OXIGENOTERAPIA

SCOP : Asigurarea unei cantitati corespunzatoare de oxigen pentru combaterea hipoxiei.

Oxigenoterapia - este indicata in hipoxie circulatorie cum ar fii: IMA, insuficienta cardiaca,
edem pulmonar acut sau in hipoxii respiratorii de diverse cauze si grade, in stari de soc,
bolnavii anesteziati cu anestezie generala, dar si in cazul unor complicatii postoperatorii:
hemoragii, tulburari respiratorii si circulatorii; in unele situatii la lehuze si nou- nascuti.

METODE DE ADMINISTRARE A

OXIGENULUI:

1. Sonda nazala- este metoda cea mai frevcent utilizata; permite administrarea de oxigen in
concentratie de 25 – 45% ; este utilizata pentru terapii pe termen lung, contraindicata la
bolnavii cu afectiuni ale mucoasei nazale.
2. Masca - aceasta metoda permite administrarea de oxigen in concentratie de 40 - 60% ;
accentueaza starea de anxietate mai ales la copii; este contraindicata la bolnavii cu arsuri la
nivelul fetei.
3. Ochelarii pentru oxigen - sunt prevazuti cu doua sonde care se introduc in ambele nari;
utilizata la copii, dar si la bolnavii agitati.
4. Cortul de oxigen - permite administrarea oxigenului in conc. de 50% ; este frecvent
utilizata la copii, iar pentru a nu disloca cortul,copii vor fi supravegheati permanent.

MATERIALE NECESARE:

 Sursa de oxigen umidificator (un recipient cu apa pentru barbotarea oxigenului);

 Sonda nazala, cort de oxigen, ochelari pentru oxigen, masca – in functie de metoda aleasa;
 Banda adeziva - pentru fixarea sondei.

TEHNICA: Bolnavul este pregatit psihic si fizic.

Bolnavul este asezat intr-o pozitie corespunzatoare, iar daca este posibil in pozitia
semisezand pentru a favoriza expansiunea pulmonara.
Ansamblarea echipamentului, dezobstruarea cailor respiratorii, masurarea lungimii
sondei pe obraz de la nara pana la tragus (proieminenta cartilaginoasa a pavilionului urechii
situata anterior, mascand partial meatul auditiv extern) ; umectarea sondei cu apa sterila pentru
o mai buna alunecare si prevenirea lezarii mucoasei; introducerea sondei in nara si fixarea
acesteia de obraz cu banda adeziva; in functie de recomandarea medicului se va fixa debitul de
administrare a oxigenului.
Asistentul medical va supraveghea efectul administrarii oxigenului, va observa coloratia
tegumentelor, va masura si urmarii respiratia, dar si pulsul. Supravegherea bolnavului pentru
depistarea semnelor de toxicitate sau de aparitie a unor complicatii,acordarea suportului psihic,
mobilizarea periodica a sondei prin schimbarea acesteia in cealalta nara sunt alte sarcini ale
asistentului medical.