Universitatea “Apollonia “ IAȘI

Facultatea de Medicina Dentară

Specialitatea: Medicina Dentară
Anul V

REFERAT
Parodontologie

Tematica: Influența stresului și a anxietății asupra răspunsului la

tratamentul parodontal nechirurgical

Grupa: I

Prilepov Andrei
 Influența stresului și a anxietății asupra răspunsului la
tratamentul parodontal nechirurgical

Scop: Scopul acestui studiu a fost de a evalua influența stresului și anxietății asupra
răspunsului la tratamentul parodontal nechirurgical (TPN) la pacienții cu parodontită
cronică.
Metoda: Șaizeci și șase de pacienți (Vârsta medie 46,1 +- 8 ani) au fost atribuiti la trei
grupuri: grupul de control, probarea adâncimii pungii parodontale (APP) ≤ 4 mm,
n=20; T1, cel putin 4 situri cu APP ≥ 4 mm si ≤ 6 mm, n = 26; si T2, cel putin 4 situri cu
APP > 6 mm, n = 20.
Stresul, starea de anxietate (SA) și anxietatea ca trăsătură (AT), indicele de placă (IP)
si indicele gingival, APP și nivelul clinic de atașament (NCA) au fost înregistrate la
momentul inițial și după 3 luni de la TPN.
Rezultate: scorurile TA au fost diferite între grupuri la momentul inițial și după TPN.
AT a fost asociată cu parodontita la momentul inițial și după NPT. IP a fost asociat cu
SA la momentul inițial. Reducerea frecvenței NCA > 6 mm pentru confundatori a fost
corelată cu AT după ajustare. Subiecții stresați nu au prezentat o reducere a frecvenței
APP > 6mm (T1), NCA 4 – 6 mm si NCA > 6 mm (T2).
Concluzii: Datele sugerează o influență a trăsăturii de anxietate și a stresului asupra
răspunsului la TPN.
Cuvinte cheie: anxietate; parodontita cronica; tratament parodontal; factori
psihosociali; stres.

Bolile parodontale se caracterizează printr-o provocare bacteriană care poate duce la

pierderea atașamentului parodontal, pierderea osoasă și, în cele din urmă, posibila
pierderea a dinților. Studiile epidemiologice referitoare la afecțiunile parodontale
caută determinanta atât a apariției, a evoluției, a strategiilor preventive precum și a
tratamentelor eficace. Au fost efectuate mai multe studii observaționale, iar factorii
de risc incriminati in defalcarea țesuturilor periododontale sunt bine cunoscuți.
(Grossi et al. 1994, Page & Beck 1997).

Microorganismele subgingivale specifice, grupate în complexe microbiene, sunt

considerate agenții determinanți pentru debutul și progresia bolii parodontale,
precum și pentru parodontita refractară / recurentă.
(Offenbacher 1996, Colombo et al. 1998, Socransky et al. 1998).
În plus, factorii de risc comportamentali (de exemplu utilizarea tutunului, igiena orală
deficitara) și tulburările sistemice (de exemplu, pacienții cu diabet zaharat
necontrolat) joacă un rol important în patogeneza parodontitei.
(Shlossman et al. 1990, Barbour et al. 1997).

Cea mai obișnuită formă de terapie parodontală la subiecții cu parodontita cronică

include instrucțiuni pentru autocontrolul biofilmului dentar, detartrejul si controlul
radacinilor. Vindecarea parodontală bazată pe obiective surogat, cum ar fi reducerea
adâncimii pungii parodontale (APP), întreținerea nivelului clinic de atașament (NCA)
și suprimarea inflamației gingivale, se obține de obicei atunci când se efectuează un
tratament parodontal nechirurgical (TPN).
(Badersten et al. 1981, 1984, Nordland et al. 1987).

În mod similar, efectele TPN asupra punctelor majore ale bolii, cum ar fi pierderea
dinților, edentatia sau calitatea vieții, ne confirmă beneficiile.
(Hujoel et al. 2000).

Factorii de risc recunoscuți pentru debutul și progresia bolii parodontale au fost, de

asemenea, asociați cu un răspuns scăzut la tratamentul parodontal convențional.
(Hempton & Leone 1997).

Recent, cercetătorii au testat ipoteza că factorii psihosociali pot contribui la

parodontita. Mai multe tulburări psihologice s-au dovedit a fi asociate cu parodontita
cronică și agresivă, precum și cu progresia bolii parodontale.
(Monteiro da Silva et al. 1996, Genco et al. 1999, Vettore et al. 2003).

