Sunteți pe pagina 1din 8

CHIRURGIE PEDIATRICĂ

PROGNOZAREA CONSECINŢELOR INFECŢIEI DE TRACT URINAR LA COPII CU


UROPATII MALFORMATIVE
Jana Bernic
Catedra Chirurgie, Ortopedie şi Anesteziologie Pediatrică, USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary
Concequences of urinary tract infection in malformative uropathies in children
The National Scientific and Practical Center of Pediatric Surgery ’’Natalia Gherghiu”
Pediatric Urology Department, Institute of Mother and Child PMSI during the years 2000- 2012
performed the treatment of 258 patients with urinary tract infection in malformative uropathies,
aged 1 month to 18 years. Urinary tract infection in children is a common complication of
congenital malformation. The clinical course is closely linked with acute systemic inflammatory
syndrome due to activation cascade of inflammatory mediators and proteolytic enzymes. Early
infectious complications constitute the major cause of increase of total number of relapses and
chronic renal insufficiencies. The aim of this research study is to analyze retrospectively the
evolution of renourinary congenital malformations treated conservatively and surgically from the
first attempt .

Rezumat
În Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Chirurgie Pediatrică „Natalia Gheorghiu”,
Departamentul Urologie Pediatrică, IMSP Institutul Mamei şi Copilului pe parcursul anilor
2000-2012 au fost luaţi la tratament 258 pacienţi cu infecţie de tract urinar în uropatiile
malformative, cu vârsta cuprinsă între 1 lună-18 ani. Infecţia de tract urinar la copii este o
complicaţie frecventă a malformaţiilor congenitale renourinare. Evoluţia clinică este în strânsă
legetură cu sindromul inflamator sistemic acut, datorat cascadei activării mediatorilor inflamaţiei
şi enzimelor proteolitice. Complicaţiile infecţioase precoce reprezintă o cauză importantă a
creșterii recidivelor și insuficienţei renale cronice. Acest studiu îşi propune să analizeze
retrospectiv evoluţia pacienţilor diagnosticaţi cu infecţie renourinară în malformaţiile congenitale
renourinare trataţi conservativ și chirurgical de prima intenţie.

Actualitatea temei
Între multiplele probleme legate de diversitatea clinică, morfologică, prognos-
tic-evolutivă a malformaţiilor renourinare şi complicaţiilor lor, în literatură este semnalată cu tot
mai mare insistenţă la rolul unor parametri biochimici ce caracterizează starea ficatului la copii,
rolul lor în patogenia complicaţiilor infecţioase [1, 2, 3]. Este demonstrat că la pacienţii cu afecţiuni
renourinare se supraadaugă modificări cu caracter toxic ale ficatului.
Dificultăţile de diagnostic prin metode rutine ne-au obligat de a elabora noi criterii de
apreciere a gradului de implicare în proces al acestui organ. Ca indice au fost aleşi
pseudocolinesteraza şi cerulopasmina – proteine globulare ce se sintezează în ficat [4].
Cerulopasmina este o proteină a fracţiei a2-globuline ce conţine cupru, se sintezează în
ficat în lobulele lui periferice şi posedă proprietăţi prooxidante şi antioxidante. Ea oxidează
diverse substanţe, ca acidul ascorbic, noradrenalina, adrenalina şi alte catecolamine şi
neutralizează radicalii superoxizi. Este demonstrat că din patul sanguin enzima dată extrage
diverse produse toxice, le detoxifică, stimulează eritropoieza, imunitatea [5, 6].

