3x + 3, x < 1
Exemple. 1) Fie f : R → R, f (x) = .
2x + 4, x ≥ 1
Funcţia f este derivabilă pe R\{1} (compunere de funcţii elementare), deci
rămâne să studiem derivabilitatea ı̂n a = 1. Atunci fs0 (1) = lim f (x)−f
x−1
(1)
=
x→1,x<1
f (x)−f (1)
lim 3x+3−6
= 3, fd0 (1) = lim = lim 2x+4−6
= 2, deci
x→1,x<1 x−1 x→1,x>1 x−1 x→1,x>1 x−1
funcţia nu este derivabilă ı̂n a = 1.

mx + n, x < 0
2) Fie f : R → R, f (x) = .
sin x, x ≥ 0
Să determinăm m şi n astfel ı̂ncât funcţia să fie derivabilă pe R.
f este evident derivabilă pe R\{0} (compunere de funcţii elementare), deci
vom determina m şi n, impunând condiţia de derivabilitate ı̂n a = 0.
Pentru aceasta, este necesar mai ı̂ntâi ca funcţia să fie continuă ı̂n 0, adică
trebuie să avem lim f (x) = lim f (x) = f (0) ⇔ lim (mx + n) =
x→0,x<0 x→0,x>0 x→0,x<0
lim sin x = 0 ⇔ n = 0.
x→0,x>0
Apoi,
f (x)−f (0) f (x)−f (0)
fs0 (0) = lim x = lim mx = m, fd0 (0) = lim =
x→0,x<0 x→0,x<0 x x→0,x>0 x

lim sin x = 1, de unde m = 1.

x→0,x>0 x

Derivatele funcţiilor uzuale.

x0 = 1, ∀x ∈ R
(xn )0 = nxn−1 , ∀x ∈ R, n ∈ N∗
(xr )0 = rxr−1 , ∀x > 0, r ∈ R
(ax )0 = ax ln a, ∀x ∈ R, a > 0, a 6= 1
(ln x)0 = x1 , ∀x > 0
(sin x)0 = cos x, ∀x ∈ R
(cos x)0 = − sin x, ∀x ∈ R
(tgx)0 = cos12 x , ∀x ∈ R, cos x 6= 0
(ctgx)0 = − sin12 x , ∀x ∈ R, sin x 6= 0
(arctgx)0 = 1+x 1
2 , ∀x ∈ R
0 1
(arcctgx) = − 1+x 2 , ∀x ∈ R
0 1
(arcsin x) = √1−x2 , ∀x ∈ (−1, 1)
(arc cos x)0 = − √1−x 1
2
, ∀x ∈ (−1, 1)
√ 0 1
( x) = 2 x , ∀x > 0
√
√
( n x)0 = n √ 1
n n−1 , ∀x > 0, n ≥ 2.
x

Reguli de derivare.

(f + g)0 = f 0 + g 0
(λf )0 = λf 0
(f g)0 = f 0 g + f g 0

1
 f 0 g−f g 0
( fg )0 = g2
0
( g1 )0 = − gg2
(g ◦ f ) = (g ◦ f ) · f 0
0 0

(f −1 )0 = f 0 ◦f1 −1 .

Derivatele funcţiilor compuse.

(un )0 = nun−1 u0 , n ∈ N∗
(ur )0 = rur−1 u0 , u > 0, r ∈ R
(au )0 = au u0 ln a, a > 0, a 6= 1
(ln u)0 = u1 u0 , u > 0
(sin u)0 = u0 cos u
(cos u)0 = −u0 sin u
(tgu)0 = cos12 u u0 , cos u 6= 0
(ctgu)0 = − sin12 u u0 , sin u 6= 0
(arctgu)0 = 1+u 1
2u
0

(arcctgu) = − 1+u2 u0
0 1

(arcsin u)0 = √1−u 1

2
u0 , u ∈ (−1, 1)
(arc cos u)0 = − √1−u 1
2
u0 , u ∈ (−1, 1)
√ 0
( u) = 2√1 u u0 , u > 0
√
( n u)0 = n √ 1 0
n n−1 u , u > 0.
u

Funcţii derivabile pe un interval.

I. Puncte de extrem local. Teorema lui Fermat.

Definiţie. Fie f : A ⊂ R → R.
i) Un punct a ∈ A se numeşte punct de extrem local pentru f dacă diferenţa
f (x) − f (a) păstrează semn constant pe o vecinătate a lui a, adică, ∃V ∈ V(a)
astfel ı̂ncât f (x) − f (a) păstrează acelaşi semn, ∀x ∈ V ∩ A.
Mai precis,
dacă f (x) − f (a) ≥ 0, ∀x ∈ V ∩ A, atunci a se numeşte punct de minim local
pentru f , iar
dacă f (x) − f (a) ≤ 0, ∀x ∈ V ∩ A, atunci a se numeşte punct de maxim local
pentru f.
ii) Dacă f (x) − f (a) ≥ 0, (respectiv, f (x) − f (a) ≤ 0), ∀x ∈ A, atunci a se
numeşte punct de minim ( respectiv, de maxim) absolut pentru f.
Nu ı̂ntotdeauna există pentru o funcţie puncte de minim (maxim) absolut.
iii) Valorile funcţiei ı̂n punctele de extrem se numesc extremele funcţiei.
Dacă există, f (a) = inf f (x) (respectiv, f (b) = sup f (x)) se numeşte valoare
x∈A x∈A
minimă (respectiv, maximă) a lui f pe A.

Teoremă (Fermat). Fie f : Iinterval deschis → R şi a ∈ I. Dacă f este

derivabilă ı̂n a, iar a este punct de extrem local pentru f , atunci f 0 (a) = 0.

2
 Definiţie. Spunem că a ∈ Iinterval deschis este punct critic (sau staţionar )
pentru funcţia derivabilă f : I → R, dacă f 0 (a) = 0.

Aşadar, Teorema lui Fermat afirmă că punctele de extrem local ale unei
funcţii derivabile, se găsesc printre punctele sale critice.

II. Teoreme de medie.

Teorema lui Rolle. Fie f : [a, b] → R, a, b ∈ R, a < b. Dacă:

i) f este continuă pe [a, b],
ii) f este derivabilă pe (a, b) şi
iii) f (a) = f (b),
atunci ∃c ∈ (a, b) astfel ca f 0 (c) = 0 (punctul c nu este numaidecât unic).

Teorema lui Cauchy. Fie f, g : [a, b] → R, a, b ∈ R, a < b. Dacă:

i) f, g sunt continue pe [a, b],
ii) f, g sunt derivabile pe (a, b) şi
iii) g 0 (x) 6= 0, ∀x ∈ (a, b),
0
atunci g(a) 6= g(b) şi ∃c ∈ (a, b) astfel ca fg(b)−g(a)
(b)−f (a)
= fg0 (c)
(c)
(punctul c nu
este numaidecât unic).

Teorema lui Lagrange (teorema creşterilor finite). Fie f : [a, b] →

R, a, b ∈ R, a < b. Dacă:
i) f este continuă pe [a, b] şi
ii) f este derivabilă pe (a, b),
atunci ∃c ∈ (a, b) astfel ca f (b) − f (a) = (b − a) · f 0 (c) (punctul c nu este
numaidecât unic).

Exemplu. Studiaţi  aplicabilitatea Teoremei lui Lagrange pentru funcţia

x, x ∈ [1, 2]
f : [1, 3] → R, f (x) = x2
4 + 1, x ∈ (2, 3].
Observăm că funcţia este continuă pe [1, 3] şi derivabilă pe (1, 3). Teorema
este atunci aplicabilă, deci ∃c ∈ (1, 3) astfel ca f (3) − f (1) = 2f 0 (c), deci
1, x ∈ [1, 2]
f 0 (c) = 89 . Întrucât f 0 (x) = x se obţine că c = 94 ∈ (2, 3].
2 , x ∈ (2, 3],

Consecinţe ale teoremei lui Lagrange.

1. Dacă o funcţie derivabilă f are derivata nulă pe un interval I, atunci f
este constantă pe acest interval.
1’. Dacă două funcţii derivabile pe un acelaşi interval au derivatele egale
pe acest interval, atunci ele diferă printr-o constantă pe intervalul respectiv
(rezultatul nu se menţine pe o mulţime care nu  este interval).
π
1 2 , x >0
Aplicaţie. Arătaţi că arctgx + arctg x = .
− π2 , x < 0

3
 Funcţia f : (0, ∞) → R, f (x) = arctgx + arctg x1 este derivabilă pe (0, ∞)
şi f 0 (x) = 0, ∀x ∈ (0, ∞), deci f (x) = ct. şi cum f (1) = π2 , rezultă că f (x) =
π
2 , ∀x ∈ (0, ∞).
Funcţia f : (−∞, 0) → R, f (x) = arctgx + arctg x1 este derivabilă pe (−∞, 0)
şi f 0 (x) = 0, ∀x ∈ (−∞, 0), deci f (x) = ct. şi cum f (−1) = − π2 , rezultă că
f (x) = − π2 , ∀x ∈ (−∞, 0).

2. Fie f o funcţie derivabilă pe un interval I. Atunci:

i) Dacă f 0 > 0 pe I, atunci f este strict crescătoare pe I.
ii) Dacă f 0 < 0 pe I, atunci f este strict descrescătoare pe I.
iii) Dacă f 0 ≥ 0 pe I, atunci f este crescătoare pe I.
Reciproc, dacă f este o funcţie derivabilă şi crescătoare pe un interval I,
atunci f 0 ≥ 0 pe I.
iv) Dacă f 0 ≤ 0 pe I, atunci f este descrescătoare pe I.
Reciproc, dacă f este o funcţie derivabilă şi descrescătoare pe un interval I,
atunci f 0 ≤ 0 pe I.

Aplicaţii. i) Monotonia unei funcţii.

Studiaţi monotonia funcţiei f : (0, ∞) → R, f (x) = x2 − x − ln x.
2
Funcţia este derivabilă pe (0, ∞), f 0 (x) = 2x −x−1
x , ∀x ∈ (0, ∞), f 0 (1) =
0, lim f (x) = +∞, lim f (x) = −∞.
x→0,x>0 x→∞
x 0 1 +∞
f 0 (x) − − 0 + + .
f (x) +∞ & 0 % +∞
min.

Funcţia este deci strict descrescătoare pe (0, 1), strict crescătoare pe (1, +∞), x =
1 este punct de minim absolut, iar minimul funcţiei este f (1) = 0.
ii) Demonstrarea unor inegalităţi.
x
Arătaţi că 1+x ≤ ln(1 + x), ∀x ≥ 0.
x
Fie f : [0, ∞) → R, f (x) = 1+x − ln(1 + x). Funcţia este derivabilă pe
0 −x
[0, ∞), f (x) = (1+x)2 ≤ 0, ∀x ∈ [0, ∞), deci funcţia este descrescătoare pe
[0, ∞), de unde f (x) ≤ f (0) = 0, ∀x ∈ [0, ∞).

3. Corolar al Teoremei lui Lagrange. Fie f : I → R o funcţie continuă

pe intervalul I şi fie a ∈ I. Dacă f este derivabilă pe I\{a}, iar f 0 are limită
(finită sau infinită) ı̂n a, atunci ∃f 0 (a) = lim f 0 (x)(∈ R).
x→a
Dacă f 0 (a) = lim f 0 (x) ∈ R, atunci f este derivabilă ı̂n a, iar f 0 este continuă
x→a
ı̂n a.

Observaţie. Corolarul Teoremei lui Lagrange ne permite să calculăm rapid

derivatele laterale ale unei funcţii ı̂ntr-un punct şi să decidem astfel dacă funcţia
este sau nu derivabilă ı̂n punctul respectiv.
x2 , x ≤ 1

Exemplu, fie f : R → R, f (x) =
ln x + x, x > 1.

4
 
2x, x < 1
Funcţia este continuă pe R, derivabilă pe R\{1}, f 0 (x) = 1 ,
+ 1, x > 1
x
iar lim f 0 (x) = 2 = lim f 0 (x), deci f 0 (1) = 2, ceea ce arată ı̂n final
x→1,x<1 x→1,x>1
că funcţia este derivabilă pe R.

III. Regula lui L’Hospital.

0
f (x) f (x)
Se aplică pentru nedeterminări de tipul 00 , ∞
∞ : lim g(x) = lim g 0 (x) (a ∈ R).
x→a x→a

∞
ex [ ∞ ]
x 0
Exemple. 1) lim x = lim (ex0) = lim ex = ∞.
x→∞ x→∞ x→∞
[∞
∞]
1
2) lim lnx2x = lim x = 0.
x→∞ x→∞ 2x
0 1
1 1
1 1−e x [ 0 ] x2
ex
3) lim x(1 − e x ) = lim 1 = lim − x12
= −1.
x→∞ x→∞ x x→∞
[0] [0]
4) lim (ctgx− x1 ) = lim x−tgx
xtgx = lim x sin x = lim sin−x
x cos x−sin x 0 sin x 0 − sin x−x cos x
x+x cos x = lim 2 cos x−x sin x =
x→0 x→0 x→0 x→0 x→0
0.