CAII LA FEREASTRA

Intuneric in scena. O masa in mijloc, pe care sta cocotat FIUL. O alta masa pe
care este asezat un geamantan vechi. 2 scaune asezate la intamplare, un dulap
cu multe farfurii, pahare, cani etc. Undeva, in perete, montata o chiuveta, un
robinet dn care picura apa. Un decor de fereastra.
MESAGERUL intra in scena, urmarit de un spot luminos.Se apropie de rampa,
unde isi instaleaza un trepied, de genul celor cu partituri musicale. Scoate din
buzunar mai multe hartii pe care le netezeste si le aseaza pe trepied. Isi
potriveste toba.
MESAGERUL
(bate) Una mie sase sute nouazeci si noua.
(bate) Pacea la Carlowitz.
(bate) Austria ia Croatia si Silezia.
(bate) Prusia ia ducatul Goldern.
(bate) Spania ia ducatele de Parma si Piacenza.
(bate) Franta ia Alsacia si Lorena.
(bate) Rusia ia Georgia si hanatul Erevan.
(bate) Anglia ia Insulele Ionice.
Personajul se retrage. Lumina. Se dezvaluie interiorul. MAMA e imbracata
intr-un capot de casa, poarta papuci si parul prins si ascuns sub o bazma. FIUL
e echipat in uniforma militara. MAMA ii aduce vestonul. FIUL il imbraca.
MAMA: E bun?
FIUL: Da.
MAMA: Nu te roade?
FIUL: Nu.
MAMA: Parca are manecile cam lungi. Nu crezi ca are manecile cam lungi?
FIUL: Nu.
MAMA: Ia intoarce-te! Nu te strange? Parca simt ca te strange.
FIUL: Nu ma strange.
MAMA: Ia incheie-te! Mi se pare ca nasturii sunt cam moi. Nu crezi ca
nasturii sunt cam moi?
FIUL: Adineaori a trecut un cal.
MAMA: Nasturii nu trebuie cusuti prea strans. Cu cat ii cosi mai strans, cu atat
se rup mai repede.
FIUL: Era un cal rosu cu o pata neagra. Se poate asa ceva?
MAMA: Ai mancat?
FIUL: Nu
MAMA: Atunci nu trebuia sa iti pui vestonul. Trebuie intai sa mananci si abia
apoi sa iti pui vestonul.
FIUL: Da.
MAMA: Ia si mananca. Ai grija sa nu faci firimituri. Firimiturile patrund cel
mai bine in dusumea. In fiecare zgarietura din dusumea zac sute de firimituri.
FIUL(se aseaza la masa si mesteca flasc): Nu fac.
MAMA(incepe sa aseze lucrurile FIULUI): Geamantanul. In geamantan
trebuie sa pastrezi o ordine de fier. Lucrurile se cladesc, nu se arunca. Intai se
pun lucrurile mari de care nu ai imediata nevoie, apoi se pun lucrurile mari de
care ai imediata nevoie. Dupa aceea se pun lucrurile mici de care nu ai
imediata nevoie si la sfarsit lucrurile mici de care ai imediata nevoie. Dupa
aceea strangi curele si pocnesti clapele. Asa…
FIUL( absent la cuvintele mamei): Calul s-a intors.Am impresia ca da tarcoale
prin fata ferestrei. Se poate asa ceva?
MAMA: Ai auzit cum suna? Cand geamantanul e facut cum trebuie, clapele
suna lin si armonios.
FIUL: Calul e nebun, ma crezi?Se uita mereu in spate de parca ar astepta o
trasura.
MAMA: Geamantanul nu trebuie umplut niciodata pana la refuz. Cine umple
geamantanul pana la refuz jeneaza pe cei din jur.
FIUL(agitat): Calul s-a oprit si se uita drept incoace. Oare trebuie sa inchidem
fereastra?
MAMA: Ai terminat? Daca ai terminat poti sa bei un pahar cu apa. Este apa
fiarta in frigider.
FIUL: Calul se uita drept la mine. Oare cine se uita la mine ma vede?
MAMA: Ai mancat cam repede. Nu e bine sa mananci repede. Cine mananca
repede face firimituri. N-ai facut firimituri?
FIUL: Nu.
MAMA: Parca am auzit cazand niste firimituri. Stii…firimiturile daca au cazut
in dusumea, nu mai pot fi scoase niciodata. Din cauza asta cele mai multe
dusumele duhnesc ingrozitor.
FIUL: A venit si omul. Acum sunt doi. Calul e vesel.
MAMA: Mai vrei apa? Nici prea multa apa nu e bines a bei. Un barbat
adevarat nu umbla cu burta plina de apa.
FIUL: Se harjonesc. Eu cred ca sunt nebuni amandoi. Calul e viclean, ma
crezi?
MAMA: Bocancii. Bocancii nu trebuie lasati murdari peste noapte ca altfel iti
cad in cap.
FIUL: Am auzit ca ieri dimineata caii au ocupat abatorul. Se poate asa ceva?
MAMA: Sapunul se pastreaza intotdeauna in carcasa, la intunerci. El nu
trebuie lasat niciodata la lumina, pentru ca se impute. Si daca te speli cu un
sapun imputit, degeaba te mai speli.
FIUL: Uite si trasura!
