Despre Atașament

Citat:

O străveche poveste sufită ne spune că într-un ținut din Orientul Mijlociu trăia
cândva un rege care veșnic oscila între fericire și deznădejde. Cel mai
neînsemnat lucru îi provoca supărare mare și disperare...A venit și timpul când
regele s-a simțit obosit de el însuși și de viața lui și a căutat o cale de ieșire. A
trimis după un înțelept care trăia în regatul lui și care avea renumele de a fi
iluminat. Când înțeleptul a sosit, regele i-a spus: Vreau să fiu asemenea ție. Îmi
poți da ceva care să-mi ofere echilibru, seninătate și înțelepciune? Îți voi plăti
cât îmi vei cere.

Înțeleptul a răspuns: Cred că ți-aș putea fi de ajutor. Dar prețul este atât de
mare încât tot regatul nu ți-ar ajunge ca să-l plătești. De aceea îți voi da un
remediu în chip de cadou, dacă îi vei acorda respectul cuvenit. Regele l-a
asigurat de acest lucru...

Câteva săptămâni mai târziu înțeleptul s-a întors și i-a înmânat regelui o cutie
ornamentată și încrustată cu jad. Regle a deschis cutia și a găsit înăuntru un inel
de aur, simplu, pe care erau înscrise niște litere. Regele a citit: Și aceasta va
trece.

Care este semnificația? , a întrebat regele. Înțeleptul i-a spus: Poartă mereu
inelul acesta. Indiferent ce se întâmplă, înainte să etichetezi cu cuvintele bun
sau rău, atinge acest inel și citește ce este scris. În felul acesta vei fi mereu în
pace.

Și aceasta va trece. Ce anume face ca aceste cuvinte simple să aibă atâta

putere?

La o privire superficială poate părea că , deși cuvintele acestea vor oferi

mângâiere în situațiile grele, ele ar diminua totodată bucuria produsă de
lucrurile bune ale vieții: - Nu fii prea fericit pentru că nu va dura.
*

Cuvintele înscrise în inel nu spun că n-ar trebui să vă bucurați de ceea ce este

bun în viață, dar nici nu au doar rolul de a oferi mângâiere în suferință. Scopul
lor este mai profund: acela de a vă face conștienți de efemeritatea fiecărei
situații, efemeritate datorată faptului că orice formă, fie că e rea sau bună, este
trecătoare. Când deveniți conștienți de faptul că toate formele sunt trecătoare,
atașamentul vostru față de ele scade, iar voi încetați, într-o anumită măsură, să
vă mai identificați cu ele. A fi detașat nu înseamnă că nu vă mai puteți bucura
de de ceea ce are lumea bun de oferit. De fapt, toate lucrurile sunt trecătoare
și inevitabil supuse schimbării, vă puteți bucura de plăcerile lumii atât cât
durează ele, fără teama că le pierdeți, fără neliniștea legată de viitor. Când
sunteți detașați, vă situați pe o poziție avantajoasă, de unde priviți
evenimentele vieții voastre fără a mai fi captivii lor.

Deveniți asemenea unui astronaut care vede planeta Pământ înconjurată de

vastitatea spațiului și realizează un adevăr paradoxal: Pământul este prețios,
dar în același timp insignifiant.

Admițând că: Și aceasta va trece, deveniți detașați iar împreună cu detașarea

apare și o altă dimensiune în viața voastră – spațiul interior.

Detașarea, alături de lipsa de judecată și a rezistenței interioare vă oferă

accesul la dimensiunea respectivă.

Atunci când nu mai sunteți total identificați cu formele, conștiința – adică, ceea
ce sunteți – este eliberată din întemnițarea ei în formă. Eliberarea aceasta
înseamnă apariția spațiului interior. El vine ca o liniște, o subtilă pace adânc
înrădăcinată înlăuntrul vostru, una care rămâne și în situații aparent rele.

Și aceasta va trece. Brusc, în jurul evenimentului există spațiu. Există spațiu și în

jurul emoțiilor pozitive și negative, chiar și în jurul durerii. Și, mai presus de
toate, există spațiu între gândurile voastre. Iar în spațiul acesta ia naștere un
sentiment de pace care nu aparține acestei lumi, căci lumea aceasta este formă
iar pacea este spațiu. Aceasta este pacea lui Dumnezeu.

Acum puteți savura și onora lucrurile aceste lumi fără să le atribuiți o

semnificație și o importanță pe care nu le au. Puteți lua parte la dansul creației
și puteți fi activi fără să nutriți atașament față de rezultat și fără să formulați
cerințe exagerate de la lumea aceasta: împlinește-mă, adu-mi fericirea, fă-mă
să mă simt în siguranță, spune-mi cine sunt.

Lumea nu vă poate da toate acestea, iar când nu mai aveți astfel de așteptări,
toată suferința autoindusă se sfârșește. Toată această suferință este cauzată de
o superevaluare a formelor și o lipsă de conștientizare a dimensiunii spațiului
interior. Câd dimensiunea aceasta este prezentă în viața voastră, vă puteți
bucura de lucruri , de experiențe și de plăcerile simțurilor fără să vă pierdeți în
ele, fără atașament interior față de ele, adică fără să deveniți dependenți de
lume.

Cuvintele Și aceasta va trece reprezintă indicatoare spre realitate. Indicând spre

efemeritatea tuturor formelor, ele indică implicit și către ceea ce este etern.
Doar ceea ce este etern în voi poate recunoaște efemerul, ca efemer.

Din : Un pământ nou. Trezirea conștiinței umane, de Eckhart Tolle, p. 185-186