MECANISME DE INFLUENȚARE POZITIVĂ

A PERSOANELOR AFLATE ÎN DETENȚIE

1. PARTICULARITĂȚI ALE RELAȚIEI AGENT DE PENITENCIARE - DEȚINUT

Ceea ce nu poate lipsi unui bun agent de penitenciare este o concepție clară
privind lumea și viața, dar și sistemul social pe care îl reprezintă.
Datorită specificului activității sale, aceea de a supraveghea deținuții, dar în
același timp și de a contribui la remodelarea comportamentală a acestora,
reintegrarea lor în societate și prin urmare prevenirea săvârșirii din nou a unor
infracțiuni, agentul de penitenciare trebuie să dispună de cunoștințe de psihologie.
Dimensiunea socio-educativă a muncii de supraveghetor este una care are
menirea de a-l ajuta pe cel aflat în detenţie să se reintegreze, prin menţinerea unei
comunicări cu acesta.

În acest sens, trebuie avute în vedere următoarele obiective:

- facilitarea apropierii deținutului,
- stabilirea relației dintre infracțiune și constantele personalității acestuia,
- pregătirea terenului unei noi raportări la valorile sociale după executarea
pedepsei

În vederea atingerii acestor obiective, agentul de penitenciare trebuie:

- să fie un punct de referință pentru infractor,
- să fie un model de înțelegere profundă a structurilor realității,
- să fie un model de înțelegere a drepturilor și obligațiilor sale
- să dispună de o capacitate sporită de a înțelege cadrul intern al deținutului,
lumea lui personală, cu propriile sale trăiri și semnificații.

Experiența profesională joacă un rol major în optimizarea empatiei pentru a

realiza un comportament optim față de deținut.
Principalul mijlocul de relaționare al agenților cu deținuții este reprezentat de
convorbire. Ea trebuie înțeleasă ca un proces complex, cu eșecuri posibile de o
parte și de alta și nu ca răspunsurile unuia la întrebările celuilalt.
În acest proces, agentul este cel în avantaj întrucât, pe baza datelor pe care le
deține, va ști:
- cum să conducă discuția,
- când să solicite detalii suplimentare,
- când să avertizeze deținutul că s-a îndepărtat prea mult de linia adevărului.

În discuția cu deținutul, în baza celor știute, agentul de penitenciare își va putea

păstra răbdarea pe tot parcursul discuției și va urmări:
- câștigarea încrederii deținutului
- cunoașterea profundă a deținutului, în special în ceea ce privește „planul
de viață”,
- autoevaluarea,
- integrarea deținutului în viața socială.

1
 În structurarea unei relații pozitive în sens reeducativ a deținutului, devine
fundamentală o atitudine deschisă față de acesta.
De cele mai multe ori dezvăluirea depinde de o serie de aspecte, cum ar fi:
- modul în care deținutul percepe personalul,
- prestigiul acestuia,
- contextul în care se solicită informațiile,
- gradul de cointeresare a deținutului în acțiunea de cunoaștere de către alții a vieții
sale,
- tipul sau de personalitate,
- experiența,
- dialogul cu alții.

Foarte important !!! - În prima convorbire cu un deținut,

- cereți deținutului să exprime cât mai amănunțit biografia sa,
- stabiliți toate relațiile pe care le considerați justificate între infractor și împrejurările
vieții sale
- nu întrerupeți șirul relatărilor, dar puteți interveni din când în când fie adresând
scurte întrebări, fie sugerând dezvoltarea unor probleme sau rezumând anumite
parți ale relatării.
- Convorbirea cu deținutul are o direcție concentrică:
o de la prezentarea unor probleme periferice la analiza personalității
sale,
o de la considerarea mediului său spre considerarea sa,
o de la expunerea faptelor trecute spre prezent.
- destăinuirea faptelor privind infracțiunea va urma ca o continuare fireasca a celor
povestite până atunci unui om interesat să-i cunoască întreaga viață;
- întrebările pe care le adresați deținutului trebuie să fie formulate clar, precis, fără
să insistați cu comentarii inutile care pot schimba sensul întrebării inițiale;
- avertizați deținutul că nu aveți răspunsul la problema care vă este prezentată, dar
îl veți ajuta să descopere soluția adecvată;
- In situațiile când apar momente de tăcere în discursul deținutului, acestea nu
trebuie suprimate imediat, întrucât ele devin de multe ori un mod de comunicare
cu numeroase sensuri ce trebuie să le descifrați: tăcerea poate fi tensionată ori
meditativă, sau cu potențial exploziv;
- răspundeți mai mult la sentimentele exprimate de deținut și mai puțin la ideile
enunțate de acesta;
- trebuie observat cu atenție întregul comportament al deținutului:
o mimica și gestica ce însoțesc discursul,
o modul de exprimare,
o modificările de ritm și intensitate ale discursului,
o vocabularul folosit,
o temele accentuate,
o repetările

