CURS I

Introducere: definiţia medicinei legale şi scurt

istoric al medicinei legale.

Tanatologie medico-legală: noţiuni generale,

definiţie şi importanţa tanalogiei medico-legale.
Definiţia şi etapele morţii.

Tanatosemiologie (studiul semnelor morţii şi al

modificărilor cadaverice). Felul şi cauza morţii

0
 Definiţie - Medicina Legală este disciplina medicalaă care aplicaă notţiunile sţ tiintţelor
medicale sţ i medico-biologice la rezolvarea problemelor ridicate de organele de urmaă rire
penalaă (politţie sţ i parchet) sţ i de instantţele de judecataă .
Bazele medicinei legale se gaă sesc îîn toate specialitaă ţile şi disciplinele medicale.
Relaţiile dintre medicina legalaă şi celelalte ramuri ale medicinei şi biologiei se realizeazaă
îîn dublu sens. Astfel, pe de o parte, medicina legalaă aplicaă metodele şi tehnicile de lucru
ale acestora, iar pe de altaă parte, îîşi aduce aportul îîn dezvoltarea medicinei prin
elaborarea unor tehnici şi metode proprii de lucru (de exemplu: conturarea ca discipline
distincte a odontostomatologiei şi antropologiei medico-legale, studii asupra
caracterului vital al leziunilor etc.). Prin modul specific de tratare, diversele capitole ale
medicinei legale îîşi justificaă denumirea de traumatologie medico-legală, toxicologie
medico-legală, obstetrică medico-legală, etc.
Pe de altaă parte, medicina legalaă are puternice conexiuni cu disciplinele juridice,
dezvoltarea ei fiind impulsionataă de continua evoluţie a dreptului probator. Astfel,
medicina legalaă îîşi aduce contribuţia la rezolvarea unor probleme ridicate de dreptul
penal (punerea îîn primejdie a vieţii, omuciderea, violul etc.), dreptul civil
(discernaă maî ntul unei persoane la îîntocmirea actelor de donaţie, de vaî nzare, a
testamentelor etc.), dreptul muncii (probleme medico-legale legate de accidentele de
muncaă ), dreptul familiei (expertiza medico-legalaă a filiaţiei, a capacitaă ţii de procreere
etc.). Trebuie subliniat faptul caă o eventualaă eroare apaă rutaă îîn concluziile actelor medico-
legale atrage dupaă sine eroare judiciaraă şi implicit eroare socialaă .
Toate aceste implicaţii impun ca medicul legist saă staă paî neascaă perfect problemele
practice şi teoretice ale specialitaă ţii sale, pentru ca datele obţinute prin analiza faptelor
observate, pe baza celor mai recente achiziţii ale medicinei legale şi ale celorlalte
discipline medicale, saă fie interpretate sintetic.
Astfel, medicina legală este o disciplină de graniţă între medicină şi drept, rezultatele
ei avaî nd totodataă o largaă aplicabilitate îîn sociologie, pedagogie, eticaă .

