”Intelligence European” și

”Comunitate Europeană de Intelligence” (1)

o definiție constructivistă proprie, pentru fiecare dintre cele două sintagme
sintagme frecvent folosite, dar nicăieri comprehensiv definite

În economia elementelor, situațiilor și rezultator preliminare din etapele prepara-

tive ale oricărei investigații sau intervenite intempestiv și surprinzător, fie din desfășu-
rarea acelor pași pregătitori, fie din exteriorul demersului avut în vedere, se înmănun-
chează aspecte diverse, împrăștiate pe o plajă largă, de la cele controversate – în
substanță, manifestare ori efecte –, la cele cunoscute înainte cu totul altfel, spre și
până la cele destul de puțin și / sau impropriu cunoscute ori de-a dreptul secrete.
Se au în vedere doar acele aspecte de plecare ori survenite încă din fazele incipi-
ente de documentare și articulare a parcursului de investigat, care sunt considerate ca
necesare sau măcar potențial utile, în raport cu obiectivele și ipotezele acelei cercetări
concrete, presupunându-se că acestea din urmă sunt bine stabilite și precis delimitate.
În lipsa unor modele de analiză aplicată, pretabile unei abordări a constructivis-
mului critic, fie ele și orientative, facsimilurile analitice în curând înșirate sunt, în
consecință, la rândul lor lipsite de referențiale comparative, în raport și față de care să
se poată verifica îndeplinirea acelor standarde de calificare a lor ca fiind ”analize” în
sensul deplin și serios, acela al semnificației strict academice a termenului.
Prin urmare, deși utilizarea cuvântului analiză s-ar putea să fie considerată una
improprie în lipsa respectivelor standarde, unanim acceptate și verificabile, pe care
cercetarea să le fi putut avea în atenție și să le urmeze încă de la început, prezentul
referat de cercetare se va limita doar la câteva facsimiluri așa-zis analitice, necesare
punctual pentru definirea sintagmelor European Intelligence // intelligence european
și European Intelligence Community // Comunitatea Europeană de Intelligence / EIC.
În acest sens, cele ce urmează vor înfățișa într-o formă și simplificată și simboli-
zată – aceasta din urmă doar la minimul necesar –, toate acele aspecte deja analizate
și preliminar clarificate din punct de vedere pur teoretic, în perimetrul capitolelor 1 și 3
din teză, care aici vor pregăti o definiție pentru fiecare din cele două sintagme anterior
enumerate, menționate încă din titlul referatului de cercetare.
Până la formularea textuală a celor două definiții, dat fiind faptul că au un
pronunțat caracter constructivist, imprimat de o atare analiză aflată la baza lor, este
mai mult decât probabil ca necunoașterea conținutului capitolelor amintite din lucrare
să impună explicații adiționale, referatul urmând să fie tratat ca text de sine stătător.

(1)
Acest material, realizat de Gheorhe BUNECI, reprezintă unul dintre referatele de cercetare la teza de
doctorat intitulată ”INTELLIGENCE-ul European între COOPERAREA publică și COLABORAREA
secretă” și constituie (într-o formă aproximativă) o primă parte din conținutul capitolului 4.
1
 1. ANALIZA COMPORTAMENTULUI DE INTELLIGENCE
După ce în cadrul unei sinteze a coordonatelor de referință, realizată în primul
capitol al cercetării, s-a trecut în revistă cultura cu importantele ei derivate, precum
cultura politică, cea strategică și strategică europeană ori cea de securitate, relevante
sub mai multe aspecte investigației – unde s-a conturat doar periferic existența și pro-
blematica comportamentului (cel strategic, fiind de fapt cel sărit în evidență), cu care,
din perspectivă constructivistă, cultura se reconstruiește continuu și reciproc – iar,
după ce în cadrul capitolului dedicat intelligence-ului, s-au adăugat alte aspecte con-
sistente despre cult, cultural intelligence și generica cultură de intelligence, apoi
către particular și de sus în jos, despre cultura unei Intelligence Community // comuni-
tăți de intelligence / IC, despre cea unei simple Intelligence Agency // agenții de intelli-
gence / IAg – fie ea Domestic Intelligence Agency // agenție de intelligence intern /
DIAg sau Foreign Intelligence Agency // agenție de intelligence extern / FIAg –, despre
cea organizațională, până la cea profesională, fără a fi date uitării generalități utile
legate de aculturație, globalizare sau postmodernism, în conexiune cu mai multe ten-
dințe (și) din intelligence, la începutul primului capitol de analiză, cel de-al patrulea, ca
și în prezentul referat de cercetare, comportamentul (acelor culturi) devine axul de gra-
vitație al tuturor direcțiilor de analiză, direcții apoi structurate în trepte, pe măsura
evoluției rezultatelor obținute din diferite etape, stadii și secvențe precedente lor.
După tot acel sintetizat dar solid și anevoios periplu ”cultural”, pe de o parte, în
raport cu obiectivele și ipoteza cercetării care vizează o zisă cultură europeană de
intelligence, iar pe de altă parte, în raport cu abordarea constructivistă potrivit
căreia o cultură se reconstruiește continuu și reciproc cu un comportament asociat ei,
s-a născut întrebarea Oare există un ”comportament european de intelligence”
asociat unei ”culturi europene de intelligence” ? întrebare care a reclamat o analiză,
independentă de partea teoretică studiată, pentru un răspuns grabnic și răspicat :

1.1. I nex i s te nța unui ”c omporta me nt e urope a n de i ntel l i ge nce ”

adică a acelui comportament de intelligence cu ”specific european” poate fi confirmată
și printr-o laborioasă parcurgere a bibliografiei (inclusiv cea suplimentară) arondată
tezei, și printr-o mult mai simplificată și convingătoare simbolizare a esenței problemei.
Comportamentul – fie el individual sau colectiv – este elementul cheie de
deschidere a celui de-al patrulea capitol, fiind găsit momentul și locul potrivit să i se
acorde o importanță separată și atent detaliată, datorită faptului că reunește deopotrivă
elemente ideaționale și materiale, prin ale căror manifestări exterorizate din timpul
interacțiunilor ori prin ale căror rezultate concrete, acela poate / ar / va putea fi măsurat
/ evaluat sau comparat, în funcție de felurite / anumite referențiale date / alese.

2
 Fără ca provizoriu să fie negate sau minimalizate locul și valoarea care îi sunt
conferite identității de către literatura domeniului (și cea conexă) și a cărei desub-
stanțializare / eliminare este rezervată de abia concluziilor tezei, din considerente de
simplificare a explicației, aici este totuși decupată pur teoretic din cadrul de prezentare
a relațiilor dintre comportament și celelalte elemente, asociate în referențializarea /
determinarea / caracterizarea și calificarea separată a acestuia.
Atât în secțiunea referitoare la norme și reglementări, cât și în cea referitoare la
Language, Speach, Communication // limbaj, discurs, comunicare / LSC, ambele din
primul capitol, s-a arătat că norma / N se constituie reciproc / ^ cu limbajul / L, după
ce se arătase că norma / N se constituie reciproc / ^ cu comportamentul / Bh.
Însă, înaintea acestor două relații, s-a mai arătat una, cea de constituire reciprocă
/ ^ dintre cultură / Ct și comportament / Bh.
Corelând cele trei relații de mai sus, rezultă că lipsesc două și anume, cea dintre
comportament / Bh și limbaj / L și cealaltă, dintre limbaj / L și cultură / Ct.
Acum o să fie luate pe rând în discuție cele lipsă.
Limbajul, astfel cum este el definit ori – și mai simplificat fie scris, un alfabet cu
un dicționar – nu este apt prin sine însuși să dirijeze toate tipurile de comportament
(non-verbale, ale acțiunilor materiale, etc.) în afara celor de exprimare și interpretare
directă – în formă verbalizată / în baza unor anume semnificanți – și, cu atât mai puțin,
să se construiască reciproc și continuu cu acele manifestări comportamentale diverse.
În consecință, având în vedere reflectarea normativă și culturală asupra
elementelor rămase insuficient și neexplicit adăugate limbajului, respectiv discursul și
comunicarea, în cadrul investigației se asumă totuși că trinomul astfel întregit / LSC și
comportamentul / Bh se construiesc reciproc / ^.
Astfel, până acum apar următoarele relații în formă simbolizată:

N^ L
N ^ Bh
Bh ^ Ct
L ^ Bh
Bh ^ LSC
Cea de-a doua relație lipsă, dintre limbaj / L și cultură / Ct, pe fond și în baza
rațiunilor arătate în relația precedentă, procedând la fel, se poate accepta că LSC se
constituie reciproc / ^ cu cultura / Ct, însă obiecția cea mai vizibilă care își face loc
este că LSC este deja o parte a culturii, între cele două nefiind un raport de egalitate
ci unul ca de la parte la întreg.
Dar de același neajuns suferă și norma / N în raport cu cultura / Ct, fiind de
asemenea parte a culturii, chiar dacă trebuie să i se recunoască și ei contribuția într-
o construcție reciprocă / ^ cu cultura / Ct.

3
 Faptul că această contribuție (și relație) a ramas neexprimată explicit în literatură
s-ar putea presupune că se datorează atenției acordată mai degrabă importanței
comportamentului în raportul special pe care îl are cu norma.
Deci, pe de o parte, acum pot fi adăugate celor patru relații inițiale încă două,
ordonabile pe criteriul comportamentului, sugerat de literatura parcursă, după cum
urmează: Bh ^ Ct
Bh ^ N
Bh ^ LSC
LSC ^ N reținute din secțiunile din teză sus menționate și
Ct ^ LSC
Ct ^ N pe baza inducțiilor elementare arătate.
Problema se complică și mai mult pentru că între cele șase perechi – dintre care
trei implică explicit comportamentul – nu se poate pune un semn de echivalență la
modul
Bh ^ Ct = Ct ^ LSC = LSC ^ Bh = Bh ^ N = N ^ Ct = N ^ LSC
sau altfel simbolizat

Figura 2: Sugestia infirmată a echivalenței contribuțiilor

măcar și pentru faptul că norma / N și LSC sunt părți ale culturii / Ct. Cel mai la
îndemână compromis ar putea fi simbolizat prin

Figura 3: Sugestie de simplificare

4
urmând ca, de dragul simplificării, să se rețină analizei esențiale doar formula

Bh ^ Ct
în care, potrivit definițiilor cunoscute, cultura / Ct – incluzând norme / N și LSC proprii
–, se re/construiește continuu și reciproc cu comportamentul / Bh, lăsându-se totuși în
continuare (și tot provizoriu) deoparte identitatea.
Această ultimă relație reținută conține două elemente total diferite – ca și
celelalte, de altfel – ale căror interacțiuni continue o definesc și redefinesc (continuu),
influențându-le și lor conținutul și deci, propria lor re/definire.
Dar ele, în diferența lor, nu se definesc una prin cealaltă, nefiind nici pe departe
sinonime (situație permutabilă și în celelalte cazuri anterioare); oricât ar interacționa
cultura cu comportamentul, nicicând cel din urmă nu o să se topească în cea dintâi și
nici cea dintâi nu se va numi comportament, ca sinonim al denumirii actuale.
Prima consecință directă a acestor constatări, intervenite urmare a corelărilor de
mai sus așa cum au fost reprezentate simbolic, poate oferi deopotrivă atât o confirmare
parțială, cât și o posibilă schimbare de perspectivă a ’conceptului’ de cultură
europeană de intelligence în raport cu argumentele comparative ale lui Davies (2002).
Expuse pe larg în cadrul părții teoretice a cercetării, reamintitele argumente vizau
spații cu identitate lingvistică și cultură politică comune dar nu și LSC împărtășite /
comune ci, dimpotrivă, adesea ”divergente” (pp. 163-4 din teză).
Ori, în situația în acest mod desfășurată simbolic / simbolizată, toți cei care vehicu-
lează sintagma de cultură europeană de intelligence, fie la nivelul de vârf al INTCEN,
fie în oricare al climat academic sau doar public, pentru a nu risca să fie puși la îndoială
ori contraziși, ar trebui să prezinte contra-argumente solide ale unui eventual compor-
tament asociat acelei culturi europene – cu care, dacă este identificabil și / sau
manifest, cea din urmă s-ar (putea) construi măcar reciproc (dacă nu și continuu) –.

