UNIVERSITATEA DE STAT DIN

MOLDOVA

FACULTATEA STIINTE ECONOMICE

Lucrul individual la disciplina Psihologie

Tema: “Importanta memoriei in viata cotidiana”

Conducator stiintific:Cerlat Raisa

Elaborat de: Vudvud Dumitru, BA1703

Chisinau 2018
 1.Introducere

Memoria este un fenomen boilogico-psihologic. Mecanismele biologice confera creierului

capacitatea de a rata informatia, precum si aptitudinea de a inregistra noi cunostinte, creind astfel
retele de comunicare intre celulele nervoase.Memoria are si o latura psihologica ce tine de
comportamentul si emotiile personale.Continutul informational al memoriei il constituie trecutul
relatat ca trecut.Daca trecutul ar fii perceput ca prezent am avea halucinatii. Si totusi memoria
readuce trecutul in prezent, dar o face tinand seama de conditiile schimbate si actuale ale
prezentului.Memoria echilibreaza organismul cu mediul. Marele psiholog rus Secenov a numit-o
"conditia fundamentala a vietii psihice".Memoria are un caracter activ si dinamic ceea ce rezulta
din faptul ca unele informatii care pareau ca sunt uitate atunci cand este nevoie sunt readuse cu
usurinta la lumina. Dar poate aparea si asa numitul "lapsus´´, adica dificultatea de a ne aminti
anumite intamplari mai vechi sau mai noi. Faptul ca nu ne amintim niste lucruri banale ne
ingrijoreaza, dar, din fericire, cea mai mare parte a lapsusurilor sunt inofensive. Si oricum ar fi
inutil sa incercam sa memoram totul indiferent de subiect sau evenimente traite. O astfel de
memorie magica care sa inregistreze totul nu exista.
De altfel nu este indicata stocarea de inf. cotidiene, neimportante.Ca sa memoram ceva
trebuie sa ascultam, privim si sa invatam. A asculta este prima conditie pentru a intelege. de fapt
percepem foarte putine lucruri din tot ceea ce ne inconjoara, caci filtram informatiile in functie
de interesul sau disponibilitatea de moment.Memoria este o capacitate psihica fara de care viata
nu ar fi posibila.Fara memorie omul nu ar avea trcut, ar trai doar in prezent, nu ar putea avea o
viata personala,ganduri si impresii referitoare la intamplarile trecute, nu ar avea amintiri in
general. Ar avea impresia unei minti golite. S-ar comporta spontan, impulsiv, actiunile sale ar fi
fara sabilitate, fara vreun scop sau obiectiv motivat, fara stabilitate in viitor.
Orice factor din afara i s-ar parea inedit, necunoscut. Nu ar intelege multe lucruri, multe
obiecte i s-ar parea ciudate, nu ar sti sa se comporte in anumite situatii.L-ar speria noul, ar fii
irascibil.Toata munca anterioara si cunostintele pe care le avuse s-ar anula. Totul ar trebui luat de
la inceput. Gandurile si actiunile lui nu ar avea continuitate intre ele, nu ar avea legatura una cu
alta.Va trebui sa inceapa sa invete din nou lucruri banale uitate si ii va fi foarte greu.
Nu ar putea rezolva problemele ce se ivesc in viata cotidiana. Nu ar fi capabil de judecati
logice datorita lipsei unor informatii anterioare pe care sa le prelucreze, pentru a intelege
Universul psihic ar fi limitat la citeva perceptii senzitive. Ar fi un om fara trecut, fara viitor clar,
doar cu un prezet ciudat ce i se descopera treptat.Personalitatea lui s-ar pirde o data cu
memoria.O fiinta fara memorie nu ar putea retrai emotiile, bucuriile anterioare, evenimentele
anterioare ce i-au marcat viata in mod placut.Nu si-ar recunoaste familia si pe cei dragi lui ceea
ce ar cauza suferinta si pentru ei.Un om fara memorie nu ar fi in intregimea lui, i-ar lipsi a parte
importanta pentru existenta lui.
 2.Memoria si vârsta
Memoria nu este ceva static, finit, dimpotriva, ea dispune de o dinamica interna (procese ce
se succeda, forme ce se întrepatrund etc), cât si de o dinamica în timp, de o evolutie cu sens
progresiv, ascendent, ce se înscrie pe o traiectorie de la simplu la complex, de la inferior la
superior. Ea evolueaza deci o data cu vârsta cronologica sau intelectuala a omului. Concomitent
însa - între anumite limite de vârsta -, memoria prezinta o serie de particularitati asemanatoare la
toti cei ce se încadreaza în perioada respectiva. Cine nu stie ca memoria scolarului se deosebeste
de cea a adultului, iar memoria acestuia de cea a batrânilor? Asadar, în afara unor diferente
individuale exista si o serie de particularitati de vârsta ale memoriei, care aseamana, în linii mari,
indivizii între el. Sa trecem sumar în revista principalele perioade de vârsta ale omului,
corespunzator cu particularitatile memoriei asociate lor.
In perioada 0-3 ani (asa-numita perioada a sugarului), memoria copilului are un caracter
exclusiv spontan si este legata fie de satisfacerea trebuintelor sale biologice (foame, sete), fie de
repetarea unor stimuli care, în virtutea acestui fapt, sunt retinuti de la sine. Urmele lasate pe
scoarta cerebrala de procesele nervoase dureaza foarte putin si de aceea memoria copilului mic
