DECIZIA Nr.

400
din 15 iunie 2016

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.132 din Legea

nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

Publicată în Monitorul Oficial nr.639 din 19.08.2016

Augustin Zegrean — președinte

Valer Dorneanu — judecător
Petre Lăzăroiu — judecător
Mircea Ștefan Minea — judecător
Daniel Marius Morar — judecător
Puskás Valentin Zoltán — judecător
Simona-Maya Teodoroiu — judecător
Tudorel Toader — judecător
Afrodita Laura Tutunaru — magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.132 din Legea

nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de
excepție ridicată de Matei Cristian Flaviu în Dosarul nr.6.523/30/2014 al Tribunalului Timiș — Secția
penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr.1.287D/2015 și de Constantin
Pănescu în Dosarul nr.23.032/280/2013 al Tribunalului Argeș — Secția penală și care formează
obiectul Dosarului Curții Constituționale nr.61D/2016. Dezbaterile au avut loc la data de 12 aprilie 2016,
cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, și a domnului avocat
Vasile Pantea din cadrul Baroului București, cu delegație la dosar, în calitate de apărător al autorului
excepției Constantin Pănescu, dată la care Curtea a dispus conexarea Dosarului nr.61D/2016 la
dosarul nr.1.287D/2015, care a fost primul înregistrat, și, constatând că nu este întrunită majoritatea
prevăzută la art.6 teza a doua și art.51 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992 privind organizarea și
funcționarea Curții Constituționale, în temeiul art.58 alin.(4) din Legea nr.47/1992 și art.56 alin.(3) din
Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, a dispus redeschiderea dezbaterilor
pentru data de 5 mai 2016. Dezbaterile au avut loc în ședința din 5 mai 2016, cu participarea
reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, și în prezența reprezentantului legal al
autorului excepției Constantin Pănescu, domnul avocat Dominic Pop din cadrul Baroului București, cu
delegație la dosar, și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere
documentele depuse și pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei și în
vederea obținerii de la alte autorități publice a unor documente necesare pentru soluționarea excepției
de neconstituționalitate, în temeiul art.57 și art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și
funcționarea Curții Constituționale a amânat succesiv pronunțarea pentru 24 mai 2016 și 15 iunie 2016.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
2. Prin încheierile din 2 iunie 2015 și 10 decembrie 2015, pronunțate în dosarele nr.6.523/30/2014
și nr.23.032/280/2013, Tribunalul Timiș — Secția penală și Tribunalul Argeș — Secția penală au
sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.132 din
Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție
ridicată de Matei Cristian Flaviu și Constantin Pănescu în dosarele cu numărul de mai sus având ca
obiect soluționarea unor cauze penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute
de art.132 din Legea nr.78/2000.
3. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin că prevederile legale menționate
sunt neconstituționale, întrucât sintagma „un folos necuvenit” lipsește de claritate, previzibilitate și
accesibilitate norma de incriminare, în condițiile în care principiul respectării legilor și cel al legalității
incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte clare și precise care să asigure atât aplicarea lor,
cât și posibilitatea persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale. Așa fiind, din moment
ce legea nu definește noțiunea de „folos necuvenit”, norma de incriminare nu întrunește condițiile de
claritate, previzibilitate și accesibilitate încălcând dispozițiile art.1 alin.(5) din Constituție, destinatarii
normei neputându-și ordona conduita în funcție de ipoteza normativă a legii.
4. Totodată, sintagma „dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit” este neconstituțională, afectând dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(5) și art.20, precum
și dispozițiile art.7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, deoarece majorează limitele de pedeapsă în orice situație în care s-a obținut un folos
de către funcționarul public sau de către o altă persoană, fiind lipsit de relevanță dacă funcționarul nu
a urmărit obținerea (sau nu a acceptat posibilitatea obținerii) de către el sau de către o altă persoană a
unui folos în momentul încălcării îndatoririlor de serviciu.
