comori.

org

Parabola despre duhul necurat

Christian Briem
Parabola despre duhul necurat Christian Briem

Parabola despre duhul necurat

Parabola despre „Duhul necurat“ pare să se refere, la fel ca parabola precedentă („Casa celui tare“), tot
la vindecarea unui om posedat de un demon (Matei 12:22-29). În orice caz, cuvintele introductive ale
parabolei lasă să se înţeleagă acest gând:

„Iar când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi nu găseşte. Atunci
spune: «Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit»; şi, venind, o găseşte neocupată, măturată şi
împodobită. Atunci merge şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuiesc acolo; şi
starea din urmă a acelui om devine mai rea decât cea dintâi. Astfel va fi şi cu generaţia aceasta rea“
(versetele 43-45).

Totuşi, Domnul nu a spus această parabolă direct în legătură cu o minune făcută de El, aşa cum a fost în
cazul celor două parabole din acest capitol („Oaia în groapă“ şi „Casa celui tare“). Acolo, El a explicat cu
ajutorul parabolelor semnificaţia minunilor Sale. Aici este vorba, în schimb, de cererea unui semn de
către o generaţie rea. Nu făcuse Domnul minunea remarcabilă a vindecării demonizatului şi nu
atribuiseră fariseii această minune diavolului? În loc să creadă, au cerut un alt semn. Este uimitor cum,
după toate acele minuni puternice ale Domnului, au îndrăzneala de a spune: „Învăţătorule, dorim să
vedem un semn de la Tine“ (versetul 38).

Două semne grave

Nu văzuseră suficiente semne şi minuni? În acest context este probabil plină de învăţăminte constatarea
că din cele patruzeci şi şase de minuni relatate ale Domnului, nu mai puţin de treizeci şi trei au avut loc
în Galileea. Nu, nici chiar un alt semn nu i-ar convinge. De aceea, Domnul le dă unul sau două semne
care erau potrivite să-i condamne.

„Dar El, răspunzând, le-a spus: «O generaţie rea şi adulteră cere un semn; şi nu i se va da alt semn, decât

© www.comori.org 2
Parabola despre duhul necurat Christian Briem

semnul profetului Iona. Pentru că, aşa cum Iona a fost în pântecele peştelui celui mare trei zile şi trei
nopţi, aşa va fi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi. Bărbaţii niniviteni se vor ridica la
judecată cu generaţia aceasta şi o vor condamna: pentru că ei s-au pocăit la vestirea lui Iona; şi, iată, aici
este mai mult decât Iona»“ (versetele 39-41).

Acesta a fost primul semn. Iona a fost primul şi singurul profet care a fost trimis la naţiuni cu un mesaj
din partea lui Dumnezeu. Dar înainte să îndeplinească lucrarea sa într-un mod corect, a trebuit să treacă
figurat prin moarte şi înviere. Tot astfel, şi Fiul Omului va trece prin moarte şi, ca Cel înviat dintre cei
morţi, va duce naţiunilor mesajul de har al lui Dumnezeu. Dar dacă Mesia ar fi îndepărtat, ce speranţă ar
mai rămâne atunci acestei generaţii rele şi adultere? Faptul că bărbaţii din Ninive au ascultat mesajul
profetului şi s-au supus acestui mesaj, în timp ce bărbaţii din Israel au respins mesajul Unuia care era
mai mare ca Iona, va mări şi mai mult judecata lor gravă.

Apoi a mai fost un al doilea semn, dacă putem să spunem aşa: puterea de atracţie a înţelepciunii lui
Solomon asupra împărătesei din Seba. „O împărăteasă din sud se va ridica la judecată cu generaţia
aceasta şi o va condamna: pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui
Solomon; şi, iată, aici este mai mult decât Solomon“ (versetul 42). Gloria acestei înţelepciuni (a se
compara cu 1 Împăraţi 10) a trezit în inima ei ceva care a fost mai preţios decât pocăinţa celor din Ninive:
a fost adusă în prezenţa marelui împărat. Şi care a fost rezultatul? Orice dorinţă a inimii împărătesei din
Seba a fost mai mult decât satisfăcută. Dar cum stăteau lucrurile acum? Unul, incomparabil mai mare
decât Solomon, era în mijlocul poporului Său, iar ei aveau dreptul să fie în prezenţa Sa. Era tocmai Acela
care îi dăduse lui Solomon înţelepciune, bogăţie şi toată gloria sa. Dar ei n-au văzut în El nicio
frumuseţe, care să le atragă privirile, nicio înfăţişare ca să-L dorească (Isaia 53:2).

Nu a fost mişcată inima Domnului nostru prin toate acestea? O tristeţe adâncă se aude în cuvintele Sale
grave, când vorbeşte despre soarta viitoare a acestei „generaţii“, a naţiunii iudaice.

Închinare la idoli

Mai întâi, El descrie în parabola despre „duhul necurat“ starea prezentă a iudeilor. Duhul necurat - o
imagine a închinării la idoli - a părăsit într-adevăr pentru un timp „omul“, Israelul.