208
Material şi metode de cercetare. În Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Chirurgie
Pediatrică “Natalia Gheorghiu”, Departamentul Urologie Pediatrică, IMSP Institutul Mamei şi
Copilului pe parcursul anilor 2000-2012 au fost luaţi în studiu 258 pacienţi cu infecţie de tract
urinar în uropatiile malformative, cu vîrsta cuprinsă între 1 lună-18 ani, fetele au constituit 139,
băieţii – 119. Pacienţau fost separaţi în 7 loturi de studiu. Primul lot l-au constituit copii cu
rinichi dublu, rinichi „în potcoavă”; al II lot – copii cu hipoplazie renală şi multichistoză; al III –
lea lot a inclus copii cu carbuncul renal și urolitiază pe rinichi displazic; al IV – lea lot - copiii cu
hidronefroză; al V – lea lot - copiii cu megaureter obstructiv; al VI – lea lot - copiii cu
megaureter refluxant, reflux vezico - ureteral gr. II-III; iar lotul VII - copiii cu
megaureterohidronefroză refluxantă gr. IV-V, reflux vezico-ureteral gr. IV-V. În grupurile de
pacienţi sus nominalizate au fost studiate concentraţia ceruloplasminei şi pseudocolinesterazei în
serul sangvin la toate etapele clinico-evolutive şi de tratament: internere, preoperator,
postoperator, externare, control peste 3 luni de la externare.
Evoluţia clinico-paraclinică a fost urmărită în dinamică în baza particularităţilor clinico-
paraclinice, de laborator care au fost analizate statistic. Tratamentul conservator în malformaţiile
congenitale renourinare a fost prima obţiune, urmat de cel chiruirgical. Tratamentul conservator
a inclus antibioterapie, non-steroidiene, analgezice, preparate nitrofurane, antihipoxante.
Explorările de laborator au inclus hemoleucograma, examenul biochimic al sângelui, sumarul de
urină, urina Neciporenco, urea, creatinina, K, Na, Cl, proteina totală, glicemia, fibrinogen,
protrombina şi cel imagistic: ecografia sistemului urinar, urografia intravenoasă, scintigrafia
renală, cistouretrografia micţională etc.
Rezultatele obţinute. Indiferent de tipul malformaţiei congenitale renourinare studiul
efectuat ne indică la o majorare a concentraţiei ceruloplasminei la toate etapele de explorare cu o
normalizare numai la 3 luni postoperator (tabelul 1).
Remarcăm, că la internare la pacienţii grupului II (copii cu hipoplazie renală și
multichistoză), concentraţia ceruloplasminei a depăşit lotul martor cu +79 %, la cei din grupul I
(rinichi dublu, rinichi „în potcoavă”) cu + 43 %, mai apoi grupul IV (hidronefroză) - cu +27 % şi
numai cu + 16 % la grupul III (copii cu carbuncul renal şi urolitiază pe rinichi displazic). Pe
fundalul tratamentului medicamentos în toate grupele s-a înregistrat o tendinţă veridică de
diminuare a concentraţiei ceruloplasminei până la nivelul martorului. Această legitate s-a păstrat
şi în perioada post operatorie însă la a 4-a zi după operaţie concentaţia ceruloplasminei din nou
creşte: în grupul II remarcăm o majorare cu +79 % ce corespunde indicilor la internare, în
grupul IV cu +35 % şi I cu +26 %. Date superioare lotului martor, dar neconcludente s-au
înregistrat şi la externare, adică în perioada de recuperare la pacienţii tuturor grupelor studiate
(P>0.05). La 3 luni postoperator pentru toate grupele a fost caracteristică o tendinţă de scădere
neimportantă a concentraţiei ceruloplasminei până la 10 % faţă de nivelul lotului martor.
Studiul nostru raportează o majorare a concentraţiei ceruloplasminei la toate etapele
clinico-evolutive.
Conchidem, că modificările concentraţiei ceruloplasminei sunt condiţionate nu numai de
implicarea în proces al ficatului, dar şi de alte cauze, şi în primul rând de intensitatea şi gradul de
acutizare a proceselor inflamatorii, dat fiind faptul, că ceruloplasmina este “reactantul fazei
acute” .
Sporirea concentraţiei ceruloplasminei a avut un caracter compensator şi de protecţie a
organismului la acţiunea factorului microbian şi inflamator. Acest indice poate fi folosit nu
numai ca criteriu diagnostic pentru aprecierea caracterului şi gradului de activitate a procesului
patologic, ci şi în scop de prognozare a evoluţiei bolii, complicaţiilor, precum şi la elaborarea
complexelor terapeutice de preîntâmpinare a complicaţiilor grave.
Determinarea activităţii pseudocolinesterazei şi-a găsit o largă răspândire prin rolul lor
cheie în metabolismul esterilor colinei în organism. În tabelul 2 sunt expuse datele studiului acti-
vităţii pseudocolinesterazei (P.C.E.) în serul sanguin.

