Mic tratat de false alegeri

Alex Stănilă, 11 Oct 2020

Sursa: https://www.qmagazine.ro/mic-tratat-de-false-alegeri/

Au fost alegerile locale din 27 septembrie 2020 libere? Au fost ele

corecte? De fapt, au fost cu adevărat alegeri? Cine cu cine s-a luptat?
Nu este clar cine a câștigat. În schimb e clar cine a pierdut: România.

LIMITĂRI CORPORATISTE
Așa numitele „alegeri” au fost libere în măsura în care votanții nu au fost
împinși la vot prin presiuni ilegitime, ori nu au fost împiedicați să voteze în
mod ilegitim. Împiedicarea votului poate fi directă, respectiv actul votării este
interzis, sau indirectă, respectiv votul poate fi exercitat, dar alegătorul nu
poate alege liber pe cine vrea întrucât candidatului său preferat i s-a limitat
capacitatea de a fi ales.
Prins între nenumărate diversiuni consumate în spațiul public, de la
„cocoașele” pandemiei Covid-19 la haosul deschiderii anului școlar, puțini au
urmărit comportamentul corporațiilor. Cei care au făcut-o, au observat că
multinaționalele și-au scos „sclavii” la vot recurgând la aceleași metode cu
cele folosite în ianuarie 2017, pentru a-i scoate în stradă la protestul absurd
împotriva Ordonanței 13.
Atunci s-a urmărit împiedicarea actului de guvernare prin terorizarea unui
guvern pe de o parte, slab, iar pe de alta, infiltrat de agenții diverselor grupuri
oculte de interese. Din acel moment, România a fost pusă sub asediul ilegitim
al unei mișcări cu lozinci și practici neofasciste, protejată în comportamentul
său anti-sistem de către chiar cel chemat a fi garantul respectării Constituției
– Președintele Republicii.
Acum, obiectivul a fost legalizarea structurilor operative subterane care au
funcționat în paralel cu instituțiile oficiale ale statului și le-au parazitat. Cu
alte cuvinte, e vorba despre scoaterea „statului subteran” la suprafață,
dar nu pentru a fi identificat și lichidat, ci pentru a fi oficializat și legitimat.
Asta în condițiile în care, foarte multor persoane cu discernământul neafectat,
li s-a indus teama de a participa la vot vânturându-se pericolul infectării cu
SARS CoV2. Așadar, unii au fost împinși la vot sub amenințarea pierderii
locului de muncă, și așa pus sub presiunea crizei economice post-pandemie,
iar alții au fost ținuți acasă de frica pandemiei. Iată o primă metodă prin
care libertatea votului a fost afectată.

1
Tineri spălați pe creier și depersonalizați, constituiți în adevărate
batalioane de asalt organizate de multinaționalele în care își câștigă
subzistența, au fost trimiși, sub amenințarea pierderii statutului de
„exploatat-asistat”, să ia cu asalt nu sediul Guvernului, ci secțiile de
votare.