este de scurta durata. Recunoasterea este simpla si actioneaza în prezenta obiectelor cunoscute,
existenta ei fiind pusa în evidenta de asa-numitul "complex de înviorare" a sugarului. Dat fiind
faptul ca în jurul vârstei de 2-3 ani copilul îsi amplifica bagajul reprezentarilor si începe sa-si
însuseasca limbajul, îsi fac aparitia si unele elemente simple ale reproducerii. în esenta, la
aceasta vârsta memoria copilului este mai ales involuntara, mecanica, de scurta durata, cu predo
minanta celei motrice si kinestezice.
In perioada imediat urmatoare, ce se întinde de la 3 la 6/7 ani (perioada prescolara),
memoria copilului sufera modificari importante Este perioada când se fac eforturi de
trecere spre formele superioare si mai productive ale memoriei, care coexista însa cu
cele mai simple si mai putin productive. Datorita unor particularitati ale scoartei
cerebrale, ale proceselor de excitatie si inhibitie (plasticitatea, mobilitatea, labilitatea),
copilul memoreaza cu mare rapiditate, dar si uita cu aceeasi rapiditate. Cine n-a ramas
uimit în fata unui pusti capabil sa tina minte foarte multe informatii pe care le-a auzit
doar o data, cel mult de doua ori? Sau cine nu se înfurie când propriul sau copil nu
reuseste sa tina minte cum îl cheama sau câti ani are, desi s-a chinuit mult ca sa-i "bage"
în cap lucrul acesta ? Insuficienta dezvoltare a inhibitiei (a inertiei celulei corticale) face
ca memoria copilului prescolar sa fie nediferentiata, difuza, incoerenta, nesistematica,
haotica (amintirile lui sunt fragmentare, fara legatura între ele). Pentru a stapâni neputinta
propriei lor capacitati de a pastra si reactualiza, copiii adauga de la ei, inventeaza, fapt
confundat si condamnat pe nedrept de parinti cu minciuna. La copilul prescolar pre
domina mai ales memoria intuitiv-plastica, concreta si cea afectiva, în sensul ca se retin
mai ales figurile si evenimentele imediate, ca si tot ceea ce provoaca emotii puternice,
pozitive sau negative. Unele cerinte ale activitatilor în care prescolarul este implicat
(activitatea de joc, chiar si cea didactica de la gradinita) impun însa necesitatea de a
retine voluntar si logic, fapt care duce la aparitia acestor doua forme de memorare. La
4 ani copilul face efort pentru a fixa si pastra regulile jocurilor, la 5-6 ani el începe sa
utilizeze procedee elementare de întiparire, fixare si reproducere, face încercari active
de a-si aduce aminte; tot acum creste rapiditatea, volumul, durata de pastrare, exactitatea
pastrarii si fidelitatea reactualizarii; uneori, reactualizarile prescolarilor capata un
character de stereotip. Tot în aceasta perioada este fixata si data aparitiei primelor amintiri
personale, care adeseori sunt incerte, mai ales de tip afectiv, fragile. Intervine asa-numitul
fenomen de amnezie infantila. Chestionati asupra unor evenimente petrecute în familie (nasterea
unui frate, a unei surori, primirea cadourilor pentru nou-nascut, îngrijirea copilului în timp ce
mama se afla la spital etc), copiii de pâna la 3 ani nu si-au amintit aproape nimic, în timp ce
copiii cuprinsi între 3 si 5 ani si-au reamintit suficient de multe informatii. Un cercetator (Victor
Henri), interogând 123 de adulti referitor la data primei amintiri pe care o au, a obtinut
urmatoarele rezultate:
Dupa cum se observa, la cei mai multi subiecti data primei amintiri personale pare a se situa la
vârsta de 2-3 ani (62 din 123). Este greu de presupus însa ca cineva îsi poate aminti ceva de la
vârsta de 6-8 luni, chiar de la un an. Aici, fie ca a fost vorba de evenimente foarte importante sau
grave, care au lasat urme vizibile (arsuri, defecte fizice etc), fie ca data respectiva a fost retinuta
si repetata foarte des de parintii copilului, fapt care 1-a facut pe acesta sa creada (mai târziu) ca
el singur si-o aminteste.
Cum se explica precaritatea si fragilitatea informatiilor din primii ani de viata ? Cel putin trei
raspunsuri sunt plauzibile: a) sugestia lui Freud potrivit careia amnezia infantila se produce
datorita reprimarii de catre copii a instinctului sexual fata de propriii parinti; b) creierul, mai
exact hipocampul, nu este suficient de maturizat pentru a sustine o memorie explicita, ci în cel
mai bun caz una implicita, care nu asigura insa o baza solida pentru reactualizarea experientelor;
c) limbajul copilului mic se afla în proces de dezvoltare, fapt care permite întiparirea în memoria
episodica, dar creeaza dificultati în ceea ce priveste regasirea informatiilor, regasirea adecvata
depinzând de încadrarea evenimentelor într-o schema sau un cadru bine structurat (vezi
Baddeley, 1998, pp. 191-192). Oricum, memoria prescolarului se caracterizeaza în ansamblu
prin efortul continuu spre organizare, spre atingerea unor cote înalte de productivitate.

