Despre adolescenta

Adolescenta reprezinta o etapa de tranzitie ce face legatura intre stadiul de copil si cel de adult.
Iesirea din copilarie si transformarea intr-o persoana matura inseamna de multe ori presiuni
suportate cu greu, ce pot atrage dupa ele adevarate furtuni intrafamiliale.
Perioada adolescentei e marcata de probleme specifice.
Acum e momentul stabilirii identitatii de sine, cu clarificarea elementelor sale componente: fizica,
sexuala, vocationala, moral – spiritual.
Din punct de vedere fizic, incepand de la pubertate (pe care unii autori o considera substadiu al
adolescentei) au loc modificari constitutionale, cu cresteri in inaltime si greutate, cresteri osoase si
musculare nu intotdeuna concordante, ceea ce uneori inseamna o dizarmonie in aspectul general
care determina preocupari deosebite legate de corpul aflat in dezvoltare, sentimente de
nemultumire, conflicte in incercarea de acceptare a unei noi imagini. Desi aparent minore,
dificultatile pot deveni adevarate probleme existentiale. Acestor schimbari li se adauga explozia
hormonala, cu rol in maturizarea biologica. Apar transformari ale caracterelor sexuale primare si
apar caracterele sexuale secundare, specifice fiecarui gen. Modificarile fizice cu care se confrunta
adolescentul presupun un efort foarte mare de adaptare al acestuia. Spre sfarsitul adolescentei,
disproportiile se amelioreaza si dispar, lucrurile se echilibreaza, metamorfoza se desavarseste,
lasand tanarului adult un corp format, cu trasaturi bine definite ale chipului formand astfel o clara
identitate fizica.
In acelasi timp se finalizeaza si etapa de maturizare sexuala. Daca primele impulsuri sexuale
seamana deruta in mintea si corpul adolescentului, odata cu castigarea controlului asupra acestora
si odata cu stabilizarea functionarii hormonale, intrarea in urmatoarea etapa a vietii, cea de adult,
inseamna si stabilirea identitatii sale sexuale. Un rol important revine aici modelelor parentale, ce
influenteaza adoptarea de roluri specifice de gen. De asemenea, in cristalizarea identitatii sexuale
elemente esentiale deriva din interactiunea cu persoane de sex opus. Adolescenta deschide in
general fereastra ce permite primele legaturi sentimentale, in care se infiripa primele relatii
romantice si apar cele dintai experiente intime, iar modul in care adolescentul se confrunta cu
aceste noi ipostaze isi pune amprenta asupra laturii sale sexuale.
Adolescenta reprezinta de asemenea un punct de rascruce din punct de vedere al vocatiei:
momentul de alegere a carierei. Daca pana acum copilul a mers pur si simplu la scoala si a urmat
o programa scolara stabilita de altii, acum se ajunge la o intersectie, unde fiecare drum inseamna o
directie profesionala care va aduce succese sau esecuri. Dar cat de grea este alegerea cand
directiile sunt atat de multe, cand dorintele adolescentului nu sunt vazute ca cele mai “profitabile”
de catre cei din jur, cand toti ii spun “sa faci cea mai buna alegere!”. De multe ori acesta e
momentul in care se renunta la copilarie si la visurile frumoase construite de la intrebarea
standard: “Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”, momentul cand planurile se confrunta (si cel mai
des pierd) cu realitatea. Desigur, sunt si cazuri in care exista un talent sau un interes deosebit pe o
directie binecunoscuta din copilarie, cazuri in care identitatea vocationala e stabilita din timp,
trecerea prin adolescenta nefiind decat o etapa oarecare din drumul spre realizarea telului. Dar
aceasta se intampla mai rar. In mod obisnuit, alegerea inseamna lungi dezbateri in familie, multe
framantari individuale intr-o incercare obositoare de a descoperi adevarata chemare. Din pacate,
putini adolescenti realizeaza ca deciziile pot fi schimbate pe parcurs, ca de pe orice drum poti sa te
intorci, ca a te razgandi nu e un capat de tara. Fara o constientizare a acestor lucruri, decizia pare o
sentinta pe viata, ceea ce contribuie negativ la echilibrul adolescentului.
O alta sarcina specifica acestei perioade este stabilirea unei identitati moral-spirituale, ceea ce face
referire la dimensiunile etice ale fiecarui om, la principiile ce vor servi drept constitutie de-a
lungul vietii, la tot ce poate insemna spiritualitate. E etapa in care dezvoltarea morala atinge
nivelul de autoacceptare, de complianta voluntara la etica, depasind stadiul preconventional
(acceptarea deciziilor pentru evitarea pedepsei) si pe cel al conformitatii conventionale cu rolul
(acceptarea deciziilor pentru mentinerea prieteniilor) (L. Kohlberg).