1.2. I mpos i bi l i ta tea de i e ra rhi za re a c ul turi l or Până va fi pus în

discuție separată comportamentul cu care cultura – oricare ar fi ea – se construiește
continuu și reciproc, ar fi utile încă câteva observații, în raport cu care eventual ar putea
fi mai bine înțelese și / sau interpretate explicațiile legate de intelligence și colaborare.
Pe parcursul capitolelor 1 și 3, după cum s-a menționat și în preambulul acestei
primei secțiuni din referatul de cercetare, au fost înfățișate, în proporții diferite, mai multe
tipuri de culturi, la diferite niveluri, prezentate succesiv de la cultura politică și cea
strategică, la cea instituțională și / sau organizațională până la cea profesională și cea a
procesului / practicii / interacțiunii, tipuri și niveluri relevante în cele ce urmează.
În urma unei eventuale lecturi a acelor două capitole indicate s-ar putea constata
că toate culturile menționate sunt incluse – în proporții diferite – în intelligence.
Oare s-ar putea considera că nivelurile diferite creează de la sine ierarhie ?
5
 Nicicum. Exemplele de forță din domeniu oferă infirmarea acestei aparențe :
În cadrul aceluiași capitol 3, cu titlu temporar – până la alte detalii necesare,
adăugate apoi în capitolul 5 – s-a arătat doar că modificarea paradigmei domeniului
de la need to know la need to share, sugerată 'de sus' și din exterior, după evaluări
concrete, la mai bine de un deceniu distanță, se dovedește un simplu și gratuit exercițiu
de LSC, fără alte elemente de comportament ori rezultate reprezentative sau convin-
gătoare, care să-i demonstreze materializarea practică și o realitate coerentă, palpabilă.
Un al doilea exemplu care primește confirmarea literaturii științifice este că, în
numeroase situații, o IAg / IC se bizuie și își ghidează activitatea mai degrabă pe o
agendă proprie culturii sale instituțional-organizaționale, decât pe cea strategică
(și politică) a executivului – cu izomorfism funcțional, când beneficiar (ierarhic supe-
rior), când “partener“ –, de asemenea explicate din perspectivă bibliografică în capito-
lul 3 și din perspectiva interpretării rezultatelor analizelor, în capitolul 5 și în concluzii.
Un al treilea exemplu – dar nu ultimul – este relevat de presiunea pe imagine și
vectorul de proiecție spre exterior, pe care o cultură profesională le poate exercita
indiferent și independent de rigiditatea și / sau flexibilitatea, in/formalul și natura activi-
tății culturii instituțional-organizaționale, în care cea dintâi se manifestă, aspect esen-
țial asupra căruia s-a derulat un autentic regal analitic în partea a doua a capitolului 4.
Din aceste trei exemple, care au fost considerat relevante, chiar reprezentative
sustenabilității argumentului, rezultă că, deși aflate la niveluri diferite și în pofida
aparenței, între cele șase tipuri diferite de culturi nu există o ierarhie – în sensul în
care un nivel superior să poată exercita control și determinare spre cele inferioare –.
Acest detaliu este extrem de important, printre multe altele, atât pentru o bună
înțelegere a culturii (autentice) de intelligence dar și – mai ales – pentru cei care, in-
dependent și indiferent de cele arătate în cadrul investigației, sunt / ar fi tentați să
lanseze concepte insuficient definite / clarificate despre vreo “cultură colaborării“, ș.a..
După cum urmează să se demonstreze, imposibilitatea de ierarhizare a
culturilor, nu numai a celor aici analizate (și în afara unor simple posibile relaționări,
accidentale / ocazionale dar de scurtă durată), este cauzată de o diferență funda-
mentală, una de natură. Avant la lettre, se menționează tăcut că ”natura” nu se poate
de/construi, ea se poate eventual de/substanțializa pentru a fi re/substanțializată, așa
cum această investigație o va dovedi până în concluzii.

1.3. Comporta me ntul de i nte l li ge nce În general, orice tip de comporta-

ment transmite / are aptitudinea să transmită un mod sesizabil de expresie și de mani-
festare a elementelor ideaționale și materiale, care odată sesizate sunt susceptibile de
interpretare / inter/subiectivizare, apreciere și evaluare, după felul manifest / rezultat,
dacă au un grad rezonabil de concretețe și / sau materializare fizică – după caz –.
Referențialul de comparație, interpretare / inter/subiectivizare și evaluare ar tre-
bui să fie un alt comportament (considerat standard - real sau ideal) ori prin raportare
la cultura asociată (în care s-ar putea regăsi o medie statistică a optimului relativ).

6
 Astfel, se crează situația în care la o cultură politică, strategică, instituțională
etc., există o asociere – pur orientativă – cu un comportament politic, strategic, etc.
însă... cele din urmă devin simple etichete teoretice, care în cadrul și de-a lungul
cercetării, nu au reușit să convingă nicicum de vreo utilitate practică a lor.
Dacă, de exemplu, se face o relaționare de raportare la o IAg anume sau o IC,
în care teoretic s-ar putea intersecta toate cele șase culturi de la diferite niveluri – mai
devreme enumerate – (ori poate, doar o parte din ele), de unde și cum s-ar putea afla
în ce proporție este, de exemplu, un comportament strategic față de cel profesional ?
De unde începe și unde se oprește comportamentul instituțional, cooperativ,
și de unde începe și apoi, se oprește cel organizațional, competitiv / colaborativ ? etc.
Schimbând perspectiva, generalizarea că orice cultură ar avea prin forța
lucrurilor un comportament propriu / specific – în privința căruia s-ar putea oferi un
acord de principiu – aici, reclamă totuși unele obiecții subțiri, reluate însă extins în teză.
Există indiscutabil o cultură de intelligence, în sens generic fie scris, dar... care
este / ar putea fi comportamentul asociat și specific acelei culturi ?
Oare se poate vorbi de un “comportament de intelligence“ definit/-bil ?
...în împrejurarea în care însuși intelligence-ul are serioase probleme zis-
'identitare', de definire, pe larg prezentate în a doua secțiune a capitolului 3.
Flexibilitatea culturii profesionale, întâi dedulcită și apoi ”condamnată” la multi-
culturalism, aproape imposibil de parazitat cu și prin constrângeri identitare adăuga-
te (religioase, etnice, sexuale, etc.), este cea care reușește să convingă de capacitatea
unui vector cultural pentru a declanșa și realiza aculturația / absorția – nu spill-over’ul
/ revărsarea –, care, pe fond, este un mimetism guvernat de principiul fundamental
'costuri-beneficii', exemplificat în capitolul 3 și demonstrat în ultimul (și în concluzii).
Însă, culturile, în consecința faptului că nu se pot ierarhiza, la care se adaugă și
invariabilele reflexe identitare, nici nu prea îngăduie extrapolări, decât extrem de
limitate și de precaute, cel puțin până la concluziile tezei, unde se și vor evapora subit...
De exemplu, tendințele de imitare ale unei anumite culturi instituționale (munici-
pale, naționale, continentale, etc.) de către o alta nu este exclusă; aceea, dacă va fi să
fie hotărâtă, se va face tot din perspectiva 'costuri - beneficii' și, oricum, se va face
altfel, în alt mod / cu alt comportament, un comportament deja specific al instituției care
vrea să imite. De obicei, din capul locului se dorește ca ceva “util“ să fie imitat altfel,
și mai bine, și mai productiv. Imitarea uniformă / conformă, soră cu clonarea, nu este
totdeauna posibilă și dezirabilă, nici în condiții de laborator, cu atât mai puțin în lumea
reală, îmbelșugată în orgolii identitare și egocentrisme, de neevitat și de nestăpânit.
Deci, cu precauțiile de extrapolare deja menționate, nu doar teoretic cultura
profesională ar putea fi un reper util de împroprietărire a altor culturi cu flexibilitatea
ei, cea organizațională – după cum s-a sugerat din capitolul 2 și apoi passim – având
unele șanse semnificativ / ceva mai mari, șanse ”jucate” doar de mentalitate și interes.

7
 La polul opus, cultura politică, cea strategică și cea instituțională, pline de
”tradiții” identitare, de inerții și rigidități adesea / uneori și pe alocuri artificial / interesat
menținute / proliferate / escaladate, mergând pe cursul logicii propusă de literatura
citată, vor genera atitudini inerțiale, rigide, de tip groupthink (2), care se opun fățiș /
difuz schimbării și creativității, așa cum s-a arătat passim în sub/secțiunile prime-lor
trei capitole teoretice din teză și cum s-a demonstrat prin rezultatele analizelor din
ultimele două capitole, rezultate recalibrate printr-o perspectivă inedită în concluzii.
Reamintirea acelor atitudini este contextualizată de tratarea separată a compor-
tamentului care, ar trebui repoziționat altfel, în raport cu oricare i-ar fi cultura.
Concret, referatul de cercetare propune investigarea (în subsidiar) a culturii de
intelligence / Ct care, în mod firesc, s-ar construi continuu și reciproc cu un comporta-
ment, ce o să fie denumit, pe principiul simetriei, “comportament de intelligence“, pe
ultima relație care a rămas stabilit că va mai fi aici analizată : Bh ^ Ct (p. 5 referat).
Se ia primul exemplu de mai sus, cel al unei IAg, în care se presupune că se
intersectează toate culturile prezentate cu comportamentele asociate, fără ca să
preocupe proporțiile de contribuție ale fiecărei culturi și considerând irelevantă în
acest stadiu dihotomia între comportamentul individual și cel colectiv.

Figura 4: Raportul rigid - flexibil într-o IAg

(2)
groupthink, în înțelesul dat de teoria anglo-saxonă acestui termen, cuvântul compus, când este
utilizat în științele politice, se referă în esență la “un grup dinamic care poate influența modul cum
informația este procesată și cum este proceduralizată / luată o decizie“.
O caracteristică a acestuia este că el își exhibă o auto-cenzură și sentimente de invulnerabilitate și
că nu tolerează puncte de vedere contrare, fiind preocupat doar să-și consolideze unanimitatea
(Mintz & DeRouen Jr. 2010, 44-49).

