14.1.

SOLUŢIONAREA LITIGIILOR DE CĂTRE INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI

Ca în orice alt domeniu de activitate socială , derularea raporturilor de comerţ internaţional, cooperare economică şi
tehnico-ştiintifică este susceptibilă de conflicte litigioase. Deoarece comercianţii au un interes major, în primul rând, de
continuarea raporturilor comerciale sens în care se apelează la procedura prealabilăa concilierii, ca şi în dreptul commercial
, care este dreptul comun al materie, în măsura în care această procedură nu duce la soluţionarea litigiilor survenite, se va
apela la calea jurisdicşională adică pe cale judecatoreascăori pe cale arbitrală.
Rolul şi importanţa arbitrajului comercial, în general şial celui Internaţional în special au crescut în soluţionarea disputelor
litigioase survenite între părţi îin desfăşurarea raporturilor contractuale stabilite.
Se impune sa mai evidentiem în ceea ce priveşte arbitrajul următoarele considerente care determină părţile să recurgă la el
:
- procedura arbitrală este simpla în raport cu cea desfăşurată în faţa instanăelor judecătoreşti ;
- procesele arbitrale spre deosebire de cele de drept comun nu se desfasoară în ăedinăă
Publică ceea ce asigura caracterul confidenşial al dezbaterilor ;
- costurile unui litigiu arbitral sunt mai reduse decat cele impuse de câte un proces la o instanăă de judecată;
- arbitrii sunt specializa şi pentru soluţionarea acestui fel de litigii şi cunosc îndeaproape uzanţele comerciale ;
- procedura arbitrală dă posibilitatea părţilor aflate în litigiu să aleagă arbitrii, ceea ce nu este posibil cu judecătorii ;
- executarea hotărârilor arbitrale beneficiază de facilităşile inexistente în materie judecătorească
Legea aplicabila litigiilor comerciale internationale De regula, in ceea ce priveste procedura aplicabila instantelor
judecatoresti cat si arbitrajului se aplica, in mod obligatoriu lex fori, in afara cazului cand un text legal dispune, in mod
expres altfel.
Fondul litigiului este supus lex causae, indiferent daca legea care carmuieste acest raport juridic a fost stabilita de catre
instanta de judecata. Caracterizarea si clasificarea actiunilor care determina inclusiv competenţa instantei respecta, de
asemenea lex fori.
Statutul personal al subiectelor de drept, cu alte cuvinte capacitatea procesuala a partilor implicate in litigiu, atat ca
aptitudine de a fi parte in parte, cat si ca aptitudine de a exercita drepturi si a asuma obligatii procesuale sunt carmuite de
catre legea personala, respectiv de catre legea nationala.
Este carmuita de lex fori si aptitudinea partilor de a-si prezenta sustinere in instanta, de a propune si a administra probe
precum si a pune concluziile. Cu privire la interesul partii se cuvine subliniat ca aspectul personal, care depinde de
legitimitatea procesuala, este supus lui lex causae in timp ce aspectele celelalte (nascut, actual) este subiect controversat ;
un curent de opinie apreciaza căele ţin de fondul litigiului si este diferit, in raport de dreptul subiectiv aflat in litigiu iar in
raport de alta opinie doctrinara se apreciaza ca este preponderent procesual si pune in discutie accesul la justitie.
Lex causae este cea care carmuieste dreptul subiectiv al partilor in ceea ce priveste stabilirea acestuia, regimul juridic si
posibilitatea valorificarii lui pe calea justitiei si tot lex causae carmuieste pretentiile care fac obiectul actiunii si temeiul juridic
care sta la baza acţiunii , după aceeaşilege fiind determinată şi calitatea procesuală a părţilor .
Sanctiunile proceduale sunt, de asemenea carmuite de lex fori.
Prescriptia extinctivă
In ceea ce priveste prescriptia extinctiva se cuvine sa precizam urmatoarele aspecte :
- Prescriptia extinctivă este mijlocul de stingere a dreptului la actiune, in sens material, prin neexercitarea acelui drept in
intervalul stabilit de lege ori, cu alte cuvinte titularul unui drept subiectiv sau creditorul care a ramas inactiv un anumit timp
isi pierde valorificarea dreptului respective , pe calea actiunii in justitie şi, odata cu aceasta, posibilitatea de a obtine
executarea obligatiei corelative asumate de catre debitor.