2
2. RELAȚIA DE AJUTOR ÎN MEDIUL PENITENCIAR

Este esenţial ca personalul de penitenciar să conştientizeze că nici o altă

suferinţă nu mai trebuie adăugată condamnaţilor, căci închisoarea reprezintă prin ea
însăşi o pedeapsă.
Modul de comportare a personalului față de deţinuţi are un efect considerabil
în ceea ce priveşte comportamentul şi raporturile dintre personal şi condamnaţi.
Personalul trebuie să-i vadă pe condamnaţi ca pe nişte oameni care au greşit
şi care au nevoie de ajutor pentru a se putea reabilita.
În acest sens, este recomandat ca în timpul desfăşurării activităţii fiecare
angajat să îi trateze ca pe niște oameni care necesită ajutor.
Experienţa demonstrează în modul cel mai concludent că executarea
pedepsei cu închisoarea prezintă pericolul specializării celor aflaţi în spatele gratiilor,
datorită contactului pe care îl au în perioada detenţiei cu alţi infractori, pe baza
comunicării pe tema tehnicilor infracţionale.

Din cauza acestei stări de fapt trebuie avută în vedere umanizarea executării
pedepsei închisorii, iar relația de ajutor trebuie să fie constructivă.

Ajutorul acordat de agenții de penitenciar va fi maxim, dacă aceștia vor ști să

sesizeze și să formuleze cu claritate problemele care, pentru deținut sunt vagi și
confuze. Deținutul dorește precizie și exactitate în descrierea impresiilor pe care le
încearcă, el respinge orice aproximație pentru că aceasta nu-l ajută să-și rezolve
conflictele interioare.
Condiția de bază a „schimbării” în cadrul dialogului agent – deținut, este
înțelegerea și acceptarea necondiționată de către agent a deținutului, așa cum
acesta vrea să pară sau chiar așa cum este. Efortul agentului de a-l înțelege pe
deținut și situația lui, îl ajută pe acesta să se înțeleagă, pentru că acceptarea de sine
cu toate aspectele pozitive și negative, constituie premisa procesului de maturizare.

În cazul deținuților dificili și a celor periculoși, agentul trebuie să cunoască:

I. motivul pentru care este considerat „dificil” sau „periculos”, caracteristicile
situației care l-au traumatizat (pierderea unei persoane dragi, a prestigiului,
eșec școlar sau profesional, amenințarea etc.)
II. aspecte ale comunicației deținutului : ce urmărește să obțină în urma discuției
cu personalul, dacă vizează o persoană anume, în unele cazuri, de ce refuză
să comunice.
III. resursele de relaționare ale deținutului: cine îl sprijină(familia, prietenii), de ce și
cum (răuvoitor, dominator, moralizator, culpabilizant), dacă este izolat în cadrul
grupului și motivul izolării.

Aspecte fundamentale ale relației de ajutor

a. Agentul de penitenciare prezintă empatie și o neutralitate binevoitoare față de
deținut, manifestând un anume atașament educativ, clar și precis delimitat
b. Deținutul trebuie ajutat să înțeleagă că toate sentimentele și atitudinile sale
exprimabile, pot și trebuie comunicate agentului.
c. Agentul dă răspunsuri neutre care să nu orienteze dialogul, reformulează
atitudinile deținutului, în sensul clarificării lor, îl ajută să înțeleagă.
d. Deținutul nu trebuie să perceapă la agent preferință, simpatie, ură.
e. Agentul trebuie să rămână doar un partener de discuție cu rolul de a clarifica
diferitele aspecte ale situației analizate și nu să-l încurajeze sau să-și dea

3
 avizul pentru intențiile deținutului; doar așa acesta își va asuma
responsabilitatea propriilor acțiuni
f. Cu deținuții dificili și periculoși va trebui parcursă, prin discuții succesive, o
serie de probleme referitoare la viața de detenție, la principalele dificultăți pe
care le va întâmpina privitor la copii, familie, profesie.