8
 Dacă din perspectivă matematică s-ar asocia flexibil cu + și rigid cu -, teoretic,
pro/porțiile de contribuții vor începe să conteze și să dea sens echilibrului.
Oricum, ar fi ilar să se prezume proporții egale, caz în care + cu - să dea nimic,
altfel scris, șase culturi lipsite de comportament / zero comportament, situație ilogică
și social imposibilă, din perspectiva definițiilor date în teză culturii și comportamentului.
În realitate, lucrurile s-ar putea dovedi (indirect) că stau mult mai simplu :
Pe de o parte, ar fi fost tentant să se considere că ceea ce este trainic, solid,
stabil, rigid, peren, care vrea cu orice preț să dăinuie, indiferent de funcționalitate /
proceduralitate / logică și de utilitate, are / ar / va avea câștig de cauză.
Pe această logică – în lipsa oricărui indiciu privind cota de contribuție a celor șase
culturi însumate ori intersectate – ar fi comod să se presupună că IAg va avea un
comportament prevalent inflexibil, imprimat de cele două culturi aflate la nivelurile
superioare celei instituționale, cu care se construiește reciproc, dar doar în parte –
cealaltă parte (în pro/porție la fel de necunoscută) rămânând să se construiască
reciproc cu cultura organizațională a acelei IAg –.
Însă, după cum s-a arătat (p. 6 referat), în prea numeroase situații (implementarea
noii paradigme; ignorarea culturii strategice, în favoarea celei proprii, etc.), realitatea
acestei ipoteze este nemilos infirmată, și de bibliografie, și – mai ales – de analize.
Pe de altă parte, din sens opus, ar trebui o bizuință pe logica darwinistă a
evoluționismului și să se dea câștig de cauză culturilor flexibile care, prin însăși
predispoziția la adaptare, imprimă o dominanță asupra culturii de ansamblu a IAg.
De la primele precizări despre cultura profesională (inițial în capitolul 1), s-a
sugerat că acel vector de proiecție ar putea avea un rol important în penetrarea altor
culturi de același tip / de aceeași natură (apropiată sau compatibilă) și apoi, ca efect
al aculturației, chiar cu unele posibile / inerente influențe și asupra culturilor de la alte
niveluri ale culturilor deja aculturate. Însă nici această ipoteză, în flexibilitatea ei, nu
este solidă în susținerea unui punct de vedere general acceptabil.
Singura subliniere evidentă este că, în prima ipoteză, dominanța vine de sus în
timp ce în cazul celei de-a doua, dominanța comportamentului pleacă de jos.

Chiar și așa, în cazul concret al unei IAg, tabloul nu este complet.

Dând preferință presupusă celei de-a doua ipoteze de mai sus, oare cât de
flexibilă poate fi o astfel de agenție, constrânsă de secretul pe care îl gestionează și
de activitatea secretă pe care o desfășoară, să aibă un comportament în consecință,
unul secret, și cu o justă pro/porționalizare (justețe referențializată la ce ) ?
Despre secret s-au făcut câteva referiri, pe de-o parte în capitolul 2, cu prilejul
explicării definiției (de lucru) a colaborării, una proprie investigației – deci în afara

9
domeniului / disciplinei (3) de intelligence – , iar pe de altă parte, alte câteva, au fost
inițial avansate cu privire la cultura secretului spre sfârșitul capitolulului 3, pentru ca apoi
secretul să devină interesul central în ultimele două capitole ale cercetării (și concluzii).
Totuși, până la detaliile despre secretul referențial și cel substanțial necesare
în completarea celor deja arătate, rămân dobândite cele mai sus interogate, sub
rezerva răspunsurilor din etapele ulterioare și care exced prezentului referat.
În tot cazul, din cele aici arătate, se pot face două constatări :
Într-adevăr, sintagmele comportament strategic, instituțional, profesional, etc.
devin simple etichete teoretice, lipsite de relevanță pentru analiza de intelligence, a unui
eventual zis “comportament de intelligence“.
A doua constatare este că, în imposibilitatea de a departaja contribuțiile culturilor
care compun cultura de intelligence, o IAg / IC pare să încapsuleze două tipuri de
comportamente diferite sau poate, uneori aflate într-o incompatibilitate susceptibilă
– dacă nu de conflict, cel puțin – de concurență / competiție.
O atare eventualitate, deloc neglijabilă, este ”divergentă” față de tipul celor aflate
teoretic la îndemâna noii paradigme a cărei implementare se cere, se declară sau se
'confirmă', fără putință de evaluare / verificare.
Însă, ultimele două constatări, la această limită de deconstruire / fără vreo
desubstanțializare încă inclusă sau prefigurată, nu rezolvă chestiunea modului de
expresie și de manifestare / comportare a elementelor ideaționale și materiale, care să
fie susceptibile de comparare, interpretare, inter/subiectivizare, apreciere ori evaluare,
chiar și printr-o decupare a acelui tip de comportament legat de secret, organizarea
secretă (nu de ’instituționalizare’ secretă) și activitatea secretă.
În concretul situației, inconvenientul ar putea să însemne că deconstrucția pe
care cercetarea a operat-o ori nu a fost corect realizată, ori nu își este suficientă sieși.
Se va presupune că prima este corectă dar insuficientă și se reia relația
Bh ^ Ct,
numai pentru a i se sublinia insuficiența și a i pregăti o eventuală înlocuire.
Ce se poate deconstrui din cele două elemente ale relației, cultura / Ct – pe care
investigația tocmai a întregit-o cu LSC și norma / N – sau comportamentul / Bh ?
Totuși, comportamentul este însuși modul de expresie și / sau manifestare al ele-
mentelor ideaționale și materiale prin mijlocirea LSC și în baza normei / N – fie ea
formală sau nu – (amândouă guvernând deci și inter/acțiunile materiale).
În logica asta, relația ar putea fi rezumată simbolic la

[Bh ^ (LSC ^ N)] ^ Ct

(3)
o intelligence discipline // disciplină de intelligence este “o zonă bine definită a domeniului de
planificare, colectare, prelucrare, exploatare, analiză și raportare prin folosirea unei categorii
specifice de resurse umane și tehnice“ (Pentagon 2016, DDDMAT 114)
10
 Însă care ar mai fi conținutul propriu-zis al culturii ?
Și apoi, referențialul trebuie să se păstreze comportamentul nu cultura, în raport
cu care s-au obținut toate clarificările necesare, pe nivelurile relevante investigației.
Recunoscând caracterul unificator și de împărtășire / comunizare pe care îl are
cultura asupra celorlalte elemente (comportament, LSC, normă) cu care se re/con-
struiește continuu și reciproc, totodată cercetarea a fost obligată să îi constate și limitele
explicative pe care le oferă, astfel cum a fost 'construită', uneori / adesea instituțional.
Se va reveni așadar la de/construcția inițială și se va lua în analiză simplificată
fiecare relație rezultată (mai puțin cea deja lămurită / cu cultura în componență), în
care să se mențină ca referențial doar comportamentul – de intelligence, firește –.

1.4. Î n re fe re nți a lul c omporta me ntul ui În cele două relații posibile

rămase în discuție, se reia iarăși exemplul IAg, despre care în capitolul 3 s-a arătat că
este un agent al autorității, deci serviciu public din subordinea executivului, cu care are
totuși raporturi ambivalente, atât de tip ierarhic, cât și de tip partenerial, asemenea
celei dintre specialist și beneficiarul presteației contractate / serviciului specializat.
Un punct de plecare este deci diferențierea între raporturi instituționale ierarhice
și raporturi organizaționale – mai mult sau mai puțin contractualiste –.
Apoi, s-a mai arătat că, în ciclul de intelligence sunt angrenate mai multe profesii,
diverse unele față de altele și care, în pofida caracterului public al instituției cu rol de
agent / IAg al autorității, acele profesii gestionează secretul și exercită activități secrete.
Al doilea punct de plecare va fi astfel cel al profesiilor, care în acest context sunt
exercitate într-o instituție publică într-un mod nepublic (fără a discuta despre spionaj).
Cu detaliile reamintite, valabile pentru amândouă relațiile, se începe cu prima :

În această relație, spre deosebire de cea în care comportamentul se construia

reciproc cu cultura, nu există contradicții sesizabile, o nesemnificativă diferență putând
fi numai în raport cu o organizație privată (în loc de instituție publică), în care s-ar
exercita profesia în mod nepublic, dar unde la nivel de organizație comportamentul ar

11
fi fost informal pe linie, LSC organizațional iar la nivel profesional, fără interferențe
organizaționale – cazul corporațiilor, laboratoarelor de inventică, IT etc. –.
Și ultima relație, cu aceleași puncte de plecare, în care N este norma formală și
n, cea informală, cea din urmă având o importanță extrem de importantă :

În interpretarea acestei reprezentări trebuie avut în vedere că, în pofida

nenumăratelor reglementări (formale) multe au probleme din momentul legiferării –
pentru că nu sunt cunoscute multe detalii concrete din 'interior' – și că altele nu prevăd
sancțiuni ori că acele sancțiuni ridică probleme de aplicare în curțile de justiție –
datorită caracterului secret al celor înfăptuite și asupra cărora s-ar impune probațiunea
pentru ca eventualele sancțiuni să fie legal aplicabile –.
Autoreglementările (cele interne, inclusiv cele operative) au aceleași neajunsuri
în privința pedepsei și, fiind preponderent secrete, au o valoare reglementativă discu-
tabilă, inclusiv din punct de vedere al opozabilității, pentru eventualii terți prejudiciați.
Din toate considerentele deja arătate pe larg încă din capitolul 1 al tezei rezultă
că norma informală este de o consistență nebănuită în lumea și cultura de intelligence
(cu comportamentul său asociat), impunând analize separate în capitolele 4 și 5.

Departe de a se fi lămurit încă pe deplin “comportamentul de intelligence“,

referatul de cercetare oferă reluată reprezentarea centralizată a construirii reciproce
și continue dintre cele patru elemente până acum deconstruite, din cele trei relații
păstrate, construire care se produce într-o singură agenție de intelligence, care în teză
a fost simbolizată DIAg, fiind considerată o agenție de intelligence intern.
Sub rezerva lipsei secretului și a activității secrete a fost totuși adăugată pe fundal
identitatea / ID, cu “-“ înaintea abrevierii pentru cea slab manifestă și cu “+“ după
abreviere pentru cea puternic imprimată.
Linia punctată definește un optimal level // nivel optim / ol, unul de preferință de
la care se poate lua în calcul un proces de colaborare (secretă / de succes) viabil.

