Colegiul Farmaciştilor din România

Rolul Vitaminei
în imunitate
Autor
Conf. Univ. Dr. Farm. Adriana Taerel

Cuprins
1. Introducere
2. Structura chimică
3. Surse naturale de acid ascorbic
4. Procesul de biosinteză la plante și animale
5. Farmacocinetica acidului ascorbic
5.1. Absorbția
5.2. Distribuția la nivelul țesuturilor
5.3. Eliminarea vitaminei C
6. Rolul biologic al vitaminei C
6.1. Acidul ascorbic în reglarea proceselor redox la nivel celular
6.2. Cofactor enzimatic în reacții de hidroxilare
6.2.1. Procesul de biosinteză al colagenului
6.2.2. Metabolismul fierului
6.2.3. Procesele de apărare imună
6.2.4. Răspunsul inflamator
6.2.5. Acidul ascorbic - factor de protecție la nivel central, cardiovascular
7. Necesarul zilnic recomandat
8. Indicații terapeutice
8.1. Vitamina C în sarcină
8.2. Efectul vitaminei C asupra răcelii
8.3. Efectul vitaminei C asupra cancerului
9. Suplimentele alimentare cu vitamina C
10. Vitamina C în stări patologice
10.1. Deficitul de vitamina C (scorbutul)
10.2. Hipervitaminoza
11. Interacțiuni
11.1. Interacțiunile acidului ascorbic cu substanțele medicamentoase
11.2. Interacțiunile acidului ascorbic cu substanțe aflate în suplimente alimentare
11.3. Interacțiunile acidului ascorbic cu analizele de laborator
12. Produse farmaceutice ce conțin vitamina C
 1. Introducere
Termenul de „vitamină“ (vita = viață; amină = substanță esențială pentru viață) a fost introdus în 1911 de
biochimistul polonez Casimir Funk (1884-1967). Acesta a identificat acei factori întâlniți în alimentație a
căror carență cauzează diverse maladii: beri-beri, scorbut, pelagră. Prima vitamină descoperită, vitamina
B1, avea în structură o grupare amino, urmând ca factorii descoperiți în continuare să primească denumirea
de vitamine(1).
Vitaminele sunt compuși organici, diferiți de carbohidrați, lipide și proteine, prezente în cantități reduse
în alimente. Descoperite în secolul al XIX-lea, vitaminele sunt micronutrienți care intervin în desfășurarea
unor procese esențiale vieții, precum dezvoltarea, creșterea, reproducerea, nefiind uneori sintetizate de
gazdă în cantități suficiente pentru satisfacerea nevoilor fiziologice(2).
Vitamina C este un compus hidrosolubil, cu rol de antioxidant în reacția cu radicalii liberi. Astfel,
stopează speciile reactive de oxigen și oferă protecție contra oxidării lipidelor, proteinelor și ADN-
ului. Funcționează drept cofactor pentru numeroase enzime, printre care și cele ce intervin în sinteza
colagenului. Carența în vitamina C duce la scorbut, manifestat prin lipsa apetitului, hemoragie, încetinirea
procesului de vindecare, atrofia mușchilor scheletici(2).
La începutul secolului XX, nu era un secret faptul că exista o substanță cu efect antiscorbutic, întâlnită în
anumite legume și fructe. Denumită vitamina C, mulți cercetători au încercat să descopere natura acestui
compus. Cercetătorul Zilva a demonstrat caracterul hidrosolubil, sensibilitatea și instabilitatea vitaminei C
în condiții de căldură, atmosferă încărcată în oxigen, contact cu metale (fier, cupru). În 1932 a fost raportată
izolarea vitaminei C de către două grupuri independente - King și Waugh și Szent-Gyorgyi, urmând sinteza
acestuia din d-sorbitol pe cale chimică(3).

2. Structura chimică
Din punct de vedere structural, vitamina C, cu denumirea IUPAC (R)-3,4-dihidroxi-5((S)-1,2-dihidroxietil)
furan-2 onă, este ϒ-lactona acidului 2,3-dienol-L-gulonic. Prezența unui atom de carbon asimetric face ca
vitamina C să prezinte doi izomeri optici (R, S), dintre care doar unul prezintă activitate biologică (cel din
seria L)(4). O caracteristică esențială a vitaminei C este existența în structură a două grupări alcoolice și
două grupări enolice, responsabile de caracterul puternic acid și de proprietățile reducătoare pe care se
bazează activitatea biologică(5). Enantiomerul biologic activ (L) are grupările en-diolice libere, putând trece
în grupe cetonice(4).

Figura 1. Izomerul biologic activ al acidului ascorbic (L)(6)

Vitamina C se găsește sub două forme redox:

• Forma redusă (acidul ascorbic)
• Forma oxidată (acidul dehidro-ascorbic)
Trecerea între cele două forme se realizează cu ajutorul unei forme intermediare, semiredusă sau
monooxidată, numită acidul mono-dehidroascorbic (SDA). Forma redusă (AA) este responsabilă de
majoritatea acțiunilor vitaminei C, donând electroni pentru diferite reacții chimice. Forma oxidată (DHA)
este retransformată în acid ascorbic. (Vitamin C from the evolutionary perspective).
 Figura 2. Sistemul redox ascorbat-dehidroascorbat(5)

3. Surse naturale de acid ascorbic

Vitamina C nu poate fi sintetizată de om și, prin urmare, provine din aport exogen. Plantele (legumele verzi
și fructele) reprezintă principala sursă recomandată de vitamina C. WHO (World Health Organization) a
recomandat consumul de cel puțin 400 g fructe și legume zilnic pentru asigurarea necesarului de vitamine
și nutrienți(8). Un conținut ridicat în vitamina C prezintă următoarele alimente: măceșe, coacăze negre,
mărar, ardei roșu, lămâi, spanac, lucernă, hrean etc. (tabelul 1)

Tabelul 1. Surse de alimente și conținutul lor în vitamină C(9)

