CAPITOLUL 4

ANALIZA RESURSELOR UMANE ŞI

MATERIALE

CUPRINS:
4.1. Analiza asigurării necesarului de forţă de muncă
4.2. Analiza utilizării extensive a forţei de muncă
4.3. Analiza utilizării intensive a forţei de muncă
4.4. Analiza mijloacelor fixe
4.5. Analiza stocurilor
4.6. Studiu de caz
 Performanţele economico-financiare ale întreprinderii depind de
cantitatea şi calitatea resurselor umane, materiale şi financiare, precum şi de
eficienţa cu care acestea sunt utilizate.
Diagnosticul general asupra activităţii unei întreprinderi, potrivit
conceptului anglo-saxon al evaluării economice a firmei, cuprinde un ansamblu
de caracteristici care privesc aspecte referitoare la cei „5M”, şi anume1:
 „Men”, respectiv resursa umană caracterizată prin aspecte cantitative
(dimensiune), calitative (grad de calificare, competenţă profesională
inclusiv managerială), structurale etc.;
 „Money”, reprezentând problematica complexă a activităţii
financiare a firmei;
 „Merchandise”, termen care defineşte stocurilor de materii prime,
materiale etc. caracterizate prin aspecte cantitative, calitative,
structurale;
 „Materials”, respectiv performanţele, fiabilitatea şi nivelul tehnologic
al mijloacelor fixe evaluate din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
 „Market”, reprezentând poziţia pe piaţă a întreprinderii.
Aşadar, analiza resursele umane şi materiale, care deţin un rol esenţial
în cadrul oricărei activităţi productive, participând direct la realizarea bunurilor
şi serviciilor, prezintă o importanţă deosebită în evaluarea economică a
activităţii firmei.

4.1. Analiza asigurării necesarului de forţă de muncă

Resursa umană, respectiv forţa de muncă, deţine un rol deosebit de
important în cadrul oricărei activităţi productive datorită participării directe atât
la realizarea bunurilor şi serviciilor, cât şi la conducerea şi eficientizarea
activităţilor2.
La nivelul întreprinderii, analiza asigurării cu forţa de muncă necesară
desfăşurării activităţii cuprinde aspecte referitoare la cantitate, structură,
dinamică, mobilitate şi stabiliate, calitate sau calificare.

4.1.1. Analiza cantitativă, structurală şi în dinamică

Din punct de vedere cantitativ, forţa de muncă poate fi caracterizată de

următorii indicatori de stoc sau de flux:
 numărul de salariaţi la un moment dat cuprinde toţi salariaţii angajaţi

1
Ross S.A.,Westerfield R.,Jaffe J., Corporate Finance, McGraw-Hill, 2004, p.52
2
Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N., Analiză economico-financiară, Editura Economică,
Bucureşti, 2005, p.112
 cu contracte individuale de muncă existenţi la începutul sau sfârşitul
perioadei de gestiune;
 numărul de personal la un moment dat, indicator similar celui anterior
cu diferenţa că include şi personalul cu contracte de colaborare, prestări
servicii sau convenţii;
 numărul mediu de salariaţi calculat ca medie aritmetică simplă a
numărului zilnic de salariaţi înregistraţi în perioada analizată (lună,
trimestru, semestru sau an);
 numărul mediu de personal spre deosebire de indicatorul anterior
cuprinde şi
colaboratorii;
 numărul maxim admisibil de personal reprezintă limita superioară a
numărului total de salariaţi şi colaboratori, stabilită prin Bugetul de
venituri şi cheltuieli în funcţie de volumul de activitate şi de
productivitatea muncii.
În analiza economico-financiară sunt operaţionali doi indicatori,
respectiv numărul mediu de salariaţi şi numărul mediu de personal.
Din punct de vedere structural, analiza forţei de muncă la nivelul
întreprinderii se realizează utilizând diverse criterii de grupare, ca de exemplu :
 potrivit ocupaţiei se disting următoarele categorii: muncitori (direct
productivi şi indirect productivi); personal tehnic (ingineri, subingineri,
tehnicieni, maiştrii); personal de conducere şi administrativ; personal de
deservire generală (de pază, de serviciu, pompieri);
 după pregătirea profesională: muncitori (calificaţi, necalificaţi),
personal de specialitate (studii medii, studii superioare); personal
tehnic-administrativ (studii medii, studii superioare); personal de
conducere;
 după vechimea în întreprindere: sub 1 an, 2-5 ani, 5-10 ani, 10-15 ani
etc.;
 după vechimea în activitate (muncă): 3-5 ani; 5-10 ani; 10-15 ani, 15-
20 ani şi peste 20 de ani;
 pe clase de vârstă: sub 25 ani, 26-35 ani, 36-45 ani, 46-55 ani şi peste
55 ani;
 după sex: bărbaţi, femei;
 după funcţiile întreprinderii: aprovizionare, producţie, comercială
(desfacere), cercetare-dezvoltare, personal, financiar-contabilă.
Structura personalului se stabileşte utilizând ratele de structură care se
calculează ca pondere a fiecărei categorii de personal în totalul personalului.
Analiza dinamicii forţei de muncă se realizează utilizând abaterile
absolute şi relative, respectiv indici cu bază fixă sau în lanţ. O apreciere corectă
a evoluţiei forţei de muncă presupune corelarea indicilor numărului mediu de
salariaţi/personal cu indicii principalilor indicatori de rezultate.

4.1.2. Analiza mobilităţii şi stabilităţii personalului

Mobilitatea forţei de muncă, caracterizată prin intrări şi ieşiri de

personal datorită unei diversităţi de cauze, se reflectă asupra modificării
numărului mediu de salariaţi (personal), în perioada de timp supusă analizei.
În funcţie de cauzele care determină mişcările de personal, literatura de
specialitate utilizează două concepte, respectiv:
 circulaţia forţei de muncă care se referă la intrările şi ieşirile de
personal, în cursul unei perioade, datorate unor cauze obiective, ca de
exemplu: transfer, pensionări, decese, încheierea unor contracte de
muncă pe durată determinată de timp, concedieri din cauze economice
(şomaj), plecări ca urmare a unui accident de muncă sau incapacitate de
muncă, satisfacerea unor obligaţii cetăţeneşti etc.;
 fluctuaţia forţei de muncă, reprezintă mişcările de personal datorate
unor cauze anormale, cum ar fi ieşirile din iniţiativa salariatului (fără
aprobarea conducerii) sau concedierile ca urmare a încălcării
prevederilor contractului colectiv de muncă.
Analiza mobilităţii forţei de muncă la nivelul întreprinderii se
realizează utilizând indicatori ai circulaţiei forţei de muncă şi indicatori ai
fluctuaţiei forţei de muncă.
Indicatorii circulaţiei forţei de muncă sunt următorii:
a.) Coeficientul mediu al intrărilor de personal (Ci), calculat ca raport
între numărul total al personalului intrat în întreprindere într-o anumită
perioadă de timp (I) şi numărul mediu de personal aferent perioadei analizate
(Np);
b.) Coeficientul mediu al ieşirilor de personal (Ce), determinat ca
raport între numărul total al persoanelor plecate din întreprindere din cauze
normale, justificate (E) şi numărul mediu de personal aferent perioadei
analizate ( Np);
c.) Coeficientul mediu al mişcării totale de personal (Cm) stabilit ca
raport între suma intrărilor şi ieşirilor (I+E) şi numărul mediu de personal (
Np), astfel:

Coeficientul fluctuaţiei personalului (Cf) se calculează ca raport între

numărul total al persoanelor plecate din întreprindere din cauze nejustificate
(En) şi numărul mediu de personal aferent perioadei analizate ( Np), respectiv:
 Literatura de specialitate distinge două forme ale fluctuaţiei, şi anume
fluctuaţia activă (fapt consumat) şi fluctuaţia latentă (fapt potenţial) care,
necontrolată, se poate transforma în fluctuaţie activă, generând efecte
nefavorabile asupra activităţii firmei. Cauzele care generează fluctuaţia pot fi:
legate de desfăşurarea activităţii întreprinderii; legate de personal (lipsa de
calificare sau neseriozitatea la locul de muncă); datorate lipsei de protecţie
socială (ca de exemplu condiţii inadecvate de muncă, grad ridicat de
periculozitate, lipsa protecţiei muncii, lipsa unor mijloace de transport sau a
cantinei, grădiniţei etc.)3.
Diminuarea tendinţei de fluctuare se reflectă favorabil asupra gradului
de stabilitate a forţei de muncă (Gs) calculat utilizând următoarea relaţie:
Gs = 100 - Cm
Pentru caracterizarea stabilităţii forţei de muncă se pot utiliza şi
următorii indicatori:
a.) Ponderea vechimii în unitatea analizată în total vechime în muncă
(Vt) calculată astfel:

unde:
- vechimea în unitatea analizată a fiecărui lucrător (ani);
- vechimea totală a fiecărui lucrător (ani).
b.) Vechimea medie în aceeaşi unitate determinată ca medie aritmetică
ponderată astfel:

unde:
Ni – numărul de angajaţi cu vechimea “ti”;
ti – numărul de ani vechime
Una dintre căile de limitare a tendinţei de fluctuare şi creştere a
stabilităţii personalului, aplicată în prezent de către unele întreprinderi, este
aceea de a acorda salariaţilor un spor de fidelitate (calculat ca procent din
salariu) în funcţie de gradul de vechime în unitatea în cauză.

