Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tema ( din fr. Theme, lat. Thema, gr. Thema „subiect”) mai este definită ca „referinţă
abstractă a unei întregi opere sau a unei secvenţe dintr-o operă, ca obiect al unei dezbateri,
al unui discurs” (Mircea Martin) ori ca „un concept de însumare, de unificare a materialului
lexical al lecturii” (Boris Tomaşevski), noţiunea în cauză desemnează, în fond, acelaşi
lucru.
Tema unei piese dramatice întodeauna e concretă, e o bucată ruptă din realitate. Ea
oglindeşte latura obiectivă a piesei, fiind construită dintr-un domeniu: o idee, o atitudine, un
sentiment etc., în jurul cărora se încheagă acţiunea unei opere artistice.
Viziunea regizorală este în primul rând una de forma şi devine semnificantă numai dacă
marchează, dincolo de convergenţa unor modele elementare, o convergenţă mai subtilă a
diverselor dimensiuni psihice investite de regizor în opera sa.Viziunea artistică a regizorului
ţine de percepţia imaginară a modului de a concepe sau a vedea lucrurile într-o imagine
artistică. Orice creaţie artistică fiind un produs al fanteziei creatoare are la bază imaginea
artistică. Imaginea artistică este modalitatea prin care arta îşi exercită funcţia de cunoaştere.
Prin ea se realizează reflectarea artistică a realităţii prin cuvîntul culorii, sunete etc. Ea este
produsul imaginaţiei creatoare care presupune, crearea noului, realizarea unui univers fictiv al
spectacolului, pentru o formă unică inconfundabilă. Imaginaţia creatoare înseamnă fantezie,
capacitate proprie artistului.
Conform DEX-ului „Viziunea artistică ”:e modalitatea de concepţie, imaginea, percepţia
vizuală, pe care autorul le are asupra lumii, vieţii, universului şi pe care o ilustrează artistic
în opera literară.
Forma spectacolului apare în viziunea regizorului odata cu citirea piesei sau a materialului
pentru crearea unui spectacol dramatic ,de altfel acesta ar putea aparea mai tirziu fiind
artificială.
Conform DEX-ului „Forma”: (în corelaţie cu conţinutul)este totalitatea
mijloacelor de exprimare a conţinutului unei
opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de
expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care
contribuie la redarea conţinutului deidei şi de
sentimente al unei compoziţii muzicale;
structura unei compoziţii muzicale
Forma unui spectacol întodeauna se oglindeşte în conţinut. Pentru ca regizorul să
găsească această formă este necesar să se aprofundeze în conţinut, căci la suprafaţa lui nu
va găsi nimic. Tot o dată pentru a găsi forma spectacolului trebuie să poţi răspunde la două
întrebări:
● Ce? - ce vreu să spun prin acest spectacol (ideea)
● Pentru ce? – pentru ce îmi este necesar ( suprasarcina)
Etapele de realizarea conceptului regizoral
La acest nivel sarcina regizorului, s-ar părea, că e foarte modestă: a provoca imaginea
artistică de sine-stătătoare a regizorului.
In studiile teoretice despre arta teatrală practic nu se atestează formule stricte şi comune
pentru crearea unui spectacol întregit, la fel cum nu există o analiză strict tehnologică a
spectacolelor ratate. Este imposibilă o atare descriere a
construcţiei regizorale a spectacolului. Henri Bergson a elaborat un plan al creerii conceptului
regizoral:
● Prima impresie;
● Ideea vagă, generală, dar persistentă a schemei dinamice;
● Acţiunea care imită şi elaborează schema dinamică;
● Realizarea conceptului.
Conceptul regizoral- este proiectul începător al montării, bazele materialului dramaturgic.
Clarificarea conceptului regizoral are loc simultan cu clarificarea scenariului. Acest proces
poate fi rezumat în formula: ideie-practică-ideie. Conceptul regizoral este testat în timpul
repetițiilor și schimbările vin odata cu apariția factorului uman în ideie, odată cu apariți
actorilor sau interpreților.
Pe lîngă faptul că odată cu apariția conceptului trebuie să fie înfăptuit planul, cele mai
importante schimbari vin în scena, la repetiții. O metodă de dezvoltare a conceptului regizoral
este improvizația.
Improvizatie - (din Latină improvisus - neașteptată) este un act artistic de a crea o operă de
artă, o fantezie de moment pe un anumit subiect. Improvizația ține cât de arta regizorală atât
și de arta interpretării, anume în improvizație apar caracterele individualității a regizorului.
V.I.Nemirovici-Dancenko adesea vorbea despre ceea că artiştii sunt obligaţi să ştie, să prindă
acel nucleu emoţional al piesei, cu atât mai mult cu cât el trebuie găsit în repetiţii în fiecare
scenă, în fiecare detaliu, etc.
A.D.Popov: „Nucleu se numeşte temperamentul spectacolului, suprasarcina este scopul spre
care este orientat el, iar firul roşu este calea pe care se îndreaptă actorul spre scopul său”.
În urma nenumăratelor repetiţii, discuţii, în comunicare cu actorii, pictorul şi muzicianul
multe din viziunile regizorale dispar, se schimbă, dar spiritul, starea emotivă, caracterul
spectacolului, rămân aceleaşi cum apar în imaginaţia regizorului iniţial.
Dacă regizorul doreşte să perceapă până la capăt starea caracterelor dramatice, atmosfera
piesei, atunci el este obligat să studieze nu numai piesa dată, ci şi toată opera autorului.
Anume la acest nivel se nasc diverse tipuri de relaţii, ca de exemplu relaţia timp - spaţiu
scenic, relaţia de elaborare ale caracterelor dramatice, conflict, tempo- ritm, etc.
Astfel acum pot înţelege care ar fi de fapt un foarte general proces de creare al
spectacolului sau mai bine zis cel de formare a unui concept regizoral. Părerea mea e că totuşi
cât de important ar fi momentul selectării piesei, sau cel al distribuţiei, punctul culminant al
rezolvării unui spectacol este repetiţia la masă. Anume aici se creează acea aură, acea
biografie a personajului dar şi a întregului spectacol care, volens-nolens ( vrînd-nevrînd) v-a
rămâne pentru mult timp în subconşientul actorului. Zic a actorului fiindcă Boris
Evghenievici Zahava spunea că sunt foarte frecvente cazurile când un actor, lucrând cu un
regizor apoi cu altul, vine cu reminiscenţe din spectacolul sau personajul trecut, şi asta nu
pentru că este plin de clişee, ci pentru că în rezolvarea unor noi situaţii şi a unor noi idei,
actorul vine cu acele soluţii gata pregătite, foarte accesibile lui, datorită primului regizor.
Repetiţia la masă, pentru un regizor, este o etapă de lucru destul de importantă cu
actorii. De fapt această repetiţie este fundamentul viitorului spectacol, e ca şi cum ai cultiva
seminţele necesare pentru o roadă bogată. Desigur se ia în consideraţi cum va decurgea
această perioadă de repetiţii la masă , căci datorită lor depinde rezultatul final. Pentru ca
această perioadă de repetiţii la masă să fie una cît mai prosperă este nevoie ca conceptul
regizoral să intre în sîngele colectivului de actori. Însă aceasta nu se obţine de îndată, este
nevoie ca să se acorde timp, este nevoie de nişte cercetări creative.