CELULA UMANA

Curs E.M.C.
As.Pr NICOROIU ION
 Motto

“Toţi oamenii au sădită în firea lor dorinţa de

a cunoaşte” (Aristotel)
 Motto

”La baza lucrurilor mari stau lucrurile mici .”

 Bibliografie
• -V.Ranga,I Exarcu-Anatomia si fiziologia omului .
-Singer -Istorii ale biologiei moleculare.
-Turner –Teoria celulara,trecut si prezent.
-Rothstein-Membrana celulara.
-Dr.Mircea Leabu-Curs introductiv.
-Bruce Lipton-Biologia credintei.
-Atlas scolar-2008.
-Prof.Dr.Adrian Restian –Organismul uman.
-Invataturi Eseniene-Ce este viata.
-Inteligenta Materiei – Recenzii.
 Cuvant inainte

• Multumesc tuturor celor din slide-ul anterior

dupa care m-am inspirat de am efectuat acest
curs.
 Dimensiuni si simboluri in
sist.international(S.I.).
• Decimetru=D centimetru=Cm,
milimetru=ml; micro=µm(=10-6m.),
nano=nm(1nm=10ˉ⁶m); pico=p(10¹² /m;
fempto=f(10⁻¹⁵/m);
atto=a(10⁻¹⁸/m);zepto=z(10⁻²¹/m).
A.t.p.=adenozintrifosfat ; angstrom=100
de picometri
 Obiective
-Etimologie si istoric
-Definiţia celulei.
-Fenomenul vieţii
-Rezultatul activităţii celulelor
-Studiu fiziologic
-Structura celulei umane
-Studiu patologic
- Intervenţie medicală
-Raspuns la obiective ?
-Intrebari si raspunsuri(test grila).
 Etimologie,, celula,,
• Cuvântul celulă provine de la cuvântul
latin cellula, care înseamnă, o cameră
mică. Termenul descriptiv pentru cea mai
mică structură de viață biologică, a fost
inventat de către Robert Hooke într-o carte
pe care a publicat-o în 1665, când a
comparat celulele de plută pe care le-a
văzut prin microscopul său cu micile
camere de locuit ale călugărilor.
 Istoric

• În 1835, înainte ca teoria finală despre celulă să fie

dezvoltată, Jan Evangelista Purkinje a observat mici
"granule", în timp ce privea prin microscop țesuturi de
plante.
 Istoric
• Teoria celulară, dezvoltată pentru prima oară
în 1839 dTe către Matthias Jakob
Schleiden si Theodor Schwann, afirma că
toate organismele sunt compuse din una sau
mai multe celule, că toate celulele provin din
celulele preexistente, că funcțiile vitale ale
unui organism au loc in interiorul celulelor, și
că toate celulele conțin informațiile ereditare
necesare pentru reglarea funcțiilor celulare și
de transmitere a informațiilor pentru
următoarea generație de celule.
Date statistice,dimensiuni,forme etc.
• Oamenii au aproximativ 100 bilioane sau
1014 celule; dimensiunea tipică celulei este de
10µm iar masa tipică celulei este de 1
nanogram. Cea mai lungă celulă umană este de
aproximativ 135 µm și se găsește în cornul
anterior din măduva spinării în timp ce celulele
granulare din cerebel, cele mai mici, pot avea
circa 4 µm.
Date statistice,dimensiuni,forme etc.

• . Cea mai lunga celulă poate ajunge de la

degetul de la picior la partea inferioară
a trunchiului cerebral. Cele mai mari celule
cunoscute sunt celulele de ou de struț
nefertilizate, care se cântăresc aproximativ
1,5 kg.
 Definitie
• „Celula este o unitate morfo-
funcțională elementară a tuturor
organismelor procariote și eucariote.
Ea reprezină un prim nivel de
organizare a materiei vii, dotat cu
capacitatea de autoreglare,
autoconservare și autoreproducere.”
 Adica? Celula definitie.
• Unitatea structurală şi funcţională
elementară de organizare a lumii vii
care:
-conservă şi transmite caracteristicile
organismului din care face parte;
-are capacitatea de a se autoregla şi
de a se autoreproduce;
-este rezultatul unui îndelungat
proces de evoluţie.
 Definitie
• Celula este unitatea de bază structurală,
funcțională și genetică a
tuturor organismelor vii. Aceasta a fost
descoperită de către Robert Hooke și este
unitatea funcțională a tuturor organismelor
vii cunoscute.
 Definitie
• . Este cea mai mică unitate de viață, care
poate fi clasificată ca o vietate și este
adesea numită bloc de viață. Unele
organisme, cum ar fi cele mai
multe bacterii, sunt unicelulare (constau
dintr-o singura celula). Alte organisme,
cum ar fi oamenii, sunt multicelulare.
 Definitie
• Celula este unitatea functionala de baza a
organismului nostru, numarul celulelor din
organism fiind de ordinul miliardelor. Este o
mica structura vie care schimba informatii,
fabrica proteine si se reproduce, transmitand
astfel patrimoniul genetic situat in nucleul sau
sub forma de ADN. un grup bine organizat de
celule cu functie similara formeaza un organ.
 ADN-ul

