Bine te-am regăsit!

În copilărie, mulți dintre noi am fost educați pe baza principiului recompensă-pedeapsă, laudă-critică. Ca să
evităm să fim certați de părinții noștri și pentru că ne doream să fim lăudați, ne lăsam modelați în funcție de
cerințele și dorințele lor.

Nimic nu este mai dureros pentru un copil decât să audă că părintele este dezamăgit de el, că își retrage
afecțiunea sau, și mai rău, că se îmbolnăvește din cauza lui ori că "îl bagă în mormânt".

Am fost cu toții manipulați de adulții din jurul nostru în scopul educării și pentru a corespunde normelor sociale.
Problema este că mulți dintre noi purtăm în interiorul nostru și când suntem adulți aceste mecanisme. Adică
avem tendința să răspundem în același fel la manipulare - la laude, la critici, la recompense și la pedepse. Mulți
adulți fac ceea ce le cer cei din jur - partenerul de cuplu, prietenii, familia, doar pentru a evita reproșurile,
sentimentele de vină sau alte pedepse și pentru că își doresc să primească afecțiune, feed-back-uri pozitive sau
laudă.

Un adult care nu și-a dezvoltat autonomia emoțională, care nu s-a maturizat din punct de vedere afectiv, va avea
tendința să fie foarte sensibil și receptiv (deci ușor de manipulat) la laude sau la critici. Un adult care a rămas un
copil în interiorul său se va raporta la alți adulți ca la părinții lui ori alte figuri de autoritate din copilăria sa.

Așa se nasc majoritatea compromisurilor și sacrificiilor pe care le fac adulții. Renunță la ei, la voința lor
proprie, doar pentru a le face altora pe plac. Evident din dorința de aprobare, de afecțiune, de apartenență și
pentru că vor să evite criticile, reproșurile, conflictele.

Însă, un adult care a atins autonomia cognitivă și emoțională nu mai poate fi manipulat de dorințele și capriciile
celor din jur. El are raporturi de la egal la egal cu alți adulți și este imun atât la laude cât și la critici deoarece nu
are nevoie de feed-back-urile nimănui pentru a ști cine este și cât valorează. Nu se teme nici de respingere și
nici nu este dispus să facă compromisuri doar pentru a obține validarea sau afecțiunea altora.

Făcând compromisuri, oamenii renunță la visurile și idealurile lor pentru a se mulțumi cu mai puțin decât
își doresc. Își sacrifică verticalitatea, integritatea și autenticitatea, iar în schimb primesc, în cel mai bun caz,
confortul mediocrității. În cel mai rău caz, se trezesc într-o zi și conștientizează că, prin compromisurile pe care
le-au făcut de-a lungul vieții, s-au îndepărtat atât de mult de ei înșiși încât au ajuns niște simpli actori care joacă
un rol într-o existență care nu le aparține.

Niciun compromis nu merită să te pierzi pe tine, să renunți la visurile și la idealurile pe care simți și știi că le poți
atinge. Ai venit pe lume ca să te bucuri de viață, să trăiești din plin și să devii tot ceea ce poți să fii.

Ai curajul de a-ți urma visurile, de a spune „nu” atunci când îți dorești să spui „nu”, nu te mai îndoi de tine și
amintește-ți că ești o ființă valoroasă care merită să se înconjoare cu alte persoane asemeni ei pentru care nu
trebuie să fie nevoită să facă sacrificii și compromisuri.

Tu cât de multe sacrificii și compromisuri faci pentru a-i mulțumi pe alții?