209
Tabelul 1
Concentraţia ceruloplasminei (mg/l) în serul sanguin
la pacienţii cu infecţie de tract urinar în uropatiile malformative
Postope- În proces de
Grupele studiate Internare Preoperator Externare Control
rator tratament
Martor 298,7±23,1 nmol/s.l
1. Rinichi dublu, 421,5±38,4* 396,0±41,2* 374,2±38,3 378,5±53,4 318,0±35,4 317,1±29,8
rinichi „în potcoavă” (141 %) (133 %) (125 %) (127 %) (106 %) (106 %)
2. Hipoplazia renală, 459,0±43,8* 346,9±65,3 383,7±28,7* 336,4±26,8 314,0±45,2 337,7±27,1
multichistoză (154 %) (116 %) (128 %) (113 %) (105 %) (113 %)
3. Carbuncul renal, 544,7±50,3* 483,6±32,0* 363,5±33,4 337,3±31,7 322,6±53,3 296,5±25,8
urolitiază pe rinichi (182 %) (162 %) (122%) (113 %) (108 %) (99 %)
displazic
4. Hidronefroză 387,1±33,8* 346,2±37,3 391,2±33,5 369,1±41,7 348,4±43,7 371,4±61,2
(130 %) (116 %) (131 %) (124 %) (117 %) (124 %)
5. Megaureter 395,3±41,3* 378,6±37,1 375,5±29,9 354,9±37,0 332,2±30,9 316,0±26,6
obstructiv (132%) (127%) (126%) (119%) (111%) (106%)
6. Megaureter 429,3±42,3* 386,0±45,1 397,0±51,0 377,5±54,3 334,7±34,8 372,0±51,2
refluxant. R.V.R gr. II- (144 %) (129 %) (133 %) (126 %) (112 %) (124 %)
III
7. Megauretero- 534,4±67,8* 439,5±52,3* 412,8±30,3* 416,7±26,8* 361,8±53,4 401,0±29,5*
hidronefroză (179 %) (147 %) (138 %) (140 %) (121 %) (134%)
refluxantă gr. IV-V,
R.V.R gr. IV-V

Tabelul 2
Dinamica activităţii pseudocolinesterazei (PCE) în serul sanguin
la pacienţii cu infecţie de tract urinar în uropatiile malformative
Preope- Postope- În proces de
Grupele studiate Internare Externare Control
rator rator tratament
Martor 77,5±6,3 mkmol/s.l
1.Rinichi dublu, rinichi 71,6±6,2 73,8±9,6 56,8±7,7* 49,6±4,1* 67,3±4,3 63,8±7,4
„în potcoavă” (92 %) (95 %) (73 %) (64 %) (87 %) (82 %)
2.Hipoplazia renală, 59,4±7,6* 62,7±5,8* 64,2±3.9 56,2±2,9* 72,4±4.6 71,6±8,3
multichistoză (77 %) (81 %) (83 %) (73 %) (94 %) (92 %)
3.Carbuncul renal, 62,5±5,4 66,8±7,3 61,1±6,9 71,4±3,7* 73,3±8,2 69,8±7,1
urolitiază pe rinichi (81 %) (86 %) (79 %) (92 %) ( 94%) (90 %)
displazic
4.Hidronefroză 60,3±4,2* 58,3±6,3* 51,7±5,2* 56,3±3,3* 58,4±3,9* 46,5±3,4*
(78 %) (75 %) (67 %) (73 %) (75 %) (60 %)
5.Megaureter obstructiv 88,2±7,1 80,7±9,0* 79,1±10,2* 78,2±6,6 77,6±9,1 83,6±2,5*
(114%) (104%) (102%) (101%) (100%) (108%)
6. Megaureter refluxant. 68,2±6,6 76,8±6,5 61,9±7,5* 67,2±7,3* 65,8±5,5 48,6±8,2
R.V.R gr. II-III (88%) (99%) (80%) (87%) (85%) (62%)
7.Megauretero- 53,3±7,5* 46,8±6,5* 54,2±4,9* 61,7±6,9 61,3±6,1* 52,3±6,7*
hidronefroză refluxantă, (69%) (60%) (70%) (80%) (79%) (67%)
R.V.R gr. IV-V

