cazul infracţiunii de


genocid săvârşite în timp de război
In comparatie cu pedeapsa cu moartea, detenţiunea pe viaţă are avantajul că poate fi retrasă în caz
de eroare judiciară descoperită după punerea în executare a hotărârii de condamnare.

*Neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.


-Detentiunea pe viata nu poate fi aplicata daca infractorul, la data pronuntarii hotararii de
condamnare, a implinit varsta de 65 de ani,astfel, in locul pedepsei detentiunii pe viata se aplica
pedeapsa inchisorii pe timp de 30 de ani + pedeapsa interzicerii exercitarii unor drepturi pe durata ei
maxima.

*Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii


-daca dupa ce a inceput executarea pedepsei detentiunii pe viata aceasta a fost comutata sau
inlocuita cu pedeapsa inchisorii, perioada de detentiune executata se considera ca parte executata
din pedeapsa inchisorii.
-Pedeapsa detentiunii pe viata se poate inlocui in cazul in care persoana condamnatului implineste in
timpul executarii acesteia varsta de 65 de ani , cu inchisoarea de 30 ani + interzicere drepturi
-împlinirea vârstei de 65 de ani în timpul executării pedepsei detenţiunii pe viaţă nu creează pentru
condamnat un drept la înlocuirea cu pedeapsa mai uşoară a închisorii,înlocuirea o decide instanţa,
dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în lege

4.1.1.B.INCHISOAREA
Notiune: Inchisoarea este o pedeapsa principala, privativa de libertate si consta in lipsirea
condamnatului de libertate prin plasarea lui intr-un mediu inchis, unde este supus unui regim de
viata si de munca impus.
Specificul pedepsei închisorii constă în izolarea condamnatului de socie¬tate, de familie, scoaterea
acestuia din mediul său de viaţă, pe o perioadă determinată, prin hotărârea de condamnare şi
supunerea acestuia unui regim de viaţă ordonat, sever, pentru a determina o schimbare în conştiinţa
şi atitudinea sa faţă de valorile sociale.
Pedeapsa inchisorii, datorita calitatilor sale de a fi adaptabila, imbina constrangerea cu reeducarea,.
Pedeapsa inchisorii este prevazuta ca sanctiune aproape pentru toate infractiunile.

In Ro, limitele generale ale pedepsei inchisorii sunt prevazute intre 15 zile -30 de ani si se executa in
cele 4 regimuri de executare :
-regim de maxima siguranta
-regim inchis
-regim semideschis
-regim deschis

4.1.1.C.AMENDA
Amenda, ca sancţiune juridică, este cunoscută în legislaţie ca:
- sancţiune penală = amenda penala
-sancţiune contravenţională, disciplinară, civilă, procedurală
Amenda penala este pedeapsa principala pecuniara ce consta in suma de bani pe care condamnatul
este constrans sa o plateasca in contul statului, dispusa de instanta
Amenda ca sanctiune penala se trece in cazierul judiciar si constituie un antecedent penal al
persoanei condamnate.
In general, infractiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa inchisorii
au prevazut un maxim special al inchisorii de 3 ani ,iar prevăzută ca pedeapsă unică pentru un număr
foarte mic de infracţiuni

In dreptul penal roman, cuantumul amenzii se stabileste prin sistemul zilelor-amenda:


-cuantumul unei zile-amenda este cuprins intre 10-500 lei.
-nr.zilelor-amenda = 30-400
-ex.10 lei x 30 zile-amendă= 300 lei (ca minim general)
500 lei x 400 zile-amendă=200.000 lei (ca maxim general).

Limitele speciale ale zilelor-amenda sunt cuprinse intre:


•60 si 180 de zile-amenda, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita numai pedeapsa amenzii
•120 si 240 de zile-amenda, cand legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa inchisorii <
2 ani
•180 si 300 de zile-amenda, cand legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa inchisorii >
2 ani

A.Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.
-condamnat nu poate executa pedeapsa amenzii din motive neimputabile lui, instanţa, cu
consimţământul persoanei condamnate, înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu
obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
-1 zile-amendă = 1 zi de muncă în folosul comunitii=2 ore prestate
-condiţii;
a) existenţa unei hotărâri de condamnare la pedeapsa amenzii, fiind îndeplinită condiţia şi dacă
amenda a fost aplicată pe lângă pedeapsa închisorii
b) persoana condamnată nu a achitat sau nu a achitat integral amenda aplicată de instanţă, fiind
îndeplinită condiţia şi dacă persoana condamnată nu efectuează plata lunară a amenzii eşalonate pe
o durată de maximum 2 ani ;
c) persoana condamnată să-şi fi dat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunităţii;
d) starea de sănătate a persoanei condamnate să permită prestarea unei astfel de munci.
-obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii poate fi dispusă şi în cazul
amenzii care a însoţit pedeapsa închisorii, după executarea pedepsei închisorii
-Coordonarea executării obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii se face
de seiviciul de probaţiune
-Dacă persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în condiţiile
stabilite de instanţă, atunci zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii se înlocuiesc
(obligatoriu) cu un număr corespunzător de zile cu închisoare