Aceasta institutie juridică ce uneăte elementele de fond cu cele de procedura este solutionata in mod diferit in sistemele
nationale de drept. Atfel in common-law prescripşia extinctivă este carmuita de lex-fori in timp ce în sistemul de drept
european ea este guvernată de catre lex causae considerandu-se ca prescriptia extinctivă tine de fondul litigiului. Probele
si administrarea lor in litigiile comerciale internationale
Prin proba se intelege orice mijloc de convingere admis de catre lege care poate demonstra, in fata unui organ
jurisdictional, existenta ori inexistenta unui fapt juridic sau a unui act juridic si a oricaror alte situatii si imprejurari referitoare
la raporturile juridice dintre parti. Dat fiind căprobele contribuie la formarea convingerii instantei de judecata ori a tribunalului
arbitral asupra litigiului care a fost investit ele au un caracter procesual, şivor fi carmuite de lex fori.
In masura in care probele au menirea sa confirme existenta dreptului in litigiu, ele atrag aplicarea lex causae . La rândul lor
probele preconstituite se bucura de regimul juridic instituit de legile tarii in care a fost intocmit inscrisul sau legi alese de
catre partile care au aceasta posibilitate.
In ceea ce priveste admisibilitatea probei trebuie distinse doua situatii şi anume dacă ne aflăm inaintea unui act juridic ori a
unui fapt juridic :
- actul juridic este o manifestare de vointa savarsita in scopul de a da nastere, modifica sau tinge raporturi juridice civile. In
aceasta sfera probele preconstituite (inscrisurile) sunt carmuite de legea locului unde ele au fost intocmite (lex loci actum).
- faptul juridic este imprejurarea care determina aparitia, modificarea sau stingerea raportului juridic si odata cu aceasta
nastere, modificarea sau incetarea unor drepturi subiective sau obligatii si ca atare lor li se aplica legea locului unde faptul
juridic respective a fost savarsit.
In ceea ce priveste obiectul probei trebuie să ne referim, pe de o parte, la actele si faptele juridice precum si la legea
straina.
- In ceea ce priveste actele si faptele juridice obiectul probei defpindee de lex causae, avand in vedere ca el este strans
legat de dreptul contestat si dedus judecatii .
- În ceea ce priveste legea straina competenta este tot lex causae care determina obiectul probei , soluşia va diferi dupa
cum legea straina este considerată o problema de fapt sau de drept.
In cazul in care este considerata a fi o problema de drept, din punct de vedere teoretic nu ar trebui pusa in discutie proba
legii straine pentru ca cunoasterea dreptului de catre judecator este prezumată iar judecatorul nu se poate dispensa de
dovada probei respective.
Pe cale de consecinta va fi infăşiăat actul normative in care este evidentiat dreptul.
In situatia in care este aplicabila o cutumă sau o uzanăă se va face dovada acesteia prin martori, certificate, etc cu
precizarea căîn orice imprejurare dovada legii straine se face prin lex fori. Sarcina probei se va face tot in concordanăa cu
lex causae potrivit principiului de drept căcel care afirma trebuie sa si dovedeasca cele afirmate. Sunt supuse , de
asemenea, lex causae prezumtiile legale. Acestea sunt concluzii logice prin care se stabileste existenţa unui fapt
necunoscut care nu poate fi dovedit direct sau este greu de probat, pornindu-se de la existenţa unor fapte şiîmprejurări
apropiate si cunoscute. Solutia carmuirii prezumtiilor legale de catre lex causae se datoreaza faptului căbeneficiul
prezumtiei legale aeste atribuit unei persoane dupa calitatea sa in raportul juridic respectiv si nu după poziţia in proces a
reclamantului sau a paratului, lex causae stabilind existenţa prezumtiei si caracterul acesteia (dacă aceasta este absoluta
sau relativa).
Partile pot conveni cum se va repartiza sarcina probei insa valabilitatea acestei conventii se aprecieaza in raport de lex-
causae iar pentru ca o astfel de conventie sa fie admisa legal se impune ca dreptul aflat în litigiu să fie tranzactionabil.
In conformitate cu lex-fori se va efectua si administrarea probe. Insa daca pentru admiterea probei se va solicita o comisie
rogatorie, instanta straina va proceda in conformitate cu propria sa lege iar proba obtinuta pe aceasta cale va fi verificata de
catre instanta care ar efectua-o, prin prisma propriului sau sistem de drept.
14.2. ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNATIONAL
Definitie:
Arbitrajul comercial Internaţional este instituşia juridică capabilă soluşionării litigiilor de comerţ Internaţional de către
anumite persoane investite in acest sens părtile aflate in diferendum.