Cercetările noastre denotă o scădere veridică (P<0,05) a activităţii pseudocolinesterazei la


toate grupurile de pacienţi, dar mai semnificativă la cei cu hipoplazie renală şi hidronefroză.
Modificări mai severe au fost depistate postoperator, imediat după extubare şi la a 4-a zi după

210
operaţie, unde activitatea P.C.E. s-a redus cu în comparaţie cu grupul martor. La momentul
externării P.C.E. a rămas diminuată semnificativ (P<0,001) la pacienţii grupului IV. La 3 luni
postoperator se păstrează nivelul scăzut al activităţii P.C.E la pacienţii cu hidronefroză (P<0,05)
(tabelul 2).
Modificările sus numite sunt legate cu asocierea complicaţiilor şi agravarea stării
pacienţilor la etapele corespunzătoare. Scăderea activităţii enzimei date le lămurim prin modificările
funcţiei ficatului ca rezultat al afectării parenchimului. Gradul lor de diminuare corespundea cu starea
pacientului şi volumul afectării parenchimului ficatului, care nu a putut fi relevat prin alte metode de
rutină.
Din studiul efectuat rezultă, că în mecanismele patogenice a dis- şi hiperfermentemiei la
pacienţii cu infecţie de tract urinar în uropatiile malformative o importanţă majoră îl deţin
dereglările circulatorii sanguine, care sunt condiţionate de acţiunea toxinelor asupra vaselor
sanguine, modificările de agregare intravasculară, asocierea anemiei, hipoxiei, ce la rândul lor
determină modificările metabolice ale celulelor hepatice cu reducerea funcţiei lor.
Creşterea hipoxiei diminuează nivelul de macroergi şi sporeşte concentraţia Ca++, măreşte
permeabilitatea membranelor celulare, activează fosfolipazele, decuplează respiraţia tisulară şi
fosforilarea oxidativă, devitalizarea celulelor hepatice conduce la dereglări de sinteză a enzimelor ce
participă în mecanismele de compensare a organismului, îndreptate la păstrarea homeostaziei
celulare.
Un factor important în producerea leziunilor renale este repermeabilizarea tardivă a
microcirculaţiei, oxigenarea tardivă, ischemia ce conduce la eliberarea superoxizilor cu acţiune
distructivă celulară şi contribuie la producerea leziunilor tubulo-interstiţiale.

Concluzii
1. Testele biochimice trebuie studiate ca o componentă în procesul de diagnostic,
diagnostic diferenţial al infecţiei de tract urinar în uropatiile maformative la copii
2. Diagnosticul infecţiei de tract urinar la copii cu uropatii malformative au inclus trei
etape de cercetare: identificarea focarelor eventualului sindrom clinic, explorarea biologică,
diagnosticul topografic (ecografia, urografia intravenoasă, cistouretrografia micţională, în
diagnosticul neconcludent – computer tomografia, rezonanţa magnito-nucleară)
3. Tratamentul conservativ şi cel chirurgical este esenţial în infecţiile de tract urinar în
uropatiile malformative la copii şi a fost adaptat individual la fiecare pacient
4. Monitoringul biochimic efectuat ne permite de a aprecia eficacitatea tratamentului,
prognozarea exodului bolii şi a perioadei de recuperare postoperatorie.