12
(*) după cum s-a arătat, culturile nu au o poziție de ierarhizare
(spre deosebire de nivelele cu același nume din cadrul DIAg)

Tabelul 8: sinopticul identitate - cultură – comportament

– normă (formală / informală) – LSC în cadrul unei DIAg,
în raport cu nivelul optim de inițiere / desfășurare al
unei potențiale colaborări

1.5. Ti pol og i i le (ipotetice) de c omporta me nt di ntr -o I A g Astfel, din

sinopticul centralizat, din perspectiva investigației / referatului, la o IAg ar putea fi iden-
tificate patru tipuri de comportament care vin în concurs la re/construcția continuă și
reciprocă a culturii acelei IAg. Se subliniază din nou și apăsat că aceste tipologii, spre
deosebire de nivelurile de poziționare ale diferitelor culturi, sunt tipologii ierarhice.
Acum vor fi re/luate pe rând, simplificat :
Există un comportament puternic instituțional, cu LSC care să-l exprime, în
asociere și cu o reflectare identitară – de imagine și de percepție din / către exterior –,
preocupat de și ghidat / focalizat strict pe reglementarea formală.
Al doilea este un comportament instituțional 'de legătură' care, concentrat mai
mult pe scopuri și obiective, pune accent mai mare pe organizarea îndeplinirii lor, înce-
pând să își adapteze LSC și cadrul normativ – însă cu o doză minimă de informal –.
Apoi este un comportament profesional care poartă o puternică amprentă orga-
nizațională dar și un ecou instituțional deloc de neglijat, are o libertate de mișcare ceva

13
mai ridicată între reglementările formale, normele informale și regulile profesionale prin
mijlocirea LSC preponderent organizaționale, informalul accentuându-se semnificativ.
Cel din urmă poate fi considerat comportamentul operativ, (la maximul posibil
de) flexibil, informal, cu norme puține (și necunoscute publicului), cu LSC profesionale,
specifice, pline de jargoane și altfel de 'metafore' amintite / folosite pe alocuri în teză.

Și mai sintetic fie scris, cele patru sunt comportamentul instituțional, cel organi-
zațional, cel profesional și cel operativ.
Aceste topilogii (ipotetice) comportamentale existente într-o oricare ar fi IAg,
rezultate din literatura de documentare (a bibliografiei suplimentare atașată tezei) pot
fi deduse (și empiric) prin asocieri mai mult sau mai puțin constructiviste – și nu numai
– prefigurate / pregătite și justificate în primele trei capitolele teoretice ale lucrării.
Prin urmare, nu se emite pretenția că toate patru ar fi cele care se manifestă
obligatoriu, pe de-a întregul și în realitatea concretă a unei IAg anume.
În tot cazul, acestea au constituit tipologiile de lucru în continuarea investigației,
care în anumite etape de parcurs și sub diverse forme, și-au re/găsit confirmările.
Înainte de a se trece de la IAg la IC s-a reținut că în cadrul celei dintâi există
teoretic o cultură proprie de intelligence în care, în proporții ce nu pot fi măsurate, își
aduc o contribuție in d ire ct ă șase culturi de niveluri diferite dar neierarhice, și că
această cultură proprie se construiește d ire ct , continuu și reciproc cu patru tipuri de
comportament poziționate ierarhic.
S-a mai reținut că, teoretic, există o posibillitate mult mai ridicată să se inițieze și
să se desfășoare procese de colaborare prin comportamentele flexibile, spre deose-
bire și în afara tipului de comportament instituțional, prea rigid pentru un atare proces.
Cele reținute au fost simbolizate astfel :

Figura 5: Raportul de ierarhizare a tipurilor de comportament

14
 1.6. Compromi s ul j us ti fi c a t în t re c omporta me ntul i nsti tuți ona l
ș i c om porta me ntul orga ni za ți ona l Acum, dar din altă perspectivă în baza
clarificărilor arătate, se poate asuma că, pe de o parte, leadership-ul IAg – prin poziția
și exercițiul său – poartă ecouri, mai puternice sau mai slabe, ale culturii politice și ale
celei strategice, ambele profund identitare, la orientările de comandă ale unei IAg.
Însă, pe de altă parte, caracterul ierarhic instituțional rigid întâmpină dificultăți de
penetrare și proiecție asupra comportamentelor mult mai ’stabile’ – însă nu într-o
stabilitate structurală ci cu totul altfel înțeleasă, una eminamente funcționalistă –,
îndelung și consistent specializate, respectiv asupra comportamentelor organizațional,
profesional și operativ, în pofida faptului că cele din urmă se construiesc reciproc și
continuu cu cele mai flexibile culturi (asociate lor). Sau poate tocmai de aceea...
În fața flexibilității, creativității și specializării, rigidul și 'tradiționalul' sunt nevoite
să facă multe și repetate concesii, intervenind un MODUS VIVENDI al compromisului
justificat între comportamentul profund instituțional și cel organizațional, sub stindar-
dul celui din urmă așezându-se și comportamentele profesional și operativ.
Compromisul justificat este tocmai modul prin care instituționalul, pentru a nu
periclita scopurile și obiectivele ce trebuie să fie atinse / îndeplinite, face primele
ajustări, concesii și adaptări, pentru că singur, în lipsa specializării ori – uneori și pe
alocuri – cu rezerva / opziția din organizațional nu ar reuși să le îndeplinească altfel.
Puține și încete – dat fiind locul acestei verigi a IAg (din cadrul IC) în lanțul
executiv – ajustările comportamentului instituțional se reverberează greu și cu
inerentele inerții în cultura cu același nume, cu care se construiește reciproc, în cadrul
mai larg de influență și presiune al culturilor politică și strategică.
Din cele arătate în chip de explicație, s-a mai reținut astfel și consecința că o IAg
este condamnată să încapsuleze două dominanțe culturale și comportamentale
diferite ; ele nu sunt neapărat (și teoretic nici nu ar trebui să fie) în opoziție și în niciun
caz concurente sau în competiție, atâta vreme cât nu există o redundanță a rolurilor.
S-a arătat (mai sus în referat, secțiunea 1.2. / p. 6) că imposibilitatea culturilor de
a se ierarhiza este pricinuită de na tura diferită care le separă și le individualizează.
Aici se va mai adăuga că deosebirea dominanțelor (opuse) – manifest, comporta-
mental și difuz, cultural – este conferită, pe lângă natura distinctă, de l ogi c i l e diferite
dintre instituțional și organizațional, aceste logici fiind ceva mai lesne de descifrat.

Nu ar putea fi și nici nu ar trebui să fie crezut teoreticianul (oricare ar fi acela) –

mai ales cel care nu provine din sistem / din vreo structură de intelligence – care ar
susține posibilitatea conceperii unui model ideal de IAg.
Instituția publică cu activitate secretă, ca și organizația publică cu activitate secre-
tă ori organizația secretă, pe lângă diferențe majore care le despart au totuși nenumă-
rate asemănări, care se traduc în tot atâtea (dacă nu chiar exponențializate) variabile.

15
 Modelele astfel create nu ar prea fi nici serioase, nici utile realului. Din acest motiv,
toate explicațiile și interpretările de până acum nu au valoare de generalitate.
Acestea reprezintă ipoteze explicative de lucru pentru a face înțelese
mecanismele comportamentale și procesele de colaborare din intelligence.
Prin urmare, cele prezentate în acest referat de cercetare (referat al uneia dintre
părțile de analiză ale investigației) trebuie lecturate cu precauția de situație cuvenită.

1.7. Î ntre ca dre s ta bi l e și ge ome tri i v a ria bi l e (a le I C )

Odată (aici parțial) explicată IAg ipotetică de lucru, se poate trece la nivelul IC –
și de această dată 'ipotetică de lucru' – unde, pentru o scurtă reamintire / avizare de
etapă, în teză era deja stabilit că are o geometrie variabilă și una stabilă.
Aici se va avea în vedere geometria stabilă a unei IC în cadrul căreia se află o
echipă (divers compusă), formată din agenția de intelligence intern / DIAg, agenția de
intelligence extern / FIAg, etc., în care toți coechipierii au competențe și specializări
diferite care să le diferențieze și să (se) evite suprapunerile sau duplicările de activități.
Dacă competențele diferențiate nu implică obligatoriu profesii diferite, specia-
lizările de deosebire dintre coechipieri impun pe lângă unele profesii asemănătoare
și altele total diferite. În cadrul prezentării cercetării, pe de o parte, s-a arătat (încă din
capitolul1) de ce s-a optat pentru termenul de ”coechipier”, în defavoarea altora, iar pe
de altă parte, au fost improvizate două 'figuri de stil' prin care, în cele ce urmează, se
va vizualiza mai clar concepția proprie a investigației despre IC, aspect extrem de
important înaintea definirii sintagmelor intelligence european și Comunitate Europeană
de Intelligence, menționate în titlu și care fac obiectul prezentului referat de cercetare.
Fără a conta ordinea ’figurilor de stil’, una a fost că IC în geometria stabilă este
ca un alfabet în care fiecare coechipier poate fi asimilat cu un anume caracter astfel
că A nu poate fi B, G nu poate fi X, constatându-se lesne cine lipsește, cine ce nu face.
O altă ’figură de stil’ – și ultima – a fost să se asocieze geometria stabilă a IC cu
un dulap, un dulap plin cu sertare care au dimensiuni foarte diferite și în care se
găsesc conținuturi – în cea mai mare parte – deosebite / sortate de la un sertar la altul.

În reprezentările grafice ale celor trei 'figuri de stil' în care IC este echipă, alfabet
și dulap – iar IAg este coechipier, caracter și sertar – linia continuă va fi geometria
stabilă a IC, iar cea întrerupt-punctată va fi cea variabilă, a aceleiași IC :

16
 Figura 6: 'Figura de stil' a echipei unei IC

În aparență, lucrurile ar părea simple, fără dezvoltări suplimentare.

Dar această reprezentare grafică relevă o problemă de fond, cea a coerenței
jocului și coeziunii dintre coechipieri. În joc intră comportamente cu culturi de la non-
identice până la altele extrem de diferite, chiar cu interferențe contradictorii, pe alocuri.
Coeziunea într-o oarecare măsură o poate da antrenorul după / în timp ce
stabilește competențele și sarcinile fiecăruia, asigurându-se că scopurile și obiectivele
au fost înțelese intersubiectiv de către coechipieri, în egală măsură și în același mod
de reprezentare a lor, deci că toți operaționalizează (cu) aceiași semnificanți.
Într-o altă măsură, coeziunea se va realiza prin adaptarea LSC între coechipieri,
la un nivel în care semnificațiile și receptarea lor să fie optime liniei tactice / cândva
“strategice“ urmărită de echipă, indiferent de LSC culturii proprii fiecărui coechipier.
Dacă echipa este coezivă în sensul dublu partajat tocmai precizat, coerența
jocului nu ar putea / trebui să fie afectată de flexibilitatea și creativitatea tactică / tactici-
zarea jucătorilor, care se schimbă de la o poziție la alta a terenului de joc și – mai ales
– în acel timp real, non-strategic / fără putință de previzionare concretă / planificare.

17
 Unele abilități și tactici țin de comportamentul și cultura atacantului, altele de cele
ale mijlocașului, etc, articularea / tacticizarea lor (posibilă numai prin interacțiune) în
timp real putând modifica / corecta / demonstra concret sau nu coeziunea și coerența.
Oricare coechipier are reguli proprii, iar jocul de asemenea ; aici este un alt palier
de ajustări / adaptări (tactice) pentru menținerea coerenței jocului și pentru coeziunea
echipei, aceasta fiind o reflectare a justiției față de precedenta (cu reflectare politică).
Instituția care amfitrionează – plastic fie scris – ”festivitatea/-ismul jocurilor (din
campionat)” nu ar trebui să coboare pe teren, nici în calitate de membru adăugat
vreunei echipe, nici în calitate de antrenor. Reprezentantul ei trebuie să fie și să
rămână arbitru care veghează respectarea regulilor de joc, nimic mai mult.