MAMA: Zaharul. Zaharul nu trebuie tinut niciodata in pungi de hartie. Orice
punga de hartie are cate o gaura minuscule prin care se scurg milioane de fire
de zahar.
FIUL: Ploua. Totusi, eu cred ca o sa inhame calul.
MAMA: Camasile. Camasile se pleostesc numai dupa doua zile. Dupa trei zile
camasa se lipeste de piele.
FIUL: Calul e din ce in ce mai aproape. Oare si el ma simte?
MAMA: Cand ti se zambeste in strada, raspunde razand. Nu imprumuta
nimanui lucrurile tale marunte, cum ar fi acul de siguranta. Daca cineva te
striga pe strada nu intoarce capul… Sunt mii de oameni care poarta numele
tau…
FIUL: Trasura e gata.(se ridica si se indreapta spre usa)
MAMA(accelereaza ritmul, vorbind din ce in ce mai tare, intrand intr-o transa
verbala): Stai! Fularul! Nu vorbi niciodata cu vantul in fata…Nu arata cu
degetul in sus, nu lovi cu pumnul in masa…Nu tranti cartile de joc si nu
mototoli bancnotele! Nu umbla descult pe ciment…
FIUL: Nu mai e mult si se intuneca…
MAMA(se agata de FIU, disperata): Scrie-mi in fiecare zi cate o carte postala,
nut e gandi la calul rosu cu pata neagra…Nu te apropia de cai, nu intinde mana
sa ii mangai…Caii au ocupat deja curtea abatorului…Stai! Ia banii astia, dar sa
nu-i tii intr-un singur buzunar…
FIUL: Mama, buzunarele mele sunt cusute. (iese, tarand geamantanul, dar fara
bocani)
MAMA(ii insfaca si se repede la fereastra): Stai! Stai...
MAMA ii arunca pe geam FIULUI perechea de bocanci, unul dupa altul.
Se aud batai puternice in usa. MAMA se taraste abatuta si o deschide.
MESAGERUL vesel, bland, cu 4 garoafe intr-o mana, avand atarnati de gat
bocancii pe care MAMA tocmai i-a aruncat pe fereastra.
MESAGERUL: Buna ziua, doamna! Pot sa va ofer aceste flori?
MAMA: Ce flori sunt acestea?
MESAGERUL: Sunt garoafe, doamna. Eu le-am cules cu mana mea de pe
spatial verde al regimentului.
MAMA: Domnule, dumneata vrei sa-mi dai o veste proasta.
MESAGRUL: Da, doamna, dar nu stiu cum sa incep…
MAMA: S-a intamplat ceva cu fiul meu?
MESAGERUL: Da, doamna.
MAMA: Spune o data! Fiul meu a murit?
MESAGERUL isi impreuneaza mainile a rugaciune si coboara capul in
pamant.
MAMA: Iesi!!! Vreau sa raman singura…
MESAGERUL iese.
MAMA: Stiam c-o sa se termine asa…
MAMA se schimba, dand halatul cu flori jos. Isi desface parul,ce cade lejer pe
umeri. Bazmaua ajunge prinsa la gat. Lumina se stinge incet. Se aprinde pe
MESAGER si-l urmareste intrand in scena.
MESAGERUL
(bate) Una mie sapte sute patruzeci si cinci
(bate) Pacea de la Breslau.
(bate) Turcia ia Tripolitania.
(bate) Prusia ia Silezia de la Austria.
(bate) Austria ia Milanul, Neapole si Sardinia.
(bate) Spania ia Sicilia.
(bate) Rusia ia Mingrelia si Imertia.
(bate) Franta pierde Alsacia, Lorena si Marienburgul.
MESAGERUL se retrage. Lumina creste treptat. Personajul feminine devine
FIICA. FIUL devina TATAL. Acesta da buzna in incapare, invartind febril la
caruciorul sau cu rotile. Este imbacat in trening si are in piept prinse multe
insigne si medalii.
TATAL: Cine a fost?Vreau sa stiu cine-a fost!
FIICA: N-a fost nimeni.
TATAL: Cineva a trantit usa. Am auzit cum a trantit usa de la iesire.
FIICA: Nu s-a auzit nici o usa.
TATAL: S-a auzit!
FIICA: Iar te-ai dat cu colonie.
TATAL: Nu vrei sa spui cine a fost! Ma scoti, ma scoti, ma scoti din sarite! De
ce nu ma chemi si pe mine cand vine cineva?
FIICA: Ai sa te otravesti din cauza mirosului.
TATAL: Taca-ti fleanca! De ce nu i-ai spus sa nu izbeasca usa de jos, la iesire?
Trebuia sa-i fi spus sa n-o izbeasca. De ce izbesc toti usa de jos? Si de ce-o
izbesc la iesire? De ce n-o izbesc la intrare? De ce sa intre tiptil? De ce intra
toti tiptil si de ce ies trantind usa?
FIICA: Unde ti-ai lasat cipilica? De ce nu-ti iei cipilica? De ce n-o tii langa
tine?
TATAL(ramanand o clipa transit): A fumat! (adulmeca)A fumat! Este ca a
fumat? Unde-ai ascuns chistocul? Vreau sa vad chistocul!
FIICA: N-a fumat nimeni!
