Sunteți pe pagina 1din 9

PROIECT DE ACTIVITATE

DATA: 09. 03. 2023


UNITATEA DE ÎNVÂŢĂMÂNT: Grădinița cu Program Normal ”Orizont”
EDUCATOARE: Iordache Corina Ionela
NIVEL DE VÂRSTĂ: Grupă combinată
GRUPA: ”Sunflower”, Alternativa Educațională Planul Jena;
TEMA ANUALĂ: Conviețuire
SUBTEMA: ÎMPREUNĂ FORMĂM O LUME
TEMA SĂPTĂMÂNII: Mama- iubire, speranță și dor, ea pentru mine este izvor!
TEMA ACTIVITĂŢII: Cei 40 de mucenici !
ELEMENTE COMPONENTE ALE ACTIVITĂŢII INTEGRATE:

I. CERC DE PLANIFICARE ȘI ORGANIZARE A ZILEI

II. J.A.L.A. 1 (jocuri şi activităţi liber alese)


1. COLŢUL ATELIER DE LUCRU: “Brutarii- preparăm mucenici ”,
2. COLŢUL ȘTIINȚĂ: Ne jucăm cu formele geometrice - Tabel cu dublă intrare
(forme geometrice, culoare, mărime)
3. COLȚUL LECTURĂ ȘI ASCULTARE: Semne de primăvară- exersare semne
grafice.

III. A.D.E. : D.L.C -” „Povestea celor 40 mucenici” (curs grup de bază)

PERIOADĂ COMPACTĂ:
 D.O.S– Tablou pemtru mama( nivel II), Mucenicii ( nivel I) (curs grup de bază).
 Activităţi independente pe colțuri.(rezolvarea de sarcinii individuale în funcție de
timpul rămas)

IV. J.A.L.A. 2: JOCUL DE MIȘCARE: ” Scaunele”


Dimensiuni ale dezvoltării:
1. Mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute;
2. Mesaje orale în diverse situații de comunicare;
3. Premise în ale citirii și scrierii, în contexte de comunicare cunoscute;
1. Curiozitate, interes și inițiativă în învățare.
3. Activare și manifestare a potențialului creativ.

Comportamente vizate:
1.1 Exersează, cu sprijin, ascultarea activă a unui mesaj pentru înțelegerea și
receptarea lui (comunicare receptivă).
1.2 Demonstrează înțelegerea unui mesaj oral prin valorificarea ideilor,
emoțiilor, semnificației, etc. (comunicare expresivă).
2.1 Demonstrează capacitate de comunicare clară a unor idei, nevoi, curiozități,
acțiuni, emoții proprii (comunicare expresivă).
2.2 Respectă regulile de exprimare corectă, în diferite contexte de comunicare.
1.1 Manifestarea curiozității și interes pentru experimentarea și învățarea de
lucruri noi.
3.1 Manifestă creativitate în activități diverse.

SCOPUL ACTIVITĂŢII: Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală, de înțelegere și


utilizare corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale; Valorificarea deprinderilor de
lucru însușite în realizarea unei lucrări practice.

OBIECTIVE:

O1 - să traseze diferite tipuri de linii;


O2 - să modeleze coca prin mișcări circulare realizând sarcina trasată ;
O3 – să completeze tabelul cu dublă intrare, respectând cerințele de lucru prezentate;
O4 -să redea pe scurt conținutul povestirii;
O5 - să se exprime corect din punct de vedere gramatical în propoziții simple;
O6 - să identifice materialele puse la dispozitie;
O7 - să respecte etapele procesului tehnologic;
O8 - să aplice reguli de comportament civilizat și de igienă personală, colectivă ;
O9 - să respecte regulile jocului.
STRATEGII DIDACTICE:

Metode şi procedee: explicaţia, demonstraţia, conversaţia, exerciţiul, problematizarea,

Material didactic: aluat, șorțulețe, baticuțe, creioane colorate, carioca, rondele din
lemn, pietre, adeziv, pensule din silicon, miere, miez de nucă, mucenici, video-proiector,
laptop, planșe PPT, e-book.

FORME DE ORGANIZARE: frontal, individual și în grup.