Bibliografie
1. Becker A., Baum M. Obstructive uropathy. Early Hum. Dev. 2006, 82 (1), p. 15-22.
2. Cengiz N., Beskin E., Anarat R., Agras P. Glycosaminoglycans in childhood urinary
tract infections. Pediatr. Nephrol. 2005, 20 (7), p.937-939.
3. Айнакулов А.Д., Зоркин С.Н. Диагностика и лечение обструктивных уропатий у
детей. Детская хирургия. № 6, 2012, с.23-26.
4. Дерюгина Л.А., Куликова Т.Н., Долгов Б.В. Материалы научн. Практ. Конф.
Урологов Современные технологии в оценке отдаленных результатов лечения
урологической патологии у детей. Москва, 2001., с.80.
5. Луценко М.Т., Андриевская И.А., Ишутина Н.А. Современные методы системного
анализа и возможности их применения в медицинской науке. 2010. Т.24, № 2, с.98-100.
6. Морозов Д.А., Морозова О.Л., Захарова Н.Б., Лакомова Д.Ю. Биомаркеры воспаления
в ранней диагностике и мониторировании осложнений у детей с обструктивными
уропатиями. Детская хирургия, № 2, 2013, стр. 40-45.

211
SCOLIOZA IDIOPATICĂ LA COPII. TACTICA DE TRATAMENT
Nicolae Şavga (jr.), Nicolae Şavga, Ion Sîrbu
Catedra de Chirurgie, Anesteziogie şi Ortopedie Pediatrică, Laboratorul „Infecţii chirurgicale la
copii” USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary
Idiopatic scoliosis in children. Medical tactics
The authors present the experience in treatment of 337 children (aged between 9 to 15
years) with idiopatic form of scoliosis. 276 patients undergone conservative treatment, 61
surgical treatment. Cotrel- Dubousset apparatus application is the most effective with purpose of
correction and fixation.

Rezumat
Autorii prezent expirieţa în tratament a 337 bolnavi cu maladia scoliotică idiopatică,
vîrstă a fost de la 9 pînă la 15 (media-11,4ani). 276 pacienţi au fost trataţi conservator, iar 61 –
chirurgical. Construcţie metalică de tip Cotrel-Dubousset este mai efectivă din poziţia
posibilitaţii de corecţie şi păstrarea stabilitatii.

Actualitatea temei. Corecţia deformităţiilor scoliotice displazice rămâne a fi o problemă