Figura 7: 'Figura de stil' a alfabetului unei IC

Potrivit comportamentului și culturii 'vestimentare' a lui “a“, acest caracter poate

purta pălării (â, ă, á, ä, etc.) care, funcție de pălărie, va avea semnificația unui anume
înțeles / sunet. În schimb, “b“ nu are un comportament la fel de versatil. În continuare,
“c“ uneori își poate schimba comportamentul punându-și patină (ç), etc.
Trăsăturile unui caracter nu sunt transmisibile altuia, decât cu rezultate (total)
schimbate, chestiunea individualității (...nu a identității de specie) fiind una de neevitat.
Însă accentul individualității trebuie acompaniat de rolul unic din alfabet, pentru
că “a“ sau “ä“ ca și “v“ ori “w“ sunt nerepetitive, redundanța fiind reflexia inutilului.
Pe de o parte, nu se poate susține că “a“ și “b“ sunt parteneri; nu întotdeauna se
țin de mână, uneori sunt în ordine inversată având alte caractere intercalate, alteori e
prezent doar un caracter din cele două, etc. Pe de altă parte, cum am demonstrat în
teză passim, colegialitatea este un termen alunecos, fără valoare practică, care poate
fi greu de cuantificat în multe situații; câtă (de unde și până în ce punct de) colegialitate

18
poate fi între, de exemplu, Y 1 π 7 m -  $ <. Toți taximetriștii dintr-o urbe sau toți
avocații dintr-o patrie se pot considera mai mult sau mai puțin colegi, etc.
Într-o reprezentare la fel de plastică și alfabetul se comportă ca o echipă: când
interacționează o parte dintre coechipieri se obține un rezultat (de ex. agency); când o
fac parte din ei împreună cu alții se obține alt rezultat (de ex. community), etc.
În schimb, într-un ultim exemplu, dacă rezultatul ar arăta la modul whi stleblo er,
vor fi apreciate toate participările necesare inclusiv dubla participare a “eIAg“, utilă de
fiecare dată, dar sunt evidențiați și freerider-ii “sIAg“ împreună cu “wIAg“, rol de
înlocuire pe care nu și l-a putut asuma nimeni altcineva.
Clarificările de rol s-au dovedit foarte importante / esențiale în privința tuturor
aspectelor legate de responsabilitate. Aceeași situație se poate constata și la
colaborare unde responsabilitatea nu este comparabilă cu cea din cadrul cooperării,
adesea doar teoretică și uneori parcă concepută ca “paradis al blatismului“.

Figura 8: 'Figura de stil' a dulapului unei IC

Sertarele au dimensiuni diferite cu comportamente / culturi care se deosebesc

între ele, pozițiile lor nefiind nici ierarhice, nici interschimbabile.
Sistemul de pick-up al informației / produsului de intelligence, folosit de către
establishment este setat să ia / pună ce / cât / când are nevoie, mutând după utilitate
de la un sertar la altul componente ale unui produs sau ale unei game de produse.
Cu 'ochii minții', dulapul poate fi răsturnat reprezentând de astă dată planul unui
etaj, cu mai multe încăperi fără uși, având în locul butoanelor de sertar (numai) hornuri
concepute pentru dispozitivele de atribuire / distribuire ale sistemului IC.

19
 Fiecare încăpere este 'laboratorul' unei IAg distincte care ridică / livrează produse
la hornul laboratorului, fie către establishment, fie către o altă IAg din cadrul geometriei
fixe / o altă entitate a geometriei variabile, dacă are sarcina / îndreptățirea să o facă.
În afară de reprezentantul instituțional al fiecărui 'laborator', numai în încăperea /
sertarul establishment-ului ar trebui să existe comportamentul instituțional (firesc
asociat unei culturi instituționale), restul – de dragul performanței – fiind mai potrivite
pentru un comportament organizațional (cu profesional și operativ incluse).
Ca și în cazul IAg, cele trei 'figuri de stil', născocite ca urmare ale unor asocieri
mai mult sau mai puțin sugerate de literatura până atunci parcursă, au fost întrebuin-
țate punctual pentru o IC construită ipotetic și care, ca rezultat construit obținut, a fost
folosit la ușurarea a numeroase explicații și interpretări legate de colaborarea
(europeană) în intelligence – a cărei primă parte a început să fie prezentată de la sfârși-
tul capitolului 3 –, fiind apoi implicit util(izat) și sub alte aspecte, în capitolele de analiză.
Fiecare dintre cele trei ’figuri de stil’ reliefează aspecte relevante diferite iar cea
din urmă dintre ele va fi folosită și în cele ce urmează pentru definițiile promise :

2. DEFINIREA SINTAGMELOR ”INTELLIGENCE EUROPEAN” ȘI

”COMUNITATEA EUROPEANĂ DE INTELLIGENCE ”
2.1.” I ntel l i ge nc e -ul e urope a n” este o sintagmă extrem de greu de definit,
ea primind o sumedenie de înțelesuri, funcție de cine și în ce context o întrebuințează,
putând să însemne în unele împrejurări aproape orice iar în altele, aproape nimic.
Cel mai aglomerat vehicul cu această expresie este jurnalismul, de altfel cel care
a furnizat și premisele cercetării relaționate și cu o cultură europeană de intelligence.
Ori de câte ori se întâmplă un eveniment în care se aduce în discuție (și)
intelligence-ul / european, luat separat sau ca sintagmă, nu este clar de unde începe
și unde se termină, nici în concretețea fizică, nici în conținutul înțelesului atribuit.
Aprecierile la adresa acelui intelligence european indistinct precizat, purtând
mereu stigmatul evenimentelor negative care îl aduce în discuție, sunt invariabil critice.
Însă la fel de firesc / justificabil și invariabil, mass-media care lansează criticile se
derobează de la de/limitări concrete, considerând că nu este obligația jurnalismului să
individualizeze vinovății, cu prilejul analizării (cauzelor și / sau) consecințelor acelui
eveniment, urmând apoi sarabanda poziționărilor autorităților și cea a comentariilor
diferitelor tipuri de experți, cu interese diferite ...diferite și neconvenabile clarificărilor.
După cum s-a arătat pe larg în capitolul 3 al tezei, unii autori reunesc la un loc în
studii comparate – sau asociabile acestei discipline – intelligence-ul din țările
europene (inclusiv extracomunitare) chiar dacă nu le includ pe toate – ex. Bielarus,
Rusia, Turcia – (e.g. de Graaff & Nyce with Locke 2016), fără să-și propună în
demersul lor să alăture și intelligence-ul instituționalizat de EU.
Alți autori consacrați literaturii de prestigiu despre intelligence, referindu-se
tocmai la cel instituționalizat al EU, punând mai mult accent pe rețelele de comunicații

20
securizate ale fluxului din ciclul de intelligence, includ anumite componente (militare,
penal-polițienești și de securitate externă), la care se adaugă the European Union
Satellite Center // Centrul Satelitar al EU / EUSC de la Torrejon, interconectate cu / la
IAg / IC naționale, având la vârf INTCEN (e.g. Müller - Wille 2004, 21-23).
Alți autori, ale căror studii și analize au fost realizate poate tocmai la cererea, cu
finanțarea și pentru instituții ale EU, fiind apoi însușite și operaționalizate în cadrul
acelor instituții, punând mai mult accent pe criteriul de clasificare, includ componente
ale the Area of Freedom, Security and Justice // Spațiul de Libertate, Securitate și
Justiție / AFSJ – respectiv Europol, Eurojust, Frontex – și INTCEN-ul cu rolul pe care
îl joacă în cadrul AFSJ (e.g. Wills et al. 2011, 29, 32).
Fără să se insiste pe tot felul de detalii rostogolite din alte lucrări despre INTCEN,
aici referatul de cercetare se limitează să puncteze numai percepția, din perspectiva
investigației greșită, pe care mulți (inclusiv autori) o au despre acestă instituție, consi-
derând-o echivalentul unui CIA al EU (Ibidem, 56), percepție care se regăsește repetat
în multe articole din publicațiile chiar academice fiind, referite anume la intelligence.
Alți autori, specializați în științe politice și IR, folosesc sintagma “intelligence
european” aproape la fel de confuz și de confuzant precum majoritatea jurnaliștilor,
integraționiștii neo-instituționaliști și interguvernamentaliști fiind leaderi în utilizarea ei,
fără definiri sau proxime delimitări și care, inerent, le afectează apoi fondul susținerilor.
După acest tur de verificare asupra utilizării sintagmei “intelligence european“
demersul / referatul de cercetare a fost nevoit să pună deoparte sursele care sunt cele
mai imprecise și confuzante, fără să ofere măcar un minim criteriu orientativ de
delimitare, surse locate deopotrivă în jurnalism, științe politice și IR.
Rămânând trei opțiuni posibile, acelea au fost supuse simbolizării pe ultima
'figură de stil', cea a dulapului, însoțită cu precizări și considerații proprii, ale cercetării.

2.2. Cri te ri i le de de fi ni re al e c e l or două s i nta gme

“Intelligence-ul european“ pe criteriul geografic, deși nu este cel care să fi fost
avut în vedere în cadrul extins al investigației, impune câteva discuții asociative :
Prin formulări generice – precum învățământul african, tehnologia asiatică, etc. –
se percepe o localizare geografică suprapusă, în general, întregului continent la care
o exprimare comodă / imprecisă ori contextual, intenționat generalistă, se referă.
Și cei cu un grad mediu de instrucție, prin tehnologia asiatică vor înțelege suma
tehnologiilor de pe acel continent, fără să trebuiască să se gândească că ar fi vorba
de cea a Israelului, Indiei, Japoniei ori de cea a Uzbekistanului, Filipinelor, Mongoliei,
sau doar despre posibile grupuri de patrii / regiuni ale aceluia.
Întradevăr, în anumite medii avizate și în anumite contexte este foarte posibil ca
până la mijlocul anilor '80, prin tehnologie asiatică să se fi sugerat că era vorba de cea
japoneză care ținea 'capătul de afiș', tot așa cum în primul deceniu al acestui secol,

21
prin aceeași exprimare alții o considerau ca referire punctuală la cea chineză (și nu la
altele sau la toate, de pe acel continent, unde cea menționată oricum nu era singura).
Când însă se pune în discuție spre exemplu cultura, atenția la nuanțe crește
vizibil astfel că sintagma “cultură europeană“ va avea un înțeles și un conținut în
spațiul rus sau turc, altele în cel insular britanic, altele în Balcanii de Vest și – după
cum ar fi de bănuit – cu totul altele la Bruxelles, instrumentalizate (sau nu) identitar.
În privința sintagmei “cultură europeană de intelligence“, nuanțele și sensibili-
tatea la ele (înțeles / conținut) sporesc, complicând și perspectivele (...de analiză).
În exemplul dat în capitolul 3 și reamintit mai sus, de Graaff și Nyce au avertizat
încă din titlu că manualul lor se referă la culturile europene de intelligence, și
nediscriminatoriu, au inclus câteva culturi care nu sunt incluse în spațiul comunitar.
În tot cazul, optica lor în privința culturii europene în intelligence poate fi tradusă
ca sumă a culturilor de intelligence aflate pe tot spațiul geografic al Europei.
Altfel scris, pentru interesul concret al prezentării raportului de cercetare, autorii
citați par să înțeleagă prin “Intelligence european“ suma (IAg /) IC ale tuturor statelor
europene, respectiv suma “Intelligence-urilor europene“, în mod pur aritmetic.
Aceasta ar fi cea mai largă accepțiune posibilă a expresiei aflate în analiză și nu
comportă nevoia unei simbolizări anume; este ușor de imaginat un dulap cu cincizeci
de sertare, toate inegale și cu conținuturi diferite, cu tot atâtea activități care se duplică
și se suprapun în direcții browniene.