Aliment Miligrame (mg) per porție Procent din (%) DZ*
Ardei roșu, crud, ½ cană 95 158
Suc de portocale, ¾ cană 93 155
Portocală, 1 medie 70 117
Suc de grapefruit , ¾ cană 70 117
Kiwi, 1 mediu 64 107
Ardei verde, crud, ½ cană 60 100
Broccoli, gătit, ½ cană 51 85
Căpșuni, proaspete, ½ cană 49 82
Varză de Brussels, gătit, ½ cană 48 80
Grapefruit, ½ mediu 39 65
Broccoli, crud, ½ cană 39 65
Suc de roșii, ¾ cană 33 55
Pepene galben, ½ cană 29 48
Varză, gătită, ½ cană 28 47
Conopidă, crudă, ½ cană 26 43
Cartof, copt,1 mediu 20 33
Roșie, crudă, 1 medie 17 28
Spanac, gătit, ½ cană 9 15
Mazăre verde, gătită, ½ cană 8 13
*DZ = Doza zilnică
Concentrația de acid ascorbic este diferită la nivel de țesut în cadrul aceleiași plante sau între specii diferite.
Spre exemplu, în frunzele de măr sunt concentrații de peste 500 mg/100 g greutate fruct, acest lucru
dovedind că procesul de fotosinteză depinde de acidul ascorbic. În schimb, în miezul unui măr din specia
„Gala“, concentrația este cu mult mai mică (<5 mg/100 g) (The regulation of ascorbate biosynthesis, 2016).
Există numeroși factori externi care influențează conținutul de acid ascorbic în fructe și legume: condițiile
climatice, diferențele genotipice, metodele de cultivare, dezvoltare și maturare. Intensitatea luminii
în timpul sezonului de creștere are o influență pozitivă asupra conținutului de vitamină C de la nivelul
țesuturilor plantelor. Substanțele cu rol de fertilizare pe bază de nitrogen scad concentrația de vitamina C.
La acestea se adaugă condițiile nefavorabile de păstrare: o atmosferă bogată în oxigen sau dioxid de carbon
(peste 10% CO2). Managementul temperaturii după depozitare este unul dintre cei mai importanți factori.
Prepararea termică a alimentelor prin metode precum prăjirea, fierberea, la care se adaugă timpul de
expunere la căldură, determină degradarea semnificativă a vitaminei(11). Un studiu efectuat pe broccoli a
demonstrat că gătitul cu ajutorul microundelor scade conținutul de acid ascorbic cu 40%, iar fierberea sub
presiune, cu 55%(12). Pe lângă sensibilitatea acesteia la căldură, se observă că exercitarea unor forțe mecanice
asupra alimentelor scade, de asemenea, conținutul în acid ascorbic (stoarcere, zdrobire, lovire)(11).
Studiile au arătat că depozitarea alimentelor bogate în vitamina C (precum zmeura) la o temperatură
scăzută, în prezența zahărului, reduce gradul de degradare al vitaminei(13).
Hidrosolubilitatea este o proprietate a vitaminei C prin care aceasta se dizolvă în apa utilizată la spălarea
și pregătirea alimentelor(4).
Studiile au evidențiat că refrigerarea fructelor și legumelor este o modalitate de prevenire a degradării
acidului ascorbic, conținutul acestuia fiind similar la alimentele proaspete, comparativ cu cele conservate
la temperaturi scăzute(14).

Figura 3. Procentul de retenție a vitaminei C din boabele de mazăre în urma procesării și preparării sub diferite moduri(3)

4. Procesul de biosinteză la plante și animale

Acidul ascorbic este una dintre cele mai importante vitamine, fiind sintetizată de plante, unele
microorganisme și organisme animale (excepție făcând omul, maimuța, cobaiul, unii pești și păsări exotice).
La majoritatea organismelor animale, sinteza acidului ascorbic se desfășoară la nivelul zonei corticale a
glandelor suprarenale și a rinichiului (mamifere), respectiv rinichi (păsări, amfibii și reptile). La mamifere,
sinteza vitaminei C pornește de la glucoză, în timp ce speciile incapabile de sinteză se bazează pe aportul
exogen din surse vegetale(4).
La plante, sinteza are loc în cloroplaste și în țesuturile meristematice, depinzând de un echipament enzimatic
complex (catalaza, citocromoxidaza, peroxidaza, L- gulonolactonoxidaza), de substanțe reducătoare
(glutation, cisteină, homocisteină, carotenoide) și de ioni precum Mn2+, Mo2+, Mg2+, K+(4).
În literatura de specialitate sunt menționate mai multe căi de sinteză. Una dintre ele este calea L-galactozei,
precursorul fiind GDP-D-manoza, transformat în acid L-ascorbic prin patru intermediari, fiecare etapă
fiind catalizată de enzime: GDP-L-galactoza (GDP-D-manoză 3,, 5,-epimerază), L-galactozo-1-fosfat (VTC2/
VTC5, GDP-L-galactoz-fosforilază), L-galactoza (VTC4, L-galactoz-1-P-fosfoterază), L-galactono-1,4-lactona
(L-galactoz-dehidrogenază)(5,15).
Sunt mai mulți factori care intervin în reglarea biosintezei acidului ascorbic la plante: momentul zilei
(nivelul vitaminei C este mai crescut seara deoarece catabolismul este mai intens pe timp de zi), intensitatea
luminii, cantitatea de dioxid de carbon, expresia unor gene(10).

Figura 4. Căile de biosinteză ale acidului ascorbic la plante(5)

La animale, sinteza începe de la D-glucuronat, format din UDP-glucuronat printr-o reacție de hidroliză.
Acesta se transformă în L-gulonat (în prezența unei reductaze aldehidice, parte din familia de aldo-
ceto-reductaze), după care în L-gulonolactoză. Aceasta suferă o reacție de oxidare, cu formarea acidului
L-ascorbic. Această etapă se desfășoară în prezența L-gulonolacton-oxidazei, enzimă absentă la om din
cauza unor mutații.
 Figura 5. Procesul de biosinteză al acidului ascorbic la mamifere(5)

La om, se observă calea pentozo-fosfat prin care L-gulonatul este convertit în L-xiluloză.
Cercetările realizate în anii 1940 au arătat că biosinteza acidului ascorbic este stimulată de unele xenobiotice
(barbiturice, aminopirina, antipirină, cloretona), care determină reacția de hidroliză enzimatică a UDP-
glucuronatului. S-a observat că la animalele tratate cu ascorbat marcat radioactiv și cărora li s-a administrat
pentobarbital sau cloretonă a crescut sinteza zilnică de acid ascorbic (de 4-8 ori mai mult). Studiile au arătat
că inductorii enzimatici acționează doar asupra unei etape din biosinteză, și anume transformarea UDP-
glucozei în D-glucuronat(5).

5. Farmacocinetica acidului ascorbic

5.1. Absorbție
Absorbția vitaminei C sub ambele forme se realizează la nivelul intestinului subțire (duoden și jejun proximal)
(16)
. Aceasta este aproape completă la doze mai mici de 200 mg, însă la creșterea dozei se înregistrează
scăderea gradului de absorbție(7).
Dintr-o doză de 30-180 mg/zi este absorbită aproximativ 70-90% din vitamina C. La doze de peste 1 g/zi,
absorbția scade la mai puțin de 50%(18).
Studiile farmacocinetice au indicat faptul că dozele orale de acid ascorbic de 1,25 g/zi produc concentrații
plasmatice maxime de 135 micromol/l, care sunt de aproximativ două ori mai mari decât cele produse prin
consumul a 200-300 mg/zi de acid ascorbic din alimente bogate în vitamina C. S-a observat că și la doze de
3 g acid ascorbic administrate la interval de 4 ore se produc concentrații plasmatice maxime de numai 220
micromoli/l(19).
Trecerea formei reduse (AA) a vitaminei C prin membrana intestinală are la bază un mecanism transportor
activ dependent de ionii de sodiu. La acesta intervin și cotransportori Na+-acid ascorbic, notați SVCT
(sodium-dependent vitamin C transporters). Forma oxidată (DHA) pătrunde intracelular prin difuzie
facilitată, cu ajutorul transportorilor pentru glucoză (GLUT)(7).