TATAL(fortand fereastra, reusind s-o deschida): Ai intepenit fereastra! De ce-ai
intepenit fereastra? Vreau sa iasa fumul. Nu support fumul. Stii ca nu suport
fumul. Poftim, uite cum iese fumul!
FIICA: E fum de la gunoaie. Ard gunoaiele. Inchide-o ca intra fumul de la
gunoaie.
TATAL(avid): Sa vad! Unde-i focul? Vreau sa vad focul!
FIICA: Nu e nici un foc. Gunoaiele ard fara foc. Doar mocnesc…
TATAL: Mi-e frica, stii? Sa nu ne prabusim cumva peste ele, stii? Daca ne
prabusim peste ele?
FIICA: Culca-te. Daca ti-e frica ia si culca-te. Ori de cate ori ti-e frica, e bines
a te culci.
TATAL: Nu pot sa dorm, nu. E mai bines a stau treaz, crede-ma. Cand stau
treaz nu pierd nici timpul. Crede-ma ca mi-e mai usor sa stau treaz. Ma
intelegi, daca stau treaz castig timp, timp…
FIICA: Daca stai treaz, atipesti…
TATAL: Si ce daca atipesc? Nu vreau sa atipesc…Parca de ce atipesc? De aia
atipesc, pentru ca sunt foarte singur. Intelegi, Isabel, asta se intampla de fapt cu
mine, cand ma simt foarte singur, atipesc.(concentrat, grav) Jura ca daca mai
atipesc, ma trezesti!
FIICA: Jur!
TATAL: Mai spune o data!
FIICA: Jur!
TATAL: Intotdeauna , cand dorm, stiu ca dorm si culmea e ca desi stiu, nu ma
pot trezi, De asta ma tem eu cel mai mult, de asta, ca nu pot sa ma trezesc. Ma
auzi, Isabel?
FIICA: Pentru ca nu sti sa dormi. Trebuie sa dormi cu fata in sus si sa respiri
numai pe nas.
TATAL: Si daaca ploua? Cand ploua, ce te faci cand ploua, ca nu poti sa
respire pe nas? Stii ca nu pot sa respir pe nas, stii…(Dulce) Isabel…hai sa
iesim putin la plimbare.
FIICA: Ploua. Nu pot sa te scot pe ploaie.
TATAL: Si ce daca ploua? Vreau sa ma scoti pe ploaie.
FIICA: Rugineste carutul.
TATAL: Ah, ce rea esti, ce rea esti, foarte rea! Mi-e rusine ca te-am facut!
Rusine!!! Asa sa stii! Am sa-i povestesc si doamnei Hilda, totul.O sa afle toata
lumea, sa stii…(smiorcaindu-se) Vreau chiar maine sa trecem pe la doamna
Hilda…
FIICA(incet): Doamna Hilda s-a mutat…
TATAL(atent): Se aud picioare pe strada! Se aud picioare! Este ca se aud
picioare? Daca se aud picioae inseamna ca a stat ploaia.
FIICA: Hai sa te intinzi. Vrei sa te intinzi? Hai sa te intinzi.
TATAL: Nu…nu…mai stau putin la tine…voiam sa iti spun ceva, ceva foarte
important…am observat azi dimineata ceva…iti spun ca ceva nu e bine, din
cauza ceasului…eu cred ca minutarul, ori de cate ori trece peste limba mica,
infuleca pe furis cate o bucatica din limba mica.
FIICA: Nu-i adevarat.
TATAL: Ba da, Isabel, bad a…de zece zile stau cu ochii pe ceas, iti spun…am
numaat de mii de ori…am la mine toate sforicelele…(scoate din buzunar mici
bucati de sfoara, pe care le invarte tacut si foarte atent, aratand extrem de
absent, intre degete). Isabel…mai lasa-ma sa stau cu tine!
FIICA: Stai. Da’ nu-ncepi iar…
TATAL: De cateva nopti visez foarte multe borcane cu compot, oare e bine?
FIICA: Bine, povesteste.
TATAL: Nu povestesc nimic daca nu ma-ntrebi.
FIICA: Hai, spune cum ai cunoscut-o pe mama.
TATAL(alintandu-se): Nu povestesc nimic! Ce stii tu? Nu vreau sa stii nimic!
FIICA: Hai, spune odata cum ai cunoscut-o pe mama.
TATAL: Foarte simplu. Eram in bacanie si ea tocmai cumparase cateva
borcane cu compot.
FIICA: Cate?
TATAL: Cincisprezece.
FIICA: Ce facea cu atatea borcane cu compot?
TATAL: Asta am intrebat-o si eu. M-am luat dupa ea si am intrebat-o
“domnisoara, ce faceti cu atatea borcane cu compot?”
FIICA: Si ea?
TATAL: M-a facut sobolan, gandac si maniac necioplit.
FIICA: Si tu?
TATAL: Eu eram sergent!
FIICA: Si ea?
TATAL: Ea a luat tramvaiul. Eu m-am urcat dupa ea in tramvai, peste sase
saptamani eram casatoriti.
FIICA: Destul!
TATAL: Si apoi a izbucnit razboiul…
FIICA: Gata, tata!
TATAL: Nu, nu, nu, mai intreaba-ma!