B.Executarea pedepsei amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii


*conditii:
-aplicarea unei pedepse cu inchisoarea de catre instanta
-prin infractiunea savarsita sa se fi urmarit obtinerea unui folos patrimonial

*aplicare:
-limitele de pedeapsă între care se va aplica amenda sunt cele prevăzute în art. 61 raportate la
pedeapsa închisorii stabilită de instanţă
ex.legea prevede inchisoarea de la 1-5 ani , dar a fost condamnat la 1.6 ani , limita zilelor amenda v-a
fi 120-240 zile-amenda, iar cuantumul unei zile-amedda este in fct de valoarea folosului patrimonial
urmarit.
-condamnatul trebuie să depună la judecătorul delegat cu executarea recipisa de plată integrală a
amenzii, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
-cand condamnatul se găseşte în imposibilitate de a achita integral amenda, judecătorul delegat cu
executarea, la cererea condamnatului, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii în rate lunare pe cel
mult 2 ani.
-înlocuirea amenzii se dispune şi dacă amenda neexecutată (neexecutare imputabilă condamnatului)
a însoţit pedeapsa închisorii,zilele-amendă se vor transforma în zile de închisoare, care se vor adăuga
la pedeapsa închisorii pe lângă care se aplicase amenda,pedeapsa închisorii astfel rezultată va forma
o singură pedeapsă mai mare.
-cand condamnatul cu rea-credinta(deşi are posibilitatea să-şi plătească amenda, refuză să o facă), nu
executa pedeapsa amenzii, in tot sau in parte, obligatoriu numarul de zile-amenda neexecutate se
inlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu inchisoarea.
-1 zi-ameda = 1 zi inchisoare

4.2.0.PEDEPSELE COMPLEMENTARE -ASPECTE GENERALE


Noţiune. Pedepsele complementare sunt menite să completeze represiunea instituită prin pedeapsa
principală.
Pedepsele complementare sunt prevăzute de lege, aplicate de instanţa judecătorească numai pe
lângă o pedeapsă principală
Sunt reglementate în texte distincte în Partea generală a CP, iar aplicarea lor pe lângă o pedeapsă
principală este prevăzută în Partea specială a CPori în legile speciale..

Ca sancţiune penală indeplinesc:


- funcţii de constrângere,
-functie de reeducare
-functie de exemplaritate.
-functie de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni

Felurile:
a) in¬terzicerea exercitării unor drepturi;
b) degradarea militară
c) publicarea hotărârii de condamnare

4.2.1.INTERZICEREA UNOR DREPTURI


Noţiune. Interzicerea unor drepturi este pedeapsa complementară ce constă în interzicerea pe o
perioadă de timp a exerciţiului anumitor drepturi ale condamnatului.
Interzicerea exercitării unor drepturi se pronunţă de instanţa de judecată, pe lângă pedeapsa
principală a închisorii sau a amenzii.
Interzicerea exercitării pe o perioadă cuprinsă între1-5 ani
Interzicerea exercitării unor drepturi este aplicabilă numai pe lângă o pedeapsă principală(
închisoarea sau amenda) si nu are importanţă durata ori cuantumul pedepsei principale ce urmează a
fi complinită cu pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi.
Aplicarea pedepsei complementare este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru
infracţiunea săvârşită , în lipsa unei astfel de prevederi aplicarea ei este facultativă.
In cazul in care cel condamnat iniţial la pedeapsa detenţiunii pe viaţă i se înlocuieşte această
pedeapsă cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani, se aplica obligatoriu pedeapsa
complementare constând în interzicerea exercitării unor drepturi pe durata maximă de 5 ani.
Aplicarea de pedepse complementare pe lângă detenţiunea pe viaţă nu este posibilă.