5.2. Distribuția la nivelul țesuturilor

După absorbție, acidul ascorbic ajunge pe cale sangvină la țesuturi, concentrându-se în funcție de
activitatea metabolică a acestora. Se distribuie larg în organism, în unele țesuturi atingând concentrații de
100 de ori mai mari ca cea plasmatică (glandele suprarenale, hipofiză, timus, corpul galben, retina), iar în
altele de 10-50 de ori mai mari ca în sânge (creier, splină, plămâni, testicule, noduli limfatici, ficat, glanda
tiroidă, leucocite, pancreas, glandele salivare, rinichi). Acidul ascorbic înregistrează concentrații mai mari
comparativ cu sângele chiar și în lichidul lacrimal (30-50 de ori mai mult)(4).
Acidul ascorbic nu poate penetra bariera hematoencefalică, fiind astfel preluat sub formă oxidată și redus
ulterior la forma responsabilă de activitatea vitaminică(7).
Un proces similar are loc și în mitocondriile celulelor hepatice. Studiile in vivo au arătat că acidul ascorbic se
poate concentra în mitocondriile mamiferelor din celulele hepatice printr-un aport exogen crescut. Acesta
intră sub formă oxidată (DHA), cu ajutorul transportorului GLUT-1. Acidul dehidroascorbic este instabil,
fără proprietăți antioxidante, motiv pentru care trebuie redus la ascorbat. Procesul de reducere are ca sediu
complexul III, la care participă lanțul respirator ca donor de electroni, dar și reductaza DHA și glutationul
redus (GSH). S-a demonstrat că procesul de reducere poate fi mediat și de complexe enzimatice conținând
acid lipoic. Rolul acidului ascorbic este acela de a stopa efectele nocive ale speciilor reactive de oxigen,
protejând genomul mitocondrial și împiedicând depolarizarea membranei mitocondriale. Plecarea din
mitocondrie a acidului ascorbic recent format se face cu un transportor neidentificat până în prezent(20).

Figura 6. Consumul vitaminei C și procesul de reciclare în mitocondrii(20)

În sânge sunt mai multe tipuri de celule care preiau acidul dehidroascorbic și îl aduc la forma redusă.
Ajuns în enterocite, acidul dehidroascorbic (DHA) este transformat în acid ascorbic (AA), cu scăderea
concentrației intracelulare și facilitarea pătrunderii unei noi cantități de DHA. Corpusculii renali filtrează
DHA din plasmă, având loc o reabsorbție la nivelul tubilor renali, urmată de o nouă reacție de reducere(7).
 5.3. Eliminarea vitaminei C
Acidul ascorbic provenit din dietă este transformat în acid treonic și acid oxalic, în prezența enzimei
ascorbat -2,3-dioxigenază și a oxigenului molecular(4).
O altă cale de metabolizare presupune oxidarea acidului L-ascorbic în dehidroascorbat, care suferă o
reacție de hidroliză cu formarea ireversibilă a 2,3-diceto-L-gulonat, care se descompune spontan în oxalat,
L-eritruloză și CO2 . Acidul dehidroascorbic este un compus instabil, astfel că degradarea prin hidroliză
neenzimatică se produce la pH neutru, la 37 ºC, în timp de 5-15 minute(5).
Vitamina C provenită din aport exogen se metabolizează în organism în proporție de 50-70% la compuși
biologic inactivi. Restul se elimină prin urină.
Studiile in vivo au arătat că acidul ascorbic marcat radioactiv se elimină prin urină sub formă de oxalat
(40%), 2,3-DKG (20%), DHA (<2%), procentul netransformat fiind de 20%. Prezența acidului oxalic în urină
explică posibilitatea calculilor renali la indivizii susceptibili. Acidul ascorbic se poate elimina și prin
transpirație (1-2 mg/oră) în cazul unei activități fizice solicitante. În cazul unei carențe, eliminarea se face
doar sub formă de metaboliți(4).

6. Rolul biologic al vitaminei C

6.1. Acidul ascorbic în reglarea proceselor redox la nivel celular

În ultimii ani, s-a acordat o mare atenție studiului radicalilor liberi și al speciilor reactive de oxigen (ROS),
incriminate de alterarea lipidelor, proteinelor, a ADN-ului și de rolul avut în patologii precum ateroscleroză,
cancer. Radicalul liber poate fi orice specie moleculară ce poate exista independent și care conține un
electron neîmperecheat într-un orbital atomic. Astfel, poate dona sau accepta un electron, fiind instabil și
foarte reactiv. În organism atacă macromolecule importante, cauzând distrugerea celulelor și a echilibrului
homeostatic. Radicalii liberi sunt generați de organismul uman în urma a diferite procese metabolice
normale sau prin expunere la factori externi (raze X, ozon, tutun, poluanți, deșeuri industriale). Exemple de
astfel de specii sunt: radicalul hidroxil, anionul superoxid, peroxidul de hidrogen, hipocloritul etc.
S-a dovedit că antioxidanții sintetici (butiratul de hidroxitoluen și hidroxianisol) au efecte nocive asupra
organismului, cercetările îndreptându-se către studiul antioxidanților naturali, netoxici, printre ei
numărându-se și acidul ascorbic(21).
Activitatea biologică a acidului ascorbic se datorează capacității sale de a forma unul dintre cele mai active
sisteme celulare oxidoreducătoare, format din acid ascorbic și acid dehidroascorbic. Trecerea de la forma
redusă (acid L-ascorbic-AA) la cea oxidată (acidul dehidroascorbic) se face prin intermediul radicalului
liber de acid semidehidroascorbic (SDA). Acesta posedă o structură de rezonanță, fiind mai stabil și astfel
mai puțin reactiv ca ceilalți radicali liberi.
În acest mod, acidul ascorbic poate îndeplini rolul de antioxidant, adică de scavenger de radicali liberi
printr-un mecanism direct, reacționând cu speciile pro-oxidante, agresive, pe care le transformă în acid
semidehidroascorbic (SDA).
Având proprietăți antioxidante, acidul ascorbic reacționează cu anionul superoxid sau cu peroxidul de
hidrogen, convertindu-se în celelalte două forme redox, semiredusă (acidul monodehidroascorbic), respectiv
forma oxidată (acid dehidroascorbic)(5).
Acidul ascorbic își îndeplinește funcția de antioxidant și printr-un mecanism indirect. Astfel, acționează
sinergic cu vitamina E, reacționând cu radicalul tocoferoxil și regenerând tocoferolul (proces de reciclare).
Acidul ascorbic trece în monodehidroascorbat, care poate suferi două reacții: de dismutare (ascorbat și
dehidroascorbat) sau de regenerare a ascorbatului, în prezența glutationului redus.
Procesul de reciclare al vitaminei E este important datorită capacității de antioxidant lipofil a α-tocoferolului
de a interfera cu modificarea oxidativă aterogenică a LDL-ului. Asocierea celor două vitamine a arătat
reducerea producției de specii reactive de oxigen. S-a observat că vitamina C protejează vitamina E atât
intracelular, cât și ca parte din miceliul LDL-ului. Edificator în acest sens este un studiu realizat în 2006
(Bruno et al.) pe subiecți fumători, sănătoși. La fumători, în general, nivelul plasmatic de acid ascorbic
este scăzut, alături de cel al vitaminei E. Studiul a fost dublu-orb, cu 11 fumători și 10 nefumători, cărora li
s-a administrat suplimente cu acid ascorbic de 500 mg de 2 ori pe zi, timp de două săptămâni. S-a obținut
normalizarea ratei de dispariție a α-tocoferolului(22).