1. Caracterele arbitrajului comercial international
Institutia juridica a arbitrajului imbina atat aspectele formale ale litigiului, adica cu alte cuvinte, competenta si procedura cu
cele de fond, adica cu insusi diferendul dedus solutionarii, aspecte ce-i conferă caracteristici care-l diferentieaza de
instantele de judecata propriu-zise.
- caracterul privat: arbitrajul are caracter privat in opozitie cu instantele judecatoresti care sunt institutii de stat ce aplica
legea in numele puterii pe care ele o reprezintă, fapt ce determină şi aplicarea hotararilor judecatoresti prin forta de
constrangere statala iar daca arbitrii sunt nevoiti sa recurga la constrangere pentru executarea silita a hotararilor arbitrale
apelează tot la instantele de judecata ; - caracterul arbitrar : decurge din insasi obiectul arbitrajului cu care insa nu trebuie
confundat.
Astfel, arbitrii care au fost desemnati de către parti au capacitatea solutionarii litigiului sau aşa cum s-a mentionat in
doctrina de a verifica sau a constata o situatie juridica preexistentă asupra careia partile se gasesc in dezacord ;
- caracterul comercial al arbitrajului: rezulta din faptul ca obiectul acestuia consista in litigiile nascute sau care se vor naste
din derularea raporturile juridice de comert international. Pe de alta parte caracterul comercial este conferit si de
urmatoarele imprejurari :
a) este dedus judecatii arbitrale un raport comercial ;
b) arbitrajul se desfasoara in temeiul unei norme de reglementare comerciala ;
c) arbitrii sunt desemnati dintre specialisti in domeniul comertului international ;
- caracterul international rezulta din existenta elementului de extraneitate al litigiului dedus arbitrajului. Astfel, Conventia
Europeana privind arbitrajul comercial international semnată la Geneva în 1971 specifica, in mod expres, ca litigiile supuse
spre aceasta soluţionare izvorasc din neintelegerile comerciale aparute intre parti care isi au sediul sau resedinta in tari
diferite.
- caracterul voluntar al arbitrajului se desprinde din imprejurarea că sesizarea arbitrajului se efectuează prin acordul părţilor
aflate in litigiu (accord materializat în convenţia arbitrală) în timp ce dreptul sesizarii unei instante de judecata este stabilit
legal.
- caracterul vremelnic al tribunalului arbitral rezulta din faptul ca acesta este constituit pentru solutionarea unui anumit litigiu
comercial international si inceteaza sa mai fiinăeze după pronuntarea hotararii arbitrale. Spre deosebire, o instanta de
judecata, legal constituita are un caracter permanent si poate solutiona un numar nelimitat de litigii. Chiar daca aparent
arbitrajul institutionalizat cum arată, de pilda, Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei are
caracter permanent, aceasta este numai sub aspect administrative şi organizatoric ce permite partilor sa desemneze in
acest cadru tribunalul arbitral.
2. Natura juridica a arbitrajului
In doctrina au fost avansate trei teze privind natura juridica a arbitrajului, pe care nu le
vom dezvolta ci ne vom limita doar sa le enuntam spre stiinta având în vedere că sunt aspecte strict juridice cu profund
caracter teoretic ce nu interesează studenşii facultăşii de marcheting şi comerţ exterior: teza jurisdictionala, teza
contractualista si teza eclectica.
3. Clasificari ale arbitrajului
a.In raport de regulile dupa care are loc solutionarea litigiului se disting
arbitrajul de drept (de jure) adica acela in care arbitrii desemnşirecurg la normele legale pentru soluţionarea litigiului
respectiv.Aceste norme pot fi stabilite de către ei ori de către părti si care privesc, deopotriva, atat aspectele formale
(proceduale) cat si pe cele de fond.
- arbitrajul de echitate (et aequo et bono) la care arbitrii nu sunt tinuti sa respecte anumite reguli procedurale prestabilite
sau sa recurga la dreptul material competent in ceea ce priveste solutionarea fondului litigiului. Ei se conduc după
imperativele echitatii al carui continut, in mod firesc, difera de la caz la caz si este precizat de arbitrii insasi.
b. Dupa caracterul tribunalului arbitral vom intalni in practica solutionarii litigiilor de comert international :
- arbitraj cu caracter national, ce desemneaza, de obicei curtile de arbitraj ce finanteaza pe langa camera de comert si
industrie (sau asociatiile profesionale de comercianti ori producatori organizate pe plan national)
- cur"i internationale de arbitraj, in componenta carora se gasesc arbitrii din tari diferite, care au latitudinea de a se supune
procedurii unor legi straine sau a dezbate litigiul in orice loc din lume (de pilda Curtea de arbitraj de pe langa camera de
comert internationala de la Paris).
c. Dupa criteriul sediului tribunalului arbitral vom intalni :
- arbitraje nationale, cele care-si au sediul in Romania, de exemplu Curtea de arbitraj Bucuresti.