Istoric - Noţiuni de medicinaă legalaă se gaă sesc îîn scrieri din cele mai vechi timpuri.
Astfel, îîn Biblie apar referiri la omucidere, sinucidere, sarcinaă , viol, incest, avort. Codul
lui Hammurabi conţine prevederi care reglementeazaă activitatea şi responsabilitatea
medicilor.
ÎÎn scrierile grecilor antici sunt enumerate abaterile de la obligaţiile medicilor, deşi nu
se prevaă d maă suri pentru sancţionarea lor. Hipocrate lasaă Corpus Hipocraticum, care
conţine normele eticii medicale, valabile şi azi.
ÎÎn Roma anticaă ; raă maî n legate de numele lui Galen noţiunile de simulare şi
discernaă maî nt (bolnavii mintal nu puteau fi sancţionaţi nici penal, nici civil), precum şi
metodele macroscopice pentru stabilirea diagnosticului diferenţial îîntre plaă maî nul
respirat şi plaă maî nul nerespirat.
Literatura chinezaă abordeazaă mai detaliat problemele de medicinaă legalaă (Sun-Ti
trateazaă despre autopsii, moarte subitaă , traumatism etc.).
De asemenea, noţiuni de medicinaă legalaă apar şi îîn numeroase scrieri din Evul
Mediu.
Totuşi, paî naă îîn a doua jumaă tate a secolului al XÎX-lea, nu se poate vorbi despre
medicina legalaă ca disciplinaă independentaă , deşi cursuri de medicinaă legalaă se ţin îîn
diferite ţaă ri europene îîncaă din secolul al XVÎÎÎ-lea (Danemarca, Franţa, Cehia). Aceasta se
1
datoreazaă faptului caă paî naă îîn secolul al XÎX-lea, nici medicina, nici dreptul, nu ajunseseraă
la un grad suficient de dezvoltare.
ÎÎncepaî nd din a doua jumaă tate a secolului al XÎX-lea, îîn cele mai multe ţaă ri, medicina
legalaă apare ca o disciplinaă independentaă , cu metode obiective tot mai precis stabilite.
Enumerarea maeştrilor care au contribuit la edificarea medicinei legale îîn Europa
este impresionantaă , iar citarea pe care o vom face este departe de a fi completaă :
Brouardel, Lacassagne (Franţa), Ponsold, Prokop (Germania), Orfilia (Îtalia), Minakov,
Vişnevski (Rusia) etc.
ÎÎn Romaî nia, primele noţiuni de medicinaă legalaă sunt consemnate îîn Pravila de la
Îeud (1500). ÎÎn Cartea românească de învăţătură (apaă rutaă îîn timpul domniei lui Vasile
Lupu) şi îîn Îndreptarea legii (apaă rutaă îîn timpul lui Matei Basarab) se menţioneazaă
expertize îîn intoxicaţii, raă niri, boli psihice, surditate, etc.
ÎÎn 1811, îîn Moldova, se hotaă raă şte obligativitatea autopsiei îîn “morţile năprasnice”.
ÎÎn Romaî nia, primul profesor de medicinaă legalaă este Gheorghe Atanasovici, iar Victor
Babeş efectueazaă prima autopsie medico-legalaă .
De numele lui Mina Minovici sunt legate constituirea medicinei legale ca disciplinaă
separataă îîn cadrul îînvaă tţaămaî ntului medical, organizarea medicinei legale romaî nesţ ti pe
baze sţ tiintţifice, constituirea unuia din primele institute medico-legale din lume sţ i
aparitţia primului Tratat de medicină legală îîn limba romaî naă . Contributţiile sale la
dezvoltarea acestei sţ tiintţe au fost apreciate pe plan mondial, multe din monografiile sale
fiind prezente îîn marile biblioteci din lume, iar numele saă u este sţ i îîn prezent citat îîn
lucraă ri sţ tiintţifice de specialitate.
La Cluj, fratele saă u, Nicolae Minovici, este profesor de medicinaă legalaă , de numele saă u
fiind legate lucraă ri îîn domeniul osteologiei medico-legale sţ i al autoexperimentelor îîn
spaî nzurare.
Cel de-al treilea frate din aceastaă ilustraă familie, Ştefan Minovici, studiazaă îîn special
probleme de toxicologie medico-legalaă .
La Îasţ i, îînvaă tţaămaî ntul medico-legal este ilustrat de George Bogdan.
Din perioada postbelicaă , raă maî n îîn istoria medicinei legale numele profesorilor
Kernbach (a caă rui activitate s-a desfaă sţ urat îîn mare parte sţ i interbelic), I. Moraru, Moise
Terbancea, I. Quai.
O abordare largaă a tuturor problemelor de medicinaă legalaă este realizataă îîn Tratatul
de Medicină Legală (1995), sub redactţia Prof. Univ. Dr. Vladimir Beliş. Dupaă 1990, apare
Revista Română de Medicină Legală, care continuaă traditţia publicatţiilor medico-legale
romaî nesţ ti. De asemenea, prin Ordonanţa Guvernului României Nr. 1/2000, se pun bazele
reorganizaă rii moderne a retţelei de medicinaă legalaă din Romaî nia.

Tanatologia medico-legală esta capitolul medicinei legale care studiazaă problemele

legate de moarte (Thanatos - Zeul morţii la grecii antici).
Cunoasţ terea ei prezintaă importantţaă pentru:
-medicii legişti, deoarece le oferaă date prin care pot raă spunde la unele din îîntrebaă rile
formulate de justitţie;
-medicii clinicieni, deoarece le oferaă date referitoare la: diagnosticul corect al mortţii,
diferentţierea îîntre leziunile traumatice sţ i semnele mortţii reale (permitţaînd ca îîn cazul
2
constataă rii leziunilor traumatice saă anuntţe obligatoriu cazul parchetului sau politţiei) sţ i
îîn mod particular medicilor de reanimare sţ i terapie intensivaă , caă rora le pune la
dispozitţie datele necesare stabilirii momentului mortţii (a caă rei constatare permite
îîntreruperea îîn timp util a manevrelor de reanimare sţ i terapie intensivaă , iar îîn anumite
cazuri, dupaă stabilirea mortţii, permite recoltarea de organe îîn vederea transplantului).
Directţiile de studiu ale tanatologiei medico-legale sunt:
-tanatosemiologia, care cuprinde metodele de examinare a cadavrelor pentru
stabilirea mortţii reale;
-tanatomorfologia, care studiazaă modificaă rile macro- sţ i microscopice îîn staă rile
terminale sţ i la cadavre;
-tanatoetiologia sţ i tanatogeneza, care studiazaă felul sţ i cauza mortţii, îîmprejuraă rile îîn
care s-a produs moartea sţ i mecanismele aparitţiei acesteia;
-tanatochimia, care studiazaă modificaă rile chimice apaă rute dupaă moarte;
-tanatocronologia, care oferaă date pentru stabilirea datei mortţii.