A.Interzicerea poate fi a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:


1)Dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice
-priveşte o parte din drepturile electorale candidat la alegerile parlamentare, prezidenţiale, la
alegerile pentru Parlamentul European şi la alegerea autorităţilor publice locale.
-excluderea de la depunerea candidaturii pentru o funcţie publică eligibilă (ex.membru în
CSM;preşedinte/vicepreşedinte/preşedinte de secţie la ICCJ

2)Dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat


-interzicerea dreptului de a ocupa funcţii în aparatul de stat care implică pentru îndeplinirea lor
exerciţiul autorităţii de stat(ex.: funcţia de secretar de stat, ministru, prefect)
-obligatoriu instanţa va dispune atât interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile
publice sau în orice altă funcţie publică

3)Dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României(persoană care nu are cetăţenia română,


adică apatridul,cetăţeanul străin,cetăţeanul unui stat membru al UE sau al SEE ori cetăţenia
Confederaţiei Elveţiene.)
-nu se va dispune când există motive întemeiate de a se crede că viaţa persoanei expulzate este pusă
în pericol / expusă la tortura / tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi
expulzată

4)Dreptul de a alege
-Interzicerea priveşte în primul rând dreptul de a vota la toate categoriile de alegeri:

5)Drepturile părinteşti.
- Sint interzise drepturile părinteşti acelora care au calitatea de părinţi,
-sunt interzise parintilor pentru infracţiunile comise în legătură cu exercitarea acestor drepturi
ex.: relele tratamente aplicate minorului ,incest , violenţa în familie
6)Dreptul de a fi tutore sau curator
-interzicerea acestor drepturi este determinată de nedemnitatea infractorului care prin infracţiunile
săvârşite a demonstrat că nu prezintă garanţii morale să exercite drepturile respective reglementate
în CCiv

7)Dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de
care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii .
-Interzicerea acestui drept este determinată de periculozitatea condam¬natului care s-a folosit de
funcţia, de profesia sa pentru a săvârşi infracţiunea
-condamnatul este socotit nedemn să o mai exercite functia / prosefia / meseria, pe o anumită
perioadă de timp, stabilită de instanţă
ex.: profesiei de învăţător dacă acesta a fost condamnat pentru infracţiunea de vătămare corporală a
unui elev aflat în supravegherea sa
medic care s-a folosit de profesia sa pentru a experimenta tratamente periculoase pentru
pacienţii

8)Dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme


-poate fi dispusă în general faţă de condamnaţii care au săvârşit infracţiuni folosind arme,
-poate fi dispusa fata condamnaţi periculoşi (de ex., au săvârşit infracţiuni cu violenţă) pentru care
instanţa apreciază că deţinerea unei arme ar putea favoriza comiterea de noi infracţiuni

9)Dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă


-nu se confundă cu anularea permisului de conducere, care este o măsură adminis¬trativă

10)Dreptul de a părăsi teritoriul României-obligatia de a cere acordul instantei de catre condamnaţii


cetăţeni români care au comis infracţiuni pe teritoriul / in afara teritoriului ţării
- pe perioada de supraveghere sau a termenului de supraveghere persoanei faţă de care s-a dispus
amânarea aplicării pedepsei
-persoanei condamnate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
-de condamnatul care a beneficiat de liberarea condiţionată, în acest din urmă caz dacă obligaţia nu a
fost aplicată în cadrul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi.

11)Dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public
-este o sancţiune suplimentară pentru condamnaţii care au săvârşit infracţiuni ce îi fac nedemni de a
conduce unităţi unde au în administrare fonduri publice sau au atribuţii in luarea unor decizii care pot
influenţa societatea / comunitatea intr-o anumita activitate

12)Dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă


-este o pedeapsă complementară care temporar prezenţa condamnatului în anumite localităţi în
care a săvârşit infracţiuni , pentru a se evita săvârşirea de noi infracţiuni, escaladarea unor conflicte
ex.: unde exista un mediu favorizant pentru comiterea de infracţiuni,
unde a avut un complice
unde locuieşte victima / rudele ei

13)Dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori alte
adunări publice, stabilite de instanţă
-Această pedeapsă complementară are drept scop să confere un plus de siguranţă pentru ordinea
publică
-nu se confundă cu alte sancţiuni ce au o denumire şi finalitate asemănătoare, prevă¬zute în alte acte
normative,
14)Dreptul de a comunica /a se apropia cu victima / membrii de familie ai acesteia, cu persoanele
care au comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă,
-se protejeze pe victima infracţiunii şi pe familia acesteia de o eventuală răzbunare condamnatului
-de a împiedica pentru o perioadă de timp, regruparea foştilor participanţi la săvârşirea infracţiunii
-evitarea unor reacţii adverse între aceştia sau cu alte persoane care au avut legătură cu infracţiunea
săvârşită sau care au participat la procesul penal
-în hotărârea de condamnare trebuie arătate în mod clar care sunt persoanele, dintre cele arătate de
lege, cu care condamnatul are interdicţia de a comunica.

