Facultatea de Teologie Ortodoxa Justinian

Patriarhul din Bucuresti

LITURGHIE EUHARISTICĂ ŞI FILANTROPIE

SOCIALĂ

Dincă Andrei-Gabriel

Bucuresti 2018
În înţelesul ei profund teologic şi mistic, Sfânta Liturghie euharistică
este în acelaşi timp lucrare de mulţumire sau recunoştinţă a poporului
credincios (leiton ergon – λειτον έργον) pentru Dumnezeu şi lucrare
sfnţitoare a lui Dumnezeu pentru popor. Prin Liturghie se celebrează şi
se confirmă prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în mijlocul poporului
credincios, în Biserică.

Filantropia socială este mărturie misionară adusă iubirii lui Dumnezeu

faţă de oameni, iubire manifestată în Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat,
iubire mai tare decât păcatul şi moartea: „atât de mult a iubit
Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Cel Unul-Născut, ca oricine
crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan III, 16)1.

I. Sfanta Liturghie ca jertfa euharistica

Liturghia este o jertfă cuvantatoare si fara de sânge, singura jertfă crestină,
pe care Biserica Ortodoxă o aduce lui Dumnezeu, ca pe suprema forma de
exprimare a inchinarii si a adoratiei pe care i-o datoram 2 In fiinta ei, .
Euharistia este deodata taina si jertfă. Aspectul de jerfă al Euharistiei in
liturghie se revelează mai precis daca e privită intr-o legatură neintreruptă,
sacrificiul istoric de pe Golgota si cu starea de jertfa permanenta in care se
afla Hristos in cer in fata Parintelui Sau, pe jertfeinicul cel mai presus de
ceruri cum citim la sfanta liturghie. Insusi cuvintele de instituire infățisează
caracterul de jertfa al euharistiei. Expresia referitoare la trup “care pentru
multi se frange” si cea cu privire la sange “care pentru multi se varsă spre
iertarea pacatelor” vorbesc prin ele insele de natura actului euharistic.
“Trupul care se frange” si “Sangele care se varsa”, cu porunca directă
“aceasta sa o faceti spre pomenirea Mea”, nu lasa loc la nicio indoiala ca e
vorba de o jertfă care trebuie savarsita mereu3

1
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Liturghie euharistică şi filantro-
pie socială”, în: Credinţă pentru fapte bune, Ed. Basilica, Bucureşti, 2011, p. 187.
2
Olivier Clement, ,,Trupul mortii si al slavei - scurtã introducere la o teopoeticã a trupului”, Editura Asociatiei
Filontropice crestine Christiana, Bucuresti, 1996, pp. 29-30;
3
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, ,,Dumnezeiasca Euharistie in cele trei confesiuni”, in rev. Ortodoxia, an.V, nr. 1,
1953, p. 85;
Jertfa euharistică stă intr-o legatură directa cu jertfa de pe Golgota.
Neputand fi despartita existential de aceea, ea are totusi o identitate
proprie fata de aceea. Jertfa din euharistie izvoraste din jertfa de pe
Golgota si se leaga neintrerupt de sacrificiul sangeros al lui Hristos,
dar ea nu se identifică. Aceasta nu este o repetare sau o prelungire ai
a aceleia, ci numai o reprezentare reala a ei, deosebindu-se prin
aceea ca prima data Domnului si-a oferit spre jertfa viata Sa
trupească in chip sangeros si vizibil, pe cand in euharistie realitatea
jertfei si prezentei lui Hristos e tainică, sacrificiul e nesangeros, iar
savarsitorul vizibil al jertfei e preotul4Ca valoare si eficientă
soteriologică, jertfa de pe cruce ne-a mijlocit rascumpararea generală
si obiectivă, potential pentru tot neamul omenesc. Jertfa euharistica
insa intentionează ca de mantuirea obiectiva sa se impartaseasea
subiectiv membrii organismului teandric. Astfel prin Euharistie, cei ce
participă la aducera ei si mănâncă Trupul si beau Sangele lui Hristos,
isi insusesc personal roadele jertfei de pe cruce.
Formele liturgice exprimă caracterul sacrificial propriu in mod esențial
al Euharistiei. Ritualul proscomidiei preinchipuie si anticipează jertfa
Domnului. La proscomidie jertfa are mai mult un caracter tipic si
simbolic. Antitipul devine realitate odată cu sfintirea si prefacerea
darurilor care numai aparent isi pastreaza chipurile de paine si vin.
Acum, zice Sf. Nicolae Cabasila, insusi marea victim si Mielul cel
junghiat pentru lume se vede zacand pe Sfanta Masă.5 Sensul si rostul
jertfei euharistice este atragerea noastra in stare de jertfă, conditie a
comunicarii si a unirii noastre cu jertfa permanentă Hristos, iar prin
aceasta, insusirea personala a stării de jertfă ca realizare subiectiva a
mantuirii prin refacerea ontological a fapturii noastre.6