Definiţia şi etapele morţii

Moartea constaă îîn oprirea ireversibilaă a fenomenelor vitale. Ea poate fi definitaă prin
trei criterii principale:
-biochimic, care constaă îîn oprirea metabolismului sţ i transformarea, îîn timp, a
substantţelor organice îîn substantţe anorganice;
-fizic, care constaă îîn flocularea coloizilor;
-termodinamic, care constaă îîn omogenizarea termodinamicaă îîntre cadavru sţ i mediu,
avaî nd drept consecintţaă dezorganizarea fostului sistem viu.
Moartea nu este un fenomen instantaneu, ci constaă dintr-o serie de etape
premergaă toare, numite stări terminale.
Stările teminale sunt agonia, letargia (moartea aparentaă ), moartea clinicaă , moartea
corticalaă , coma depaă sţ itaă , moartea biologicaă (moartea realaă )
- agonia (grec.: agon - luptă, întrecere) sau vita minima este o etapaă ireversibilaă îîn
trecerea spre moarte, îîn care fenomenele biologice sunt treptat anihilate de cele
tanatologice; ea se caracterizeazaă prin: disparitţia functţiilor psihice (cu instalarea unui
haos psihic), imobilitate totalaă , facies hipocratic, scaă derea paî naă la disparitţie a simtţurilor
(primul dispare vaă zul, iar ultimul, auzul), alterarea haoticaă tot mai gravaă a functţiilor
vegetative (aritmie cardiacaă , bradicardie progresivaă , cianozaă , raă cirea extremitaă tţilor,
hipotermie); din punct de vedere al duratei, agonia poate fi: absentaă (îîn zdrobiri ale
capului, unele mortţi subite), scurtaă (îîn asfixii, hemoragii), lungaă - de ore sau zile (îîn boli
cronice);
- moartea aparentaă (letargia) constaă îîn reducerea la minimum a functţiilor cardio-
respiratorii, cu anestezie sţ i areflexie; cercetarea cu atentţie a tuturor semnelor negative
de viatţaă sţ i, îîn functţie de caz, a semnelor mortţii reale, previn riscul îînhumaă rilor
precipitate;
- moartea clinicaă constaă îîn oprirea functţiilor respiratorie sţ i cardiacaă , cu disparitţia
reflexelor sţ i linie izoelectricaă pe EEG sţ i ECG; dacaă îîn 2-5 min. de la instalarea mortţii
clinice se aplicaă sustţinut manevre de reanimare sţ i teapie intensivaă , pacientul poate fi

3
recuperat, deoarece îîn acest interval modificaă rile anoxice nu sunt complete, fiind
reversibile;
- moartea corticalaă , îîn care EEG prezintaă linie izoelectricaă , îîn neuronii corticali
instalaî ndu-se modificaă ri anoxice ireversibile;
- coma depaă sţ itaă poate fi considerataă ca viatţaă mentţinutaă artificial prin metodele de
terapie intensivaă ; neuronii corticali prezintaă semnele mortţii celulare, iar functţiile
vegetative sunt mentţinute numai prin terapie intensivaă , suprimarea acesteia nefiind
urmataă de reluarea fenomenelor vitale;
- moartea realaă (moartea biologicaă ) se caracterizeazaă prin oprirea metabolismului sţ i
aparitţia semnelor mortţii reale; moartea realaă se poate instala direct, faă raă a fi precedataă
de vreuna din staă rile terminale.

Tanatosemiologie (studiul semnelor morţii şi al modificărilor cadaverice).

Tanatosemiologia are ca obiect studiul
- semnelor morţii negative de viatţaă (pozitţia/aspectul cadavrului, oprirea respiratţiei sţ i
circulatţiei, abolirea reflectivitaă tţii, suspendarea activitaă tţii cerebrale) sţ i reale de moarte
(raă cirea, deshidratarea, lividitaă tţi, autoliza, rigiditate cadavericaă )) sţ i al
- modificărilor cadaverice (tardive (pata verde de putrefactţie, “circulatţia postumaă ”,
emfizemul de putrefactţie, formarea de gaze de putrefactţie, lichefierea organelor),
conservative (naturale - mumifiere, saponificare, lignifiere sţ i artifiale – îînghetţarea,
îîmbaă lsaă marea).
Semnele morţii se clasificaă îîn: semne negative de viatţaă sţ i semnele mortţii reale:
Semnele negative de viatţaă pot fi obiectivate de medic sţ i îîn activitatea sa de teren sau
de cabinet; aceste semne au valoare orientativaă , îîn sensul caă diagnosticul de moarte
poate fi pus numai dacaă se constataă prezentţa tuturor acestora. Semnele negative de viatţaă
sunt:
- pozitţia/aspectul cadavrului – decubit dorsal, musculaturaă flascaă , pielea ceroasaă -
palidaă cu elasticitate pierdutaă , semiflexia degetelor maî inilor, vaî rful picioarelor sunt
rotate lateral, facies imobil sţ i inexpresiv, mandibula caă zutaă , mucoasele labiale sţ i bucale
uscate, pleoape îîntredeschise
- oprirea respiratţiei sţ i circulatţiei. Respiratţia – inspectţie, palpare, ascultatţie cu
plasarea stetoscopului sţ i pe laringe – abolitaă . Oglinda pusaă la nas sţ i guraă nu se aburesţ te.
Fulg pus îîn dreptul narinelor nu prezintaă misţ caă ri. Circulatţia – pulsul nu se percepe,
ascultatţia cordului 5 min. sţ i apoi dupa 30 min.-baă taă i imperceptibile timp de cel putţin 5
min. EKG – traseu izoelectric orizontalizat
- abolirea reflectivitaă tţii. Palparea musţ chilor membrelor – flacciditate. Eter sau
dioninaă pe conjunctivaă – faă raă modificaă ri. Agent termic pe piele – epidermul proieminaă
faă raă aparitţia haloului hiperemic. Reflexe absente (cel corneean dispare ultimul)
- suspendarea activitaă tţii cerebrale. EEG – traseu izoelectric.