ÎNDOCTRINAREA ACADEMICĂ
Dacă acest tip de îngrădire a libertății a fost practicat cu o oarecare discreție,
au putut fi consemnate și metode mai agresive.
Un profesor al Universității din București i-a amenințat pe studenții și
masteranzii săi că va refuza să le conducă lucrările de absolvire dacă nu îi vor
dovedi că au votat.
Amenințarea a fost publicată pe pagina sa de Facebook, iar unii
studenți au răspuns prompt, prezentând pe aceeași pagină poze cu
ștampila secției unde aduseseră la îndeplinire ordinul profesorului lor.
Desigur, acesta nu le spusese și cum să voteze, dar din alte comentarii
se înțelegea clar orientarea sa politică.
După alegeri, evident, mesajul cu pricina a fost șters. Este, însă, ușor de
imaginat că nu avem de a face cu un caz unic. Fără să se expună astfel, multe
alte cadre didactice partizane ale mișcării #rezist și „statului paralel” trebuie
să fi procedat de manieră similară.
Pe de o parte, penetrarea universităților de către serviciile secrete este
aproape un loc comun. A denunțat în repetate rânduri acest fenomen
profesorul Andrei Marga, fost ministru al învățământului și fost rector al
Universității Babeș-Bolyai, printre alții.
O instituție de învățământ, altminteri prestigioasă, care a fost
nominalizată ca fiindu-i victimă este SNSPA; acolo unde funcționează
și celebrul sociolog Marius Pieleanu, furnizorul sondajelor de opinie
care, inclusiv cu prilejul scrutinului în discuție, au servit unei uriașe
manipulări.
Pe de altă parte, un fenomen deosebit de grav este acela, cunoscut deja în
universitățile occidentale, al infestării mediului academic cu profesori
militanți care nu mai formează, ci îndoctrinează, organizând cohorte de
militanți neo-marxiști și neo-fasciști. (Printre aceste instituții trebuie să
includem și Institutul Național al Magistraturii.)
Din păcate, nimeni sau aproape nimeni nu acționează pentru a
neutraliza această amenințare strategică și lasă ca mediul universitar
românesc să fie, dincolo de multe alte păcate ale sale, un incubator al
extremismului globalist cu caracteristici fasciste.

2
INTERZICEREA DREPTULUI DE A ALEGE
În unele cazuri cetățenilor li s-a limitat libertatea de a alege prin limitarea
dreptului unor persoane de a fi alese. În cazul alegerilor locale, impactul unor
asemenea situații a fost, probabil, foarte redus, dar fenomenul nu trebuie
neglijat.
Un exemplu celebru, care ilustrează mecanismul menționat, este acela al lui
Adrian Năstase. Condamnat fără nici o probă directă, așa cum oficial s-a
admis, acestuia i s-a interzis să aleagă sau să fie ales pentru mai mulți ani
după executarea pedepsei principale. O asemenea pedeapsă complementară,
constând în suspendarea exercițiului unui drept fundamental, este prevăzută
de lege, numai că, asemenea oricărei alte sancțiuni legale, ea nu poate fi
aplicată abuziv. Or, caracterul evident abuziv al condamnării afectează cu atât
mai mult justețea interdicției de a participa la procesul electoral, cu cât
măsura nu a fost aplicată unor infractori violenți membri ai lumii interlope.
Ne referim la Năstase nu pentru că acesta ar fi fost susceptibil să
candideze la alegerile locale, ci pentru că acest caz este simplu de
analizat și înțeles. Câte asemenea cazuri nu mai există oare, având ca
subiect persoane cu nume mai puțin cunoscute?! În măsura în care
asemenea interdicții, fie ele multe sau puține, sunt motivate politic,
ele reprezintă și violări ale libertății alegerilor.
Punând lucrurile cap la cap, ajungem la concluzia că alegerile locale nu au
fost efectiv libere; cel puțin în parte.
Cum libertatea este indivizibilă – ori suntem liberi ori nu suntem – se
poate conchide că lipsirile de libertate, fie ele și limitate numai la
anumite categorii de votanți, lipsesc de legitimitate rezultatul
alegerilor locale tocmai încheiate, în ansamblul lor.

NU S-AU ÎNTRECUT PARTIDE, CI SERVICII SECRETE

Faptul de a fi libere nu face alegerile automat corecte. Corectitudinea
alegerilor nu se rezumă la corectitudinea procesului de numărare a voturilor,
ci se apreciază, mai cu seamă, în funcție de corectitudinea informării
alegătorilor în legătură cu ceea ce au de ales.
Un alegător dezinformat nu are conștiința liberă, iar aceasta face ca
alegerile să nu fie corecte.
Din atare perspectivă alegerile pe care le analizăm au fost incorecte.
Din noianul de exemple pe care le-am putea analiza spre a susține teza
de mai sus, ne vom opri la două: lipsa de transparență asupra forțelor
real implicate în alegeri și fraudarea votului, inclusiv cu ajutorul
sondajelor de opinie.