FIICA: Si?L-ati castigat?
TATAL: Draci! L-am pierdut…ne-au batut in ultimul moment…
FIICA: Hai sa te trec pe pat. Hai, ca-I mai bine si pentru carucior. Se mai intind
arcurile.
TATAL(in transa): Ti-am aratat crucea cu 2 colturi? Stii tu cat de greu se prime
ape vremea aceea crucea cu 2 colturi? ASstazi toata lumea primeste crucea cu
2 colturi.
FIICA: Nu vrei sa sting lampa? Iti bate lumina in opchi.
TATAL: Ti-am aratat crucea cu 3 colturi? Stii tu cat de greu se prime ape
vremea aceea crucea cu 3 colturi? Ai toata lumea primeste crucea cu 3 colturi.
FIICA: Nu vrei sa iti scot bocancii?Nu e buine sa dormi cu bocancii in
picioare.
TATAL: Ti-am aratat crucea cui 4 colturi? Stii ce greu se primea pe vremea
aceea crucea cu 4 colturi? Astazi toata lumea primeste crucea cu 4 colturi.
Pentru ce? (gatuit de indignare) Pentru ce? Pentru ce? Pentru ce???
FIICA: Hai, da-mi-le sa ti le pun in dulap.
TATAL: Nu dau nimic! NU ma cicali. Vreau sa dorm cu ele.
FIICA: Ai sa racesti. Daca le mai tii toata ziua pe piept ai sa racesti.
TATAL: Esti rea. Am sa-i povestesc doamnei Hilda…Chiar maine vreau sa
trecem pe la doamna Hilda.
FIICA: Ti s-au descusut toate hainele din cauza lor.
TATAL: Nu! Nu! Nu!
FIICA: Nu vrei sa dau drumul la apa? Ai sa te linistesti daca dau drumul la apa.
TATAL: Da-I, da-I drumul! Hiar ma gandeam sa te invat sa inoti. Si chiar asa
trebuie inceput, trebuie sa inveti sa te obisnuiesti cu apa. Se poate invata intr-o
seara, daca vrei. Chiar in seara asta, intelegi? Ai apa?
FIICA(umpland un pahar cu apa): Am un pahar plin.
TATAL: E adanca?
FIICA(contempland paharul): E neagra.
TATAL: Nu ti-e frica de ea?
FIICA: Nu.
TATAL: Atunci e foarte bine.
FIICA: Nu mi-e frica de apa, mi-e frica de aer. Tata, in apa este aer?
TATAL: Nu se stie niciodata cat si cum. Trebuie sa bei tot paharul. Numai in
felul acesta ai sa aflii cat aer e in apa.
FIICA: Tot?
TATAL: Trebuie sa bei toata apa in care urmeaza sa inoti. Numai asa ajungi un
bun inotator.
FIICA(brusc obosita): E tarziu. Nu vrei sa tragem perdelele? Or sa intre
gandacii.
TATAL: Ai baut? Acum asteapta… tot ce ai mai bun de facut e sa astepti…
(Vocea TATALUI indepartandu-se pe coridor) Cine stie sa astepte e salvat…
Daca stii sa astepti, creierul se odihneste de la sine…Cu cat esti mai odihnit
cand astepti, cu atat lucrurile ti se par mai putin importante…Cel mai bine e sa
stai sa astepti pe intuneric… Singur…singur…singur
TATAL se indeparteaza pana iese de tot din scena. Se aude usa de “jos”
deschizandu-se si niste pasii care urca.Fiica este la oglinda, se pregateste de
somn. Auzind pasii, ia o lumanare in mana si se duce spre usa. Apare
MESAGERUL, avand in mana un saculet frumos si nelipsitele garoafe.
MESAGERUL(dand sa se aseze): Numai daca nu deranjez!
FIICA: A, nu. Nu. Numai ca nu stiu despre ce e vorba…(fiica studiaza foarte
atenta, de la distanta, saculetul din mana mesagerului)
MESAGERUL: Uitati! V-am adus ceva(zie el intinzandu-i florile)
FIICA: Dar…astea sunt garoafe!
MESAGERUL: Exact, domnisoara. Plantate, ingrijite si culese cu mana mea…
de pe terenul regiunii…
FIICA: Domnule, dumneata…
MESAGERUL: Domnisoara draga, eu, trebuie sa va spun ceva.
FIICA: Sunteti sigur ca n-ati gresit casa?
MESAGERUL: O, nu…asta nu…eu nu incurc niciodata nimic, din pacate.
FIICA: Domnule, dumneata imi aduci o veste proasta?
MESAGERUL: Oarecum. Insa nu stiu cum sa incep… Cred ca mai bine v-as
da asta si…
FIICA: Ce e acolo?
MESAGERUL(intinzandu-i saculetul): Piulite, domnsioara! Piulite!
FIICA: Asta inseamna ca… TATA!
MESAGEUL impreuneaza mainile si pleaca capul, in semn de rugaciune
FIICA iese, se stinge lumina.
 MESAGERUL se apropie de rampa. Isi potriveste trepiedul. Isi pune toba.
Cauta prin buzunare si scoate cateva hartii botite. Spot luminos pe MESAGER.
MESAGERUL
(bate) Una mie opt sute cincisprezece.