6.2. Cofactor enzimatic în reacții de hidroxilare

6.2.1. Procesul de biosinteză al colagenului
Vitamina C este esențială pentru biosinteza colagenului, și mai exact pentru maturarea acestuia. Colagenul
este constituentul primordial al ţesutului conjunctiv, aflat la baza sistemelor osos, cartilaginos, vascular şi
tegumentar. Prin rolul său colageno-formator, vitamina C determină o vindecare mai rapidă şi mai eficientă
a rănilor, arsurilor, cicatricilor.
Studiile pe șoareci, incapabili de sinteza acidului ascorbic, au arătat că deficiența duce la anormalități
structurale la nivelul peretelui aortei, ca urmare a sintezei scăzute de colagen și elastină. Concentrația
scăzută de colagen duce la instabilitatea plăcilor aterosclerotice, cu facilitarea ruperii, dar și a formării
unora noi(23).

6.2.2. Metabolismul fierului

Stimulează absorbția fierului, metabolismul și efluxul celular al fierului. S-a observat că acidul ascorbic
reglează expresia feritinei, favorizând sinteza și inhibând degradarea lizozomală.
Acidul ascorbic din zona membranei plasmatice stimulează absorbția fierului din complexe cu masă
moleculară mică (citratul), în cantități semnificative la persoanele cu carențe de fier.
Cercetătorii au demonstrat că acidul ascorbic eliminat din celule reduce fierul feric la fier feros, cu formarea
unor complexe mai ușor absorbabile.
În mod indirect, acidul ascorbic intervine în biosinteza hemoglobinei și a altor feroproteine(24).

6.2.3. Procesele de apărare imună

Sistemul imunitar (din lat. imunis = liber, curat) definește mecanismele de apărare ale organismelor vii
față de agenții patogeni.
Acest rol de apărare este important pentru menținerea sănătății organismului, în cadrul raporturilor sale
multiple cu mediul înconjurător, unde este supus continuu influenței factorilor externi. Toate organismele vii
dispun de un astfel de sistem de apărare, dar sistemul imunitar este cu atât mai complex, cu cât organismul
considerat este mai sus situat pe scara evoluției biologice. La vertebrate, acest sistem s-a perfecționat,
devenind mai complex, acționând mai diferențiat și mai eficace.
Vitamina C joacă un rol important în procesul de apărare natural al organismului, stimulând rezistența
gazdei. Printre efectele imunostimulatoare descoperite se numără stimularea răspunsului limfoproliferativ
la mitogeni, a activității limfotropice și creșterea nivelurilor de interferon, răspunsul dat de anticorpi,
nivelurile de imunoglobulină, sinteza hormonilor timusului. Vitamina C are și efecte biochimice
asemănătoare cu cele ale interferonului(25). Studiile pe animale de laborator, alături de cele in vitro, au arătat
creșterea sintezei de interferon în urma unei diete bogate în vitamina C(26). În plus, s-a observat intensificarea
activității celulelor natural killer(27).
Acidul ascorbic influențează proliferarea celulelor T, răspunzând la stimuli infecțioși și determină creșterea
sintezei de cytokine și imunoglobuline. Acest lucru se întâmplă datorită efectului de inhibiție asupra
apoptozei celulelor T. Vitamina C se găsește la nivelul diferitelor subtipuri de leucocite, cu rol în fagocitoză.
S-a demonstrat in vitro că vitamina C are un efect pozitiv asupra răspunsului imun antibacterian prin
scăderea producției de superoxid și procentul de celule fagocitare în populațiile celulare provenite de la
o specie de pește-păstrăv curcubeu. Alte studii au arătat creșterea ratei de supraviețuire la specii de pești
infectați cu patogeni și tratați cu vitamina C(28).
Se cunoaște faptul că, înainte de descoperirea antibioticelor, susceptibilitatea bacteriei Mycobacterium
tuberculosis a fost asociată cu deficiența de vitamina C. Vitamina C afectează mycobacteria prin
creșterea susceptibilității la medicamente antimicrobiene, inducând scăderea micobacteriei și având
un efect bactericid. Recent, un studiu a arătat capacitatea vitaminei C de a se comporta ca o moleculă
transmițătoare de semnal extracelular la nivelul macrofagului, creând un mediu care îl mimează pe cel
din fagolizozomul unui macrofag activat (plin de radicali de oxigen) și favorizând trecerea modelului non-
patogenic, Mycobacterium smegmatis, într-o stare de latență(29).
Activitatea imunostimulatoare a vitaminei C poate fi explicată și prin acțiunea antihistaminică.

6.2.4. Răspunsul inflamator

Acidul ascorbic inhibă eliberarea mediatorilor proinflamatori din monocite (interleukina 6-IL6 și factorul
de necroză tumorală-TNFα) și limfocite (interleukina 2-IL2). Doze mari de vitamina C scad răspunsul
inflamator apărut în urma unor activități fizice solicitante.
S-au realizat studii pentru investigarea rolului vitaminei C în prevenția proceselor inflamatorii din
ateroscleroză (vizând principalele trei tipuri de celule). Astfel, în cazul celulelor endoteliale, acidul ascorbic
previne disfuncția endotelială, stimulează sinteza colagenului de tip IV și proliferarea celulară. Pentru
celulele vasculare netede, se observă inhibarea dediferențierii, mobilizarea și proliferarea în zone lezate.
Legat de macrofagi, acidul ascorbic reduce riscul oxidativ ce ține de activarea lor, scade absorbția și
degradarea LDL-ului oxidat (în unele cazuri)(22).

6.2.5. Acidul ascorbic - factor de protecție la nivel central, cardiovascular

Acidul ascorbic atinge concentrații ridicate la nivelul neuronilor din sistemul nervos central. Prin urmare,
acidul ascorbic intracelular îndeplinește multe roluri la nivel central, printre care: protecție antioxidantă,
formare de mielină, protecție contra toxicității glutamatului, potențare sinaptică. Acidul ascorbic se
distribuie și se menține în interiorul celulelor cu ajutorul unui transportor specific (SVCT2). Studiile pe
șoareci au arătat importanța transportorului, depleția lui producând hemoragie cerebrală și moarte în ziua
1 postnatală. Funcția antioxidantă a acidului ascorbic poate oferi protecție contra unor boli neurogenerative
(Alzheimer, Parkinson, sindromul Huntington)(30).

7. Necesarul zilnic recomandat

Necesarul zilnic recomandat de vitamina C este indicat în tabelul de mai jos, în funcție de diferiți factori
(vârstă, sex, stări patologice particulare).