5. În condițiile în care textul art.132 din Legea nr.78/2000 majorează limitele de pedeapsă chiar și în
situația în care funcționarul public nu a urmărit și nu a acceptat ca fapta sa să genereze și producerea
unui folos (și nu a cunoscut că acest folos urma să fie obținut, ulterior, de către sine sau de către o altă
persoană), lipsa previzibilității privind agravarea răspunderii penale (pedeapsa aplicată), la momentul
încălcării îndatoririlor de serviciu, este evidentă.
6. Dovada lipsei de previzibilitate și accesibilitate a art.132 din Legea nr.78/2000 o reprezintă, în
opinia autorului, o serie de hotărâri judecătorești divergente, unele statuând că art.132 din Legea
nr.78/2000 reprezintă o formă agravată a infracțiunii de abuz în serviciu reglementat de art.297 din
Codul penal, iar altele considerând-o o infracțiune autonomă, așa încât textul de lege lasă posibilitatea
interpretării discreționare a legii penale, ceea ce determină încălcarea principiului egalității în fața legii.
7. Prin urmare, aceeași faptă poate fi încadrată în mod arbitrar în două norme de incriminare
distincte, cu pedepse și tratamente diferite, așa încât infracțiunea nu mai este reglementată de lege, ci
de către magistrați, aspect ce nu intră în atribuțiile acestora.
8. Tribunalul Timiș — Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este
neîntemeiată, deoarece criteriul referitor la „foloase necuvenite” nu este unul exterior conduitei
subiectului activ, întrucât între conduita ilicită a acestuia și obținerea pentru sine ori pentru altul un folos
necuvenit trebuie să existe și să fie dovedită o legătură de cauzalitate. Totodată, infracțiunea de abuz
în serviciu, sub aspectul laturii subiective poate fi comisă cu intenție directă sau indirectă, legiuitorul
necondiționând întrunirea conținutului tipic al infracțiunii de urmărirea unui scop. În mod greșit se
încearcă atașarea cerinței obținerii unui folos necuvenit laturii subiective, întrucât aceasta face parte și
este analizată din punctul de vedere al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu. Acolo unde
legiuitorul a condiționat existența laturii subiective de săvârșirea cu intenție directă (a se vedea art.10
din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție), a prevăzut
expres săvârșirea faptei în scopul obținerii, pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri sau de alte
foloase necuvenite.
9. Tribunalul Argeș — Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este
neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
10. Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierile de sesizare au fost
comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului,
pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
11. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, cu prilejul
pronunțării Deciziei nr.1.441 din 4 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.132 din Legea nr.78/2000 (norma conținea sintagma
avantaj patrimonial sau nepatrimonial). Cu acel prilej, s-a arătat că principiul legalității incriminării și cel
al legalității pedepsei impun atât prevederea faptei, cât și a pedepsei. Din această perspectivă,
analizând prevederile contestate, nu se poate ajunge la concluzia că legea nu ar prevedea fapta sau
pedeapsa. Dimpotrivă, potrivit textului legii, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice,
infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin
îngrădirea unor drepturi, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute în art.1 din lege, se
pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Așa fiind, prevederile criticate conțin suficiente repere pentru
a se putea considera că acestea sunt previzibile și suficient de clare în definirea faptei și a scopului ilicit
al acesteia. Mai mult, față de multitudinea formelor pe care o poate lua primirea unor avantaje
patrimoniale sau nepatrimoniale, o normă enumerativă nu este posibilă.
12. De asemenea, Legea nr.78/2000 a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința
comună din 12 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor art.74 alin.(1) și ale art.76 alin.(2) din
Constituția României din 1991, fiind deci o lege organică.
13. Totodată, în opinia Guvernului, prevederile legale criticate nu aduc atingere unicității,
imparțialități și egalității justiției ori înfăptuirii acesteia în numele legii.
14. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, normele
juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întregul ansamblu normativ din care fac parte. În acest
context sintagma „folos necuvenit” este uzitată și în alte texte incriminatorii din cuprinsul Legii
nr.78/2000. De asemenea, ratificând prin Legea nr.365/2004 Convenția Națiunilor Unite împotriva
corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, statul român și-a asumat obligația de a incrimina
corupția agenților publici naționali, conform art.15 din Convenție, alături de alte fapte precum
„sustragerea, deturnarea sau altă folosire ilicită de bunuri de către un agent public” (art.17),
„traficul de influență” (art.18) sau „abuzul de funcții” (art.19).
15. Din această perspectivă, analizând art.132 din Legea nr.78/2000 nu se poate ajunge la concluzia
că legea nu întrunește suficiente repere pentru a se putea considera că acestea sunt previzibile și clare
în definirea faptei și a scopului ilicit al acesteia, elementul de particularizare fiind dat de realizarea certă
a unei urmări imediate secundare — funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit, astfel încât organele judiciare vor aprecia dacă în raport cu o faptă concretă sunt întrunite
elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de textul legal criticat.
16. În ce privește critica potrivit căreia dispozițiile art.132 din Legea nr.78/2000 afectează prevederile
art.16 alin.(1) din Constituție, Avocatul Poporului arată că principiul constituțional al egalității în drepturi
nu are semnificația uniformității, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice pentru situații
juridice care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv. Or, Legea
nr.78/2000 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri
de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică unei categorii de persoane
clar circumstanțiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane,
din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispozițiile Legii nr.78/2000, justifică stabilirea unui
tratament juridic diferit. Din analiza textului de lege criticat rezultă că se aplică fără privilegii sau
discriminări, în toate situațiile ce implică persoane enumerate la art.1 al legii. Prin urmare, nu se poate
susține încălcarea principiului egalității în drepturi.
17. Totodată, principul legalității incriminării și cel al legalității pedepsei impun condiția prevederii în
lege atât a faptei, cât și a pedepsei. Din această perspectivă, analizând textul criticat nu se poate ajunge
la constatarea că legea nu ar prevedea fapta sau pedeapsa. Dimpotrivă, norma legală reglementează
cazurile de infracțiune de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut
pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Pedeapsa se stabilește prin majorarea limitelor speciale
cu o treime. Așa fiind, prevederile legale criticate conțin suficiente repere pentru a se considera suficient
de clare și previzibile în definirea faptei și a pedepsei.
18. O eventuală critică sub aspectul interpretării și aplicării diferite a normei criticate nu poate
constitui temei pentru constatarea neconstituționalității unor texte legale. Curtea Constituțională judecă
numai în drept, posibilele hotărâri judecătorești divergente date în aplicarea unui text de lege excedând
competenței acesteia. În acest sens sunt și prevederile art.126 alin.(1) din Constituție, potrivit cărora
„Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești
stabilite de lege”. Totodată, aspectele legate de interpretarea și aplicarea neunitară a legii de către
instanțele judecătorești intră în atribuțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin mecanismul recursului
în interesul legii.
19. În sfârșit, în ce privește critica formulată prin raportare la prevederile constituționale ale art.73
alin.(3) lit.h) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reținută. Astfel, Legea
nr.78/2000 cuprinde incriminarea unor fapte ca infracțiuni, motiv pentru care, conform rigorilor
constituționale, se impune ca legea să fie organică. Or, actul normativ criticat a fost adoptat cu
respectarea prevederilor art.74 alin.(1) din Constituție, iar la data respectivă era în vigoare Constituția
din 1991, care prin art.74 alin.(1) reglementa adoptarea legilor organice.
20. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului,
rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții, documentele depuse, concluziile
procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea
nr.47/1992, reține următoarele:
21. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art.146 lit.d)
din Constituție, precum și ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 și 29 din Legea nr.47/1992, să soluționeze
excepția de neconstituționalitate.
22. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art.132 din Legea nr.78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.219 din 18 mai 2000, astfel cum au fost modificate prin art.79 pct.9, titlul II, din
Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul conținut: „În
cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut
pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.”
23. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile
constituționale ale art.1 alin.(5) referitor la principul respectării legilor, art.16 alin.(1) referitor la
egalitatea cetățenilor în fața legii, art.20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului,
art.23 alin.(12) referitor la principiul legalității pedepsei, art.73 alin.(3) lit.h) referitor la reglementarea
prin lege organică a infracțiunilor, pedepselor și regimului lor de executare și art.124 alin.(1) și (2)
referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea pentru toți a justiției și la înfăptuirea ei în numele legii,
precum și art.7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale referitor la legalitatea incriminării.
 24. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că principiul legalității incriminării
și cel al legalității pedepsei impun exigența prevederii în lege atât a faptei, cât și a pedepsei. Din această
perspectivă, analizând textul art.132 din Legea nr.78/2000, Curtea constată că nu se poate ajunge la
concluzia că legea nu prevede fapta sau pedeapsa. Dimpotrivă, infracțiunea de abuz în serviciu și
infracțiunea de uzurpare a funcției, se pedepsește cu o pedeapsă majorată cu o treime dacă
funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Așa fiind, dispozițiile
legale criticate conțin suficiente repere pentru a se putea considera că sunt previzibile și suficient de
clare în definirea faptei și a scopului ilicit al acesteia, în consecință, sub acest aspect, excepția urmează
a fi respinsă ca neîntemeiată. Totodată, previzibilitatea unei norme presupune că destinatarul acesteia
are reprezentarea unei astfel de calități în virtutea căreia este obligat să-și modeleze conduita. În acest
sens, noțiunea de folos necuvenit utilizată de legiuitor nu are un caracter echivoc, întrucât își are
explicațiile doctrinare conturate de-a lungul anilor și reflectă faptul că folosul astfel obținut este „legal
nedatorat”, are caracter de retribuție, constituind o plată ori răsplată în vederea determinării unui act
explicit, un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate al subiectului activ al infracțiunilor de abuz
în serviciu ori de uzurpare a funcției. De altfel, câtă vreme ubi lex non distinguit, nec nos distinguere
debemus, atunci folosul presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, împrumuturi,
premii, prestații de servii în mod gratuit, angajarea, promovarea în serviciu, dar și avantaje
nepatrimoniale, cu condiția ca acestea să fie legal nedatorate. În plus, noțiunea nu este nouă,
regăsindu-se în activul legislației și în art.11 din Legea nr.78/2000.
25. De asemenea, sintagma este folosită și de instrumentele internaționale sens în care, potrivit
Convenției penale cu privire la corupție, adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, la
Strasbourg, ratificată de România prin Legea nr.27/2002, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.65 din 30 ianuarie 2002, fiecare parte — stat semnatar al convenției, adoptă măsurile
legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului
său intern, atunci când s-a săvârșit cu intenție, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori
indirect, orice folos necuvenit unuia dintre agenții săi publici sau persoanei membre a unei adunări
publice naționale care exercită puteri legislative sau administrative, pentru el sau pentru altcineva,
pentru ca acesta să îndeplinească ori să se abțină de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcțiilor sale
(corupția activă) sau fapta unuia dintre agenții săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect,
orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul
de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească un act în exercitarea funcțiilor sale (corupția pasivă)
(a se vedea Decizia nr.2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.71
din 29 ianuarie 2014, pct.VI.2.1.). Totodată și art.15, art.16, art.18, art.19 și art.25 din Convenția
Națiunilor Unite împotriva corupției adoptată la New York la 31 octombrie 2003, semnată de România
la Merida la 9 decembrie 2003 și ratificată prin Legea nr.365/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.903 din 5 octombrie 2004, utilizează noțiunea de folos necuvenit, sens în care
fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a
atribui caracterul de infracțiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu intenție, faptelor referitoare
la corupția agenților publici naționali, la corupția agenților publici străini și a funcționarilor organizațiilor
publice internaționale, la traficul de influență, la abuzul de funcții, la corupția în sectorul privat și la
obstrucționarea bunei funcționări a justiției. Tot astfel, Convenția civilă asupra corupției adoptată la
Strasbourg la 4 noiembrie 1999 și ratificată de România prin Legea nr.147/2002, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.260 din 18 aprilie 2002, utilizează în definirea corupției noțiunea de
„avantaj necuvenit”.
