Traficul de Persoane

Capitolul I – ASPECTE INTRODUCTIVE DESPRE OBLIGAȚIA LEGALĂ DE
ÎNTREȚINERE DINTRE SOȚI
1.Introducere
Statul nostru, „instituție politico-administrativă a societății în frunte cu un guvern și cu
organele acestuia, cu ajutorul cărora se asigură funcționarea vieții sociale pe un anumit
teritoriu”1, acordă o atenţie deosebită familiei, oferind garanţii constituţionale care asigură
înalta principialitate pe care se clădesc raporturile ce se nasc între membrii săi.2
Familia reprezintă forma socială de bază, întemeiată prin căsătorie, și care constă din
soț, soție și din descendenții acestora,3de asemenea familia este un fenomen social,o formă
de relaţii sociale dintre oamenii legaţi între ei prin căsătorie sau rudenie.În sens sociologic,
familia, ca formă specifică de comunitate umană, desemnează grupul de persoane unite prin
căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viaţă, interese şi
întrajutorare.4
Familia îndeplineşte următoarele funcţii :
a) Reproducerea populaţiei, perpetuarea speciei umane.Această funcţie asigură
reproducerea populaţiei, deoarece fără perpetuarea speciei umane, societatea este de
neconceput.Atracţia către sexul opus este inerentă naturii umane, după cum tot astfel este şi
nevoia de a avea şi creşte copii.Funcţia biologică a familiei poate fi influenţată, într-o
anumită măsură, de către societate.Creşterea populaţiei depinde, în mod nemijlocit, de
structura economică societăţii, de structura diferitelor organisme sociale şi de politica
societăţii privind natalitatea.5
b)Funcţia economică îşi găseşte expresia în ducerea în comun a gospodăriei casnice şi
comunitatea de bunuri a soţilor, precum şi în ajutorul acordat membrilor ei aflaţi în nevoie
din cauza incapacităţii de a muncii.6
1
http://dexonline.ro/definitie/statul
2
Ion Dogaru - Întreţinerea Drept si Obligaţie legală,Editura Scrisul Românesc Craiova, 1978 p.9
3
http://dexonline.ro/definitie/familie
4
Ion P. Filipescu ; Andrei I Filipescu – Tratat de Dreptul Familiei,Editura Universul Juridic Bucureşti, 2006 p.11
5
Ion P. Filipescu ; Andrei I Filipescu – Tratat de Dreptul Familiei,Editura Universul Juridic Bucureşti, 2006 p.15-16
6
1
c)Funcţia educativă.În art. 29 pct. 6 din Constituţia României republicată, arată că
părinţii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror
răspundere le revine.7
În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi si
obligaţii, care izvorăsc din căsătorie, rudenie, inclusiv adopţia, precum şi din alte raporturi
asimilate relaţiilor de familie.În acest înţeles, familia este o realitate juridică prin
reglementarea ei de către lege.8
Dreptul familiei reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile
personale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate
de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii şi întăririi
familiei.Obiectul dreptului familiei, obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei,
îl formează raporturile de familie : raporturile de căsătorie, raporturile care rezultă din
rudenie, raporturile care rezultă din adopţie şi unele raporturi care sunt asimilate de lege, sub
anumite aspecte, cu raporturile de familie.9
În ce priveşte dimensiunea juridică a familiei, potrivit Constituţiei României, [art. 26
alin. (1)], autorităţile publice respectă şi ocrotesc familia, care se întemeiază pe căsătoria
liber consimţită dintre soţi.
Statul ocroteşte căsătoria şi familia, stabilind condiţiile de fond şi de formă ale
încheierii actului juridic al căsătoriei. Referitor la relaţiile din interiorul familiei, Constituţia
României proclamă principiul egalităţii soţilor, precum şi dreptul şi obligaţia acestora de a
asigura creşterea, educarea şi instruirea copiilor [art. 48 alin. (1)], iar prevederile Codului
Civil reglementează cadrul general al relaţiilor personale şi patrimoniale dintre soţi, precum
şi dintre părinţi şi descendenţii lor, mai puţin cele derivând din rudenia civilă, care sunt
reglementate prin Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009 exceptând art. 1, 5 -
13, 16, art. 18 alin. (2) teza I, art. 56 alin. (1) - (4), art.57, 59 - 63 și 65 care au fost abrogate
ca urmare a intrării in vigoare a noului Cod Civil din data de 1 octombrie 2011.10
În noul Cod Civil, intrat în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2011, e prevăzut
faptul că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora,
7
Ion P. Filipescu ; Andrei I Filipescu – Tratat de Dreptul Familiei,Editura Universul Juridic Bucureşti, 2006 p.15,16
8
9
Ion P. Filipescu ; Andrei I Filipescu – Tratat de Dreptul Familiei,Editura Universul Juridic Bucureşti, 2006 p.17,18
10
www.hamangiu.ro/upload/files/extras%20-%20casatoria%20si%20divortul.pdf
2
precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor.De
asemenea familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului, acesta din urmă
fiind obligat să sprijine, prin măsuri economice şi sociale, încheierea căsătoriei, precum şi
dezvoltarea şi consolidarea familiei.11
În prezentul Cod Civil, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie.De
asemenea căsătoria este reglementată şi ea însemnând uniunea liber consimţită între un
bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.12
Statul ocroteşte căsătoria şi familia. Ocrotirea căsătoriei se realizează prin egalitatea
dintre soţi şi raporturile lor cu copiii şi prin obligaţia de întreţinere pe care soţii o au unul
faţă de celălalt.