Tabelul 2. Doze zilnice recomandate pentru vitamina C(31)

Vârstă Bărbați Femei Sarcină Alăptare
0–6 luni 40 mg* 40 mg*    
50 mg* 50 mg*    
7–12 luni

1–3 ani 15 mg 15 mg    
4–8 ani 25 mg 25 mg    
9–13 ani 45 mg 45 mg    
75 mg 65 mg 80 mg 115 mg
14–18 ani

19+ ani 90 mg 75 mg 85 mg 120 mg

Persoanele care
fumează necesită 35
Fumători
mg/zi mai multă vit.
C decât nefumătorii.
 8. Indicații terapeutice
Vitamina C este utilizată profilactic sau sub formă de tratament în boli cardiovasculare, afecțiuni neoplazice,
diabet zaharat, cataractă, viroze respiratorii și alte afecțiuni.
Conceptul de „stres oxidativ” se referă la perturbarea echilibrului dintre generarea radicalilor liberi și rolul
protector al antioxidanților. În literatura de specialitate este menționată contribuția stresului oxidativ
la: boli inflamatorii (artrită, vasculită, glomerulonefrită), boli ischemice (ischemie intestinală, infarct),
transplant de organ, ulcer gastric, hipertensiune și preeclampsie, boli neurologice (Alzheimer, Parkinson,
distrofie musculară) etc.
Cancerul și ateroscleroza sunt două cauze importante pentru mortalitatea la nivel mondial, fiind asociate
cu existența radicalilor liberi. Apariția și dezvoltarea cancerului sunt atribuite unor defecte cromozomale
și activării unor oncogene. S-a observat că există o corelație între consumul de grăsimi și decesul cauzat de
leucemie, cancer de sân, de ovare, la pacienții de peste 55 de ani, justificată de peroxidarea lipidică.
Pe lângă asta, studiile au evidențiat probabilitatea ca ateroscleroza să apară în urma unor reacții ale
radicalilor liberi, prin intermediul unor lipide provenite din dietă. Acestea se depun pe peretele vascular și
induc lezarea celulelor endoteliale și schimbări la nivelul pereților arteriali(21). A fost lansată ipoteză cum
că LDL oxidat accelerează dezvoltarea afecțiunii, căutându-se astfel noi forme de tratament. Datele din
studiile clinice nu au evidențiat însă un efect favorabil al vitaminei C, în ciuda unor răspunsuri favorabile
înregistrate în studiile pe animale și in vitro(22).
Vitamina C este implicată în carcinogeneză prin efectul antioxidant, blocarea formării de nitrozamine,
stimularea apărării organismului și accelerarea detoxifierii enzimelor hepatice(21).

Tabelul 3. Metaanalize principale și RCT ale efectelor administrării pe cale orală a vitaminei C asupra mortalității, răcelii, bolilor
cardiovasculare și hipertensiunii(7)

Studiile clinice nu au raportat niciun beneficiu clinic mărit(7).

8.1. Vitamina C în sarcină

Conform WHO, administrarea suplimentelor cu vitamine E și C nu este recomandată în sarcină, în ciuda
rolului antioxidant.
Stresul oxidativ apărut în timpul sarcinii ar putea fi asociat cu dezvoltarea preeclampsiei, cu apariția
riscului de restricție a creșterii intrauterine. Cu toate acestea, există dovezi care indică faptul că aportul
suplimentar de vitamine E și C a avut un efect scăzut (sau chiar nul) asupra riscului de preeclampsie și al
mortalității materne, al infecțiilor neonatale, al nașterii premature, al anomaliilor congenitale.
Au existat însă dovezi cu un grad ridicat de certitudine că asocierea celor două vitamine poate fi incriminată
de creșterea riscului durerilor abdominale sau al apariției rupturii premature a membranelor (PROM) (≥
37 săptămâni de gestație). Există dovezi cu o certitudine scăzută care sugerează că administrarea doar a
vitaminei C (în doze de 100-1000 mg) poate reduce riscul de PROM(32).

8.2. Efectul vitaminei C asupra răcelii

Principala acțiune pentru care vitamina C este recunoscută se referă la stimularea imunității și posibilitatea
folosirii în stări de răceală. Industria farmaceutică a formulat numeroase combinații de medicamente și
suplimente în care vitamina C este asociată cu minerale, precum zincul și alte substanțe farmaceutice
active (acid acetilsalicilic, paracetamol etc.). S-au realizat numeroase studii randomizate, prin care s-au
administrat 1 g de vitamina C și 30 mg de zinc, care au ameliorat simptomele și au scurtat durata infecțiilor
tractului respirator, incluzând simptomele din răceală. În plus, vitamina C, asociată cu zincul, reduce
incidența pneumoniei, diareei infecțioase(33).
Cercetările au sugerat faptul că administrarea orală a vitaminei C nu influențează incidența răcelii. Cu
toate acestea, s-a constatat o diminuare a simptomatologiei(34).
Alte trei studii au urmărit efectul vitaminei C (0,6-1,0 g/zi) asupra incidenței răcelii la subiecți sub stres fizic
mare. În toate cele trei studii s-a observat scăderea incidenței răcelii(35).

8.3. Efectul vitaminei C asupra cancerului

Efectul anticanceros al acidului ascorbic a fost investigat încă din anii 1970. Pentru a se produce diseminarea
cancerului de la locul inițial spre alte țesuturi sau organe, trebuie penetrată bariera fiziologică creată de
matricea extracelulară și membrana bazală. Constituentul principal al acestor bariere este colagenul,
motiv pentru care metastaza începe cu degradarea colagenului. Se cunoaște faptul că acest proces are loc în
prezența metaloproteinazelor din matrice (MMPs). Acidul ascorbic intervine în mecanismul de rezistență al
gazdei față de invazia malignă prin stimularea sintezei de colagen. În ultimii ani, cercetările s-au îndreptat
spre terapia genelor ca strategie pentru tratarea cancerului. În acest sens, au fost formulate vehicule pentru
transportul genelor la țintă conținând acid ascorbic, cu rol de promotor al sintezei acidului ascorbic(36).
Studiile efectuate nu au evidențiat beneficii asupra prevenției diferitelor tipuri de cancer analizate. Nu s-a
obținut nicio îmbunătățire asupra incidenței sau mortalității în cazul pacienților diagnosticați cu cancer.
În tabelul de mai jos sunt enumerate câteva studii în care s-a urmărit efectul vitaminei C asupra pacienților
cu cancer(7).
Tabel 4. Studii legate de efectele administrării orale a vitaminei C în cazul bolnavilor cu cancer(7)
Au fost efectuate și studii pentru a vedea efectul vitaminei C administrată pe cale intravenoasă. Se cunoaște
faptul că pacienții cu tumori au concentrații plasmatice scăzute, în ciuda unui aport normal zilnic de
vitamina C. Acest lucru se poate întâmpla deoarece necesarul de vitamina C crește pentru neutralizarea
speciilor de radicali liberi din timpul operației, radio-/chimioterapiei, dar și pentru că vitamina este reținută
în celulele tumorale. Procedurile chirurgicale și lezarea țesuturilor scad capacitatea de antioxidant, ca
urmare a unui turnover metabolic ridicat (stres oxidativ și vindecarea rănilor).
Au fost realizate numeroase studii clinice ale căror rezultate sunt diferite, sugerând necesitatea continuării
derulării de studii clinice pentru obținerea mai multor informații, dar și analizarea condițiile în care s-au
desfășurat cercetările.
Spre exemplu, studiile realizate de clinica Mayo nu au arătat un efect citotoxic față de celulele canceroase.
Alte cercetări susțin aceste rezultate, neobservându-se efectul acidului ascorbic aasupra toxicității
chimioterapiei sau îmbunătățirii calității vieții pacienților (administrat oral sau i.v. singur, sau în combinație
cu medicație antitumorală)(37).
În Germania a fost realizat un studiu multicentric epidemiologic de cohortă, în care 53 de pacienți cu
cancer de sân (stadii IIa și IIIb) au primit vitamina C administrată i.v. (7,5 g), alături de terapia standard
antitumorală pentru cel puțin 4 săptămâni (grupul de studiu), alături de un grup de control, care nu a
fost tratat cu vitamina C. S-a înregistrat la grupul de studiu ameliorarea semnificativă a reacțiilor adverse
cauzate de chimio-/radioterapie, precum: greață, vomă, oboseală, deprimare. Nu s-au înregistrat efecte
adverse ca urmare a administrării intravenoase a vitaminei C(38).
Un alt studiu a arătat că asocierea acidului ascorbic cu agenți chimioterapici (carboplatină, paclitaxel)
inhibă cancerul ovarian la șoarecii de laborator, dar și reducerea efectelor adverse ale chimioterapiei la
pacienții cu cancer(39).

