CONTACTE ELECTRICE

Contact electric - ansamblu compus din două piese metalice, prin a căror atingere
se stabileşte conducţia într-un circuit electric.
Atingerea se realizează prin apăsarea cu ajutorul unei forţe, a unui element contra
celuilalt. Forţa de apăsare poate fi produsă cu ajutorul unui resort sau prin intermediul
elementelor de asamblare demontabile.
Clasificare:
 fixe – contacte demontabile asamblate cu şuruburi şi contacte
nedemontabile realizate prin sudură, nituire, lipire); ex. bornele de
conectare în circuit a aparatelor de comutaţie;
 mobile - la care unul din cele două elemente este fix, iar celălalt amovibil,
ex. contactul realizat între cuţitul elementului înlocuitor şi lira fixată pe
şurub a unei siguranţe fuzibile de mare putere; contactele aparatelor de
comutaţie - cel puţin unul este mobil , închizând sau deschizând un circuit.
Procese fizice ce au loc la formarea curentului electric
 Stricţíunea liniilor de curent
Oricare ar fi gradul de prelucrare al suprafeţelor de contact atingerea metalică sub
acţiunea unei forţe de apăsare F , se realizează în câteva zone de contact formate din
puncte de contact, în care materialul este deformat. Să notăm AF aria punctelor de
contact, Aa aria aparentă (geometrică) de contact.

De ex., în figura sunt reprezentate trei zone de contact - fiecare zonă este
formată din microarii, unde materialul este deformat fie plastic, fie elastic, fie la limita
dintre plastic şi elastic. Relaţia dintre forţa de apăsare în contact şi aria zonei de contact
este dată de formula :
F
AF   n   a2
 H

unde a este raza cercului echivalent punctului de contact; H este duritatea materialului
de contact,  este coeficientul lui Prandtl (dependent de modul de mărginire al
suprafeţelor presate
Pelicula disturbatoare
Suprafeţele pieselor de contact reacţionează cu mediul ambiant, formând pelicule
ce măresc valoarea rezistenţei electrice în zona de contact. Formarea peliculei depinde
de natura metalului şi a mediului ambiant. Suprafeţele de contact, chiar la temperaturi
reduse, se acoperă cu o peliculă de oxizi, sulfiţi sau cu o peliculă de gaze absorbite.
Pelicula disturbatoare determină creşterea rezistenţei de contact.
Conducţia curentului prin pelicula disturbatoare are loc prin:
 deformarea plastică a pieselor;
 fritare sau străpungerea electrică a peliculei.
Deformarea plastică are loc datorită existenţei unei forţe puternice de apăsare. La valori
mici ale forţei de apăsare în contact are loc străpungerea electrică a peliculei. Variaţia
rezistenţei de contact funcţie de tensiunea aplicată este prezentată în figura:

nRc

ogU
Se constată că la creşterea tensiunii, rezistenţa peliculei scade deoarece pelicula
c f
formată este semiconductoare. Pe zona a-b fenomenul este reversibil, adică la scăderea
tensiunii, scade şi valoarea rezistenţei de contact. La valori ale tensiunii U U f

tensiunea pe peliculă scade brusc la valori U c  0,5...1V , ceea ce implică şi scăderea

bruscă a rezistenţei de contact. La grosimi ale peliculei g = 1000Å, tensiunea de fritare
este de ordinul U  10...100V . La un contact la care conducţia s-a stabilit prin
străpungerea peliculei, aria prin care se efectuează conducţia este de 0,1...0.0001 din
aria pe care se exercită forţa de apăsare. La echipamentele electrice de curenţi şi
tensiuni mici contactele electrice sunt construite cu forţe de apăsare reduse în contact
caz în care conducţia se realizează prin fritare. La aparatele de comutaţie de înaltă
tensiune pelicula este distrusă, de obicei, mecanic.
Din cauza creşterii treptate a grosimii peliculei disturbatoare şi a străpungerii
succesive prin fritare, rezistenţa de contact variază în timp astfel:
Rc

0 t
Rezistenţa de contact are două componente:
Re  R s  R p

Rs - rezistenţa suplimentară datorită stricţiunii liniilor de curent;

R p - rezistenţa peliculară introdusă de pelicula disturbatoare, ce se calculează:

Rss
 pentru contactul punctiform: Rp 
  a2
Rss
 pentru contactul de suprafaţa: Rp 
n    a2
Rss - rezistenţa superficială specifică în funcţie de grosimea  mm a peliculei

Metal Combinaţie chimică Rss /m2  m

Cu Cu2O (oxid de cupru) 315  1010   2.68
Sn SnO (oxid stanic) 8,85  10 2   1, 2
Ag Ag2S (sulfură de Ag) 1,12  10 8   2, 2

Calculul rezistenţei de stricţiune

Pentru contactul punctiform, se pot folosi modelele:
 Modelul sferei de conductivitate infinită
Se consideră două semispaţii de conductivitate    , prin care conducţia se
stabileşte prin intermediul unei sfere de rază a şi   . Liniile de curent sunt
radiale iar suprafeţele echipotenţiale sunt suprafeţe sferice concentrice.

dr
 

Rezistenţa electrică elementară a unui semispaţiu conductor :

dr
dRs1  
2r 2
Rezistenţa unui semispaţiu
 
 dr   1 
Rs1 
2 a r 2  2   r  a  2a

 Rs  2 Rs1 
a
Un model mai apropiat de realitate este:
 Modelul elipsoidului turtit în care suprafeţele echipotenţiale sunt elipsoizi
confocali

Rs 
2a
Relaţii de dependenţă între mărimi ce caracterizează un contact electric
Relaţia dintre forţa de apăsare F şi rezistenţa electrică de contact Rc .
Contact punctiform
 Domeniul de deformare elastică
Se consideră contactul dintre două sfere sau între două bare cilindrice.
 a) b) c)
Se calculează cu relaţia lui Hertz raza sferei de contact.

1
3F  1   12 1   22   1 1 
a3      
4  E1 E 2   r1 r2 

 1, 2 - coeficienţii Poisson; E1, E2 - module de elasticitate.

Sub acţiunea forţei de apăsare apare turtirea contactelor w care se calculează cu

formula :
2
F2  1 1   1   12 1   22 
w  1,04  3        
2 r r
 1 2  1 E E 2 

În cazul particular r1  r2  r ,  1   2  0,5 rezultă:

F r
a  0,881  3 pentru contactul sferă sferă (a)
E

rF
a  1,11  3 pentru contactul sferă plan (b)
E

Se poate scrie, pentru un contact dat : a  3 F

Dependenţa dintre Rc şi F rezultă din expresia valorii rezistenţei unei sfere de rază a.
 C
 Rc  3 1
Rc  sau F r F
2a 2C  3
E
a2. Domeniul de deformare plastic al contactelor electrice . Se foloseşte relaţia:
F   H
a , R   CF 1 2
H 2a 2 F

Rc
a
 b

0 F
Luând în consideraţie cele două cazuri de deformare a contactelor, se poate generaliza
dependenţa dintre rezistenţa de contact şi forţa de apăsare :
Rc  C  F  m

unde C este o constantă care depinde de material şi starea suprafeţei de contact, m este
un coeficient ce depinde de deformarea suprafeţelor de contact, numărul punctelor de
atingere şi de forma suprafeţei de contact. Valoarea constantei C depinde de
conductivitatea şi rezistenţa la strivire a materialului de contact şi de starea suprafeţei.
Regimurile termice ale contactelor electrice
În regim permanent supratemperatura datorată rezistenţei de contact se menţine în
limite relativ mici (2..10oC); în regim de scurtă durată (scurtcircuit) supratemperatura nu
trebuie să ducă la topirea elementelor de contact. Dacă, suplimentar, are loc deschiderea
elementelor de contact se produc efecte suplimentare: arc electric, migraţii de material.
a. Regimul permanent
Stabilirea relaţiei dintre temperatură şi tensiunea pe contact   f U c 

U c2
c  0 
8

 dacă supratemperatura punctului de contact este mare parametrii de material

depind de temperatură, deci     const , caz în care se utilizează legea
Wiedeman Lorenz :   LT , unde L  2.4  10 8 V K  2 este cifra Lorentz. Prin

U c2
integrare se obţine T2  T02  ,
4L
unde T0 este temperatura unui punct suficient de depărtat de zona de contact, a
cărui încălzire nu poate fi influenţată de tempereatura din punctul de contact.
Relaţia dintre forţa de apăsare în contact F şi temperatura  c
2
 