(bate) Prusia ia Pomerania Suedeza, Rosnan, Danzig si o parte din Westfalia.
(bate) Austria ia Venetia.
(bate) Rusia ia ducatul Varsoviei si Finlanda.
(bate) Se ia Norvegia de la Danemarca si se da Suediei.
(bate)
MESAGERUL se retrage. Lumina creste treptat. Din acest moment personajul
feminine intra in rolul SOTIEI. TATAL va deveni SOTUL. Se aude dusul
curgand in sala de baie. SOTIA tocmai aseaza masa.
SOTUL(scotand capul din baie): Sa pui si castroane. (dispare)
SOTIA: Din care?
SOTUL(din baie): Alea mari…de supa.
SOTIA: Care?
SOTUL: Alea mari, mari, mari!
SOTIA(iluminata): Aha!
SOTUL: De cand curge nenorocita asta de teava?
SOTIA: Care teava?
SOTUL: Care teava!
Pauza…SOTIA continua sa aseze masa. SOTUL opreste apa in baie.
SOTIA: Sa-ti dau un prosop?
SOTUL: Am.
Pauza…Masa are un aer din ce in ce mai festiv.
SOTUL( iese din sala de baie, cu bustul gol, stergandu-se cu voluptate cu un
prosop): Poftim! Vezi prosopul? Asta prosop! Uite pielea!(ii arata prospul
aspru si pielea sa inrosita) Uh! Ma simt nemaipomenit!
SOTIA(facand un pas inapoi si contempland masa): Gata!
SOTUL: Pahare! Mai adu pahare!
SOTIA: Cate?
SOTUL: Toate paharele…Adu si tava!(dirijand amplasarea paharelor) Aici…
inca unul aici…atat!...ti-am povestit de colonel?
SOTIA: Nu.(apropiindu-se tandru, dar ezitand sa-l imbratiseze): Vrei camasa
aia cu dungulite?
SOTUL: Nu! Nu! Vreau camasa mea!
Se aude usa de la intrare puternic trantita. Cei doi asculta o secunda.
SOTIA: Hans, da’ acuma esti acasa…
SOTUL: Nu, nu! Acasa, pe strada…vreau camasa mea! Si colonelul zicea…
acasa, pe strada, militarul e militar!

Usa de la intrare trantita…

SOTUL: Am s-o bat in cuie! Am s-o bat, dracului, in cuie!

SOTIA: Hans, nut e enerva!
SOTUL: Vezi picaturile astea pe jos?
SOTIA: Nu.
SOTUL: De la mine sunt. Toata dimineata mi-a sangerat urechea din cauza
usii.
SOTIA: De la izbituri?
SOTUL: Si de la razuit. Toata dimineata ai razuit linhuritele alea nenorocite.
SOTIA: Le-am frecat. Tu m-ai pus. Argintul trebuie frecat.
SOTUL: Sa le vad!
SOTIA: Toate?
SOTUL: Toate! Adu tot argintul!
SOTIA: Si salatiera?
SOTUL: Si!
SOTIA: Si frapiera?
SOTUL: Frapiera pune-o deocamdata la perete. Vad eu ce facem cu frapiera.
SOTUL isi pune o camasa militara, se piaptana. Ea se agita de colo-colo
aducand vesela de argint.
SOTIA(oprindu-se o clipa, cu bratele pline de obiecte, admirativ): Si totusi
arati foarte bine.
SOTUL(preluand obiectele unul cate unul si organizandu-le pe masa): Arat
foarte bine pentru ca sunt vessel. Si colonelul zicea: soldatul trebuie sa fie
vessel.
SOTIA: DA!
SOTUL: Adu! (si ii intinde o farfurie) Si pe asta, spal-o! Spal-o! Nu vezi ce
murdara e?
SOTIA: Unde vezi tu ca e murdara?
SOTUL: E soioasa!
SOTIA: Nu e soioasa. E de la clatite.
SOTUL: Lasa-ma, lasa-ma, lasa-ma! Peste tot miroase a clatite! Tu cand faci
clatite, totul miroase a clatite. Rochia-ti miroase a clatite! Pana si zaharul
miroase a clatite!
SOTIA: Hans, ce ai?
SOTUL: Am! Si bucataria? E ca dracu’. E toata numai degete. Parca-i facuta
din degete murdare.
SOTIA(putin speriata): Hans, ce ai?
SOTUL: Am! Am! Pentru ca trebuie sa fie ordine! Asa nu se poate lupta! Lupta
se da in ordine! Si lupta e peste tot, peste tot!... De aceea si colonelul zicea:
lupta se da peste tot! Lupta e grea! Lupta e lunga!
SOTIA(putin imbufnata, intinzandu-i farfuria spalata): Ia-o!
SOTUL: Trebuie sa intelegi…
SOTIA: Inteleg…
SOTUL: Nu trebuie sa te superi(zise el luand-o in brate). Trebuie sa intelegi.
Razboiul nu e joaca.
SOTIA: Am si farfurioare de gem…
SOTUL: Razboiul purifica popoarele. Purifica sufletul! Sangele! In sfarsit se
alege samanta…aia buna…aia care are dreptul sa ramana…sa fie…sa fie…asa
zicea si colonelul nostru….ti-am povestit despre colonel?