- arbitraje straine fiind considerate astfel cele care-si au sediul in alte state (hotararile arbitrare pronuntate de acestea sunt
considerate ca straine deoarece au fost pronuntate in alt stat decat cel in care se exectuta) .
d. Dupa competen"a vom distinge :
- arbitrajul cu competenta generala (ca de exemplu Curtea de arbitraj Bucuresti)
- arbitraj cu competenta specializata (exemplu Camera arbitrala de bumbac de la Le Havre)
e.In functie de competenta teritoriala se vor intalni :
- arbitraje cu caracter bilateral in sarcina carora se incredinteaza litigiile care apar intre comerciantii dintre doua state.
Exemplu clasic, din acest punct de vedere e Camera de arbitraj franco-germana pentru produsele solului.
- arbitraje cu caracter regional care judeca litigiile dintr-o anumita zona geografica, de pilda Centrul scandinav de arbitraj.
- arbitraje de tip universal care sunt competente sa solutioneze orice litigiu de comert international indiferente de tara in
care acesta a luat nastere (exemplu camera de comert internationala din Paris) .
14.3. ARBITRAJUL INSTITUTIONAL SI ARBITRAJUL AD-HOC
In functie de structura organizatorica in practica solutionarii litigiilor survenite in comertul international vom distinge arbitraje
institutionale si arbitraje ad-hoc , care recurg atat la normele de drept national cat si la cele internationale.
a) Arbitrajul institutional (permanent)
Acesta se efectueaza de catre tribunale permanente de arbitraj care se gasesc pe langa
camerele de comert si industrie.
Modul de functionare al acestui tip de arbitraj este reglementat printr-un regulament special redactat in acest sens. El este
incadrat cu un numar anumit de arbitrii.
Arbitrii se bucura, în activitatea pe care o desfăşoară în soluţionarea litigiilor commercial internaţionale care le sunt date de
independenta deplina, trebuind insa sa fie impartiali, nefiind numiti de catre parti.
b) Arbitrajul ad-hoc (ocazional)
Aceasta forma de arbitraj este constituita de catre parti numai in scopul solutionarii unui litigiu determinat iar dupa
pronuntarea sentintei arbitrare existenta sa se incheie.
Spre deosebire de arbitrajul institutional cel ocazional are o procedura facultativă insa el poate fi insa si un arbitraj cu o
procedura stricta precum si un arbitraj in echitate (et aequo et bono). În acest context procedura arbitrala se stabileste, de
obicei, de catre parti, pe baza autonomiei lor de vointa.
Arbitrajul institutional si arbitrajul ad-hoc in sistemul juridic roman
In sistemul juridic roman Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei
precum si arbitrajul ad-hoc functioneaza conform Regulamentului adoptat in baza Decretului- lege nr.139 din 20.05.1990.
a) Curtea de Arbitraj Comercial International, de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei (C.A.B.)
In baza regulamentului indicat aceasta curte este organizata si functioneaza cu institutie de arbitraj, cu caracter permanent,
neguvernamental, fara personalitate juridica.
Curtea de Arbitraj Comercial International (C.A.B.) functioneaza in mod independent in exercitarea atributiilor jurisdicşional
care ii revin. Ea este condusă de catre un colegiu compus din : preăedinte , vicepresedinte si trei membrii. Colegiul este
numit de catre Comitetul executiv al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei.
Curtea de arbitraj solutioneaza litigiile ajunse dinaintea sa prin complete de arbitraj, constituite din trei arbitrii sau printr-un
arbitru unic, alesi sau desemnati dupa cum prevede regulamentul.
Partea straina poate alege in arbitru care figureaza pe lista unei institutii de arbitraj straine, dacă şi partii romane i se
recunoaste dreptul de a alege, intr-un litigiu de competenta acelei instante un arbitru de pe lista Curtii de Arbitraj Comercial
International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei.
Organizarea si functionarea arbitrajului ad-hoc
In baza actului normative mentionat, Camera de Comert si Industrie a Romaniei organizeaza, la cererea partilor interesate,
arbitrajul ad hoc, in vederea solutionarii litigiilor comerciale interne si internationale, ivite între ele .
