Sunteți pe pagina 1din 1

Scurt ghid de mântuire

1. Nu uita niciodată scopul acestei vieţi: dobândirea Duhului Sfânt (Sf. Serafi de Sarov)
2. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă.
3. Îipărăţia lui Duinezeu este înlăuntrul nostru, să încercăi prin Rugăciunea lui Iisus să
coborâi iintea în iniiă
4. Noi ca oameni al nostru avem doar voinţa şi puţinul timp care ne e dat de Duinezeu.
Restul calităţilor sunt dar de la Dumnezeu nu sunt ieritul nostru, nici că suntei fruioşi,
nici că suntei deştepţi...
5. Creştinul trebuie să fe curajos: îndrăzniţi, Eu ai biruit luiea.
6. Bunurile lumeşti îţi vor aduce doar o fericire de moment dar niciodată îiplinirea,
iulţi iiliardari în euro se sinucid deşi din punctul nostru de vedere ni se pare că au totul
7. Cei iai iari oaieni în veşnicie vor f călugării, preoţii vrednici şi iirenii ce se iântuiesc
8. Nici preiiile Nobel, nici casele, nici iaşinile, nici funcţiile, nici orice lucru iaterial nu vor
iai valora niiic de la ioarte încolo, aici trăii poate 70 de ani dar în aceşti ani putei câştiga
fericirea veşnică sau osânda veşnică. Mulţi iiliardari în euro sau vedete vor vrea în viaţa
viitoare să schiibe locul cu baba Leana dar degeaba
9. Nu uita niciodată că trebuie să mori şi că bunurile pe care le avei în această viaţă le
avei doar în folosinţă, nu sunt ale noastre şi nu le ducei cu noi. Nici un lucru din viaţă nu e
iai sigur şi fără scăpare ca şi moartea
10. Nu uita că vei avea cu tine în veşnicie nu ceea ce aduni aici ci ceea ce dăruieşti altora:
iilostenie, ajutor, fapte bune, vorbe folositoare etc.
11. În viaţa duhovnicească nu cere de la tine iai iult decât poţi în acel ioient pentru că vei
cădea în deznădejde. Dacă siiţi ca o povară canonul zilnic, trebuie să îl iodifci - cu voia
duhovnicului, să îl faci iai uşor. Asta în cazul în care zi de zi siiţi acest lucru. Canonul
creşte pe măsură ce vine şi te întăreşte Harul lui Dumnezeu
12. Prin rugăciunea de cantitate se ajunge la cea de calitate dar este iai iiportant decât să
citeşti ore întregi rugăciuni să citeşti iai puţine dar cu o atenţie maximă, fără a lăsa
iintea să se îiprăştie. Dacă îţi fuge iintea de exeiplu la rugăciunea de diiineaţă sau
seara, reciteşte acea parte din rugăciune de câte ori e nevoie
13. Multe fapte duc în cer dar nu suntem doi oameni la fel şi de aceea este iai
iiportant ca fecare să îşi facă un prograi de iântuire după frea lui. Unul posteşte iai usor,
altul nu poate deloc. Altul lucrând în spital ajută bolnavii, altul lucrează în altă parte unde nu
are tangenţă cu oaienii.
14. Primul lucru pe care îl faci dimineaţa cui te dai jos din pat e să te întorci spre răsărit,
îţi faci semnul Sfntei Cruci, te închini şi zici: Slavă Tie Duinezeul nostru Slavă Tie,
pentru că aşa dai lui Duinezeu priiul tău gând din zi
15. Să citeşti rugăciunea de diiineaţă din Ceaslov
16. După iasă să citeşti unul din Paraclisele Maicii Doinului
17. După ora 16:00 poţi citi rugăciunea de seară din Ceaslov, nu o lăsa până târziu căci nu vei
iai avea putere
18. Citeşte zilnic un capitol din Noul Testament şi Sinaxarul acelei zile, acest lucru nu va
lăsa ca iniia să se răceasca
19. Spune rugăciunea lui Iisus cât de des poţi, toată viaţa ta
20. Seara să adormi cu rugăciunea lui Iisus în gând
21. Să te spovedeşti şi dacă nu eşti oprit să te îipărtăşeşti iăcar odata pe an, dar bine e să
fe de 4 ori pe an iar dacă ai căzut în păcat greu de ioarte, cât de repede. În orice păcat cât
de greu ar f ai căzut, nu uita că Dumnezeu nu ne va pedepsi veşnic pentru că am căzut
ci pentru că nu am pus început bun să nu iai facei păcatul şi să ne întoarcei la El.
22. E de o iiportanţă capitală să păstrezi dreapta credinţă; fereşte-te ca de diavoli de:
preoţii ecuienişti şi cei care spun că actele bioietrice şi cipul iiplantat nu sunt nici o
probleiă. Cei ce le vor refuza şi vor iuri din acest iotiv vor deveni iucenici
23. Citeşte zilnic măcar puţin din cărţile duhovniceşti. Un sportiv de perforianţă
trebuie să se antreneze zilnic pentru a răiâne pregătit – la fel trebuie ienţinută legătura cu
Duinezeu
24. Nu uita că lupta noastră cu: trupul, lumea şi diavolii durează până în clipa morţii
25. Paza gândului e foarte iiportantă: orice faptă rea a fost înainte gând pe care noi l-ai
priiit. Mult iai greu biruii în luptă dacă acceptăi gânduri care nu ne sunt de folos...
26. Dumnezeu hrăneşte păsările care dau din aripi - iântuirea este darul lui Duinezeu,
dar El nu ne poate iântui fără voia şi lucrarea noastră.
Sursa: http://veghetorul.blogspot.ro/2015/05/scurt-ghid-de-iantuire.htil

S-ar putea să vă placă și