Cercetările curente s-au axat pe modalitățile optime de a furniza terapie non-

chirurgicală periodiodonală, dar relativ puțin se cunoaste despre factorii circumstanti
pacientului care afectează variabilitatea rezultatului acestei importante modalități de
tratament.
(Kinane 2005, Koshy et al. 2005, Wennstrom et al. 2005).

Până în prezent, câteva studii au raportat influența factorilor psihosociali asupra

vindecării periodiodontale după tratamentul parodontal.
(Axtelius et al. 1998, Wimmer et al. 2004).

Pacienții care au răspuns mai puțin la tratamentul parodontal au prezentat mai mult
o tensiune psihosocială și o personalitate mai pasivă.
(Axtelius et al. 1998).

Comportamentele necorespunzătoare de ingrijire, inclusiv strategiile pasive a

acesteea, au fost mai pronunțate în cazurile de răspuns slab la TPN.
(Wimmer et al. 2004).
Într-un studiu anterior, pacienții cu niveluri ridicate de anxietate (AT) au prezentat o
frecvență mai ridicată a NCA moderată (4-6 mm) și moderată APP (4-6 mm).
(Vettore et al. 2003).

Scopul studiului actual a fost de a evalua posibila influență a stresului și anxietății

asupra răspunsului la TPN la pacienții cu diferite niveluri de parodontită cronică.

Materiale si Metode
În acest studiu de caz, longitudinal, dublu-orb, s-au evaluat stresul și anxietatea
pacienților cu diferite niveluri de parodontita cronică înainte și după TPN. După
aprobarea comitetului de etică al Federal University of Rio de Janeiro (UFRJ),
persoanele de la Departamentul de Stomatologie Clinică a Școlii Dentare din UFRJ au
fost invitate să participe la acest studiu. Criteriul de includere a consistat din
participanți cu vârsta de peste 35 de ani și prezentând èe cel puțin 50% din suprafețele
dentare un indice de placa (IP) ≥ 2.
(Silness & Loe 1964).

Criteriile de excludere au inclus pacienții cu ulceratii necrotizante acute, parodontită

ulcerativă necrotizantă acută, afecțiuni sistemice asociate cu boala parodontală,
sarcină și cei care au primit terapie parodontală în ultimele 6 luni.
În plus, au fost exclusi pacienții care au luat medicamente ce pot afecta progresia sau
tratamentul bolilor parodontale.
A fost efectuat un studiu pilot care a inclus 15 pacienți cu cel puțin patru situri cu APP
> 4 mm pentru a calibra examinatorii și pentru a testa înțelegerea și structura
chestionarelor de stres și de anxietate.
În studiul principal, pacienții considerați adecvați au fost repartizați la unul dintre
următoarele trei grupuri în conformitate cu nivelele APP: grupul de control (C) a avut
mai puțin de patru situri cu APP ≤ 4 mm, grupul de test 1 (T1) a avut cel puțin patru
situri cu APP ≥ 4 și ≤ 6 mm și grupul de test 2 (T2) a avut cel puțin patru situri cu APP
> 6 mm.
După ce au semnat un consimțământ informat, care se referă la obiectivele studiului,
au fost colectate procedurile și caracterul voluntar al participării, istoricul medical și
datele socio-economice.
Datele socio-economice au inclus următoarele: vârsta, sexul, statutul de angajat,
statutul marital, școala, venitul familial, istoria fumatului, numărul de țigarete pe zi și
consumul de băuturi alcoolice.
Ulterior, au fost utilizate trei chestionare autoevaluate pentru a evalua stresul și
anxietatea.
Toți pacienții au fost examinați clinic asupra parametrilor parodontali de catre doi
examinatori anterior instruiti.
Cei care prezentu boala periodontală au fost supuși la TPN.
Măsurătorile clinice parodontale, evaluarea stresului și anxietății au fost înregistrate
la 3 luni după TPN la toți subiecții.

Măsurători psihosociale
Măsuratorile psihologice pentru evaluarea stresului și a anxietății au inclus trei
instrumente psihometrice.
Inventarul simptomelor de stres (ISS) (Lipp & Guevara 1994) își propune să detecteze dacă
un pacient prezintă sindrom clinic de stres.
Pacienții au fost anchetați pentru a indica dacă au apărut recent unele simptome de
stres fizic și psihic (care implicau ultima zi, săptămână și lună).
ISS se bazează pe conceptele lui Selye despre Sindromul de Adaptare Generală.
(Selye 1963).

