Sunteți pe pagina 1din 4

Ce căutăm, de fapt?

de MM Lungu

Ce căutăm, de fapt?
Când ne examinăm toate nevoile și dorințele, ajungem la o concluzie foarte
simplă. Tot ce urmărim să obținem în realitate prin toate activitățile noastre și
în tot ceea ce planificăm este pacea și fericirea. Le dorim permanent, chiar
daca sunt mascate de alte scopuri derivate, vrem să fim mereu fericiți și
liniștiți, indiferent de circumstanțe, situații, evenimente sau experiențe. Fiecare
ființă umană fără excepție, indiferent de vârstă, sex, rasă, cultură, religie sau
naționalitate, vrea pace și fericire, o viață mulțumită si linistită. Cu alte cuvinte,
toți urmărim eliberarea de suferință. Chiar și cei care efectuează acțiuni
distructive și dăunătoare față de ei înșiși sau față de alții, fac acest lucru pentru
că ei cred că vor găsi pacea și fericirea in acest fel! Ei nu-și dau seama că astfel
de acțiuni sunt contraproductive.
Nu numai că ne dorim pacea și fericirea, dar o dorim si pentru alții, atât pentru
cei apropiati și dragi cât și pentru toți ceilalți precum si pentru toate fiintele. Cu
toate acestea, trebuie să ne ocupam în primul rând de noi înșine, din cauza
unei principiu foarte simplu și evident: nu putem dărui sau împărtăși ceea
ce nu avem. Deci, cercetarea este redusa la nivel de individ, de la „noi” la „eu”:
„Ce caut, de fapt?” În aceste rânduri, pentru eliminarea confuziilor, voi folosi
persoana întâi singular, făcând referire la „Eu”.
Faptul că vreau pace și fericire înseamnă că în acest moment nu le am,
pentru că, dacă le-aș fi avut nu le-aș mai fi căutat. Cum le pot obține în
prezent? Prin dobândirea de obiecte, crezând că, prin obținerea lor, voi deveni
liniștit și fericit. Asta am făcut de când mă știu și voi continua în acelasi fel tot
restul vieții. Obiectele căutate se pot schimba, asa cum si eu mă schimb, dar
căutarea lor persistă. Caut obiecte pentru a-mi găsi siguranță, plăcere sau
pentru a deveni o persoană mai bună, sperând astfel ca îmi voi găsi pacea și
fericirea.
Ce sunt „obiectele”? Sunt „lucruri” , „fenomene” , „agregate” sau „structuri”,
elemente puse și ținute împreună. Obiectele pot fi tangibile și brute, sau
intangibile si subtile. Tangibile sunt cele precum corpul fizic, banii, bunurile,
plantele, animalele, adică toate obiectele obișnuite care ne înconjoara.
Obiectele intangibile sunt cele precum mintea, gândurile și emoțiile, plăcerea,
senzațiile, succesul, faima, familia , relațiile, experiențele subiective și
întâlnirile zilnice, siguranța, situațiile, experiențe deosebite, transcendentale,
inconștiente, etc. Toate acestea sunt obiecte.
Căutând și modul în care să tratez obiectele pentru a îmi găsi pacea și fericirea,
observ o problemă: obiectele sunt temporare și se află într-o continuă
schimbare, atât ele în sine, cât și ideile mele despre ele. Cu alte cuvinte,
ele nu sunt durabile fapt care poate fi dezamăgitor și contraproductiv. În ciuda
eforturilor pe care le fac, nu le pot controla. Ceea ce îmi poate plăcea astăzi, s-
ar putea sa nu-mi mai placă mâine. Ce-a fost plăcut odată poate deveni
dureros mai târziu (vezi romantismul dinainte de căsătorie și divorțul). Trebuie
să păzesc ce am și să le păstrez în siguranță, deoarece se pot pierde și chiar o
fac. Uneori, după ce am depus atatea eforturi pentru a le obține, mi se pare că
nu sunt chiar exact ceea ce am vrut sau mi se par fara rost. Ceva lipsește. Ce
place unei persoane nu poate mulțumi o alta. În plus, s-ar putea ca, dacă
nu pot obține obiectul dorit, să fiu cuprins de frustrare, furie sau depresie. Dar
și dacă îl obțin, satisfacția este de scurtă durată, fiind urmată de o senzație de
gol, de lipsă, și apoi de căutarea unui nou obiect, inaginat de minte că mi-ar
aduce fericirea.