15)Dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima
desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată
-de protejare a victimei de eventualele razbunari ale condamnatului
-Interzicerea mai are rol temporar
-instanţa trebuie să precizeze în hotărârea de condamnare care sunt locurile (locuinţă, loc de muncă
etc.) faţă de care cel condamnat are interdicţia de a se apropia.

B.Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi


Există 3 momente de începere a executării pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor
drepturi:
a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii;
-incepe imediat după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare chiara daca amenda nu a fost
executata / executata partial
-executarea pedepsei complementare se face în paralel cu executarea amenzii dacă plata acesteia a
fost eşalonată în rate sau dacă executarea ei se face prin prestarea unei munci neremunerate
-dacă se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, executarea pedepsei complementare se
suspenda, urmând ca partea din durata pedepsei complementare neexecutată la data înlocuirii să se
execute după executarea pedepsei principale a închisorii

b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea


executării pedepsei sub supraveghere
-interdicţiile aplicate prin hotărârea de condamnare (sub forma pedepsei complementare) pot să-şi
producă efectul imediat ce hotărârea a rămas definitivă pt ca ii este suspendată doar executarea
pedepsei principale a închisorii.
-în caz de revocare a măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, partea din durata
pedepsei complementare neexecutată la data revocării se va executa după executarea pedepsei
principale a închisorii

c) după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după
împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei
-până la stingerea executării pedepsei principale (prin executare efectivă sau prin considerare ca
executată a acestei pedepse) condamnatul are interzisă exercitarea aceloraşi categorii de drepturi,
dar ca pedeapsă accesorie.

d)în cazul liberării condiţionate, intervalul cuprins între data liberării şi data împlinirii duratei
pedepsei = termen de supraveghere a liberării condiţionate(în care executarea pedepsei nu s-a stins
definitiv), iar pe parcursul acesteia exercitarea drepturilor respective este interzisă deja ca pedeapsă
accesorie.
-după împlinirea duratei pedepsei, interzicerea exercitării drepturilor în cauză va continua cu titlul de
pedeapsă complementară.

4.2.2.DEGRADAREA MILITARĂ
Noţiune : Degradarea militară este pedeapsa com¬plementară ce constă în pierderea gradului militar
şi a dreptului de a purta uniforma si se aplica numai acelor condamnaţi care au calitatea de militari
activi, în rezervă sau în retragere.
Se aseamănă cu pedeapsa complementară a inter¬zicerii exercitării unor drepturi,deoarece
condamnatul este privat de dreptul la gradul militar obţinut şi dreptul de a purta uniformă,
Pierderea gradului militar şi a dreptului de a purta uniformă este pentru totdeauna, nefiind posibilă
redobândirea lui ca efect al reabilitării.

Condiţii:
-se aplică numai condam¬naţilor militari activi, în rezervă sau în retragere
-se aplică în mod obligatoriu în cazul infracţiunilor grave care au atras aplicarea pedepsei cu
închisoarea >10 ani sau detenţiunea pe viaţă si nu are importanţă forma de vinovăţie cu care s-a
comis infracţiunea.
-se poate aplica facultativă când pedeapsa apli¬cată de instanţă este închisoarea de 5-10 ani şi a fost
pronunţată pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie
-în cazul condamnaţilor la pedeapsa amenzii sau la pedeapsa cu închi¬soarea < 5 ani nu se aplică
degradarea militară.
-Aplicarea pedepsei complementare a degradării militare nu înlătură aplicarea pedepsei
complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, fiindcă sfera drepturilor ce pot fi interzise este
diferită.

Executarea degradării militare:


-Pierderea gradului militar şi a dreptului de a purta uniformă începe cu data rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare
-degradarea militara este permanenta
-Redarea gradului militar pierdut nu este posibilă ca efect al reabilitării

4.2.3.PUBLICAREA HOTARARII DEFINITIVE DE CONDAMNARE

Notiune:Publicarea hotararii definitive de condamnare se poate dispune cand, tinand seama de


natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana condamnatului, instanta apreciaza ca
publicarea va contribui la prevenirea savarsirii altor asemenea infractiuni.
Publicarea hotărârii definitive de condamnare este numai facultativă
Hotararea de condamnare se publica in extras, in forma stabilita de instanta, intr-un cotidian local
sau national, o singura data, pe cheltuiala persoanei condamnate, fără a se dezvălui identitatea altor
persoane sau a victimei.
Dacă persoana condamnată refuză să achite costurile publicării într-un termen de 30 de zile + 15
zile(termen suplimentar), judecătorul delegat cu executarea va sesiza organul de urmărire penala
competent cu privire la săvârşirea infracţiunii de neexecutare a sancţiunilor penale