“Intelligence-ul european“ pe criteriul comunicațiilor securizate sugerează un

prim grad de restrângere, care ar putea include o European Intelligence Community //
Comunitate de Intelligence Europeană / EIC (Müller-Wille 2004, 37) interconectată cu
cele 27 IC ale statelor-membre EU.
Dat fiind criteriul de analiză, dintre alte componente ale EIC nu poate să lipsească
EUSC. După cum se va observa, componentele EIC – care întemeiat, pe parcursul in-
vestigației nu sunt numite IAg – de la acest criteriu sunt diferite de cele de la următorul.
Este bine de punctat că autorul, înainte de a concepe acest “model“, la acel
moment (2004), a plecat de la o minuțioasă analiză tocmai a “dificultăților cooperării“
(Ibidem, 15-19) pe care – întâmplător sau nu (avându-se în vedere și cele dezvoltate
și dezbătute în prima parte a capitolului 2 din teză) – nu a confundat-o cu 'sinonimul'
său aparent (de la acea epocă și la fel de posibil confundat și în prezent), colaborarea.
În tot cazul, EIC astfel cum a fost sugerată de acel autor, pare a fi cea mai
pragmatică din perspectiva investigației care a și numit acest criteriu, criteriul operativ.
În “Intelligence-ul european“ pe criteriul operativ se constată că, fără a exista o
federație, în sensul juridic al lui Schütze (2012, 47-59) sau în cel politic al lui Cohen
(2012, 45, 80, 284) – aspecte menționate în introducere, respectiv în capitolul 1 și apoi

22
repetate passim – apare o aranjare multinivel în care, peste IC naționale ale celor 27
de state membre EU, este poziționată o EIC, fără să se înfiripe însă vreo ierarhie.
De asemenea, fără ca în acest stadiu să preocupe în ce măsură această aranjare
multinivel este interinstituțională și interguvernamentală, cu toate mecanismele
complicate de inter-relaționare în cadrul European External Action Service // Serviciul
European de Acțiune Externă / EEAS, sub auspiciile European Security and Defense
Policy // Politicii Europene de Securitate și Apărare / ESDP și Common Foreign and
Security Policy // Politica Externă și de Securitate Comună / CFSP, se reamintește și
se accentuează că principiul subsidiarității este străin domeniului de intelligence.
Dispunerea multinivel a unei EIC, neinstituționalizată ca o atare structură com-
pusă și articulată – deci fără o componență strict delimitată –, în raport cu IC naționale,
a creat tentația, căreia i-a căzut inițial în capcană și această cercetare, de a încerca
abordarea intelligence-ului la nivel EU prin guvernanța multinivel și teoriile integrațio-
niste, existând câteva articole în acest sens publicate în toate țările din (estul) EU.
Fără ca în acest raport de cercetare să (mai) preocupe în ce măsură și de ce
INTCEN (nu) ar putea fi considerată cu adevărat o IAg, prezentarea se limitează doar
la poziționarea ei în vârful EIC, așa cum o sugerează autorul avut acum în vedere.
În oglindirea simbolică a “dulapului“ multinivel al intelligence-ului european, pe
criteriul operativ, se mai adaugă în geometria variabilă și cele aproximativ 135 de
legații diplomatice ale EU, pe care literatura de specialitate le indică ca surse
(deschise) pentru fluxul ciclului de intelligence al INTCEN :

Figura 9. “Intelligence-ul european“ pe criteriul operativ

Astfel, 'dulapul' intelligence-ului european are nivelul național a 27 IC-uri

profesioniste cu cicluri complete de intelligence, toate inegale, cu comportamente și
culturi foarte diverse, aflate cam toate în aceeași relație de ambivalență – într-o măsură

23
ierarhice – instituțională, într-o măsură contractualist-organizațională – cu guvernele
lor, care guverne, prin pârghii interguvernamentaliste au contribuit sau – cel puțin – au
achiesat la constituirea componentelor EIC, în vârful căreia se situează INTCEN.
Interguvernamentalismul de la nivelul EIC este / ar putea fi mai mult sau mai puțin
contra-ponderat de neaplicarea principiului subsidiarității la nivelul celor 27 IC.
INTCEN, care din însăși denumirea pe care o poartă sugerează ideea de intelli-
gence, nu are un ciclu clasic de intelligence al unei IAg, fiind lipsit de majoritatea activi-
tăților operative pe care o atare agenție le-ar îndeplini în mod curent, la nivel național.
Fără a mai intra în alte detalii, în acest context de referat al cercetării, ar fi
suficient și relevant de arătat că prin limitarea doar la analiză – o simplă fază a ciclului
de intelligence – pe care o fac o puzderie de corporații, NGO-uri, think-tank-uri, etc.,
INTCEN nu a acoperit (nici ca fost SITCEN), nu acoperă și nici nu va putea să acopere
standardele ”disciplinei de intelligence” (3), oricine putând să se gândească la limita lui
Agrell, potrivit căreia “Când totul este intelligence, nimic nu este intelligence“.
Cu atât mai neamical și nepotrivit ar părea să se mai pună în discuție și calitatea
de agent (4) a membrilor acestei agenții europene, cu puțin peste o sută de persoane.
În același peisaj al îndoielilor justificate, ar putea deveni necesar să se adauge
– prin simplificare – măcar alte 135 de persoane din geometria variabilă a INTCEN /
EIC, calculând deci cel puțin un singur liaison agent // persoană (agent / 'diplomat') de
legătură / La, pentru fiecare reprezentanță EU.
Pe de-o parte, pot fi exprimate rezerve că o autentică 'bijuterie a coroanei' dintr-
o IAg națională ar (putea) fi detașată / atașată la INTCEN; pe de altă parte, dubiile
investigației – avansate în capitolul 3 al tezei – cu privire la cât de diplomat poate fi un
spion și cât de spion poate fi un diplomat nu se cumințesc.
Nu în ultimul rând, după o oarecare avizare teoretică asupra unor proceduri și
practici din perpectiva literaturii de specialitate parcursă, s-ar putea amplifica viguros
și îndoielile cu privire la înțelegerea intersubiectivă, coerența jocului și / sau coeziu-
nea coechipierilor, atât în cadrul geometriei fixe a INTCEN, cât și în cadrul extins al
celei variabile a EIC, unde s-ar afla (teoretic) parte din izvoarele surselor ei (deschise).
De la începutul demersului investigativ și cu toate confirmările de parcurs,
cercetarea s-a alăturat celor care nu pot și nu vor să considere că “intelligence“ este
și / sau se referă doar la o simplă “revistă a presei“... (Treverton et al. 2006).
După cum se poate observa din reprezentarea schematică a 'figurii de stil' (fig.9),
dulapul EIC are un sertar “EUMS“. European Military Staff // Personal Militar European
/ EUMS este o componentă care nu se va mai regăsi și la următorul criteriu, în care
EIC va avea astfel o înfățișare mai civilă dar și mai birocratică.

(4)
agent “în limbajul de intelligence este acela care este autorizat sau instruit să obțină / asiste la obține-
rea de informații în scopuri de intelligence sau counterintelligence“ (Pentagon 2016, DDDMAT 4).

24
 În tot cazul, se poate reține că geometria fixă a “intelligence-ului european“, în
componența căruia Müller-Wille sugera că se încadrează o EIC cu cele 27 IC
naționale, era concepută într-o rețea interconectată de comunicații securizate, care
presupune siguranța secretului pentru prezent, în TIMP REAL (a unei comunicări
secrete). În continuare, “Intelligence-ul european“ conceput pe criteriul clasificării
presupune siguranța secretului pentru viitor.

Protejarea secretului în prezent este o chestiune operativă. ↑

Protejarea secretului pentru viitor devine una ...birocratică. ↓

“Intelligence-ul european“ pe criteriul clasificării, astfel cum poate fi interpretat

în baza laborioasei analize a autorilor DCAF, Wills, Born și Wiebusch în asociere cu
cei de la European University Institute, Vermeulen și Scheinin, în linii mari păstrează
sugestia configurației multinivel de la criteriul anterior, cu cele 27 IC naționale și un
EIC care însă de data aceasta are în componență alăturate INTCEN agențiile AFSJ,
respectiv Europol, Eurojust și Frontex (Wills et al. 2011).
Studiul acestor autori pleacă de la o abordare mai largă de identificare a bunelor
practici în supravegherea agențiilor AFSJ și “într-o mai mică măsură a INTCEN“ (Ibi-
dem) – adică numai în măsura în care joacă un rol în interacțiunea cu acele agenții –.
Supravegherea în materialul de referință analizează punctual controlul acelor
agenții ale EU aici enumerate, printr-un acces reglementat la informațiile clasificate
obținute, produse și / sau deținute de acelea.
Astfel, perspectiva de analiză a autorilor, având în vedere obiectivele urmărite,
este cu totul diferită, în comparație cu cea pragmatică, anterioară, a lui Müller-Wille.
De această dată nu se mai pomenește nimic despre vreo EIC însă indicându-se
principalii deținători și instrumentatori de secrete (referențiale) / “informații clasificate“
ai EU, denumite generic, otova și la gramadă IAg, dat fiind nivelul de analiză, se poate
considera / nu este exclusă o re/compunere a unei EIC cu agențiile AFSJ și INTCEN.
Acest criteriu al clasificării poate fi considerat lejer / oarecum artificial.
Nu numai IC / IAg obține / produce / instrumentează / deține / stochează informații
clasificate, putând să li se alăture o sumă de alte instituții publice (sau private), guver-
namentale (sau nu), inter/ trans/ -naționale , anumite organizații aflate în diferite relații
și raporturi cu cele dintâi, etc.
Ar fi în nefirescul lucrurilor să fie asimilate toate cu IAg pe acest criteriu.
Acest criteriu a fost mai acurat redenumit criteriul birocratic.
Definirea – sau măcar delimitarea – conceptului de “Intelligence european“ pe
baza criteriilor geografic, operativ și birocratic rămâne în continuare problematică.
Înțelesul firesc, dat de criteriul geografic, este totdată inutil unei investigații
suplimentare aritmeticii de intelligence-uri deja realizată de) de Graaff și Nyce. Un
înțeles artificial ține de metodă, metoda de criteriu, criteriul de obiectivul propus, etc.
25
 Criteriul operativ de mai sus a plecat de la dificultățile cooperării și a ajuns la
propunerea unei rețele interconectate de comunicații securizate, cel birocratic a
plecat de la dificultățile de supraveghere a unor entități care instrumentează secrete,
ca să ajungă la bune practici în reușita unui astfel de control.
În bună măsură, ambele criterii folosesc și obiectivelor pe care și le-a propus pre-
zenta cercetare, dar materialele de documentare citate se pare că nu au avut motive
concrete / obiectivul să poposească (și) pe o definiție a “intelligence-ului european“.
În schimb, această investigație a fost forțată să își fixeze un referențial față de
care să se poată pronunța în privința “culturii europene de intelligence“, împrejurare
care a obligat-o în prealabil la stabilirea – fie ea și artificială / convențională – a înțele-
sului sintagmei la care se raportează cultura. În consecință, a făcut un compromis în
baza celor două criterii cumulate, după care a recontextualizat și criteriul geografic :