dificilă a vertebrologiei contemporane. Ea are scop de a coreja deformaţia şi de a stopa
progresarea ei creind condiţii mai favorabile pentru funcţia viscerolor.
Scopul studiului
Optimizarea tacticii de tratament la copii şi adoliscenţi cu maladie scoliotică idiopatică.
Material şi mеtode de cercetare
Drept material pentru cercetărea prezentă au servit rezultate investigăţiilor clinice,
instrumentale, şi a tratamentului a 337 bolnavi cu maladia scoliotică idiopatică aflaţi la tratament
în clinica de chirurjie pediatrică la baza ICŞOMşiC pe parcursul anilor 1988-2007. 276 pacienţi
au fost trataţi conservativ iar 61 bolnavi chirurgical. Vîrstă a fost de la 9 pînă la 15 (media-
11,4ani). La investigaţia clinică s-au luat în considiraţie datele anamnestice data instalării şi
dinamica diformităţii, anamneza obstreticală, datele despre rude, prezenţa în familie a maladiilor
ereditare şi diformităţi a aparatului locomotor. S-a determinat gradul de decompensare a
diformităţi, folosind proba firului cu plumb. Metoda radiologică este cea mai informativă în
procesul de investigaţie a pacienţilor. Ea permite obiectivizarea schimbările configurale şi
structurale a vertebrelor, discurilor, dinamica diformităţi. S-a efectuat radiografia în poziţia
orizontală şi ortostatică. Aprecierea ungiului diformităţi scoliotice s-a efectuat după metoda
Lipman-Kobb, iar gradului diformităţi după Ceaclin, pentru examinarea rotaţiei patologice şi
standartizarea rezultatelor a fost utilizată metoda Uşacov. Apriciere potenţialuli de creştere şi
gradului de maturizare a scheletului s-a efectuat conform testului Risser. S-a luat în consideraţie
simptomul Movşovici şi semnul Conn. In timpul aprecierii tacticii de tratament s-a luat în
consideraţie indexele de stabilitate propus de către A.I.Cazmin şi indexul Harrington.
Determinarea curbei de bază şi cei compensatorie a fost semnul de bază pentru precizarea tipului
de scolioză. La indicaşii pentru diagnosticul diferenţial, concretizarea caracterului viciului,
suspecţia la mielodisplazie şi diastomielie s-a folosit RMN şi TC. La 61 bolnavi cu scolioză de
gradul 3 şi 4 a fost studiată starea sistemului respisator pînă la tratament chirurgical şi la diferite
etape după intervenţie chirurgicală. Rezultatele cercetării ne demonstrează scaderea volumului
pulmonar şi tulburări de ventilaţiei în perioada preoperatorie.
Tratamentul conservator. Tratamentul conservator a avut scop de a micşora tempul de
progresarea şi de a stabiliza deformitatea. La baza tratamentului conservator stau 2 principii: 1 –
regim de cruţătoare; 2 – metode fizice de tratament. Au fost utilizate metodele contemporane de
chinetoterapie, gimnastică curativă, procedee fizioterapeutice. La 93 pacienţi o fost scolioza gr.I,
la 147 – gr.II, la 36 – gr.III. La scolioza de gradul I deformitatea a progresat la 3,7% bolnavi, la
212
scolioze de gr.II progresarea diformităţii s-a depistat la 25% copii. Scoliozele de gradul III au
progresat la 64,3% bolnavi.
Tratamentul chirurgical. Rezultatele tratamentului chirurgical au fost studiatela la 34
bolnavii cu scolioză idiopatică gradul III şi 27 bolnavi de gradul IV. Au predomenat fetele-
47(75,2%). Localizarea curburi de bază a diformaţiei: torocală - 34 (72,2%); toroco-lombară -21
(33,6%); lumbară- 5 (6,1%); torocale-superioare 1 (2,2%). Unghiul arcului de bază să afla în
limitele 45 - 105  (în mediu 63). Unghiul mai mult de 90 s-au depistat la 7 copii. Perioada
medie de supraveghere a bolnavilor după operaţie 8,5 ani (de la unu pînă la 15 ani). În
dependenţă de construcţia aplicată şi metoda efectuării spondelodezei pacienţii s-au repartizat în
3 grupe:
 I gr. s-a folosit distractorul Harrington, s-a efectuat spondelodeza posterioară cu
folosirea alotransplantelor conservase (fig. 1) ;

Figura 1. Rentgenograma bolnavei S.13 ani. Pînă la şi după intervenţie chirurgicală


(lămurire în text).

 II gr.- s-a folosit distractorul Harrington (1 sau 2, sau în combinare cu distractorul


Cazmin), s-a folosit în diverse combinaţii toracoplastie, enuclearei sau rezecţiei cuneiforme
econome nu mai mult 1-3 vertebre, rezecarea apofizelor transversale pe partea concavă,
tenoligamentocapsulotomia după Şulutсo, spondilodeza posteperioară cu alotransplante(fig.2).

Figura 2. Rentgenograma bolnavul P. (11 ani) şi T. (14 ani) (lămurire în text).


