Pierderile de absorbție de material

Atenuarile de absorbtie pot fi intrinseci cand lumina (fotonii) este absorbita de atomii moleculelor
materialului din care este realizat miezul fibrei sau extrinseci cand lumina este absorbita de atomii impuritatilor
cu care este contaminata fibra. In ambele cazuri atomii respectivi absorb lumina realizand tranzitii intre nivelele
energetice (absorbtie electronica) sau stari vibratorii (absorbtie vibrationala) diferite. Puritatea sticlei folosita la
fabricarea fibrelor optice este de 99,9999% (1 ppm impuritati). Chiar si asa pierderile datorate absorbtiei au
valori tipice cuprinse intre 0,1 si 1000 dB/km. Sunt trei factori principali care contribuie la absorbtia in fibrele
optice: absorbtia in ultraviolet (UV), absorbtia in infrarosu (IR) și absorbtia prin contaminarea cu ioni de
impuritati (rezonanta ionica).

ABSORBTIA IN UV este de tip intrinsec si este cauzata de absorbtia fotonilor de catre electronii de
valenta din materialul din care este fabricat miezul fibrei (uzual SiO2). In urma absorbtiei de fotoni, acesti
electroni trec in banda de conductie (pe un nivel energetic superior).

ABSORBTIA IN IR este de tip intrinsec si este cauzata de absorbtia fotonilor de catre atomii
moleculelor materialului din care este fabricat miezul fibrei. Fotonii absorbiti sunt convertiti in miscari
vibrationale aleatoare ale atomilor care se disipa sub forma de caldura.

ABSORBTIA PRIN REZONANTA IONICA este cauzata de ionii OH- din material, care cauzeaza
absorbtii vibrationale. Sursa acestor ioni sunt moleculele de apa care au ajuns in sticla in timpul procesului de
fabricatie. Alte cauze ale absorbtiei ionice pot fi impurificarile cu ioni metalici: Cu2+, Fe2+, Cr3+, Ni2+ etc.
care cauzeaza absorbtii electronice.

1. Caracteristicile sticlelor

La topirea şi răcirea ulterioară a câtorva compuşi solizi ai siliciului nu are loc o anumită trecere de la
starea lichidă la cea solidă la o temperatură dată. La răcirea acestor materiale ele pur şi simplu devin mai
vâscoase şi nici odată nu trec printr-o frontieră de trecere la starea solidă. Aceste materiale numite "sticle", au
moleculele dezorientate şi distribuite haotic.

Sticla pentru ferestre este confecţionată dintr-un amestec de carbonat de calciu bioxid de siliciu şi
carbonat de sodiu. După topire se formează o mixtură de silicaţi de calciu şi sodiu, însă fibrele optice nu sunt
confecţionate din sticlă pentru ferestre dar cel mai des din silicat topit pur (SiO2).

Bioxidul de siliciu pur are o structură amorfă şi este anizotrop, se trage în fire din stare lichidă la
temperaturi înalte. Răcirea rapidă a materialului topit duce la formarea unei sticle stabile şi omogene, în pofida
tranziţiei printr-un domeniu termic în care este posibilă apariţia cu totul nedorită a cristalelor.

Acest material are o absorbţie foarte mică a luminii în benzile lungimilor de unde utilizate în
comunicaţiile prin fibre optice.

Pentru confecţionarea fibrei este necesar ca indicii de refracţie ai cămăşii şi ai miezului să fie diferiţi,
ceea ce se efectuează prin mixarea cu alte materiale. Sticla permite mixarea cu alte materiale în aproape orice
proporţii şi concentraţii. Înseşi aceşti dopanţi, pe lângă schimbarea indicelui de refracţie, pot contribui şi la
schimbarea coeficientului dilatării termice. Dacă miezul şi cămaşa vor avea coeficienţii dilatării termice mult
diferiţi atunci pot apărea fisuri. De aceea, cu scopul majorării indicelui de refracţie, în fibrele optice se foloseşte
amestecul bioxidului de siliciu şi bioxidului de germaniu în proporţie de la 4 % până la 10 %, pe când utilizarea
oxidului de bor B2O3 conduce spre micşorarea indicelui de refracţie. Alţi dopanţi utilizaţi pe scară largă pentru
majorarea indicelui de refracţie sunt oxizii AI2O3, P2O5, TiO2, precum şi un şir de alte materiale.