Figura 7. Intensitatea medie a efectelor adverse în timpul terapiei adjuvante cu vitamina C administrată i.v. la grupul-țintă,
comparativ cu grupul de control
 Studii legate de administrarea pe cale intravenoasă a vitaminei C în terapia contra cancerului(7)

9. Suplimentele alimentare cu vitamina C

Vitamina C se regăsește în diferite forme farmaceutice, atât ca atare, cât și în combinație cu alte vitamine
sau minerale.
Sinteza industrială a vitaminelor a început în perioada interbelică, vitamina C fiind sintetizată în laborator
de către Haworth (Premiul Nobel în 1937 pentru descoperirea căii chimice de sinteză a vitaminei C).
Tadeusz Reichstein este cel care a realizat sinteza chimică la scală industrială. Procedeul a constat în patru
etape, pornind de la glucoză. A urmat inițiativa companiei Hoffmann-la Roche de a introduce biotehnologia
pentru a sintetiza vitamina C.
Suplimentele conțin, de obicei, vitamina C sub formă de acid ascorbic, care are o biodisponibilitate
echivalentă cu cea a acidului ascorbic natural din alimente, cum ar fi sucul de portocale și broccoli (13-15).
Alte forme de suplimente de vitamina C includ ascorbat de sodiu; ascorbat de calciu; alți ascorbați minerali;
acid ascorbic cu bioflavonoide; sau produse combinate, cum ar fi Sun Vita C ®, care conține ascorbat de calciu
dihidrat, acid threonic din treonat de calciu-magneziu și ascorbat de magneziu - metaboliții vitaminei C,
similar cu metaboliții naturali prezenți în corpul uman. Produsul are pH neutru(16).
Aceasta formă de vitamina C se caracterizează prin biodisponibilitate ridicată, retenție mai bună și pierderi
mai mici prin urină, absența problemelor digestive după consum și absorbția rapidă generală.
Rapoartele din literatura de specialitate confirmă faptul că prezența treonatului are ca rezultat stimularea
absorbției vitaminei C, într-o manieră dependentă de doză. În timp ce ascorbatul de calciu este benefic
datorită acidității reduse, magneziul din ascorbatul de magneziu crește absorbția de calciu, îmbunătățind
astfel absorbția globală.
Avantajele ascorbatului de Ca cu metaboliți (CAM) în comparație cu vitamina C clasică (acid
ascorbic, AA)
Datele bibliografice confirmă avantajele suplimentelor de vitamina C, care conțin metaboliți ai ascorbatului
de calciu și ai vitaminei C, inclusiv treonatul (CAM), comparative cu vitamina C sub formă de acid ascorbic
(AA).
- Retenția vitaminei C în leucocite din două preparate de ascorbat de calciu cu treonat a condus la un nivel
de vitamina C de 1,3 până la 1,7 ori mai ridicat comparativ cu suplimentarea cu acid ascorbic (24 de ore
după tratament).
- Un alt studiu a confirmat procentul semnificativ statistic al modificării concentrației de vitamina C în
leucocite în favoarea CAM, comparativ cu AA și placebo:
- Concentrația maximă de vitamina C în plasmă a fost cu 8% mai mare în grupul CAM comparativ cu grupul
AA, când a fost consumată aceeași cantitate de vitamina C.
- Tolerabilitatea CAM după ingestia dozei comparabile de vitamina C a fost mai mare comparativ cu AA
(76% față de 56%) → CAM este mai bland cu tractul digestiv al persoanelor sensibile.
- Pierderea considerabil mai mică a vitaminei C în urină în grupul CAM comparativ cu grupul AA, după
consumul de doze comparabile de vitamina C (252 mg/24 h față de 314,5 mg/24 h) → mai multă vitamina C
rămâne disponibilă organismului.
- Absorbția ridicată și excreția scăzută înseamnă circulație mai lungă a CAM în sânge.
- Excreție semnificativă a oxalatului urinar în grupul CAM comparativ cu grupul AA, după consumarea
unor doze comparabile de vitamina C (35,9 mg/24 h față de 162 mg/24 h) → șanse mai mici de producere a
pietrelor (care conțin oxalate) în rinichi.

10. Vitamina C în stări patologice

10.1. Deficitul de vitamina C (scorbutul)
Scorbutul este una dintre bolile cunoscute de omenire și care datează din vremuri îndepărtate. Sunt dovezi
care atestă prezența ei în Vechiul Testament, papirusul Ebero și în scrierile lui Pliny. S-a înregistrat un caz de
scorbut în secolul al XIII-lea, conform însemnărilor din timpul călătoriilor maritime ale lui Jacques de Vitry
în țări din estul Europei și Asia de Sud. A urmat o epidemie în Evul Mediu, în Europa de Nord, ca urmare a
lipsei legumelor verzi pe timp de iarnă. Cazurile de scorbut s-au diminuat în urma cultivării cartofului în
Europa (secolul al XVIII-lea). Au fost înregistrate însă noi cazuri începând cu expediția portugheză, condusă
de Vasco da Gama în India (1497), când din 148 de marinari, 93 și-au pierdut viața.
Scorbutul este o boală cauzată de un deficit exogen prelungit de acid ascorbic, în care afectarea proceselor
de sinteză ale substanțelor componente țesuturilor de susținere duce la hemoragii (apar peteșii, mai ales
la nivelul membrelor inferioare), creștere defectuoasă a fibroblaștilor, osteoblastelor. Este afectată sinteza
colagenului, a oaselor, dentinei, cu apariția hemoragiilor gingivale, subperiostale (cauzate de fracturi în
structura osoasă). Hemoragiile se pot instala și la nivel cerebral și miocardic, ducând la un deces subit.
Anemia megaloblastică, însoțită de un deficit de fier și/sau acid folic, este o altă manifestare.
În faza incipientă a scorbutului manifestat clinic apar următoarele simptome: oboseală, iritabilitate. Poate
să apară durere la nivel muscular sau articular (la membrele inferioare), însoțită de scăderea în greutate(3).
Starea de precarență (scorbut lent) durează 3-6 luni, doza de vitamina C fiind redusă sub 10 mg/zi, iar
nivelul plasmatic are valori mai mici de 11 µmoli/dL. În leucocite și trombocite, nivelul de acid ascorbic
înregistrează o scădere de la 16 µg/108 celule la mai puțin de 2 µg/108 celule(4). Forma infantilă (apărută în
general în lunile 5-6 de viață) se caracterizează prin iritabilitate, afecțiuni gingivale, peteșii (aproximativ
10-15% din copii), poziția „ca de broască”, în care copilul are membrele inferioare flexate și întâmpină
dificultăți de mișcare (din cauza hemoragiilor subperiosteale, însoțite de durere). La adult, hemoragiile
sunt localizate la nivel intraarticular și intramuscular. Patologia apare la copiii care nu au fost hrăniți cu
lapte matern sau în cazul unui deficit relativ al mamei (în sarcină și alăptare, necesarul organismului este
mărit), iar în cazul adulților, la cei care au întrerupt brusc administrarea unor doze suplimentare mari (deși
au urmat o alimentație normală în acid ascorbic). Lăsat netratat, scorbutul poate duce la deces, indiferent
de categoria de vârstă(3).
Conform WHO, în secolul XX au fost înregistrate cazuri de scorbut sub formă infantilă, predominant în
Canada (Severs et al., 1961) și Australia (Turner et al., 1959), la copiii care nu au consumat lapte matern și au
fost hrăniți cu substituenți (lapte de vacă).
În 1982 a fost semnalată o epidemie printre refugiații etiopieni în Somalia (Magan et al., 1983), ca urmare a
accesului redus la piețele locale și a aprovizionării dificile cu alimente. Au urmat alte cazuri de scorbut, tot
printre refugiați: Sudan (1984, 1991), Somalia (1985), Etiopia (1989), Nepal (1992) și Kenya (1994). În contextul
acestor evenimente, WHO a tras un semnal de alarmă, aducând în discuție strategii și soluții inovatoare
pentru prevenirea unor situații similare pe viitor(3).
În prezent, scorbutul se poate manifesta la persoanele dependente de alcool, la care se adaugă deficiențe de
alte vitamine(7).