4
Episcop Serafim, ,,Sfânta Liturghie”, în vol. Credinţa Ortodoxă şi viaţa creştină, Editura. Arhiepiscopiei, Sibiu,
1992, p. 300;
5
Sf. Nicolae Cabasila, ,,Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii”, Editura. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1989, p. 198;
6
Drd. Viorel Mehedintiu, ,,Dogma euharistica in Sfanta Liturghie”, in rev. S.T., an. XXVIII, nr. 5-6, 1976, p. 281;
II. Participarea credincioşilor la comuniunea
euharistică
În primele trei secole ale creştinismului, creştinii se împărtăşeau
des cu Sfintele Taine. În perioada post-apostolică, toţi creştinii
care participau la Sfânta Liturghie primeau Sfânta Euharistie.
În timpul Sfântului Vasile cel Mare, credincioşii se împărtăşeau
de patru ori pe săptămână. După secolul IV, în timpul Sfântului
Ioan Gură de Aur, datorită faptului că evlavia creştinilor a
scăzut, credincioşii se împărtăşeau la praznicele mari sau
măcar o dată pe lună. Totuşi, chiar dacă participarea la Sfânta
Euharistie se reduce, în această perioadă apare Liturghia
Darurilor, care arată dorinţa şi necesitatea credincioşilor de a
participa mai des la comuniunea euharistică, mai ales în
perioada Postului Mare.
În secolul XIV exista tradiţia potrivit căreia nu trebuiau să se
depăşească patruzeci de zile fără ca un creştin să se împărtăşească.
De aceea, Tainele acestea ni s-au oferit pentru ca să fim una cu El.
Noi, arhiereii şi preoţii în chip des cu cercetare, umilinţă şi Spovedanie
să ne împărtăşim cu înfricoşatele Taine când le slujim (în timpul
Liturghiei). Iar ceilalţi, în chip des, prin Spovedanie, cu frângerea inimii
şi cu cucernicia sufletului să se cuminece.
Nimeni dintre cei care se tem şi Îl iubesc pe Domnul să nu lase să
treacă patruzeci de zile fără să se împărtăşească. Iar la împărtăşirea
cu Hristos, dacă se va păzi, precum va putea să se apropie, să se
apropie şi mai curând. Şi, dacă este cu putinţă, şi în fiecare duminică.
Mai ales cei bătrâni şi cei bolnavi. Căci aceasta ne este viaţa şi tăria.7
Pe baza acestor considerente teologice şi recomandări liturgice, este
de dorit ca la fiecare Liturghie să se împărtăşească o parte a sinaxei
ecleziale cu pregătirea cuvenită, post, rugăciune şi Spovedanie. În

