GLANDA TIROIDA

Glanda tiroidă este situată în partea antero-laterală a gâtului, înaintea laringelui şi a

porţiunii superioare a traheei.
Forma ei se aseamănă cu cea a literei “H”. Se compune din două mase glandulare, numite
lobi, şi dintr-o porţiune glandulară care leagă ca o punte cei doi lobi, numită istm.
Istmul glandei tiroide se află la nivelul cartilajelor 2 – 3 ale traheei, iar în unele cazuri
chiar şi la nivelul arcului cartilajului cricoid. Aproximativ în 50 – 60% din cazuri, de la marginea
superioară a istmului sau de la unul din lobi deviază în sus lobul piramidal, care uneori poate
atinge osul hioid
Secretă hormonii: tiroxină, triiodotironină si calcitonina
Boli datorate funcționării deficiente:
 piticism (nanism tiroidian/cretinism)
 gușa endemică
 boala lui Basedow apare din cauza hipersecreției de hormoni tiroidieni la adult.
Poate fi tratată cu inhibitori hormonali. În doze prea mari acești inhibitori pot duce la apariția
hiposecreției de hormoni. Boala Basedow apare datorită prezenței auto-anticorpilor antireceptori
TSH cu funcție stimulatoare asupra glandei tiroide. Legarea auto-anticorpilor la receptorii TSH
de pe celulele tiroidiene determină stimularea secreției hormonilor tiroidieni. Inhibiția prin
feedback negativ de la nivel hipofizar dispare.

Glanda tiroidă produce doi hormoni principali, tiroxina și tironina, care:

- stimulează metabolismul general,
- au influență asupra vitezei cu care este utilizată energia în corp și a producerii de
proteine,
- influențează asupra termoreglării organismului,
- stimulează la copii creșterea scheletului,
- influențează compoziția sângelui,
- intensifică excitabilitatea sistemului nervos față de alți hormoni.
Cei doi hormoni sunt depozitați în foliculi, unde sunt legați de o proteină, formând
tiroglobulinele. Pentru elaborarea hormonilor e nevoie de iod, care este furnizat prin alimentație.
De asemenea, tiroida produce calcitonina, antagonist al hormonului paratiroidian, ce scade
pragul calcemiei și stimulează osteogeneza.
Dereglarea activităţii glandei tiroide se manifestă prin reducerea secreţiei de hormoni,
numită hipotiroidism, sau prin majorarea secreţiei de hormoni, numita hipertiroidism.
Hipofuncţia glandei tiroide la copii dezvoltă o maladie, numită cretinism, care se manifestă prin
inhibarea dezvoltării fizice, sexuale şi psihice, dereglarea proporţiilor corpului. La adult ea
conduce la dezvoltarea mixedemului, care se manifestă prin edemul mucos al ţesuturilor, starea
de apatie generală, hipotermie, activitate intelectual–nervoasă deficitară, dereglarea
metabolismului proteinelor şi edemul pronunţat al ţesuturilor. În hiperfuncţia glandei tiroide se
dezvoltă boala Basedow caracterizată prin exoftalmie, hiperexcitabilitate nervoasă, tahicardie,
scăderea masei corpului etc.

PARATIROIDELE

Glandele paratiroide sau corpusculii epiteliali sunt în număr de patru (două perechi). Sunt
situate superior şi inferior pe faţa postero-laterală a lobilor tiroidieni, aflându-se în loja
tiroidiană.
Astfel, avem paratiroidele superioare sau craniale şi paratiroidele inferioare sau caudale.
Deşi sunt cele mai mici glande din organism, cântărind aproximativ 130 mg, prezenţa
paratiroidelor este indispensabilă vieţii.