Semnele reale de moarte

- raă cirea (oprirea circulatţiei sţ i metabolismului, pierdere de caă lduraă îîn mediu).
Termometrizarea intracerctalaă (caî teva min.) cu 1 grad/h pentru primele ore, cu 2

4
grade/h pentru urmaă toarele. Scaă derea temperaturii îîncepe de la suprafatţa corpului, fiind
mai rapidaă pentru paă rtţile descoperite sţ i mai lentaă la nivelul plicilor. Raă cirea cadavrului
are valoare îîn aprecierea datei mortţii, dar numai îîn contextul celorlalte semne ale mortţii
reale.
- deshidratarea (oprirea circulatţiei – hipostazaă , evaporarea apei din straturile
superficiale cutanate) – pergamentare. Rapid – mucoase externe (lipsit de strat cornos),
piele, buze, vaî rful degetelor, scrot, zone traumatizate (excoriatţii, hematoame, contuzii
superficiale, sţ antţ de spaî nzurare). Pergamentarea: pielea uscataă , îîntaă ritaă , caronataă ,
uneori usţ or depresionataă , de culoare la îînceput gaă lbuie, apoi brun-maronie; buze
zbaî rcite, tentaă îînchisaă ; cornee opacifiataă ; pata Larche; pierdere îîn greutate (la 18 grade
cu umiditate 15% îîn 24h paî naă la 10 kg la adult, nou-naă scut 300-400 gr). Plaă ci
pegamentare – pe suprafatţa excoriatţiilor sţ i a contuziilor. Plaă ci pergamentate – prin
manipulaă ri traumatizante ale cadavrelor. Pergamentaă ri la nivelul toracelui consecutiv
manevrelor de reanimare. Pergamentarea nu are valoare îîn stabilirea datei mortţii.
- lividitaă tţi (oprirea circulatţiei, acumularea saî ngelui sub actţiunea gravitatţiei). Violacei,
pe paă rtţile declive ale cadavrului. Lividitaă tţile cadaverice constituie cel mai sigur sţ i
precoce semn de moarte realaă , aparitţia lor implicaă îîntreruperea eventualelor tentative
de reanimare. ÎÎn context cu celelalte semne de moarte realaă , constituie un indicator al
timpului scurs de la producerea mortţii. Sunt indicatori ai pozitţiei cadavrului.
Stadiul de hipostazaă – 2-8h – rosţ ii-albaă strui, dispar la digitopresiune sţ i reapar dupaă
îîncetarea acesteia. La modificarea pozitţiei cadavrul dispar pentru a reapaă rea îîn noua
pozitţie declivaă . Mecanismul de producere – pierderea tonusului vascular sţ i rigiditatea
musculaturii arteriale îîmping saî ngele îîn capilare sţ i venule. ÎÎn lipsa propulsie cardiace
saî ngele se acumuleazaă îîn paă rtţile declive.
Stadiul de stazaă – 12-18h – violacei, paă lesc la digitopresiune dar nu dispar,
confluiazaă , apar sţ i pe paă rtţile laterale ale cadavrului. La schimbarea pozitţiei cadavrului
raă maî n pe partea unde s-au format initţial, dar se formeazaă sţ i îîn noua parte declivaă .
Mecanismul de producere – extravazarea partţialaă a plasmei cu hemoglobinaă .
Stadiul de îîmbibitţie – dupa 24h – violacee-negricioase, nu se modificaă la
digitopresiune, odataă cu instalarea putrefactţiei devin rosţ ii-caă raă mizii, apoi verzui-
negricioase, datoritaă modificaă rii hemoglobinei. Nu dispar la digitopresiune, nu-tţi
modificaă sediul la schimbarea pozitţiei cadavrului sţ i nu apar îîn noua pozitţie declivaă .
Mecanismul de producere – hemoliza este completaă , capilarele sunt goale.
Diagnosticul diferenţial îîntre lividitaă ţile cadaverice şi echimoze
Lividităţi cadaverice Echimoze
-apar îîn paă rţile declive; -apar îîn orice regiune a corpului, inclusiv
îîn paă rţile declive;
-caracteristicile lor sunt îîn funcţie de etapa îîn care -prezintaă modificaă ri specifice de culoare,
sunt examinate;
-pe secţiune dispar la spaă lare, iar ţesuturile nu -pe secţiune nu dispar la spaă lare şi
prezintaă infiltrate hemoragice. ţesuturile prezintaă infiltrate hemoragice.