7
A. Schmemann, op.cit., p. 98;
acest sens, şi Nicolae Cabasila spune că scopul Liturghiei este dublu:
sfinţirea darurilor pentru sfinţirea credincioşilor.8
Sfântul Maxim Mărturisitorul, în lucrarea sa Mystagogia, expune
acest aspect al participării la Liturghie, arătând că Sfânta Liturghie
este centrul întregii vieţi duhovniceşti, participarea activă şi constantă
la aceasta deschizându-ne lucrării Sfântului Duh care ne înalţă spre
cunoaşterea lui Dumnezeu punând în lucrare harul baptismal.9
În spiritul primilor creştini „a se aduna în biserică” (I Cor. XI, 18),
însemna a realiza o astfel de întrunire, a cărei ţintă să fie de a se
manifesta, de a se realiza prin ea Biserica.
Aceasta adunare este euharistică: săvârşirea Liturghiei, frângerea
pâinii constituie încununarea ei. Aşa cum mărturiseşte întreaga
Sfântă Tradiţie, împreună cu Sfântul Apostol Pavel, trei elemente erau
nedespărţite: Adunarea(synaxa), Euharistia şi Biserica. Unitatea
acestor trei elemente, atât de evidentă pentru Biserica primară, a
încetat să mai fie evidentă pentru conştiinţa modernă.
Numai aşa se explică faptul că adeseori întruniri religioase care n-au
ca ţintă „frângerea pâinii”, „jertfa euharistică”, nici nu pot avea
această ţintă neavând o preoţie de hirotonie harică, ci au ca scop
crearea unei atmosfere de piozitate dulceagă care impresionează
pentru moment, captivează pe credincioşii neînrădăcinaţi bine în
trăirea duhovnicească a Bisericii.10
 În trecut, mai ales în secolele al IV-lea şi al V-lea, Biserica
a
desfăşurat o activitate filantropică deosebit de intensă.
Filantropia
Bisericii izvorăşte din dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproape-

8
Sf. Nicolae Cabasila, op. cit., p. 114;
9
Pr. Prof. Petre Vintilescu, ,,Încercări de istoria Liturghiei. Liturghia creştină în primele trei veacuri”, in rev. S.T.,
an. I, nr. 1, 1929, p. 180;
10
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, ,,Participarea la Liturghie”, Editura Romania creştină, Bucureşti, 1999, p. 82
le. Teologii acelei perioade au scris foarte mult despre opera filantro-
pică a Bisericii. De exemplu, predicile Sfântului Vasile cel Mare şi ale
Sfântului Ioan Gură de Aur se referă, în bună parte, la iubirea aproa-
pelui manifestată în mod concret. Pe această bază se poate afirma
că,
în ceea ce priveşte asistenţa socială, misiunea socială a Bisericii din
acea perioadă a fost foarte susţinută. Biserica a creat o serie de insti-
tuţii de asistenţă socială: aşezăminte pentru bătrâni, pentru văduve,
orfelinate, case pentru săraci, pentru bolnavi, pentru străini, cu scopul
mărturisit de a veni în sprijinul celor care se aflau în suferinţă. Astăzi,
secularismul din viaţa religioasă şi imoralitatea din viaţa politică şi so-
cială obligă Biserica la o misiune socială sporită şi concertată.11

III. Liturghia ca jertfă şi taină a dreptei credinţe

Cultul ortodox constituie o modalitate unică, amplă şi complexă prin
care frumuseţea ontologică divină se sensibilizează în conştiinţa
credincioşilor, intr-o trăire duhovnicească proprie care are ca formă şi
structură fundamentală rugăciunea. Credinţa este cea care dă o nouă
exprimare a sufletului omenesc, mutându-i preocupările din sfera
naturală în cea supranaturală, unde se produce această simbioză
tainică, om-Dumnezeu. Ea are un efect transfigurativ, pentru că pune
sensul existenţei omeneşti în lumina dumnezeiască. Ca atare cultul,
litughia şi ecleziologia sunt inseparabile, iar liturghia este focarul din
care iradiază întreaga viaţa dumnezeiască, prin cuvânt, taine şi
învăţătură.