213
 III gr.- s-a instalat construcţia polisegmentară transpediculară în cadran, s-a efectuat
rezecţia cuneiformă economă a 3-5 vertebre pe partea convexă a diformităţi; rezecarea apofizelor
transversale pe partea concavă, tenoligamentocapsulotomia după Şulutсo, spondelodeza
posterioară cu ajutorul autotransplantului din crista iliacă sau din coaste, obţinute la
toracoplastie.

Fig 3. Rentgenograma bolnaveil S.13 ani. Pînă şi după intervenţie chirurgicală(lămurire


în text).

În lotul I şi II, după intervenţie chirurgicală, la 11-12 zi se aplica corsaj gipsat pe o


perioadă de 5-6 luni. În lotul III – regim de pat timp de 7zile, apoi se aplica corset tip
“Leningradschii” pe o perioadă de 3-4 luni.
Pentru aprecierea rezultatelor tratamentului chirurgical am folosit sistema de gradare
pînă la 3 puncte: rezultatul bun – cînd se pastra pe perioada îndelungată mai mult de 65%
corecţie a unghiulară diformităţii primare; rezultat satisfăcator – pastrarea de corecţie
deformităţi de la 65% pînă la 30% de unghiulară primară; rezultat nesatesfăcător – mai puţin de
30% de la gradul corecţie iniţiale, sau progresarea diformităţii. În grupa I şi II rezultatele la
distanţă s-au considerat mai mult de 2 ani după intervenţie chirurgicală, ăn grupa III – mai mult
de 3 ani.
Rezultatele obţinute
Analiza reducerii diformităţi intraoperator a demonstrat că corecţia obţinută a fost
diversă. Maximală corecţie s-a obţinut la 7 copii (unghiului mediu de convexitate 67) la care s-a
folosit construcţie sublaminar-transpediculară corecţia în medie de 61%. Corectarea arcului de
bază a deformitătii a adus şi la micşorarea arcului compensator. Micşorarea medie a diformităţi
compesatorii a constituit 56% de la deformaţia initială. Cu cît mai mare a fost deformităţea pînă
la operaţie cu atît mai mare a fost pierderea ei postoperatorie. La bolnavi din grupa I pierderea
corecţiei sa petrecut în primii 2 ani după intervenţie. La bolnavii din grupa II şi III pierderea cea
mai mare s-a constatat în primul an după intervenţie. Cea mai mare pierdere s-a observat la
bolnavii cu scolioza toracico-lombară. La bolnavii de grupa I la distanţă corecţia mai mult de
65% de la nivelul ei initial s-a constat la 4 bolnavi (17,6%) , la 9 (39,6%) bolnavi corecţia s-a
păstrat în limitele 65-30%, la 6 bolnavi s-a constatat stabilizarea procesului la nivelul iniţial, la 4
bolnavi s-a marcat progresarea scoliozei pînă la10. La bolnavi din II grupa corectia mai mult de
65% de la nivelul ei initial s-a constat la 19 bolnavi (59,3,7%), la 7 (22,4%) bolnavi corecţia s-a
păstrat în limitele 30-65%, la 2 bolnavi s-a constatat stabilizarea procesului la nivelul iniţial, la 3
bolnavi s-a marcat progresarea scoliozei în limitele de 10. La bolnavi din III grupa la distanţa
corectia mai mult de 65% de la nivelul ei initial s-a constat la 6 bolnavi (85,5%) la 1 -51%.