2.3. De fi ni ți i pos i bi l e
În sensul cel mai restrâns, “intelligence-ul european“ poate fi considerat
INTCEN, ca agenție europeană reprezentativă, cu personal profesionist, autorizată ca
prin mijloace de comunicare securizate, specifice activităților de intelligence, să obțină,
să dețină, să prelucreze și să ofere în limitele autorizate, informații și produse analitice
specifice activităților de intelligence, supuse sau susceptibile să fie supuse clasificării.
Prin personal profesionist se înțelege acea categorie de personal autorizat, instruit
și cu practică în activități de intelligence, anterioare detașării în colectivul INTCEN.

În sens restrâns, prin “intelligence european“ se poate înțelege comunitatea

formată din INTCEN, ca agenție europeană reprezentativă – cu profesioniști în domeniu
– și acele agenții create la nivelul EU care sunt constitutiv autorizate ca prin mijloace
de comunicare securizate, specifice activităților de intelligence, să vehiculeze în limitele
funcționale de competență și / sau autorizare concretă atribuite fiecăreia, informații
specifice activităților de intelligence, supuse sau susceptibile să fie supuse clasificării.
Din perspectiva cercetării, această comunitate, care va continua să fie numită
EIC, astfel cum a fost alcătuită în sens restrâns, prin forța lucrurilor conține și EUSC.
Însă, în ceea ce privește vreo eventuală componentă militară inclusă, potrivit ace-
leiași perspective / concepții proprii, a fost lăsată separat, păstrând EIC integral civilă.
Pentru informație, informația secretă, informația clasificată, grade de clasifica-
re, etc. s-ar putea aloca numeroase dezvoltări subsecvente, parte dintre ele (a celor
relevante) realizându-se oricum în capitolele de analiză ale tezei, însă în economia
explicațiilor de față, nu sunt necesare sau măcar utile definițiile corespondente lor.
Sensul restrâns pentru intelligence-ul european mai sus precizat se referă deci
punctual la geometria stabilă asociată sintagmei care, prin 'figura de stil' a dulapului,
ar putea să fie simbolizată după cum urmează :

26
 Figura 10: “Intelligence-ul european“ (EIC) în sens restrâns

Pe fond, simbolizarea în sensul restrâns al intelligence-ului european, fără com-

ponenta militară, este asemănătoare cu cea arătată la criteriul operativ al EIC, parte
din explicații păstrându-și aplicabilitatea, la care se vor adăuga alte câteva precizări.
În logica celor care vor să confunde INTCEN cu CIA, altfel scris cu o FIAg, dată
fiind aria de interes atribuită și asumată, ar trebui să fie deopotrivă și FBI, adică și o
DIAg, difuz putând implica percepții de suprapunere și duplicări de activități.
Însă competențele ’constitutiv’ autorizate – un constitutiv oricum foarte discutabil
– ale acestei agenții reprezentative a intelligence-ului european vizează doar o gamă
limitată de inter/acțiuni din ciclul de intelligence standard, așa cum s-a mai arătat.
La fel de discutabilă ar fi confuzia / comparația unei FIAg a federației americane
cu suma tuturor FIAg naționale din non-federația EU; situația este MUTATIS MUTANDIS
identică și în cazul DIAg. Diferențele de substanță au justificări de substanță, care – în
marea lor majoritate – intră în ecuația comportamentului și a culturii (construite conti-
nuu și reciproc), dezbătute parțial în primele analize ale referatului (secțiunea 1, pp. 1-20).
Aici cercetarea se limitează să puncteze doar o constatare dată, nu să o explice.
Revenind la 'dulapul' intelligence-ului european, se poate constata o sumă de
'sertare' de dimensiuni diferite, cu competențe diferite, organizate și relaționate
diferit, concepute să aibă deci activități care să nu se suprapună și să nu fie duplicate.
Din acest punct de vedere EIC poate fi simbolizată și prin figurile de stil ale echi-
pei și alfabetului, cu un exces de bunăvoință, părând să se asemene unei IC naționale.
În fapt, agențiile ce compun EIC sunt exclusiv instituții, instituționalizate și
relaționate (inter)instituțional, cu un comportament formal intra- și inter-instituțional.
Toate agențiile reunesc un mozaic de profesii extrem de divers și fiecare agenție
în parte reflectă, în măsuri mai mult sau mai puțin proporționale, 27 de culturi diferite,
aici considerând cultura în sens generic.

27
 Chiar și cele mai stabile funcții au o ciclicitate suficient de rapidă, cât să împie-
dice ori să întârzie formarea unei culturi instituționale proprii unei agenții date.
Însă, dat fiind faptul că nu există o contrapondere organizațională (de tip aso-
ciativ - în teză demonstrată și amintită passim), caracterul instituțional rămâne intact.
Din perspectiva investigației – și a analizelor sale din capitolele 4 și 5 –, tocmai
lipsa vectorului organizațional - asociativ ar putea îngădui instituționalului să alunece
pe panta unei birocratizări excesive care să piardă rapid și periculos “simțul utilului“.
Partea nevăzută sau nerecunoscută a caracterului (profund) instituțional este că
adesea / mereu se manifestă printr-un comportament al “cooperării“ mimate, unde
free-riding-ul ar putea să devină regulă, iar eventualele lui sancționări ori vor veni prea
târziu, ori vor fi greșit înțelese / imprecis îndreptate, ori nimic din toate astea.
Colaborarea (secretă / de succes) – astfel cum a fost ea definită în capitolul 2 din
teză –, într-un atare (format și) climat, nu ar avea nici cea mai plăpândă șansă.
INTCEN nu face excepție chiar dacă – prin natura interacțiunilor – instituționalis-
mul său ar fi ceva mai soft, cu un comportament pe alocuri informal în varii raporturi
interne sau în cele ocazionale, cu anumite alte entități (ex. Clubul de la Berna, etc.).
Lipsită de vreo cultură proprie sesizabilă, singura privință în care această agenție
europeană reprezentativă de intelligence s-ar putea compara și confunda cu oricare
altă IAg națională este numai dificultatea cu care i-ar putea fi controlată activitatea.
Punând cu 'ochii minții' INTCEN în figura de stil a echipei EIC, își are asigurat din
start poziția de “căpitan de echipă“ al EIC, date fiind și relațiile privilegiate pe care le
are cu High Representatives // Înaltul Reprezentant / HR și locul său din cadrul EEAS.
În aceeași figură de stil, HR este “antrenorul“ și, până una-alta, când Consiliul și
European Parliament // Parlamentul European / EP sunt ocupate cu alte obștești
îndeletniciri, dacă vrea, este și unicul “arbitru“, pentru că practico-teoretic poate s-o facă.
O atare propunere de definire se va încheia cu repetata îndoială în ceea ce pri-
vește coerențea jocului (joc în folosul cui ?), coeziunea echipei (a cărei ”echipe” ?)
și înțelegerii intersubiective (pentru inter/subiectivizarea cărui interes – cu vocație
federalizantă / integraționistă – ?) a azimutului EIC în slujba EU și a europenilor, din
prisma acelei sume nelimitate de instituții supra-instituționalizate, fără posibilitate efec-
tivă de făurire a unor culturi instituționale proprii, cu comportamente clar asociabile lor.

În sens larg, prin “intelligence european“ se poate înțelege geometria stabilă a

EIC, prezentată mai sus (în sensul restrâns), aflată în diferite grade de interconectare
cu geometriile stabile ale tuturor celor 27 IC, ale statelor membre EU.
Separarea geometriilor variabile ale tuturor IC / IAg – fără a le fi ignorat potențialul
de intelligence pe care îl poartă – este de bună seamă o separare pur metodologică.

În chip firesc, în sens geografic, “intelligence-ul european“ alătură tuturor

agențelor (arătate în sens larg) și pe cele ale statelor extracomunitare, aspect care nu
comportă comentarii adăugate.

28
 Din cele până acum analizate, rezultă că au fost puse într-o discuție parțială com-
portamentul și cultura referite numai la ale celor 27 IC / IAg ale statelor membre EU,
nu și la comportamentul și cultura EIC (și ale componentelor sale, dificil de inventariat).

Deci numai o parte din cultura europeană în intelligence ?

În acel stadiu al cercetării, investigația a considerat că, în sens larg, cultura
europeană de intelligence reprezintă suma (aproape) aritmetică dintre culturile națio-
nale de intelligence și cea (doar teoretică) a EIC, cu slabe interconectări prin vectorul
culturii profesionale ale celor dintâi și cu o slabă receptivitate din partea celei de-a
doua care, dacă ar exista (dovedit), ar fi dominată de un puternic caracter instituțional.
Tot în acea etapă, s-a avansat ipoteza că în sens restrâns, cultura europeană
de intelligence s-ar suprapune cu cea a EIC care, dacă ar exista (dovedit), teoretic s-
ar construi continuu și reciproc cu comportamentul acelei comunități europene atipice.
Din pricina unei atari ipoteze inocente, acest din urmă comportament a fost pus
în analiză încă din prima secvență analitică a capitolului 4 – preluată aproximativ și în
secțiunea 1.1. a prezentului referat de cercetare (pp. 2-5) –, tocmai pentru lămurirea cu
prioritate a celei de-a doua ipoteze a cercetării, privind eventualitatea de existență a
vreunei / acelei culturi europene de intelligence, vehiculată în premisele de plecare.
La fel de teoretic, imposibilitatea de a constata și evalua suma de comportamente
ale unei entități, fie ea EIC sau oricare alta (care s-ar re/construi continuu și reciproc
cu vreo cultura asociată/-bilă) ar presupune ca soluție, acolo unde și atunci când este
posibil, o 'eșantionare' a uneia dintre entitățile / agențiile care o compun.
Chiar și atunci, extensia sau extrapolarea unei culturi componente la definirea
culturii europene în intelligence, fie și în sens restrâns, ar trebui să fie precaută, parția-
lizată și pur orientativă unei predicții rezonabile, atent exprimate.
Însă, ermetismul părților care alcătuiesc EIC – dealtfel, pe deplin explicabil –
exclude A PRIORI beneficiul vreunei eșantionări, fie și la nivel teoretic, suținerile despre
posibile dar nu certe (sub)culturi în acele tipuri de entități rămânând, fără alte dovezi
concludente, insuficiente și puțin / deloc credibile, pe alocuri flagrant contradictorii.
Dimpotrivă, cercetarea care a fost deocamdată întreprinsă a cumulat, în etape
diverse, în versiuni diferite și încă neîncheiate (5), o sumă de probe care bulversează
fără loc de menajamente acele boeme și, neîndoielnic, bine-intenționate plăsmuiri.
Într-o atare situție, numai în baza declarațiilor exponenților acelor entități (cu refe-
rire la cele ale directorului INTCEN - n.a.) care (convențional) au fost incluse în EIC,
orice predicție – dacă se va încumeta careva să o emită – ar trebui să fie foarte rezer-
vată, fie și în privința unei culturi europene de intelligence în sens restrâns (la EIC).