3
Aruncându-se în desișul controverselor legate de cel care a pierdut și
cel care a câștigat în aceste așa zise alegeri, comentatorii au scăpat
din vedere tocmai aspectul esențial al identității reale a celor între
care se presupune că trebuia să aibă loc alegerea.
Au fost comparate frenetic cifre incomparabile: rezultatele alegerilor locale cu
cele ale alegerilor europarlamentare sau prezidențiale, rezultatele alegerilor
indirecte (așa au fost aleși anterior președinții consiliilor județene) cu cele ale
alegerilor directe (sistemul folosit acum pentru alegerea președinților de
consilii județene), rezultatele alegerilor în două tururi cu cele ale alegerilor
într-un singur tur etc.
S-a ajuns astfel la concluzia că PSD a câștigat alegerile în cifre absolute, PNL
le-a câștigat în tendință și USR+ în dinamică, neobservându-se măcar că,
inclusiv în asemenea termeni, câștigul partidelor principale (primele două) are
caracter tactic, în timp ce acela al partidului antisistem, caracter strategic.
Astfel de analize sunt rezultatul și continuarea marii manipulări sub semnul
căreia s-au desfășurat alegerile locale: acestea nu au fost un concurs
între partide, ci între serviciile secrete (române și străine) sau între
diverse fracțiuni ale lor, precum și între puterile străine (statale și parastatale)
care le influențează, atunci când nu le conduc de-a dreptul.
Principalii concurenți formali – PSD și PNL – sunt partide capturate de
păpușarii oculți cu agendă globalistă, în timp ce USR+, ca și
ProRomânia, AUR ori alte entități de esență similară, ținute încă în
rezervă, sunt creațiile acestora. Lăsând la o parte UDMR, care are statut,
origini și rosturi complet diferite, alte partide precum ALDE, PMP sau PNȚCD
sunt lăsate să intre în joc, deși sunt mai mult sau mai puțin „libere de
contract”, întrucât oricum nu contează electoral și, în subsidiar, pot da o notă
de autenticitate reprezentației.
Obiectivul final al tuturor acestor manevre este schimbarea sistemului
de guvernare în România și a statului ca subiect de drept
internațional. Obiectiv congruent cu ceea ce unii au numit „lovitura de
stat continuă” care a condus deja, practic, la suspendarea Constituției.
Urmează abolirea ei oficială.
Tendința este ca, pas cu pas, partidele identificate cu ordinea constituțională
postcomunistă, a căror supunere față de exigențele „statului subteran”, deși
cvasitotală, nu este cu totul sigură, să fie eliminate și înlocuite de partidele
antisistem, total dominate de creatorii lor și pe deplin dependente de aceștia.

„CURĂȚIREA ROMÂNIEI DE ELECTORATUL PSD”

