Apidiagnoza- Martie

A treia lună calendaristică şi prima lună a primăverii "mărţişorul", luna echinocţiului de

primăvară - 23 martie, cu adierile vântului primăvăratic şi prezenţa ghioceilor şi a
viorelelor vesteşte sosirea primăverii.

Cerul devine schimbător, presiunea atmosferică scade sub 760 mm, iar umiditatea
relativă confirma atributul lunii echinocţiului de primăvară când ziua este egală cu
noaptea.

Această lună poate oferi încă destul de multe surprize neplăcute, prin schimbări bruşte
ale vremii, îngheţuri şi chiar căderi de lapoviţă şi ninsoare în unele zone ale ţării.

De aceea, lucrările în stupină sunt încă destul de limitate şi îndreptate îndeosebi spre
asigurarea hranei necesare - miere şi păstură - şi a unui regim termic cât mai bun
cuiburilor de albine.

La începutul lunii, în majoritatea zonelor, albinele efectuează zborul general de

curăţire, moment important în viaţa familiilor de albine.

Urmare eliberării organismului de excremente şi apariţiei primelor generaţii de albine

tinere, crescute în cursul iernii, se măreşte capacitatea de creştere a puietului în
familie iar consumul de hrană pe familia de albine creşte simţitor,la 2,0-2,5 kg.

În zilele favorabile zborului, albinele aduc în stup polen şi nectar.

În această lună, în funcţie de mersul vremii, în familia de albine activităţile de

depunere a pontei de către matcă, creşterea puietului şi culesurile de nectar şi polen
de la flora de primăvară cunosc treptat o intensificare ce corespunde curbei biologice
de dezvoltare anuală proprie speciei.

Ouatul mătcilor în familii puternice se ajunge în anii favorabili până la 1.000 de ouă în
24 de ore.

În funcţie de puterea familiei, a calităţii mătcii şi a condiţiilor de microclimat din cuib

puietul poate ocupa suprafeţe diferite de faguri, însă, indiferent de cantitatea acestuia,
albinele sunt obligate să menţină, mai ales în zona puietului, temperatura necesară de
circa +35°C, fapt care sporeşte consumul de hrană hidrocarbonată (mierea), în
acelaşi timp crescând şi consumul de substanţe proteice (păstură), necesare creşterii
puietului.

Elementele principale care determină amploarea şi viteza cu care matca depune ouăle şi
albinele doici îngrijesc puietul sunt următoarele:

Puterea şi starea de sănătate a familiei la ieşirea din iarnă.

Se înţelege că o familie bolnavă (nosemoza, puietul văros, varrooza sunt principalele

boli ce pot fi decelate), cu populaţie puţină formată din albine îmbătrânite şi anemiate
se va manifesta ca un organism slăbit, ca o unitate biologică incapabilă să desfăşoare
cu amploare activităţile enunţate.

De multe ori familiile cu handicap sunt compromise mai ales dacă nu se intervine
rapid cu măsuri de îndreptare a stărilor anormale.

Oricum familiile slabe sau slăbite nu au şanse de a se alinia la startul de la care vor
porni la valorificarea culesurilor de producţie (salcâm, răpită ş.a.) familiile puternice.

Desigur starea foarte bună, bună, mediocră sau rea a acestora depinde în mod
esenţial de buna pregătire pentru iernare pe care apicultorul a asigurat-o la timp şi
corect în anul anterior.

Mai depinde şi de succesul iernării adică dacă familiile nu au fost deranjate în

perioadele reci, au avut o iernare liniştită cu provizii de hrană suficientă, de calitate şi
accesibilă (miere + păstură) iar protecţia termică şi aerisirea stupilor au fost la
parametrii pe care orice apicultor îi cunoaşte.

Starea vremii.

Condiţiile de temperatură şi precipitaţii accelerează sau frânează dezvoltarea

înţelegând prin aceasta că în condiţii de vreme rece cu precipitaţii, în absenţa
zborurilor de curăţire şi a culesurilor de întreţinere ascendenţa curbei de dezvoltare va
cunoaşte un ritm lent şi întârziat.

În această perioadă albinele care au iernat mor în număr mare şi arareori

contingentele de albine care se nasc într-un interval de timp egalizează pe cele care
dispar.

De obicei acest fenomen se petrece în cursul lunii aprilie.

Prezenţa şi calitatea hranei.

Fără hrană energetică - miere sau sirop din zahăr şi proteică - păstură şi polen ca şi
fără apă, creşterea puietului rămâne un deziderat care nu-şi găseşte materializarea în
cuibul familiei.

Protecţia termică şi umiditatea.

Variaţiile mari de temperatură de la zi la noapte impun o protecţie termică

suplimentară pentru păstrarea căldurii mai ales în spaţiul ocupat de zona cuibului
unde temperatura generată de albine pentru creşterea puietului este de
aprox.+34,+35°C.

Umiditatea excesivă este dăunătoare determinând sau favorizând apariţia

mucegaiului, degradarea păsturii şi alte necazuri.
Apicultorii cu experienţă ştiu să alterneze lărgirea cuibului cu strâmtorarea lui,
utilizând rame bune de ouat concomitent cu o manieră de lucru cu cuibul strâns.

Aceasta înseamnă practic că lărgirea periodică nu se face mai mult decât permite o
bună acoperire cu albine a tuturor ramelor ce compun cuibul limitat de diafragmă.

Acţiunile specifice

În stupină

Revizia sumară de primavară

Este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite în care temperatura
se ridică peste 12-13°C.

Practic este vorba despre un control oarecum superficial constând uneori numai în
observarea de sus a cuibului privind leaturile superioare ale ramelor sau extrăgând o
ramă din centru.

Dacă se constată că există puiet căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de
matcă şi puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn care dă certitudinea că
activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate.

Fireşte apreciem tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate şi accesibilă
albinelor. În cazul absenţei sau insuficienţei hranei se intervine cu hrăniri sub formă
de sirop de zahăr 1:1 sau, mai bine, cu faguri cu miere de la rezervă, descăpăcind
periodic câte 1 dm 2.

.Turtele din miere şi polen sunt îndeobşte recomandate - ca hrană de completare

şi/sau stimulare ca şi siropul - numai dacă albinele zboară sau au efectuat anterior cel
puţin un zbor de curăţire.

.Fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de căldură, din partea
dinspre diafragmă se scot fagurii goliţi de miere sau cu miere puţină şi se apropie de
zona puietului fagurii mai plini cu miere şi păstură de la marginea cuibului, în lipsa
acestora, se introduc faguri cu miere din rezervă.

.Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafaţă cât şi în celule nu se
scutură, pentru a nu se provoca pierderi de albine şi chiar şi a mătcii în cazul în care
aceasta este ascunsă în masa de albine, ci se aşează cu grijă mai spre marginea
cuibului, de unde albinele, datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet
spre zona puietului.

.În lipsa fagurilor cu hrană în rezervă, se aşează deasupra zonei cu puiet pungi de
plastic cu şerbet de zahăr sau cu pastă de zahăr pudră amestecat cu miere (80/20%).

Pentru completarea rezervelor de păstură, până la apariţia polenului în natură, e bine

să se administreze turtite de polen amestecat cu puţină miere, astfel încât să facă o
masă compactă, câte 100-150 g; nu se dau cantităţi mai mari. pentru a se evita
pierderile inutile şi alterarea lor, în cazul în care turtiţele sunt consumate mai încet, în
lipsa polenului se vor folosi înlocuitori de polen, cum sunt laptele praf degresat,
drojdia de bere uscată şi făina de soia măcinată foarte fin. La fel ca şi în cazul
polenului, acestea se amestecă cu o cantitate mică de miere şi se administrează în
turtiţe de circa 100-150 g.

.Se va evita introducerea în stupi în scopul asigurării rezervelor de hrană a fagurilor cu

miere cristalizată şi eventual se vor scoate din stupi fagurii cu asemenea miere,
înlocuindu-se cu faguri cu miere lichidă, în această perioadă albinele dizolvă cu greu
cristalele de miere, consumând doar mierea lichefiată din jurul lor şi aruncând de
regulă, cristalele de miere pe fundul stupului, în plus. consumul unui asemenea
sortiment de miere provoacă de multe ori diaree la albine, mai ales în cazurile în care
acestea nu au efectuat un zbor de curăţire de mai mult timp.

.Fagurii cu miere cristalizată pot fi daţi în consum mai târziu, în perioada activă,
descăpăcind-se câte o porţiune redusă şi udaţi bine cu apă călduţă şi puşi după
diafragmă ca hrană stimulentă în perioadele de dezvoltare lipsite de cules din
primăvară sau din toamnă.

Unii autori recomandă în scopul completării rezervelor de hrană administrarea de sirop

de zahăr sau chiar de zahăr tos umectat.

Dacă siropul de zahăr dat în fagurii amplasaţi în cuib cât mai aproape de zona
puietului, mai poate fi acceptat, deşi prin aceasta se măreşte gradul de umiditate în
stup, cu toate consecinţele negative arătate, zahărul tos este total contraindicat din
aceleaşi motive arătate în cazul folosirii mierii cristalizate, în plus, hrana administrată
în această perioadă trebuie să fie în contact direct cu ghemul de albine, albinele ieşite
în afara acestuia putând amorţi pe leaturi, faguri sau hrănitoare datorită temperaturii
scăzute din afara ghemului.

.Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii şi a

mucegaiurilor din stupi, acolo unde este cazul.

Pentru aceasta, fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este prea mare
sau dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate şi
dezinfectate.
De asemenea, în caz de mare necesitate se efectuează transvazarea cuiburilor în
corpuri (stupi) noi.

.Umiditatea ridicată reduce puternic în această perioadă capacitatea albinelor de

menţinere a unei temperaturi normale în cuib, influenţând negativ ponta mătcilor şi
sporeşte gradul de uzură al albinelor şi aşa slăbite în urma trecerii peste perioada de
iernare, grăbindu-le sfârşitul. Un rol tot atât de nefast îl are umiditatea ridicată în
creşterea gradului de dezvoltare al bolilor şi în special în cel al nosemei care, în cazul
familiilor slabe şi puternic infestate, poate avea un efect fatal.

Dacă materialele care asigură protecţia termică (salteluţe sau alte materialelor
izolatoare) sunt umede se usucă la soare ori vor fi înlocuite cu altele uscate.

.Dacă există posibilitatea, fundurile stupilor multietajaţi vor fi înlocuite sau obligatoriu
vor fi curăţate de resturile acumulate.

Observând atent aceste resturi care în general sunt formate din rămăşiţe de ceară şi
albine moarte putem deduce dacă iernarea a decurs bine sau rău.

.Prin cernere se separă din masa de resturi două componente:

1) albine moarte care se ard şi
2) ceara care se topeşte.

Revizia generală sau de fond

Numai în zile însorite cu temperaturi de peste + 14°C se poate efectua acest control
notând în carnetul de stupină constatări legate de: puterea familiei exprimată în
număr de rame bine ocupate cu albine; cantitatea de hrană în kg miere şi/sau
păstură; rame parţial ocupate cu puiet de diferite vârste; prezenţa mătcii, starea de
sănătate.

În funcţie de constatările ocazionate de acest control - de care nu trebuie să scape nici

o familie - se vor institui diferenţiat lucrările obligatorii în conformitate cu realitatea
văzută şi notată.

De exemplu: familiile orfane vor primi o matcă de la rezervă ori se vor unifica cu alte familii,
familiile excesiv de slăbite vor fi unificate, cele lipsite de hrană, cu hrană insuficientă sau de
calitate necorespunzătoare vor fi ajutate de urgenţă procedând la aşa-numitele hrăniri de
necesitate. Ce dăm albinelor înfometate sau în pericol de înfometare? Simplu; faguri cu miere
descăpăcită sau sirop de zahăr 1:1, rame cu păstură sau chiar turte din miere, zahăr şi polen. .În
cuib se lasă doar fagurii cu hrană şi puiet bine acoperiţi de albine, astfel încât acesta să fie cât mai
bine strâmtorat cu putinţă. Trebuie avut în vedere că în această perioadă deşi a început apariţia
albinelor tinere, schimbul de generaţii se face încă destul de încet, mortalitatea albinelor de iarnă
prevalând apariţia albinelor tinere; şi deci puterea familiei fiind încă în descreştere. .Dacă
apicultorul debutant sau începător nu ştie cum să procedeze în cazul unor situaţii anormale el
poate consulta orice manual de apicultură, colecţia revistelor de specialitate sau poate apela la un
apicultor consacrat, cu experienţă care, fără îndoială îi va da îndrumările concrete pentru fiecare
situaţie în parte. • Mărirea vitezei de ouat a mătcilor şi stimularea creşterii puietului se face imediat
ce timpul se încălzeşte prin hrăniri de stimulare cu sirop de zahăr în proporţie de 1/1 (1 parte zahăr
la 1 parte apă) administrat călduţ în porţii mici,la început în porţii mici de 150 - 250ml şi pe măsură
ce timpul se încălzeşte şi în funcţie de puterea familiilor, în porţii mai mari de 300-500ml periodic şi
succesiv la 1 sau 2 zile în funcţie de rapiditatea cu care albinele îl prelucrează şi hrănitorul se
goleşte. Acesta este procedeul cel mai simplu. Un procedeu mai complex şi mai complet este cel
prin care la hrănirile de stimulare albinele se furajează cu turte din miere, zahăr şi polen aşezate
pe leaturile superioare ale ramelor, deasupra cuibului. • Se instalează cântarul de control pe care
se aşează cea mai puternica familie de albine din stupina şi se începe înregistrarea în carnetul de
stupină a observaţiilor meteorologice, fenologice, precum şi a evoluţiei cântarului de control.
Aceste observaţii şi înregistrări se execută pe întreaga perioadă a sezonului apicol activ, pentru a
cunoaşte potenţialul melifer al zonei în care se practică stupăritul. • Pentru ajutorarea creşterii de
puiet şi evitarea pierderii albinelor zburătoare care asigură apa necesară creşterii puietului, în
perioadele cu temperatură mai ridicată se asigură albinelor apa necesară, prin montarea de
adăpătoare în locurile însorite din stupină în care se pun apă călduţă cu sare (5 g/l). Este o măsură
binevenită menită a satisface necesarul de apă consumată pentru creşterea puietului. Nu e rău să
se pună în adăpătoare, pentru dezinfecţie, şi apă în care s-a dizolvat 0,5-1% hipermanganat de
potasiu sau albastru de metil. • Se continuă stimularea şi supravegherea zborului general de
curăţire; Toţi apicultorii ştiu că stimularea şi supravegherea zborului de curăţire este o lucrare
uşoară, chiar plăcută (doar nu degeaba se spune: "ochiul stăpânului îngraşă vita") cu efect benefic
în familiile care efectuează aceste zboruri. Un zbor vioi, intens şi de durată în atmosfera încălzită
de razele soarelui este o imagine reconfortantă pentru oricare privitor. • Se va avea grijă să se
asigure stupului o înclinare spre înainte de 6-8° (dacă nu s-a procedat astfel în toamnă, la
pregătirea familiilor pentru iernat). În felul acesta albinele îndepărtează mai uşor cadavrele
albinelor moarte şi alte gunoaie care apar în această perioadă pe fundul stupilor. De altfel, s-a
considerat în mod experimental (Escov) că la stupii astfel înclinaţi are loc o mai bună aerare
(ventilaţie) a cuibului, familiile respective iernând în condiţii mai bune. • Nu e rău ca tot acum să se
refacă, să se cureţe, aşa-numita oglindă a stupului" în faţa acestuia, în acest mod putându-se
urmări mai uşor gunoaiele (resturile) aruncate afară de albine şi dându-se în acelaşi timp un
aspect mai curat şi plăcut stupinei. • De asemenea, se îndepărtează din cuiburi fagurii puternic
murdăriţi de pete de diaree, chiar dacă sunt ocupaţi cu cantităţi mici de puiet. În cazul în care pe
asemenea faguri sunt cantităţi mai mari de puiet, se curăţă petele de diaree prin răzuire urmând
ca, mai târziu, după ieşirea puietului, fagurii respectivi să fie scoşi şi daţi la topit. • În funcţie de
evoluţia vremii e de preferat să se menţină gratiile împotriva şoarecilor la urdinişuri, tocmai pentru
că în această perioadă şoarecii devin mai activi, îşi caută locuri izolate şi călduroase pentru a-şi
face cuiburile în care să nască puii. Cu toate că albinele nu mai au ghemurile atât de compacte ca
în timpul iernii, şoarecii circulă nestingheriţi prin părţile laterale ale cuibului şi mai ales în spaţiul din
spatele diafragmei şi deasupra podişorului, unde-şi fac de regulă cuiburile, deranjând albinele prin
foiala lor şi mai ales prin mirosul pe care-l degajă ei şi excrementele lor. • În cazul familiilor orfane,
care în timpul iernii şi-au pierdut mătcile dintr-o cauză oarecare, acestora li se dă o matcă din
nucleele de rezervă, iar în lipsă, se unesc cu alte familii mai slabe din stupină. Unificarea se face
prin simpla transvazare a cuibului familiei orfane lângă cuibul familiei cu matcă. Izolarea mătcii nu
este obligatorie, în această perioada mătcile fiind acceptate uşor de albinele străine. Pericolul
apare doar în cazul în care în familia orfană au apărut albine ouătoare. situaţie care se recunoaşte
prin prezenţa de puiet bombat sau de ouă depuse neregulat pe pereţii celulelor sau mai multe ouă
într-o celulă, în asemenea cazuri izolarea mătcii fiind obligatorie. • Formarea familiilor temporare
sau ajutătoare cu mătcile de rezervă iernate în afara ghemului, în camere. • Aprecierea rezistenţei
la iernare a grupei familiilor de prăsilă. Cele mai rezistente familii, cu consum de hrană şi
mortalitate mică sunt selecţionate. • Diagnostic şi tratament în caz de boală în stupină. .La apariţia
semnelor certe sau suspiciunilor de boală se va solicita medicului veterinar de teren sau de
laborator diagnosticarea bolii sau bolilor. Acesta va indica tratamentul care trebuie obligatoriu
urmat întocmai altfel boala sau bolile se vor acutiza şi extinde determinând pagube în efectiv de
cele mai multe ori irecuperabile. Principala boală de primăvară este nosemoza. Netratată duce la
depopularea, la slăbirea familiilor de albine. Tratamentul se face în principal cu Fumidil-B conform
prospectului. Pentru combaterea nosemei, în afara măsurilor de reducere a gradului de umiditate
în stupi, e bine ca hrana (şerbetul sau siropul) dat să se prepare pe bază de ceaiuri cu efect
antinosematos - preparate din sunătoare, gălbenele, izmă, muşeţel, coada şoricelului şi să se
administreze dozele necesare de medicament. .Deosebit de eficient în combaterea nosemozei
este extractul de ceapă. Sucul de ceapă se adaugă în siropurile preparate pe bază de ceaiuri. Este
o metodă ecologică de prevenire/tratare a nosemozei. .Administrarea streptomicinei pentru o aşa-
zisă stimulare sau în tratamente este cu desăvârşire interzisă. .În general, se foloseşte orice
moment prielnic oferit de vreme pentru efectuarea lucrărilor amintite, în aşa fel încât familiile de
albine să se dezvolte normal şi să iasă fără pierderi din iarnă.

În atelierul stupinei

- Curăţirea, dezinfecţia, repararea, recondiţionarea,vopsirea utilajelor de care va fi

nevoie în sezonul activ care se apropie (centrifuge, bidoane, tăvi de descăpăcit, stupi,
elemente de stupi ş.a.). Dezinfectarea stupilor şi a materialelor ce urmează a fi
folosite în continuare este obligatorie măcar prin curăţarea (râcâirea) crescăturilor de
ceară, a depunerilor de propolis, a petelor de diaree, mucegaiului etc. cu ajutorul dălţii
apicole sau a unui şpaclu, urmată de spălarea în apă fierbinte cu sodă şi săpun de
rufe, după care materialele se limpezesc în apă curată şi se usucă bine. Şi mai bine
este dacă această lucrare este urmată de o flambare atentă cu lampa de benzină sau
cu un arzător de aragaz. O metodă eficientă de dezinfecţie este şi pulverizarea cu spirt
a stupului, în strat subţire,după ce acesta a fost în prealabil curăţat de ceară şi
propolis, şi aprinderea spirtului. Spirtul va arde, fără a lăsa cenuşă ori mirosuri
neplăcute şi va dezinfecta eficient suprafaţa de lemn a stupului. Pentru a stinge focul
e necesar doar să se închidă capacul stupului. Spirtul este extrem de inflamabil. Deci,
atenţie la normele de protecţie a muncii şi de prevenire a incendiilor! - Încheierea,
însârmarea şi lipirea foilor de faguri artificiali care vor întregi echipamentul de faguri
noi destinat înlocuirii anuale a cel puţin 1/3 (o treime) din totalitatea zestrei de faguri
a stupinei. - Se verifică şi se pun la punct materialele şi utilajele folosite la creşterea
mătcilor, colectarea de polen, de venin, producerea de miere în secţiuni etc.

Organizatorice

- Procurarea de material săditor şi plantarea de arbori şi arbuşti nectaro-poliniferi,

însămânţări de amestecuri furajero-melifere (facelia cu borceag şi altele). - Asigurarea
mijloacelor de transport pentru deplasarea la pastoral. - Controlul rezultatelor iernării;
analiza situaţiei stupinei, a modului în care au iernat familiile de albine cu scopul de a
cunoaşte eventualele cauze ce au determinat o iernare necorespunzătoare şi luarea de
măsuri pentru eliminarea în viitor a deficienţelor constatate.

Speciile nectaro-polenifere care înfloresc în luna martie:

.Alunul (Corylus avellana), Aninul negru (Alnus glutinosa). Arţarul american (Acer
negundo). Bănuţei (Bellis perennis), Cais (Armeniaca vulgaris), Ghiocel (Galanthus
nivalis). Mierea ursului (Pulmonaria officinalis). Piersic (Piersica vulgaris), Răchită
(Salix viminalis), Salcie albă (Salix alba), Salcie căprească (Salix caprea), Ulm (Ulmus
campestris). Zambilă (Hyacinthus orientalis). Viorea (Scilla bifolia), Zălog (Salix
cinereea).

Nu uitaţi !

- Contribuiţi la menţinerea puterii familiilor şi la întărirea rapidă a lor prin:

1.împachetarea suplimentară a cuibului;
2.hrănirea suplimentară a familiilor lipsite de rezerve de păstură, cu turte de polen;
3.hrănirea stimulentă cu turte de pastă de zahăr. În stupinele mari, spre sfârşitul lunii
hrănirea suplimentară se face cu zahăr tos, administrat odată la 10 zile în hrănitoarea
- ramă, aşezate lângă ultimul fagure ocupat cu albine

- Asiguraţi accesul razelor solare pe vatra stupinii în tot cursul zilei.

Prin această măsură activizaţi familiile de albine şi micşoraţi din consumul de hrană
destinat producerii de căldură în cuib. Ce minunat ar fi pentru albine şi pentru
apicultor dacă stupina lui s-ar găsi înconjurată în martie de toate plantele enumerate
mai sus! De aceea, în manualele de apicultură, se recomandă ca vatra de iernare să
fie situata într-o zonă care, primăvara devreme, vegetaţia să ofere surse de nectar şi
polen ce asigură o accelerare a dezvoltării familiilor de albine. Cine poate să îşi
transporte stupii într-un areal în care cel puţin o parte dintre aceste specii ocupă un
segment important din suprafaţa cercului cu o rază de 3-3,5 km (raza economică de
zbor a albinelor) este un om fericit în martie şi mai apoi. Cine nu, va trebui să
respecte cât mai îndeaproape recomandările efectuând toate lucrările enumerate sub
titlul Acţiuni specifice. Să aşteptăm cu speranţă şi încredere primăvara! Să ne
bucurăm de venirea ei!