(5)
O versiune semnificativ îmbunătățită și dintr-o perspectivă inedită de investigație, de desubstan-
țializare a individualității cu identitate multiplă a acelui generic intelligence european, se găse-
ște într-o formă contrasă, doar schițată, în ”Argumentul realității”, pp.52-7, material disponibil pe
www.scribd.com (constructivismul colaborării în intelligence - buneci) și pe www.bilgoodbil.com

29
 După toate cele prezentate, referatul de cercetare apreciază că EIC poate fi
definită prin însăși sensul restrâns, care a fost explicat și propus în această secțiune.
IC și IAg au fost prezentate pe larg și definite în capitolul 3 al tezei.
Astfel, toate cele trei definiții ale entităților de interes pentru această cercetare,
în mod firesc diferite, întregesc perimetrul de investigație în care a fost preparată anterior
definiția procesului de colaborare secretă / de succes (din capitolul 2 al tezei) și
procesul de colaborare în intelligence (prefigurat într-o primă parte în încheierea
capitolului 3, apoi dezasamblat și de- / re- substanțializat (5) în ultimele două capitole).
În urma analizelor, cu mănunchiul integral de concepte esențiale cercetării
riguros precizate și înveșmântate cu definiții de lucru / operaționale, mai rămăsese ca
investigația să respecte încă două promisiuni, la fel de importante ca cele până atunci
îndeplinite : să aducă argumente convingătoare privind aplicabilitatea și funcționali-
tatea propriei definiții de lucru a colaborării secrete și să completeze demonstrația
privind izomorfismul instituțiorganizațional al IAg / IC de intelligence, care inerent
urma să devină relevantă (și) confirmării de poziționare exclusiv instituțională a EIC.
O atare poziționare a EIC, în raport cu definițiile ulterior verificate și confirmate
ca fiind instrumente funcționale de lucru, a condus la concluzia că acea zisă
comunitate europeană de intelligence este insuficient și ineficient echipată pentru a
iniția și / sau întreține vreo colaborare de succes într-un viitor previzibil / rezonabil.
Cum s-au realizat promisiunile ?
Deloc simplu, chiar pe căi ocolite, plecându-se de la interesul de colaborare și
comportamentul / tactica tacticizată pentru satisfacerea acelui interes, încercându-se
inițial să se deconstruiască ...interesul (desubstanțializându-l până la intențional),
comportamentul (desubstanțializându-l până la emoțional) cu mentalitatea lui
(desubstanțializând-o până la rațional), mentalitatea cu viziunea ei (desubstanțializată
până la inspirațional), cu viziunea prezumptiv asociată celei dintâi (care mentalitate poate
instrumentaliza un imitațional, de asemenea desubstanțializabil) și continuând apoi cu
împărtășirea viziunii unei colaborări, a unui interes de colaborare, inter/subiec-
tivizarea acelui interes într-un climat de intersubiectivizare, care climat, în TIMP REAL,
răsplătește tactica, tacticizarea interesului (de colaborare) și premiază colaborarea
astfel tacticizată, care ”răsplată premiată” se traduce prin colaborare de succes.
Cea mai scurtă și potrivită cale ocolită propusă inițial a fost,
DECONSTRUIREA STRATEGIEI (2016).
Apoi DESUBSTANȚIALIZAREA STRATEGIEI (2018), una
convingătoare, deplină și utilă, utilă secretelor colaborării secrete, utilă interesului
de colaborare, utilă tacticizării acelui interes, de colaborare resubstanțializată. (5)
Teza care va urma să fie înfățișată în vederea susținerii se va limita doar la una
din versiunile de început, deconstruirea strategiei, versiune în prezent depășită dar
suficientă pentru sprijinul de confirmare a tuturor ipotezelor avansate la începutul
demersului de cercetare a colaborării secrete din intelligence-ul european.

30
 3. POZIȚIA EXCLUSIV INSTITUȚIONALĂ A EIC
În încheierea acestui referat de cercetare se propune următoarea simbolizare a
poziționării EIC :

Figura 15: Poziționarea Comunității Europene de Intelligence /

EIC în raport de nivelul optim al viziunii
/ inițierii (și realizării)unei colaborări

31
 Conținutul de fond al ideilor prezentului referat a fost înregistrat (odată cu teza integrală)
la ORDA sub nr RG II / 7785 din 19 decembrie 2017, beneficiind de protecția anteriorității.
Conținutul acestui referat este destinat publicului / îngăduit publicării, integral sau parțial;
este și rămâne la îndemâna oricărei persoane fizice / juridice care îl consideră util, fără nicio
îngrădire de la o eventuală folosire, citare, traducere, integrală sau parțială, în afară de cea a
indicării sursei (titlu și autor) după standardele recunoscute de uzurile și practicile editoriale.

autorul

Extras
din Lista de abrevieri și acronime (*)
folosite în prezentul referat de cercetare

AFSJ the Area of Freedom, Security and Justice // Spațiul de Libertate,

Securitate și Justiție
CFSP Common Foreign and Security Policy // Politica Externă și de
Securitate Comună
CIA Central Intelligence Agency // Agenția Centrală de Intelligence
CSDP The Common Security and Defense Policy // Politicii de Securitate și
Apărare Comună
DCAF The Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces //
Centrul pentru Controlul Democratic al Forțelor Armate de la Geneva
DIAg Domestic Intelligence Agency // agenție de intelligence intern
EEAS European External Action Service // Serviciul European de
Acțiune Externă
EIC European Intelligence Community // Comunitatea Europeană
de Intelligence
EP European Parliament // Parlamentul European
ESDP European Security and Defense Policy // Politicii Europene de
Securitate și Apărare
EU European Union // Uniunea Europeană
EUMS European Military Staff // Personal Militar European
EUSC European Union Satellite Center // Centrul (de Control) Satelitar al EU
FBI Federal Bureau of Investigations // Biroul Federal de Investigații
FIAg Foreign Intelligence Agency // agenție de intelligence extern
HR High Representatives // Înaltul Reprezentant
INTCEN Intelligence Situation Centre // Centrul de Situații European

(*)
pe parcursul cercetării, s-au folosit abrevierile din limba surselor de proveniență citate.

32
IR International Relations // Relații Internaționale
NGO non-governmental organization // organizație nonguvernamentală

Extras
din Lista de simboluri
folosite în prezentul referat de cercetare

Bh behaviour // comportament
Ct culture // cultură
IC Intelligence Community // Comunitate de Intelligence
L language // limbaj
La liaison agent // persoană de legătură
LSC Language, Speach, Communication // Limbaj, Discurs, Comunicare
N norm // normă
ol optimal level // nivel optim
psf profession // profesie
^ continuous and mutual (re)construction // (re)construire continuă și
reciprocă

Extras
din Opisul de figuri, planșe și tabele 6**)

F i g u r i
Fig. 2. Sugestia infirmată a echivalenței contribuțiilor 4
Fig. 3. Sugestie de simplificare 4
Fig. 4. Raportul rigid-flexibil într-o IAg 8
Fig. 5. Raportul de ierarhizare a tipurilor de comportament 14
Fig. 6. 'Figura de stil' a echipei unei IC 17
Fig. 7. 'Figura de stil' a alfabetului unei IC 18
Fig. 8. 'Figura de stil' a dulapului unei IC 19
Fig. 9. “Intelligence-ul european“ pe criteriul operativ 23
Fig. 10. “Intelligence-ul european“ (EIC) în sens restrâns 27
Fig. 15. Poziționarea Comunității Europene de Intelligence / EIC
în raport de nivelul optim al viziunii / inițierii (și realizării) unei colaborări 31

(**)
pe parcursul referatului de cercetare, s-au transpoziționat figurile și tabelul cu numerele corespon-
dente celor din teza depusă, deci fără renumerotarea lor separată pentru acesta.

33
 T a b e l e
Tabelul 8: sinopticul identitate - cultură - comportament - normă
(formală / informală) - LSC în cadrul unei DIAg, în raport cu
nivelul optim de inițiere / desfășurare al unei potențiale colaborări 13

Extras
din Bibliografia citată a tezei
în prezentul referat de cercetare

BORN, Hans, LEIGH, Ian & WILLS, Aidan, 2015. Making International Cooperation
Accountable, DCAF Geneva, Switzerland & Printing Office of the Parliament of
Norway.
COHEN, Jean L., 2012. Globalization and Sovereignity. Rethinking Legality,
Ligitimacy, and Constitutionalism. Cambridge University Press, NY, US.
DAVIES, Phillip H.J., 2002. “Ideas of Intelligences: Divergent National Concepts ans
Institutions“, in Harvard International Review, vol. 24, no. 3.
de GRAAFF, Bob & NYCE, James M. (with LOCKE, Chelsea), 2016. Handbook of
European Intelligence Cultures. Rowman & Littlefield Publishers, Inc., Maryland,
US.
MINTZ, Alex & DeROUEN Jr., Karl, 2010. Understanding Foreign Policy Decision
Making. Cambridge University Press, NY, US.
MÜLLER-WILLE, Björn, 2004. For your eyes only? Shaping an Intelligence community
within the EU. Occasional Papers no. 50, European Institute for Security Studies,
Paris.
PENTAGON 7***), [2010] 2016. Department of Defense Dictionary of Military and
Associated Terms, Joint Staff / Joint Electronic Library Plus.
SCHÜTZE, Robert, 2012. European Constitutional Law. Cambridge University Press,
NY, US.
TREVERTON, Gregory F., JONES, Seth G., BORAZ, Steven & LIPSCY, Phillip, 2006.
Toward a Theory of Intelligence - Workshop Report. RAND National Security
Research Division, Santa Monica, CA, US.
WILLS, Aidan, VERMEULEN, Mathias, BORN, Hans, SCHEININ, Martin, WIEBUSCH,
Micha & THORNTON, Ashley, 2011. Parliamentary Oversight of Security and
Intelligence Agencies in The European Union, study. Directorate-General for
Internal Politics, Policy Department C: Citizen's Rights and Constitutional Affairs,
European Parliament.

(***)
Department of the Army, Department of The Navy / US Marine Corps, Department of The Air Force,
US Coast Guard (& Joint Chiefs of Staff).

34