4.1.3. Analiza calitativă a forţei de muncă

Aceasta are în vedere modul de realizare a asigurării întreprinderii cu

3
Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N., Analiză economico-financiară, Editura Economică,
Bucureşti, 2005, p.117
personal calificat în raport cu nivelul de complexitate şi tehnicitate al
operaţiilor necesare obţinerii produselor, executării lucrărilor sau prestării
serviciilor.
Indicatorii utilizaţi în analiza calificării forţei de muncă sunt, în
principal, următorii:
a.) Coeficientul mediu de calificare a forţei de muncă:

unde:
Ni – numărul de muncitori pe fiecare categorie de calificare;
Ki – categoria de calificare.
b.) Coeficientul mediu de complexitate a lucrărilor executate:

unde:
Vi – volumul lucrărilor pe categorii de complexitate;
Ki – categoria de complexitate a lucrării.
Comparând cei doi coeficienţi se evidenţiază modul de utilizare a
calificării forţei de muncă, astfel:
Corelaţie Interpretare Efecte

Concordanţă deplină -

Lucrări de categorie superioară Direct: Calitatea produselor scade

sunt efectuate de muncitori cu Indirect: Valoarea produselor şi profitul
calificare inferioară se reduc

Direct: Calificarea personalului este

Lucrări de categorie inferioară
incomplet utilizată
sunt efectuate de muncitori cu
Indirect: Creşterea nejustificată a
calificare superioară
costurilor şi diminuarea profitului

Exemplu:
La întreprinderea “X” situaţia indicatorilor privind calificarea forţei de
muncă şi complexitatea lucrărilor executate se prezintă ca în tabelul de mai jos
(tab.4.1.).
Tabelul 4.1.
Ni Vi
Ki Ni ×Ki Vi ×Ki
(număr muncitori) (număr ore)
1 20 6.388 20 6.388
2 15 8.071 30 16.142
3 25 8.240 75 24.720
4 10 1.361 40 5.444
 5 5 1.452 25 7.260
6 3 477 18 2.862
7 2 790 14 5.530
Total 80 26.779 222 68.346

şi

Întrucât valoarea coeficientului mediu de calificare a forţei de muncă

(2,77) este mai mare decât cea a coeficientul mediu de complexitate a lucrărilor
executate (2,55), la această întreprindere calificarea personalului nu este
folosită în totalitate (se execută lucrări cu complexitate scăzută de către
muncitori cu calificare superioară).

4.2. Analiza utilizării extensive a forţei de muncă

Această analiză urmăreşte, în esenţă, analiza modului de utilizare a
timpului de muncă cu scopul de a evidenţia două aspecte semnificative pentru
activitatea întreprinderii, şi anume:
 posibilităţile de îmbunătăţire a performanţelor economice prin utilizarea
mai completă a timpului de muncă;
 efectele economice datorate utilizării incomplete a timpului de lucru.

4.2.1. Indicatorii structurii timpului de muncă

Analiza utilizării extensive a forţei de muncă se efectuează în bază

informaţiilor existente în „balanţa timpului de muncă” sau „balanţa utilizării
efective a timpului de muncă” care permit stabilirea următorilor indicatori
exprimaţi în om-zile şi om-ore4:
a.) Fondul de timp calendaristic (Ftc):
Ftc (om-zile) =
Ftc (om-ore) = Ftc (om-zile)
unde:
– numărul de zile calendaristice ale perioadei analizate (lună,
trimestru, semestru, an);
- durata medie normală a zilei de lucru (ore/zi).

4
Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N., Analiză economico-financiară, Editura Economică,
Bucureşti, 2005, p.122-123
 b.) Fondul de timp maxim disponibil (Ftmd) exprimă durata (resursa) de
timp care poate fi utilizată într-un an calendaristic, potrivit relaţiilor:
Ftmd (om-zile) = Ftc (om-zile) – (Ftrs + Ftsl + Ftzn + Ftco)
Ftmd (om-ore) = Ftmd (om-zile)
unde:
Ftrs – număr de om-zile afectate repausului săptămânal;
Ftsl – număr de om-zile aferente sărbătorilor legale;
Ftzn – număr de om-zile aferente zilelor nelucrătoare;
Ftco – număr de om-zile afectate concediilor de odihnă.
Fondul de timp maxim disponibil cuprinde timpul efectiv lucrat,
respectiv timpul utilizat productiv, şi timpul nelucrat care este format din:
 timpul nelucrat din cauze justificate reprezintă timp de muncă
remunerat, pe parcursul căruia salariaţii nu au lucrat efectiv datorită
unor cauze obiective, ca de exemplu: concedii medicale, concedii de
maternitate, zile libere plătite etc.;
 timpul nelucrat din cauze nejustificate reprezintă timp de muncă
neplătit, pe parcursul căruia salariaţii nu au lucrat din diverse motive,
ca de exemplu: absenţe nemotivate, greve, concedii fără plată etc..
Durata medie normală a zilei de lucru se calculează pe baza următoarei
relaţii:

unde:
gi – structura salariaţilor pe categorii „i”;
- durata normală a zilei de lucru pe categorii, mărime prestabilită
(prin lege, contractul colectiv/individual de muncă etc.) şi care diferă de la un
sector de activitate la altul.

4.2.2. Indicatorii utilizării timpului de muncă

Pentru analiza utilizării extensive a timpului de muncă se folosesc

următorii indicatori:
a.) Gradul de programare a fondului de timp calendaristic ( G Ftc ):
Ftmd
GFtc  100
Ftc
b.) Gradul de utilizare a fondului de timp calendatistic ( GuFtc ):
Ft
GuFtc  1  100
Ftc
c.) Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (GuFtmd):
 Ft1
GuFtmd   100
Ftmd
d.) Gradul de neutilizare a fondului de timp maxim disponibil (Gtn):
Ftmd  Ft1  Ft1 
Gtn  100  1   100  100  GuFtmd
Ftmd  Ftmd 
e.) Gradul de utilizare a duratei medii normale a zilei de lucru:
d
Gu d zn  z x100
d zn
unde:
Ft1 – fondul de timp efectiv lucrat;
d z  durata medie efectivă a zilei de lucru, care poate fi cel mult egală
cu durata medie normală a zilei de lucru.
Analiza dinamicii acestor indicatori se realizează utilizând abaterile
absolute şi relative, respectiv indicii cu bază fixă sau bază în lanţ, calculaţi faţă
de perioadele precedente sau faţă de nivelul prevăzut.

4.2.3. Efectele modificării timpului de muncă

Modificarea timpului de muncă, în sensul creşterii sau diminuării

acestuia, se reflectă asupra performanţelor economico-financiare ale
întreprinderii. Influenţa modificării timpului de muncă asupra principalilor
indicatori de rezultate poate fi cuantificată astfel:
a.) Producţia obţinută destinată vânzării (Qf):
(T1  T0 ) W h0 sau N s1  (t 1  t 0 )  W h0
(Qf ) ( Qf )

b.) Producţia exerciţiului (Qe):

(T1  T0 ) W h0 sau N s1  (t 1  t 0 )  W h0
(Qe) ( Qe )

c.) Cifra de afaceri (CA):

CA CA
(T1  T0 )  W h0  0 sau N s1  (t 1  t 0 )  W h0  0
( Qf ) ( Qf )

Qf 0 Qf 0
d.) Valoarea adăugată (VA):
(T1  T0 )  W h0  va0 sau N s1  (t 1  t 0 )  W h0  va0
(Qe) (Qe)

e.) Profitul aferent cifrei de afaceri (Pr):

CA CA
(T1  T0 )  W h0  0  pr0 sau N s1 (t 1  t 0 )  W h0  0  pr0
( Qf ) ( Qf )

Qf 0 Qf 0
f.) Profitul pe salariat:
(t 1  t 0 ) W h0  pr0
(CA)

unde:
 T1 - fond de timp efectiv lucrat;
T0 - fond de timp maxim disponibil;
t 1 - timp mediu efectiv lucrat de un salariat;
t 0 - timp maxim disponibil la nivel de salariat;
( Qf )
Wh 0 - productivitatea muncii medie orară prevăzută, calculată pe baza
producţiei obţinute destinate vânzării;
( Qe )
Wh 0 - productivitatea muncii medie orară prevăzută, calculată pe baza
producţiei exerciţiului;
( CA )
Wh 0 - productivitatea muncii medie orară prevăzută, calculată în baza
cifrei de afaceri;
CA
- grad de valorificare a producţiei obţinute destinată vânzării;
Qf
va 0 - valoarea medie adăugată la 1 leu producţia exerciţiului prevăzută;
pr0 - valoarea prevazută a profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri.

4.3.Analiza utilizării intensive a forţei de muncă

Utilizarea intensivă a forţei de muncă exprimă acele aspecte care
reflectă eficienţa folosirii resurselor umane, stabilită prin determinarea
productivităţii muncii şi profitului pe salariat.

4.3.1. Indicatorii productivităţii medii a muncii

Evidenţiind eficienţa utilizării forţei de muncă, productivitatea muncii

se determină ca raport între un indicator de efect, respectiv de rezultate,
exprimat în unităţi fizice sau valorice (Qf, Qe, CA, VA etc.) şi un indicator de
efort caracteristic forţei de muncă (număr de salariaţi, timpul de muncă
exprimat în zile sau ore) sau invers. În prima situaţie, se calculează un indicator
care exprimă rezultatul (cantitatea de bunuri sau valoarea bunurilor) obţinut pe
unitatea de timp sau pe salariat. În cea de a doua situaţie, indicatorul exprimă
cantitatea de timp (zile sau ore) consumată pentru a realiza o unitate fizică sau
valorică dintr-un bun sau serviciu.
În analiza economico-financiară se utilizează productivitatea medie a
muncii care se poate calcula la nivelul anului, zilei de muncă sau orei de lucru.
Pentru a determina productivitatea medie a muncii în expresie valorică se pot
utiliza următoarele relaţii:
a.) Productivitatea medie anuală ( ):
 calculată pe baza producţiei marfă:
  calculată pe baza producţiei exerciţiului:

 calculată pe baza cifrei de afaceri:

 calculată pe baza valorii adăugate:

b.) Productivitatea medie zilnică ( ):
 calculată pe baza producţiei marfă:

 calculată pe baza producţiei exerciţiului:

 calculată pe baza cifrei de afaceri:

 calculată pe baza valorii adăugate:

c.) Productivitatea medie orară ( ):

 calculată pe baza producţiei marfă:
 calculată pe baza producţiei exerciţiului:

 calculată pe baza cifrei de afaceri:

 calculată pe baza valorii adăugate:

unde:
- numărul de zile lucrate în medie de un salariat într-un an;
- numărul de ore lucrate în medie de un salariat într-o zi (durata medie
a zilei de lucru).
În analiza economică, informaţiile referitoare la productivitatea medie a
muncii trebuie corelate cu cele privind productivitatea marginală a muncii.