 
 LH  i 
F 
42  T0 
 arccos 
 Tc 
La trecerea curentului, supratemperatura zonei de contact poate avea ca efect lipirea sau
chiar sudarea contactelor. De aceea este important de determinat valoarea limită a
curentului care nu periclitează zona de contact din punct de vedere al efectelor termice
Valoarea maximă a curentului suportat de un contact, satisface relaţia:
Im  C F

C este o constanta de material care creşte cu raza de curbură a suprafeţei de contact şi

grosimea peliculei disturbatoare. Literatura de specialitate recomandă următoarele
valori ale forţei de apăsare în contact :
a) pentru relee :12 - 13 gN/A
17 gt/A
b) întreruptoare 22 - 23 gt/a
27 gt/A

b. Regimul de scurtcircuit
Contactele aparatelor electrice sunt solicitate termic timp scurt de către curentul de
scurtcircuit. Este necesar deci ca pe această perioadă încălzirea contactului să nu atingă
o temperatură egală sau superioară temperaturii de topire. Să considerăm ipotezele :
 încălzire adiabatică (nu există cedare de căldură     0  ,
 modelul sferic al contactului (suprafaţa semisferei de contact pe care curentul
este uniform repartizat este S  2a 2 , unde a este raza sferei de contact).
În aceste condiţii, ecuaţia generală de transmitere a căldurii, devine :
 p

t c1

unde c1 - căldura specifică volumică, p  j 2 sunt pierderile specifice prin efect Joule.
Ţinând cont de variaţia rezistivităţii cu temperatura, se obţine :
 i2
 k p  0 1   R  
t 4 2 a 4 c1
k p este coeficientul de efect pelicular şi de proximitate. Separând variabilele şi

integrând (  s temperatura în regim de sarcină,  sc temperatură în regim de scurtcircuit,

t sc durata scurtcircuitului):
 sc t sc
d k p o
 i
2
  dt
s
1   R 4 2 a 4 c1 0

Expresia curentului de scurtcircuit i (t ) este complicată şi depinde de parametrii

echipamentul de comutaţie, de apropierea de generator sau de prezenţa regulatorului de
tensiune. În aceste condiţii, pentru evaluarea integralei există două metode bazate pe
adaptarea unor valori medii ale parametrilor pentru diferite tipuri de generatoare.
 Se consideră un curent echivalent I ec şi timpul real de scurtcircuit.
 Se consideră curentul de scurtcircuit stabilizat real I şi un timp fictiv t f .
t

 i  t  dt  I  t  I 2  t f
2 2
ec
0

F
I   C2
tf

Analizând dependenţa valorii limită a curentului funcţie de forţa de apăsare în contact se

