Curtea Constituțională a României

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

România

Autoritatea legislativă în România:

Parlament format din:

Camera Deputaților
Senat

Autoritatea executivă în România:

Președintele

Guvernul

Autoritatea judecătorească în România:

Înalta Curte de Casație și Justiție

Curțile de apel
Tribunalele
Judecătoriile
Consiliul Superior al Magistraturii
Ministerul Public
Sursa: Constituția României

Curtea Constituțională a României (CCR) este unica autoritate de jurisdicție constituțională în

România, independentă față de orice altă autoritate publică și care are, conform Constituției
României, rolul de garant al supremației Constituției.

Atribuții[modificare | modificare sursă]

Atribuțiile Curții sunt următoarele:
a) se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora;
b) se pronunță asupra constituționalității tratatelor sau altor acorduri internaționale;
c) se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului;
d) hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate
în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial;
e) soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă
rezultatele sufragiului;
g) constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de
Președinte al României și comunică cele constatate Parlamentului și Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcție a Președintelui
României;
i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și
confirmă rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni;
k) hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic;
l) îndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții.

Președinții Curții Constituționale

a României[modificare | modificare
sursă]

 Vasile Gionea (1992–1995)

 Ioan Muraru (1995–1998)
 Lucian Mihai (1998–2001)
 Nicolae Popa (2001–2004)
 Ioan Vida (2004–2010) [1]
 Augustin Zegrean (2010–2016)
 Valer Dorneanu (2016-)

Componență[modificare | modificare
sursă]
Curtea se compune din nouă judecători numiți
pentru un mandat de nouă ani, care nu poate fi
prelungit sau reînnoit. Câte trei judecători sunt
numiți de către Camera Deputaților, Senat,
respectiv de Președintele României. Componența
Curții se înnoiește cu o treime din numărul
judecătorilor din 3 în 3 ani, fiecare din autoritățile
competente să efectueze numirile desemnând câte
un judecător[2]. Aplicarea acestui sistem de înnoire
periodică a fost asigurată, la înființarea Curții, prin
numirea primilor judecători pe durate de 3, 6 și 9
ani, pentru fiecare din aceste durate fiind
desemnat, în mod corespunzător, câte un
judecător din fiecare grupă[2].
Membrii actuali ai
Curții[modificare | modificare sursă]

 Valer Dorneanu (din 2013), președinte al Curții

din 2016.
 Simona-Maya Teodoroiu (din 2015).[3]
 Mircea Ștefan Minea (din 2010).
 Petre Lăzăroiu (din 2008), numit de
președintele României, pentru terminarea
mandatului unui judecător care a decedat
(Ninosu), mandat care s-a încheiat în 2010;
renumit în 2010.
 Mona Pivniceru (din 2013).
 Marian Enache (din 2016).
 Daniel Morar (din 2013), numit de președintele
României.
 Attila Varga (din 2016).
 Livia Stanciu (din 2016).
Mandatul unui membru Curții Constituționale a
României este de 9 ani, unii dintre membrii actuali
fiind aleși pentru perioade mai mici deoarece
înlocuiesc alți judecători care au decedat sau au
renunțat la mandat înainte de expirarea acestuia.
Foști membri ai
Curții[modificare | modificare sursă]

 Vasile Gionea (1992–1995)

 Ion P. Filipescu (1992–1995)
 Miklós Fazakás (1992–1995)
 Antonie Iorgovan (1992–1996)
 Viorel-Mihai Ciobanu (1992–1998)
 Mihai Constantinescu (1992–1998)
 Victor-Dan Zlătescu (1992–1998)
 Ioan Muraru (1992–2001)
 Florin Bucur Vasilescu (1992–2001)
 Ioan Deleanu (1995–1996)
 Lucian Stângu (1995–2004)
 Costică Bulai (1995–2004)
 Romul Petru Vonica (1996–2001)
 Nicolae Popa (1996–2004)
 Lucian Mihai (1998–2001)
 Constantin Doldur (1998–2006)
 Gábor Kozsokár (1998–2007)
 Șerban Viorel Stănoiu (2001–2007)
 Petre Ninosu (2001–2008)
 Ioan Vida (2001-2010)
 Nicolae Cochinescu (2001-2010)
 Aspazia Cojocaru (2004-2013)
 Acsinte Gaspar (2004-2013)
 Ion Predescu (2004-2013)
 Iulia Motoc (2010-2013)
 Toni Greblă (2013-2015)
 Augustin Zegrean (2007-2016)
 Valentin-Zoltán Puskás (2007-2016)
 Tudorel Toader (2006-2016)

Decizii[modificare | modificare sursă]

Toate deciziile Curții Constituționale se publica
în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind
astfel informații comunicate din oficiu. De
asemenea, textul deciziilor poate fi accesat și
direct din baza de date, pe pagina de internet a
Curții Constituționale, potrivit unor criterii specifice
 instantei de contencios constituțional, între care
obiectul excepției de neconstituționalitate (tipul și
nr. actului normativ supus controlului de
constituționalitate), nr., respectiv data actului
(deciziei), precum și altele.
Variate decizii ale CCR pe problematica discriminării pot fi consultate aici
Jurisprudența CEDO deseori citată în deciziile Curții Constituționale

Controverse[modificare | modifica
re sursă]
Asemeni altor instituții ale democrației
postcomuniste, au existat suspiciuni sau
chiar veridicte de colaborare
cu Securitatea, poliția politică a regimului
comunist, pentru anumiți membri ai Curții
Constituționale. Astfel, în aprilie 2007,
deputatul PIN Cozmin Gușă a relevat
presei faptul că doi judecători ai Curții
Constituționale din acea vreme (Aspazia
Cojocaru și Gábor Kozsokár) ar fi primit
din partea Consiliului Național pentru
Studierea Arhivelor Securității verdict de
colaborare cu Securitatea[4]. CNSAS a
confirmat doar în cazul Aspaziei Cojocaru
respectivul verdict, dat în unanimitate.
Judecătoarea a contestat verdictul, iar
câteva săptămâni mai târziu, CNSAS a
revenit asupra verdictului, spunând că
Aspazia Cojocaru nu a făcut poliție
politică[5][6].