Cu alte cuvinte, obiectele în sine nu ne pot crea pacea și fericirea, pentru
că nu este în natura lor să facă acest lucru. Cu toate acestea, chiar dacă știu
asta, din experiențe dificile și dureroase, încă urmăresc obtinerea obiectelor
pentru că nu știu ce altceva să fac! Acesta este modul în care am fost
condiționat, modul în care gândesc și acționez, iar societatea și reclamele nu
fac altceva decât să întărească aceasta condiționare: “Cumpără asta, și vei fi
fericit!”, „Folosește acest lucru și vei obține tot ce îți dorești” „Nu existi dacă nu ai
asta!” Publicitate poate fi atât de fermecătoare și ispititoare și trage sforile atât
de inteligent că imi poate câștiga inima. Rezultatul final este ca urmăresc
obținerea obiectelor.
Ceea ce nu înțeleg este dinamica sau mecanismul mental referitoar la dorință, la
obținerea obiectelor și ce se întâmplă după ce dorința mi-a fost satisfăcută.
Încerc o analiză succintă:
– În primul rând, trebuie să am idee despre obiect, adică să-l cunosc. Prin
percepție și experiență, am cunoscut un obiect, astfel îmi apare în minte o
imagine mentală, o amprentă a lui. Acesta este modul în care cunoaștem si ne
readucem în minte orice obiect. Imaginea creata de minte, in momentul
cunoașterii directe a obiectului, este stocată în memorie si o pot accesa după
necesități. În schimb, atunci când nu cunosc un obiect, nu pot avea nici o
imagine a lui stocată în minte.
– Nu-mi pot dori ceea ce nu cunosc; Nu pot dori decât ceea ce cunosc.
– Indiferent de cauză, atunci cand ideea (imaginea mentala) unui obiect plăcut
îmi apare în minte, mă va face să-l doresc. În cazul în care obiectul respectiv
m-a nemulțumit nu voi mai urmări obținerea lui.
– Când sunt mulțumit cu gândul și dorința unui obiect, mintea îmi devine
agitată, gradul de agitație depinzând de intensitatea dorinței. Ceva despre care
nu-mi prea pasă, îmi va crea foarte puțina agitație. Dar dacă doresc foarte mult
ceva, atunci agitația va fi la fel de puternică.
– Această agitație mă face să caut sa obțin obiectul și nu mă pot odihni
până nu-l obțin. Asta este modul în care apar poftele.
– Când obțin obiectul, agitația încetează și gândul la el îmi dispare din
minte, pentru că acum am obiectul dorit; nu mă mai gândesc la el.
– Odată dispărută agitația, mintea îmi devine liniștita și calma.
– Mă simt liniștit și fericit și trag concluzia , care pare să fie adevărata, că
pacea și fericirea au apărut pentru că am obținut acel obiect. Concluzia
este fundamental greșită!
Ce se întâmplă de fapt este că atunci când agitația încetează și mintea este
liniștită și calmă, pacea și fericirea îmi inunda mintea. Ele au aparut din mine,
fiind natura mea. Când mintea îmi este linistita, adevarata mea natura de pace
și fericire este ușor de recunoscut și trăit. Dar, pentru că îmi ignor adevărata
natură, cred că obiectul mi le-a provocat. M-am înșelat!
Pacea și fericirea apar din mine, pentru că asta este natura mea. Care este
dovada pentru această afirmație surprinzătoare, chiar dacă pare contrară a tot
ce am știut până acum?
– Toată lumea are sau a avut experiențe, chiar dacă numai rare și de scurta
durata, în care a simțit pace și fericire fără vreun obiect și fără vreo
cauză anume. Oamenii pur și simplu s-au simțit liniștiți și fericiți fără nici un
motiv concret.
– De asemenea, faptul că urmăresc să obțin pacea și fericirea înseamnă
că trebuie să le fi experimentat și să le fi cunoscut, pentru că nu pot dori
ceea ce nu cunosc. După cum am menționat mai sus, pentru ca eu să doresc
un obiect, trebuie să am idee despre el și gândul la el îmi apare în minte pentru
că l-am experimentat și l-am cunoscut. Deci, din moment ce fiecare ființă
umană fără excepție dorește pacea și fericirea, trebuie să o fi cunoscut
anterior.