4
Strategia de campanie a vizat exclusiv marile concentrări umane, acolo
unde persoana candidatului cu performanțele sale personale sunt mai greu de
cunoscut și opțiunea cetățenilor se exprimă precumpănitor pentru partide.
În acest cadru au fost identificate câteva puncte nodale, având, datorită
capacității de iradiere, semnificație strategică, și anume București,
Timișoara, Alba Iulia, Brașov, Bacău și, posibil, Constanța. Ar fi putut fi
și Clujul și Iașul, dar, în primul caz, acesta este deja centrul segregării
culturale dintre „miticismul regățean” și „cezaro-crăismul ardelean”, și nu
este potrivit ca procesul să fie tulburat prin aducerea intempestivă în scenă de
noi actori, iar în cazul din urmă, conservatorismul moldav se dovedește mereu
greu de sedus prin cântecul sirenelor progresiste de tipul Cosettei Chichirău.
Moldovenii vor fi împinși să se rupă de România prin efectul sărăciei, iar nu al
ideologiei.
Paradoxal, dar nu și ilogic, anonimizarea alegerilor a fost cuplată cu
personalizarea lor, prin demonizarea principalei holograme politice
actuale, PSD, a liderilor săi istorici de pe vremea în care PSD era
jucător politic autentic, și a candidaților săi.
Campania a avut în centrul său nu confruntări ideologice sau dezbateri bazate
pe oferte politice, ci un val de invective la persoana PSD (ca subiect colectiv
sau ca sumă de lideri individuali vii sau „morți”, activi sau de mult plecați din
joc), atac la care conducerea acestui partid nu a reacționat sau a făcut-o
fără imaginație și fără energie, ca și când ar fi dorit să facă jocul
acuzatorilor săi; sau poate că în mod conștient și deliberat l-a făcut,
confirmând subordonarea sa unui șef comun.
Aceasta a fost, însă, doar partea văzută a lucrurilor. De fapt, problema nu mai
este cu PSD ca partid. Din punct de vedere politic acesta a capitulat și s-a
subordonat, ideologic s-a corporativizat și globalizat, iar din perspectiva
resurselor umane s-a depreciat și nu mai are nici o ofertă atractivă.
Adevărata problemă nu e cu suprastructura politică, ci cu baza electorală,
cu electoratul social-democrat care este masiv și refuză și
corporatismul și globalismul.
Acest electorat, atunci, acolo unde și atât cât s-a putut exprima, a ales
inclusiv candidați condamnați sau urmăriți penal pentru corupție (ca în cazul
celebrului Piedone, la sectorul 5 din București, sau în cel al primarului de la
Baia Mare) acordând astfel un vot de blam justiției politizate care este
unul dintre principalii stâlpi de rezistență a „statului subteran” și
avanpost al frontului neofascist.
Periculos s-a dovedit a fi acest electorat și la Deveselu , unde alegerea
unui mort a fost nu doar un artificiu menit a conduce la anularea scrutinului,
în condițiile în care un partid rămăsese fără candidat, prin efectul unei

5
legislații aberante, dar și o formă de protest subtil împotriva unor alegeri
butaforice. Un asemenea electorat este o amenințare pentru puterile
oculte care vor să reducă poporul la o turmă de oi.
Cu PNL lucrurile stau în mod diferit. El nu trebuie lichidat, ci transfigurat,
luând chipul USR+, iar electoratul său nu trebuie distrus, ci transferat către
USR+ și mobilizat în asaltul final împotriva actualei ordini constituționale. De
aceea, obiectivele fixate USR+ au fost strategice, iar nu tactice. El nu trebuia
să ocupe spații mari, ci doar zone sensibile de pe care se pot declanșa ulterior
alte ofensive.
Totul sugerează că dacă există un plan de dezmembrare a României, și
în acest proces deținătorii puterii locale sunt esențiali, nu
segregaționismul maghiar este urmărit sau încurajat, ci cel românesc,
în avangarda căruia este plasat acum Banatul, iar nu Ardealul.