• Pe planeta Pământ şi posibil pe

nenumărate altele a apărut acum câteva
miliarde de ani viaţa. Molecula de ADN,
care stă la baza tuturor formelor
organice de viaţă de pe Terra, este de
departe mai complexă decât orice galaxie
spirală, deoarece structura ADN-ului
conţine ceva nou - ceva ce lipsea materiei
neînsufleţite - şi anume conţine informaţie.
 ADN-ul
• Molecula de ADN (acid dezoxiribonucleic)
codifică nu doar informaţia necesară auto-
replicării, ci şi informaţiile necesare
construirii unui întreg organism viu.
Planurile şi schiţele pentru o furnică, un
delfin, o broască americană,bou sau un om -
toată această informaţie - este încorporată în
structura ADN-ului organismului respectiv,
în cadrul unui cod molecular lung de miliarde
de litere.
 CROMOZOMII
• Fiecare dintre cromozomii dumneavoastră
este de fapt un fir unic, continuu de ADN -
o moleculă enormă. Pe măsură ce această
moleculă se înfăşoară sau se desface,
fiecare cromozom poate varia ca formă
plecând de la o formaţiune de tip filament,
larg desfăşurată, atunci când îndeplineşte un
anumit rol, până la o masă foarte dens
împachetată atunci când se apropie
momentul subdivizării celulei.
 CROMOZOMII
• Fiecare treaptă a acestei scări spiralate
măsoară 3.4 angstromi. Fiecare dintre
aceste trepte reprezintă doar una dintre
cele 3 miliarde de litere care compun
manualul de instrucţiuni necesar creării şi
dezvoltării unei fiinţe umane.
 STRUCTURA ADN-ULUI
• Aceşti paşi ai spiralei de ADN sunt formaţi din
doar 4 molecule distincte - adenină, timină,
citozină şi guanină. Ne referim la acestea
folosind iniţialele lor: A, T, C şi G. Spirala de
ADN are formă dublu elicoidală, un aşa-zis
„helix (arc spiral) dublu”. Pentru fiecare
treaptă a "scării" coexistă două dintre cele 4
baze azotate şi vorbim întotdeauna de
perechi de tipul A şi T sau G şi C, astfel că
dacă se cunoaşte o parte laterală a unei
trepte a scării, în mod automat cealaltă este
cunoscută şi ea.
 STRUCTURA ADN-ULUI
• Pas cu pas şi preţ de 3 miliarde de litere se
dezvăluie astfel "formula", „codul” necesar
apariţiei unei fiinţe umane. Existenţa acestui
cod minuscul, scris moleculă cu moleculă în
interiorul fiecărei celule, reprezintă în sine o
descoperire epocală. Dar, recent, oamenii
de ştiinţă au făcut şi mai mult, "citind",
deci, altfel spus, decodificând acest cod,
deci examinând literă cu literă şi înregistrând
ori memorând sub diverse forme atât
genomul uman, dar şi codurile genetice ale
altor vieţuitoare.
 IDENTIFICAREA PE BAZA PROBELOR
DE ADN
• Molecula de ADN poate fi asemănată deci cu
o "scară răsucită ori spiralată". Treptele
acestei scări constau, cum am menţionat şi
anterior, din patru molecule diferite -
adenină, timină, citozină şi guanină - A, T,
C, G. Aceste patru molecule reprezintă
“literele” care formează codul genetic. Pas cu
pas, aceste litere alcătuiesc formulele care
definesc fiecare organism viu. Formula
asociată unei fiinţe umane - genomul uman -
conţine peste 3 miliarde de litere.
 A.D.N.-ul siA.R.N-ul
ADN-ul și ARN-ul sunt cei doi acizi
nucleici care joacă rolul fundamental în
ereditatea umană, ei fiind purtătorii
informației genetice. Înainte de a intra în
amănunte legate de structura și funcția
fiecăruia dintre ei ar trebui să ne
familiarizăm cu noțiunile de bază care ne
vor ajuta să înțelegem complexitatea
mecanismelor eredit
 Structură chimică
Acizii nucleici sunt substanțe chimice
macromoleculare și reprezintă cei mai lungi
polimeri din lumea vie. Unitățile structurale
ale acestora se numesc monomeri și sunt
reprezentați de nucleotide, macromolecula
de acid nucleic fiind un polinucleotid.
Nucleotidul este o structură simplă alcătuită
din 3 componente:
• O bază azotată
• O pentoză (monozaharid)
• Un rest de acid fosforic (fosfat
anorganic)Structura ADN
 Structură chimică
Diferența dintre ADN și ARN este dată de tipul de
zahăr pentozic pe care îl conțin nucleotidele
lor: dezoxiriboză-D pentru ADN și riboză- R
pentru ARN. ADN-ul (acid
dezoxiribonucleic) este alcătuit din două
lanțuri (catene) polinucleotidice, iar ARN-ul (acid
ribonucleic) are doar o singură
catenă polinucleotidică. Pentozele și radicalul
fosforic sunt comune tuturor macromoleculelor de
ADN din lumea vie, bazele azotate fiind cele care
conferă specificitate în cadrul fenomenului
ereditar. Radicalul fosfat conferă caracter acid și
sarcini negative moleculelor de ADN și ARN
 Structură chimică
• Fiecare acid nucleic conține 4 tipuri de
nucleotide, diferența dintre ele constând în
bazele azotate care intră în structura
lor: adenina (A), guanina (G), citozina
(C) și timina (T) pentru ADN și adenină,
guanină, citozină și uracil (U) pentru ARN.
Bazele azotate sunt și ele de 2 tipuri:
- Purinice: adenina (A) și guanina (G)
- Pirimidinice : citozină (C), timină (T) și uracil
(U)
 Fenomenul viata
• Viața pe Pământ provine probabil dintr-
o lume ARN,de și viața bazată
pe ARN poate să nu fi fost prima viață
care a existat. Iar moartea este incetarea
permanenta a tuturor proceselor biologice
care sustin un organism (sau sfarsitul vietii
acelui organism)
 Fenomenul viata
• „Ce este Viata?”. Ceea ce stim este numai
fenomenul vietii. Si inca acel fenomen, nu-l
cunoastem asa cum trebuie. Putem spune „Eu
traiesc.” Da. Dar nu sunteti singura fiiina care
traieste. Priviti in jurul vostru. Sunt bilioane de
fenomene ale vietii, forme care
traiesc. Desigur, privind in jurul nostru cu ochii
materiali vedem fenomenele vietii; dar atunci
cand priviti o picatura de apa sub microscop ce
vedeti? Veti vedea fenomenul vietii; un numerical
incalculabil de forme de viata microscopice.
 Fenomenul viata
• Si care este principala caracteristica a vietii? Miscarea
- vibratia. Nimeni nu poate intelege fenomenul vietii
fara ajutorul vibratiei. Puteti intelege un fenomen al
vietii fara ca ceva sa se miste? Ce face stiinta in zilele
noastre? Ea cerceteaza planul material, folosind
concepte legat de materialism, si incearca sa
gaseasca adevarul. Care parte a adevarului la gasit
stiinta pana acum? Ea a descoperit doua lucruri: tot
ce exista trebuie sa aiba o forma, si Vibratia /
Miscarea este principiul care guverneaza formele
vietii. Acest lucru este adevarat, dar reprezinta numai
o parte a adevarului.
 Fenomenul viata
• „Dacă specia n-ar conține, înscrisă în sine, și
posibilitatea adaptării la condiții noi de mediu,
ar fi pierit de mult. De altfel, mecanisme de
adaptare distingem la tot pasul. Toată viața
unei ființe nu înseamnă decât o continuă și
neîncetată adaptare: la frig și la cald, la efort
și la repaus, la condiții psihologice de stres,
la frumusețea vieții, ca și la inevitabilele sale
suferințe. Pentru toate aceste circumstanțe
există mecanisme bine precizate care-i
permit ființei să supraviețuiască.”
 Fenomenul viata
• Viața nu va apărea decât odată cu
structurile capabile să întrețină un
permanent schimb de energie cu mediul
ambiant. Pentru acest motiv, în structura
materiei vii vor intra ca elemente
fundamentale carbonul, hidrogenul,
oxigenul, azotul, fosforul și sulful care, prin
proprietățile lor, răspund optim condițiilor
de viață de pe Terra.
 Fenomenul viata
• . Om și Univers n-au decât una și aceeași
sorginte, una și aceeași structură
fundamentală. Nimic din ceea ce este
prezent în noi nu este absent în Univers,
pentru că Universul și viața sunt legate
prin aceleași fire țesute de evoluția
materiei în mișcare.
 Rezultatul activităţii celulelor
• . Elementele chimice din care este format
organismul nostru se combină între ele și dau
naștere unor molecule – moleculele de apă, de
aminoacizi, de nucleotide, de glucide și de lipide.
Iar aceste molecule se combină și ele, la rândul
lor, pentru a da naștere macromoleculelor –
macromoleculele de proteine, de lipide, de glucide
complexe și de acizi nucleici, adică de acid
ribonucleic (ARN) și dezoxiribonucleic (ADN), în
care este stocată informaţia genetică, conform
căreia sunt sintetizate macromoleculele de
proteine, din care este constituit organismul
nostru.
 Rezultatul activităţii celulelor
• Moleculele și macromoleculele, din care
este constituit organismul uman, se
organizează și ele, mai întâi în organite
celulare, apoi în celule, iar apoi în
ţesuturi și organe, ale căror ordine și
organizare deosebesc radical organismul
nostru de mediul înconjurător.
 Rezultatul activităţii celulelor
• În timp ce substanţa uscată este formată
din proteine, care nu reprezintă decât
20%, lipide, care nu reprezintă decât 10%,
și glucide, nu care nu reprezintă decât 1%
din masa organismului, apa reprezintă
între 50 și 70% din masa organismului
uman
 Rezultatul activităţii celulelor
• Toate celulele, toate moleculele și
macromoleculele noastre plutesc în apă,
deoarece apa are niște calităţi fără de care
nu ar fi posibilă existenţa vieţii. De aceea,
deși trăim pe pământ, noi suntem, de fapt,
fiinţe acvatice.
 Studiu fiziologic
• Elementele chimice din care este format
organismul nostru se combină între ele și dau
naștere unor molecule – moleculele de apă, de
aminoacizi, de nucleotide, de glucide și de lipide.
Iar aceste molecule se combină și ele, la rândul lor,
pentru a da naștere macromoleculelor –
macromoleculele de proteine, de lipide, de glucide
complexe și de acizi nucleici, adică de acid
ribonucleic (ARN) și dezoxiribonucleic (ADN), în
care este stocată informaţia genetică, conform
căreia sunt sintetizate macromoleculele de
proteine, din care este constituit organismul nostru.
 Studiu fiziologic
• Apa din organismul nostru este repartizată în două
sectoare, și anume într-un sector intracelular, care
reprezintă 65%, și într-un sector extracelular, care
reprezintă 35% din totalul apei din organism.
Sectorul extracelular este format la rândul lui dintr-
un sector interstiţial în care plutesc toate celulele,
dintr-un sector circulant, reprezentat de sânge și
de limfă, care transportă substanţele plastice și
energetice, dar și informaţia necesară coordonării
celor peste 100 de trilioane de celule foarte
specializate și foarte izolate, din care este format
organismul nostru.
 Studiu fiziologic
• De aceea, toate aparatele și toate organele
noastre conţin o anumită cantitate de apă. Spre
exemplu, sângele conţine 85% apă, rinichii con-
ţin 82% apă, mușchii conţin 75% apă, inima
conţine 75% apă, creierul conţine 75% apă, dar și
oasele conţin 22% apă. Sângele este chiar un
ţesut lichid în care celulele plutesc realmente în
apă – sau, mai bine zis, în ser. Dar nu numai
celulele, ci și moleculele plutesc în apă. Fiecare
moleculă de proteină este înconjurată de 10.000
de molecule de apă. Adică apa este principalul
constituient chimic al organismului uman.
 Studiu fiziologic
• Viaţa a apărut în apă și s-a dezvoltat pe
lângă râuri și oceane. Toate procesele vitale,
așa cum sunt fotosinteza, respiraţia,
metabolismul și reproducerea, se desfășoară
în apă, deoarece apa are anumite proprietăţi
care facilitează aceste procese vitale . La
temperatura obișnuită, apa se prezintă ca un
lichid incolor, transparent și fără un gust
deosebit. Apa este un solvent foarte bun atât
pentru săruri, cât și pentru glucide și pentru
gaze.
 Studiu fiziologic
• O moleculă de apă este formată din doi
atomi de hidrogen și un atom de oxigen,
adică H2 O. Datorită faptului că oxigenul
are o încărcătură pozitivă, iar hidrogenul
are o încărcătură negativă, moleculele de
apă se leagă între ele prin legături de
hidrogen, dând astfel naștere unei structuri
tridimensionale.
 Molecula de apa(stud.fiziologic)
• Apa (monoxidul de dihidrogen) este un compus
anorganic polar cu formula chimică H2O. Molecula
sa este formată prin combinarea a doi atomi
de hidrogen și un atom de oxigen,Este de departe
cel mai studiat compus chimic, astfel că unii
biochimiști numesc apa ca fiind un „solvent
universal”, pentru abilitatea sa de a dizolva multe
substanțe. Această proprietate îi dă apei
posibilitatea să fie și „solventul lumii vii”. Este
singura substanță comună care există sub toate
cele trei forme de agregare în natură: solidă
(gheață), lichidă (apă lichidă ) și gazoasă (abur).
 Molecula de apa(stud.fiziologic)