Există 53 de articole împărțite în două secțiuni. Fiecare dintre ele corespunde uneia
dintre stadiile de stres ale lui Selye: reacția de alarmă, stadiul de rezistență și stadiul
de epuizare. Dacă cineva este stresat clinic, este de asemenea posibil să identificăm
faza de stres.
Anxietatea a fost evaluată cu ajutorul inventarului Starii Trasaturii de Anxietate a lui
Spielberg (ISTAS) adaptat populației braziliene de Biaggio și colab. (1977).
Acest inventar constă din două scale de auto-raportare. Fiecare dintre acestea are 20
de articole, urmate de scala de punct de afire. Aceste scale de auto-raportare măsoară
două dimensiuni diferite ale anxietății: starea de anxietate (SA) și trasatura (TA).
Scara TA necesită ca subiecții să descrie modul în care se simt în general. Scara SA
solicită respondenților să indice modul în care se simt la un anumit moment intim.
Intervalul de scor posibil variază de la un scor minim de 20 la un scor maxim de 80 pe
ambele scari.
 Măsurători clinice
După ce toate chestionarele au fost finalizate, pacienții au fost supuși unui examen
clinic.
Doi examinatori instruiti au evaluat IP, indicele gingival (IG) (Loe 1967), APP și NCA.
Acestea au fost înregistrate la toate situsurile sulcusurilo gingivo – dentare (mesio
vestibular, vestibular, disto vestibular, disto lingual, lingual și mesio lingual) la toți
dinții, cu excepția M3.
APP și NCA au fost considerate ca fiind media a două măsurari anterioare. Astfel de
măsurători au fost înregistrate la cel mai apropiat milimetru folosind sonda
parodontală.
(HuFriedy, Chicago, IL, USA).

Terapia parodontală
Terapia parodontală a constat, inițial, dintro instruire pentru toți participanții al
autoingrijirii florei bucale. Pacienții cu APP < 4,0 mm au fost supuși la detartraj, periaj
și flurizare unde a fost necesar.
Pacienții cu boală parodontală deasemenea au fost supusi detartrajului în toate
zonele cu o APP > 3 mm. Detartrajul a fost realizat utilizând chiurete Gracey nr 1-2, 7-
8, 11-12,13-14 (Hu-Friedy).
Eliminarea factorilor de retenție pentru acumularea plăcii dentare, incluzând
restaurările în relief și cavitățile carioase, a fost efectuate în funcție de necesități.
TPN a fost finalizată în cel mult patru intalniri de 1 cate o ora. Nu au fost administrate
antibiotice locale și/sau sistemice nici unuia dintre pacienti. În plus nu au fost
efectuate, proceduri chirurgicale pentru tratamentul bolii parodontale.
Procedurile de examinare parodontală clinică și de tratament au fost realizate de
către 2 clinicieni, astfel încât jumatate dintre pacienții tratați anterior de unul a fost
examinati apoi de celălalt și invers. Clinicienii nu au fost informati despre stresul și
anxietatea pacienților pe întreaga perioadă a studiului.
Procesul de detartraj a fost evaluate de un al treilea clinician dupa fiecare sesiune.
După finalizarea TPN, toți pacienții au avut o terapie parodontală lunară de
menținere, care a constat în instrucțiuni de igienă orală, lustruire coronară și detartraj
supragingival atunci când era necesar.
 Evaluare ulterioară
La trei luni de la ultima sesiune de terapie periodontală, toți subiecții au fost invitați
să reevalueze stresul, anxietatea și parametrii clinici parodontali.
Un protocol similar a fost utilizat pentru a obține măsurători la momentul inițial și la
intalirile in cele trei luni, în condițiile în care datele socio-economice nu au fost
colectate la evaluarile ulterioare.
Examinarile parodontale de la momentul inițial și 3 luni după TPN au fost efectuate
de către același examinator.
Acei pacienți care au luat antibiotice sau au raportat afecțiuni sistemice care ar putea
afecta boala parodontală pe parcursul studiului au fost exclusi.