FRAUDA ELECTORALĂ
„Opera” a fost desăvârșită prin actele de fraudare patentă a votului. Cea mai
evidentă fraudă a avut loc la București, cu precădere la sectorul 1.
Sondajele de opinie efectuate la ieșirea de la vot au fost în mod indiscutabil
măsluite. Altfel nu se explică diferența uriașă între prognozele instituțiilor
neutre și cele ale unor instituții de multă vreme suspecte de jocuri necurate,
precum și între cele din urmă și rezultatul numărării efective a voturilor.
Manipularea prin sondaje a avut loc și pe parcursul procesului de votare, cu
scopul și efectul vădit de a mobiliza un anume electorat și a-l demobiliza pe
altul.
Apoi, la sfârșitul zilei, sondajele au permis partidelor favorizate, PNL și USR+,
să se proclame victorioase, astfel încât, mai târziu ele să pună rezultatele
reale pe seama fraudei și, la adăpostul scandalului, să fraudeze în modul cel
mai primitiv.
Aceasta în condițiile în care instituțiile statului, sub presiune prezidențială și
guvernamentală exercitată pe față, să trateze cu complezență partizană pe
câștigătorii sondajelor (sic!), refuzând anularea alegerilor falsificate.
Dacă schema de la București (unde orice minte normală cu greu ar fi putut
înțelege cum, în ciuda slăbiciunii candidaților PSD, aspiranți precum Nicușor
Dan sau Clotilde Armande puteau trezi entuziasmul unui atât de numeros
electorat) este comparată cu situații similare din alte orașe mari (Timișoara și
Brașov, în primul rând), se deduce că la același tip de rezultate se putea
ajunge, cel mai probabil, doar prin același tip de metode.
Filmările care prezintă manoperele useriste, asistate de un procuror #rezist,
în depozitul în care se găseau sacii cu buletinele de vot, tocmai pe când
candidatul PSD solicita insistent renumărarea voturilor, surprind nu atât prin

6
ceea ce arată (ceva de acest gen era imaginabil), ci prin faptul că au fost
scoase la lumină.
Speța sugerează o luptă intestină în grupul păpușarilor. Aceasta este
singura veste cu adevărat bună. Nu se poate spune decât că, probabil, în
rândul acestora, sunt unii care se tem să dea un avans prea mare unui partid
antisistem de factură fascistă, știind că asemenea fantezii au dus în trecut la
tragedii globale, stihiile eliberate nemaiputând fi apoi domolite și aduse înapoi
acolo de unde au scăpat.
Nu putem decât spera că aceste forțe lucide vor prevala, în cele din
urmă. În acest moment ele duc o bătălie de ariergardă. Și tot ceea ce
se poate spune deocamdată este că probele aduse de ele atestă că
alegerile nu au fost nici libere nici corecte.
Confirmarea lor aruncă o umbră de ilegitimitate asupra autorităților
administrației locale românești în anii care vin. Aceasta ne scoate și mai mult
în afara ordinii constituționale.

TĂCEREA VINOVATĂ
În mod normal cele întâmplate și făcute publice ne scot și din zona
standardelor europene referitoare la alegerile libere și corecte. Filmările
prezentate, precum și alte probe atestând ingerințe nepermise ale poliției și
jandarmeriei, ca și informația potrivit căreia programul folosit pentru
numărarea voturilor, evident de o instituție militarizată (sic!), STS,
este afectat de erori și, spre a nu fi controlat democratic, a fost secretizat,
sunt cu mult mai relevante decât tot ceea ce se crede că s-a întâmplat la
alegerile prezidențiale din Belarusul pe care România se declară gata să îl
democratizeze.
Interesant este că în atare împrejurări UE, OSCE, Consiliul Europei nu se
sesizează. Confruntate cu o fraudă patentă, acestea, preocupate de
corectitudinea alegerilor pretutindeni în lume, nu scot o vorbă despre ceea ce
se petrece chiar în curtea lor.
Nu mai puțin surprinzătoare este indiferența nenumăratelor organizații
neguvernamentale, altminteri foarte vocale în apărarea democrației și
drepturilor omului. Oare de ce?
Răspunsul nu poate fi decât unul singur. Valorile exaltate de toate forurile
internaționale – federale, interguvernamentale și neguvernamentale –
menționate sunt de fapt instrumente pentru promovarea unor agende
geopolitice. Ceea ce interesează nu este democratizarea României, ci
destatalizarea și/sau colonizarea ei.

7
Or, cum alegerile locale au fost un pas în direcția dorită, nimeni nu are
interesul să aducă în discuție corectitudinea lor. Așa cum, desigur, se întâmplă
în cazul altor țări, ca Belarus, Azerbaidjan, Turcia sau chiar Rusia.
Muțenia comunității internaționale dezvăluie astfel o agendă
antiromânească sau măcar româno-sceptică.