4.3.2.Analiza factorială a productivităţii medii a muncii

Analiza factorială a productivităţii medii a muncii urmăreşte, în esenţă,

identificarea posibilităţilor de îmbunătăţire (creştere) a eficienţei resursei
umane. În acest sens, se pot utiliza următoarele modele:
n

g i  whi
a.) W h ( Qf )
 i 1

100

b.) W z (Qf )  N h W h (Qf )

 c.) W a (Qf )  N z  W z (Qf )
Primul model de analiză („a”) permite cuantificarea influenţelor celor
doi factori asupra productivităţii medii orare a muncii calculată pe baza
producţiei marfă, astfel:
gi
(Qf )
Wh
whi
unde:
gi – structura producţiei fabricate pe bază de timp normat pe produs;
whi – productivitatea orară pe grupe de produse.
Metodologia de analiză este următoarea:
Wh(Qf )  Wh1(Qf )  Wh0(Qf )
din care:
1.Influenţa modificării structurii producţiei fabricate:
n n

 gi1  whi0  gi 0  whi0

gi  i 1
 i 1
 Whrec
(Qf )
 Wh0(Qf )
100 100

2. Influenţa modificării productivităţii orare pe grupe de produse:

n n

 gi1  whi1  gi  whi 1 0

whi  i 1
 i 1
 Wh1(Qf )  Whrec
(Qf )

100 100
Modelul de analiză „b” permite cuantificarea contribuţiei factorilor
direcţi şi indirecţi la modificarea productivităţii medii zilnice a muncii
calculată pe baza producţiei marfă, astfel:
Nh
(Qf )
Wz gi
(Qf )
Wh
whi

Aplicând metoda substituirilor în lanţ obţinem:

W z (Qf )  W z1(Qf )  W z0
(Qf )

din care:
1.Influenţa modificării duratei medii a zilei de lucru:
 Nh  ( Nh1  Nh0 ) Wh0
(Qf )

2.Influenţa modificării productivităţii medii orare a muncii:

W h ( Qf )  N h1  ( W h1(Qf )  W h0(Qf ) )
 din care:
2.1.Influenţa modificării structurii producţiei fabricate:
gi  N h1  ( Whrec
(Qf )
 Wh0(Qf ) )
2.2.Influenţa modificării productivităţii orare pe grupe de produse:
W hi  N h1  ( W h1(Qf )  W hrec
(Qf )
)
Ultimul model de analiză („c”) permite cuantificarea influenţelor
factorilor direcţi şi indirecţi asupra productivităţii medii anuale a muncii
calculată pe baza producţiei marfă, astfel:
Nz

W a (Qf )
Nh
(Qf )
Wz gi
(Qf )
Wh
whi

Metodologia de analiză este următoarea:

( Qf )
W a (Qf )  Wa1  W a0(Qf )
din care:
1.Influenţa modificării numărului mediu de zile lucrate de un salariat:
 N z  ( N z1  N z0 )  W z0
(Qf )

2.Influenţa modificării productivităţii medii zilnice a muncii:

( Qf )
Wz  N z1  ( W z1(Qf )  W z0(Qf ) )
din care:
2.1.Influenţa modificării duratei medii a zilei de lucru:
 Nh  N z1  ( Nh1  Nh0 )  Wh0
(Qf )

2.2.Influenţa modificării productivităţii medii orare a muncii:

W h ( Qf )  N z1  N h1  ( W h1(Qf )  W h0(Qf ) )
din care:
2.2.1.Influenţa modificării structurii producţiei fabricate:
gi  N z1  N h1  ( W hrec (Qf )
 Wh0(Qf ) )
2.2.2.Influenţa modificării productivităţii orare pe grupe de produse:
W hi  N z1  N h1  ( W h1(Qf )  W hrec (Qf )
)
Potrivit modelelor de analiză mai sus prezentate există o relaţie direct
proporţională între factorii (direcţi şi indirecţi) analizaţi şi evoluţia
productivităţii medii a muncii. Aşadar, productivitatea muncii creşte atunci
când rezultatele contribuţiilor factorilor sunt pozitive, după cum urmează:
Contribuţia
Interpretare
factorilor
Creşte ponderea produselor cu productivitate superioară faţă de medie

Creşte productivitatea orară pe produs la cele care deţin ponderea

semnificativă sau la toate produsele

Creşte productivitatea medie orară

Creşte durata medie a zilei de muncă

Creşte productivitatea medie zilnică

Creşte numărul mediu de zile lucrate de un salariat

În vederea sporirii productivităţii muncii, la nivelul întreprinderii se pot

adopta o serie de măsuri, ca de exemplu: utilizarea completă a timpului de
muncă, organizarea mai judicioasă a muncii, creşterea gradului de calificare a
salariaţilor, o mai bună motivare a personalului etc..

4.3.3.Analiza corelaţiei dintre productivitatea marginală şi

productivitatea medie a muncii

Productivitatea marginală exprimă sporul de efect (Qf, Qe, CA, VA)

obţinut ca urmare a utilizării unei unităţi suplimentare de timp de muncă,
potrivit relaţiei:
Q Q1  Q0
Wm arg  
T T1  T0
Aşadar, spre deosebire de productivitatea medie a muncii, care reflectă
modul de utilizare a întregii forţe de muncă, productivitatea marginală exprimă
numai eficienţa ultimei unităţi de forţă de muncă utilizată. Astfel, se disting
două situaţii, şi anume:
 W m arg > W  productivitatea medie a muncii poate să crească numai ca
urmare a contribuţiei unităţii adiţionale de timp de muncă;
 W m arg < W unitatea suplimentară de resursă umană are o eficienţă în
scădere, generând diminuarea productivităţii muncii.
Corelaţia dintre productivitatea marginală şi productivitatea medie a
muncii poate fi măsurată cu ajutorul coeficientului de elasticitate, care exprimă
rata de creştere procentuală a volumului de activitate determinată de creşterea
cu un punct procentual a timpului de muncă, potrivit relaţiei de mai jos.
 Q
Q Wm arg
E 
T W
T
În funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate, se pot determina trei
segmente pe curba volumului de activitate, după cum urmează:
Nivel coeficient
Interpretare
de elasticitate
E >1 Randamente crescătoare
0<E<1 Randamente descrescătoare
E<0 Randamente negative

Această analiză este deosebit de importantă întrucât are în vedere faptul

că modificarea productivităţii medii depinde atât de nivelul de referinţă, cât şi
de cel al productivităţii marginale.

4.3.4. Efectele modificării productivităţii muncii

Creşterea sau scăderea productivităţii medii a muncii se reflectă asupra

performanţelor economico-financiare ale întreprinderii. Influenţa modificării
productivităţii medii a muncii asupra principalilor indicatori de rezultate poate
fi cuantificată astfel:
a.) Producţia exerciţiului (Qe):
W a ( Qe)  N s1  ( W a1(Qe)  W a0(Qe) )
respectiv:
W h (Qe)  T1  ( W h1(Qe)  W hrec (Qe)
)
b.) Profitul aferent cifrei de afaceri:
CA P
W a ( Qf )  N s1  ( W a1( Qf )  W a0( Qf ) )  0  0
Qf 0 CA0
respectiv
( Qf ) CA P
W h ( Qf )  T1  ( Wh 1  W h0( Qf ) )  0  0
Qf 0 CA0
c.) Rata rentabilităţii economice a activului:
CA P
N s1  (W a1(Qf )  W a0(Qf ) )  0  0
Qf 0 CA0
W a (Qf )   100
At1
respectiv
 CA0 P0
T1  (W h1(Qf )  W h0(Qf ) )  
Qf 0 CA0
W h (Qf )  100
At1
d.) Rata rentabilităţii financiare:
CA0 P
N s1  (W a1(Qf )  W a0(Qf ) )   0  (1  Cip0 )
Qf 0 CA0
W a (Qf )   100
Kp1
respectiv:
CA0 P0
T1  (W h1(Qf )  W h0(Qf ) )    (1  Cip0 )
Qf 0 CA0
W h (Qf )  100
Kp1
e.) Randamentul mijloacelor fixe:
N s1  (W a1(Qe)  W a0(Qe) )
W a (Qe)

Mf 1
respectiv:
(Qe) T1  (W h1(Qe)  W h0(Qe) )
Wh 
Mf 1
f.) Eficienţa utilizării activelor din exploatare:
N s1  (W a1(Qe)  W a0(Qe) )
W a (Qe)

Ae1
respectiv:
(Qe) T  (W h1(Qe)  W h0(Qe) )
Wh  1
Ae1
În cazul productivităţii medii a muncii exprimată în unităţi fizice
(bucăţi, tone, metri etc.), consecinţele modificării acesteia se determină
utilizând timpul de muncă pe unitatea de produs (t), pe baza următoarelor
relaţii:
a.) influenţa asupra costului unitar:

W fiz  (t1  t 0 )  csh 0

b.) influenţa asupra profitului pe unitatea de produs:

W fiz  (t1  t 0 )  csh 0

c.) influenţa asupra profitului la nivelul unui produs:
 W fiz  qv1  (t1  t 0 )  csh0
d.) influenţa asupra profitului total (la nivel de întreprindere):
n
W fiz   qvi 1 (t i 1  t i 0 )  csh 0
i 1

e.) influenţa asupra nivelului cheltuielilor la 1 000 lei cifră de afaceri:

n
  qvi 1 (t i 1  t i 0 )  csh o
W fiz  i 1
n
 1000
 qv
i 1
i1  pi 1

f.) influenţa asupra rentabilitătii economice a activului:

n
  qvi 1 (t i 1  t i 0 )  csh o
W fiz  i 1
 100
At1
g.) influenţa asupra rentabilităţii financiare:
n
  qvi 1 (t i 1  t i 0 )  csh o  (1  ci 0 )
W fiz  i 1
 100
Kp1

4.3.5.Analiza factorială a profitului pe salariat

Un alt indicator utilizat pentru a evidenţia eficienţa forţei de muncă este

profitul pe salariat, calculat ca raport între profitul realizat (indicator de efect)
şi numărul mediu de salariaţi (indicator de efort), respectiv .
Analiza factorială a profitului pe salariat se realizează pe baza unor
modele multiplicative de analiză, care relevă contribuţia factorilor direcţi şi
indirecţi asupra modificării acestuia, după cum urmează:
P CA P
a.)    W a (CA )  pr
N s N s CA
P Qf CA P CA
b.)     W a (Qf )   pr
N s N s Qf CA Qf
 P T CA P
c.)     t  W h (CA )  pr
N s N s T CA
P M f M f ' CA P
d.)    
N s N s M f M f ' CA
Pentru primul model („a”) schema de analiză factorială este:

t
(CA )
Wa gi
(CA )
Wh
P
g whi
Ns
pr p

c
unde:
pr - profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri;
g – structura producţiei vândute;
p - preţul mediu unitar de vânzare;
c – costul unitar
Modelul al doilea („b”) evidenţiază contribuţia următorilor factori
direcţi şi indirecţi:
t
(CA )
Wa gi
(CA )
Wh
P CA
whi
Ns Qf
g

pr p

c
Metodologia de analiză este următoarea:
P P P
  1  0
N s N s 1 N s0
din care:
1.Influenţa modificării productivităţii medii anuale:
CA
W a ( Qf )  (W a1  W a 0 )  0  pr 0
( Qf ) ( Qf )

Qf 0
din care:
1.1.Influenţa modificării timpului mediu de lucru pe salariat:
CA
t  (t 1  t 0 )  W h0  0  pr 0
( Qf )

Qf 0
1.2.Influenţa modificării productivităţii medii orare a muncii:
CA
W h (Qf )  t 1  (W h1  W h0 )  0  pr 0
( Qf ) ( Qf )

Qf 0
din care:
1.2.1.Influenţa modificării structurii producţiei fabricate:
CA
gi  t 1  ( W hrec ( Qf )
 W h0( Qf ) )  0  pr 0
Qf 0
1.2.2.Influenţa modificării productivităţii orare pe grupe de produse:
CA
W hi  t 1  ( W h1( Qf )  W hrec ( Qf )
)  0  pr 0
Qf 0
2.Influenţa modificării gradului de valorificare a producţiei marfă:
CA CA CA
 0  W a1  ( 1  0 )  pr 0
( Qf )

Qf 0 Qf 1 Qf 0
3. Influenţa modificării profitului mediu la 1 leu CA:
CA
 pr  W a1  1  ( pr 1  pr 0 )
( Qf )

Qf 1
din care:
3.1.Influenţa modificării structurii producţiei vândute:
CA '
g  W a1  1  ( pr  pr 0 )
( Qf )

Qf 1
3.2.Influenţa modificării preţurilor medii de vânzare:
CA '' '
 p  W a1  1  ( pr  pr )
( Qf )

Qf 1
3.3.Influenţa modificării costurilor unitare:
CA ''
c  W a1  1  ( pr 1  pr )
( Qf )

Qf 1
unde:
 '
pr  1 
 qv c
1 0

 qv p
1 0

iar
''
pr  1 
 qv c
1 0

 qv p
1 1

Potrivit modelului „c” schema de analiză factorială este:

t
gi

P
W h (CA)
Ns
whi

g
pr p
c
Aplicând metoda substituirilor în lanţ, similar modelului „b”, se
determină cuantumul contribuţiei factorilor direcţi şi indirecţi asupra
modificării profitului pe salariat.
Schema de analiză pentru modelul „d” este următoarea:
Mf
Ns
Mf'
Mf
P
Ns
CA
Mf'
pr
unde:
- gradul de înzestrare tehnică a muncii;

– ponderea mijloacelor fixe productive în totalul mijloacelor fixe;

 - randamentul mijloacelor fixe productive, calculat pe baza cifrei de
afaceri.
Metodologia de analiză este următoarea:
P P P
  1  0
N s N s 1 N s0
din care:
1.Influenţa modificării gradului de înzestrare tehnică :
Mf M f1 M f 0 M f ' 0 CA0
 (  )   pr 0
Ns N s1 N s0 M f 0 M f '0
2.Influenţa modificării compoziţiei mijloacelor fixe :
M f ' M f1 M f '1 M f '0 CA0
  (  )  pr 0
Mf N s1 M f1 M f0 M f '0
3.Influenţa modificării randamentului mijloacelor fixe direct productive :
CA M f1 M f '1 CA1 CA0
   (  )  pr 0
M f ' N s1 M f1 M f '1 M f ' 0
4.Influenţa modificării rentabilităţii comerciale:
M f1 M f '1 CA1
 pr     ( pr 1  pr 0 )
N s1 M f1 M f '1
Se remarcă faptul că toate modelele de analiză factorială mai sus
prezentate evidenţiază corelaţia existentă între rata rentabilităţii comerciale
(P/CA) şi eficienţa utilizării forţei de muncă. Principala deosebire se datorează
celorlalţi factori analizaţi, astfel:
 Primele modele (a, b şi c) exprimă corelaţia între resursa umană şi profitul
mediu pe salariat;
 Ultimul model (d) evidenţiază relaţia dintre potenţialul tehnic al
întreprinderii şi eficienţa utilizării forţei de muncă.
Creşterea profitului mediu pe salariat, ca expresie a îmbunătăţirii
eficienţei utilizării forţei de muncă, se poate realiza în condiţiile respectării
următoarei corelaţii:
Având în vedere că există o relaţie direct proporţională între factorii
analizaţi şi indicatorul de rezultat, sporirea profitului mediu pe salariat se poate
obţine dacă:
 – creşterea mai accelerată (sau
diminuarea într-un ritm mai lent) a producţiei destinate livrării sau cifrei
 de afaceri decât a numărului de salariaţi determină un spor de
productivitate care contribuie favorabil la modificarea profitului mediu
pe salariat;
 – ritmul mai înalt (scăzut) de creştere (diminuare) a
vânzărilor decât a producţiei destinate livrării conduce la îmbunătăţirea
gradului de valorificare a producţiei marfă, cu impact pozitiv asupra
profitului mediu pe salariat;
 – creşterea mai accelerată (sau diminuarea
într-un ritm mai lent) a timpului de muncă decât a numărului de salariaţi
determină majorarea timpului mediu lucrat de un salariat, care contribuie
favorabil la modificarea profitului mediu pe salariat;
 – creşterea mai accelerată (sau diminuarea
într-un ritm mai lent) a cifrei de afaceri decât a timpului total de muncă
conduce la îmbunătăţirea productivităţii medii orare, cu impact favorabil
asupra evoluţiei profitului mediu pe salariat;
 – ritmul mai înalt (scăzut) de creştere (reducere) a profitului
decât a vânzărilor conduce la îmbunătăţirea ratei rentabilităţii
comerciale, cu impact pozitiv asupra profitului pe salariat;
 – ritmul mai înalt (scăzut) de creştere (diminuare) a valorii
medii a activelor fixe decât a numărului de salariaţi contribuire la
îmbunătăţirea gradului de înzestrare tehnică, generând o influenţă
pozitivă asupra eficienţei utilizării forţei de muncă ;
 – creşterea ponderii activelor fixe productive în totalul
mijloacelor fixe se concretizează în îmbunătăţirea compoziţiei acestora,
reflectându-se favorabil asupra profitului pe salariat;
 – creşterea mai accelerată (sau diminuarea într-un ritm mai
lent) a cifrei de afaceri decât a valorii medii a activelor fixe direct
productive determină sporirea randamentului acestora, cu impact
favorabil asupra profitului pe salariat.