2. Absorbţia intrinsecă

Sticla pură absoarbe intens lumina în limitele unor regiuni specifice ale lungimii de undă. Această
proprietate a sticlei se numeşte absorbţie intrinsecă. Ea are două mecanisme majore de absorbţie la lungimile de
unde optice, care lasă o fereastră de absorbţie intrinsecă joasă în diapazonul lungimilor de unde de la 0,8 µm
până la 1,7 μm. Absorbţia intrinsecă este foarte mare în regiunea ultravioletă a lungimilor scurte de undă a
spectrului electromagnetic. Aceasta are loc datorită stimulării tranziţiei electronilor în limitele sticlei, datorită
excitărilor cu energii înalte.

În figura 2 este prezentată schematic atenuarea optică faţă de lungimea de undă caracteristică sticlei
pure.

Fig.2.Spectrul atenuării pentru mecanismele pierderilor intreseci în sticlă din bioxid de siliciu.

Deoarece valoarea maximă a absorbţiei în ultraviolet, probabil, se extinde în regiunea vizibilă, de aceea
se consideră că contribuţia acestor pierderi este foarte mică în punctul dat al regiunii unde operează sistemele
de comunicaţii prin fibre optice.

Un alt tip al absorbţiei intrinseci are loc în regiunea infraroşu. Însă picurile sunt între 7 μm şi 12 μm,
adică sunt departe de regiunea de interes. Pierderile în infraroşu sunt asociate cu vibraţiile legăturilor chimice,
astfel ca Si-O. Energia termică face ca atomii să se mişte constant, astfel legătura Si-O se contractă şi se extinde
continuu. Această vibraţie are o frecvenţă de rezonanţă în diapazonul infraroşu. Mecanismul dat al pierderilor în
infraroşu de asemenea contribuie puţin în diapazonul de interes al lungimilor de undă.

Se poate trage concluzia că pierderile intrinseci nu sunt importante în regiunea lungimilor de undă în
care operează sistemele de comunicaţii prin fibre optice. Însă aceste pierderi îngreunează extinderea sistemelor
cu fibre spre regiunea ultravioletă, adică spre lungimi de unda mai mici.
 Totuşi efectele acestor procese de absorbţie intrinsecă pot fi minimizate prin alegerea convenabilă a
compoziţiilor miezului şi învelişului optic.

3. Absorbţia extrinsecă

Absorbţia extrinsecă în fibrele optice practice, este cauzată de către impurităţi ce constituie o sursă
majoră a pierderilor. Adică în acest caz, se mai spune că, atenuarea semnalului este determinată de absorbţia
extrinsecă. Principalele tipuri de impurităţi în fibrele optice sunt ionii OH şi ionii metalelor de tranziţie.
Impurităţile metalice, astfel ca Fe, Cr, Ni, Cu, Co, V, Mn, cauzează absorbţii intensive în regiunea lungimilor de
undă utilizate în comunicaţiile prin fibre optice. Din această cauză concentraţiile acestor impurităţi nu trebuie să
întreacă nivelul chiar al unei părţi din 10 pentru a menţine pierderile sub valoarea dorită . In prezent metodele
de purificare a bioxidului de siliciu au fost îmbunătăţite până la nivelul când impurităţile nu mai prezintă
dificultăţi.

Mecanismul pierderilor în metale este determinat de învelişurile electronice exterioare, care sunt
incomplete. Absorbţia luminii cauzează trecerea electronilor de pe un nivel electronic mai jos pe altul mai înalt.
Valorile acestor energii de tranziţie corespund fotonilor a căror frecvenţe sunt în regiunea comunicaţiilor optice.