Poarta de la intrare e trantita din nou…
SOTIA(disperata, acoperindu-si urechile): Nuuu!....
SOTUL: Nu stiu ce ne-am face fara colonel…(privind satisfacut masa destul
de incarcata): Platoul pentru friptura! Fructiera! Clestele pentru gheata!
SOTIA: Am auzit ca doamnei Hilda i-a murit baiatul.
SOTUL(organizand cele 3 obiecte aduse de sotie): Vezi…de aceea spuneam…
teava aia curge…cine stie de cand curge… geamurile sunt murdare
SOTIA: Sunt murdare pe dinafara!
SOTUL: Nu conteaza! Eu vreau sa spun ca asa nu se poate. Eu vreau sa spun
ca trebuie sa fim seriosi si curati. Toti. Pe dinafara si pe dinauntru. Cum
intampinam noi Victoria?
SOTIA: Sfesnicele! As putea s-aduc sfesnicele!
SOTUL(imbratisand-o entuziasmat): Da! Da!
SOTIA(cautand sa prelungeasca imbratisarea): Hans!... Dragul meu…Doamne,
cat am asteptat…ce ganduri,ce…
SOTUL(desprinzandu-se cu raceala): Hai! Hai! Sfesnicele!
SOTIA(iese si revine, trista, cu sfesnicele): Ai auzit ca doamnei Hilda i-a murit
baiatul?
SOTUL(potrivind, gandind, mutand sfesnicele si cautand cel mai bun
amplasament): Tot ce se afla in fata noastra, spunea colonelul, e al nostru…
ceva urias, grandios, imens…ceva ce va fi…ca noi…dupa chipul celui mai bun
dintre noi….pentru ca razboiul nu ucide!(aprinzand lumanarile) Razboiul
naste! Oameni adevarati, da…
SOTIA: Hans, n-ai auzit ce am spus? Niciodata nu-mi dai atentie! Vezi???
SOTUL: Nu e adevarat! Sticle! Sticle! Sticle!
SOTIA: Goale?
SOTUL: Goale! Goale! Goale!
SOTIA: Si era baiatul ei cel mare…a fost asa de trist. Au pus negru peste tot…
au stat cu ferestrele inchise aproape o luna…si eu m-am rugat pentru tine…ma
auzi, scumpule?
SOTUL(fascinate de spectacolul obiectelor pe masa): Se intampla…se poate…
sunt si pierderi…intotdeauna…cand cauza e inalta…sunt si pierderi (scurta
pauza meditative) Si asa e!
SOTIA: Da, asa e…asa e…numai ca eu am fost atat de trista. Cu cat ma rog
mai mult, cu atat sunt mai trista…si mai speriata…ne rugam uneori
impreuna…eu, cu doamna Hilda si cu fetitele…stam asa ore intregi…usa se tot
izbeste…lumea fuge pe strada… noi…ne gandim…eu ma gandesc la tine, te
vad…cand ma rog mult, amortesc… si dintr-o data incep sa te vad… doamna
Hilda a slabit asa de tare…
SOTUL: Asata nu e bine…nu… nu o s-o mai ia nimeni… nu… eu vreau sa fii
mereu grasa si frumoasa. Aprinde veiozele. Toate.
Lumina puternica orientata spre masa.
SOTUL: Cascheta mea!(isi pune cascheta) Scaunele…toate… in coloana…
aici… unde-i tomberonul? Vreau si tomberonul… si tomberonul… si
tomberonul… (rastoarna gunoiul trasand o linie strategica) Si cosul cu rufe
murdare! Adu si rufele! Toate! (impanzeste rufele in jurul mesei.) Da-te de-o
parte! (urcand pe un scaun). O! Exact asa cum a fost! Asa a fost! Da-mi carafa!
Da’ umple-o cu apa!
SOTIA(umpland-o): Si tare ma tem ca doamna Hilda o sa orbeasca pur si
simplu.
SOTUL varsa apa pe masa trasand un rau minuscule intre doua tabere de
obiecte.
SOTUL: Da, da! Asa a fost…uite!
Actioneaza frenetic, muta obiecte, rastoarna, modifica, darama etc.
SOTUL: Noi…noi eram aici! Acestia! Eu… eu poate ca sunt asta! Chiar asta!
Fixeaza un pahar.
SOTUL: Toti asteptam… unul langa altul… umar la umar… ca un munte
rotund… a fost ca un vis… ca un cosmos… brese, pac!... paduri, pac!
buf!...asta-i platoul,ha!... damb! Damb! Damb! Pan-aici! Si-acum la dreapta…
pulbere! Foc! Foc! Ce vezi? vezi ceva?
Treptat camera devine machete unui camp de lupta.
SOTUL: Vom reconstrui… dar…dupa chipul si asemanarea noastra… pentru
ca asa zice colonelul… lumea trebuie sa aiba un singur chip… si acela trebuie
sa fie chipul nostru… si nu atat al nostru cat al celui mai bun dintre noi…
poftim! Unde crezi ca s-a ascuns el? El! Dusmanul scarbos si puhav, inveninat
si infricosat? Unde crezi tu ca s-a ascuns dusmanul innebunit de frica si puhav
si… si… si…unde?
SOTIA: Aici…
SOTUL: Nu! Astia suntem noi!