10.2. Hipervitaminoza
Vitamina C se elimină ușor datorită caracterului hidrosolubil, motiv pentru care riscul de a provoca efecte
adverse grave chiar în doze mari este redus(16,31).

Tabelul 6: Nivel superior tolerat pentru vitamina C(31)

Vârstă Bărbați Femei Sarcină Alăptare
Nu se poate stabili* Nu se poate stabili*    
0–12 luni

1–3 ani 400 mg 400 mg    

4–8 ani 650 mg 650 mg    
9–13 ani 1,200 mg 1,200 mg    
14–18 ani 1,800 mg 1,800 mg 1,800 mg 1,800 mg
19+ ani 2,000 mg 2,000 mg 2,000 mg 2,000 mg

În doze mari (> 1000 mg), vitamina C poate cauza:

• Tulburări digestive (greață, diaree, balonare, arsuri)
• Creșterea riscului apariției calculilor renali
Dezvoltarea nefropatiei oxalice în cazul uni aport crescut de vitamina C a fost raportat în 1985 de Lawton et
al. S-a observat că sunt mai susceptibili pacienții care deja prezintă patologii la nivel renal(42).
• Apariția deficitului de vitamina B12 (proces redox prin care AA transformă vitamina B12 într-un
compus analog inactiv biologic).
• Efecte hemolitice (în cazul unui deficit de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază).
Administrată pe cale i.v, vitamina C poate da diaree, greață, oboseală, cefalee și scăderea apetitului(7).

11. Interacțiuni
Au fost evidențiate numeroase interacțiuni ale acidului ascorbic cu substanțe medicamentoase și suplimente
alimentare, dar și capacitatea vitaminei de a influența unele analize de laborator.

11.1. Interacțiunile acidului ascorbic cu substanțele medicamentoase

Antiacidele pe bază de săruri de aluminiu - administrate concomitent cu doze mari de vitamina C, se
observă creșterea absorbției aluminiului din aceste preparate.
Aspirina - scade în doze mari concentrația plasmatică a acidului ascorbic. Doze de 300 mg de aspirină
administrate la interval de 6 ore cresc excreția urinară și scad concentrația din leucocite cu 50%.
Agenții chemoterapeutici - sunt potențate acțiunea antineoplazică a unor medicamente (doxorubicina) și
scăderea toxicității (cardiotoxicitatea doxorubicinei, nefrotoxicitatea cisplatinei).
Un studiu pe șoareci cu limfom Dalton, tratați cu cisplatin, a arătat efectul pozitiv al vitaminei C în scăderea
efectelor adverse ale terapiei antitumorale. În plus, s-a observat creșterea efectului anticanceros (de 1,7 ori
mai mare) la tratamentul combinat cu paclitaxel(43).
Contraceptivele orale cu estrogeni - scad concentrația plasmatică de acid ascorbic.
Anticoagulante orale - dozele de acid ascorbic nu trebuie să depășească 1000 mg/zi, observându-se o
interacțiune cu acțiunea warfarinei.

11.2. Interacțiunile acidului ascorbic cu substanțe aflate în suplimente

alimentare
Cuprul - dozele mari de acid ascorbic modifică echilibrul ionilor de cupru din organism.
Fierul - acidul ascorbic favorizează absorbția fierului. Asocierea este contraindicată la pacienții cu
hemocromatoză, anemie sideroblastică, anemie hemolitică, talasemie sau deficit de glucozo-6-fosfat
dehidrogenază.
Seleniul - vitamina C scade efectul antitumoral al seleniului prin reducerea combinațiilor pe bază de selenit
și transformarea lor în compuși neabsorbabili.

11.3. Interacțiunile acidului ascorbic cu analizele de laborator

Dozarea creatininei - la doze mari de vitamina C apar rezultate fals crescute pentru creatinină din urină și
ser.
Dozarea glicemiei - dozele mari de vitamina C duc la rezultate fals pozitive. când metoda de dozare se
bazează pe reducerea ionilor de cupru, și rezultate fals negative. când dozarea glucozei se realizează
enzimatic.
Bilirubina - apar rezultate fals mărite la doze mari de vitamina C(4).

