UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, FILIALA BUZĂU

DEPARTAMENTUL PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR
CURS: DIDACTICA ȘTIINȚELOR NATURII
STUDENT: POPESCU VERONICA
STANCIU CORINA (cas. IORDACHE)
TRANDAFIR GEORGIANA
GHEORGHE ELENA (căs. ZAIZON)
ANUL III

Jurnalul dublu
Corpul uman

Sistemul nervos
Sistemul nervos coordonează
activitatea mușchilor, monitorizează
organele, primește și prelucrează
informațiile primite prin organele de
simț și inițiază acțiuni. Cu alte
cuvinte sistemul nervos este
responsabil pentru menținerea
homeostaziei (echilibrul intern al
corpului).
Elementele principale ale
sistemului nervos sunt neuronii și
celulele gliale (cu rol de susținere și
de protecție).
Cu cât urcăm pe scara de
evoluție a organismelor, sistemul
nervos devine tot mai complex, iar
posibilitățile lui de a recepționa,
interpreta și reacționa corespunzător
informațiilor din mediul înconjurător
sunt tot mai perfecționate.
 Sistemul osos
Sistemul osos (scheletul) este
alcatuit din 206 oase, conectate intre
ele prin articulatii, in majoritatea
cazurilor.
Rolul principal al acestuia este
de a suporta greutatea corpului, de a
permite mobilitatea acestuia si de a
proteja organele interne.

In general, sistemul osos este impartit

in:
- scheletul cefalic
- scheletul axial (cavitate toracica,
stern si coloana vertebrala)
- scheletul apendicular (membrele).

Sistemul muscular
Sistemul muscular este alcatuit
din aprox. 600 de muschi scheletici,
dintre care aproximativ 125 de
perechi sunt deosebit de importanti,
fiind implicati in mentinerea pozitiei
si miscarilor de baza.
Muschii sunt insa de trei tipuri:
muschi scheletici, muschi cardiac si
muschi netezi.
Muschiul cardiac este alcatuit
din fascicule celulare strans unite si
intercalate si desi prezinta striatii
transversale asemanatoare muschiului
scheletic, celulele musculare cardiace
sunt uninucleate.
Muschiul neted este alcatuit din
celule care nu prezinta striatii.
Contractia muschiului neted are la
baza activitatea filamentelor de actina
si miozina care insa nu sunt aranjate
paracristalin, precum cele din
musculatura scheletica.
Clasificare:

1.Muschii capului

2. Muschii gatului

3. Muschii trunchiului
abdomenului

4. Muschii membrelor
a) muschii membrului superior
b) muschii membrului inferior

Metoda lectura în perechi

Acestă metodă se adaptează în funcţie de sarcina didactică, de volumul informaţional, de conţinutul
textului etc. Astfel, tehnica lectură în perechi – rezumate în perechi se foloseşte pentru lectura unui text
ştiinţific ce conţine informaţie complexă şi voluminoasă. De exemplu, domeniul Științele vieții poate fi
studiat prin intermediul acestei tehnici.
Recomandări de utilizare a tehnicii :
Timpul se alocă în funcţie de volumul textului. Textele trebuie să fie adecvate, relativ independente,
împărţite echitabil în fragmente.
Algoritmul utilizării tehnicii:
• elevii formează perechi care sunt constante pe tot parcursul activităţii; • textul este împărţit în părţi
logice: fragmente sau alineate;
• elevii citesc împreună fragmentul, apoi unul dintre ei îl rezumă, ambii înscriu rezumatul;
• fragmentul următor este citit şi rezumat de celălalt elev ş.a.m.d.;
• la încheierea procesului de lectură şi rezumare, profesorul se asigură că toţi elevii din clasă au citit textul
oferit şi l-au rezumat.
Condiţii de realizare eficientă a învăţării :
• Pentru eficientizarea activităţii de învăţare profesorul va afişa pe tablă sau va oferi fiecărui elev în parte
câteva indicaţii referitoare la cerinţele faţă de un rezumat
. De exemplu:
Cum rezumăm textul ştiinţific:
– identificaţi termenii-cheie ai alineatului;
 – eliminaţi detaliile şi informaţia care poate fi omisă;
– determinaţi ideea principală a alineatului şi formulaţi-o ca pe un titlu al acestuia;
– dezvoltaţi ideea, adăugând termenii necesari şi informaţia concludentă;
– reformulaţi ideea principală a alineatului în formă de teză.
Un rezumat trebuie:
– să redea esenţa de conţinut a textului;
– să conţină termenii-cheie;
– să fie laconic/să elimine detaliile.
Evaluarea activităţii se va efectua prin aprecierea calităţii rezumatului.
În urma documentări despre domeniul Științele vieții am ales ca temă de Lectură în perchi Corpul uman.
Tema a fost împărțită în trei părți:
- Sistemul osos
- Sistemul muscular
- Sistemul nervos
Sistemul osos
Sistemul osos (scheletul) este alcătuit din 206 oase, conectate între ele prin articulații, în
majoritatea cazurilor. Rolul principal al acestuia este de a suporta greutatea corpului, de a permite
mobilitatea acestuia și de a proteja organele interne.
În general, sistemul osos este împărțit în:
 scheletul cefalic
 scheletul axial (cavitate toracică, stern și coloana vertebrală)
 scheletul apendicular (membrele).
Țesutul osos:
Oasele sunt alcătuite din țesut osos, acesta fiind alcătuit din matrice osoasă și osteocite, osteoblaste
și osteoclaste (tipuri celulare). Țesutul osos este bogat vascularizat și are o activitate metabolică intensă.
Sistemul osos este un rezervor de calciu fosfat și mulți alți ioni.
Există două tipuri de țesut osos:
 țesut osos primar/ imatur: acest tip de țesut este înlocuit cu țesut osos matur, însa sunt anumite
regiuni unde nu se produce schimbarea: în vecinătatea suturilor oaselor late ale craniului, la nivelul
alveolelor dentare.
Acesta este caracterizat de un număr scăzut de elemente minerale și un număr crescut de osteocite.
 țesut osos secundar (matur): este caracteristic adultului. Acesta este bogat în fibre de colagen.
Țesutul osos se produce prin procesul numit osteogeneza. Aceasta se produce prin:
 osificare de membrană (endoconjunctivă): prin aceasta se formează majoritatea oaselor late
 osificare encondrală (endocartilaginoasă): prin acest tip de osificare se formează majoritatea oaselor
lungi/scurte.
Creșterea osoasă este asociată cu resorbția parțială a țesutului deja format, în acest fel facilitându-se
menținerea morfologiei osului în timpul creșterii. Remodelarea osoasă este mult mai intensă la copiii mici
însă la adulți se desfășoară concomitent în multe regiuni ale scheletului, fiind independent de creșterea
osoasă.
 Componentele sistemului osos:
1) Craniul: este compus din opt oase (cutia craniană) și paisprezece (pentru față).
2) Coloana vertebrală
 reprezintă scheletul axial al trunchiului, având o localizare posterioară și mediană
 este formată din 33-34 de vertebre, dispuse metameric. Există vertebre: cervicale (în număr de 7),
toracice (12), lombare (5), sacrale (5), coccigiene (4-5).
3) Toracele
 este alcătuit din stern, coaste și vertebre toracice
a) sternul
- este localizat în partea anterioară și mediă a toracelui.
- este împărțit în: manubriu sternal, corpul sternal, procesul xifoid.
b) coaste sunt în număr de 12 perechi, care fac legătura între coloana vertebrală și stern.
Coastele sunt formate din: os costal și cartilaj costal se diferențiază coaste adevărate (se articulează cu
sternul prin cartilaj propriu, sunt în număr de șapte) și coaste false (dintre care primele se articulează cu
sternul prin intermediul altor coaste iar ultimele sunt flotante, nemai ajungând la stern.
Sistemul muscular este alcatuit din totalitatea muschilor care intra in alcatuirea organismului.
Muschii sunt de trei tipuri:
-muschi striati, care se prind pe schelet si de aceea se mai numesc si muschi scheletici
-muschi netezi, care se gasesc in peretii organelor interne si se mai numesc muschi viscerali sau al
organelor interne
-muschi striati de tip cardiac, adica muschiul inimii, miorcardul
Principalele grupe de muschi scheletici
Muschii scheletici fomeaza peste 40% din greutatea corpului.Numarul muschilor scheletici este de peste
500.
Dupa regiunile corpului, muschii sunt grupati in: muschii capului, muschii gatului, muschii trunchiului si
muschii membrelor.
Sistemul Nervos
Elemenetele de bază ale sistemului nervos sunt celulele nervoase, numite neuroni, în numar de mai multe
milioane, care împanzesc tot organismul uman asemanator unor conductori dintr-un aparat electric
complicat. Rolul lor este de a primi informatii dintr-un anumit punct al organismului si de a transfera aceste
informații altor celule nervoase care să declanșeze o anumită reacție, de exemplu contracția anumitor
grupuri musculare. Celulele nervoase sunt sensibile la stimulii exteriori: leziuni mecanice, infecții, presiune
etc.
Sistemul nervos are doua părți importante, cu efecte reciproce: sistemul nervos central, format din creier și
măduva spinarii, și sistemul nervos periferic.
Creierul și maduva spinării formează 'procesorul central' al sistemului nervos. Sistemul nervos central
primește din organele de simt și din receptori impulsurile sosite prin nervii senzitivi, le filtreza și le
analizeaza, apoi prin nervii motori transmite concluzii, obligand mușchii și glandele să reacționeze
corespunzator la impulsurule primite.
  TEHNICA ACVARIULUI
Tema :Tipuri de poluare
Continut stiintific :
Poluarea
 reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează
cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor(organismele vii și
mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al
cauzelor naturale, cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante
provine din activitățile umane. Se disting următoarele categorii: poluare fizică
(incluzând poluarea fonică și poluarea radioactivă), poluarea chimică (produsă de diverse
substanțe eliberate în mediu sub formă gazoasă, lichidă sau de particule solide), poluare
biologică (cu germeni patogeni, substanțe organice putrescibile etc.).
Există două categorii de poluanți:
 Poluanții biodegradabili sunt substanțe, cum ar fi cele conținute în apa menajeră, care
se descompun rapid prin unele procese naturale. Acești poluanți devin o problemă când se
acumulează mai rapid decât pot să se descompună.
 Poluanții nedegradabili sunt substanțe care nu se descompun, sau se descompun foarte lent,
în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se
îndepărteze acești poluanți din mediu. Compușii nedegradabili cum ar fi diclor-difenil-
tricloretanul, dioxinele, bifenilii policlorurați (BPC) și materialele radioactive pot să ajungă la
nivele periculoase de acumulare și pot să urce în lanțul trofic prin intermediul animalelor. De
exemplu, moleculele compușilor toxici pot să se depună pe suprafața plantelor acvatice fără să
distrugă acele plante. Un pește mic care se hrănește cu aceste plante acumulează o cantitate
mare din aceste toxine. Un pește mai mare sau alte animale carnivore care se hrănesc cu pești
mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine. Acest proces se numește
„bioacumulare”.