• Apa este o substanță amfoteră (numit și

amfolit), ceea ce înseamnă că poate fi
atât acid, cât și bază, adică produce ionii
H+ și O- prin ionizare (proces denumit
și autoprotoliză).
 Molecula de apa(stud.fiziologic)
• Moleculele de apă formează legături de
hidrogen între ele, fiind puternic polare.
Polaritatea moleculei de apă permite
separarea în ioni și formarea de legături
puternice cu alte substanțe polare,
precum alcoolii și acizii, astfel dizolvându-le.
Legăturile de hidrogen sunt motivul pentru
multe proprietăți speciale ale apei, precum
faptul că forma sa solidă este mai
puțin densă decât forma sa lichidă, punctul
de fierbere de 100 °C
 Studiu fiziologic
• După cum se știe, noi am primit de la
părinţii noștri, în timpul fecundaţiei, două
molecule de ADN în care se află înscris
tot programul nostru genetic. Deși nu
cântăresc decât 7 picograme, adică 7
milionimi de gram, cele două molecule de
ADN ne-au adus o foarte mare cantitate
de informaţie genetică, apreciată între 1 și
3 GB.
 Studiu fiziologic
• Dacă avem în vedere că organismul
nostru este constituit din peste 100 de
trilioane de celule, aceasta înseamnă că
organismul nostru conţine o cantitate
inimaginabilă de informaţie, apreciată la
peste 100 de trilioane de GB. Dar aceasta
nu reprezintă decât o parte din informaţia
pe care o conţine organismul nostru,
deoarece informaţia conţinută în ADN se
multiplică foarte rapid.
 Studiu fiziologic
• Apa are capacitatea de adeziune la pereţi
capilarelor, ceea ce face posibilă
înaintarea ei prin capilarele plantelor și
animalelor. Dacă apa nu ar avea această
activitate capilară, atunci ea nu ar putea
urca prin capilarele extrem de lungi ale
plantelor, de la rădăcină până la nivelul
frunzelor, și nici prin capilarele
organismului, care alimentează cele 10 la
puterea13 celule ale organismului.
 Studiu fiziologic
• Viaţa este, în cele din urmă, expresia
informaţiei. Viaţa a apărut odată cu
moleculele informaţionale, capabile să
stocheze și să transmită informaţiile necesare
numeroaselor procese de reglare, de care
depinde stabilitatea – adică sănătatea –
organismului. Informaţia este cea care face
posibilă comunicarea dintre diferite celule,
dintre diferite organe, dintre organism și
mediu și dintre organism si Divinitate.
 Studiu fiziologic
• Celulele sunt ca niste oameni,care se nasc,se
misca, traiesc prin diverse faze si apoi mor.Ea
a aparut ca forma
simpla(procariota)individuala pe
planeta,descoperita prin fosilele studiate
acum 600 milioane de ani de la prima formare
a pamantului si sunt considerate celule inteli-
gente din care ulterior au ajuns celule si mai
inteligente adica pluricelulare,,eucariote,, .
 Continuare