26. Mai mult, incriminarea urmărește deopotrivă atât sancționarea încălcării normelor legale care
conferă temei și justificare obținerii unor foloase, cât și a modului de exercitare a atribuțiilor de serviciu,
respectiv când funcționarul public nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos. Prin
urmare, nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.(5),
art.23 alin.(1), precum și cele ale art.20 raportat la art.7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
27. De asemenea, principiul constituțional al egalității nu are semnificația uniformității, existând
posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situații care sunt diferite, în cazul în care
aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv. Or, Legea nr.78/2000 constituie o reglementare specială,
derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor
de corupție și se aplică unei categorii de persoane clar circumstanțiate de legiuitor încă din primul articol
al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin
dispozițiile Legii nr.78/2000, justifică stabilirea unui tratament juridic diferit, cum este și incriminarea mai
severă a infracțiunilor de abuz în serviciu și infracțiunilor de uzurpare a funcției. Astfel fiind, și întrucât
textul de lege criticat se aplică, fără privilegii sau discriminări, în toate situațiile ce implică persoane
dintre cele arătate la art.1 al legii, nu se poate susține încălcarea principiului egalității în drepturi ori a
principiului referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției. De altfel, împrejurarea că unele
instanțe de judecată aplică diferit dispozițiile legale criticate, considerându-le o formă agravată a
infracțiunii de abuz în serviciu sau o infracțiune autonomă nu reprezintă o problemă de
constituționalitate, deoarece, în acord cu art.124 alin.(1) și (2) din Constituție, în procesul de înfăptuire
a justiției instanțele judecătorești interpretează în mod automat legea, interpretarea fiind o fază/condiție
sine qua non procesului de aplicare a legii. Celelalte critici ale autorilor excepției au în vedere modul de
interpretare și aplicare a dispozițiilor legale criticate. Or, eventualele abuzuri ale organelor judiciare ce
țin de caracterul autonom sau nu al infracțiunii contestate nu pot fi convertite în motive de
neconstituționalitate și, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanța de contencios constituțional, fiind
de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic
superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. În plus, infracțiunea prevăzută de art.132 din
Legea nr.78/2000 este, așa cum însuși legiuitorul a definit-o, o infracțiune asimilată infracțiunilor de
corupție. Așa fiind, Curtea constată că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispozițiilor
constituționale ale art.16 alin.(1) și art.124 alin.(1) și (2).
28. În ce privește susținerea afectării dispozițiilor constituționale ale art.73 alin.(3) lit.h) referitor la
reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, pedepselor și regimului lor de executare, Curtea
constată că autorul excepției s-a limitat doar la menționarea lui, fără a arăta în mod concret în ce constă
contrarietatea reclamată. Or, potrivit dispozițiilor art.10 alin.(2) din Legea nr.47/1992, sesizările
adresate Curții Constituționale trebuie scrise și motivate. De altfel, reglementarea astfel criticată a fost
instituită prin Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal,
lege care a fost adoptată cu majoritatea cerută legilor organice și cu respectarea dispozițiilor
constituționale ale art.75 și ale art.76 alin.(1) din Constituția României, republicată.
29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit.d) și al art.147 alin.(4) din Constituție,
al art.1—3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) și al art.29 din Legea nr.47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Matei Cristian Flaviu în
Dosarul nr.6.523/30/2014 al Tribunalului Timiș — Secția penală și de Constantin Pănescu în Dosarul
nr.23.032/280/2013 al Tribunalului Argeș — Secția penală și constată că dispozițiile art.132 din Legea
nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în
raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Timiș — Secția penală și Tribunalului Argeș Secția penală și se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 iunie 2016.