Date statistice
Datele au fost analizate utilizând SPSS 10.0 (Pachetul statistic pentru științele sociale
pentru Windows, SPSS Inc., Chicago, IL, SUA). Nivelul de semnificație stabilit pentru
toate analizele a fost de 5% (p ≤0.05).
Datele socio-economice au fost calculate pentru fiecare participant din datele
furnizate în chestionarul de bază. Cele trei grupuri au fost comparate cu cele ale unui
test Kruskal-Wallis, iar pentru acestea s-au efectuat testele 𝑥 2.
Parametrii clinici au fost înregistrați și mediati pentru fiecare pacient din cele trei
grupe. Diferențele dintre parametrii clinici au fost examinați în subsetul de locații
conform categoriilor de APP și NCA de < 4 mm (superficial), 4 - 6 mm (moderat) si < 6
mm (adanc).
Semnificația diferențelor dintre cele trei grupuri înainte și după terapia parodontală
a fost verificată de Kruskal-Wallistests.
Comparațiile în cadrul fiecărui grup între momentul inițial și după terapia parodontală
au fost făcute utilizând testul Wilcoxonsigned-rank.
Semnificația diferențelor de frecvență a participanților cu stres clinic între cele trei
grupuri a fost examinată utilizând testul 𝑥 2.
Testele Kruskal-Wallis au fost folosite pentru a compara cele trei grupe în termeni de
SA și AT.
Comparațiile de stres și anxietate între grupuri au fost efectuate la momentul inițial
și la 3 luni după TPN.
Posibilele asociații dintre factorii psihosociali și parametrii parodontali au fost
examinați de coeficienții de corelație lineară a parametrilor Spearman la momentul
inițial și 3 luni după TPN.
Consistențele interne pentru ISS și cele două scale ale STAI au fost evaluate de
coeficientul α Cronbach la momentul inițial și 3 luni după TPN.
Influența factorilor psihosociali asupra stării parodontale a fost evaluată folosind două
strategii.
Frecvența categoriilor APP și NCA < 4 mm (superficial), 4 - 6 mm (moderat) si < 6 mm
(adanc), au fost comparate între valorile inițiale și după TPN, pentru pacienții stresați
și nonstresați, din fiecare grup prin testul Wilcoxon.
Diferențele dintre APP și NCA, in frecventele ≥ 4 mm, 4 – 6, > 6 mm, de la situatia
initiala și 3 luni după TPN au fost calculate pentru a evalua reducerea parametrilor
clinici ai bolii periodiodale.
A fost efectuată analiza univariată a covarianței in reducerea APP și NCA (variabile
dependente) cu toate măsurile psihosociale (variabile independente) ajustate la placa
dentară și numărul de țigări (covariate).

Rezultate
A fost efectuată o calibrare clinică a parametrilor parodontali în studiul pilot pentru
cei doi examinatori implicați. Măsura Kappa și Coeficientul de corelație intra- clasă
pentru constatările acordului intra- și inter- examinal pentru NCA și APP de peste 0,71.
Rezultatele au fost descrise anterior (Vettore et al. 2003).
Din cei 85 de participanți selectați inițial, un total de 66 au fost luați în considerare
pentru analiza finală.
Șase spre zece pacienți au fost excluși, șapte au folosit antibiotice în cursul studiului
și 12 au eșuat in repetarea tratamentului.
 Date socio-economice
Nu au existat diferențe semnificative statistic între cele trei grupuri.
Analiza statistică care a comparat starea civilă, numărul de țigări / zi între fumători și
consumul de alcool între grupuri nu a putut fi efectuată din cauza numărului mic de
subiecți din unele clase.
Deși nu a fost semnificativ, un procent mai mic de fumători au fost găsiți în grupul de
control.
În plus, numărul de țigări afumate / zi a fost mai mare în cazul pacienților cu
parodontită.

Parametrii clinici
Măsurile parodontale au fost semnificativ diferite între cele trei grupe, atât initial, cât
și la 3 luni după analiza TPN, cu excepția IP.
Analiza categoriilor NCA și APP < 4 mm, 4 – 6 si > 6 mm a arătat o creștere treptată a
frecvențelor mai profunde ale PP și NCA, când cele trei grupuri au fost comparate.
Frecvențele PP și NCA mai adanci au fost mai mari în grupuri cu mai multe complicatii
parodontale.
Sângerarea la sondaj (SLS) a fost, de asemenea, legate de condițiile parodontale mai
rele (p<0.01).
O reducere semnificativă a frecvențelor moderate (4-6 mm) si anadci (> 6 mm) ale PP
si NCA a fost observată la 3 luni după TPN pentru grupul T2 (p<0.01).
În mod similar, categoriile APP moderate (4-6 mm) și adânci (> 6 mm) au fost mai
reduse la 3 luni după TPN pentru grupul T1.
Procentajul de site-uri cu placă dentară vizibilă și SLS a scăzut semnificativ în toate
grupurile.