Practic este necesar de minimizat principalul tip de impuritate -ionul hidroxil OH, care este cauzat de
prezenţa apei. Este extrem de dificil de a elimina apa din fibra optică pe parcursul fabricării. Mecanismul
pierderilor cauzat de ionii OH are la bază vibraţiile de extindere. Atomii de oxigen şi hidrogen vibrează datorită
mişcării termice, având frecvenţa de rezonanţă de 2,73 μm. Cu toate că picul acestei absorbții este în afara
benzii utilizate în comunicațiile optice, au loc benzi de combinație a acestor rezonanțe la lungimile de undă din
diapazonul de la 0,9 μm până la 1,4 μm. Picurile absorbţiei OH pot fi observate în spectrul atenuării reprezentat
în figura 2.

Vârful de absorbţie reprezentat în figura 3. este la aproximativ 1,4 μm şi este extins datorită prezenţei
ionilor OH. De menţionat că acest vârf este mai înalt decât cel reprezentat, fiind de până la 4 dB/km. Pentru
atingerea unor rezultate este necesar ca impuritatea OH să aibă concentraţii mai mici de câteva părţi la 106
părţi, în interiorul regiunii cu pierderi intrinseci joase, doar absorbţia ionilor OH dictează care lungimi de undă
trebuie ocolite pentru propagarea eficientă a semnalului.

Defectele atomare contribuie de asemenea, la absorbţia fibrei optice. Aceste defecte pot fi cauzate de
iradiaţia sticlei cu electroni, cu raze X, raze gama, datorită faptului reducerii ionilor impurităţilor existente.
Deci fibrele de bioxid de siliciu de puritate înaltă sunt mult mai rezistente la absorbţia pe defectele de radiaţie
decât fibrele de sticlă mai puţin pură sau din plastic. Pierderile cauzate de radiaţie sunt mai evidente în jurul a
0,8 μm decât la lungimi mai mari.
 Fig. 3.Spectrul schematic al atenuării fibrei optice. Curba reprezentată prin linie continuă reprezintă
pierderile totale ale fibrei monomod moderne din sticlă care conţine câteva procente de GeO2 în miez, iar curba
întreruptă de sus reprezintă fibra multimod modernă cu indicele gradat.

Aceste pierderi descresc până aproape de 1,3 μm, ca apoi să crească după 1,55 μm. Pierderile în fibrele
cu conţinut mare de bioxid de siliciu sunt de 2,5 dB/km pe kilorad al dozei de radiaţie.

Ca rezultat al celor expuse, se poate de separat diapazonul lungimilor de unde utilizate în comunicaţiile
prin fibre optice în trei regiuni:

banda lungimilor de unde scurte;

banda lungimilor de unde medii

banda lungimilor de unde lungi.

În figura .4 sunt reprezentate schematic aceste benzi. Banda lungimilor de unde scurte se află la
aproximativ 0,8 - 0,9 μm. Această bandă a fost utilizată pe scară largă în anii 1970 - 1980, datorită utilizării
surselor optice şi a detectorilor ieftini, precum şi a atenuării joase .

Banda medie a lungimilor de unde se află în apropierea a 1,31 μm, care a început să fie utilizată prin
1985. În zilele noastre această regiune este atractivă datorită dispersiei zero a fibrei monomod. Atenuarea este
sub valoarea de 0,4 dB/km. Majoritatea sistemelor moderne de comunicaţii magistrale funcţionează în această
bandă.
 Fig.4. Reprezentarea schematică a benzilor de transmitere a fibrelor moderne, utilizate în
comunicaţiile prin fibre optice. Curbele reprezentate prin linii întrerupte de sus prezintă
caracteristicile de absorbţie ale fibrelor anilor 1970.

Banda cu cea mai joasă atenuare a fibrelor optice disponibile se află de la 1,51 μm pînă la 1,6 μm. Cu
toate că sursele şi detectorii optici sunt scumpi la aceste lungimi de unde, totuşi sunt disponibile
amplificatoarele optice. Este necesar de menţionat că fibrele standard dispersează semnalul în această bandă a
lungimilor de undă.