4.4. Analiza mijloacelor fixe

Potrivit Regulamentului pentru aplicarea Legii contabilităţii nr.82/1992,

art.46, activele imobilizate reprezintă „bunurile şi valorile destinate să
servească o perioadă îndelungată în activitatea unităţii patrimoniale, care nu se
consumă la prima utilizare.”
De asemenea, art.53 din Regulament arată că: “Se consideră mijloc fix
obiectul singular sau complexul de obiecte ce se utilizează ca atare şi
îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (a) are valoarea mai mare decât
limita stabilită de lege; (b) are o durată normal de utilizare mai mare de un an.
Aşadar, activele imobilizate reprezintă o noţiune mai largă incluzând:
 imobilizări corporale, respectiv terenuri şi mijloace fixe;
 imobilizări necorporale care cuprind: cheltuielile de constituire,
cheltuielile de cercetare-dezvoltare, concesiunile, brevetele, licenţele,
mărcile de fabrică, fondul comercial etc.;
 imobilizări financiare, şi anume titluri de participare etc..
În cadrul imobilizărilor corporale, se face distincţie între cele două
categorii de active, întrucât, terenurile, de regulă, nu sunt supuse amortizării,
spre deosebire de mijloacele fixe, pentru care, potrivit art.56 din Regulament,
amortizarea se stabileşte “plin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de
intrare a mijloacelor fixe.”
Din categoria mijloacelor fixe fac parte, potrivit art.53 din Regulament,
următoarele: clădiri; construcţii speciale; maşini, utilaje şi instalaţii de lucru;
aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare; mijloace de transport;
animale de muncă; plantaţii; unelte, inventar gospodăresc şi alte mijloace fixe.
Analiza mijloacelor fixe urmăreşte evidenţierea aspectelor referitoare la
volum, dinamică, structură şi calitate, dar şi la modul de utilizare şi eficienţa
utilizării lor.
În analiza economico-financiară, aprecierea volumului mijloacelor fixe
se realizează pe baza valorii medii a mijloacelor fixe stabilită potrivit relaţiei de
mai jos:

unde:

în care:
- valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;
- valoarea mijloacelor fixe existente la începutul perioadei analizate;
- valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe;
- valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe;
- valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe categorii;
- numărul de luni de funcţionare a mijloacelor fixe pe categorii, în
perioada analizată;
- numărul de luni de nefuncţionare a mijloacelor fixe pe categorii, în
perioada analizată.
 4.4.1. Analiza dinamicii, structurii şi calităţii mijloacelor fixe

Pentru a analiza dinamica mijloacelor fixe se utilizează următorii

indicatori, care exprimă fluxurile de active fixe înregistrate pe parcursul
perioadei analizate:
a.) Coeficientul intrărilor de mijloace fixe, care reflectă investiţiile
realizate în vederea menţinerii (investiţii de înlocuire) şi creşterii (investiţii
pentru dezvoltare) potenţialului tehnic, se calculează potrivit relaţiei:

unde:
I – valoarea intrărilor de active fixe;
Mf – valoarea activelor fixe totale.
b.) Coeficientul ieşirilor de mijloace fixe, care reflectă procesul de
dezinvestire, se calculează potrivit relaţiei:

unde:
E – valoarea ieşirilor de active fixe
c.) Coeficientul mişcării totale exprimă fluxurile totale ale activelor fixe
în perioada supusă analizei şi se calculează potrivit relaţiei:

În practică, se urmăreşte, în principal, dinamica mijloacelor fixe care

participă la realizarea producţiei (direct productive), întrucât baza tehnico-
materială a întreprinderii depinde de modificarea acestora.
Structura mijloacelor fixe se poate stabili în funcţie de mai multe
criterii, dintre care amintim:
a.) după modul de participare la realizarea obiectului de activitate:
- mijloace fixe direct productive;
- mijloace fixe care nu participă la realizarea producţiei, dar sunt
necesare desfăşurării acesteia.
b.) după apartenenţă:
- mijloace fixe proprii;
- mijloace fixe închiriate.
Analiza structurii mijloacelor fixe urmăreşte evidenţierea ponderii
diferitelor categorii de mijloace fixe la începutul şi la sfârşitul perioadei
analizate. Principalii indicatori utilizaţi în acest sens sunt:
a.) Coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe:

b.) Compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe:

unde:
mfi – valoarea mijloacelor fixe pe categorii structurale;
Mf’ – valoarea mijloacelor fixe direct productive.
Calitatea sau starea mijloacelor fixe poate fi evidenţiată cu ajutorul
următorilor indicatori:
a.) Coeficientul de reînnoire a mijloacelor fixe calculat ca raport
între valoarea mijloacelor fixe noi, intrate ca urmare a realizării programului
de investiţii, şi valoarea mijloacelor fixe totale, existente la sfârşitul exerciţiului
financiar.

Importanţa determinării acestui coeficient rezidă din faptul că permite

evaluarea modului în care a fost orientată politica investiţională a
întreprinderii5, astfel:
 investiţii de menţinere a capacităţii de producţie, care urmăresc
înlocuirea mijloacelor fixe uzate, caz în care achiziţiile noi sunt la
nivelul ieşirilor;
 investiţii de mărire a capacităţii de producţie, realizate cu scopul
dezvoltării activităţii, caz în care achiziţiile noi depăşesc nivelul
ieşirilor.
b.) Gradul de amortizare (Ga) a mijloacelor fixe determinat ca
raport între
amortizarea cumulată (A) şi valoarea brută a mijloacelor fixe (Mf), astfel:

Gradul de amortizare poate fi determinat pe total mijloace fixe sau pe

principalele categorii de mijloace fixe, atât la începutul, cât şi la sfârşitul
perioadei de analiză.
În practică, aşa cum reiese din aspectele prezentate în capitolele
anterioare, pentru evidenţierea eficienţei investiţiilor realizate, respectiv a
impactului potenţialului tehnic asupra indicatorilor de rezultate (cifră de
afaceri, valoare adăugată, profit etc.) se utilizează gradul de înzestrare tehnică
calculat ca raport între valoarea medie a mijloacelor fixe şi numărul mediu de
salariaţi.

5
Petcu, Monica, Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti,
2003, p.153
 În esenţă, dinamica acestui indicator exprimă gradul de substituire între
mijloacele fixe şi forţa de muncă, astfel:
 – mijloacele fixe substituie forţa de muncă, ceea ce
evidenţiază orientarea politicii investiţionale către îmbunătăţirea
gradului de mecanizare şi automatizare a procesului de producţie;
 – forţa de muncă substituie necesarul de echipamente,
caz în care, în condiţiile accelerării progresului tehnic şi accentuării
concurenţei, se reduce capacitatea întreprinderii de a răspunde
modificărilor pieţei.
Desigur, aceste analize care vizează caracteristicile potenţialului tehnic
se realizează în funcţie de specificul activităţii întreprinderii, întrucât necesarul
de echipamente şi tehnologii, sub aspectul cantităţii, structurii şi calităţii, diferă
de la un sector de activitate la altul.

4.4.2. Analiza utilizării mijloacelor fixe

Indicatorii folosiţi în acest sens urmăresc evidenţierea utilizării

extensive şi intensive a potenţialului tehnic.
Analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe se realizează, în
principal, pe baza următorilor indicatori:
a.) Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil, determinat
ca raport între fondul de timp efectiv lucrat de utilaje (Tu1) şi fondul de timp
maxim disponibil (Tu max), după cum urmează:

Acest indicator se poate calcula atât la nivelul întreprinderii (potenţialul

tehnic total), cât şi pentru fiecare utilaj/echipament în parte, cu scopul de a
evidenţia cauzele utilizării incomplete a timpului de lucru al echipamentelor, ca
de exemplu: defecţiuni tehnice, prelungirea timpului pentru reparaţii, lipsa
comenzilor, a materialelor sau a personalului calificat etc..
b.) Gradul de utilizare a dotării tehnice, determinat ca raport între
numărul de utilaje active (Nua) şi numărul total de utilaje instalate (Nu).

Pentru analiza utilizării intensive a mijloacelor fixe se folosesc, în

principal, următorii indicatori:
a.) Gradul de utilizare a capacităţii de producţie, folosit pentru
exprimarea costului subactivităţii (costul neutilizării echipamentelor), se
calculează ca raport între producţia obţinută (Q) şi capacitatea maximă de
producţie (Qmax), astfel:
 Literatura de specialitate6 distinge trei noţiuni referitoare la capacitatea
de producţie, şi anume:
 capacitatea teoretică, care reprezintă volumul maxim de producţie finită
ce se poate obţine într-o anumită perioadă de timp dacă toate
echipamentele şi utilajele funcţionează, fără întrerupere, la viteze
optime;
 capacitatea suplimentară exprimă surplusul de utilaje şi echipamente
(aflate în conservare);
 capacitatea normală, respectiv nivelul mediu anual al capacităţii de
producţie care permite satisfacerea cererii potenţiale de produse.
Un alt autor7 defineşte capacitatea maximă de producţie ca reprezentând
producţia maximă care se poate obţine într-o anumită perioadă de timp
utilizând echipamentele şi utilajele la randamentul prevăzut prin construcţie, în
condiţii optime de organizare a procesului de producţie.
b.) Randamentul utilajelor, o formă sintetică de reflectare a utilizării
echipamentelor, se calculează ca raport între producţia fizică sau valorică
obţinută (Q) şi numărul total de utilaje instalate (Nu) sau timpul total lucrat de
utilaje (Tu), după cum urmează:
- randamentul pe utilaj;
sau
- randamentul pe unitatea de timp de lucru.
Pentru a evidenţia eficienţa potenţialului tehnic este necesar să se
determine şi randamentul marginal al utilajelor, care exprimă variaţia
producţiei la creşterea cu o unitate a timpului de lucru al utilajelor, potrivit
relaţiei:
Q Q1  Q0
rm arg  
T T1  T0

4.4.3. Eficienţa utilizării mijloacelor fixe

Principalele modele folosite pentru analiza factorială a eficienţei

utilizării mijloacelor fixe sunt:
a.) ;

6
Needles B.E, Anderson H.R., Caldwell J.C., Principiile de bază ale contabilităţii, Editura
Arc, Chişinău, 2001, p.901
7
Petcu, Monica, Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti,
2003, p.154
 b.) ;

c.) .

unde:
– compoziţia mijloacelor fixe;

- limita maximă de eficienţă a mijloacelor fixe direct productive;

- gradul de utilizare a capacităţii de producţie;

- randamentul mijloacelor fixe direct productive, calculat pe baza

producţiei marfă.
Având în vedere că toate modelele de analiză sunt multiplicative, există
o relaţie direct proporţională între dinamica eficienţei utilizării mijloacelor fixe
şi factorii de influenţă. Diferenţa între aceste modele constă în factorii supuşi
analizei, respectiv în corelaţiile evidenţiate.
Potrivit primului model eficienţa utilizării mijloacelor fixe creşte atunci
când:
 se majorează ponderea mijloacelor fixe direct productive;
 se realizează investiţii în utilaje şi echipamente cu un randament mai
ridicat faţă de cele existente;
 creşte gradul de utilizare a capacităţii de producţie.
Comparativ cu modelul „a”, cel de al doilea model evidenţiază corelaţia
dintre eficienţa utilizării potenţialului tehnologic şi rezultatele finale ale
activităţii de producţie, a căror evoluţie favorabilă se datorează:
 creşterii randamentului echipamentelor şi utilajelor, ceea ce conduce la
obţinerea unei producţii finite mai mari;
 îmbunătăţirii gradului de valorificare a acestei producţii.
Faţă de modelul „b”, cel de al treilea model evidenţiază, în plus,
impactul creşterii sau diminuării rentabilităţii comerciale, ca urmare a
modificării structurii producţiei vândute, costurilor unitare sau preţurilor de
vânzare.