11
Pr. prof. dr. Constantin Pătuleanu
Aşadar, din orice punct am privi lucrurile ne dăm seama că Liturghia
este nucleul întregii vieţi creştine. Liturghierul, în structura sa,
cuprinde rolul sacerdoţiului în legătură dintre divinitate şi credincioşi.
Calitatea sacră a sacerdoţiului se manifestă în liturghisire, pentru că
la liturghie, prin Sfânta Euharistie şi celelalte taine oficiate în Biserică
se efectuează actul multiplu al sfinţirii vieţii umane.12
Acest lucru l-a surprins de altfel foarte bine şi Pr. Prof. Petre
Vintilescu: „Liturghia are conceptual o misiune ecleziologică sau
comunitară. Ideea în care a fost instituită şi întocmită se vede
dominată expres de scopul de a actualiza pe pământul veacului de
acum Împărăţia lui Dumnezeu în care se adună toţi fiii lui, unificaţi
intr-o viaţă de pace şi de iubire frăţească, sub suflul aceluiaşi suflu al
lui Hristos. Încă de la originea ei, existenţa şi viaţa socială a Bisericii
au fost prezidate de Liturghie. Conştiinţa de comunitate religiosa
nouă şi distinctă s-a încheiat în mentalitatea primilor creştini numai în
atmosfera Liturghiei. Cultul reprezenta adică unica împrejurare în
care se puteau aduna laolaltă noii adepţi ai Evangheliei. Întreaga
viaţa religioasă a primilor creştini se desfăşura în cult şi în legătură cu
el… Liturghia a sporit pe de altă parte consistenţa noţiunii de
comunitate în conştiinţa publică creştină şi prin faptul că ea
reprezenta singura ocazie în care se exercitau atribuţiile şi autoritatea
ierarhiei. Intrun cuvânt, conştiinţa de sine a Bisericii creştine s-a
plămădit şi a venit la expresiune în liturghie. Cauza liturghiei era
astfel cauza Bisericii, cauza uneia şi a celeilalte apar deci de la început
solidare în istorie.13 În fiecare Sfânta Liturghie înaintăm spre
împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia Sfintei Treimi, care va dura în veci
şi în care Împăratul ne este Tatăl şi Fiul împăratului, Frate, iar noi
uniţi cu Ei în Duhul Sfânt.14

12
Pr. Prof. N. C. Buzescu, ,,Liturghia - centrul cultului orthodox”, în rev. Ortodoxia, an XXXIII, nr. 1, 1981, p. 41;
13
Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, ,,Functiunea eshatologica sau comunitară a Liturghiei”, Tipografia cartilor
bisericesti, Bucureşti, 1946, p. 4-5;
14
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, ,,Frumusetile Sfîntei Liturghii”, în rev. G.B., an L, nr. 4-6, 1993, p. 53;
Sfânta Liturghie, prin tot ritualul, este laboratorul Învierii şi Şcoala
deprinderii iubirii între oameni, este asigurarea Evangheliei pusă în
lucrare15.Liturghia euharistică rămâne izvor, model şi inspiraţie de
viaţă socială16
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, exprimă această realitate atunci când vorbeşte despre
unitatea dintre Euharistia liturgică şi filantropia socială în Persoana
şi lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos: „Înţelegând că iubirea lui
Hristos faţă de
oameni şi a oamenilor faţă de Hristos este însăşi viaţa Bisericii, Sfinţii
Apostoli şi Sinţii Părinţi ai Bisericii au remarcat că Liturghia euha-
ristică şi filantropia socială sunt interioare una alteia”17
Sf. Ioan Gură de Aur este liturghisitorul prin defniţie. Pentru el
Sfânta Liturghie nu este altceva decât experierea teologhisirii
celei mai înalte, experierea comuniunii cu Dumnezeu, dar şi cu
oamenii, în aceea ce noi astăzi numim „Liturghia după Liturghie”18
Modul în care Biserica se îngrijeşte de săraci, bolnavi şi de cei ce
au nevoie de ajutor este complex, pentru că, pe de o parte, ea vine cu
mijloacele ei specifice – rugăciunea, dragostea, jertfelnicia, iar pe de
altă parte, ea angajează în această lucrare cât mai mulţi credincioşi,
cultivându-le sentimentul de frăţietate şi ajutorare a semenilor. Este
important nu numai ajutorul acordat cuiva, ci şi modul cum se oferă

15
Ibidem, p. 54;
16
Pr. Ion Bria, Liturghia după Liturghie. O tipologie a misiunii apostolice şi mărturiei
creştine azi, Ed. Athena, Bucureşti, 1996, p. 126.
17
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Liturghie euharistică...”, p. 189
18
Vezi Pr. Ion Bria, Liturghia după Liturghie...
acest ajutor19

19
Pr. Ion ViCoVan, Daţi-le voi să mănânce!, p. 128.