Se pare că dintre toate formele răului, prin care satan încearcă să-i atragă pe oameni de la Dumnezeu,
închinarea la idoli a fost metoda cea mai eficientă. În Sfânta Scriptură nu citim nimic despre închinarea la
idoli în zilele de dinaintea potopului. Atunci, diavolul acţiona prin patimi neînfrânate ale oamenilor, aşa
cum ne învaţă Biblia privind la primele ei pagini. Apoi, când lui Noe şi fiilor săi li s-a pus sabia dreptăţii
în mână, a fost oprită fapta violentă corporală, dar răul moral lucra mai departe nestingherit. Şi pentru
că oamenii n-au considerat ca fiind bine să-L aibă pe Dumnezeul adevărat în cunoştinţă (Romani 1:28),
dar totuşi aveau nevoie de un dumnezeu oarecare, şi-au făcut, sub conducerea lui satan, proprii lor
dumnezei. Ei şi i-au făcut aşa cum îşi doreau inimile lor rele. Le-au acordat toate însuşirile rele, care
umpleau inimile lor rele. Curând, lumea de atunci cunoscută a fost pătrunsă de închinarea la idoli cu
toate formele sale.

În harul Său, Dumnezeu l-a ales pe Avraam şi l-a scos din idolatrie. El trebuia să devină tatăl tuturor
credincioşilor. Dar „duhul necurat“, în acţiunea sa perfidă, nu a ocolit nici generaţia aleasă. Scriptura ne
arată că închinarea la idoli a fost îngăduită chiar şi în casa lui Iacob. Şi în timpul călătoriei prin pustiu,
poporul s-a dedat idolatriei, iar sub conducerea celui mai înţelept împărat chiar s-au luat măsuri în
favoarea ei. La urmă, Manase, împăratul lui Iuda şi fiul lui Ezechia, care era un om temător de
Dumnezeu, a întrecut măsura faţă de toţi cei ce au fost înaintea lui. Citiţi relatarea faptelor sale de groază

© www.comori.org 3
Parabola despre duhul necurat Christian Briem

din 2 Împăraţi 21! Apoi, la final, Dumnezeu a rostit judecata asupra Ierusalimului şi nu după mult timp
cetatea a fost „ştearsă“ „cum şterge cineva un vas“ (versetul 13): copiii lui Iuda au fost lepădaţi ca
moştenire a Domnului, au fost daţi în mâna duşmanilor lor şi duşi în robie în Babilon.

Din acel timp până în momentul de faţă, printre iudei nu s-a mai găsit idolatrie. Aceasta este ceea ce vrea
să spună Domnul când vorbeşte despre faptul că duhul necurat a ieşit din om. Ei şi-au „măturat şi
împodobit“ casa. Aceasta nu înseamnă însă că nu existau la ei alte forme ale răului; dar în ceea ce
priveşte idolatria din zilele de demult, iudeii şi-au curăţat casa de aceasta. Ei şi-au dotat din belşug casa
cu forme religioase ale unei evlavii exterioare - au „împodobit-o“, cum spune Domnul. Cu siguranţă,
iudeii erau mulţumiţi cu sine şi cu evlavia lor, aşa cum oamenii religioşi sunt întotdeauna mulţumiţi cu
formele lor goale. Iudeii n-au observat însă că Dumnezeu nu mai era acolo. Iar când a venit la ei încă o
dată în Persoana Fiului Său Isus Hristos, ei L-au lepădat. Ca urmare, ruptura cu ei urma să aibă loc în
curând. Bănuiau ei ce înseamnă aceasta pentru moment, pentru viitorul apropiat şi îndepărtat?

Domnul dă aici puţin deoparte vălul şi ne permite lor şi nouă să vedem lucruri care ne fac să ne
cutremurăm. Duhul necurat ar umbla prin locuri pustii, ar căuta odihnă şi nu ar găsi-o. El are nevoie de
un loc, unde poate locui; da, el ar avea nevoie de o asemenea „casă“, cum era poporul iudeu: măturată şi
împodobită, cu o mărturisire despre Dumnezeu, cu multă evlavie exterioară, dar în realitate fără
Dumnezeu. Acesta era „terenul“ corect, „casa“ potrivită, unde duhul necurat se putea desfăşura. Astfel,
el s-ar întoarce în casa sa - prezice Domnul Isus şi arată că acest duh rău de fapt nu a renunţat niciodată
la „casa sa“ - şi ar aduce cu sine alţi şapte demoni, mai răi decât el. Împreună ar lua în posesie casa şi ar
locui în ea, „şi starea din urmă a acelui om devine mai rea decât cea dintâi“.