4.5. Analiza stocurilor

Analiza stocurilor va urmări evidenţierea principalelor aspecte privind
analiza stocurilor de materii prime şi materiale, precum şi analiza stocurilor
de mărfuri.
 4.5.1. Analiza stocurilor de materii prime şi materiale

Desfăşurarea în condiţii de performanţă a activităţii întreprinderii

presupune o bună gestionare a stocurilor de materii prime şi materiale, astfel
încât să se evite atât “rupturile” (întreruperea producţiei datorită epuizării
resurselor materiale), cât şi “suprastocajele”(stocuri mai mari decât necesarul
de producţie)8.
În acest sens, analiza stocurilor de materiale are în vedere următoarele
aspecte9:
1. Evoluţia stocurilor comparativ cu dinamica cifrei de afaceri urmăreşte
influenţa mărimii acestora asupra volumului producţiei şi vânzărilor. Se
analizează următorii indicatori:

şi

Exemplu:
Datele privind evoluţia cifrei de afaceri şi a stocurilor de materiale
exprimate în mii lei, pe parcursul unei perioade de 3 ani, sunt prezentate în
tabelul de mai jos.
Tabelul 4.2.
CA Stocuri ICA IStocuri Rotaţia
Ani
(mii lei) (mii lei) (%) (%) stocurilor

1. 15.000 5.000 100 100 1 3

2. 17.000 6.000 113,33 120 1,05 2,8

3. 20.000 6.500 117,64 108,33 0,92 3,07

Evoluţia stocurilor a fost divergentă, după cum urmează:

 în anul al doilea faţă de primul, creşterea mai accentuată a stocurilor,
cu 20%, decât a vânzărilor (cu 13,33%), s-a reflectat asupra vitezei de
rotaţie care s-a redus cu aproximativ 7% (de la 3 la 2,8). Această
situaţie nefavorabilă pentru întreprindere s-ar putea datora unei
multitudini de cauze, ca de exemplu: modificarea cererii de piaţă;
gestionarea necorespunzătoare a stocurilor etc.;

8
Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N., Analiză economico-financiară, Editura Economică,
Bucureşti, 2005, p.156
9
Băşanu Gh., Pricop M., Managementul aprovizionării şi desfacerii, Editura Economică,
Bucureşti, 2004, p.115-126
 în anul al treilea faţă de cel anterior, creşterea mai accentuată a
vânzărilor, cu 17,64%, decât a stocurilor (cu 8,33%), s-a reflectat
favorabil asupra vitezei de rotaţie care s-a majorat cu peste 9% (de la
2,8 la 3,07).
2. Evoluţia stocurilor comparativ cu o bază de raportare, respectiv faţă de
stocul normat, mediu sau maxim.
Exemplu:
În tabelul de mai jos (tab.4.3.) sunt prezentate informaţiile referitoare la
mărimea, exprimată în unităţi fizice şi valorice, stocurilor normate
(previzionate) şi efective pe categorii de materii prime şi materiale centralizate
în ordine alfabetică.
Tabelul 4.3.
Nr. Denumire Stocuri normate Stocuri efective Abateri (Δ)
crt. material U.M. Cantitate Mii lei Cantitate Mii lei Cantitate Mii
lei
1. A buc. 15.000 8.000 16.000 8.500 +1.000 +500
2. B m 4.000 1.000 4.200 1.200 +200 +200
3. C m2 6.000 3.000 5.000 2.700 -1.000 -300
Total - - 12.000 - 12.400 +400
În raport cu previziunile realizate, s-au înregistrat abateri la toate
categoriile de materiale, ceea ce a condus la existenţa, în momentul analizei, a
unor stocuri mai mari cu 400 mii lei, reprezentând o creştere cu 3,33%.
3. Analiza gradului de imobilizare a stocurilor, care presupune gruparea
acestora în următoarele categorii: stocuri normale; stocuri cu mişcare lentă;
stocuri fără mişcare; stocuri disponibile. Durata de imobilizare a stocului,
exprimată în zile, se determină pe baza următoarei relaţii:

unde:
– stocul mediu anual;
E – ieşirile de materiale din magazie pentru consumuri interne.
4.Determinarea rezervei în zile, care reprezintă perioada de timp pentru care
întreprinderea dispune de materialele necesare desfăşurării procesului de
producţie, în condiţiile unui consum zilnic cunoscut. Rezerva în zile se
calculează potrivit relaţiei:

unde:
S1 – stocul efectiv la un moment dat;
Cz – consumul mediu zilnic.
 Exemplu:
În tabelul de mai jos (tab.4.4.) sunt prezentate informaţiile referitoare la
mărimea stocurilor (exprimată în unităţi fizice) existente la data de 31 iulie
2010 şi consumul zilnic, pe categorii de materii prime şi materiale centralizate
în ordine alfabetică.
Tabelul 4.4.
Intervalul între Nr.de zile până
Nr. Denumire Stoc la data Consum Rezerva
U.M. două la prima
crt. material de 31.07.2010 zilnic în zile
aprovizionări aprovizionare
1. A buc. 16.000 400 40 30 28
2. B m 4.200 200 21 30 25
3. C m2 5.000 500 10 15 6
Din datele prezentate se constată faptul că nu se asigură continuitatea
pentru toate materialele necesare desfăşurării procesului de producţie, şi anume
pentru produsul B la care stocul existent va fi consumat cu 4 zile înainte de
data primei aprovizionări. Ca urmare, pentru a nu se întrerupe procesul de
fabricaţie, se impun măsuri de completare a stocului la acest produs.

4.5.2. Analiza stocurilor de mărfuri

Analiza stocurilor de mărfuri, în vederea dimensionării optime a

acestora, reprezintă o cerinţă esenţială pentru asigurarea continuităţii, dar şi a
performanţei, în activitatea de comerţ. Aşadar, principalul obiectiv al analizei
este acela de planificare a stocurilor finale de mărfuri (pe sortimente şi
dimensiuni) astfel încât vânzările să nu fie întrerupte, iar cheltuielile de stocare
să fie minime.
Informaţiile necesare analizei se obţin din balanţa circulaţiei mărfurilor,
inventarierile periodice şi sistemul de gestionare a stocurilor de mărfuri. În
practică, sunt operaţionali următorii indicatori10:
 stocul iniţial (SI) – se constituie la începutul perioadei de gestiune şi
asigură buna desfăşurare a activităţii până la prima aprovizionare;
 stocul final (SF) – se înregistrează la sfârşitul perioadei de gestiune şi
constituie stoc iniţial pentru perioada următoare. Acesta se determină
potrivit următoarei relaţii:
SF = SI + I – E
unde:
I – intrări (aprovizionare);
E – ieşiri (vânzare)

Dumitru C.G., Contabilitatea de gestiune şi evaluarea performanţelor, Editura Universitară,

10

Bucureşti, 2005, p.87-92

  stocul mediu (St) – reprezintă mărimea medie a stocului determinată de
volumul vânzărilor şi de viteza de rotaţie a stocurilor pe categorii de
mărfuri. Modelul economic de calcul este:

unde:
T – perioada de analiză;
- durata unei rotaţii (durata dintre două aprovizionări
succesive), exprimată în zile.
Teoretic, când activitatea firmei se desfăşoară fără abateri semnificative
de la previziunile realizate, stocul final va fi egal cu cel planificat. În practică,
datorită unei multitudini de cauze (modificarea cererii, schimbările intervenite
în relaţiile cu furnizorii, gestionarea incorectă a stocurilor existente etc.),
stocurile finale se pot situa fie peste nivelul programat, fie sub acesta.
Apariţia stocurilor supranormative (stoc final mai mare decât cel
prevăzut) este posibilă în următoarele situaţii:
1. stocul iniţial este mai mare decât cel programat;
2. ritmul intrărilor de mărfuri a fost mai mare decât ritmul ieşirilor.
Stocurile subnormative ( stoc final mai mic decât cel prevăzut )
pot apare în următoarele situaţii:
1. stocul iniţial este mai mic decât cel programat;
2. ritmul ieşirilor de mărfuri a fost mai mare decât ritmul intrărilor.
Analiza factorială a stocului mediu de mărfuri se realizează pe baza
următorului model:

iar

unde:
gi – structura vânzărilor pe grupe de mărfuri, sortimente etc.;
dzi – durata unei rotaţii (exprimată în zile) aferente grupei “i”.
Sistemul de factori care influenţează modificarea stocului mediu de
mărfuri este:

CAz

St gi

dzi
 Utilizând metoda substituirilor în lanţ, analiza factorială se prezintă
astfel:

din care:
1. Influenţa modificării vânzărilor medii zilnice:

2. Influenţa modificării vitezei medii de rotaţie:

din care:
2.1. Contribuţia modificării structurii vânzărilor:

2.2. Contribuţia modificării vitezei de rotaţie pe grupe de mărfuri:

unde:
Principala condiţie pentru ca firmele care activează în domeniul
vânzărilor să desfăşoare o activitate eficientă este ca ritmul de creştere a
cifrei de afaceri să fie mai mare sau cel puţin egal cu ritmul de creştere a
stocurilor, respectiv .
Maximizarea performanţelor economice se poate realiza numai în
condiţiile optimizării stocului mediu de mărfuri. Altfel, se înregistrează situaţii
nefavorabile, şi anume:
 dacă stocul mediu de mărfuri este mai mic decât necesarul de consum
 activitatea scade sub nivelul potenţial  reducerea profitului;
 dacă stocul mediu de mărfuri este mai mare decât cel necesar
desfăşurării unei activităţi normale  imobilizări financiare
suplimentare la care se adaugă creşterea cheltuielilor cu depozitarea şi
păstrarea mărfurilor supranormative  diminuarea profitului şi a
rentabilităţii firmei.