Aceste procese de formare au loc simultan, sub o dubla influenta – interioara, prin presiunea de
dezvoltare si maturare fireasca, inscrisa in structura biologica predeterminata, si exterioara,
incluzand aici mediul familial, scolar si social. Dificultatile deriva din gradul de adaptare al
fiecareia din aceste identitati la standardele impuse de cele trei mari grupuri obisnuite de influenta
externe. Situatia optima e cea in care identitatea se conformeaza cerintelor mediului. Cand aceasta
nu se intampla, adolescentii o resimt profund si dezvolta comportamente particulare, relativ
specifice. O varianta este retragerea in sine, cu tendinta la izolare intr-o lume interioara, in care
scad contactele cu colegi, prieteni, familie, cu ore lungi de autoanaliza, nemultumiri, ruminatii
existentiale, ajungand deseori la cautarea propriului sens, cu intrebari (pseudo) filosofice despre
destinul ca individ, destinul intregii omeniri. O a doua varianta este razvratirea impotriva a tot ce
poate insemna autoritate, din cauza unor standarde si limite considerate prea inguste, ingradind
aspiratii si dorinte neconforme cu normele acesteia. E cazul adolescentului care incepe sa
lipseasca de la ore, se cearta cu profesorii, pleaca de acasa, refuza regulile familiei si sfaturile
celor mai varstnici ca el, isi gaseste aliati in prieteni care la randul lor par a se sufoca in legile
nescrise ce pun granite atunci cand libertatea devine un risc. Cele doua situatii problematice
standard sunt doua pozitii extreme. In prima individul isi dezvolta un univers interior vast pe care
vrea sa il stapaneasca, in timp ce prin comportamentul lui pare a se considera prea mic fata de
lumea exteriora. In a doua exista preocuparea tanarului de a-si creste libertatea spre a cuceri lumea
din jur, parand prea mare pentru lumea asta mica, cu prea putin timp de a se uita in propriul suflet.
In momentul in care negocierea intre individ si mediu aseaza frontierele propriei identitati la o
distanta satisfacatoare pentru ambele tabere, criza se rezolva, pas esential in drumul la capatul
caruia de afla stadiul de adult.
Ce se intampla intr-o familie cand copilul isi incepe batalia de cucerire a propriei identitati?
Trecerea copilului prin adolescenta corespunde unei noi etape a ciclului vietii de familie, etapa cu
sarcini de dezvoltare specifice ce presupune un efort nou al intregii familiei in depasirea cu bine a
momentului de vulnerabilitate. Modificarile din interiorul familiei au ca punct de plecare noua
identitate de sine pe care adolescentul si-o formeaza, structurandu-se ca adult. Batand la usile
maturitatii, el are nevoie de recunoasterea acestui statut, ceea ce inseamna atat auto-adaptare cat si
adaptarea familiei sale la identitatea conturata. In interiorul familiei, schimbarea rolului generic de
copil cu cel de adult atrage deseori dupa sine un dezechilibru al homeostaziei. Pentru parinti,
copilul ramane pentru totdeauna un copil, de aceea acceptarea lui ca adult este adesea un proces
dificil, in care si parintii sunt nevoiti sa isi reajusteze asteptari, ganduri, dorinte, emotii.
Ce se modifica?
Granitele interpersonale. In nevoia de cristalizare a propriului eu, de a-si gasi limitele identitatii
sale de acum singularizate, apare o rigidizare a granitelor interpersonale. Adolescentul, fie prin
retragere in sine, fie printr-o atitudine rebela marcheaza o ruptura fata de sistemul familial, si
indeosebi fata de parinti, din cauza dorintei sale de independenta. Acestia observa schimbarea si
au senzatia ca nu-si mai recunosc copilul. Daca inainte acesta era deschis fata de ei, avea dese
manifestari emotionale pozitive, le solicita ajutorul si sfatul, acum el se inchide intr-o lume a lui
(care poate fi camera sa ori grupul de prieteni), nu le mai vorbeste despre ce face si ce simte, nu
mai tine cont de opiniile lor. Parintii reactioneaza uneori foarte puternic la aceste manifestari,
catalogandu-le ca „lipsa de respect”, „copilarii”, „pretentii exagerate”, „consecinte ale unui
anturaj prost” ceea ce duce, evident, la certuri, discutii aprinse si sentimente de suferinta si
neintelegere de ambele parti.
Regulile. Un punct esential pentru evitarea sau ameliorarea conflictelor adolescent/parinti il
reprezinta renegocierea regulilor. Desi sunt constienti ca a trai intr-o societate, de orice fel,
presupune conformarea la niste norme, intre adolescenti si „regula” se da o lupta de principiu, ce e
motivata de aceeasi nevoie de independenta, unicitate si libertate. Astfel, cautarea acelor limite
proprii inseamna fortarea vechilor reguli stabilite in interiorul familiei, necesitatea adolescentului
concretizandu-se in scaderea controlului parintilor. Reguli de genul: „la ora 9 seara esti in casa”,
„nu ai voie sa lipsesti noaptea de acasa”, „nu poti fi prieten cu x, y pentru ca te influenteaza in
mod negativ”, „la calculator stai maxim 1 ora pe zi”, „nu pleci singur in vacante”, „situatia
scoalara iti e verificata lunar prin discutia cu dirigintele”, „trebuie sa stim despre fiecare prieten
nou”, desi acceptate usor ca si copil, acum sunt vazute ca si constrangeri si limitari ale libertatii si
obliga la o reevaluare ce va fi facuta cu multe precautii pentru ca autoritatea parintilor sa nu fie
complet redusa la tacere.