• Fiintele omenesti sunt org.pluricelulare,al

carui tipar este celula insasi,cu elemente
comune cu propriile noastre celule.
 Continuare
Viata a aparut pe planeta
unicelulara(procariote) evoluand cu faza
pluricelulara(eucariote)adica celule mai
inteligente care pot trai in comunitate sau
separat care sunt impregnate cu atentie si
scop, cu stiinta de a evita mediile toxice sau
ostile fiind dotate cu microstimuli proveniti
din
 continuare
• micro-mediul in care traiesc,care retin imagini
sau amintiri celulare,pe care le transmit
urmasilor. De exemplu: cand virusul pojarului
sa zicem infecteaza un copil, este chemata o
celula imuna nematurizata,pt. a crea o prote-
ina anticorp care sa asigure protectia impotri-
va acelui virus,aici in cazul acesta celula
trebuie sa creeze o gena noua,care sa serveas-
ca drept model pt. producerea proteina-anti-
 continuare
• corpi impotriva virusului pojarului.Aceasta
proteina (gena anticorp) poate fi transmisa
tuturor urmasilor celulei,chiar si atunci
cand aceasta se divide(celula nascuta nu
numai ca a ,,invatat,,despre virusul
pojarului ci a creeat si o amintire,care va fi
mostenita si propagata la celulele fice.
 Structura celulei

• Celulele produc zilnic caldura cat pentru a

fierbe un litru de apa timp de o ora. Ele au
aceeas structura dar specializari diferite.
 Procariote
• Procariote
• Structura celulei procariote
• Celula procariotă este mai simplă și mai mică
decât o celula eucariotă. Este lipsită
de nucleu individualizat, și de cele mai multe
organite ale celulei eucariote. Există două tipuri de
procariote: bacteriile si archaea; amândouă au o
structură similară. Materialul nuclear al celulelor
procariote constă dintr-un singur cromozom, care
este în contact direct cu citoplasma. La aceste
celule, regiunea nucleară nedefinită din citoplasmă
se numește nucleoid.
Procariota
 Procariota descriere structura
• La exterior, flagel și pilus care se
proiectează de pe suprafața celulei.
Acestea sunt structuri (nu sunt prezente în
toate celulele procariote) din proteine ​care
faciliteză deplasarea și comunicarea între
celule;
 Eucariote

• Plantele, animalele, ciupercile, mucegaiurile,

protozoarele și algele sunt toate eucariote. Aceste
celule sunt de aproximativ 15 ori mai mari decât o
procariotă tipică și pot avea volumul de 1000 de
ori mai mare. Diferența majoră dintre procariote și
eucariote este că celulele eucariote conțin
compartimente legate de membrană în care pot
avea loc activități specifice metabolice. Cea mai
importantă dintre acestea este nucleul celular, un
compartiment delimitat de membrană, care
adăpostește ADN-ul celulelor eucariote.
Eucariota
Compozitiea de baza a unei celule;
• Nucleul care contine material genetic, mitocon-
driile care produc energia,membrana protect-
toare de la marginea ext.si citoplasma cu vacu-
ole,capsulaGolgi,tesut endoplasmatic rugos si
neted,nucleoli etc. celule care la prima vedere
par simple,dar in ele se afla o lume complexa,
un unnivers in care aceste celule inteligente fo-
losesc tehnologii pe care oamenii de stiinta inca
nu le-a descoperit total.
 Nucleul și nucleolul
• – Nucleul și nucleolul: unde acidul
dezoxiribonucleic (ADN) este închis sub
formă de cromozomi. Nucleolul este o
regiune din nucleul în care sunt produși
ribozomi, care sunt moleculele
responsabile de traducerea informațiilor
din ADN în proteine.
A.d.n.,a.r.n.informarea proteinei din
ribozom
Informatia in int. celulei
 Nucleolul

. Deși nu formează un nucleu, ADN-ul este

condensat într-un nucleoid.
 Reticul endoplasmatic
• Reticul endoplasmatic: un organit format
dintr-o extensie a membranei nucleului; În
aceasta, sunt produse multe proteine ​a
căror destinație finală este membrana
plasmatică, membrana sau lumenul altor
organite
 Complexul Golgi
• Complexul Golgi: o alta organita
membranara formata din "saci" aplatizati
care sunt stivuiti impreuna si in interiorul
carora se modifica proteinele produse in
reticulul endoplasmatic. Diferite molecule
sunt distribuite din complexul Golgi către
diferite situri din celulă
 Lizozomi
• Lizozomi: sunt organite mici înconjurate
de o singură membrană. Sunt pline de
proteine ​cu capacitatea de a degrada alte
proteine ​și molecule de care celula nu mai
are nevoie, eliberând componentele lor
pentru a fi utilizate de alte organite și / sau
proteine ​din citosol.
 Peroxisomii
• La fel ca lizozomii, peroxizomii sunt
organite mici, cu membrane simple.
Funcția sa principală este degradarea
compușilor reactivi care sunt dăunători
celulei, deși participă și la alte funcții
metabolice importante, în principal la
descompunerea grăsimilor (deși aceasta
variază între tipurile de celule).
 Vezicule de transport:
• Vezicule de transport: Vezicule mici care
„înoată” liber în citosol și care transportă
diferite molecule în interiorul lor; Aceștia
sunt responsabili de „livrarea” acestor
molecule către alte organite celulare sau
către membrana plasmatică.
 Mitocondriile:
• – Mitocondrii: sunt cei mai importanți
centri energetici ai celulelor. Sunt organite
foarte asemănătoare ca mărime și formă
cu bacteriile (celulele procariote). Ei au
propriul lor ADN și din aceasta produc
majoritatea componentelor sale. Celulele
eucariote au multe mitocondrii care sunt în
primul rând responsabile de valorificarea
oxigenului pentru a produce energie.
 Vacuole:

• Vacuole: Organele sunt de obicei umplute cu

lichide sau alte substanțe care îndeplinesc
adesea funcțiile de depozitare.
 Celula eucariota
• Celula eucariotă. Organite celulare:
(1) nucleol (2) nucleu (3) ribozomi (4)
vezicule, (5) reticul endoplasmatic rugos,
(6) aparatul Golgi, (7) citoschelet,
(8) reticul endoplasmatic neted,
(9) mitocondrie, (10) vacuole,
(11) citoplasmă, (12) lizozom,
Celula interior
Celula eucariota
 Membrana celulei:
• membrana celulara: este situata la marginea
celulei si este responsabila de schimburile cu
exteriorul acesteia.Membrana permite trecerea
ionilor, a apei si a particulelor mici printr-un
sistem de canale transportand moleculele dintr-o
parte in alta a peretelui in vederea echilibrarii
presiunii intracelulare. Eliminarea sau captarea ce-
lulelor mari,expulzarea deseurilor(toxine)se face
prin procedura de sxocitoza,endocitoza si fagoci-
toza.
 Structură

• Membrana celulară este formată din

lipide si proteine. Elementul structural
fundamental al membranelor celulare
este dublul strat lipidic care se comportă
ca o barieră impenetrabilă pentru
majoritatea moleculelor aqua-solubile.
Proteinele membranare, asociate dublului
strat lipidic, asigura funcționalitatea
membranei.
 Structură lipide

• Membrana celulară constă din 3 tipuri de

lipide: fosfolipide, glicolipide și steroli.
Fosfolipidele și glicolipidele constau dintr-
un cap hidrofil și o coadă hidrofobă.
Colesterolul, cel mai cunoscut dintre
steroli, este cel care conferă membranei
rigiditatea, fiind poziționat între
capetele hidrofobe ale lipidelor și
nepermițându-le să se contracte.
 Structura-Proteinele
• Proteinele sunt fie înglobate în membrana lipidică
(transmembranare), fie asociate suprafeței
acesteia (proteine membranare periferice și
proteine legate prin lipide). Există mai multe tipuri
de proteine, incluzând:
• enzime, care catalizeaza diferite reactii chimice;
• Proteină-marker;
• Receptori;
• de susținere;
• de transport.
Celula exterior
Membrana cel.tubii +fosfolipide
Membrana celulara
Membrana celulara
 Elementele componente ale celulei
• Membrana celulara este dotata cu receptori
(proteine membranare) apte sa recunoasca
molecule exterioare) semnale nervoase,
hormoni) sau virusi. Dupa recunoaster, vor fi
lasati de receptorii membranei sa patrunda in
interior cand au nevoie de prezenta acestora.
 Membrana celulara
• Fondatorii modelului actual de structură a
membranei plasmatice au fost Gorter și
Grendel, care, în 1925, au formulat Teoria
stratului lipidic al celulei, descriind
pentru prima dată membrana celulară ca o
structură lipidică
 Membrana celulara
• În 1930 este introdus modelul
paucimolecular, cel mai influent model de
structură de membrană până la apariția
modelului de mozaic fluid, constând într-o
structură lipidică bistratificată, acoperită cu
proteine ​pe ambele părți. Acesta este
modelul de mozaic al lui Höber în care
membranele se comportă ca niște
membrane cu site, prin care se realiza
trecerea ionilor.
 Membrana celulara
• În 1935, Davson și Danielli îmbunătățesc
teoria bistratului lipidic și emit ipoteza
conform căreia structura membranei era
formată atât dintr-un bistrat lipidic, cât și
din proteine, ei considerând că unele
proteine ​pot străbate membrana. Apoi, în
1936, Danielli a clasificat modelele de
membrană în trei tipuri: membrane lipidice
continue, membrane în mozaic,
membrane lipoproteice.
 Membrana celulara
• Din anii 1960, mulți cercetători au
remarcat în studiile lor prezența
proteinelor în bistratul lipidic. În 1964 este
îmbunătățit modelul de membrană și
apare modelul Davson-Danielli-
Robertson (DDR), ce consta într-un
bistrat lipidic acoperit pe ambele părți cu
monostraturi proteice.
 Membrana celulara
• In 1970 oamenii de știință au început să
studieze proteinele și modul în care acestea
sunt încorporate în membrană. În 1970, Silva
și Branton descoperă proteinele
transmembranare,
în 1971 Bretscher demonstrează că o proteină
majoră a membranei globule roșii din sânge a
fost expusă apei de pe ambele părți ale
membranei, în 1975 Nigel Unwin a determinat
prima structură a unei proteine membranare,
cea a bacteriorodopsinei.
 Membr.model mozaic fluid
• Acesta este propus în anii ’70 Singer și
Nicolson, propun un model al membranei
care este acceptat și astăzi, conform
căruia membranele sunt alcătuite din
lipide, proteine și carbohidrați, principalele
componente lipidice ale membranei sunt
fosfolipidele, molecule sunt amfifile
(formate dintr-o parte polară, hidrofilă și
una nepolară, hidrofobă).
 Asimetrie de membrana model descris
si acceptat modern
• Membrana descrisă prin acest model este
alcătuită din lipide (fosfolipide și colesterol),
proteine (extrinseci și intrinseci, integrale) și
glucide, care pot fi legate la proteine
(glicoproteine) sau la lipide (glicolipide). Aceste
componente se pot deplasa lateral, permițând
difuzia și gruparea anumitor componente, iar
compoziția în lipide, proteine și glucide este
diferită între cele două monostraturi lipidice,
fenomen numit asimetrie de membrană.
 Membrana celulara concluzii
• Și în secolul XX s-au emis mai multe modele
de membrană.
• Ia naștere cel mai acceptat model, cel emis
în anii 70 de Singer, modelul de mozaic fluid,
valabil pentru toate membranele celulare,
acceptat de altfel și astăzi. Se remarcă o
unitate de structură a membranelor celulare,
(toate celulele au aceeași structură
membranară), ceea ce diferă e compoziția în
proteine, lipide și glucide.
Membrana celulara
citoplasma
mitocondrie
Ribozomi
Ribozomi
Reticul endoplasmatic neted
Reticul endoplasmati neted si rugos
r.Endoplasmatic rugos si neted
Organitele dintr-o celula
Tipuri de cel.specializate ale c.uman
Tipuri de celule
Organe din celule specializate
 . Celule epiteliale

• Celule epiteliale se sunt toate celulele care

acopera suprafata externa a corpului, dar si
cavitatile interne care au legatura cu
exteriorul: tubul digestiv de la cav. Bucala
pana la anus, aparatul genital si urinar, caile
respiratorii, celulele endoteliale, care
acopera, suprafata interna a vaselor sanguine,
sau mezoteliul, care acopera pleura sau
peritoneul.
 Celule conjunctive

.
Tesut conjunctiv
Tesuturi cu celule conjunctive
 . Celulele musculare

• Sunt sunt necesare functia de contractie.