4.3.0.PEDEAPSA ACCESORIE

Notiune: Pedeapsa accesorie consta in interzirea exercitarii unor drepturi ce se executa din
momentul ramanerii definitive a hotararii de condamnare la o pedeapsa principala privativa de
libertate si pana cand aceasta a fost executata sau considerata ca executata
Pedeapsa accesorie are acelaşi conţinut cu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor
drepturi,
Pedeapsa accesorie se execută în acelaşi timp cu pedeapsa principală pe care o însoţeşte.
Pedeapsa accesorie poate avea o durată mai scurtă decât pedeapsa închisorii, când condamnatul a
executat o parte din pedeapsă prin deţinerea preventivă .
Pedeapsa accesorie are o durată mai lungă decât pedeapsa închisorii, fiindcă pedeapsa accesorie
începe să fie executată de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare:
- executarea pedepsei închisorii poate începe mai târziu prin încarcerarea celui condamnat
- începerea executării pedepsei închisorii poate fi amânată în cazurile prevăzute de lege
-executarea poate fi întreruptă.

Interzicerea exercitării unor drepturi ca pedeapsă accesorie se aplică pe lângă pedeapsa închisorii sau
pe lângă pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Aplicarea pedepsei accesorii


1.In cazul in care pedeapsa principala este inchisoarea, pedeapsa accesorie consta in interzicerea
drepturilor a caror exercitare a fost interzisa de instanta si ca pedeapsa complementara.
exceptie-interzicerea dreptului strainului de a fi in RO nu se poate aplica.
In cazul suspendarii executarii sub supravegherea a pedepsei inchisorii, executarea pedepsei
accesorii va avea aceeasi soarta ca a pedepsei principale.

2. In cazul in care pedeapsa principala este detentiunea pe viata, pedeapsa accesorie consta in
interzicerea exercitarii drepturilor sau doar a unora din acestea..
In cazul aplicarii pedepsei detentiunii pe viata, punerea in executare a pedepsei accesorii privind
interzicerea dreptului strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei se face de la data liberarii
conditionate sau dupa ce pedeapsa a fost considerata ca executata.

5.0.MASURILE DE SIGURANTA

Noţiune.Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal, preventive, prevăzute de lege, care se
iau de instanţa de judecată faţă de persoanele care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală
pentru a înlătura o stare de pericol generatoare de noi fapte.
Măsurile de siguranţă, spre deosebire de pedepse, nu sunt consecinţe ale răspunderii penale şi nu
depind de gravitatea faptei săvârşite, ele putând fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o
pedeapsă .

Trăsăturile caracteristice ale măsurilor de siguranţă:


a) sunt sancţiuni de drept penal prevăzute în legea pe¬nală;
b) se iau faţă de persoanele care au săvârşit fapte prevăzute de legea pe¬nală, dar nu ca o
consecinţă a săvârşirii unei infracţiuni, acest rol revenind pedepselor;
c) luarea măsurilor de siguranţă este determinată de necesitatea prevenirii repetării de fapte
periculoase în viitor

Condiţii generale :
a)făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.
pot fi luate măsuri de siguranţă dacă fapta săvârşită întruneşte condiţiile unei infracţiuni;
b)prin săvârşirea faptei să se fi dat în vileag o stare de pericol a făptuitorului, care poate constitui în
viitor sursa săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală
c)combaterea stării de pericol să fie posibilă prin luarea de măsuri de siguranţă.

Măsurile de siguranţă sunt:


a)obligarea la tratament medical;
b)internarea medicală;
c)interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
d)confiscarea specială;
e)confiscarea extinsă.
Clasificarea măsurile de siguranţă-dupa natura lor ::
-măsuri cu caracter medical (obligarea la tratament medical şi internarea medicală);
-măsură restrictivă de drepturi (interzicerea ocupării unei funcţii sau exercitării unei profesii);
-măsuri restrictive de bunuri (confiscarea specială şi confiscarea extinsă).

5.1.OBLIGAREA LA TRATAMENT MEDICAL

Notiune: Consta in obligarea faptuitorului, care din cauza unei boli, inclusiv cea provocata de
consumul cronic de alcool / substante psihoactive, prezinta pericol pentru societate, de a se prezenta
in mod regulat la tratament medical pana la insanatosire sau pana la obtinerea unei ameliorari care
sa inlature starea de pericol.