- autoliza – modificare distructivaă a cadavrului – raă molirea, lichefierea celulelor sţ i

tţesuturilor. Precoce (îîn primele ore dupaă moarte). Are loc sub actţiunea enzimelor proprii
organismului amicrobianaă . Are valoare îîn aprecierea datei mortţii.

5
 - rigiditate cadavericaă – modificare cadavericaă caracterizataă prin: îîntaă rirea musţ chilor
(striatţi sţ i netezi), scaă derea plasticitaă tţii sţ i elasticitaă tţii sţ i cresţ terea tensiunii lor. Este
precedataă de o relaxare muscularaă care dureazaă 1-2 ore post mortem. Cauza este
epuizarea ATP muscular. Trece prin urmaă toarele etape:
etapa de instalare (2-6 ore post mortem), fie îîncepe îîn sens cranio-caudal, fie
simultan la totţi musţ chii: micsţ orarea diametrelor pupilare, aspect de „piele de gaă inaă ” al
pielii, dartosul (retractţia scrotului), elimenare de urinaă , felale sţ i spermaă , uterul produce
explozia faă tului, cord „îîn sistolaă ” golit de saî nge sţ i cord hipetrofic.
etapa de stare (generalizare) dureazaă 14-24 ore postmortem, cuprinde totţi musţ chii
striatţi, se îînvinge cu dificultate dupaă care nu se mai instaleazaă .
etapa de rezolutţie debuteazaă dupaă 1-2 zile sţ i este completaă la 3-7 zile dupaă moarte.
Ea coincide cu îînceperea putrefactţiei. Disparitţia rigiditaă tţii are loc îîn aceeasţ i ordine îîn
care s-a instalat.
La casţ ectici, anemici sţ i la cadavrele tţinute îîn pozitţie Trendelenburg instalarea sţ i
rezolutţia rigiditaă tţii se fac îîn ordinea inversaă .
Spasmul cadaveric (rigiditate prin decerebrare) – hipercontractilitate muscularaă
care îîncepe îîncaă din timpul vietţii sţ i se îîntaî lnesţ te îîn: decapitare, zdrobire a craniului,
leziuni diencefalice, bulbare, medulare, fulgeratţii sau dupaă durerile violente din ulcerul
perforat. Absentţa unui interval de relaxare post-mortem. Paă streazaă atitudinea îîn care
victima a fost surprinsaă de moarte:
generalizataă (catalepticaă (pozitţie genupectoralaă , îîn ulcerele duodenale perforate,
pozitţia „îîmbraă tţisţ ataă ” îîn crimele pasionale).
localizataă cu conservarea fizionomiei, a gesturilor de apaă rare, a maî îînii cu care
sinucigasţ ul tţinea arma îîn dreptul capului sau îînecatul straî ngea diferite obiecte.
Absentţa regiditaă tţii – membre edematţiate sau paralizate, la cordul cu miomalacie,
miocardosclerozaă , insuficientţaă cardiacaă decompensataă .
Rigiditate cadavericaă precoce – nu este implicataă contractura muscularaă , ci
mecanismele rigiditaă tţii. Este precedataă de o perioadaă scurtaă de relaxare post-mortem.
Este precoce sţ i puternicaă .
Rigiditatea cadavericaă constituie un semn de moarte realaă . ÎÎn contextul celorlalte
semne de moarte realaă concuraă la stabilirea timpului scurs de la producerea mortţii. Caî nd
rigiditatea cadavericaă debuteazaă rapid, are durataă scurtaă sţ i invers. Orienteazaă asupra
conditţiilor îîn care a stat cadavrul sţ i asupra cauzei mortţii. Paă streazaă pentru un timp
atitudinea cadavrului.