SOTIA: Unde atunci?
SOTUL: Da’ mai gandeste-te, pentru numele lui Dumnezeu! Gandeste un pic.
SOTIA(timida): In supiera?
SOTUL: Pe dracu-n supiera! Da’ gandeste, gandeste!
SOTIA(plangand): Nu stiu… in colt?
SOTUL: Acolo! Acolo! Ca un sobolan! Pe toti dracii! Acolo! (sarutand-o
exuberant) Ah, draga mea!
SOTIA: Ah, dragul meu!
SOTUL: Si acum… imagineaza-ti… inca putin, inca putin… si-l incercuim…
Aproape toate obiectele din incapere ii sunt utile in aceasta operatie.
SOTUL: Tot mai strans, tot mai strans… si inca si inca… poate chiar maine,
mai stii, il vom izbi… definitive, mortal…
Jucand atacul final.
SOTUL: Inainte! Dupa mine! Dupa mine! Cu tot adevarul! Cu toti dracii!
Inainte, sa terminam cu ei!
SOTIA: Vreau! Vreau! Sa se termine o data! Doamna Hilda mereu…
SOTUL: Ii vom izbi… cu adevarul nostru, cu chipul nostru este etern…
SOTIA: Si eu am sa repar teava, am sa curat totul…
SOTUL: …unic…etern! Vom invinge pentru ca adevarul nostrum este etern…
SOTIA: Am sa deschid geamurile, am sa le spal… am sa chem pe cineva
pentru usa…
SOTUL: Pentru ca suntem eterni! Pentru ca Dumnezeul nostru este singurul
dumnezeu etern!
SOTIA: O,Hans, ce ma bucur ca te rogi si tu din cand in cand…
SOTUL: Inca o miscare! O singura, ultima miscare… damb! Damb! Damb!...
pan-aici! Si-acum la dreapta! Pulbere! (e clar ca dusmanul a ajuns la coltul
mesei) Si acum la stanga! Pulbere! Fara mila! Pentru ca Victoria n-are mila! E
gata! Asa! (privind scarbit catre inamic) Vierme! Fa ceva daca poti!
SOTIA(cautandu-i umarul): Da, da… mereu ma intrebam… oare unde doarme
el? Oare ce mananca el? Oare nu e ud? Oare nu-l doare spatele?
SOTUL(mereu preocupat de inamic): Mai bine-ar face daca s-ar preda. Uita-te
la ei! Ah, ce mai scartaie masa asta!
SOTIA: Gata, dragule! Ai transpirat tot.
SOTUL: Da-mi prosopul din geamantan.
SOTIA: Ia prosopul nostru din baie. Nu vrei prosopul nostru din baie?
SOTUL: Nu, nu! Da-mi prosopul meu din geamantan… (se sterge de sudoare)
Culmea e ca pe colonel il cheama tot Hans… ce parere ai despre chestia asta?
Hans. Tot Hans.
SOTIA: Ce frumos…
 SOTUL: Nu? Cand m-a vazut prima data mi-a spus: pe amandoi ne cheama
Hans…
SOTIA(incercand sa-l mangaie): Da, da… Blondule, minunatule…
SOTUL: Mare noroc avem de colonel…Cand ne-a vazut prima oara, chiar asta
ne-a spus:mare noroc aveti de mine, copii!
Cineva tranteste iar usa de jos.
SOTUL: Iar! Iar! Iar!
Se repede pe trepte in jos, nebun de furie.
SOTUL: Am sa-i omor! Am sa-i omor! Am sa-i omor pe toti!
Pauza. SOTIA asteapta cateva secunde lungi dupa care, intrigata, se apropie de
usa ce comunica cu casa scarilor. Brusc, o mana cu un buchet de flori apare de
dupa usa intredeschisa. Imediat isi face aparitia si MESAGERUL. In mana
cealalta tine un sac plin cu bocanci.
MESAGERUL: Deranjez? Pot sa ma sez o secunda?
SOTIA: Va rog…si scuzati dezordinea…
MESAGERUL: A, nu. Nu. Dumneavoastra trebuie sa ma scuzati…Vad ca
tocmai v-ati ridicat de la masa…
SOTIA: Dumneavoastra sunteti cel care aduce flori?
MESAGERUL: Ati ghicit exact, doamna.
SOTIA: Vreti, pesemne, sa-mi spuneti ceva, nu?
MESAGERUL: Da, doamna.
SOTIA: Spune ce ai de spus si du-te.
MESAGERUL: Da, doamna.
SOTIA: Sotul meu trebuie sa se intoarca dintr-o clipa intr-alta… ma-ntreb daca
nu v-ati intalnit deja la intrare.
MESAGERUL: Bad a, doamna…
SOTIA: A iesit sa vada cine a trantit usa. Nu cumva dumneata…
MESAGERUL: Nu, doamna, eu nu trantesc niciodata nimic.
SOTIA: S-a intamplat ceva rau?
MESAGERUL: Da, doamna.
SOTIA: De mult ma astept sa se intample ceva rau…A murit! A murit bietul
Hans, nu-i asa?
MESAGERUL: Da, doamna…
SOTIA: Si n-a murit ca un erou, nu-i asa?
MESAGERUL: Asa si… asa,doamna.