12. Produse farmaceutice ce conțin vitamina C

Pe piața farmaceutică, conform Nomenclatorului medicamentelor de uz uman, ce se găsește în format
electronic pe site-ul ANMDM 2017, există produse ce conțin vitamina C sub diferite forme farmaceutice
și diverse concentrații. De asemenea, vitamina C se regăsește și în produse complexe alături și de alte
componente destinate terapiei afecțiunilor sezoniere de tip gripă și răceală (acid acetilsalicilic, paracetamol),
precum și produse în care rolul acidului ascorbic este de a facilita absorbția fierului.
 Bibliografie
1. Piro A., Tagarelli G., Lagonia P., Tagarelli A., Quattrone A. - Casimir Funk: His Discovery of the Vitamins
and Their Deficiency Disorders, Ann Nutr Metab, 57 (2), 2010, 85-88.
2. Gerald F. Combs Jr., James P. McClung, The Vitamins: Fundamental Aspects in Nutrition and Health,
Fifth Edition, 2016.
3. WHO - Scurvy and its prevention and control in major emergencies, 1999.
4. Mitrea N. Margină, D. Arsene, A. Grădinaru, D. Burta C.: Vitaminele în procesele metabolice, Ed. Didactică
și Pedagogică, 2008.
5. Linster L.C., Van Schaftingen E. – Vitamin C - Biosynthesis, recycling and degradation in mammals, The
FEBS Journal, 274 (1), 2007, 1-22.
6. https://en.wikipedia.org/wiki/Vitamin_C.
7. Clemens Z., Toth C. -Vitamin C and Disease: Insights from the Evolutionary Perspective, Journal of
Evolution and Health, 1 (1), 2016.
8. Fruit and vegetables for health. Report of a Joint FAO/WHO Workshop, 1-3 September 2004, Kobe, Japan.
9. U.S. Department of Agriculture. USDA National Nutrient Database for Standard Reference Release 23,
2010.
10. The regulation of ascorbate biosynthesis, 2016.
11. Lee S.K., Kader A.A. - Preharvest and postharvest factors influencing vitamin C content of horticultural
crops, Postharvest Biology and Technology, 20 (3), 2000, 207-220.
12. Vallejo F., Tomas-Barberan F., Garcia-Viguera C. - Glucosinolates and vitamin C content in edible parts
of broccoli florets after domestic cooking, European Food Research and Technology, 215 (4), 2002, pp.
310-316.
13. Sapei L., Hwa L. - Study on the Kinetics of Vitamin C Degradation in Fresh Strawberry Juices, Procedia
Chemistry, 9, 2014, pp. 62-68.
14. Favell D.J. - comparison of the vitamin C content of fresh and frozen vegetables, Food Chemistry, 62 (1),
1998, pp. 59-64.
15. Completing a pathway to plant vitamin C synthesis.
16. Cristea A.N. – Tratat farmacologie, Ed. 1, Editura Medicală, 2014.
17. Linster L.C., Clarkel S.G. - Ascorbate biosynthesis in higher plants: the role of VTC2, Trends in Plant
Science, 13 (11), 2008, pp. 567-573.
18. Jacob R.A., Sotoudeh G. Vitamin C function and status in chronic disease. Nutr Clin Care 2002; 5:66-74.
19. Padayatty S.J., Sun H., Wang Y., Riordan H.D., Hewitt S.M., Katz A., Wesley R.A., Levine M. Vitamin C
pharmacokinetics: implications for oral and intravenous use. Ann Intern Med 2004; 140:533-7.
20. Mandl J., Szarka A., Bánhegyi G. - Vitamin C: update on physiology and pharmacology, British Journal of
Pharmacology, 157, 2009, 157, 1097–1110.
21. Lobo V., Patil A., Phatak A., Chandra N. - Free radicals, antioxidants and functional foods: Impact on
human health, Pharmacogn Rev., 4(8), 2010, 118-126.
22. Aguirre R., May J.M. - Inflammation in the vascular bed: Importance of vitamin C, Pharmacology and
Therapeutics, 119 (1), 2008, 96-103.
23. Li Y., Schellhorn H.E. - New Developments and Novel Therapeutic Perspectives for Vitamin C, The
Journal of nutrition, 137 (10), 2007, pp. 2171-2184.
24. Lane D.J.R., Des Richardson R. - The active role of vitamin C in mammalian iron metabolism: Much more
than just enhanced iron absorption!, Free radical Biology and Medicine, 75, 2014, 69-83.
25. Ohno S., Ohno Y., Suzuki N., gen-ichiro Soma G.I., Inoue M. - High-dose Vitamin C (Ascorbic Acid).
Therapy in the Treatment of Patients with Advanced Cancer, Anticancer Research, 29 (3), 2009, 809-816.
26. Siegel B.V. - Enhancement of interferon production by poly(rI).poly(rC) in mouse cell cultures by ascorbic
acid, Nature, 254 (5500), 1975, pp. 531-532.
27. Sigel, B.V. & Morton, J.I. „Vitamin C and Immunity: Natural Killer (NK) cell factor” Int. J. Vitamin &
Nutrition Res. 1983, 53:179-183.
28. Leal E., Zarza C., Tafalla A. - Effect of vitamin C on innate immune responses of rainbow trout
(Oncorhynchus mykiss) leukocytes, Fish & Shellfish Immunology, 67, 2017, August 2017, pp. 179-188.
29. Nel J.M., Blackburn M.J., Soares N.C. - Global proteome and phosphoproteome dynamics indicate novel
 mechanisms of vitamin C induced dormancy in Mycobacterium smegmatis, Journal of Proteomics,
octombrie 2017.
30. May M.J. - Vitamin C Transport and Its Role in the Central Nervous System, Water Soluble Vitamins,
2011, 85-103.
31. Institute of Medicine. Food and Nutrition Board. Dietary Reference Intakes for Vitamin C, Vitamin E,
Selenium, and Carotenoids. Washington, DC: National Academy Press, 2000.
32. WHO - WHO recommendations on antenatal care for a positive pregnancy experience, 2016, 152.
33. Wintergerst E.S., Maggini S., Horning D.H. - Immune-Enhancing Role of Vitamin and Zinc and Effect on
Clinical Conditions, Ann Nutr Metab, 50(2), 2006, pp. 85-94.
34. Hemila H., Chalker E. Vitamin C for preventing and treating the common cold. Cochrane Database Syst
Rev. 2013;1:CD000980.
35. Hemila H. - Vitamin C and Common Cold Incidence: A Review of Studies with Subjects Under Heavy
Physical Stress, Sports Med, 1996, 17(5), pp. 379-383.
36. Ambattu L.A., Rekha M.R. - Collagen synthesis promoting pullulan-PEI-ascorbic acid conjugate as an
efficient anti-cancer gene delivery vector, Carbohydrate Polymers, 126, 2015, 52-61.
37. Jacobs C., Hutton B.A., Terry N.G., Ahorr R., Clemons M. - Is There a Role for Oral or Intravenous Ascorbate
(Vitamin C) in Treating Patients With Cancer? A Systematic Review, The Oncologist, 20, 2015; 210–223.
38. Vollbracht C., Schneider B., van Leendert, Weiss G., Auerbach L., Beuth J. - Intravenous Vitamin C
Administration Improves Quality of Life in Breast Cancer Patients during Chemo-/Radiotherapy
and Aftercare: Results of a Retrospective, Multicentre, Epidemiological Cohort Study in Germany,
International Journal of Experimental and Clinical Pathophysiology and Drug Research, 25 (6), 2011,
983-990.
39. Ma Y., Chapman J., Levine M., Polireddy K., Drisko Jeanne, Chen Q. - High-Dose Parenteral Ascorbate
Enhanced Chemosensitivity of Ovarian Cancer and Reduced Toxicity of Chemotherapy, Science
Translational Medicine, 6 (222), 2014, 222.
40. Meyer H.P., Schmidhalter D. - Industrial Scale Suspension Culture of Living Cells, 2014.
41. https://www.todocoleccion.net/catalogos-publicitarios/prospecto-publicitario-redoxon-roche-
vitamina-c-anos-1950-12-5-x-16-medicina~x24923880.
42. Cossey L.N., Rahim F., Larsen C.P. - Oxalate Nephropathy and Intravenous Vitamin C, American Journal
of Kidney Diseases, 61(6), 2013, pp. 1032-1035.
43. Park J.H. et al. - Biochemical changes associated with ascorbic acid-cisplatin combination therapeutic
efficacy and protective effect on cisplatin-induced toxicity in tumor-bearing mice, 2012.
44. Cook N.R., Albert C.M., Gaziano J.M., Zaharris E., MacFadyen J., Danielson E., Buring J.E., Manson J.E.
A randomized factorial trial of vitamins C and E and beta carotene in the secondary prevention of
cardiovascular events in women: results from the Women’s Antioxidant Cardiovascular Study. Arch.
Intern. Med. 2007;167:1610-8.
45. Sesso H.D., Buring J.E., Christen W.G., Kurth T., Belanger C., MacFadyen J., Bubes V., Manson J.E., Glynn
R.J., Gaziano J.M. Vitamins E and C in the prevention of cardiovascular disease in men: the Physicians’
Health Study II randomized controlled trial. JAMA. 2008;300:2123-33.