Conditii:
•masura obligarii la tratament medical se ia numai fata de faptuitorul care a savarsit o fapta
prevazuta de legea penala, indiferent daca fapta este sau nu infractiune
•faptuitorul sa prezinte pericol pentru societate din cauza unei boli, inclusiv cea provocata de
consumul cronic de alcool ori de alte asemenea substante psihoactive
•instanta sa aprecieze ca prin obligarea faptuitorului la tratament medical, starea anormala a
acestuia va inceta si nu va mai savarsi fapte prevazute de legea penala
Măsura obligării la tratament medical se poate lua indiferent dacă făp¬tuitorului i se aplică ori nu o
pedeapsă.
Măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical poate fi provizorie ( in timpul urmaririi
penale/judecarii) si are caracter facultativ , dar in cazul săvârşirii infracţiunii de contaminare venerică,
luarea măsurii de siguranţă este obligatorie.

Conţinutul măsurii :.
Obligarea la tratament medical constă în :
-obligaţia impusă făptuitorului de a urma tratamentul medical stabilit de medicii specialişti,
-prezentarea în mod regulat la locul şi datele stabilite pentru efectuarea tratamentului.
Când măsura de siguranţă însoţeşte pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii,
tratamentul medical se efectuează şi în timpul executării pedepsei

Durata măsurii::
Obligarea la tratament medical se ia pe o durata nedeterminata.
In cazul măsurii obligării la tratament medical luate cu caracter provizoriu (obligarea provizorie la
tratament medical), când se constată că a intervenit însănătoşirea / ameliorare a stării de sănătate
care să înlăture starea de pericol, se va dispune ridicarea măsurii de siguranţă.
Dacă însănătoşirea / ameliorarea stării de sănătate a intervenit după luarea definitivă a măsurii
obligării la tratament medical, instanţa dispune încetarea măsurii
Daca faptuitorul obligat la tratament medical nu urmeaza tratamentul, se poate dispune masura de
siguranta a internarii medicale.
Când tratamentul medical a fost efectuat în timpul detenţiei şi nu a inter¬venit însănătoşirea până la
terminarea executării pedepsei, tratamentul medical va continua în libertate, fostul condamnat
urmând să se prezinte cu regularitate la unitatea sanitară pentru efectuarea tratamentului.

5.2.INTERNAREA MEDICALA

Notiune:Internarea medicala este masura de siguranta ce consta in internarea faptuitorului intr-o


unitate sanitara se specialitate pana la insanatosire / ameliorari care sa inlature starea de pericol
dacă este bolnav psihic,/ toxicoman / suferă de o boală infecto-contagioasă şi prezintă pericol pentru
societate
Luarea măsurii de siguranţă a internării medicale are caracter facultativ.
Internarea medicală poate fi luată cu caracter provizoriu în timpul urmăririi penale / în cursul
judecării, dacă suspectul / inculpatul este bolnav mintal /toxicoman şi dacă luarea măsurii este
necesară pentru înlăturarea unui pericol actual
Măsura de siguranţă a internării medicale restrângere libertăţiile făptuitorului.

Conditii:
1.Internarea medicala se poate lua numai fata de faptuitor, adica fata de o persoana care a savarsit o
fapta prevazuta de legea penala
Faţă de o persoană bolnavă psihic / consumatoare cronică de substanţe psihoactive sau care suferă
de o boală infecto-contagioasă, dar care nu a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală se pot lua
măsuri de ocrotire prevăzute în Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice

2.faptuitoul sa fie bolnav psihic,/consumator cronic de substante psihoactive / sa sufere de o boala


infecto-contagioasa si ca se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate

3.internarea medicala se va lua daca instanta de judecata apreciaza ca starea de pericol a


faptuitorului poate fi inlaturata prin aceasta masura de siguranta

Conţinutul măsurii:
Internarea medicală constă în internarea forţată a făptuitorului bolnav mintal / toxicoman şi care se
află într-o stare care prezintă pericol social într-o instituţie de specialitate unde este supus unui
tratament medical obligatoriu până la însănătoşire.
Internarea medicală se poate lua şi faţă de făptuitorul care nu a urmat tratamentul medical / la care
tratamentul medical s-a dovedit ineficient, iar starea de pericol s-a agravat .