– Doar că nu mi-am dat seama că pacea și fericirea pe care le-am experimentat
reprezinta propria mea natură. Ignoranța este factorul care mă împiedică să
recunosc această realitate și astfel o caut în obiecte. Din cauza ignoranței,
mi-am trecut cu vederea propria natură, si am proiectat pacea și fericirea în
obiecte, le-am asociat obiectelor și, prin urmare, urmăresc să obțin obiecte. În
tot acest timp nu sunt constient de unde provin în realitate pacea și fericirea.
Ce nefericita și dureroasa greșeală, și ce ironie! Ceea ce caut cu adevărat este
și a fost aici tot timpul!
– Mai multe dovezi? Nu pot accepta durerea, neplăcerile și suferințele. Caut
să mă eliberez de ele. Încerc să mă retrag repede din aceste experiențe sau
încerc să le elimin în mod activ atât pe ele cât și sursa lor. Este un
comportament uman normal și obișnuit. Cu toate acestea, atunci când percep
pacea și fericirea, nu caut să mă retrag din aceasta experienta și nici să o
elimin. As vrea să se permanentizeze. Această năzuință se datorează faptului
că pacea și fericirea sunt chiar natura mea, și nu ceva ce trebuie obținut.
Durerea și suferința nu fac parte din natura mea; ele îmi sunt străine și
neplăcute și din aceasta cauză nu le vreau. Deci, chiar dorința mea de a evita
suferința, dovedește că natura mea este pacea și fericirea.
– Pentru a rezuma, vreau mereu pace și fericire fie că mă îndrept spre obiectele
dorite fie că mă feresc și mă îndepărtez de cele nedorite. Pacea și fericirea este
natura mea.
Când am aflat acest adevar despre mine, pot fi fericit și liniștit în orice
circumstanță. Viața este în continuă curgere si schimbare. Experimentez
dualitatea în mod constant: plăcerea alterneaza cu durerea, succesul cu eșecul,
câștigul cu pierderea, plăcutul cu neplăcutul, începutul cu sfârșitul, nașterea cu
moartea, etc. Astfel de experiențe sunt inevitabile în viață. A năzui și a dori
numai lucrurile bune din viață, reprezintă o cale sigură spre anxietate,
depresie, dezamăgire, suferință și mizerie. Când îmi ignor propria mea
natură, sufăr, oscilez ca un pendul între o stare (de mulțumire) și o alta (de
nemulțimire), iar această pendulare este foarte neplăcuta pe termen lung. Când
trăirile sunt extreme, ele pot crea probleme psihologice.
Dar când mă bazez pe pacea și fericirea care sunt în mine, în natura mea,
atunci pot trata aceste schimbari fără a fi influențat de ele, nefiind extrem de
afectat nici de plăcere nici de neplăcere. Mintea îmi va fi echilibrată, nu din
cauza obiectelor, experiențelor, împrejurărilor și situațiilor, toate fiind in
schimbare și dispărând într-un final, ci pentru că știu că sunt sursa păcii și
fericirii mele. În plus, voi fi capabil să mă ocup de toate obiectele, corporale
sau necorporale, vizibile sau invizibile, în mod liber și cu înțelepciune fără a
dezvolta vreo dependență de ele. Obiectele își au locul lor. Îmi dau seama că sunt
necesare pentru această manifestare dualistă, pentru supraviețuire, subzistență,
confort sau plăcere, dar nu pentru fericire și pace. Acestea din urmă
constituie natura mea. Cu o astfel de atitudine, sunt liber, nelegat, eliberat și
liniștit. Când sunt in pace cu mine însumi, voi fi in pace și cu ceilalti. Când știu
acest adevăr despre mine, îi pot ajuta și pe alții să-și găsească adevărata lor
natură caracterizată de pace și fericire. Pot împărtăși intuiții, experiențe și
moduri de viață care să favorizeze o viață liniștită, fericită și satisfăcătoare.
Persoanele grupate împreună alcatuiesc o societate, „noi”. Când indivizii din
societate sunt pașnici și fericiți, societatea va fie asemenea lor. Dar când
predomină ignorarea realității, există probleme. Priviți ce se petrece în jurul
nostru!.
Totul începe de la individ, care trebuie să știe ce să caute și unde să
găsească. Această cunoaștere sau realizare despre sine conduce la pace și
fericire și o viață satisfăcătoare, aici si acum. Nu este asta ceea ce căutam?