ABSTINENT, ABSTINENŢI

Abstinent, -ă, abstinenţi, -te s. m. f. Persoană care îşi impune restricţii de la mâncare, băutură,
satisfacerea unor necesităţi fiziologice etc. [fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis]

ACOSTA, ACOSTEZ
Acosta, acostez vb. I. 1. intranz. A apropia o navă de o altă navă, de ţărm, de chei etc. 2. tranz.
Fig. A aborda pe cineva. [fr. accoster]

ACREDITIV, ACREDITIVE
Acreditiv, acreditive s. n. 1. Sumă de bani rezervată de un cumpărător din contul său bancar
pentru plata furnizorilor în momentul livrării mărfurilor. 2. Document financiar de decontare prin
intermediul băncii sau al unei case de economii.

ACROŞA, ACROŞEZ
Acroşa, acroşez vb. I. tranz. 1. A atârna, a agăţa, a prinde. 2. (Sport.) A intercepta mingea în
aer. A opri pucul la hochei. [fr. accrocher]

ACURATEŢE
Acurateţe s. f. Exactitate în executarea unui lucru. [it. accura-tezza]

ACUT
Acut, -ă, acuţi, -te adj. 1. Ascuţit, pătrunzător. 2. (D. boli) Cu evoluţie rapidă, cu caracter de
criză. [lat. acutus, it. acuto]

AD LITTERAM
Ad litteram loc. adv. Cuvânt cu cuvânt, literă cu literă; întocmai, literal, textual. [loc. lat.]

ADDENDA
Addenda s. f. sg. (Latinism) Ceea ce se adaugă la o lucrare pentru a o completa. # ~ corrige
= addendă prin care se şi corectează greşelile dintr-o lucrare. [lat. addenda]

ADMONESTA, ADMONESTEZ
Admonesta, admonestez vb. I. tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru
(pe un subaltern), [fr. admonester]

AFERENT
Aferent, -ă, aferenţi, -te adj. Care este în legătură cu ceva, care depinde de ceva sau decurge
din ceva. [fr. afferent]

AGONIE, AGONII
Agonie, agonii s. f. Stare a organismului care precedă moartea. (îla) în - = muribund. (Fig)
Nelinişte puternică, [fr. agonie, lat. agonia]

ALEATORIU
Aleatoriu, -ie, aleatorii adj. (Jur.) întâmplător, [fr. aleatoire, lat. aleatorius]

ALEGORIE, ALEGORII
Alegorie, alegorii s. f. 1. Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin
mijloace concrete. 2. Operă literară sau plastică folosind această formă de expresie (fabulă,
parabolă etc). [fr. allegorie, lat. allegoria]
ALIENA, ALIENEZ
Aliena, alienez vb. I.1. tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune
etc; a înstrăina. 2. refl. (Livr.) A înnebuni. A deveni ostil societăţii, factorilor de civilizaţie; a se simţi
izolat în societatea modernă, [fr. aliener, lat. alienare]

ALIBI, ALIBIURI
Alibi, alibiuri s. n. 1. Dovadă de nevinovăţie rezultată din constatarea că, la data săvârşirii
infracţiunii, cel învinuit nu se afla la locul săvârşirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un
alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. (îe) A (nu ) avea (nici) un ~ = a (nu) deţine (nici) o
probă, a (nu) avea (nici) o motivare, [fr. alibi]

ALINEAT, ALIENATE
Alineat, alienate s. n. Rând retras într-un text pentru a marca schimbarea ideii; fragment de
text care începe cu un alineat (1). Pasaj în articolele de legi. [fr. alinea]

ALINIAMENT, ALINIAMENTE
Aliniament, aliniamente s. n. 1. Linie dreaptă determinată pe un teren prin poziţia mai multor
puncte sau obiecte; p. ext. poziţia mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. 2.
Porţiune dreaptă din traseul unei căi de comunicaţie cuprinsă între două curbe consecutive, [fr.
alignemenf]

ALMANAH, ALMANAHURI
Almanah, almanahuri s. n. 1. Calendar care cuprinde date de popularizare din diferite domenii.
Volum editat anual, care cuprinde un calendar şi un bogat material beletristic sau de altă natură,
precum şi diverse note informative cu caracter enciclopedic. 2. Publicaţie periodică de literatură,
pentru un anumit domeniu de activitate, [fr. almanach, lat. almanachus]

ALTER EGO
Alter ego s. m. Al doilea eu; persoană identică alteia, încât i se poate substitui. Om de
încredere, prieten nedespărţit, [lat. alter ego]

ALTERA, ALTEREZ
Altera, alterez vb. I.1. refl., tranz. A (se) strica. 2. tranz. A denatura, a falsifica, [fr. alterer, lat
alterare]

ALURĂ
Alură s. f. 1. Fel de a se mişca; mers, umblet; înfăţişare. 2. Mod de deplasare a unui animal. 3.
Ritm în care se desfăşoară o acţiune individuală sau colectivă în întrecerile sportive. 4. Mod în
care se desfăşoară un eveniment, o întâmplare, [fr. allure]

ABJURA
abjurá vb. tr. a renega public o credință, o doctrină, o opinie. (<
fr. abjurer, lat. abiurare)
ABRAZIUNE
abraziúne s. f. 1. roadere a scoarței terestre datorită vântului saucurenților
apei. 2. roadere a unui material prin frecare cu un abraziv. (< fr. abrasion, lat. abrasio)
ABZICE
abzíce vb. tr. a nu admite, a refuza, a dezaproba. (după germ. absagen)
 ABSTRUS
ABSTRÚS, -Ă adj. (Rar) Neclar, confuz, încurcat; abscons.
 ABNEGAȚIE
abnegáție s.f. 1 Atitudinea persoanei care renunță la dorințele, interesele personale în
favoarea altcuiva. Abnegație de sine pentru a se consacra soțului,... copiilor ei (EMIN.). 2
...
 ABHORA
ABHORÁ vb. I. tr. (Rar) A avea dezgust, aversiune, ură față de ceva sau față de cineva.
 ABOMINAȚIÚNE s. f. 1. oroare; ticăloșie. mârșăvie; nelegiuire. 2. (rar) cultul
idolilor, păgânism. (< fr. abomination, lat. abominatio)
 ABULÍE s. f. 1. boală psihică manifestată prin pierderea sau slăbirea voinței.
 ABRACADABRÁNT, -Ă adj. (Rar) Surprinzător, extraordinar; ciudat, bizar.
 ABJÉCȚIE s.f. Faptă abjectă; josnicie; ticăloșie. .
AB ÓVO loc. adv. de la începutul începuturilor. (< lat. ab ovo, de la ou)