Hormonii paratiroidieni
Parathormonul şi calcitonina au rol esenţial în menţinerea echilibrului fosfocalcic. Ionii de
calciu şi fosfor au o importanţă fundamentală pentru toate sistemele biologice: excitabilitatea
celulară, transmiterea impulsului nervos, osteogeneza, coagularea sângelui, contracţia
musculară.
Parathormonul şi calcitonina asigură creşterea normală a scheletului, cu fixarea adecvată
a calciului în oase.
Parathormonul, prescurtat PTH, acţionează asupra osului, rinichiului şi tractului digestiv.
Influenţează mobilizarea calciului de la nivelul oaselor, crescând cantitatea acestuia în mediul
extracelular. La nivel digestiv stimulează absorbţia calciului. La nivelul rinichiului, scade
eliminările urinare de calciu şi sodiu şi stimulează eliminarea fosfaţilor şi a potasiului. În plus,
intervine în activarea vitaminei D3, ce are rol în absorbţia calciului.
Aşadar, rolul PTH este de a creşte numărul ionilor de calciu şi de a scădea numărul de fosfaţi
din mediul extracelular. Concentraţia medie a acestui hormon este 0,5 ng/ml. Hipercalcemia
inhibă secreţia de PTH, iar hipocalcemia o stimulează.
Calcitonina, celălalt hormon secretat de glandele paratiroide, are acţiune parţial antagonică
parathormonului: scade numărul ionilor de calciu din sânge, favorizând depunerea lui în oase,
însă, ca şi PTH, scade concentraţia fosfaţilor din sânge. La nivel renal creşte calciuria
(eliminarea calciului prin urină). Concentraţia plasmatică a calcitoninei variază între 10 şi 100
picograme/ml. Hipercalcemia determină secreţia de calcitonină. Structura chimică a calcitoninei
este similară la om, porc şi somon.

Patologia parathormonului
Hipersecreţia de parathormon produce boala Recklinghausen. Această afecţiune este
caracterizată prin decalcifiere osoasă urmată de deformări şi fracturi spontane. Calciul din sânge
în exces se depune în ţesuturile moi sau formează calculi urinari. Hipersecreţia de parathormon
poate fi provocată de adenomul paratiroidian (tumoră benignă), care poate afecta una sau mai
multe din cele patru glande paratiroidiene. Alte complicaţii ale bolii Recklinghausen sunt
osteoporoza, durerile osoase, cifoscolioza (derivare a coloanei vertebrale).

Hiposecreţia de parathormon determină scăderea calciului şi creşterea fosforului din

sânge. Se soldează la copil cu dezvoltare anormală a dinţilor şi cu întârziere mintală. La adulţi,
hiposecreţia provoacă tetanie - apariţia spasmelor musculaturii netede şi striate. Îndepărtarea
chirurgicală accidentală a paratiroidelor este una din cauzele hiposecreţiei. Consecinţa acestui
fapt este scăderea calciului plasmatic, ceea ce afectează activitatea sistemului muscular. Alte
simptome ale insuficienţei paratiroidiene sunt: spasm laringian, agitaţie, tahicardie (inima bate
mai repede decât în mod normal), cataractă, căderea părului, polipnee (creşte frecvenţa
respiraţiei).
 TIMUSUL

Timusul este o glandă cu structură mixtă, cu rol de epiteliu secretor și organ limfatic. Este
localizat retrosternal. Acesta se dezvoltă în copilărie, atingând un maxim în pubertate, după care
involuează. Este un organ mic, situat în cavitatea toracală, între cei doi plămâni (partea
posterioară a sternului). Acesta face parte din sistemul endocrin.

Timusul constă din 2 lobi inegali, drept și stâng, de culoare cenușie, uniți între ei. Este
acoperit cu o capsulă conjunctivă de la care pornesc spre interior prelungiri (septuri) ce împart
lobii în lobuli.

Funcții :
- Maturizarea celulelor-T (timocitelor) (asigură imunitatea celulară);
- Eliminarea reaplicelor autoagresive ale celulelor-T, care provoacă omului așa-
numitele boli autoimune;
- Producerea hormonului de creștere la copii (timopoetină).