Modificaă rile cadaverice tardive - dintre care cea mai caracteristicaă este putrefacţia.
Ea are loc sub actţiunea enzimelor microbiene, prin care substantţele organice se
descompun îîn substantţe anorganice. Putrefactţia se manifestaă prin:
-pata verde de putrefacţie (care apare de regulaă îîn fosa iliacaă dreaptaă (mai rar
bilateral simultan), dupaă care se extinde pe tot abdomenul sţ i la baza toracelui; de
asemenea, poate apare precoce la nivelul plaă gilor sţ i al colectţiilor purulente, la nivelul
cavitaă ţii bucale, al orificiilor nazale (nou naă scuţi şi îînecaţi);
-“circulaţia postumă” (se manifestaă prin aparitţia de dungi maronii perivenoase,
negricioase sau cafenii violacee îîn special pe membre sţ i îîn jurul plaă gilor, datorate
saî ngelui putrefiat transvazat prin peretţii vasculari hiperpermeabilizatţi);
6
 - emfizemul de putrefactţie – pielea este sub tensiune, crepitaă , apar flictene de
putrefactţie cu contţinut lichidian, gazos sţ i microbian, avaî nd reactţia Rivalta negativaă , dupaă
spargere fundul lor este rosţ u pergamentat.
- formarea de gaze de putrefacţie (care are drept rezultat umflarea cadavrului sţ i, îîn
final, explozia abdomenului);
Disfigurarea cadavrului, ca mecanism de aparitţie este cel de acumulurare a gazelor.
Distensia tubului digestiv, volumul corpului se dubleazaă . Penisul sţ i scrotul ajung la
dimensiunea unui „cap de copil”. Buzele sţ i pleoapele sunt îîngrosţ ate, ochii îînfundatţi,
limba umflataă sţ i proieminaă îîn afara cavitaă tţii bucale. Gazele din cavitatea abdominalaă
îîmping îîn sus diafragmul sţ i sunt comprimatţi pulmonii (aparitţia spumei rosţ ietice la guraă
sţ i nas) sţ i cordul (care se golesţ zte de saî nge). Contţinutul gastric paă trunde îîn caă ile
respiratorii sţ i esofag refluaî nd la exterior.
Expulzie de materii fecale sţ i de urinaă , expulzia faă tului („nasţ tere îîn sicriu”). Culoarea
cadavrului este albastru-verzuie prin impregnarea de biliverdinaă .
Explozia abdomenului poate avea consecintţaă fenomene luminoase, incendii îîn jurul
mormintelor de micaă adaî ncime. Cadavrele aflate îîn apaă plutesc.
-lichefierea organelor (cu transformarea lor îîntr-o magmaă verzuie). Creierul e verzui,
moale. Miocardul-flasc, violaceu-îînchis, apoi verzui-negricios. Ficatul este negricios-
poros. Splina ratatinataă noroiasaă , cu fals aspect septic. Pulmonii cu emfizem de
putrefactţie pe suprafatţaă sţ i marginal. Sub actţiunea microbilor anaerobi, îîn special asupra
proteinelor, apa din mediu accelereazaă procesele de putrefactţie, prin spaă larea lichidelor
de putrefactţie, constituind astfel un mediu prielnic pentru dezvoltarea microbilor.
Organele parenchimatoase capaă taă tente tot mai brune sţ i se lichifiazaă treptat. Capsula
rezistaă un timp la putrefactţie, ulterior capsula se rupe. Organe rapid putrefiabile:
medulo-suprarenala, pancreasul, ochiul, trunchiul cerebral, intestinul, vezica biliaraă ,
ficatul, splina, corpii cavernosţ i, trompele uterine, ovarele. Organe cu putrefactţie mai
lentaă : cordul, pulmonul, rinichiul, vezica urinaraă , uterul negravid. Cu timpul organele
parenchimatoase se transformaă îîn detritus foliaceu, acoperit de mucegai sţ i apoi dispar.
Ansele intestinale sunt îînegrite, uscate, formaî nd o masaă lipitaă de colana vertebralaă , care
dispare îîn timp. Stomacul se transformaă îîn filamente.
ÎÎn conditţiile climatice ale tţaării noastre, se apreciazaă caă un cadavru îînhumat este
scheletizat îîn circa 7 - 10 ani; putrefactţia este accelerataă de actţiunea insectelor necrofage
sţ i a ciupercilor care actţioneazaă asupra cadavrului, ataî t îînaintea îînhumaă rii, caî t sţ i dupaă
aceea; cadavrul mai poate fi distrus prin depesaj (îîn scopul disimulaă rii unei omucideri)
sau sub actţiunea animalelor (cadavrele expuse îîn mediul extern).

Modificările conservative (naturale, artificiale) au loc îîn conditţii de mediu care

îîmpiedicaă putrefactţia; aceste modificaă ri sunt reprezentate de:
Naturale:
-mumifiere (realizataă îîn mediu cald, cu umiditate scaă zutaă , îîn prezentţa curentţilor de
aer; cadavrul scade îîn greutate, caă paă taî nd un aspect pergamentat, uscat);
Factori adjuvantţi: talie micaă , casţ exie (îîn functţie de volumul cadavrului, mumifierea
este completaă la adult îîn 1-12 luni9; deshidrataă ri; absentţa insectelor necrofore.
Mecanism: putrefactţia este opritaă de deshidratare rapidaă sţ i puternicaă ; îîncepe pe
paă rtţile descoperite, interesaî nd apoi tot corpul, inclusiv viscerele.