Perioada scolaritatii (6/7-18 ani) atrage dupa sine modificari mult mai semnificative
ale memoriei, care le întrec în semnificatie pe toate cele de pâna acum. Noile conditii în
care trebuie sa traiasca si sa actioneze copilul, noile cerinte care i se impun si pe care
trebuie sa le rezolve atrag dupa ele urmatoarele schimbari mai importante ale memoriei:
are loc disciplinarea si ordonarea desfasurarii ei dupa o anumita logica (copilul nu
fixeaza la întâmplare si orice, nu raspunde neîntrebat, deci nu reactualizeaza oricând si
oricum); memoria se intelectualizeaza, în sensul ca se sprijina tot mai mult pe ratiune,
pe logica, pe întelegere ; devine voluntara prin excelenta (copilul depune efort pentru a
memora si pastra); capata o mare plasticitate datorita schimbului interpersonal de
amintiri cu ceilalti colegi de clasa; creste volumul ei, câstiga în suplete si fidelitate;
devine obiect al meditatiei copilului, care este interesat din ce în ce mai mult de cunoas
terea particularitatilor memoriei sale, de posibilitatea de a-si depasi anumite deficiente.Dat fiind
faptul ca vârsta scolara este destul de lunga, toate aceste modificari au loc gradat si diferentiat, în
fiecare subperioada a vârstei respective.
In scolaritatea mica {6/7-10 ani), desi memoreaza mecanic, copilul încearca sa
introduca o serie de repere intelectuale sau strategii de învatare ; din ce-i vine în minte
selecteaza ceea ce corespunde solicitarilor, sarcinilor care i-au fost fixate ; îsi dezvolta
mecanismul reproducerii, care este totusi limitat Ia aceasta vârsta (la 8 ani copiii recunosc
24 de cuvinte si reproduc doar 5 din 30; la 10 ani recunosc 24 si reproduc 14).
 In scolaritatea mijlocie (pubertatea : 11 -15 ani) se dezvolta tot mai mult memorarea
logica, copilului nu-i mai place sa "toceasca", ci sa sesizeze esentialul; el încearca sa-si
formeze un stil propriu de a memora (împarte textul pe fragmente, îl repeta global sau
pe parti etc); memoria sa devine mai economicoasa (numar mai mic de repetitii, timp
mai putin pentru memorare) si deci mai eficienta; copilul intervine activ în toate
procesele, dar mai ales în reproducere ; se dezvolta mult memoria verbal-logica.
In scolaritatea mare (adolescenta : 16-18-19 ani), dat fiind faptul ca elevul citeste
foarte mult, ca i se redesteapta curiozitatea, ca vrea sa stie cât mai mult si cât mai bine,
sa se perfectioneze, sa-si formeze o cultura si mai ales datorita faptului ca adolescenta
este perioada marilor întrebari (asupra omenirii, fericirii, destinului etc), creste foarte
mult volumul memoriei sale, caracterul ei activ si selectiv se amplifica; acum se
formeaza o cultura personala, de aceea selectivitatea este foarte mare (copilul memoreaza
versuri, aforisme, metafore, pasaje din autori celebri etc.); tot acum creste caracterul
organizat, sistematizat (deci voluntar) al memoriei; copilul tinde si mai mult sa-si
perfectioneze memoria, deoarece astfel se poate impune în fata colegilor, poate epata,
poate impresiona.
La adult memoria atinge apogeul dezvoltarii sale. Cercetarile efectuate pe un
numar de 2300 de persoane cuprinse între 18 si 40 de ani, dintre care 460 au fost supuse
unor investigatii de profunzime asupra unor functii psihice, printre care si memoria, au
relevat existenta a doua macroperioade ale maturitatii: una cuprinsa între 18 si 25 de ani
si alta cuprinsa între 26 si 40 de ani, care se diferentiaza prin viteza si ritmurile de
dezvoltare ale intelectului în general si ale diverselor functii psihice în special. Se pune
astfel în evidenta caracterul neomogen, contradictoriu si heterocronic al dezvoltarii
intelectului si functiilor psihice ale adultilor. Totodata s-a remacat si faptul ca momentele
de vârf ale dezvoltarii memoriei sunt la 19, 23, 24 si 30 de ani, iar capacitatea sa