Cu aceste cuvinte, Domnul face aluzie la timpul sfârşitului şi la soarta acestei „generaţii rele şi adultere“.
Nu doar idolatria va lua din nou în posesie poporul iudeu vinovat, ci şi forme mai grave ale răului îşi
vor găsi acolo adăpostul. Dacă nu L-au primit pe Acela, care a venit în Numele Tatălui Său, atunci îl vor
primi pe un altul, care va veni în numele său propriu - antihristul, omul păcatului (Ioan 5:43). Sub
înfăţişarea acestuia, omul se va aşeza în templul lui Dumnezeu şi va permite să i se aducă onoare divină;
se va prezenta că el ar fi Dumnezeu (2. Tesaloniceni 2:3, 4). Atât antihristului, cât şi „chipului primei
fiare“ (conducătorul roman) i se vor aduce închinare (Apocalipsa 13:11-18), iar aceasta va fi adusă de
oameni, de o naţiune cu cea mai înaltă inteligenţă de pe întreg pământul! Tocmai iudeii vor deveni din
nou închinători la idoli, iar din sânul lor se va ridica antihristul, prin care satan îşi va exercita puterea sa
într-un mod necunoscut, groaznic.

Consecinţe practice

Dacă omul rămâne sub controlul lui satan şi al dorinţelor inimii lui rele, atunci, într-adevăr, nu există
nicio formă a răului în care chiar şi omul cel mai inteligent, chiar şi întreaga lume civilizată să nu cadă.
Cât de fericiţi ne putem considera că astăzi mai este timpul harului, că Dumnezeu mai lucrează astăzi
prin Duhul Său şi prin Cuvântul Său şi răspândeşte lumina strălucitoare a Evangheliei! Aceasta este însă
atenţionarea Domnului către noi toţi: „duhul necurat“ va veni şi împreună cu el timpul în care nimeni
nu va mai putea lucra. Atunci va domni în lume un întuneric moral mare şi totul va sta sub directa
putere a lui satan. De aceea, cu cât mai bine este, dragi prieteni, să ai pe Dumnezeu şi Cuvântul Său ca şi
conducător, decât pe satan şi poftele propriei inimi!

Astfel, aflăm din nou că chiar şi parabolele, care se referă profetic la lsrael, sunt pline de avertizări şi
învăţături pentru credincioşii şi necredincioşii din timpul actual, pentru fiecare în parte, precum şi
pentru toţi la comun. Am învăţat de exemplu deja cât de nefolositor este a vrea să te apropii de orice rău
exterior, cât de zadarnice sunt reformele exterioare? Dacă nu se lucrează cu Dumnezeu, dacă nu se biruie

© www.comori.org 4
Parabola despre duhul necurat Christian Briem

cu Dumnezeu, nu se obţine nimic. Poporul iudeu a reformat, de fapt, casa sa şi a măturat-o, şi totuşi este
doar stadiul preliminar spre ceva mai rău.

Aceasta poate fi şi imaginea cuiva, care a rupt-o pentru câtva timp cu un obicei rău, fără însă să-L
primească pe Hristos în inima sa. În acest mod, el doar a făcut loc pentru duhul rău, care va reveni cu
întăriri. În loc de mai bine, se va face mai rău. Dacă nu se produce o lucrare adevărată a lui Dumnezeu în
inimă, mai devreme sau mai târziu, inima respectivă se va împietri, iar satan va câştiga şi mai multă
putere asupra omului.

Nu este casa împodobită a Israelului şi o imagine adecvată despre casa creştinătăţii cu numele? Nu se
mulţumeşte creştinătatea cu numele cu multe forme exterioare şi reforme, fără să observe că Domnul
lsus este afară, în afara oricăror sisteme create de om? Se bate cu pumnul în piept că este bogată - bogată
în bunuri spirituale şi pământeşti, bogată în influenţă şi inteligenţă, bogată în străduinţe culturale şi
umanitare, bogată în sforţări de a îmbunătăţi lumea. Nu vreau să spun că tot ce se face ar fi fără valoare.
Câte o faptă şi câte un comportament nobil ar sta bine şi copiilor lui Dumnezeu. Dar toate acestea se fac
fără Dumnezeu, iar acesta este motivul pentru care Domnul trebuie să spună adunării din Laodiceea:
„Pentru că spui: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi n-am nevoie de nimic! Şi nu ştii că tu eşti cel nenorocit
şi de plâns şi sărac şi orb.“ El va vărsa până la urmă din gura Sa acest sistem fără viaţă (Apocalipsa 3:16,
17).

Calea creştinătăţii fără Hristos se aseamănă cu calea iudaismului fără Hristos. Acolo, sub domnia
nemiloasă a antihristului, se vor întâlni. Atunci se va renunţa nu numai la tot patrimoniul iudaic, ci şi la
tot patrimoniul creştin (1. Ioan 2:22). Şi aşa cum duhurile rele vor locui în casa iudaică, tot aşa şi
„Babilon“, biserica universală din timpul sfârşitului, va deveni o „locuinţă a demonilor“ şi o „închisoare
a oricărui duh necurat“ (Apocalipsa 18:2).

Ce însemnătate adâncă, cu efecte mari au cuvintele simple ale Domnului Isus! Să punem la inimă chiar şi
atenţionările care sunt cuprinse în aceste cuvinte! Domnul Isus ne familiarizează cu sfârşitul lucrurilor,
peste care nu putem trece cu vederea. El vede întotdeauna corect lucrurile. Să ne bazăm pe aceasta şi nu
pe ceea ce spun oamenii!

© www.comori.org 5