3. FACTORI DE INFLUENȚĂ ASUPRA MESAJULUI EDUCATIV

Specialiştii cu vocaţie şi foarte bine instruiţi, din interiorul realităţii mediului

penitenciar, sunt cei care trebuie să transmită mesajul socio-educativ.
În penitenciare există o serie de factori a căror acțiune este diferită asupra
recepționării mesajului reeducativ de către deținuți. Există factori cu acțiune
favorabilă, dar și factori defavorabili.

Factori cu acțiune favorabilă

- ambianța de viață civilizată chiar în condițiile privării de libertate;
- autoritatea și prestigiul cadrelor și prezența în rândul celor ce desfășoară
activități cu deținuții a unor experți în probleme importante pentru aceștia;
- faptul că în activitatea de reeducare a deținuților sunt atrași chiar unii
dintre condamnați(cu pregătire și aptitudini deosebite).

Factori defavorabili

Reeducarea se începe în condiții nefavorabile:

- pe de o parte din cauza agresivității deținutului rezultat al întregii sale vieți
anterioare:
Afirmațiile unui deținut: „La mine, viața și violența erau unul și același lucru;
am învățat încă din copilărie că oamenii trebuie să se trateze brutal, văzându-l pe
tatăl meu brutalizând-o pe mama, care mama, la rândul ei brutalizându-mi frații și
brutalizându-mă pe mine. Am înțeles încă de pe atunci că acesta este limbajul
normal, prin care «se înțeleg oamenii» și m-am mirat ori de cate ori am întâlnit în
viața mea oameni care nu m-au atacat și care nu au fost violenți față de mine.”

- pe de alta parte, din cauza șocului traumatizant dat de criza de aclimatizare:

Din cauza stării în care se află deținutul în primele momente ale captivității
sale, el nu este receptiv față de acțiunile care vizează reeducarea, dar în mod
subliminal el este receptiv la felul nostru de a ne comporta.
Dacă el va constata înțelegere, îngăduință și fermitate din partea personalului,
se va reduce sensibil atât protestul său interior cât și cel exterior.
Trecerea de la starea de libertate la cea de detenție are consecință
traumatizantă; deținutul va răspunde la aceasta trauma prin niște reacții care la el
pot fi considerate drept „normale” (expresii obraznice, gesturi de sfidare), dar care
exprimă de fapt greutatea momentului de adaptare.

Alți factori defavorabili mesajului educativ

- adaptarea la un ritm de viață artificial,

- adaptarea la un nou regim alimentar,
- adaptarea în spațiu restrâns,
- abstinența sexuală impusă.

4
 Analizând viața deținuților, putem să constatăm, existența unor traumatizări
pe plan social. Relațiile acestora cu semenii lor, cu colectivitatea mare sau cu
colectivitatea imediată, au fost dezechilibrate în mod esențial.

Astfel,
- aproape fiecare dintre ei are câte o răfuială,
- au situații încurcate și relații nefirești,
- mulți provin din familii dezorganizate ori doar aparent organizate,
- în școală s-au confruntat cu insuccese,
- în general, sunt oameni care au fost lipsiți de succese sociale,
- au primit reale lovituri de la societate,
- au fost frustrați de dragostea părintească, de dragostea celor din jur.

Faptul că deținuții au fost supuși unor frustrări pe plan socio-afectiv,

declanșează în interiorul lor o anumită optică, ce se finalizează cu o interpretare
deformată a realității. La loviturile reale primite din partea societății, se adaugă unele
de natura imaginară, care din punct de vedere psihologic au o pondere similară.
În acest fel, ei își formează relațiile lor, judecățile lor asupra societății și
asupra propriei persoane, în baza unei imagini create, contrafăcute de ei înșiși.
Din punct de vedere psihiatric, condamnatul poate fi perfect normal și
sănătos, sub aspect legal, el poate fi considerat deci perfect responsabil de actele
sale, dar sub aspect psihologic, faptul ca este capabil să-și lovească prietenul, să
fure bunurile cuiva ori să atenteze la avutul obștesc, este o dovadă clară de
anormalitate
In afara acestui fapt de dereglare, putem constata că infractorii, cu foarte rare
excepții, se amplasează în categoria pe care o numim greu educabili.

Reintegrarea socială a foștilor deținuți întâmpină greutăți din punct de vedere

psihologic în sensul că succesul acestei reintegrări nu este asigurat doar prin
comportamentul chiar și ireproșabil al fostului deținut ci în mai mare măsură de
societatea care îl primește și care ar trebui să manifeste o acțiune integratoare.