RĂZBOI CIVIL…
Acestea nu au fost alegeri în adevăratul sens al cuvântului. Într-un sistem
democratic alegerile presupun concurenți diferiți, cu identități transparente și
oferte alternative adresate întregului electorat, chiar dacă sunt de natură a
atrage numai o parte a lui.
De astă dată nu numai că a fost vorba despre un singur jucător și acela ocult,
dar în spatele scenei decorate cu bogate simboluri democratice de mucava, s-
a înfruntat direct un popor împărțit în două grupe: una atașată ideii de
stat național și social (care, potrivit unui observator, rămâne fidelă
modelului tradițional românesc de organizare socială, autoritar și egalitar), iar
alta susținătoare a denaționalizării politice și globalizării culturale
(care, conform aceluiași observator, acceptă fără rezerve forma extremă a
organizării autoritare și inegalitare, respectiv fascismul în expresia sa nu
numai antidemocrată, ci și antinațională).
Se poate spune că, în realitate, am asistat la un adevărat război civil;
unul ciudat întrucât până și purtarea lui prin interpuși a fost doar o iluzie. În
realitate, PSD nu a reprezentat prima din cele două grupe înainte
menționate. El a făcut doar figurație, spre a permite avangardei celeilalte
grupe să ocupe poziții ofensive convenabile în pregătirea următoarelor bătălii.
Ceea ce este interesant cu privire la membrii armatei useriste este faptul că
aceștia luptă împotriva propriilor lor interese. Printre ei sunt de acum și foarte
mulți reprezentanți ai generației a treia sau oameni cu competențe și studii
precare (nu neapărat fără diplome) având serioase dificultăți în a concura pe
piața muncii.
Aceștia au acută nevoie de protecție socială și, evident, cu greu pot fi atrași de
biografiile candidaților USR și PNL, pline de referiri la diplome de studii
adunate prin Vestul îndepărtat. Și totuși, ei au votat (căci nu a fost doar vorba
despre fraudarea numărării voturilor) cu partide sau persoane care promit
tăieri de pensii, privatizarea (adică scumpirea) asistenței medicale,
flexibilizarea pieței muncii (adică favorizarea capitalului în raporturile cu forța
de muncă), creșterea șomajului, reducerea salariilor, alături de limitarea
drepturilor civile, și multe altele asemenea. Cu alte cuvinte, au votat împotriva
celor care, de bine, de rău, le-au asigurat satisfacerea nevoilor existențiale.

8
Să avem de a face, oare, cu persoane dedicate unor cauze spirituale? Cu
oameni gata să moară de foame pentru a-i vedea pe corupți în închisoare?
Greu de crezut.
Este vorba despre oameni fanatizați care se comportă împotriva oricărei
logici, iar fanatizarea lor este consecința spaimelor de tot felul și frustrării
consecutive eșecurilor personale repetate până la a deveni cronice.
Unii dintre ei sunt oameni de talent, dar fără noroc, care și-au pierdut
încrederea în capacitatea lor de a performa, și pun aceasta în contul societății
române chipurile genetic neputincioasă sau nedornică să îi valorizeze.
Toți aceștia se simt atrași de tot ceea ce neagă status quo-ul, chiar dacă nu li
se propune nimic în schimb, și de cei pe care nu îi cunosc, presupunând că
printre ei sălășluiește „salvatorul”.
Dacă în aceasta, actualul stat român oficial are vreo vină, ea constă în
faptul că, dorind să se rupă de trecutul comunist, s-a aruncat fără
nuanțe și fără măsură în valurile neo-liberalismului, adoptând un
model liberal și inegalitar de organizare socială, străin mentalităților
românești, fără nici o preocupare pentru integrarea socială a
persoanelor excluse de la talpa țării (inadaptații schimbării) și a celor
autoexcluse aflate în vârful ierarhiei sociale (îmbogățiții tranziției).
Nu vorbim despre săraci și dezavantajați. Aceștia s-au mai bucurat de anumite
programe sociale, ci de debilitata și alienata clasă de mijloc, care a acumulat
permanente frustrări și acum se îndreaptă cu orbirea disperării către cei puși
să o lichideze sistematic și definitiv, precum și de profitorii acumulării
primitive de capital, gata să își trădeze țara, întrucât este prea slabă pentru a
le apăra averile în competiția tot mai dură cu oligarhii multinaționali.