Se disting:
a) Celule striate ale muschilor scheletici:
controlate de sistemul nervos .
Cel striata muchi scheletici
Cel. Striate functii de contractie
 Celulele musculare

• b) Celule striate ale muschiului cardiac:

c) Celulele netede (nestriate): creeate din
celule specializate netede cu calitati de
elasticitate,conductibilitata,rezistenta se ga-
sesc in muschiul miocardic,ap. digestiv,cai
urinare,uter,vase sanguine si sunt controlate
de sist.nervos vegetativ independent de
vointa.
 Inima
(musculatura neteda)

• De-a lungul vieții noastre, inima, pompa

principală a sistemului cardiovascular,
bate de mai multe miliarde de ori.Celuele
muschului avand o structura specializata de
celule netede.
Fibre netede
Celulele inimii
 Celulele nervoase
• a) Gliocitele: celule care reprezinta ½ din volu-
mul sist.nervos central,acestea se prezinta sub
mai multe forme: aspect de stea(astrocitele)
sunt cele mai mari,stele mai mici(oligocitele),
neurolemocitele,celule satelite aplatezate etc.
 Continuare celulele nervoase
Creierul uman produce neuroni până la vârsta de
13 ani. Pentru studiu, echipa, condusă de
•
profesorul de chirurgie neurologică Arturo Alvarez-
Buylla, a studiat țesutul cerebral de la 59 de
oameni – morți sau al căror țesut cerebral a fost
preluat într-o operație.

Astfel, au descoperit că în timp ce existau mulți

neuroni tineri în țesutul cerebral la naștere,
producția de noi neuroni a încetat substanțial până
la vârsta de șapte ani. La vârsta de 13 ani,
producția a încetat de tot.
 Celulele nervoase
• b) Neuronii: sunt celule specializate ale corpului
uman; durata lor de viata poate depasi 100 de
ani. Structura corp central,fibre aferente axon(in-
velit de teaca mielina) si dentrite.
Sunt: unipolari si bipolari.
Au functie de a transforma si transmite stimuli
(durere,sunet,gust,miros,sunet,tactil,vizual)
intr-un flux electric transmis la creier.Neuronii nu
se divid.
Cel.nervoasa
Dentrite
N.Multipolar
Neuroni comparatie
Cel. neuronii
Cel.nervoasa
 Celule stem
• Ce sunt celulele stem?
• Celulele stem sunt celulele „primordiale” ale
organismului uman. Prin diviziune mitotică, ele se
pot dezvolta în alte tipuri de celule care, la rândul
lor, pot forma ţesuturi şi organe în corpul uman.
Mai exact, celulele stem pot evolua în celule
mature cu caracteristici şi forme specializate cum
ar fi celulele din sânge, celule ale sistemului
nervos, celule pentru inimă sau piele.
 Celulele stem
• Celulele stem sunt situate în diferite părţi ale
corpului uman. Timp de decenii, măduva osoasă a
fost singura sursă de celule stem hematopoietice
folosite pentru transplanturi. De atunci, au fost
utilizate şi alte surse de celule stem din corpul
uman, cum ar fi sângele periferic. Însă pasul
crucial în cercetarea biotehnologiei a fost
depistarea de celule stem în sângele care rămâne
în cordonul ombilical şi placentă după naştere.
Sângele ombilicoplacentar este o sursă unică de
celule stem hematopoietice şi poate fi stocat doar
în momentul naşterii pentru o utilizare în viitor.
Celule stem
Celule stem
5 tipuri de celule stem clasificate după
potențialul de diferențiere
• 1.Celulele Totipotent (sau Omnipotent)
• Aceste celule stem sunt cele mai puternice
din câte există. Acestea se pot diferenţia
în ţesuturi embrionare, precum şi ţesturi
extra-embrionice, cum ar fi corionul, sacul
vitelin, amnionul şi alantoizii. La oameni şi
la alte animale placentare, aceste ţesuturi
formează placenta.
 Continuare

• Cea mai importantă caracteristică a unei

celule totipotent este că poate genera un
organism complet funcţional şi viu.
 Continuare
• Cel mai cunoscut exemplu al unei celule
totipotent este ovulul fertilizat (format
atunci când un spermatozoid şi un ovul se
unesc pentru a forma zigotul).
• Durează aproximativ patru zile după
fertilizare, ca aceste celule să înceapă să se
indivizualize în celule pluripotente, care, după
cum se descrie mai jos, sunt tipuri de celule
flexibile, dar care nu pot produce
 2.Celulele Stem Pluripotent
• Celulele Stem Pluripotent
• Cel mai puternic următor tip de celule stem
este reprezentant de celula pluripotent.
Importanţa acestui tip de celulă este dat de
faptul că aceasta se poate regenera şi se
poate diferenţia în oricare dintre cele trei
straturi de nucleu: ectoderm, endoderm şi
mezoderm. Aceste trei straturi de nucleu se
diferenţiază în continuare pentru a forma
toate ţesuturile şi organele dintr-o fiinţă
umană.
 3.Celulele Stem Multipotent

• Celulele Stem Multipotent

• Celulele stem multipotent sunt un tip de
celule stem cu rază medie de acţiune, prin
prisma faptului că se pot regeneara şi se
pot diferenţia într-o gamă specifică de
tipuri de celule.
 4.Celulele Stem Oligopotent
• Următorul tip de celule stem, celulele stem
oligopotent, sunt similare celor din categoria
anterioară (celulele stem multipotent), dar ele
devin şi mai limitate în ceea ce priveşte
capacitatea de diferenţiere.
• În timp ce aceste celule se pot regenera şi
diferenţia, pot realiza acest lucru doar
limitativ, numai în anumite tipuri de celule de
care sunt strâns legate.
• Un exemplu relevant al acestui tip de
celule este celula stem hematopoietică
(CSH).
 5.Celulele Stem Unipotent
• În cea din urmă categorie se numără
celulele stem unipotent, care au cel mai
scăzut potenţial şi sunt cel mai limitat tip
de celule stem.
• Un exemplu al acestui tip de celule
stem este oferit de celulele stem
musculare.
 Celulele stem
• Celulele stem hematopoietice se
caracterizează prin două aspecte
fundamentale: ele dau naștere la noi
celule stem hematopoietice (auto-
reînnoire) și se diferențiază în celule
progenitoare care ulterior se implică în
diferitele linii hematopoietice.
Cel.stem
Cel.stem
Cel.stem
Cel.stem
Celulele sanguine: tipuri, caracteristici
și funcții

• Celulele sângelui sunt un set de celule

diverse care e găsesc circulând în țesutul
conjunctiv specializat cunoscut sub numele
de sânge. Acetea includ celule roșii, celule
albe, limfocit,trombocit.
 Conţinut:
tipuri

Celule rosii sau eritrocite,celule albe sau leu-

cocite,granulocite,neutrofile,euzinofile,basofile,a
granulocite,monocite,/macrofage,limfocite,limfo-
citeT,limfociteB,megacariocite,trombocite,masto-
cite.
 Celle roșii sau eritrocite

• Eritrocitele sunt un tip de celule sanguine

cu o funcție foarte importantă, deoarece
sunt responsabile de transportul
oxigenului în tot corpul.
 Eritrocite
• Numarul de eritrocite face parte din analiza
mai complexa denumita Hemoleucograma.
• Eritrocitele sunt cele mai numeroase celule
din sange, necesare pentru respiratia tisulara.
Principala functie consta in transportul
oxigenului de la plamani la tesuturi si
transportul dioxidului de carbon de la tesuturi
la plamani.
 Valori normle

• Barbati = 4,2--5,6 milioane pe m.m.c.