BIBLIOGRAFIE:

1. Curriculum pentru educație timpurie 2019;


2. Suport pentru explicitarea și întelegerea unor concepte și instrumente cu care operează
curriculumul pentru educatie timpurie;
3. Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere până
la 7 ani;
4. Cuciureanu. M.-Educația altfel, Peter Petersen și modelul Planului Jena, Ed. Cartea
Universitară, București, 2006.
5. Bianca Gai,Călin Iepure, Răzvan Curcubătă, Bogdan Vaida-Jocuri didactice- 100 de jocuri
didactice ce pot fi folosite la școală, online, acasă sau chiar în pandemie,Ed. Taida, Iaș,
2021

SCENARIUL ACTIVITĂŢII
Activitatea debutează imediat ce preșcolarii ajung în sala de grupă. După salut,
igienizare și așezarea pozei pentru prezență, aceștia se așează pentrul cercul deschis. Când
subiectul cercului deschis nu mai prezintă interes, le voi prezenta copiilor activitățile ce se vor
desfășura la colțurile deschise conform temei.
Pentru o bună derulare a Jocurilor și activităților liber alese voi deschide următoarele
colțuri :
 Colțul lectură și ascultare- aici veți uni punnctele pentru a întregi semnele de
primăvară;
 Colțul de Științe- la acest colt veți completa tabelul cu dublă intare respectând
cerințele;
 Colțul Atelier de lucru – la acesta veți face aluat din făină, apă și sare, din care
veți modela mucenici, care vor fi duși la copt și îi vom savura împreună la
plecare;
Prin tranziția ”Mișcăm degețelele ….” voi trece la activitatea pe Domeniul experențial
DLC- Povestea celor 40 de mucenici.
Captarea atenției o voi realiza prin prezentarea unor icoane, le voi da câteva indicații
despre acestea.
Pentru a începe povestirea propri-zisă voi adresa copiilor următoarea întrebare:
” Cine știe ce sărbătorim astăzi? ” Anunț titlul povești ,, Sfinții 40 de Mucenici din
Sevastia”, le explic preșcolarilor ce sunt „sfinții” şi îi voi ruga să fie foarte atenţi, deoarece
împreună vom afla lucruri intresante despre trecut. Expunerea este adaptată nivelului de
înţelegere al copiilor folosind metode şi procedee care să capteze interesul acestora. Pe
parcursul povestirii voi urmări planul de idei și voi explica cuvintele noi.
1. Cum se numește povestea noastră de astăzi?
2. Câți ostași credeau în Dumnezeu?
3. Cine îi obliga să creadă în zei?
4. Ce au pățit cei 40 de ostași dacă au refuzat să se închine zeilor?
5. Ce făceau mucenici noaptea?
6. Cine a venit noaptea să le vorbească?
7. Cu ce au fost bătuți cei 40 de mucenici?
8. Unde au fost duși mucenicii și au stat într-o noapte geroasă?
9. Ce s-a întâmplat cu aceștea?
Rutina :
Este ora 10, pauză luăm
Și la spălător acum ne-ndreptăm,
Mâinile le săpunim,
Apoi bine le clătim
De microbi să ne ferim,
Să nu ne îmbolnăvim.
Sănătoși mereu să fim !

CURS DE BAZĂ DOS

Prin tranziția ”Bat din palme....„ vom trece la următoarea parte a activităţii. Preșcolarii
de nivel II vor executa un tablou pentru mama cu elemente din natură și cei de nivel I vor da
cu miere și nucă mucenicii împreună cu mama de sprijin.
Intuiesc cu cele două grupuri de nivel, separat materialele , apoi voi explica și
demonstra modul de lucru. Voi evidenția modul de utilizare al materialelor, acuratețea
lucrării. Încălzirea mușchilor mici ai mâinii se realizează conform mișcărilor sugerate: boboc-
floare, “Mișcăm degețelele”, frământarea aluatului, cântatul la pian. Voi observa modul de
lucru și voi încuraja și stimula permanent copiii. Vor fi ajutați copiii care solicită acest lucru.
La finalizarea sarcinilor fac aprecieri generale si individuale asupra modului în care s-a
desfășurat activitatea.