Constatările variabilelor psihosociale

Interpretarea și îndeplinirea ISS și STAI au fost testate și ajustate atunci când a fost
necesar într-un studiu pilot (Vettore et al. 2003).
Coerența internă al ISS și STAI
Numărul de articole psihosociale din subcategoriile care cuprind ISS, Inventarul Starii
de Anxietate (ISA) și Inventarul Anxietatii ca Trasatura (IAT) au fost de 53, 20 și,
respectiv, 20.
Rezultatele pentru concordanta internă a elementelor din cadrul fiecărei scari au fost
calculate la momentul inițial și la 3 luni după TPN.
Coeficienții Cronbach initiali pentru ISS, ISA și IAT au fost 0,77, 0,86 și, respectiv, 0,76.
La trei luni după TPN, coeficienții au fost 0,85, 0,87 și, respectiv, 0,84.

Analiza în rândul grupurilor de participanți cu diferite feluri de factori parodontali și

factori psihosociali
Grupa T1 a prezentat cea mai mare frecvență a pacienților cu stres clinic la ambele
momente de evaluare.
Frecvența pacienților stresați la 3 luni după TPN la lotul de control și T1 a crescut de
la 19,1 - 29,4% la 47,0 - 58,9%.
Dintre pacienții stresați, participanții detectați in stadiul de alertă la momentul inițial
în grupul de control au fost (2,4%) și (5,9%) în grupul T1 la 3 luni după TPN.
Niciun participant nu era în starea de epuizare. Nu s-au constatat diferențe
semnificative între grupuri pentru stresul clinic la momentul inițial și la 3 luni după
TPN.
Scorurile medii pentru AT în cadrul celor trei grupuri au fost statistic diferite in
momentul inițial și 3 luni după TPN (p<0,05).
Nivelurile medii de bază al AT pentru cele trei grupuri, de control, T1 și T2, au fost de
38,4, 40,5 și, respectiv, 45,3.
După TPN, scorurile medii au fost 38,3, 41,7 și 47,2.
Nu s-au constatat diferențe semnificative în rândul celor trei grupe in scorurile medii
ale SA înainte și după TPN.

Analiza de corelație între factorii psihosociali și măsurile clinice parodontale

Deoarece AT pare stabilă pe o perioadă scurtă de timp, au fost analizate doar scorurile
de bază pentru AT.
Au fost observate asociații semnificative între categoriile APP și NCA ≥ 4 mm și 4-6
mm și scorurile ridicate de AT în momentul inițial și la 3 luni după TPN (p<0.05).
Categoriile APP și NCA mai profunde la momentul inițial si la 3 luni după TPN s-au
dovedit a fi asociate în mod semnificativ cu scorurile ridicate ale AT (p<0.05).
Scorurile mari ale SA la momentul inițial au fost asociate semnificativ cu placa dentară
vizibilă (p<0.05).
Parametrii clinici parodontali s-au schimbat de la momentul inițial si pana la 3 luni
după TPN atat subiecții streasati cat și non-stresați.
Categoriile inițiale ale APP și NCA < 4 mm și ≥ 4 mm au fost similare între participanții
fără stres și cei cu stres, ca și placa dentara vizibila și SLS.
Scăderea categoriilor APP și NCA ≥ 4 mm a fost semnificativă în ambele grupuri de
participanți: cei cu sau fără stres (p<0.05).
S-au observat reduceri semnificative ale placii dentare vizibile și SLS în ambele
grupuri.

Analiza univariată a covarianței între reducerea categoriilor APP și NCA, datele socio-
economice și factorii psiho-sociali
A fost efectuată analiza univariată a covarianței pe reducerea categoriilor APP și NCA
> 4 mm, 4 – 6 mm și > 6 mm cu toate măsurile psihosociale.
Scorurile AT au fost asociate statistic cu reducerea frecvențelor NCA adânci (> 6 mm)
(p = 0,011), reducerea categoriilor PP adânci (> 6 mm) (p = 0,030) și reducerea
categoriilor APP >4,0 mm (p = 0,026).
Asocierea dintre reducerea categoriilor NCA mai adanci (> 6 mm) și scorurile AT a
rămas statistic semnificativă după ajustarea pentru placa dentară și numărul de țigări
(p = 0,011).

