SEMINAR_Deictice

a) „Mă uitam în oglindă. Pe măsură ce veneai spre mine, eu mă blurram. Dintr-odată, nu mi-
am mai văzut ochii”. „Ştiu cum”. „Iar tu, nu numai că te vedeai tot mai clar, ci miroseai
înnebunitor. Şi acum mai am mirosul de parfum, foarte puternic, foarte masculin, în
nări”. „Îţi închipui ce senzaţie am? Imaginează-ţi: parcă ne-am afla pe o banchiză şi,
brusc, aceasta se rupe în două. Pe o parte, tu, pe cealaltă, eu... Şi ne îndepărtăm...” „Da,
eu dispar...” „Şi încerc, disperat, să te apuc de mână. Nu credeam niciodată că se poate
întâmpla aşa ceva. Să te influenţeze visul cuiva... Dar ochii îmi zboară în toate direcţiile.
Tu eşti semioticiană. Ce înseamnă asta?” „Din punct de vedere semiotic, e rău de tot.
Pentru că semioticienii cred în vise”. „Aşa, «încurajează-mă»!” „Creştinii nu cred în
vise!” „Dar eu cred în tine. Şi în tine! Cum să le împac?” „Semiotica arată că nu voi mai
fi lângă tine... Nu mi-ai spus ce ai face tu, dacă eu aş muri. Spune-mi acum!” „Tu nu vei
muri niciodată. Rămân urme din tine, în toate formele. Iar eu, şi aici, şi în alte
dimensiuni, voi fi mereu în spatele tău. Cu un pas”.

b) „De atâtea ori îmi spune că ţine la dumneavoastră. Aşa se poartă cu toată lumea. El nu
înţelege că trebuie să facă şi ce nu-i place”. „Dar şi voi îl cocoloşiţi. De ce-i permiteţi să
stea numai în casă? Aveţi o curte imensă, atâtea animăluţe...” „Mai aduce câte-o pisică în
casă”. „Eu chiar mă simt într-o celulă de închisoare, în camera lui, ştiind că el nu iese de
acolo. Nu poţi să-i înghesui totul într-o cameră, oricât de încăpătoare ar fi”. „Principala
lui problemă e incapacitatea de a relaţiona”. „Înţeleg până la un punct. Cu oamenii, cu
copiii... Dar cu pisicile, cu câinele-lup? Odată, am deschis fereastra, că eu mă sufocam...
Şi a urcat pe pervaz o pisicuţă. S-a dus imediat să o mângâie... Fii mai atentă la asta, ar
putea fi un început”. „Să vedem ce noroc avem astăzi!”

c) „Un curent a trecut prin amândoi în aceeaşi clipă. Stăteau nemişcaţi, ca fulgeraţi de
destin. „Şi niciodată n-am mai simţit asta în viaţă, niciodată aşa un curent. Nici eu, nici
el”. Asta mi-a mărturisit mie Lucreţia, cu o lumină ciudată pe chip. Când ţi-am povestit,
ai şi văzut lumina aceea, ajunsă de la ea la mine.
– Da... Acela a fost curentul!”

d) „Între timp, Sebi a făcut din saloane o inimă. Cu două degete a conturat o inimă şi
deasupra pieptului său. M-a fixat cu privirea, urmărindu-mi reacţia. „Ai o inimă de
ciocolată!” am ghicit eu. A dat aprobator din cap, arătându-mi-o şi pe cea de pe masă,
oglinda inimii lui. Şi ochii săi mă întrebau provocator: „Mai refuzi acum, când ştii că e
din inima mea?”

e) „I-a răspuns mitropolitului Ardealului, venit la Caransebeş pentru alegerea unui episcop:
„Drumurile mele nu trec pe aici”.
f) „— L-ai angaja la tine la Secția de Teologie a facultății voastre pe Vasile Lazarescu?
— Cu ochii închişi. E nevoie şi astăzi de oameni ca el. Atâta doar că nu fac eu angajări
acolo şi că... episcopi ca Lazarescu sunt greu de găsit”.

g) „Lazarescu a învăţat serios carte pe unde a umblat...

 — Asta a fost condiţia pentru a ajunge „cu o treaptă mai domn”. Familia lui robotea la câmp
ca să-l ţină pe el la studii. Nu îi putea dezamăgi”.

h) „Din timpul Revoluţiei, Profesorul Ioan Murariu, care locuia în Calea Girocului, devenită
Calea Martirilor, povesteşte de bălţile de sânge închegat. Într-o zi, s-a luat de o femeie
care a călcat fără să-i pese pe sângele unui tânăr de 19 ani: „Dar uită-te, cucoană, pe unde
calci, că doar nu-i sânge de vită!”
— Dormea în cizme cucoana!
— Profesorul a scos din geanta lui o cretă şi a scris în formă de cruce: AICI A MURIT UN
OM!”

i) „— Ca să reprime revolta populară, securiştii cei inteligenţi au făcut o grozăvie mai mare
decât alta. Noaptea au adus un tir de la Combinatul de porci Comtim pentru transportarea
cadavrelor la crematoriul din Bucureşti. Şi acum, când verişoara mea îmi povestea ce a
trăit atunci, şi-a dus mâna la inimă. „Chiar mă doare, Mire... Pur şi simplu, mă doare
inima. Aud încă în urechi bufniturile de saci căzuţi de la înălţime... Şi când te gândeşti că
în saci erau copii ca ai noştri!... Care aveau răni ce puteau fi tratate... Numai mamă,
numai medic să nu fi fost!...”

j) „— Conferenţiar? A avut acelaşi grad ca tine!

— Grad universitar, poate. Dar nu la Timişoara şi nici în domeniul meu. Iar eu n-am avut
niciun alt grad din cele care-i compun Înalt Prea Sfinţiei Sale cartea de vizită. Aşa că se
opreşte aici orice comparaţie...”

k) „Cum spunea mitropolitul Iustinian Marina? Că Biserica ortodoxă avea 12 milioane de

credincioşi (exagera, desigur!), iar partidul comunist câteva mii de derbedei? Parcă nu
derbedei a zis...
— Ba da, derbedei. Ăştia erau primii pe listele de avansări”.

l) „— O fi văzut negru în faţa ochilor, când a descoperit cine îi erau complotiştii: Ciucurel
(Tu?...), Corneanu (Şi tu???) şi… chiar şi Petru Groza (Şi TU???!...)”.

m) „În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, lângă Cracovia, polonezul Vojtyla este
doborât la pământ de un nazist, care se pregăteşte să înfigă baioneta în el. Dintr-o dată se
deschide cerul şi se aude clar vocea lui Dumnezeu: „Nuuu! Nu-l uciii-deeeee!!! Acesta e
alesul meu pentru a ajunge Papă. Va fi Papa Ioan Paul al II-lea!!!” Nazistul se opreşte, îşi
întoarce privirea spre cer şi întreabă: „Şi eu, Doamne?” Iar Dumnezeu îi răspunde: „Şi tu!
Şi tuuu!!!”