MOMENT DE LITERAȚIE e-book https://www.twinkl.ro/resource/magie-cu-palarie-


ebook-ro2-llr-1628075307

JOCUL DE MIȘCARE: ” Scaunele”-J.A.L.A 2:


Scopul: dezvoltarea aptitudinilor motrice
Materiale: scaune
Pregatirea jocului: Se trage la sorţi un conducator de joc. Se delimitează suprafaţa de
joc.
Desfăşurarea: Jucătorii sunt aşezaţi pe scaunele care sunt dispuse într-un cerc larg.
Conducătorul jocului, în picioare în mijlocul cercului, întreabă la întâmplare un copil dacă îi
place locul ocupat. Dacă răspunsul este:
 Îmi place!
va trece mai departe cu întrebarea. Dacă răspunsul este:
 Nu-mi place!,
La comanda Caută alt loc! toţi se ridică şi aleargă să ocupe alt scaun. La cursă
participă şi conducătorul jocului. Jucătorul rămas fără loc devine conducător şi jocul continuă.
Indicaţii: După trei răspunsuri
 Îmi place locul!,
următorul trebuie să fie
 Nu-mi place!
Cercul de evaluarea zilei - Voi preciza încă o dată tema activității și ce anume au
făcut, prin întrebări adresate copiilor, se fac aprecieri verbale asupra desfășurării activității.
”V-a plăcut ziua de astăzi? Cum v-ați simțit? Ce am făcut astăzi, unde v-ați jucat?”
Răsplata finalizării activităţilor sunt mucenicii cu miere și nucă .

RUTINĂ :

 Salutul de final
Dragă Grădiniță,
Acum plec acasă !
Dragă Grădiniță,
Casa mea frumoasă !
Am să vin și mâine,
Mult mă veselesc,
Dragă Grădiniță,
Fiindcă te iubesc!

 Fixarea fotografiilor la panoul de afișaj.

POVESTEA Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia


 
In fiecare an, la începutul primăverii, în ziua de 9 martie, creștinii ortodocși
sărbătoresc pe cei 40 de mucenici din Sevastia Armeniei.
Povestea celor 40 de mucenici din Sevastia se petrece în secolul IV, în timpul împărăției lui
Liciniu (308-324), când creștinii erau adesea pedepsiți pentru credința lor. Pe atunci, în
cetatea Sevastia era un voievod de oaste (general) pe nume Agricolae, mare dușman al celor
care credeau în Iisus Hristos. Hotărându-se ca toți ostașii sunt datori să aducă jertfe zeilor,
Agricolae a aflat cu mânie ca 40 dintre soldații săi sunt creștini și nu vor să asculte această
poruncă.
În fruntea lor se aflau trei viteji, greu încercați în războaie, pe nume Chiron, Candid și
Domos. Chemându-i la el, Agricolae le-a spus cu vorbe meșteșugite: “Precum în razboaie ați
luptat vitejește pentru împăratul nostru, tot așa și acum arătați-vă credința și aduceți jertfele
poruncite. Alegeți: ori vă supuneți, ori veți înceta de a mai fi oșteni și veți fi chinuiți!”. Și îi
aruncă pe toți în temniță.
Stând ei acolo și cântând psalmi întreaga noapte, iată că li se arată chiar Domnul Iisus
Hristos, care îi îmbărbăta să rabde până la capăt toate chinurile care vor veni peste ei.
După șapte zile, sosind și un alt general, Lisie, cei patruzeci de soldați au fost scoși din
temniță și aduși la judecată, în fața celor doi tirani. Văzând că nu acceptă să se închine zeilor,
ei au poruncit ca mucenicii să fie loviți cu pietre. Insă, din voia Domnului, pietrele își
greșeau ținta și se întorceau asupra celor care le aruncau. Când însuși Agricolae, mânios, a
luat o piatră și a aruncat-o asupra unuia dintre sfinți, piatra s-a întors și l-a lovit în față. A
doua zi, voievodul a poruncit ca toți cei patruzeci de sfinți să fie aruncați într-un iezer (lac
adânc de munte) care se afla în apropiere. Apa acestui iezer era foarte rece, căci afară era un
ger cumplit. Venind noaptea, unul dintre ei, nemaiputând răbda, a ieșit din lac, dar a murit pe
loc. Ostașii de pe margine, care îi păzeau, adormiseră, numai străjerul temniței nu dormea. El
a fost atât de impresionat de cele petrecute și de credința celor patruzeci de mucenici, încât a
intrat în apa rece, strigând: “Și eu sunt un creștin!”. Numele său era Aglaie.
A doua zi de dimineață, cei doi generali au mers pe malul iezerului și s-au mirat că
oamenii din apă erau încă în viață. Manioși, ei au poruncit ca sfinții să fie scoși de acolo și să
fie omorații prin chinuri cumplite. Iar ei, dându-și sufletele în mâinile Domnului, se bucurau
că s-au mântuit și nu s-au lepădat de Iisus Hristos.
Pentru a nu mai rămâne nimic din trupurile mucenicilor, Agricolae a poruncit ca ele
să fie arse, iar oasele să fie aruncate într-un râu din apropiere. Dar nimic din toate acestea nu
s-a pierdut, căci după trei zile, episcopul Petru din acea cetate, a mers noaptea pe malul râului
împreună cu alți creștini și au adunat de acolo toate oasele sfinților, căci erau luminoase, astfel
încât puteau fi vazute și în întuneric. Ele s-au pastrat până în ziua de astăzi. Părticele din
moaștele celor patruzeci de mucenici se găsesc în multe locuri ale lumii și chiar și în țara
noastră, în câteva biserici, unde credincioșii ortodocși vin și se închină cu evlavie.
Aceasta e legenda celor 40 de mucenici din Sevastia.
POVESTEA Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia
(adaptată la nivel preșcolar)
A fost odată cu mult timp în urmă, un loc numit Sevastia. Acest loc era condus de un
împărat care nu iubea oameni ce credeau în Doamne-Doamne. Acesta avea un
general( conducător de soldați) care era la fel ca el la suflet și îl punea să îi pedepsescă pe toți
oamenii care credeau în Dumnezeu.