Discuţie
Constatările din studiul prezent demonstrează o influență a stresului și AT asupra
vindecării parodontale după TPN.
Au fost observate scoruri AT semnificativ mai mari pentru subiecții cu parodontită
cronică la inceput și 3 luni după TPN.
Aceste rezultate susțin ipoteza că factorii psihosociali pot contribui la etiologia bolii
parodontale și, de asemenea, afectează starea parodontalal după tratament.
Căutarea indicatorilor de risc comportamental și psihosocial pentru parodontoza
rămâne un domeniu important în epidemiologie.
Dovezile timpurii în acest studiu au fost obținute în studii care au arătat că incidența
gingivitei acute ulcerative necrozante a fost puternic predicată de dezechilibrele
endocrine cauzate de situații de stres.
(Shannon et al. 1969, Maupin & Bell 1975, Cogen et al. 1983, CohenCole et al, 1983, Stevens et al. 1984).

În ultimele două decenii, s-au efectuat mai multe investigații privind asociațiile dintre
factorii psihosociali și bolile periodontale.
(Marcenes & Sheiham 1992, Monteiro da Silva et al. 1996, Moss et al. 1996, Croucher et al. 1997, Genco et al. 1999,
Vettore et al. 2003, Solis et al. 2004).

Aplicațiile metodologice utilizate în aceste studii sunt diferite, si pot fi responsabile

de rezultatele conflictuale dintre diferite studii.
Astfel de diferențe includ tipul de variabilă psihosocială analizată, chestionarul folosit
pentru evaluarea acesteia, tipul de boală parodontală investigată, parametrii utilizați
pentru evaluarea statusului parodontal și controlul adecvat pentru potențialii
confundatori.
Dovezile științifice privind relația dintre anxietate și boala parodontală s-au
demonstrat într-o lucrare anterioară, în care categoria NCA moderat și APP moderată
s-a dovedit a fi semnificativ asociată cu scoruri mai mari ale anxietății după ajustarea
datelor socio-economice și consumul de țigări.
(Vettore et al. 2003).

În cadrul prezentei anchete, a existat o diferență nesemnificativă a grupurilor de

vârstă din punct de vedere al AT cu niveluri diferite de parodontită cronică.
Există un efect de răspuns la doză între scorurile medii ale AT și parodontitele cronice.
Alte studii nu au găsit diferențe ale anxietatii atunci când au fost comparate grupuri
cu niveluri diferite ale bolii parodontale.
(Monteiro da Silva et al. 1996, Moss et al. 1996, Genco et al. 1999, Solis et al. 2004).

Posibilele explicații pentru diferite constatări includ aspecte metodologice.

Instrumentul psihometric folosit pentru a evalua anxietatea în studiul lui Genco și co-
lucrător a fost (SCL-90-R), care implică nouă dimensiuni ale simptomelor psihologice
și somatice.
(Genco et al. 1999).
Din cele 53 de articole din această scală, doar șase sunt folosite pentru a evalua
anxietatea.
În comun cu studiul Genco și colegii, Moss și colegii au folosit un chestionar similar
pentru a evalua anxietatea.
A folosit o versiune abreviată a SCL-90-R care oferă o evaluare a simptomelor
psihologice în nouă domenii, incluzând anxietatea.
(Moss et al. 1996).

Cu toate acestea, în ciuda folosirii aceluiași instrument psihometric utilizat în prezenta

investigație de evaluare a AT, studiile timpurii nu au detectat diferențe de scoruri ale
anxietatii între grupuri cu și fără boală parodontală.
(Monteiro da Silva et al. 1996, Solis et al. 2004).

Într-o prezentare generală a nivelurilor de AT în astfel de studii, scorurile de anxietate

din toate studiile au fost similare și nu pot fi responsabile pentru diferențele dintre
studiile de față și altele.
Cu toate acestea, criteriile clinice de diagnosticare utilizate pentru boala parodontală
erau destul de diferite.
In contrast cu studiul prezent, parodontita cronica a fost considerata atunci cand
subiectii peste 35 de ani au prezentat o pierdere orizontala de os.
(Monteiro da Silva et al. 1996).

Parametrii clinici parodontali convenționali pentru a evalua boala parodontală

incluzând APP, pierderea NCA și SLS nu au fost utilizați pentru diagnosticul
parodontopatiilor.
Într-un alt studiu, cazurile au fost pacienți cu 'parodontită stabilită', conform lui
Machtei et al. (1992) (Solis et al., 2004).
Severitatea și distribuția bolii parodontale la pacienții de la studiul lui Solis și colab ar
putea fi diferită de prezenta anchetă.
Clasificarea nediferențială a erorilor poate avea loc în aceste studii și ar putea afecta
și asocierea între anxietate și boala parodontală.
Frecvența la subiecții cu stres clinic a fost similară în rândul grupurilor la momentul
inițial și 3 luni după TPN.
Această constatare nu este în concordanță cu studiile anterioare privind asocierea
dintre stres și parodontita cronica.
(Monteiro da Silva et al. 1996, Moss et al. 1996).
În schimb, alte grupe investigate care au avut scoruri mai mari de stres au prezentat
o boală parodontală mai grava.
(Marcenes & Sheiham 1992, Croucher et al. 1997, Genco et al. 1999, Hugoson et al. 2002, Wimmer et al. 2002).