7
 Aspectul cadavrului: uscat, cu pielea îîncretţitaă , pergamentataă , avaî nd toate nuantţele,
de la castaniu deschis la negru (îîn functţie de cantitatea de saî nge din corp) aderentaă la
planurile subadiacente, faă raă decolaă ri de fanere; subcutanat se evidentţiazaă acizi grasţ i;
uneori îîn pozitţii de boxer, diminuat îîn volum sţ i greutate (paî naă la 80%), cu abdomenul
retractat, degajaî nd un miros de braî nzaă raî ncedaă ; uneori se asociazaă cu adipoceara; îîn
stadii avansate cadavrul devine faă raî micios, îîn contact cu factorii mecanici; viscerele sunt
de la îînceput indurate, apoi tot mai uscate, unele caă paă taî nd aspectul unei magme
negricioase, uscate care se lizeazaă complet.
- adipoceara. Conditţii de mediu: mediu umed faă raă 02 sau cu putţin 02, temperaturi
ridicate, terenuri argiloase, ape staă taă toare; cadavrele îînhumate îîn sicrie de plumb, îîn
terenuri uscate.
Factori adjuvanţi: talie micaă , tţesut adipos abundent, regiuni anatomice bogate îîn
graă sime (perete abdominal, obraji, regiunea retromamaraă , organe steatozice/ficat,
rinichi/cord) procesul este îîntaî lnit îîn special la femei sţ i nu la casţ ectici sau copii sub 7
luni (nu este format tţesutul adipos); alcoolici
Mecanism: saponificarea graă similor cadaverice; solidificarea acizilor grasţ i prin
hidrogenare ca sţ i îîn fabricarea margarinei din graă simi vegetale; adipoceara este
precedataă de putrefactţie, apoi inhibataă de absentţa aerului sţ i a microbilor anaerobi,
gazele de putrefactţie rezultate îîmping graă simile solubile îîn musţ chi sţ i viscere; la
cadavrele îîn submersie, pielea macerataă devine permeabilaă pentru apaă , care
îîndepaă rteazaă produsţ ii de putrefactţie sţ i microbii.
Aspectul cadavrului: saponificarea generalizataă se poate îîntaî lni la copil dar este
exceptţionalaă la adult; adipoceara, la cadavrele îînhumate recent, se prezintaă sub forma
tegumentelor moi umede, cu porii dilatatţi, de culoare galbenaă , degajaî nd miros de braî nzaă
raî ncedaă ; dupaă îînvechire sţ i îîn contact cu aerul, adipoceara se usucaă , se indureazaă ,
devenind sfaă raî micioasaă sţ i cenusţ ie; dacaă solul este aerat, saă punurile se îînnegresc devin
hidrosolubile sţ i dispar; la cadavrele îîn submersie, adipoceara apare pe paă rtţile aflate sub
apaă , datoritaă saă rurilor de calciu, putaî nd evolua spre pietrificare; paă rtţile raă mase afaraă din
apaă sunt supuse putrefactţiei sau mumifierii, îîn functţie de conditţiile de mediu; parte din
adipocearaă poate fi antrenataă de curentţii de apaă ; imediat dupaă scoaterea din apaă ,
adipoceara este cenusţ iu-verzuie, gelatinoasaă , unsuroasaă , sfaă raî miciosaă , cu miros
amoniacal; se taie usţ or, se topesţ te la cald, plutesţ te îîn apaă , este solubilaă îîn solventţi
organici, arde cu flacaă raă galbenaă ; prin fierbete rezultaă o emulsie opacaă , cu pH acid; prin
îîncaă lzire cu potasiu, rezultaă o solutţie claraă , cu miros amoniacal; cu acizii daă un precipitat
alb; compozitţia chimicaă este un amestec de acizi grasţ i sţ i saă punuri; microscopic se vede o
retţea de fibre legate printr-o subst. albicioasaă anhistaă sţ i se identificaă cristale de acizi
grasţ i sţ i saă rurile lor.
-lignifiere (este un tip particular de mumifiere, care se produce îîn medii bogate îîn
acid tanic sţ i humic - de exemplu, îîn mlasţ tini acide, turbaă rii).
- congelarea Conditţii de mediu: temperaturi îînghetţate, avalansţ e, ghetţuri polare
Factori adjuvanţi: inhibarea putrefacţiei pe durata scaă derii temperaturii
Aspectul cadavrului: absentţa mirosului de putrefactţie; lividitaă tţi rosţ ii-aprinse
marmorate; pielea nu se mobilizeazaă pe planurile suadiacente, ci formeazaă cu acestea un
bloc dur lemnos; dupaă dezghetţare se instaleazaă rigiditatea propriu-zisaă ; oprirea
putrefactţiei; desfacerea suturilor craniene datoritaă îînghetţaării apei îîn creier.