concluzionează că în regim de scurtcircuit dependenţa este mai puternică (depinde liniar
de forţa).
Migraţia de material
Ca urmare a unor procese fizice în contact, la comutaţia sub sarcină are loc
transportul de material din contactele electrice, fenomen numit migraţia de material.
La comutaţia sub sarcină contactele electrice suportă o solicitare termică mai ales
la apariţia arcului electric. La tensiuni şi intensităţi mari ale curentului, la separarea
contactelor apare arcul electric, în timp ce la valori relativ reduse ale tensiunii şi
intensităţii curentului apar efectele de tip Peltier, Thomson care favorizează migraţia de
material. Migraţia de material conduce la uzura contactelor ce periclitează funţionarea
în bune condiţii a echipamentului de comutaţie.
Migraţia brută
La separarea contactelor prin arcul electric are loc cedare de căldură către
electrozi prin diferite fenomene de transport de căldură : radiaţie, la arcul electric de
lungime mare sau conducţie, la arcul electric de lungime mică sub 5mm.
Datorită prezenţei arcului electric, creşte temperatura electrozilor de contact, iar
metalul se evaporă, proces numit migraţie brută.
Pentru a reduce uzura contactelor rpin migraţia de material, la contatele alimentate
în curent continuu, se folosesc materiale conductoare cu punct de fierbere ridicat.
La sistemele de contacte alimentate în curentul alternativ se recomandă de
asemenea folosirea metalelor cu punct de fierbere ridicat, care însă prezintă
dezavantajul de a menţine în faza de curent o temperatură ridicată a electrodului
favorizând reaprinderea arcului electric şi deci eşecul operaţiei de deconectare.
Materialele cupru wolfram se comportă foarte bine regimului termic al arcului electric,
prezentând o uzură redusă, fiind recomandate la viteze mari de deschidere ale
contactelor mobile ale echipamentelor.
Migraţia brută de material înseamnă transportul de material de la catod la anod,
datorită puterii mari de arc electric dezvoltată în faţa catodului.
Migraţia fină
La efectuarea unui mare număr de comutaţii sub sarcină fără arc electric apare un
transport de material de la anod la catod. Migraţia fină este provocată de :
 ruperea mai aproape de
anod a punţilor de metal
formate prin contribuţia egală
de la cele două contacte
 prin scântei.
Cauza ruperii asimetrice se explică cu ajutorul efectelor Thomson, Peltier şi efectul de
tunel. Din punct de vedere al dimensiunilor punţilor metalice (mărime, diametru) ,
metalele se împart în două clase: Clasa I - Au, Ag, Cu, Mo - formează punţi de metal cu
diametrul mic; Clasa II - Pt, Pd Au-Ni - formează punţi de metal cu diametrul mare.
De obicei migraţia are loc de la metalul clasa II spre clasa I. Aceasta permite
schimbarea automată a sensului migraţiei prin folosirea de metale din clase diferite.
Migraţia prin scântei
Cantitatea de material erodat la migraţia produsă de scântei se calculează cu
formula empirică:

, unde q  0 i  t  dt este cantitatea de electricitate,  este un

t
G    q,

coeficient de material. O uzură pronunţată a contactelor se constată în cazul în care

circuitul în care se află contactul are un pronunţat caracter inductiv.
Măsuri pentru reducerea scânteilor pe contacte
 reducerea energiei la contacte prin închiderea acesteia în circuit;
  măsuri privind şuntarea contactelor.
Prin şuntarea bobinei cu o rezistenţă (a), energia magnetică la deconectare se

consumă pe aceasta, adică după deconectare curentul din inductanţă L se scurge pe

rezistenţa r. Dezavantajul este că atunci când contactele sunt închise are loc pierdere de
putere pe rezistenţă, de aceea ea se înseriază cu o diodă sau condensator (b), (c).
Schemele ce practică şuntarea contactului prezintă dezavantajul că în poziţia
circuit deschis are pierderi. Soluţia de şuntare cu rezistenţă şi capacitate se bazează pe
schimbul de energie între inductanţă şi capacitate.

Forme constructive
 Principii de construcţie
1. Materialele folosite trebuie să aibă un potenţial electrochimic cât mai redus, iar
asocierea elementelor de contact să se facă astfel încât diferenţa de potenţial să fie cât
mai redusă.
2. Cinematica contactelor să asigure o mişcare de rostogolire pentru separarea
punctului de contact iniţial cu cel final. Locul de contact iniţial trebuie să prezinte
rezistenţă la arc electric şi nu e necesar să aibă rezistenţă de contact redusă; locul de
contact permanent trebuie să aibă rezistenţă de contact mică.

De aceea în primul contact se pun plăcuţe Cu-W, iar punctul de contact permanent
Cu, Ag, Pt şi aliaje ale lor.
3. Prin proiectare să se asigure contactelor o mişcare de rostogolire şi alunecare
pentru autocurăţire. Fiecare contact mobil trebuie să prezinte o mişcare de frecare şi una
de rostogolire.
Clasificarea contactelor amovibile după regimul de funcţionare
a) Contacte de comutaţie fără sarcină (fişa priza, contactele siguranţelor
fuzibile);
b)Contacte de relee - curenţi mici, tensiuni reduse - domeniul migraţiei fine. Se
execută dintr-un suport elastic şi un contact fie sub formă de nit, placare, sudură, lipire
cu durificare ;

c)Contacte pentru puteri de rupere medii, ex: contactoare : punte de

contacte. Contactul se execută din material sinterizat rezistent la arc electric, iar puntea
trebuie să fie elastică (cupru aliat) pentru a asigura frecarea şi rostogolirea.
d) Contacte pentru puteri de rupere mari;
e) Contacte glisante.