Diferențele dintre rezultatele menționate mai sus pot fi explicate prin modelul de
stress utilizat în studii.
Stresul este un proces complex prin care un organism răspunde la anumite
evenimente psihologice de mediu sau anumiti factori, care reprezintă o provocare sau
un pericol pentru organism.
(Gatchel et al. 1989).

ISS (Lipp Guevara 1994) utilizat în studiul de față se bazează pe Sindromul general de
adaptare propus de Selye (1956).
Sindromul general de adaptare constă în trei etape de răspuns: reacția de alarmă,
stadiul de rezistență și epuizare.
Etapa de alarmă începe odată ce organismul devine conștient de un factor sau de
prezența unui stimul nociv.
Această reacție este considerată universală pentru toate ființele umane.
Stadiul de rezistență și epuizare implică mecanisme de reglare și consumul de rezerve
adaptive, iar variabilele de personalitate și de mediu pot afecta procesul de stres.
(Bartlett 1998).

Variabilele de mediu legate de stres includ cererea mentală legată de muncă, calitatea
maritală și statutul socio-economic, care la rândul lor au fost asociate cu starea
parodontala.
(Marcenes Sheiham 1992).

Starea civilă (văduvul / văduva) și locusul extern al controalelor au crescut

semnificativ riscul unei boli parodontale severe.
(Hugoson et al., 2001).

Teoriile curente privind evoluția mecanismelor psihologice ca parte a procesului de

stres se concentrează pe evaluarea și indicii contextuale.
(Lazarus Folkman1984).

Elicitarea stresului de răspuns; în timp ce unele răspunsuri divergente se bazează pe

predispozițiile biologice, multe altele sunt explicate în termeni de diferențe între
factorii de stres, contextele în care acestea apar și abilitățile percepute de a le face
față.
Stilurile de a face față stresului, precum și suporturile și activitatile psihologice vor
afecta răspunsurile și consecințele ulterioare ale expunerii la acestea.
(Kanner et al., 1981).

În acest context, Genco și colab. (1999) au detectat un risc mai mare de pierdere
severă a atașamentului la subiecții cu dificultăți emoționale și cu mai multă îngrijorare
financiară.
În plus, strategiile necorespunzătoare de comportament la stres (adaptare defensiva)
au fost puternic asociate cu riscul unei boli parodontale severe (Wimmeret al., 2002).
Eficacitatea terapiei parodontale observată în prezentul studiu nu este în concordanță
cu datele observate în studiile longitudinale.
(Badersten și colab., 1981, 1984, Nordland și colab., 1987, Claffeyet al., 1988).

Îmbunătățirile parametrilor parodontalclinici după detartraj, urmat de instruirea

asupra igienei orale, au inclus reducerea procentului de lacasuri cu APP și NCA adânci
și moderate.
Cantitățile mari de placă dentară au cuprins criteriul de includere pentru participanți
și au fost doar un parametru clinic similar pentru cele trei grupuri la momentul inițial.
Dat fiind faptul că acumularea de plăci dentare a fost ridicată la toți pacienții, a fost
posibilă stabilirea asociațiilor între biofilmul dentar și factorii psihosociali.
Nivelele de placă au fost asociate cu starea de anxietate înainte de tratamentul
parodontal. Acest lucru sugerează că cei care au fost mai anxiosi nu au putut să-și
curate dinții in mod eficient.
Acest lucru poate fi asociat cu autoingrijirea sanatatii și locusul intern de control.
(Monteiro da Silva et al., 1995).