214
Toracoplastia s-a efectuat la 34 bolnavi. S-a rezectat 4-5 coaste. Pînă la intervenţia chirurgicală
mărimea medie a ghibusului costal a fost de 4,7 mm, în perioada îndepartată după operaţie – 1,5
mm. La compararea rezultatelor tratamentului operator în cele 3 grupe menţionate mai sus se
evedintiază corectarea operatorie a deformitaţii coloanei vertebrale maximală în grupa III.
Pierderea corecţiei operatorie a fost mai evidentă în grupa I şi cea mai mică în grupa III.
Discuţii
Aşa dar, analiza rezultatelor tratamentului operator a scoliozei prin diferite metode a
constatat că insuccesul intervenţiilor chirurgicale de corecţie la coloana vertebrală a fost în
pierderea corecţiei de diferit grad la toţi bolnavi. Aplicarea construcţiei polisegmentare,
transpediculare sublaminare cu efectuarea enucleaţiei nu mai puţin decît pe 3-5 vertebre, rezecţia
apofizelor transversale pe partea concavă şi osteotomia pe partea convexă, artrodeza articulaţiilor
apofizare,tenoligamentocapsulotomia după Şulutco, spondilodeza posterioară cu
autotransplantelor permit corecţia diformităţii majore şi ameliorarea echilibrului staticodinamic.
Concluzii
1. Analiza rezultatelor tratamentului atît conservator cît şi celui chirurgical efectuat în condiţiile
clinicii de chirurgie pediatrică la 337 copii şi adoliscenţi pe parcurs de 14 ani nu se deferă
esenţial de rezultate tratamentului acestei patologii descrisă în literatură de diversi autori care au
utilizat acelaş metode şi instrume-ntaj.
2. La bolnavii cu diformităţile de pînă la 30 cu potenţial păstrat a creşterei coloanei vertebrale
(test Risser 0-III) şi la bolnavi cu diformităţile compensatorice de pînă la 40, creşterea finisata
(test Risser IV-V) - necesită tratament conservativ.
3. La bolnavii cu diformităţile mai mult de 40-45, în creştere (test Risser –0-3) cu creşterea
diformităţi (mai mult de 15 pe an) – tratamentul conservator nu asigură stabilitatea coloanei.
Este raţional de a efectua tratament chirurgical pe etape cu ajutorul construcţie transpediculare
polisegmentăre în cadran, în combonarea cu enucleaţie nu mai puţin de 4-5 vertebre. Intervenţia
chirurgicală la această grupă de bolnavi este necesar pentru stoparea progresarii diformităţi
pînă la finisarea creşterii. Spondilodeza cu autotransplante pentru fixarea suplimentară a coloanei
vertebrale se efectuarază ca etapă de finisare la sfîrşitul creşterii pacientului.
4. La bolnavi cu deformaţia mai mare de 40-45, cu creşterea finisată a coloanei vertebrale (test
Risser 4-5) cu sindromul algic, insuficienţa funcţii de sprijin a coloanei vertebrale, este indicată
metoda printr-o etapă cu ajutorul construcţiei transpedicular – sublaminare polisegmentare în
cadran, spondilodeza posterioară cu folosirea autotransplantelor corticalspondioasă. Analiza
comparativă ne indică avantajul metodei date faţă de alte metode din poziţia posibilitaţii de
corecţie şi păstrarea stabilitatii.

Bibliografie
1. Ветрилэ С.Т., Кулешов А.А., Ветрилэ М.С., Кисель А.А. Хирургическое лечение
грудопоясничного и поясничного сколиоза. Хирургия позвоночника №2, 2004., с.
12-18.
2. Рамих Э.А., Колтун В.Г., Лившиц Д.Н., Комбинированный стеноз позвоночного
канала при диспластическом поясничном сколиозе. Травматология и ортопедия
России №3,1994 г., с.140-144.
3. Aebi M., Gunzburg R., Szpalski M. «The Aging Spine», Springer-Verlag Berlin
Heidelberg 2005, с. 5-7.
4. Bauer R., Kerschbaumer F., Poise S., Atlas of Spinal Operations . Thieme Medical
Publishers Inc., New York, 1993., 233 p.
5. Cotrel Y., Dubousset J. C-D instrumentation in spine surgery. Principles, technicals, and
traps.1992., 270 p.
6. Şavga N.Gh., Şavga N.N.. Utilizarea tijei Harington în corecţia scoliozei.Chişinău Anale
ştiinţifice ale associaţiei chirurgilor pediatre universitări, Vol.nr.3.p. 69-71, 2003.
215