4.6. Studiu de caz

Pentru a exemplifica aspectele teoretice prezentate în cadrul acestui
capitol vom detalia, în continuare, analiza resurselor materiale şi umane la
întreprinderea S.C. xxx S.R.L. care produce şi comercializează bunuri de larg
consum. Nivelul planificat şi realizat, în anul 2009, pentru indicatorii de bază
este prezentat în tabelul de mai jos (tab.4.5.).
Valorile prevăzute şi realizate în anul 2009 pentru principalii indicatori
economici
Tabelul 4.5
Abateri
Indicatori Simbol Prevăzut Realizat
Absolute Relative
(mii lei) (%)
Cifra de afaceri (mii lei) CA 7.875 7.912 + 37 100,47
Producţia marfă fabricată
Qf 7.560 8.279 + 719 109,51
(mii lei)
Profitul aferent cifrei de P 1.000 500 -500 50,00
afaceri (mii lei)
Numărul mediu de
Ns 800 815 + 15 101,88
salariaţi (persoane)
Numărul mediu de zile
Nz 240 210 -30 87,50
lucrate de un salariat (zile)
Durata medie a zilei de
Nh 7,6 7,8 + 0,2 102,63
lucru (ore)
Fondul total de timp de
T 192.000 171.150 -20.850 89,14
muncă (zile)
Fondul total de timp de
T 1.459.200 1.334.970 -124.230 91,48
muncă (ore)
Valoarea medie a
720 741 + 21 102,91
mijloacelor fixe (mii lei)
Valoarea medie a
mijloacelor fixe direct 504 534 + 30 105,95
productive (mii lei)
Din datele prezentate se remarcă evoluţia divergentă a indicatorilor
supuşi analizei, şi anume:
 s-a înregistrat depăşirea nivelului planificat la următorii indicatori: cifra
de afaceri (cu 0,47%), producţia marfă fabricată (cu 9,51%), numărul
mediu de salariaţi (cu 1,88%), durata medie a zilei de lucru (cu 2,63%),
valorea medie a mijloacelor fixe (cu 2,91%) şi valorea medie a
mijloacelor fixe direct productive (cu 5,95%);
 nu a fost atins nivelul prevăzut pentru următorii indicatori: profitul
aferent cifrei de afaceri (s-a realizat numai 50% din nivelul programat);
numărul mediu de zile lucrate de un salariat (reprezintă cca.87% din
nivelul planificat) şi fondul total de timp de muncă (s-a lucrat numai
89% din timpul programat exprimat în zile şi respectiv 92% din timpul
planificat exprimat în ore).
 Analiza factorială a productivităţii muncii se va realiza pe baza
următorului model:

Indicatorii analizei factoriale a productivităţii medii anuale a muncii

calculată pe baza producţiei obţinute destinate livrării (producţiei marfă) sunt
prezentaţi în tabelul de mai jos (tab.4.6.).
Indicatorii analizei factoriale a productivităţii medii anuale a muncii
Tabelul 4.6.
Abateri
Indicatori Simbol Prevăzut Realizat
Absolute Relative
(mii lei) (%)
1. Producţia marfă
Qf 7.560 8.279 - -
fabricată (mii lei)
2. Numărul mediu de
Ns 800 815 - -
salariaţi (persoane)
3. Productivitatea medie
anuală, stabilită pe baza (Qf )
9,45 10,16 + 0,71 107,52
wa
producţiei marfă
(mii lei/salariat)
4. Numărul mediu de zile
Nz 240 210 -30 87,50
lucrate de un salariat (zile)
5. Durata medie a zilei de
Nh 7,6 7,8 + 0,2 102,63
lucru (ore)
6. Fondul total de timp de
- 192.000 171.150 - -
muncă (zile)
7. Fondul total de timp de
T 1.459.200 1.334.970 - -
muncă (ore)
8. Productivitatea medie (Qf )
zilnică, stabilită pe baza Wz 0,0394 0,0484 +0,009 122,84
prod.marfă (mii lei/zi)
9. Productivitatea medie (Qf )
orară, stabilită pe baza Wh 0,0052 0,0062 +0,001 119,23
prod.marfă (mii lei/oră)
Cuantificarea influenţelor factorilor se realizează astfel:
Rezultat
Influenţa factorilor Simbol Relaţia de calcul
(mii lei)
Modificarea productivităţii medii anuale, 10,16 – 9,45 + 0,71
din care:
1. Contribuţia numărului mediu de zile (-30)×0,0394 -1,18
lucrate de un salariat
2. Contribuţia productivităţii medii 210×0,009 1,89
zilnice, din care:
2.1. Contribuţia duratei medii a zilei de 210×0,2×0,0052 0,22
muncă
 2.2. Contribuţia productivităţii medii 210×7,8×0,001 1,67*
orare
* valoare rotunjită (1,638) pentru a valida relaţia de verificare (1,67+0,22=1,89)
Din analiza datelor prezentate se remarcă depăşirea nivelului prevăzut
al productivităţii medii anuale calculate pe baza producţiei marfă cu 0,71 mii
lei (107,52%), realizată în totalitate pe seama creşterii productivităţii medii
zilnice peste nivelul planificat cu 0,009 mii lei (122,84%). Utilizarea
incompletă a timpului de muncă, concretizată în nerealizarea nivelului prevăzut
al numărului mediu de zile lucrate de un salariat, s-a reflectat negativ asupra
productivităţii medii anuale a muncii (-1,18 mii lei).
Impactul pozitiv al productivităţii medii zilnice (+1,89 mii lei) s-a
datorat contribuţiei favorabile a celor doi factori indirecţi, după cum urmează:
 folosirea mai eficientă a duratei zilei de muncă a contribuit la depăşirea
nivelului prevăzut al productivităţii medii anuale cu 0,22 mii lei;
 sporirea productivităţii medii orare a muncii peste nivelul prevăzut, cu
0,001 mii lei (119,23%), a condus la depăşirea nivelului planificat al
productivităţii medii anuale cu 1,67 mii lei.
În concluzie, analiza productivităţii medii anuale a muncii
demonstrează că principala problemă cu care se confruntă firma, în anul 2009,
constă în utilizarea incompletă a fondului de timp maxim disponibil, fapt care
se poate datora atât unor cauze justificate (concedii medicale, concedii de
maternitate, zile libere plătite etc.), cât şi nejustificate (absenţe nemotivate,
greve, concedii fără plată prevăzute de lege).
În acest context, se impune o analiză mai detaliată a structurii timpului
de muncă, în vederea determinării cauzelor care au condus la creşterea timpului
nelucrat peste nivelul prevăzut şi adoptării unor măsuri de corectare a
abaterilor, întrucât utilizarea incompletă a timpului de lucru se reflectă
nefavorabil asupra performanţelor economico-financiare a firmei, respectiv
asupra profitului aferent cifrei de afaceri şi profitului pe salariat.
Analiza factorială a profitului pe salariat se va realiza pe baza
următoarelor modele:
Modelul I:

Modelul II:

Modelul III:

Indicatorii analizei factoriale a profitului pe salariat potrivit primului

model sunt prezentaţi în tabelul de mai jos (tab.4.7.).
 Indicatorii analizei factoriale a profitului pe salariat potrivit modelului I
Tabelul 4.7.
Abateri
Indicatori Simbol Prevăzut Realizat
Absolute Relative
(mii lei) (%)
1.Cifra de afaceri (mii lei) CA 7.875 7.912 - -
2.Producţia marfă
Qf 7.560 8.279 - -
fabricată (mii lei)
3.Profitul aferent cifrei de P 1.000 500 - -
afaceri (mii lei)
4.Numărul mediu de
Ns 800 815 - -
salariaţi (persoane)
5.Profitul pe salariat
(mii lei/salariat) 1,25 0,61 -0,64 48,80

6.Productivitatea medie
anuală, stabilită pe baza (Qf )
9,45 10,16 + 0,71 107,52
wa
prod.marfă (mii
lei/salariat)
7.Gradul de valorificare a
producţiei marfă 1,0417 0,9557 -0,086 91,75

8.Profitul mediu la 1 leu 0,13 0,06 -0,07 46,15

CA (lei)
Cuantificarea influenţelor factorilor asupra modificării profitului mediu
pe salariat se realizează astfel:
Rezultat
Influenţa factorilor Simbol Relaţia de calcul
(mii lei)
Modificarea profitului mediu pe 0,61 – 1,25 -0,64
salariat, din care:
1. Contribuţia productivităţii medii 0,71×1,0417×0,13 0,13*
anuale
Contribuţia gradului de valorificare
2. a producţiei marfă 10,16×(-0,086)×0,13 -0,10