maxima se înregistreaza la 25 de ani. Neflind izolata de celelalte fenomene psihice,
memoria are, în raport cu acestea, o evolutie fie corelativa, fie în dezacord.
Astfel, la vârste cuprinse între 18 si 25 de ani s-a constatat existenta unui nivel ridicat al
dezvoltarii gândirii si memoriei, dar un nivel scazut al atentiei; între 26 si 29 de ani: cel mai
scazut nivel de dezvoltare a gândirii si memoriei, dar cel mai ridicat nivel de dezvoltare al
atentiei; între 30 si 33 de ani: nivel relativ ridicat al tuturor celor trei functii; între 34 gi 35 ani:
scaderea nivelului tuturor; intre 36 si 40 ani: o oarecare crestere a tuturor functiilor psihice.
La batrâni asistam la aparitia unor fenomene specifice: scad performantele
memoriei comparativ cu cele ale tinerilor, nu global, ci diferentiat, în sensul ca se retin
mai ales materialele cu sens (povestirile), dar se uita materialele fara sens (într-o
cercetare s-a constatat, spre exemplu, ca 78% dintre subiectii investigati, având vârsta
cuprinsa între 70 si 97 de ani, nu au retinut nici o singura silaba fara sens din cele 5 care
le-au fost prezentate); scade memoria vizuala (apar confuzii, inexactitati privind struc
tura unor imagini, amplasarea detaliilor); se uita mai ales informatiile primite recent, în
schimb, cele din trecut sunt reactualizate pâna la epuizare; se diminueaza capacitatea de
întiparire si de reproducere exacta ; inteligenta fluida scade o data cu vârsta, în contrast
cu inteligenta cristalizata care se mentine si poate continua chiar sa creasca; memoria de
lucru, care permite, dupa cum ne amintim dintr-un paragraf anterior, pastrarea si
manipularea simultana a informatiilor, cunoaste scaderi în functie de vârsta ; sistemele
subordonate memoriei de lucru (mai ales bucla fonologica) se mentin destul de bine, desi
operarea acestui sistem în asociere cu sistemul executiv central se afla în declin; la
batrâni are loc deteriorarea procesului de învatare pe termen lung, deoarece acestia
manifesta tendinta de a nu codifica materialul într-o maniera la fel de ampla si complicata
ca tinerii; memoria de perspectiva scade serios la batrâni; viteza si fluenta accesului la
depozitele semantice se diminueaza; la fel, o data cu vârsta, se deterioreaza si memoria
procedurala (vezi Baddeley, 1998, pp. 202-223).
Gerontologul american Warner Schaie arata ca, desi memoria este facultatea cu cea mai
evidenta deteriorare dependenta de vârsta, ea nu este singura, o data cu ea producându-se un
declin treptat si al altor capacitati cognitive. Baddeley considera ca problema îmbatrânirii trebuie
abordata din unghiul optimizarii. în ceea ce priveste memoria, noteaza el, optimizarea înseamna
a gasi modalitati de a ne asigura ca susceptibilitatea ei mare fata de erori sa nu conduca la o
scadere a eficientei totale. Tocmai de aceea, în capitolul dedicat "memoriei si îmbatrânirii" el îsi
propune sa prezinte atât latura negativa (aceea ca memoria se înrautateste o data cu vârsta), cât si
latura pozitiva (faptul ca exista modalitati prin care poate face fata acestei situatii).
Iata deci ca de-a lungul întregii vieti a individului memoria suporta o serie întreaga de
transformari, dependente, pe de o pane, de dezvoltarea capacitatilor psihologice (a gândirii,
atentiei, inteligentei etc), pe de alta parte, de dezvoltarea si maturizarea functiilor fiziologice si
biochimice ("formarea" sau "stingerea" legaturilor temporare, cresterea cantitativa a ARN-ului,
"moartea" neuronilor etc).
Cunoasterea particularitatilor de vârsta ale memoriei este necesara din mai multe
considerente:
*pentru a se evita confundarea lor cu defectele memoriei; unii parinti au tendinta de
a lua o particularitate de vârsta drept deficienta a memoriei copiilor lor;