Responsabilitatile. Statutul spre care se tinde, cel de adult, presupune atat drepturi cat si indatoriri.
Libertate si independenta vin impreuna cu obligativitatea de asumare a unor noi responsabilitati.
Aceasta inseamna preluarea unor sarcini casnice, asumarea consecintelor ce deriva din anumite
decizii, implicare responsabila in alegerile facute (de la grupul de prieteni, la modul de petrecere a
timpului liber si pana la directia carierei). Cresterea gradului de responsabilizare se afla in
legatura cu un alt pas important in evolutia familiei din perioada aceasta, aceea a implicarii
adolescentului in decizii dand cuvantului sau greutate mult mai mare, pas care determina nevoia
unei reechilibrari a fortelor in jocul de putere specific familiei.
Ce inseamna terapia sistemica pentru o familie cu adolescenti?
Rolul de parinte presupune asigurarea confortului material si emotional pentru o dezvoltare
armonioasa a copilului, pentru pregatirea acestuia pentru viata de adult, modelandu-l astfel incat
sa fie o persoana flexibila, care sa reuseasca sa se adapteze provocarilor si neprevazutului si in
acelasi timp sa ramana el insusi. A fi parinte inseamna ani intregi de grija, dragoste, intelegere si
protectie, de preocupari permanente pentru siguranta fizica si emotionala. Inseamna eforturi de a
controla mediul pentru a proteja fiinta mica si initial neajutorata. Momentul adolescentei, ultima
treapta ce separa copilaria de maturitate e cel in care parintele trebuie sa renunte la tot ce a facut
pana atunci, sa aiba incredere in investitia pe care a facut-o pana acolo, ceea ce poate fi extrem de
dificil. Confuzia, ambivalenta, nelinistea nu sunt doar apanajul sufletului adolescentin ci si a celui
parintesc. In acest fel si in acest punct apar neintelegeri si conflicte intre cele doua „tabere” care
se vad puse pe pozitii antagonice desi amandoua au aceleasi interese.
In terapie poate intra adolescentul, parintii sau intreaga familie.
De cele mai multe ori, terapia vizeaza imbunatatirea comunicarii intre copil si parinti, pentru ca in
majoritatea cazurilor cele doua parti nu isi gasesc o cale eficienta de a comunica, desi telurile lor
sunt aceleasi. Terapia individuala sistemica de adreseaza adolescentului si include mai multe
nivele, avand ca obiective: acceptarea propriei identitati, procesul de cristalizare a personalitatii,
evaluarea si imbunatirea imaginii de sine si secundar a autostimei, exprimarea matura a opiniilor
si sustinerea acestora, reglajul optim al limitelor personale, clarificarea de concepte precum
libertatea, independenta, procesul decizional si relativizarea semnificatiilor acestora, evidentierea
rolului parintilor, diferentierea intre intentie si comportamentul de punere in practica a intentiei,
invatarea tehnicilor de negociere, stratificarea eficienta a prioritatilor s.a.. In terapia de familie se
urmaresc: evidentierea circularitatii, impartirea echitabila a responsabilitatii pentru atmosfera
intrafamiliala, necesitatea modificarii granitelor, responsabilizarea adolescentului si
deresponsabilizarea partiala a parintilor, acordarea de suport emotional atat adolescentului cat si
sistemului parental. Alte probleme si situatii ce necesita interventie sunt: existenta unor sarcini
nerezolvate in etape anterioare ale vietii de familie care fragilizeaza suplimentar sistemul, presiuni
din partea unor suprasisteme sau sisteme cu care se interactioneaza, dezvoltarea unor simptome
grave ce fac necesara prezenta altor specialisti etc.
Trecerea prin adolescenta este in concluzie un proces dificil pentru intreaga familie, care
destabilizeaza echilibrul dinamic construit pana atunci. Este practic o etapa revolutionara ce
rareori trece fara framantari, in care cei doi parteneri ai asa-zis-ului conflict (adolescent / parinti)
se redefinesc si se transforma reciproc, motiv pentru care, pentru o scurta perioada de timp, nu
reusesc parca sa se mai recunoasca. Ei au nevoie de ceva vreme sa se redescopere reciproc, sa
invete sa se accepte si sa se inteleaga chiar daca la finele perioadei isi vorbesc de pe cu totul alte
pozitii decat pana atunci. Adolescenta este acel moment in care e nevoie de o anumita distanta
pentru desavarsirea unui Eu matur, crisalida care asigura o scurta ruptura de mediu necesara
metamorfozei de la copil la adult.