…SAU SINUCIDERE NAȚIONALĂ?

Acestor oameni și multor altora, li s-a mai inoculat ideea că românii sunt
inferiori tuturor celorlalte popoare, că sunt campionii mondiali ai corupției, că
sunt incapabili să se guverneze, că sunt conduși de oligofreni inculți, că sunt
depozitarii unor trăsături culturale și ai unor valori incompatibile cu cultura
civilizațiilor superioare, desigur occidentale. Altfel spus, românii au fost
dresați să se autodisprețuiască.
Acest autodispreț, cumulat în mod natural cu lipsa de încredere în sine, ca
indivizi și ca popor, s-au exprimat în rezultatul alegerilor. Așa se explică
succesul unor candidați exotici cu nume sugerând alogenia precum Dominic
Fritz (parașutat din Germania) sau Clotilde Armand (parașutată din Franța).
Este evident că nu calitățile sau meritele acestora i-au făcut eligibili,
ceea ce nu ar fi fost criticabil, ci alogenia lor.

9
Un distins avocat bănățean își exprima pe rețelele sociale mândria față de
„timișorenii săi” pentru a fi ales un neamț ca primar al Timișoarei. Mulți îl
felicitau și își exprimau speranța că modelul va fi urmat și prin orașele lor.
Așadar, „fără români în funcții publice!”
Cineva ne demonstra pe Facebook că doamna Clotilde Armand e o intelectuală
incomparabil superioară liderilor PSD de extracție teleormăneană, întrucât a
absolvit școli înalte în Franța și SUA. Cine stă să creadă că alegătorii i-au
studiat diplomele? Cecul în alb acordat universităților străine este, însă, o altă
formă de dispreț pentru tot ceea ce este autohton. La urma urmelor, și foștii
miniștri pesediști Ioana Petrescu (finanțe) și Ana Birchall (justiție) aveau
diplome luate în America, dar prestațiile lor au fost de coșmar.
Un cunoscut politolog în soldă germană ne convingea că brașovenii au ales
pe domnul Allen Coliban, aflând că numele lui vine de la centurile de radiații
Van Allen, că este fiul unui fizician non-conformist și că este sportiv de
performanță, cosmopolit și activist ecologist. Asta chiar dacă nu are nici o
experiență în administrație și nu a prezentat nici un program coerent.
În realitate, ceea ce a contat pentru mulți alegători a fost faptul că toți acești
candidați sunt nu diferiți de establishmentul național-liberal sau social-
democrat, ci de românul obișnuit, neaoș, normal. Adică nu sunt români deloc
sau foarte puțin români. Nu este vorba, deci, de cosmopolitism, ci despre
antiromânsim; nu despre refuzul naționalismului, ci despre românofobie.
De unde concluzia că, dincolo de războiul civil, avem de a face și cu o
sinucidere colectivă cu caracter identitar.
Ne este rușine de identitatea noastră etno-culturală. Nu mai vrem să fim
români.
Iată o veste excelentă pentru cei care doresc dispariția României ca stat, ca
națiune suverană și chiar ca popor. O veste terifiantă, însă, pentru cei care
mai cred în viitorul națiunii române, inclusiv ca națiune integrată într-o
federație europeană de state-națiune.
În aceste alegeri nu numai PSD a fost demonizat, ci întreg electoratul
stângii democrate. Și nu numai acesta, ci și națiunea română. Iată cine
a pierdut! Iar războiul nu s-a terminat.

10