*pentru a putea tine seama de ele în cadrul procesului de învatamânt, în sensul

adecvarii continutului si a metodelor de predare la posibilitatile mnezice ale copiilor;

*pentru a stimula dezvoltarea lor; în cadrul procesului instructiv-educativ, simpla

mulare a acestuia pe particularitatile de vârsta ale copiilor nu este suficienta, mult
mai utila fiind depasirea cu putin a acestora, tocmai pentru a le stimula dezvoltarea.
 3.Memoria - o uimitoare biblioteca
Confidenţele pe care ni le facem unii altora, fie sub forma unor complimente, fie sub
cea a unor reproşuri, cu privire la faptul că am reţinut sau nu ceva, că am consumat un
timp mai mare sau mai mic pentru a învăţa o poezie sau o lecţie, că ne-am adus aminte
exact ce trebuie şi când trebuie sunt foarte numeroase. Dar ce înseamnă faptul că cineva
reţine un timp mai îndelungat şi altcineva un timp foarte scurt?; că unul uită aproape
totul, este confuz, în timp ce altul este aproape enervant de exact în ceea ce spune? Ce se
ascunde oare în faptul că unii reţin şi alţii nu, că în anumite situaţii acest proces se
realizează foarte uşor, aproape spontan, iar alteori foarte greoi, cu efort, cu întârzieri?