Durata măsurii
Internarea medicala se ia pe o durata nedeterminata si dureaza pana la insanatosirea faptuitorului /
pana la obtinerea unei ameliorari care sa inlature starea de pericol.
In cazul luării măsurii de siguranţă a internării medicale cu caracter provizoriu (internarea medicală
provizorie), dacă după dispunerea măsurii s-a produs însănătoşirea suspectului / inculpatului ori a
intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol, se dispune ridicarea
acestei măsuri .
Dacă însănătoşirea / ameliorarea stării de sănătate a intervenit după luarea definitivă a măsurii,
instanţa dispune încetarea măsurii
Sustragerea de la executare / executarea neconformă atrage răspunderea făptuitorului pentru
săvârşirea infracţiunii de neexecutare a sancţiunilor penale

5.3.INTERZICEREA OCUPARII UNEI FUNCTII / A EXERCITARII UNEI PROFESII

Noţiune.masura se ia fata de faptuitorul care reprezintă o starea de pericol / inaptitudinea ce


izvorăşte din condiţiile necorespunzătoare şi primejdioase în care acesta isi exercită profesia /
meseria ori în care îşi desfăşoară activitatea în îndeplinirea căreia el a comis fapta prevăzută de legea
penală ,pentru a il impiedica savarsirea altor asemenea fapte in viitor.

Starea de pericol isi are izvorul în inaptitudinea făptuitorului si se poate datora:


-nepregătirii (ignoranţă, lipsă de experienţă, superficialitate etc.);
-incapacităţii psihofizice (boală, infirmitate etc.);
-lipsei de cunoştinţe necesare;
-nepăsării faţă de regulile şi cerinţele de care depinde buna desfăşurare a activităţii
Măsura de siguranţă se poate lua indiferent dacă făptuitorului i se aplică ori nu o pedeapsă.
Măsura de siguranţă (îşi are cauza în starea de pericol )a interzicerii unei funcţii sau profesii se
deosebeşte de pedeapsa complementară (îşi are cauza în nedemnitatea infractorului ) atât prin
natura ei juridică, cât şi prin finalitate.

Conditii:
1.interzicerea ocuparii unei functii sau a exercitarii unei profesii se poate lua numai fata de persoana
care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala
2.fapta prevazuta de legea penala sa fi fost savarsita in exercitarea profesiei sau meseriei ori in
desfasurarea activitatii respective
3.savarsirea faptei sa se datoreze incapacitatii, nepregatirii ori altor cauze care il fac inapt pentru
ocuparea unei functii, exercitarea unei profesii sau meserii
4.Instanţa să aprecieze că înlăturarea stării de pericol şi prevenirea săvârşirii de noi fapte prevăzute
de legea penală se poate realiza prin luarea acestei măsurii de siguranţă

Conţinutul măsurii:
Constă in interdicţia impusă făptuitorului de a mai ocupa funcţia / de a exercita profesia sau meseria
/ de a desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta prevăzută de legea penală.
Nerespectarea interdicţiei atrage răspunderea penală pentru săvârşirea in¬fracţiunii de neexecutare
a sancţiunilor penale

Durata măsurii
Se ia pe timp nedeterminat si dureaza cat dureaza starea de inaptitudine a faptuitorului.
Incetarea cauzei care a determinat luarea măsurii face posibilă revocarea acesteia.
Revocarea se face la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin 1 an, daca temeiurile si starea
de pericol a incetat
In caz ca cererea d revocare a fost respinsa , o noua cerere se poate face la 1 an de la respingerea
cererii anterioare.

5.4.CONFISCAREA SPECIALA

Noţiune. Confiscarea spccială constă în trecerea silită şi gratuită în proprietatea statului a anumitor
bunuri ce aparţin faptuitorului au legătură cu săvârşirea penală / care ar putea fi folosite la
săvârşirea de alte fapte penale în viitor.
Odată identificate bunurile ca făcând parte din categoria acelora supuse confiscării, luarea măsurii de
siguranţă a confiscării speciale este obligatorie.

Conditii:
1.confiscarea speciala se ia numai fata de persoana care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala
2.confiscarea speciala se ia cu privire la anumite bunuri care au legatura cu savarsirea faptei
prevazute de legea penala ori a caror detinere este contrara legii
3.instanta de judecata sa aprecieze ca prin luarea masurii de siguranta este anihilat pericolul social,
ce decurge prin detinerea anumitor buni, de a savarsi noi fapte prevazute de legea penala

Conţinutul măsurii:
Scoaterea forţată din patrimoniul celor care le deţin şi trecerea în patrimoniul statului a bunurilor
anume determinate prin lege.
Masura confiscariinare caracter in rem şi produce efecte faţă de orice persoană la care s-ar găsi
lu¬crurile confiscate, care va trebui să le predea organelor

Categorii de bunuri supuse confiscarii speciale:


1.bunurile produse prin savarsirea faptei penale =acele lucruri care au luat fiinţă prin săvârşirea
faptei, nu au existat înainte de săvârşirea faptei,inclusiv cele detinute de minori
ex: bancnote false, titluri de credit false, alimente falsificate, arme confecţionate, materiale
explozive, medicamente falsificate