Scaderea nivelurilor de placă la 3 luni după TPN a fost semnificativă pentru toate
grupurile.
Analiza influenței stresului și a anxietății asupra vindecării parodontale a fost
efectuată prin controlul acestei variabile confundante. În plus, testul Modelului Linear
General a fost efectuat pentru a controla alte variabile de confundare posibile, cum
ar fi numărul de țigări.
Unele studii au încercat să demonstreze o posibilă influență a factorilor psihosociali
asupra stării parodontale după terapia parodontală antiinfecțioasă.
(Axteliuset al., 1998, Wimmer et al., 2005).
Strategiile pasive de adaptare au fost mai pronunțate în cazurile de răspuns slab la
TPN.
În plus, strategiile active de au fost asociate cu un curs favorabil de tratament
periododontal.
(Wimmer et al 2005).

O altă investigație a comparat variabilele psihologice între pacienți care raspund bine
tratamentului parodontal față de cei clasificați ca fiind fără răspuns la tratament.
Pe de o parte, grupul care a răspuns bine la tratamentul periodic a arătat o
personalitate mai reziduală și, eventual, o situație psihosocială mai puțin stresantă.
Pe de altă parte, grupul cu pacienți care au răspuns mai puțin la tratamentul
parodontal a avut mai multe stări psihologice și o personalitate mai pasivă
dependentă.
(Axtelius et al., 1998).

Studiul prezent susține ipoteza că factorii psihosociali trebuie considerați ca o

variabilă importantă în răspunsul la terapia parodontală.
Reducerea frecvențelor NCA severe a fost prognozată în mod semnificativ de scorurile
AT.
Acesta este primul studiu care arată legătura dintre anxietate și vindecarea
parodontală. Caracteristicile economice și socioeconomice nu au fost semnificativ
diferite între cele trei grupuri, deși sa observat o tendință de variabilitate. Probabil că
mărimea probei a trei grupuri a influențat aceste rezultate.
Mai mult de jumătate dintre subiecții implicați au fost angajați și s-au căsătorit și au
raportat un consum redus de alcool.
Variabilele principale au fost controlate statistic prin modelul liniar general în timpul
analizei relației de reducere APP și NCA după scorurile AT si TPN.
Studiul actual a arătat corelații pozitive între AT și frecvențele parametrilor clinici ai
bolii parodontale.
Mai mult, AT a rămas asociată cu vindecarea parodontală după ce sau controlat
confundatorii.
Vindecarea parodontală a fost asociată cu singurul factor psihosocial care reprezintă
o caracteristică a personalității și, prin urmare, are stabilitate temporală mai mare.
Stresul a influențat apariția parodontopatieii după TPN.
Constatările din prezenta investigație sunt în concordanță cu studiile anterioare, în
ciuda lipsei de standardizare a modelului de evaluare a stresului în rândul studiilor.
Pentru a analiza influența stresului asupra răspunsului la TPN, subiecții care au
terminat tratamentul parodontal au fost grupați în grupuri de pacienți 'fără stres' și
'grupuri de pacienți stresați.
Reducerea categoriilor APP și NCA 4 – 6 mm și > 6 mm nu a fost observată la subiecții
stresați în diferitele grupuri de boală parodontală.
Pe de altă parte, loturile de pacienți fără stres au înregistrat ameliorari semnificative
ale tuturor categoriilor de APP și NCA 4 – 6 mm și > 6 mm.
Această lipsă de reducere a parametrilor clinici observată în grupul subliniat poate fi
datorată unei influențe a stresului în vindecarea parodontală sau pur si simplu de
mărimea acestui grup.
Stresul și AT predic răspunsul slab la terapia parodontală ceea ce poate fi explicat de
un model similar utilizat pentru a lega caracteristicile sociale și psihosociale posibil
declanșatoare de procese fiziologice ce conduc la sensibilizarea acestei boli.
Modificări ale sistemului imunitar (Rogers et al., 1979), modificări ale
crevicularinterleukin-1 (Deinzer et al 1999), modificări ale circulației gingivale
(Manhold et al., 1971), alterarea fluxului și a componentei salivare (Gupta1966)
Jenkins 1962) sunt posibile mecanisme implicate în acest proces.
Cunoașterea posibilității influenței factorilor psihosocial asupra vindecării
parodontale este insuficientă.
Sunt necesare mai multe studii pentru a clarifica efectul real al stresului și anxietății
asupra răspunsului la terapia parodontală.
În viitor, noi posibile influențe a intervențiilor psihologice asupra controlului bolii
periodontale ar trebui avute în vedere deoarece componentele sociale
comportamentale sunt deja asociate cu boala parodontală.

Recunoasteri
Autorii sunt recunoscători Dr. EduardoFeres, profesor de parodontologie la Universitatea
Federația din Rio de Janeiro, și Dr. Ronnir Raggio pentru sprijinul acordat prin analize
statistice.