Într-una din zile, generalul a aflat că în oastea ce o conducea existau 40 de


ostași( soldați) care se rugau și îl iubeau pe Dumnezeu, atunci acesta i-a chemat în fața lui și i-
a pus să aleagă. Dacă aceștea începeau să se roage zeilor, îi oprea în oastea lui, iar dacă nu,
renunțau să se încine Lui Dumnezeu erau aspru pedepsiți. Mucenicii au ales calea Celui de
sus, adică a lui Dumnezeu, așa că au fost aruncați în temniță( închisoare).

În nopțile în care ei stăteau acolo, cântau psalmii( cântece religioase). Într-o noapte ,
Domnul Iisus Hristos li se arătă și îi încurajă pe aceștea pentru a trece mai ușor peste
pedepsele ce vor veni.

După șapte zile în Sevastria a venit un alt general și când a auzit că cei 40 de ostași nu
renunță la dragostea lor față de Dumnezeu, i-a scos din temniță și le-a dat o altă pedeapsă.
Cei 40 de mucenicii au fost bătuți cu pietre. Dar ce să vezi? Aceștea erau magici, pentru că ei
au fost protejați de Dumnezeu și nici-o piatră nu ajungea să îi lovească, ci dimpotrivă pietrele
se întorceau și îi lovea pe cei care le aruncau. Văzând acest miracol însuși, unul dintre
generali a aruncat cu piatra, dar aceasta îi lovi obrazul. A doua zi generalul a poruncit ca
mucenicii să fie duși într-un iezer( lac de munte) și lăsați acolo peste noapte. Cum afară era un
ger cumplit unul a cedat și a ieșit, însă i-a luat locul paznicul închisorii care văzându-i pe
mucenici ce credință au, a decis să îi urmeze strigând ” Și eu sunt creștin!”.

Dis de dimineață , cei doi generali au mers să vadă ce fac cei 40 de mucenicii și
pentru că aceștea erau tot acolo și se rugau, generali înfuriați i-a lăsat tot acolo până când se
vor răzgândi.

Acest lucru nu s-a întâmplat, iar cei 40 de mucenicii s-au transformat în steluțe, lăsând
în urma lor pietricele fosforescente. Acestea au fost strânse în următoarea noapte de pe malul
lacului de către episcopal cetății pe nume Petru ți alți credincioși. Aceste pietricele există și
azi în toate colțurile lumii, chear și în țara noastră. Ele se numesc moaște, iar oamenii care
cred în Doamne –Doamne și în minunile Lui se încină cu evlavie(credință).

Aceasta a fost povestea celor 40 de mucenicii.

Noi sărbătorim această zi, pe data de 9 martie și drept recunoștință față de ce au


îndurat acei ostași viteji pentru credința lor, pregătim colăcei din cocă și îi dăm cu miere și
nucă.

S-ar putea să vă placă și