3. Contribuţia profitului mediu la un 10,16×0,9557×(-0,07) -0,67

leu cifră de afaceri
* valoare rotunjită pentru a valida relaţia de verificare
Din analiza datelor prezentate se remarcă nerealizarea nivelului
prevăzut al profitului mediu pe salariat (cu 0,64 mii lei) datorită contribuţiei
nefavorabile a doi factori direcţi, şi anume:
 scăderea gradului de valorificare a producţiei marfă sub nivelul
programat (cu aproximativ 8%) a contribuit la nerealizarea profitului
pe salariat cu 0,10 mii lei;
  diminuarea profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri faţă de nivelul
prevăzut (cu peste 53%) a condus la nerealizarea profitului pe salariat
cu 0,67 mii lei.
Comparativ, creşterea productivităţii medii anuale peste nivelul
planificat cu 0,71 mii lei s-a reflectat pozitiv asupra profitului pe salariat,
generând un spor cu 0,13 mii lei peste nivelul prevăzut.
Aşadar, potrivit acestui model, nerealizarea nivelului prevăzut al
profitului pe salariat se datorează în totalitate politicii comerciale a firmei, a
cărei aplicare nu a generat rezultatele aşteptate în ceea ce priveşte valorificarea
producţiei obţinute destinate vânzării (ICA < IQf) şi realizarea profitului (Ip < Ic).
În consecinţă, se impune o analiză mai detaliată pentru determinarea
cauzelor (modificarea cerinţelor pieţei, diminuarea calităţii produselor, apariţia
unor noi competitori, deficienţe în activitatea de desfacere etc.) şi adoptarea
măsurilor de corectare a abaterilor, astfel încât, în anul următor, să nu fie
afectate performanţele economico-financiare ale întreprinderii.
Indicatorii analizei factoriale a profitului pe salariat potrivit modelului
II sunt prezentaţi în tabelul de mai jos (tab.4.8.).
Indicatorii analizei factoriale a profitului pe salariat potrivit modelului II
Tabelul 4.8.
Abateri
Indicatori Simbol Prevăzut Realizat
Absolute Relative
(mii lei) (%)
1.Cifra de afaceri (mii
CA 7.875 7.912 - -
lei)
2.Fondul total de timp de
T 1.459.200 1.334.970 - -
muncă (ore)
3.Profitul aferent cifrei P 1.000 500 - -
de afaceri (mii lei)
4.Numărul mediu de
Ns 800 815 - -
salariaţi (persoane)
5.Profitul pe salariat
(mii lei/salariat) 1,25 0,61 -0,64 48,80

6.Timpul mediu de
muncă pe salariat (om- 1.824 1.638 -186 89,80
ore)
7.Productivitatea medie
orară, stabilită pe baza (CA )
0,0054 0,0059 +0,0005 109,26
wh
cifrei de afaceri (mii
lei/salariat)
8.Profitul mediu la 1 leu 0,13 0,06 -0,07 46,15
CA (lei)

Cuantumul influenţelor factorilor este următorul:

 Rezultat
Influenţa factorilor Simbol Relaţia de calcul
(mii lei)
Modificarea profitului mediu pe 0,61 – 1,25 -0,64
salariat, din care:
1. Contribuţia timpului mediu de muncă (-186)×0,0054×0,13 -0,13
pe salariat
2. Contribuţia productivităţii medii 1638×0,0005×0,13 0,16*
orare
3. Contribuţia profitului mediu la un leu 1638×0,0059×(-0,07) -0,67
cifră de afaceri
* valoare rotunjită pentru a valida relaţia de verificare
Spre deosebire de primul model, acesta evidenţiază contribuţia
divergentă a resursei umane asupra nerealizării nivelului prevăzut al profitului
mediu pe salariat. Astfel, utilizarea incompletă a timpului mediu de muncă pe
salariat a condus la nerealizarea profitului pe salariat cu 0,13 mii lei.
Comparativ, creşterea productivităţii medii orare a muncii calculată pe baza
cifrei de afaceri peste nivelul planificat cu 0,0005 mii lei a generat un spor cu
0,16 mii lei a profitului pe salariat.
În consecinţă, aşa cum a demonstrat şi analiza factorială a
productivităţii medii anuale a muncii, se impun măsuri care să vizeze utilizarea
mai completă a timpului de muncă.
Indicatorii analizei factoriale a profitului pe salariat potrivit modelului
III sunt prezentaţi în tabelul de mai jos (tab.4.9.).
Indicatorii analizei factoriale a profitului pe salariat potrivit modelului III
Tabelul 4.9.
Abateri
Indicatori Simbol Prevăzut Realizat Absolute Relative
(mii lei) (%)
1.Cifra de afaceri (mii lei) CA 7.875 7.912 - -

2.Profitul aferent CA (mii lei) P 1.000 500 - -

3.Valoarea medie a
720 741 - -
mijloacelor fixe (mii lei)
4.Valoarea medie a
mijloacelor fixe direct 504 534 - -
productive (mii lei)
5.Numărul mediu de salariaţi Ns 800 815 - -
(persoane)
6.Profitul pe salariat (mii
lei/salariat) 1,25 0,61 -0,64 48,80
 7.Gradul de înzestrare tehnică 0,90 0,91 + 0,01 101,12

8.Compoziţia mijloacelor fixe 0,70 0,72 + 0,02 102,86

9.Randamentul mijloacelor
fixe direct productive, 15,63 14,82 - 0,81 94,82
calculat pe baza cifrei de
afaceri
10.Profitul mediu la 1 leu CA 0,13 0,06 -0,07 46,15
(lei)

Cuantificarea influenţelor factorilor asupra modificării profitului mediu

pe salariat se realizează astfel:
Rezultat
Influenţa factorilor Simbol Relaţia de calcul
(mii lei)
Modificarea profitului mediu pe 0,61 – 1,25 -0,64
salariat, din care:

1. Contribuţia gradului de 0,01×0,70×15,63×0,13 0,03*

înzestrare tehnică

2. Contribuţia compoziţei 0,91×0,02×15,63×0,13 0,06*

mijloacelor fixe

Contribuţia randamentului
3. mijloacelor fixe direct 0,91×0,72×(-0,81)×0,13 -0,06
productive

4. Contribuţia profitului mediu 0,91×0,72×14,82×(-0,07) -0,67

la un leu cifră de afaceri
* valoare rotunjită pentru a valida relaţia de verificare
Faţă de modelele anterioare, acesta exprimă contribuţia potenţialului
tehnic la modificarea profitului pe salariat, după cum urmează:
 sporirea gradului de înzestrare tehnică peste nivelul prevăzut cu 0,01 mii
lei s-a reflectat favorabil asupra profitului pe salariat care a crescut cu
0,03 mii lei faţă de nivelul programat;
 îmbunătăţirea compoziţiei mijloacelor fixe prin creşterea ponderii
activelor fixe productive cu peste 2% faţă de nivelul prevăzut a avut ca
efect majorarea profitului pe salariat cu 0,06 mii lei ;
 scăderea randamentului mijloacelor fixe direct productive calculat pe
baza cifrei de afaceri cu 0,81 lei sub nivelul prevăzut a contribuit la
reducerea cu 0,06 mii lei a profitului pe salariat.
 În ceea ce priveşte randamentul mijloacelor fixe direct productive,
analiza mai detaliată a corelaţiilor existente între dinamica principalilor
indicatori valorici (tab.3.5.) evidenţiază următoarele aspecte:
 , respectiv 100,47% < 105,95%, ceea ce arată nerealizarea
nivelului planificat al randamentului mijloacelor fixe direct productive
calculat pe baza cifrei de afaceri;
 , respectiv 109,51% > 105,95%, ceea ce demonstrează
depăşirea nivelului prevăzut al randamentului mijloacelor fixe direct
productive calculat pe baza producţiei obţinute destinate livrării.
 , respectiv 100,47% < 109,51%, ceea ce a condus la
nerealizarea nivelului prevăzut al gradului de valorificare a producţiei
obţinute destinate livrării (producţiei marfă).
În consecinţă, scăderea randamentului mijloacelor fixe direct productive
calculat pe baza cifrei de afaceri cu 0,81 lei sub nivelul prevăzut se datorează,
în esenţă, nerealizării gradului de valorificare a producţiei marfă, ca urmare a
politicii comerciale defectuoase.

PROFITUL PE SALARIAT  (48,80%)

GRV  
91,75% 46,15% 94,82% 101,12% 102,86%
107,52%
ICA < IQf IP < ICA ICA <

  
-30zile +0,2ore -186 ore
119,23% 109,26%

Qf T CA P   
109,51% 91,48% 100,47% 50% 101,88% 102,91% 105,95%

Legendă:  - realizări peste nivelul prevăzut;  - realizări sub nivelul prevăzut;

RMFP – randamentul mijloacelor fixe productive; IT – gradul de înzestrare
tehnică a muncii; CMF – compoziţia mijloacelor fixe; GRV – gradul de
valorificare a producţiei marfă fabricată.
Influentele nefavorabile sunt marcate cu roşu.

Figura 4.1. Radiografia

Influenţele utilizării
nefavorabile sunt marcatepotenţialului
cu roşu. uman şi tehnic, 2009
 În concluzie, rezultatele analizelor prezentate, sintetizate în figura de
mai sus (fig.4.1.), demonstrează că principalele probleme cu care se confruntă
firma, în anul 2009, sunt datorate utilizării incomplete a timpului de muncă şi
ineficienţei politicii comerciale.
Având în vedere aspectele prezentate, se impun măsuri care să
urmărească atât utilizarea mai completă a timpului de muncă la nivelul
numărului mediu de zile lucrate de un salariat, cât şi eficientizarea politicii
comerciale în vederea dinamizării vânzărilor la un nivel comparabil cu cel al
fabricaţiei, astfel încât să se asigure realizarea veniturilor şi, implicit, creşterea
performanţelor economice.