8
 Modificaă ri conservatoare artificiale
Congelarea – modificaă rile cadaverice consecutive congelaă rii sunt identice cu acelea
din congelarea naturalaă .
Îmbălsămarea este obligatorie atunci caî nd cadavrele sunt depuse la capelaă sţ i caî nd
sunt transportate îîn afara localitaă tţilor. Ea are loc numai dupaă eliberarea certificatului de
deces de caă tre medicul care a constatat decesul care a efectuat necropsia. ÎÎn cazul îîn care
cadavrul devine o probaă juridicaă , îîmbplsaă marea se face dupaă efectuarea autopsiei. Se
contraindicaă folosirea subst care contţin zinc, arsen, plumb, mercur.
ÎÎmbaă lsaă marea are ca efecte generale: coagularea proteinelor sţ i culoarea castanie pe
care o capaă taă saî ngele, viscerele sţ i musţ chii. Dacaă îîmbaă lsaă marea se face la un interval
mare de timp de la deces, procesele de putrefactţie se combinaă cu procesele de
conservare.
Alte modificări distructive ale cadavrelor
Cadavrele pot fi supuse sţ i altor modificaă ri distructive ca: incinerarea, actţiunea
substantţelor caustice sau depesajul.
Toate aceste modificaă ri pot fi produse accidental sau îîn scop criminal. ÎÎn aceste
cazuri, probarea caracterului vital al leziunilor este obligatoriu, examenul microscopic
fiind suveran.
Depesajul constaă îîn fragmentarea corpului sau cadavrului. El poate fi consecintţa:
actţiunii criminale îîn scopul disimulaă rii unui omor fragmentarea sau distrugerea
cadavrului fiind realizataă prin: arme albe, asţ ezarea pe calea ferataă , precipitarea,
comprimarea îîntre douaă planuri dure; accidental – feroviar, aviatic, cutremure, explozii;
putrefactţiei; animalelor.

Felul şi cauza morţii

Prima îîntrebare formulataă de organele de urmaă rire penalaă îîn cazul autopsiilor
medico-legale este aceea referitoare la felul morţii. Dupaă felul ei, moartea poate fi:
-moartea neviolentă este moartea de cauzaă netraumaticaă , datorataă unor cauze
intrinseci organismului (boli); o formaă aparte a ei, mai rar îîntaî lnitaă , o reprezintaă
moartea naturală, care este consecintţa uzurii îîn timp a organismului; îîn mortţile naturale,
nici necropsia, nici examenele complementare nu evidentţiazaă leziuni îîn maă suraă saă
explice cauza mortţii; diagnosticul de moarte naturalaă trebuie pus dupaă ce toate
examenele de laborator au rezultate negative;
-moartea violentă se datoreazaă actţiunii agentţilor traumatici, apaă raî nd îîn toate
sinuciderile, omuciderile sţ i accidentele. Deoarece îîn oricare din aceste îîmprejuraă ri
moartea recunoasţ te o cauzaă traumaticaă , autopsia medico-legalaă este obligatorie. Altfel
spus, îîn oricare din aceste situatţii, medicul practician este obligat saă anuntţe politţia,
urmaî nd ca certificatul de deces saă fie eliberat dupaă autopsia medico-legalaă .
La granitţa dintre dintre moartea violentaă sţ i cea neviolentaă se aflaă moartea suspectă.
Aceasta se definesţ te ca fiind moartea care apare pe neasţ teptate, faă raă simptome
premonitorii sau cu simptome insuficiente sţ i necaracteristice pentru o anumitaă boalaă , iar
cercetarea la fatţa locului sţ i declaratţiile apartţinaă torilor sţ i martorilor nu evidentţiazaă
antecedente îîn maă suraă saă explice moartea. De aceea, efectuarea autopsiei medico-legale
este obligatorie, deoarece este singura îîn maă suraă saă ofere date obiective care saă ateste
felul sţ i cauza mortţii, îîn sensul caă unele mortţi suspecte pot fi violente (recunoscaî nd o
9
etiologie traumaticaă ), iar altele neviolente (avaî nd etiologie netraumaticaă ). Aceste mortţi
neviolente constituie morţile subite.
Cauza morţii trebuie consemnataă îîn orice certificat de deces, indiferent dacaă acesta
este eliberat de medicul legist sau de un medic de orice altaă specialitate.

Bibliografie
 V. Beleş, „Tratat de medicinaă legalaă ”, Ed. Medicalaă , Bucureşti, 1995
 V. Beleş, V. Dragomirescu, C. Naneş, E. Gacea, V. Panaitescu, N. Drugescu, „Medicina
legalaă ”, Ed. Teora, Bucureşti, 1992
 Dan Dermingiu, „Patologie medico-legalaă ”, Ed. Viaţa Medicalaă Romaî neascaă ,
Bucureşti, 2002
 Dan Dermingiu, G. C. Curcaă , V. Gheorghiu, Î. Popescu, G Gorun, L. Barbaă rii, „Curs de
medicinaă legalaă ”, Ed. Tehnoplast Company, Bucureşti, 2005
 Scripcaru Gheorghe, Medicinaă Legalaă , Editura Didacticaă si Pedagogicaă , R.A.,
Bucureşti 1993
 M. Plaă hteanu, Gh. Baciu, A. Paă dure „Aspecte medico-legale lezionale îîn
traumatologia mecanicaă ”, Ed. Performantica, Îaşi, 2004
 Vicol C., Voroneanu M., Cogaă lniceanu D.: Patologie chirurgicalaă oro-maxilo-facialaă .
Editura Cartes. Îaşi
 Burlibaşa C.: Curs de chirurgie buco-maxilo-facialaă . Bucureşti, 1988
 Burlibaşa C.: Chirurgie oralaă şi maxilofacialaă . Editura medicalaă . Bucureşti, 2008
10