Poluarea aerului
Acțiunea umană
asupra
atmosferei
Pământului poate
lua multe forme și a
existat de când
oamenii au
început să
utilizeze focul
pentru
agricultură,
încălzire și
gătitul alimentelor. În timpul revoluției industriale (secolele XVIII și XIX), poluarea aerului a
devenit o problemă majoră.

Poluarea aerului
Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de „smog”. Smogul este în general un
amestec de monoxid de carbon și compuși organici proveniți din combustia incompletă a
combustibililor fosili cum ar fi cărbunii și de dioxid de sulf de la impuritățile din combustibili. În
timp ce smogul reacționează cu oxigenul, acizii organici și sulfurici se condensează sub formă de
picături, întețind ceața. Până în secolul al XX-lea smogul devenise deja un pericol major pentru
sănătate.
Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra orașelor mari cum
ar fi Los Angeles în anii '30. Acest smog este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor și ale
avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot și eliberează hidrocarburi din combustibilii
nearși. Razele solare fac ca oxizii de azot și hidrocarburile să se combine și să transforme oxigenul
în ozon, un agent chimic care atacă cauciucul, rănește plantele și irită plămânii. Hidrocarburile sunt
oxidate în substanțe care se condensează și formează o ceață vizibilă și pătrunzătoare.

Poluarea apelor

Cererea de apă potabilă este în creștere continuă odată cu creșterea populației globului. Din anul
1942 până în anul 1990 preluarea apei potabile din râuri, lacuri, rezervoare și surse subterane a
crescut de patru ori. Din totalul apei consumate în Statele Unite în 1995, 39% a fost pentru irigație,
39% a fost pentru generarea de curent electric, 12% a fost folosită pentru alte utilități; industria și
mineritul au folosit 7% și restul a fost folosită pentru animalele domestice și în scopuri comerciale.
Apa menajeră, apa industrială și produsele chimice folosite în agricultură, cum ar
fi îngrășămintele și pesticidele sunt principala cauză a poluării apelor. În Statele Unite, 37% din
lacuri și estuare și 36% din râuri sunt prea poluate pentru practicarea pescuitului sau înotului în cea
mai mare parte a anului. În țările în curs de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră este
aruncată în râuri și golfuri, creând un risc major pentru sănătatea umană.

Poluarea solului

Solul este un amestec de materie din plante, minerale și animale care se formează într-un proces
foarte lung, poate dura mii de ani. Solul este necesar pentru creșterea majorității plantelor și esențial
pentru toată producția agricolă. Poluarea solului este acumularea de compuși chimici
toxici, săruri, patogeni, sau materiale radioactive și metale grele care pot afecta viața plantelor și
animalelor.

APLICAREA TEHNICII :
Numar elevi :31
Asezarea elevilor se va face in cercuri ,2 la numar ;acestea vor fi unul in interiorul celuilalt.
Tema aleasa va fi :Tipuri de poluare .Va fi dat un anumit timp la dispozitie pentru documentare
,dupa care va incepe desfasurarea activitatii :
Astfel ,elevii din interior discuta asupra temei propuse si fac afirmatii ,respective infirmatii.In
tot acest timp cei din exterior asculta ceea ce se relateaza ,isi vor nota diferite observatii in fisa de
observare .
Dupa un timp se va face schimbul de locuri si se vor aborda si alte teme in afara poluarii.
La FINAL ,fiecare grup de elevi prin intermediul unui lider –un elev perspicace ales –isi prezinta
activitatile din ambele roluri .