Sunteți pe pagina 1din 1

Răspuns oficial

Reprezentanții studenților anului 6 2017-2018

Odată cu votul din această seară am parcurs încă o etapă în procesul de alegere a
ofertanților pentru cele 2 evenimente majore, ce vor avea loc în luna septembrie – Ceremonia
de Absolvire și Balul Absolvenților.

Dar, în urma evenimentelor petrecute în ultima săptămână, credem că este


responsabilitatea noastră să venim cu o serie de precizări. În ultima perioadă, după cum
probabil ați remarcat cu toții, reprezentanții seriilor anului 6 au fost, rând pe rând, ținta
atacurilor unuia dintre angajații firmei ofertante. Mai exact, domnul Andrei Rădulescu din
partea companiei Twelve, ne-a acuzat fără încetare de tentative de manipulare a voturilor și de
implicare în procesul electoral, cu scopul unor foloase personale. Astăzi domnul Rădulescu a
contactat mai mulți studenți ai promoției noastre într-o nouă tentativă de a dezinforma,
calomniile la adresa noastră nelipsind nici de această dată. Ca o ultimă dovadă de lipsă de
profesionalism, firma Twelve ne-a anunțat printr-un comunicat la ora 18:30, că își retrage
oferta pentru organizarea balului, pentru a se răzgândi doar o oră mai târziu.

Prin urmare, ținând cont de acțiunile reprezentantului firmei Twelve, de lipsa de


profesionalism dovedită în ultima perioadă, precum și de acuzațiile grave aduse la adresa
noastră, reprezentanții de serie se delimitează în mod oficial de orice posibilă colaborare cu
firma Twelve. Respectăm dorința majoritară a colegilor, ca acest eveniment să aibă loc la
Palatul Parlamentului, dar suntem de părere că o colaborare cu compania menționată nu este
de bun augur. Intenționăm ca săptămâna viitoare să aibă loc o întâlnire oficială cu alți
reprezentanți ce au propus deja oferte pentru Palatul Parlamentului, la această prezentare
putând participa orice student al promoției noastre. Ora și data vor fi anunțate pe parcursul
zilelor următoare.

Vă mulțumim!