2.bunurile care au fost folosite sau destinate a fi folosite la savarsirea unei fapte penale daca sunt ale
faptuitorului / apartinand altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor
ex.cutitul/ arma in omor
arma de vanatoare in braconaj

3.Bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului /păstrarea
folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului / aparţinând altei persoane, aceasta a
cunoscut scopul folosirii lor

4.Bunurile care au fost date pentru a determina savarsirea unei fapte penale / a rasplati pe faptuitor
ex.banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date pt mita

5.Bunurile dobândite prin săvârşirea faptei penale, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în
măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.
ex.bunurile furate, bunurile ce au fost obţinute prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, bunurile
obţinute prin înşelăciune, prin ameninţare
Când bunul dobândit prin fapta penala a fost înstrăinat unui dobânditor de bună-credinţă, atunci
bunul nu poate fi confiscat, dar făptuitorul este obligat la plata sumei obţinute prin înstrăinarea
bunului.

6.bunurile a caror detinere este interzisa de legea penala.


ex., deţinerea de arme şi muniţii pt. nerespectarea regimului alinelor şi al muniţiilor
deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori

Continutul masurii -reguli generale:


-dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea
faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea produsă /
care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta.
-dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei penale, confiscarea
se va dispune în întregime
-dacă bunurile nu pot fi confiscate deoarece nu sunt ale făptuitorului, iar persoana căreia îi aparţin
nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora
-dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi alte bunuri până la
concurenţa valorii bunurilor care nu se mai găsesc
-se confisca bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile
produse din acestea

5.5.CONFISCAREA EXTINSĂ

Notiune=Confiscarea extinsă constă în trecerea silită şi gratuită în proprietatea statului a unor bunuri
referitor la care nu s-a putut dovedi o legătură directă cu fapta penala, valoarea bunurilor dobândite
de o persoană condamnată, în mod direct / prin intermediul altor persoane este vădit
disproporţionată faţă de veniturile sale licite.
Dacă s-a săvârşit o infracţiune, dar soluţia pronunţată de instanţă este alta decât condamnarea (de
ex., amânarea aplicării pedepsei), nu se poate lua masura confiscarii extinse.

Condiţii:
Se dispune dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege cu privire la: persoana condamnatului,
infracţiunile comise, valoarea bunurilor dobândite, convingerea instanţei.
1.Persoana să fie condamnată pentru comiterea uneia dintre infracţiunile enumerate în art. 112
a)infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori;
b)infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;
c)infracţiuni privind frontiera de stat a României;
d)infracţiunea de spălare a banilor;
e)infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei;
f)infracţiuni din legislaţia privind combaterea terorismului;
g)constituirea unui grup infracţional organizat;
h)infracţiuni contra patrimoniului;
i)nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive;
j) falsificarea de monede, timbre sau de alte valori¬le) divulgarea secretului economic, concurenţa
neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, deturnarea de fonduri,
infracţiuni privind regimul importului şi al exportului, precum şi al introducerii şi scoaterii din ţară de
deşeuri şi reziduuri;
l)infracţiuni privind jocurile de noroc;
m) infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile împotriva
intereselor financiare ale Uniunii Europene;
n) infracţiuni de evaziune fiscală;
o) infracţiuni privind regimul vamal;
p) infracţiuni de fraudă comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice;
q) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.

2.Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă este închisoarea de cel putin 4 ani .

3.Fapta este susceptibilă sa îi procure un folos material.

4.Sa existe discrepanta intre valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată si veniturile
obţinute de aceasta în mod licit., într-o perioadă de 5 ani înainte / după momentul săvârşirii
infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, din care se scad cheltuielile obisnuite
alecondamnatului si a familiei pt intretinere

5.Instanţa să aibă convingerea că bunurile respective provin din săvârşirea infracţiunilor enumerate
în art. 112.

Regulile privind luarea măsurii confiscării extinse sunt la fel ca cele pt confiscarea speciala:
-dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea
faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea produsă /
care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta.
-dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei penale, confiscarea
se va dispune în întregime
-dacă bunurile nu pot fi confiscate deoarece nu sunt ale făptuitorului, iar persoana căreia îi aparţin
nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora
-dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi alte bunuri până la
concurenţa valorii bunurilor care nu se mai găsesc
-se confisca bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile
produse din acestea
-Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite într-o perioadă de 5 ani înainte şi dacă
este cazul după momentul săvârşirii infracţiunii, până la emiterea actului de sesizare a instanţei, care
excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate