Arhitectonica dupa Saroiev

Saroiev (regizor, profesor rus) compara regizorul cu inginerul sau cu

arhitectorul- pe toti categorisindu-i ca constructori. Si daca cei doi sunt
constructori de ceva material (casa, schita), regizorul construieste un act scenic
(artistic). Actul de construire pentru regizor este elaborarea unei scheme a viitoarei
reprezentari dupa care el se va misca spre realizarea acesteia. Aceasta schema el o
si numeste arhitectonica, sau altfel- proiect arhitectural. O importanta enorma
in acest caz (in crearea planului arhitectural) o are caracterul reprezentarii, scopul
acesteia, sarcina,nivelul publicului...
Cu alte cuvinte ,arhitectonica ,in ceea ce tine de regie- sistema de lucru asupra
scenariului/piesei ; este totalitatea elementelor cheie si legitatilor de construire
care permit regizorului sa-si realizeze scopurile propuse si sa influienteze asupra
constiintei spectatorului in cel mai potrivit mod.
Arhitectonica spectacolului se imparte in trei cadre: cadrul vizual , cadrul
ritmic si cadrul logistic. Pentru a analiza arhitectonica, ne vom opri la fiecre cadru
in parte.

Cadrul vizual.
Primul element care face parte din cadrul vizual este scenografia.
Dupa Shapovalov.
1. Scenografia- arta a decoratiei cit si stiinta care studiaza rezolvarea
spectacolului in spatiu. Scenografia este totalitatea de elemente care participa la
rezolvarea spectacolului in spatiu, si este tot ce se construieste intr-o opera teatrala
conform legitatilor perceptie vizuale.
Scenografia reprezinta o parte organica a teatrului ce include in sine toate
genurile de arta spatiala(pictura, sculptura, grafica, arhitecura,).
-Scenografia spectacolului datorita interactiunii cu masele (acorii) capata viata,
devine dinamica si participa la perceptia din punct de vedere estetic a
spectacolului de catre spectatori.
-Prin intermediul scenografiei, spectatorul intelege locul actiunii, timpul in care se
petrece actiunea ,epoca , stiulul si poate chiar si genul spectacolului (in unele
cazuri). Totodata scenografia este un factor care contribuie la crearea atmosferei.
-in teatrul modern scenografia este simbolica, graitoare , purtatoare de sensuri,
astfel ea devine un element foarte important in semantica spectacolului deoarece
completeaza semantic spectacolul si dezvaluie ideia principala a autorului.
-in unele cazuri, scenografia poate deveni personaj.

2.Recuzita,costumele si machiajul scenic

Datorita costumului si machiajului spectatorul primeste informatie despre
epoca,virsta, statutul social al personajelor,accentueaza anumite trasaturi de
caracter. Datorita acestor elemente putem determina genul si stilul spectacolui.
Recuzita poate fi una realista ,dar si una abstracta,cind un obiect capata mai multe
sensuri, se transfigureaza. Atit decoratia cit si costumele si machiajul deasemeni
pot fi atit realiste cit si abstracte,simbolice. In cel de-al doilea caz ele devin parte
semantica al spectacolului si constribuie la dezvaluirea ideei piesei. O alta functie a
recuzitei,costumelor si machiajului scenic este amplificarea (accentuarea) manierei
jocului actoricesc.

3. Lumina scenica-are mai multe functii in spectacol.( mai ales in teatrul

modern).
- de a ilumina spatiul scenic, de al face vizibil cit si de a ilumina decoratiile si
actorii.
-prin ea se creaza starea generala a spectacoluluiI (zi , noapte ,dimineata).
-de a accentua forma si coloritul(paleta cromatica) spatiului scenic.
-lumina scenica poate deveni si decoratie iluzorie.
-In spectacol,lumina poate capata diferite insemnatati simbolice (culoarea alba a
luminii poate fi simbol al puritatii, prospetimii; rosu- putere, foc; verde- tinerete,
primavara....).
-lumina poate amplifica starea psihologica a personajelor.
Pe linga functiile tehnice ,lumina artistica este si un component important in
crearea chipului artistic vizual al spectacolului. (vizualinii obraz).

4.Efecte vizuale
Fum,zapada,ploaie, imagini video, imagini holografice, etc. De obicei sunt folosite
pentru crearea atmosfere necesare intr-un moment dat al actiunii. Pot indeplini si
functie semantica (fumul devine imagine artistica-apa,nori; Ploaia –simbol al
purificarii etc. ) in dependenta de fantezia regizorului.

5.Rezolvarea plastica a spectacolului-se infaptuieste prin plastica formelor scenice

(mizanscenelor) si prin desenul plastic al jocului actoricesc (plastica actorilor).
Mizanscena este element al artei regizorale care consta in abilitatea de a gindi in
chipuri plastice, este unul ain cele mai puternice mijloace de expresivitate
regizorala.
In spectacol, plastica ansamblului actoricesc se manifesta prin construirea si
dezvoltarea dinamica a mizanscenelor, care subordoneaza actorii si tot spatiul
scenic unei sarcini orientate spre dezvaluirea continutului spectacolului.
Diversitatea limbajului plastic se afla in strinsa legatura atit cu actiunea scenica a
ansamblului actoricesc , cu lumina scenica si coloritul ei,cit si cu dezvoltarea
actiunii piesei. Rezolvarea plastica a spectacolului se formeaza in procesul
interactiunii permanente dintre actor si totalitatea elementelor scenice. Astfel
plastica mizanscenelor este limbajul regizorului, prin care transmite mesajul
spectacolului, dezvolta actiunea si ofera o oarecare stilistica . Stilistica
mizanscenelor depinde mult de gustul si viziunea regizorului. Mizanscenele pot fi
simbolice incarcate semantic, mai ales in teatrul modern –un teatru al imaginii,
unde mesajul este transmis la nivel asociativ, indirect, simbolic.

Cadrul ritmic

Acest cadru este compus si el din mai multe elemente:

Muzica- in spectacolul teatral de cele mai multe ori joaca un rol auxiliar, pe cind
in reprezentarile teatralizate, muzica poate fi componentul de baza care lega toate
episoadele reprezentarii.
Datorita calitatilor sale - expresivitate, emotionalitatii,patrunzatoare- muzica
indeplineste citeva functii in spectacol:
- Muzica ca fon;
- Muzica ca chip artistic independent;
- Ca parte componenta a conflictului actiunii;
- Muzica poate crea o stare anumita;
- Amplifica starea psihologica a personajului.

Cuvintul- este deasemenea un component important al cadrului ritmic.

Este un factor care participa la crearea temporitmului, si poate oferi o ritmicitate
anumita spectacolului. Vorbirea se formeaza din litere silabe, cuvinte scurte sau
lungi, accentuate sau neaccentute, ce au scopul de a purta ritmul. Daca actorul va
simti si va intelege ceea ce vorbeste atunci si actiunile lui vor fi adecvate ,
corespunzatoare si starii ce o presupune textul si astfel se va crea un temporitm
firesc, adevarat.
Cu toate aste sun cazuri cind un anumit fel de vorbire , de rostire a cuvintelor, a
vocalelor sau a consoanelor este utilizat special de catre regizor, pentru a crea o
oarecare stare , un oarecare temporitm sau tensiune in dependenta de conceptia sa.
(In spectacolul „ Cameristele” de Jean Genet montat de regizorul Roman Viktyuk,
actorii folosesc o vorbire exagerat de intinsa, mistica, accentuind consoanele , in
special litera S, pentru a crea stare primejdioasa, face aluzie la sarpe, astfel ofera
spectacolului un ritm greoi, intins dar totodata creaza o atmosfera tensionata,de
pericol.

Pauza – este un mijlc de expresie atit a regizorului cit si a actorului. In

momentul de pauza actorul stabileste un contact cu spectatorului la nivel
subconstient. Regizorul foloseste pauza constient pentru a da de inteles publicului
un anumit lucru ,pe care-l considera necesar pentru intelegerea ideii principale.
Poate exista atit in vorbire (logica )- ofera armoniesi organizare, cit si in miscare ,
in al doile caza desenul plastic al chipului artistic a actiunii. Pauza psihologica este
un mijloc de expreivitate foarte puternic- ea ofera viata gindului , frazei, tactului ,
tinzind sa transmita subtextul acestora.
Pauza trebuie sa fie actiune , daca nu are nimic cu actiunea piesei, pauza este
goala si inutila, in acest caz influinteaza negativ temporitmul spectacolului.
Exista pauze sugerate de dramaturg dar si pauze create constient de regizor, sau
actor.
Ca element de structura a actiunii piesei,pauza poate avea rol de punct, intrebare
sau trei puncte. Pauza pote fi folosita si ca simbol al spectacolului. ( la finalul
piesei „Boris Godunov” de Puskin sau ”Revizorul” de Gogol punctele sunt
simbolice,
Pauza poate pregati spectatorul pentru un nou val de energie si tensiune, sau
poate insasi sa fie o acumulare de tensiune. Pauza folosita dupa o actiune
controversata si plina de tensiune poate avea functia de a rezuma si a aprofunda
impresia primita de la aceasta.
Astfel , de la o actiune la o pauza si invers se creaza un oarecare ritm al actiunii
principale si al intregului spectacol

Temporitmul- este un termen imprumutat din arta muzicala, dar s-a adaptat si
are un mare rol in arta teatrala. Tempo- viteza de desfasurare a unei actiuni; ritm-
periodicitate a unor actiuni, miscari, procese sau repetarea regulata la anumite
intervale a acelorasi actiuni. Exista temporitmul vorbirii ,actiunii, a fiecarui rol
care impreuna formeaza temporitmul intregului spectacol, si corespunde cu el. La
rindul sau, temporitmul intregului spectacol trebuie sa corespunda actiunii
parcursive, suprasarcinii, ideii spectacolului.
Temporitmul spectacolului poate fi incetinit si grabit, in dependenta de dorinta
autorului si de conceptia sa.

Atmosfera- o latura invizibila a artei teatrale ce se naste din anumite

circumstante si obtine caracter dramatic prin intermediul jocului actoricesc si
tensiunii circumstantelor propuse.
Pe linga actor si limbaj ,un rol important in crearea atmosferei il are sunetul si
lumina, scenografia, proiectii video, mecanica ,haina scenei, arhitectura teatral,
etc.,cu ajutorul carora poate fi exprimata practic orice idee, in concordanta cu
conceptia regizorala.
Ea depinde de caracterul evenimentelor, de locul si timpul actiunii, fiind si cauza
si consecinta a acestor evenimente.

Cadrul logistic
componentele cadrului logistic sunt
1-Conceptia regizorala- o expresie artistica a unui regizor ce tine de specificul artei
teatrale. Este un plan al montarii care oscileaza intre lumea interioara a autorului si
realizarile in spatiul scenic.
-Un sistem de idei si criterii care determina o anumita intelegere sau viziune
asupra lucrurilor si fenomenelor.

1. principiile de construire a actiunii: tema , ideea, genul, stilul, suprasarcina.

2. sir de elemente, din care consta si se formeaza actiunea piesei: sirul de

evenimente (subiectul),actorul .

Tema – grup de fenomene , de aspecte ale vietii, materiale si spirituale

prezentate intr-o opera de arta. Este concreta si raspunde la intrebarile: Cind?
Unde? Ce?. Contine in sine o problematica. Spectru de probleme si evenimente
care sunt ilustrate in piesa. Este concreta si este o parte din viata reala. Este partea
obiectiva a operei.

Ideea – gindul principal al piesei, este ceea pentru ce autorul a scris piesa. Ideea
este abstracta, este o concluzie si o generalizare. Este concluzia autorului asupra
realitatii reflectata in piesa.

Sarcina suprema- este unghiul de vedere al regizorului asupra ideii autorului,

ceea pentru ce el monteaza spectacolul.
 Genul – totalitatea caracteristicilor unei opere care sunt determinate de
atitudinea emotionala a artistului fata de obiectul reflectat. Daca fenomenele din
viata care sunt reflectate de artist ii provoaca groaza si compatimire, atunci se naste
tragedie, daca provoaca ris si indignare , atunci comedie.

Silul - Totalitatea caracteristicilor sau atributelor ce creaza imaginea completa a

artei unei anumite perioade de timp a unui curent, a manierei individuale ale
artistului cu privire la continutul ideologic si forma artistica. Stilul , intr-o piesa se
formeaza din – limbajul piesei, structura compozitionala a subiectului, intriga
(conflictul), metodele de caracterizare a personajelor, desenul ritmic al desfasurarii
actiunii, atmosfera generala a piesei, colorit.

Sirul de evenimente include o multitudine de evenimente mai mari si mai mici,

care se inlantuiesc intr-un subiect.
Dupa Polamisev

Evenimentul initial – este evenimentul care s-a intimplat inca inainte de a se

incepe piesa. Este acel eveniment fara de care nu s-ar fi intimplat istoria
propriuzisa, adica daca nu ar fi existat acest eveniment nu s-ar fi intimplat nimic
mai departe.

Al doilea eveniment este acel fara de care nu ar fi existat piesa. Evenimentul

initial determina mersul si consecutivitatea actiunii piesei, cel de al doilea insa
este evenimentul fara de care nu ar fi clara ideea piesei. Polamisev il numeste
evenimentul Principal si considera ca e natural sa fie ultimul mare eveniment al
piesei, pentru ca include in el toata puterea si complexitatea piesei.