Omul, pe lângă multe alte capacităţi de care dispune (de a gândi, vorbi, imagina, simţi, dori,
voi), o posedă şi pe aceea de a reţine, conserva şi reutiliza propria sa experienţă.
Psihologi, filozofi, scriitori şi alţi gânditori au fost fascinaţi, de-a lungul secolelor, de memorie.
Memoria este probabil cel mai extraordinar fenomen din lumea naturală: creierul fiecărei
persoane reţine milioane de biţi de informaţie într-un depozit pe termen lung şi accesăm în mod
obişnuit în fiecare zi acest volum enorm de informaţii într-o clipită. Fără memorie, nu poate fi
vorba de gândire la modul în care o înţelegem noi astăzi.
Memoria este definită astăzi ca o funcţie psihică de bază, care face posibilă fixarea,
conservarea, recunoaşterea şi reproducerea informaţiilor şi trăirilor noastre. Ea realizează
ancorarea omului în trecut, capacitatea de a rezolva situaţiile prezente şi de a crea resurse pentru
anticiparea celor viitoare. În plan subiectiv, memoria este trăită ca amintire. În termeni
psihologici, vorbim despre reactualizarea informaţiilor, realizată în două forme: recunoaşterea şi
reproducerea. O echipă de cercetători de la Universitatea Princeton, care au studiat procesul
psihic al reamintirii, au descoperit că aproximativ cu cinci secunde înainte ca participantul să-şi
amintească efectiv o imagine anume, în creierul său apărea o activitate cerebrală specifică clasei
în care era imaginea respectivă. De pildă, dacă îşi amintea o locaţie, apărea mai întâi activitatea
cerebrală a locaţiilor în general. Acest lucru arată, deci, că pentru a ne aminti ceva, noi trecem
printr-un proces de particularizare de la cazul general la lucrul concret pe care ni-l amintim.

3.1.Cum este afectată memoria de emoţie

Este normal să uităm în mod intenţionat evenimentele neutre, precum indicaţiile greşite, fostul
număr de telefon al unui prieten sau data schimbată a unei întâlniri. Uitarea intenţionată ajută la
actualizarea memoriei cu noi informaţii. Însă, evenimentele emoţionante de intensitate medie,
precum luarea unei note mici la un test sau un comentariu răutăcios al unui coleg de serviciu ar
trebui să fie mai greu de uitat.
Când oamenii încearcă să uite în mod intenţionat informaţii, ar trebui să separe mintal acea
informaţie şi să o blocheze pentru a nu o primi. Însă emoţia subminează ambele etape (de
separare şi blocare). Facem o multitudine de conexiuni între evenimentele emoţionante şi alte
părţi din viaţa noastră, aşa că e dificil să le izolam. În ceea ce priveşte blocarea accesului
evenimentelor nedorite, emoţiile fac evenimentele foarte proeminente şi astfel foarte accesibile.
Emoţia poate avea un impact puternic asupra memoriei. Numeroase studii au arătat că cele mai
vii amintiri autobiografice sunt evenimentele emoţionante, revocate mai des şi cu o mai mare
claritate şi cu mai multe detalii decât evenimentele neutre. Amintirile dureroase, emoţionante, pe
care oamenii ar dori să le uite cel mai mult, sunt cel mai greu de lăsat în urmă, de trecut cu
vederea, în special când amintirile sunt create prin indicaţii vizuale.