SOTIA: A murit lovit de un cal, nu?

MESAGERUL: A, nu! Asta nu, doamna.

SOTIA: Cum asa nu?
MESAGERUL: Nu, doamna. De data asta n-avem treaba cu calu’.
SOTIA: Era razboi sau era pace?
MESAGERUL: Era tocmai atacul final, doamna. Ultimul atac. Atacul victoriei.
Si el a cazut sub ochiul ingrozit si bulbucat al dusmanului.
SOTIA: L-au ciuruit, este?
MESAGERUL(tragand de funie): Nu, doamna.
SOTIA: Ei, nu!
MESAGERUL(continuand sa traga de funie): Nu, doamna, s-a impiedicat si a
cazut. Tocmai se pornise atacul. El era in primele randuri…se avanta mereu
inainte(tragand de funie)…inainte(tragand de funie)…ca un adevarat erou…
striga mereu…din toate puterile…si alerga(tragand de funie)… si alerga
(tragand de funie)…tot regimentul se luase dupa el… toti alergau dupa el din
toate puterile lor si strigau… nici dracu’ nu-i mai putea opri si dusmanu’ ii
privea stupefiat…si sotu’ dumneavoastra era tot in frunte…cu un drapel
enorm(tragand de funie)… drapelul flutura prin aer si…poate ca tocmai din
cauza aerului sotul dumneavoastra s-a impiedicat si a cazut…
SOTIA: Si? A ramas la pamant?
MESAGERUL: Da, da…(reprimandu-si cu greu un pufnet) Da…
SOTIA: Si ai lui?
MESAGERUL: Si ai lui l-au calcat in picioare.
SOTIA: Cum?Ai lui l-au calcat in picioare?
MESAGERUL: Da, doamna. Nimeni nu mai putea fi oprit. L-au strivit fara
voia lor. Aia din spate impingeau.
SOTIA(reprimandu-si cu greu un pufnet): Dar e groaznic! Cum sa calci peste
un om viu?
MESAGERUL: Asta e. Ce era sa facem? Era o inghesuiala grozava. Nimeni nu
si-a dat seama pe ce pune piciorul.
SOTIA: Si dup-aia l-ati ridicat?
MESAGERUL: Nu l-am mai putut ridica, doamna. Dar am adus bocancii.
MESAGERUL continua sa traga de sfoara si incep sa apara bocancii
desperecheati, agatati din loc in loc ca niste noduri grotesti.
SOTIA: Bocancii lui?
MESAGERUL: Nu, doamna. Bocancii celor care l-au calcat.
SOTIA: E clar!...nu inteleg nimic.
MESAGERUL: N-am avut alta solutie, doamna. Ce-a ramas din el e pe talpile
bocancilor celor care l-au calcat. D-aia am adus bocancii…
SOTIA: Si ce vrei sa fac eu cu bocancii astia?
MESAGERUL: Sunt zece mii de bocanci…Mormantul lui e acolo, pe talpile
lor. Eu vi i-am adus. Asa am primit ordin. Facet ice stiti cu ei.
SOTIA(descumpanita, sufocata): N-ai vrea sa deschizi putin fereastra? E cam
intuneric aici.
MESAGERUL: O deschid. Dar sa stiti ca afara e la fel de intuneric.
SOTIA: Nu poate fi mai intuneric decat aici.
MESAGERUL: Cum doriti, doamna. Mie imi este egal.
SOTIA: Nu te supara, vreau sa te intreb ceva personal.
MESAGERUL: Intrebati-ma.
SOTIA: Tie ti se pare ca aici miroase a clatite?
MESAGERUL: Nu, doamna. Cum puteti spune asa ceva?
MESAGERUL se aseaza pe masa si se cauta in buzunar.
MESAGERUL: Veniti, doamna. Asezati-va langa mine…
MESAGERUL scoate bricheta cu care aprinde lumanarile din sfesnice,
MESAGERUL: Mai am o serie de instructiuni sa va las…
SOTIA(prabusindu-se pe masa): O, Hans! Hans!
MESAGERUL: Deci! Bocancii trebuie spalati, spalati sanatos si apoi lasati sa
se usuce incet. Si dup-aceea dati cu multa crema.
MESAGERUL o cuprinde in brate pe SOTIE.
MESAGERUL: Orice s-ar intampla, avem datoria sa ingropam mortul ca
lumea.
SOTIA se arunca in genunchi.
SOTIA: O, Hans, cum au trecut ei peste tine. Peste micul meu Hans…
MESAGERUL se aseaza langa ea si incepe sa o mangaie tandru, parca
incercand sa o calmeze.
MESAGERUL: Lasati, doamna… zau…ce rost are? Chiar imi face rau sa va
vad asa…
SOTIA: Si eu? Eu? Ce ma fac eu acum?
MESAGERUL(mangaiand-o din ce in ce mai sensual si mai insinuant): Lasati
pe mine, doamna, lasati pe mine…
SOTIA se uita speriata la MESAGER.
MESAGERUL: Eu sunt aici.
MESAGERUL o cuprinde in brate cu totul.
MESAGERUL: Si eu ma numesc tot Hans…
MESAGERUL se apropie de SOTIE ca si cum ar saruta-o si trage pelerina lui
peste ei doi.