Femei = 3,7—4,9 milioane pe m.m.c.
Copii 1-5 ani = 4,5– 4,8 milioane pe m.m.c.
 Eritrocite
• Sunt celule fără organite interne, cu
forma unor discuri biconcave cu
diametrul de aproximativ 8 μm și
lățimea de 2 μm. Forma și
caracteristicile membranei lor fac din
aceste celule vehicule puternice
pentru schimbul de gaze, deoarece
sunt bogate în diferiți transportatori
transmembranari.
 Eritrocite
• În interior, citosolul este plin de enzime
solubile precum anhidrază carbonică (care
catalizează formarea acidului carbonic din
dioxidul de carbon și apă), toate enzimele
căii glicolitice și fosfatul de pentoză.
Aceste substanțe sunt utilizate pentru
producerea de energie sub formă de ATP
și reducerea puterii sub formă
 Eritrocite
• Una dintre cele mai importante enzime din
aceste celule este hemoglobina. Acesta
este capabila să se lege de oxigenul
molecular și să elibereze dioxid de carbon
sau invers, în funcție de concentrația de
oxigen din jur, care conferă eritrocitului
capacitatea de a transporta gaze prin
corp.
 Eritrocitele vertebratelor

• Numărul de hematii din sânge la animale

se exprimă în milioane/mm3, iar valorile
sale normale variază în funcție de specie:
5,5-9,5 mil./mm3 la cabaline; 5-10
mil./mm3 la bovine; 8-16 mil./mm3 la ovine;
5,5-8,5 mil./mm3 la câine.(după Constantin
N., 1999)
 Eritrocitele vertebratelor

• Din cauza lipsei de nuclee și organite,

celulele roșii din sânge nu conțin ADN și
nu pot sintetiza nici ARN, deci neputând a
se divide și având capacitatea de
recuperare limitată. Pot fi dezagregate prin
acțiunea ultrasunetelor.
Eritrocit
Eritrocite
Vas cu elemente si citopplasma
 Celulele albe(leucocite)

• Celulele albe, celulele albe din sânge sau

leucocitele sunt mai puțin abundente decât
eritrocitele din țesutul sanguin. Folosesc
torentul ca vehicul pentru transportul prin
corp, dar nu locuiesc în el. În general,
acestea sunt responsabile pentru
protejarea organismului de substanțe stra-
ine organismului infectii cu virusii sau bacterii.
 Leucograma

• Numarul de leucocite normal per microlitrul de

sange variaza intre 6000 si 10 000 produse de
maduva spinarii.
Leucocitele se gasesc in tot corpul,inclusiv in
singe si in sistemul limfatic variind in functie de
varsta,sex si diferite stari fiziologice.
 Celulele albe

• Globulele albe din sânge sunt clasificate în

două grupe: granulocite și agranulocite.
Primele sunt clasificate în funcție de
culoarea pe care o dobândesc într-un tip
de pată cunoscută sub numele de pată
Ramanovsky (neutrofile, eozinofile și
bazofilele), iar agranulocitele sunt limfocite
și monocite.
 Granulocite (granulatii in citoplasma)

• Neutrofile - cele mai numeroase (42 –

77%) - rol principal în apărarea împotriva
infecţiilor bacteriene
• Eozinofile (0,5 – 5,5 %) dintre leucocite –
rol în reacţiile alergice şi în infecţiile
parazitare
• Bazofile (0 – 1%)
 Agranulocite
• Limfocitele – sunt cele mai numeroase
mononucleate, au rol în apărarea împotriva
infecţiilor virale, tuberculoase şi a
neoplaziilor. Se pot clasifica în:
• Limfocite B – rol în producerea de anticorpi
(imunitate tumorală)
• Limfocite T, din acestea categorie fac parte
şi limfocitele NK(natural killer)rol in aparare
antitumorala.
 Plasmocite
• Plasmocitele reprezintă o populaţie mai
evoluată de limfocite care se regăsesc în
măduva și au rol în producerea
anticorpilor. ** Monocitele** sunt
mononucleate mai puţin numeroase. O
parte dintre acestea migrează în ţesuturi
unde se numesc macrofage (rol de
eliminare a unor resturi, apărare antivirală
şi antiparazitară).
Leucocite
Elem. fig.sanguine
 Trombocite

• Valorea normală a trombocitelor este:

150000 – 450000/milimetru cub de sânge
• Cele mai mici celule sanguine, anucleate
şi sunt dispuse în grămezi sau grupe.
Rolul acestora este de a iniţia procesul de
oprire a unei sângerări (hemostază).
Durata lor de viaţă nu depăşeşte câteva
zile, ca şi în cazul majorităţii globulelor
albe, fiind distruse la nivelul splinei.
 Studiu patologic
• Moarte celulară: Celulele normale au
capacitatea de a se autodistruge atunci
când devin deteriorate sau bolnave. Ei
suferă un proces numit apoptoză , în care
celulele se descompun și sunt eliminate
de celulele albe din sânge .
 Studiu patologic
• Reproducerea celulelor:
Reproducerea celulelor este necesară
pentru a umple populația de celule care
îmbătrânește sau devine deteriorată sau
distrusă. Celulele normale se reproduc
corect. Cu excepția celulelor sexuale ,
toate celulele corpului se reproduc
prin mitoză . Celulele sexuale se reproduc
printr-un proces numit meioză
 Studiu patologic
• Comunicare celulară: Celulele comunică
cu alte celule prin semnale
chimice. Aceste semnale ajută celulele
normale să știe când să se reproducă și
când să se oprească
reproducerea. Semnalele celulare sunt de
obicei transmise într-o celulă
de proteine specifice .
 Studiu patologic
• Aderența celulară: Celulele au molecule
de aderență pe suprafața lor care le permit
să se lipească de membranele celulare ale
altor celule. Această aderență ajută
celulele să rămână în locația lor corectă și,
de asemenea, ajută la trecerea semnalelor
între celule.
 Studiu patologic
• Specializarea celulelor: celulele normale
au capacitatea de a se diferenția sau de a
se dezvolta în celule specializate. De
exemplu, celulele se pot transforma
în celule ale inimii , celule
ale creierului , celule pulmonare sau orice
altă celulă de un anumit tip.
 Studiu patologic
• Reproducerea celulelor: celulele
canceroase capătă capacitatea de a se
reproduce necontrolat. Aceste celule pot
avea mutații
genetice sau mutații cromozomiale care
afectează proprietățile reproductive ale
celulelor. Celulele canceroase capătă
controlul asupra propriilor semnale de
creștere și continuă să se înmulțească
necontrolate. Nu experimentează
îmbătrânirea biologică și își mențin
capacitatea de a se replica și de a crește.
 Studiu patologic
• Comunicarea celulelor: celulele
canceroase pierd capacitatea de a
comunica cu alte celule prin semnale
chimice. De asemenea, își pierd
sensibilitatea la semnalele anti-creștere de
la celulele din jur. Aceste semnale
restricționează în mod normal creșterea
celulară.
 Studiu patologic
• Specializarea celulelor: celulele
canceroase nu sunt specializate și nu se
dezvoltă în celule de un anumit
tip. Similar celulelor stem , celulele
canceroase proliferează sau se reproduc
de multe ori, pentru perioade lungi de
timp. Proliferarea celulelor canceroase
este rapidă și excesivă, deoarece aceste
celule se răspândesc în tot corpul.
 Studiu patologic
• In mod normal, celulele umane sanatoase se
inmultesc doar atunci cand organismul are
nevoie. Atunci cand celulele imbatranesc, sunt
lezate sau sunt anormale, acestea mor sau
sunt distruse (printr-un proces
numit apoptoza sau moarte celulara
programata sau de catre celulele sistemului
imunitar) si inlocuite de celule noi. Aceste
procese sunt strict controlate de anumite gene
ce au roluri importante in multiplicarea si
functiile celulare.
 Studiu patologic
• Uneori, din multiple motive, unele inca
necunoscute, apar erori ale acestor gene, iar
acest proces ordonat se intrerupe, permitand
supravietuirea celulelor cu anomalii sau a
celor batrane, in timp ce noi celule sunt
formate, desi nu este nevoie de ele. Acest
surplus de celule anormale se poate multiplica
fara oprire, formand tumora primara.
 Studiu patologic
• In evolutia naturala a cancerului, una sau mai
multe celule maligne se pot "dezlipi" de tumora
principala si pot intra in circuitul sanguin sau
limfatic, ajungand astfel in alte organe sau
tesuturi indepartate fata de tumora primara si
formand tumori maligne de acelasi tip, acest
proces fiind cunoscut ca metastazare. Tumorile
metastatice reprezinta stadiul final al bolii
maligne, acestea cauzand daune severe la nivelul
organelor afectate, cat si alterand functiile
normale ale acestora, fiind, de cele mai multe ori,
fatale, in lipsa unui tratament oncologic adecvat.
 Studiu patologic
• Modificarile genetice care pot cauza aparitia
cancerului pot fi mostenite de la parinti, sau
pot fi dobandite pe parcursul vietii, in urma
unor erori genetice care apar in momentul
multiplicarii celulare, sau datorita unor leziuni
la nivelul ADN-ului, cauzate de expunerea la
anumiti factori de mediu, de exemplu :
expunerea la anumite substante nocive
(tutun), radiatii (cum ar fi razele ultraviolete)
etc.
 Gene cu rol in diviziunea cel. normala

• Fiecare cancer este diferit de la un pacient la

altul, avand combinatii genetice unice.
Pe masura ce tumora maligna continua sa se
dezvolte, pot sa apara modificari
suplimentare.
Principalele gene cu rol in diviziunea celulara
normala ce pot fi afectate sunt :
 Gene rol in div. Celulara.
• proto-oncogenele - atunci cand sunt alterate, pot
deveni oncogene, permitand celulelor sa creasca
si sa supravietuiasca atunci cand nu ar trebui
• genele supresoare tumorale - celulele se pot
dezvolta intr-un mod necontrolat, daca aceste
gene prezinta anomalii
• genele care repara ADN - celulele care au aceste
gene mutante, au tendinta de a dezvolta mutatii
suplimentare la nivelul altor gene; impreuna,
aceste mutatii determina celulele sa devina
maligne
 Studiu patologic
• proto-oncogenele - atunci cand sunt alterate, pot
deveni oncogene, permitand celulelor sa creasca
si sa supravietuiasca atunci cand nu ar trebui
• genele supresoare tumorale - celulele se pot
dezvolta intr-un mod necontrolat, daca aceste
gene prezinta anomalii
• genele care repara ADN - celulele care au aceste
gene mutante, au tendinta de a dezvolta mutatii
suplimentare la nivelul altor gene; impreuna,
aceste mutatii determina celulele sa devina
maligne
 Diferentele celule sanatoase - celule
maligne
• O celula normala se maturizeaza si se
specializeaza pe o anumita functie in organismul
uman (printr-un proces numit diferentiere), pe
cand celula maligna se inmulteste constant, fara a
se diferentia, putand sa ignore semnalele care, in
mod normal, opresc procesul de multiplicare si
avand capacitatea de a se "ascunde" de celulele
sistemului imunitar. De asemenea, celula maligna
poate determina celulele sanatoase sa
"construiasca" vase de sange in jurul sau, pentru
aportul de sange si nutrienti necesari cresterii
tumorale.
 Tipuri principale de cancer
• carcinomul este cancerul ce apare la nivelul pielii sau in
tesuturile care formeaza sau invelesc organele interne
• sarcomul este cancerul ce apare la nivelul oaselor,
cartilagiilor, grasimii, muschilor, vaselor sanguine sau
tesutului conjunctiv
• leucemia este cancerul ce apare la nivelul tesutului
care formeaza elementele sanguine (de exemplu, la
nivelul maduvei osoase)
• limfomul si mielomul multiplu sunt cancere care apar
la nivelul celulelor sistemului imunitar
• cancerul sistemului nervos central este cancerul care
apare la nivelul creierului si maduvei spinarii
 Despre tratamentul oncologic
• Pentru fiecare tip de cancer exista tratamente
specifice, in functie de starea pacientului,
bolile asociate, stadiul bolii maligne, la fel cum
si raspunsul la tratament (uneori acelasi
tratament, pentru acelasi tip de cancer, in
acelasi stadiu, la pacienti diferiti) poate sa
difere de la un pacient la altul.
 Tratamentul oncologic
• Tratamentul oncologic este unul
multidisciplinar, hotarat de catre medicul
oncolog, prin colaborarea cu medici chirurgi,
radioterapeuti, internisti, cardiologi,
nutritionisti etc., acesta reprezentand mai
mult decat administrarea de chimioterapie si
insemnand atat cresterea supravietuirii, cat si
a calitatii vietii bolnavului oncologic.
Studiu patologic
Celula recapitulare
Multumesc de
vizionare!

Sfarsit.