Când privim ştirile la televizor şi vedem spre exemplu o mulţime de soldaţi răniţi, acest fapt are
un impact puternic asupra propriei fiinţe, mai mult decât un simplu titlu de ştiri.
Evenimentele sociale, precum o petrecere cu prietenii, o şedinţă de lucru sau o ceartă sunt
parte integrantă a vieţii noastre de zi cu zi. Capacitatea de a ne aminti aceste evenimente şi în
special memorarea persoanelor şi a relaţiilor cu aceştia sunt absolut vitale, dacă vrem să fim
adaptaţi vieţii sociale.

3.2.Supărăcioşii îşi pun memoria în pericol

Potrivit unui nou studiu, persoanele care se întristează uşor şi au mai multe sentimente
negative sunt mai dispuse a dezvolta probleme de memorie decât cele flexibile. În acest studiu,
cei care trăiesc adesea sentimente negative (depresie şi anxietate), sunt într-un procent de 40%
mai predispuse să dezvolte o uşoară deteriorare cognitivă. În decursul vieţii, experienţele de stres
cronic afectează zona creierului ce guvernează răspunsul stresului. Predispoziţia la stres este un
factor de risc pentru problemele de memorie.
După cum se ştie, persoanele care au fost martore ale unui jaf armat demonstrează adesea că
emoţiile negative limitează, micşorează atenţia şi memoria. Astfel de martori tind să-şi
amintească arma în detaliu, dar nu şi particularităţile atacatorului. Chiar şi când nu sunt în pericol
imediat, persoanele care trăiesc emoţii negative tind să se focalizeze pe detalii specifice, în timp
ce persoanele vesele au o perspectivă mai largă, deschisă asupra situaţiei.

3.3.Ţinerea de minte la nevăzători

Pierderea vederii sau diminuarea acesteia atrage după sine un dezechilibru deosebit de mare în
activitatea nervoasă superioară, în structurarea automatismelor, în starea ei morală, în integrarea
socială a acesteia. Dezvoltarea psihică a deficientului de vedere este relativ normală, dacă
persoana îşi desfăşoară viaţa într-un mediu care nu este ostil deficienţei sale.
Atenţia şi memoria sunt puncte forte ale nevăzătorilor. Atenţia este relativ bine dezvoltată, este
favorabilă unei bune evoluţii a limbajului, orientând activitatea mintală prin audiţii. Memoria are
calităţi superioare, prin permanenta apelare la ea, nevăzătorul realizează antrenarea acesteia.
Persoanele nevăzătoare din naştere compensează lipsa vederii lor cu o dezvoltare mai bună a
memoriei, conform noilor studii americane. Psihologii au demonstrat nu numai că persoanele
nevăzătoare îşi amintesc mai bine anumite lucruri, dar îşi amintesc mai bine şi ordinea corectă a
acestora. În lipsa văzului, lumea este trăită ca o succesiune de evenimente.
Din moment ce persoanele nevăzătoare folosesc în mod constant strategii ale memoriei seriale
în circumstanţele de zi cu zi, ele tind să dezvolte abilităţi superioare. De exemplu, nevăzătorii
experimentează lumea prin formarea unor reprezentări secvenţiale de genul rutelor, traseelor
către un lucru sau obiect. Dacă aceştia parcurg un traseu de mai multe ori, îşi amintesc ce lucruri
au perceput, în ce stadiu şi dacă au luat-o la dreapta sau la stânga, după care fac o listă de
asociaţii. Pentru a alege în mod corect obiectul dorit, nevăzătorii plasează obiectele într-o ordine
model şi le dau acestora etichete ordinale, de exemplu „al treilea obiect la stânga“. Astfel,
memoria pentru ordinea obiectelor este esenţială pentru capacitatea nevăzătorilor de a crea
imaginile mentale ale scenei.
3.4.Viaţă fără amintiri
Să ne imaginam pentru o clipa cum ar fi viaţa omului fără memorie. Cazul muzicianului Clive
Wearing, care s-a îmbolnăvit de encefalită în urma unei infecţii virale, reprezintă o ilustrare
dramatică a consecinţelor pierderii memoriei.