Acest lucru este posibil numai daca intre parti exista o conventie arbitrala scrisa ori in lipsa acesteia, la cererea uneia dintre
parti daca cealalata parte accepta cererea. Arbitrajul ad-hoc este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie prin
intermediul Curtii de Arbitraj.
14.4. NOŢIUNEA, FORMELE, NATURA JURIDICĂ ŞI EFECTELE CONVENŢIEI ARBITRALE
a) Definitie şi caracteristicile convenţiei arbitrale
Conventia arbitrala reprezinte acordul partilor de a supune arbitrajului unele sau toate
litigiile care apar sau care vor apare in legatura cu relatiile lor comerciale .
Caracteristicile conventiei arbitrale :
- este un contract bilateral ;
- consensual si comutativ ;
- este un act de dispozitie intrucât partile renunta la garantiile acordate de catre instantele de judecata si se obligă sa
execute o hotarare arbitrala.
b) Clauza compromisorie si compromisul
Conventia arbitrala care este derogatorie de la competenta de drept comun a instantelor de judecata îmbracă doua forme si
anume clauza compromisorie si compromisul, ambele fiind manifestări de vointa expresa a partilor.
- Clauza compromisorie (clauza de arbitraj) este stipulatia sau clauza cuprinsa in contractul (principal) prin care partile
convin ca un eventual litigiu care ar interveni intre ele in legatura cu incheierea, executarea sau incetarea acelui contract sa
fie solutionat pe cale arbitrala.
Validitatea clauzei compromisorii este independenta de valabilitatea contractului avand in vedere ca ea contine actul de
vointa al partilor prin care este stipulat principiul supunerii litigiilor ce vor apare in relatiile lor de comert international unei
instante de arbitraj.
- Compromisul este , de asemenea , acordul de vointa al partilor care convin ca litigiul nascut intre ele sa fie solutionat pe
calea arbitrajului, sens in care partile, sub sanctiunea nulitatii, stabilesc obiectul litigiului si numele arbitrilor (sau
modalitatea de numire a lor).
c) Conditiile de valabilitate ale conventiei de arbitraj
- consimtamantul partilor liber exprimat ;
- capacitatea contractuala a partilor, persoane fizice sau juridice, determinată de legea lor nationala.
- obiectul conventiei, cu alte cuvinte litigiul ce va fi solutionat, este necesar ca el să poata fi solutionat pe cale arbitrala,
altfel obiectul este considerat a fi illicit. In dreptul romanesc, in principiu, orice litigiu de comert international poate fi supus
hotararii arbitrale, cu exceptia drepturilor care nu pot fi tranzactionate, ca de exemplu reorganizarea judiciară şi falimentul,
date prin lege , in mod expres, in competenta instantelor de judecata.
Legea aplicabilă convenţiei arbitrale
In baza principiului lex voluntatis ca si în oricare alt contract, părţile au latitudinea egală să îşi aleagă singure legea care să
cârmuiascăconvenţia arbitrală încheiată de ele.
- Convenţia pentru recunoaşterea şiexecutarea sentinăelor arbitrale străine, semnată la New-York, în anul 1958;
-de art.VI şiIX din Convenţia Europeană privind arbitrajul commercial Internaţional de la Geneva, din anul 1958;
- Legea nr.105-1992 privind raporturile de drept internaşinal privat.
14.5. DESFĂŞURAREA PROCEDURII ARBITRALE
Procedura arbitralaPartile contractante sunt libere sa convina asupra procedurii arbitrale de solutionare a litigiului, cu
precizarile care urmeaza avand in vedere existenta celor doua forme de arbitraj, distinctia efectuata in raport de structura
sa organizatorica.
- Astfel posibilitatea acordata partilor din arbitrajul ad-hoc de a conveni asupra procedurii arbitrale are ca limita respectarea
ordinei publice. Cu alte cuvinte procedura arbitrala aleasa trebuie sa asigure partilor aflate in litigiu, sub sanctiunea nulitatii
hotararii pronuntate, egalitatea de tratament, respectarea dreptului la aparare precum si a principiului contradictorialitatii.
- In situatia in care este vorba de arbitrajul institutionalizat, prin insasi acceptarea competentei acestuia se admit si regulile
sale de procedura, cu o anumita posibilitate de derogare. (Dreptul Comerţului Internaţional, Ed. Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2005, pg. 188-210)