Profesorul în faţa rolului de manager al clasei de elevi

Asist. Drd. Alina Boja

Profesorul nu poate şi nu trebuie să-şi rezume rolul la acela de sursă de cunoştinţe şi controlor al
modului în care acestea au fost însuşite de către elevi. Complexitatea profesiunii de educator este -
vrem, nu vrem - una crescândă, în acord cu cerinţele societăţii în care trăim. El trebuie să-şi asume
(şi) rolul de manager al clasei: organizator, coordonator, evaluator al resurselor (materiale,
didactice, umane) necesare realizării obiectivelor instructiv-educative. Necesitatea de a-l privi pe
profesor şi ca pe un veritabil manager al clasei, reiese din studiile şi cercetările următoare:
Potrivit lui Liviu Antonesei (2002, p.116-117) educatorul poate redeveni un model dacă suntem
dispuşi să acceptăm că profesia sa presupune manifestarea autentică a cinci tipuri de competenţe:
- competenţă culturală – constând în pregătirea de specialitate şi cultură generală;
- competenţă psihopedagogică – prin care se asigură calitatea de bun transmiţător către
beneficiarii educaţiei;
- competenţa psiho-afectivă şi de comunicare – incluzând caracteristici structurale ale
personalităţii profesorului;
- competenţa morală;
- competenţa managerială – menită să asigure eficienţa organizării şi conducerii
activităţilor, proceselor, colectivelor şi instituţiilor educative. Autorul citat notează că
această din ultimă competenţă, managerială, a fost „complet neglijată în ultimele decenii,
dar începe să se contureze ca o resursă vitală pentru succesul educaţiei.”
Într-o altă lucrare, Educaţia în schimbare, André de Peretti (1996, p.142) propune noi abordări
asupra rolului profesorilor în contemporaneitate, identificând zece funcţii, „mai mult sau mai puţin
conştientizate de aceştia”. Rolurile educatorului modern se grupează în cinci categorii:
- persoană resursă: - expert şi metodolog (consultant asupra metodei, îndrumare în
documentare, definitor de obiective);
- responsabil cu relaţiile – organizator (conducător de şedinţe, organizator al grupurilor,
gestionar) şi animator (negociator al contractelor de studiu, facilitator al iniţiativelor, ghid în
anchete);
- tehnician – realizator (creator de utilaj, preparator al stagiilor practice, definitor al
progresiilor) şi utilizator (mânuitor al aparatelor, informatician, specialist în audiovizual);
- evaluator – consultant (prospector al nevoilor, ajutor în munca personală) şi controlor
(supraveghetor al programelor, raportor al lucrărilor, responsabil cu securittea);
- cercetător – expert şi experimentalist (creator de situaţii de învăţare, didactician,
observator).
Există şi o acută nevoie de formare managerială pe care profesorii o resimt, rezultatele
cercetărilor efectuate fiind edificatoare în acest sens. Astfel, o macro-cercetare realizată la
începuturile anilor 90 asupra profesorilor europeni, constată că „marea majoritate a
profesorilor s-au declarat dezarmaţi în faţa devianţei şcolare, eşecului şcolar, violenţei,
eterogenităţii colectivelor de elevi, acuzând concomitent absenţa din formarea lor
psihopedagogică a unor instrumente de asemenea natură” (experiment invocat de Cristina
Neamţu, 2003, p.358). Acest studiu susţine necesitatea racordării pregătirii psihopedagogice la
realităţile şi problemele din şcoală şi clasă şi renunţarea la vechea abordare a clasei ca spaţiu
ideal de transmitere a informaţiei didactice.
Remarcăm şi cercetările realizare de Miron Ionescu asupra dificultăţilor întâmpinate de
cadrele didactice – în special cele debutante - în activitate: imposibilitatea de a menţine
disciplina în clasă, lipsa de autoritate în faţa elevilor, stângăcia în organizarea activităţilor (în
special a celor în grupuri mici şi în distribuirea sarcinilor de muncă independentă), management
deficitar al timpului didactic disponibil.
 Demersul nostru anterior este menit a trage un semnal de alarmă asupra rolului din ce în ce
mai complex îndeplinit de cadrele didactice în organizarea clasei şi dirijarea învăţării.
Managementul educaţiei (deci şi al clasei) poate susţine activitatea profesorului, asigurându-
i succesul educaţional, prin calităţile sale de (E. Mihuleac, 1999, Elena Joiţa, 2000, p.29):
- teorie : ansamblu de concepte specifice, modalităţi de abordare, generalizări ale practicii,
ipoteze formulate, relaţii cu alte discipline utile educaţiei, cu un grad mare de aplicabilitate a
cunoştinţelor ştiinţifice, posibilităţi de afirmare în arta managerială;
- metodologie : de cunoaştere a domeniului şi de acţiune, de acumulare de informaţii tematice,
de prelucrare a lor, de utilizare practică apoi într-un sistem coerent, concepţie despre
managementul educaţional, studiul şi rezolvarea ştiinţifică a problemelor sale aplicative;
- tehnologie (engl. know-how) : a şti cum să rezolve concret diferite situaţii, aplicând reguli,
procedee, operaţii, etape, mijloace, instrumente, pentru a dovedi raţionalitatea conducerii
elevilor şi acţiunilor, resurselor;
- practică managerială : atât pentru aplicarea, verificarea unor cunoştinţe teoretice, cât şi prin
analiza, apoi generalizarea datelor concrete ale conducerii.
Am decis să sondăm opinia cadrelor didactice, referitoare la necesitatea sau utilitatea pregătirii
lor în domeniul managementului clasei de elevi. Am apelat la o tehnică a interviului, şi anume focus
grup-ul, considerând potrivită această tehnică de investigare prin faptul că sondează opiniile asupra
unui subiect în cadrul unei discuţii interactive care oferă informaţii variate asupra subiectului
discutat.
Am organizat două grupuri de discuţie, incluzând profesori de gimnaziu şi de liceu. Grupul
profesorilor de gimnaziu este format din 10 cadre, iar al celor de liceu din 13. Per total, cele 23
de cadre didactice investigatre, au următoarele specializări:
Limba şi literatura română – 5 profesori;
Matematică – 3 profesori;
Limbi străine (engleză, franceză) – 4 profesori:
Biologie – 2 profesori;
Chimie – 2 profesori;
Fizică – 2 profesori;
Istorie – 2 profesori;
Geografie – 2 profesori;
Tehnologie – 1 profesor.
Notăm că toţi profesorii intervievaţi sunt şi diriginţi.
Compoziţia eşantionului în funcţie de vechimea în învăţământ (fig.1)
Figura 1.

Discuţile au început cu sondarea cunoştinţelor teoretice referitoare la managementul clasei.

Spre surprinderea noastră doar o persoană din cele intervievate este familiarizată cu acest concept,
iar sursa informaţiilor sale o reprezintă studiul individual, generat de nevoia de a rezolva unele
probleme de disciplină din clasă. La întâlnirile metodice sau la perfecţionări s-a vorbit doar de
managementul educaţiei – ca activitate de conducere la nivelul şcolii (e vorba de pregătirea
directorilor de şcoală)- insistându-se pe considerente teoretice. Doar 2 profesori din eşantion au
participat la astfel de activităţi. În urma discuţiilor rezultă că, în lipsa unei pregătiri teoretice,
majoritatea celor intervievaţi asociază managementul clasei cu activitatea dirigintelui.
Una dintre marile probleme cu care se confruntă cadrele didactice în clasă este lipsa bazei
tehnico-materiale, fapt deja cunoscut. Din punctul de vedere al managementului clasei, esenţială
este aranjarea mobilierului clasei, aşa încât să se asigure o bună vizibilitate pentru fiecare elev şi să
faciliteze comunicarea între toţi membrii clasei. Nici măcar aceste deziderate nu pot fi realizate,
clasele fiind aranjate în mod tradiţional, greu de modificat. Doar unele laboratoare, amenajate mai
recent dispun de mobilier modular, care poate fi folosit în diverse moduri. Cadrele didactice
intervievate se declară incapabile să facă modificări substanţiale în sala de clasă, unele pentru că nu
consideră că intră în atrribuţiile lor, alţii (majoritatea) din lipsa fondurilor. Iată declaraţia unei tinere
diriginte: „clasa nu a mai fost zugravită de câţiva ani, mobilierul e vechi de când s-a înfiinţat şcoala;
elevii nici nu pot da lucrări pe foi că le intră pixurile în scrijeliturile lăsate de colegii lor mai mari pe
bănci. Ce amenajare să mai faci? Abia am adunat bani, din fondul clasei să cumpărăm nişte perdele,
că avem clasa la parter şi ne vad oamenii de pe stradă...sau elevii îi văd pe ei şi le distrag atenţia de
la ore... ” Concluzia, trist-umoristic exprimată de profesori: „răspunsurile la aceste întrebări sunt
simple: condiţiile din clasă nu sunt îndeplinite şi nu putem face nimic în acest sens”.
Între modalităţile utilizate de profesorii intervievaţi pentru a evita surmenajul şi lipsa de
atenţie a elevilor la ore:
- „pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese – adică fac pauze, mai zic o glumă”;
- „încerc să combin teoria cu practica, echilibrând perioadele de timp acordate fiecăreia. Dacă
văd că nu mai sunt aşa de atenţi la explicaţii, îmi întrerup discursul şi mai facem câte un
exerciţiu” (e vorba aici de orele de matematică);
- „dacă vreunul e mai neatent, îi fac observaţii”;
- „implic în activitate mai ales elevii care au tendinţa de a „evada în visare” de la oră”;
Există şi profesori dezinteresaţi de participarea elevilor la oră, şi vom exemplifica prin
declaraţia unuia: „eu nu sunt bufon, să-i binedispun. Materia mea e grea şi de aceea poate fi
plictisitoare pentru ei. Eu le predau, şi de aici încolo e treaba lor...”
Pentru că problemele disciplinare din clasă şi din afara ei s-au dovedit a fi multiple, vom
încerca o categorizare a lor, menţionându-le pe cele mai des întâlnite.
1 fuga de la ore, absentarea nemotivată,;
2. copiatul ;
3. conduite agresive, mai ales din partea băieţilor: impulsivitate, accese de mânie, porniri violente,
limbaj inadecvat (manifestate atât faţă de colegi, cât şi faţă de profesori); Adeseori, furia lor e
orientată asupra obiectelor din clasă, şcoală, generând pagube materiale;
4. elevi gălăgioşi, care îşi găsesc în mod constant alte subiecte de discuţie, decât cele de la oră;
5. lipsa pregătirii pentru oră (nu învaţă, nu-şi fac temele, nu citesc);
6. mai ales la clasele de liceu, una din gravele probleme este reprezentată de consumul de către elevi
de alcool şi tutun. (Sunt mai rare cazurile de elevi care vin în stare de ebrietate la şcoală, dar
fumatul la şcoală este aproape o modă);
Paleta de comportamente inadecvate este foarte amplă, mergând de la conduite verbale
nepotrivite, lipsă de respect faţă de profesori, materie, şcoală, până la fapte pedepsite penal: consum
de stupefiante, furturi, abuzuri sexuale, înşelătorii.
Modalităţile de intervenţie utilizate de profesorii care se confruntă cu problemele de
comportament întâlnite sunt diferite, în funcţie de personalitatea şi cultura psiho-pedagocică a
fiecăruia dintre ei. Majoritatea celor intervievaţi acordă o mare importanţă asigurării unui climat
favorabil desfăşurării orelor, apelând la diferite metode de a asigura acest lucru. Intervenţia în
fiecare caz de indisciplină e diferită, în funcţie de datele concrete. Foarte des întâlnit la cei
chestionaţi e apelul la recompense / pedepse (sunt pedepsite comportamentele inadecvate şi
recompensate cele adecvate.) Identificăm însă şi câteva modalităţi mai rar întâlnite de abordare a
acestor probleme:
- conduite de evitare: „eu îmi scriu lecţia pe tablă, îi întreb dacă este ceva ce nu au înţeles şi
nu mă interesează restul”, „dacă elevii sunt prea gălăgioşi, încerc să vorbesc mai încet, poate
astfel îi fac mai atenţi”;
- pasarea responsabilităţii „eu sunt o tânără profesoară, iar într-una din clasele la care predau
majoritatea elevilor sunt băieţi. Dacă fac vreo prostie, eu nu am ce să le fac. Îi ameninţ că îi
spun drectorului sau dirigintelui, şi uneori chiar o fac”; „dacă sunt răi, le chem părinţii la
şcoală. Să rezolve ei situaţia.”;
- violenţă verbală şi/sau fizică: „la ora mea nu au curajul, de mine se tem”, „eu merg pe ideea
„bătaia e ruptă din Rai”; bineînţeles ca nu-i bat tare, dar o palmă după ceafă, mai merge”.
Dacă e să utilizăm terminologia propusă de Emil Păun (1999), asupra stilurilor manageriale în
educaţie, luând ca referinţă comportarea lor în clasă şi în cazurile de indisciplină (potrivit propriilor
declaraţii), am distinge următoarea clasificare în rândul subiecţilor intervievaţi:
- stilul autoritar – reprezentat prin 4 dintre profesorii chestionaţi, 3 dintre ei având vechime în
învăţământ;
- stilul participativ/consultativ: reprezentat prin majoritatea profesorilor (11):
- stitlul autoritarist/dictatorial: reprezentat printr-un singur profesor, cel mai în vârstă şi
specializat pe o materie exactă;
- stilul „laisser-faire”: la 3 dintre profesori;
- stilul haotic, de amânare: la doi dintre profesorii foarte tineri, fără prea multă experienţă. Din
aceeaşi categorie, a profesorilor fără prea multă experienţă didactică, fac parte alte două
cadre, care oscilează între stilul autoritar şi cel democratic, în funcţie de starea de moment.
În rândul celor intervievaţi, este aproape unanim acceptată ideea că profesorii pot şi trebuie să
influenţeze pozitiv relaţiile dintre elevii clasei sau ai şcolii; ţine de calitatea lor de educatori,
formatori. Dintre experienţele pozitive în acest sens: prin aşezarea în bănci, se pot creea prietenii
între colegi; pentru realizarea climatului pozitiv din clasă s-au iniţiat diverse activităţi extraşcolare,
de loisir, etc; au fost cazuri în care profesorii au mediat conflictele din clasă; se creează o cultură a
şcolii prin manifestări care să ofere elevilor din diferite clase şi generaţii posibilitatea de a se
cunoaşte mai bine (la liceul investigat se organizează anual întâlnirea elevilor cu absolvenţii din
diferite promoţii)
Concluzii
M.E.N. a stabilit ca studiul Managementului clasei de elevi să figureze pe lista de
curriculum obligatoriu a Caselor Corpului Didactic pentru pregătirea continuă a cadrelor didactice.
Totuşi, din discuţile cu cadrele didactice reiese că nu se simt pregătiţi pentru a-şi îndeplini acest rol,
de manager al activităţilor şi relaţiilor din clasă.
Dintere cauzele care au generat această slabă pregătire în domeniul managementului clasei,
identificăm:
- cauze de natură subiectivă, care ţin de cadrele didactice: rezistenţa la schimbare (refuzul
noului), managementul clasei nu reprezintă pentru dânşii un domeniu de interes şi nu îşi
asumă rolul de manager; oboseala; saturaţia în ceea ce priveşte cantitatea de informaţii pe
care trebuie să le asimileze, etc.
- cauze de natură organizatorică: generate în special de lipsa de interes şi de implicare a celor
chemaţi să familiarizeze dascălii cu elemente de management al clasei;
 - cauze de natură ştiinţifică: caracterul prea teoretic al modului în care este predat cursul; lipsa
lucrărilor de specialitate.
Propunem, ca posibile soluţii, următoarele:
- introducerea treptată a schimbărilor în educaţie şi management, pentru a nu amplifica
rezistenţa, înţelegera greşită, îndepărtarea cadrelor didactice;
- motivarea celor implicaţi, prin prezentarea modului în care managementul clasei le poate
uşura munca la catedră;
- formarea iniţială şi perfecţionarea profesorilor pentru noile abordări, încurajarea participării
lor la inovarea managerială în clasă;
- mutarea accentului de pe consideraţiile teoretice pe aspecte legate de activitatea practică de
management al clasei, oferirea de soluţii pentru problemele de management pe care
profesorii le întâmpină;
- realizarea de materiale de prezentare a componentei managementul clasei, prezentate într-o
manieră uşoară, accesibilă;
- asigurarea comunicări şi a schimburilor de experienţă între profesori (spre
exemplu,realizarea unui site pe Internet pe teme de management al clasei, care să cuprindă şi
o componentă de forum, unde profesorii să poată comunica);
- încurajarea realizării de către profesorii debutanţi a unor planuri manageriale care să-i ajute
să facă faţă problemelor din clasă; susţinerea acestor profesori de către profesorii cu
experienţă (considerăm utilă ideea mentoratului).
Activitatea profesorului la clasă este atât de complexă îmbinând în fiecare moment satisfacţiile
cu suferinţa, mulţumirea cu dezamăgirea, creativitatea cu rutina, încât este mai mult decât
îndreptăţită afirmaţia potrivit căreia „a preda este o artă”. Managementul clasei nu este şi nu se vrea
o „culegere de reţete” specializate pe diferitele probleme din clasă, pe care profesorii să le poată
aplica în situaţii educative concrete. Dar a cunoaşte teoria managerială în domeniul educaţiei, a
dobândi competenţe manageriale în relaţia cu clasa de elevi şi a le utiliza în activitatea curentă
reprezintă atuuri incontestabile ale unui cadru didactic aflat în faţa mereu schimbătoarelor colective
de elevi.
Bibliografie
Antonesei, Liviu, 2002, O introducere în pedagogie. Dimensiuni axiologice şi
transdisciplinare ale educaţiei,Iaşi, Editura Polirom;
Ionescu, Miron; Chiş, Vasile, 1992, Strategii de predare şi învăţare, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică;
Iucu, Romiţă B., 2000, Managementul şi gestiunea clasei de elevi. Fundamente teoretice
şi metodologice,Iaşi, Editura Polirom;
Jinga, I., 1993, Conducerea învăţământului. Manual de management instrucţional,
Bucureşti, E.D.P;
Joiţa, Elena, 2000, Management educaţional. Profesorul manager: roluri şi metodologie,
Iaşi, Editura Polirom;
Neamţu, Cristina, 2003, Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de
comportament, Îaşi, Editura Polirom;
de Perreti, A., 1996, Educaţia în schimbare, Iaşi, Editura Spiru Haret;
 ANEXA

Ghid de interviu (focus-grup)

Pentru cadrele didactice care predau la clasele studiate

Consemn
Vă invit să participaţi la o discuţie organizată într-o manieră mai deosebită.
Eu va voi pune câte o întrebare, iar dvs. vă veţi spune părerea, veţi preciza ce credeţi, cum
gândiţi, cum vă simţiţi in anumite momente mai “dificile” ale profesiei de dascăl.
(Se răspunde la întrebările de clarificare a modului de realizare a interviului de grup.)
REALIZAREA INTERVIULUI

Astăzi……………., ora………., deschidem această discuţie pe tema “Managementul clasei

de elevi – modalităţi de conducere şi organizare eficientă a clasei”, discuţie de grup la care
participă un grup de …….(nr.)cadre didactice care îşi desfăşoară activitatea la şcoala…………….,
clasele………
Pentru început, de la dreapta la stânga, vă rog să vă prezentaţi, precizându-vă numele,
disciplina pe care o predaţi şi vechimea în învăţământ.
(După autoprezentări urmează întrebările, rând pe rând, de la stânga la dreapta, apoi în
ordine inversă, fiecare profesor fiind invitat să răspundă. )

1. Ce vă spune conceptul de “management al clasei de elevi”; unde şi când aţi

întâlnit acest concept ?
2. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească sala de clasă pentru a vă putea
desfăşura activitatea în mod optim? Câte din aceste condiţii sunt indeplinite deja? Ce se
poate face în acest sens?
3. Ce modalităţi utilizaţi pentru a evita oboseala (lipsa de atenţie) a elevilor în
timpul orelor predate?
4. Care sunt cel mai des întâlnite probleme de disciplină cu care vă confruntaţi în
timpul şi în afara orelor?
5.Care sunt modalităţile folosite de dvs. pentru a realiza “corectarea”
comportamentelor indisciplinate la elevi.
6. Care este atitudinea dvs. faţă de elevii cărora le predaţi (ce stil de conducere folosiţi)?
7. Credeţi că profesorii pot influenţa pozitiv relaţiile dintre elevii unei clase/elevi ai unor
clase diferite? Cum ?
8.Dacă mai aveţi de făcut alte precizări, comentarii, sugestii legate de tema discuţiei de azi?

VĂ MULŢUMESC pentru participare!