Clive Wearing a fost afectat într-o asemenea măsură, încât nu-şi mai putea aminti decât ceea ce
s-a intamplat cu câteva minute înainte şi, în consecinţă, considera că abia în momentul respectiv
şi-a recăpătat conştiinţa. El ţine un jurnal în care notează această obsesie: pagini întregi de note
în care se menţionează data, ora şi faptul că abia a redevenit conştient. Ori de câte ori apare soţia
sa, Clive o întâmpina cu bucuria celui care nu a vazut persoana iubită timp de mai multe luni.
Clive traieşte într-un prezent permanent, fiind incapabil să înregistreze schimbările sau să
folosească trecutul pentru anticiparea viitorului, o situaţie pe care el a descris-o o dată ca fiind
„iadul pe pamant. Este ca şi când ai fi mort în tot acest timp nenorocit“.
 4.Concluzie
,,Viata psihica a omului fara memorie este doar un ghem de impresii senzitive , adica un
prezent fara trecut, dar si fara viitor." (Psiholog Lange)
Memoria poate fi definita ca proces psihic de intiparire ,stocare ,si reactualizare a informatiei
,mecanism psihic structurant, constructiv, chiar creativ.

Partea buna
Un om fara memorie in conceptia mea este omul linistit,fericit care ar putea trai clipa sau
momentul in care se afla fara sa isi aminteasca de trecut sau de apropiati sai,de grijile sau de
necazurile care ii predomina viata .Ar putea fi un om liber,doar daca ar sti sa profite de acest
lucru .Chiar daca acesta nu isi mai aminteste de lucruriile “agitate” din viata lui nu inseamna ca
ele au disparut,dar conceptul lui asupra vietii se schimba radical ,astfel bucurandu-se de noi
descoperiri si de timpul pe care il are profitand astfel de moment.
Toti oamenii ar vrea sa uite de unele lucruri neplacute din viata lor , dar acest lucru este
imposibil datorita faptului ca sunt stocate in memorie si apar voluntar sau involuntar.

Partea proasta
Memoria este cea mai importanta si fundamentala capacitate a omului. Fara memorie ar fi
imposibila o functionare normala a personalitatii si dezvoltarea ei.
Memoria este o capacitatea psihica absolut necesara ,fara de care viata nu ar fi posibila .Omul
daca nu ar avea menorie ar trai într-un continuu prezent ,numai sub influenta datelor nemijlocite
de reflectare, comportamentul lui fiind haotic spontan ,fara stabilitate fara finalitate si
durabilitate în timp, totul i s-ar parea nou, necunoscut, nu ar avea posibilitatea de a utiliza
rezultatele cunoasterii ,gândurile si actiunile lui nu ar putea fi legate unele de altele, nu ar putea
întelege si învata, nu ar rezolva problemele ivite in calea sa.
Fara memorie am fi exact ca niste papusi.Am fi controlate de prezent,timp si spatiu. Papusi care
danseaza pe tematica initiativei si a necunoscutului. Gravitatea lucrurilor nu ar avea nici o
semnificatie pentru noi ; noi nu am gandi logic.
Practic, fara memorie nu am avea imaginatie, nu am avea
perceptii si senzatii, pentru ca nu am stii ce inseamna si s-ar instaura frica in noi.
O viata fara memorie ar fi un esec supranatural. Filmul care se deruleaza zilnic in fata ochilor
nostri,nu ar insemna nimic, pentru ca am uita totul intr-o secunda. E ca si cum un magician ne-a
lasat fara o parte importanta din noi : memoria. Nu am putea sa traim tot ce se intampla "acum".
 Bibliografie
Ziarul ,,Lumina”
www.scritub.ro
Cosmovici A.(1996) Psihologie Generala
 Cuprins
1.Introducere………………………………………………….2

2.Memoria si virsta…………………………………………3-6

3.Memoria-o uimitoare biblioteca………………………..7-9

4.Concluzie………………………………………………….10

Bibliografie…………………………………………………..11