Familia înseamnă soţ, soţie, copii, apoi urmează rudele atât din partea soţului cât şi a
soţiei. Soţia are drepturi şi obligaţii în cadrul familiei, ca de altfel şi soţul, drepturi pe care
legea le respectă şi obligaţii, care trebuiesc îndeplinite.
Una dintre obligaţiile membrilor de familie o reprezintă obligaţia legală de întreţinere
prevăzută de Codul Civil.
Obligaţia legală de întreţinere are, înainte de toate, un fundament moral – etic. Ceea
ce subliniază cel mai bine acest fundament este faptul că legiuitorul permite intrarea în
acţiune a obligaţiei legale de întreţinere numai dacă creditorul se află în stare de nevoie din
cauza incapacităţii de a munci.13
Întreţinerea legalmente datorată trebuie privită şi analizată sub ambele sale aspecte: a)
dreptul creditorului exprimat în creanţă de tip special al cărui obiect îl constituie mijloacele
necesare pentru educaţie, învăţătură şi pregătire profesională; b) obligaţia de tip special, a
debitorului de a furniza aceste mijloace.14
Obligaţia legală de întreţinere este definită ca fiind îndatorirea impusă de lege unei
persoane de a asigura subzistenţa altei persoane.
În timpul întregii sale vieţi omul este nevoit să se întreţină, viaţa fizică, existenţa
intelectuală şi starea psihică depind de întreţinerea sa.15
11
Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.56
12
Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.56
13
14
15
3
Problema întreţinerii, în general şi întreţinerea celor aflaţi în nevoie, în special, i-a
preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri.16
În perioada familiei pereche, grija pentru existenta copiilor aparţinea mamei şi rudelor
sale, în cazul în care legătura conjugală lua sfârşit. Bărbatul care era prea leneş sau prea
neîndemânatic pentru a putea contribui cu partea ce i se cuvenea la provizia comună, putea fi
izgonit.17
Până în prezent, asistenţa familială nu a scăpat prevederilor legislative.
În dreptul asiro-babilonian sub imperiul codului lui Hamurabi, tatăl avea dreptul să
facă nudurum sau donationes inter vivos în favoarea soţiei, fiicelor şi fiilor săi, pentru o parte
din averea sa, cealaltă parte putând s-o cedeze în părţi egale fiilor şi fiicelor sale cu obligaţia
acestora de a-i acorda pensie alimentară.18
În perioada formării statului atenian, tatăl avea puteri discreţionare asupra copiilor,
dar aceste puteri slăbesc după epoca lui Solon, când copiilor le revine datoria de a întreţine
pe părinţii lor ajunşi în sărăcie, drept ce putea fi valorificat în justiţie de către părinţi.19
În dreptul roman primitiv soţul care îşi repudia femeia, în alte cazuri decât cele
prevăzute de lege, era obligat să-i lase jumătate din averea sa. În timpul imperiului, dacă
divorţul se pronunţă contra femeii, bărbatul avea retentio propter liberas în baza căreia
reţinea o şesime din dota femeii pentru fiecare copil, fără însă a putea depăşi, jumătate din
dotă.Avea însă şi retentio propter mores în baza căreia putea fi îndemnizat pentru reaua
credinţă a femeii vinovate.20
Obiectul întreţinerii la romani consta în asigurarea hranei, îmbrăcăminţii, locuinţei şi
încălţămintei pentru creditor şi cei ce după lege cădeau în sarcina lui “legatis alimentis
cibaria et vestibus et habitatio debebitur quia sine his ali corpus non potest“.Creditorul
întreţinerii putea renunţa la aceasta dar numai cu aprobarea pretorului. 21Fapt care nu poate fi
realizat şi în actuala reglementare a Codului Civil republicat în Monitorul Oficial numărul
505 din data de 15 iulie 2011 şi intrat în vigoare de la 1 octombrie 2011 deoarece în articolul
16
17
18
19
20
21
4
515 este prevăzut faptul că “Nimeni nu poate renunţa pentru viitor la dreptul său la
întretinere”.22
Raportul juridic de întreţinere este consacrat şi în vechiul drept românesc. Codul
Calimach consacră datoria părinţilor de a se îngriji de creşterea şi educarea copiilor.23
Codul Calimach a fost un cod civil al Moldovei, alcătuit de Christian Flechtenmacher
și Anania Cuzanos, cu ajutorul lui Andronache Donici, Damaschin Bojincă și al altor juriști,
la inițiativa domnitorului Scarlat Callimachi (Calimach), care l-a promulgat în 1817. Acest
cod mai este denumit și Codica Țivilă a Moldovei. La promulgare, codul era scris în limba
greacă.Aplicarea lui a devenit mai consecventă abia după 1833, când s-a definitivat, prin
traducere, redactarea în limba română a codului, de către Christian Flechtenmacher și
Damaschin Bojincă, începută odată cu cea greacă. La alcătuirea acestui cod s-a urmărit să se
îmbine dreptul local, bazat pe obiceiul pământului, cu dreptul bizantin (bazilicalele sau
legiuiriile împărătești), folosindu-se totodată în fapt, ca model principal, codul civil francez
de la 1804 și codul civil austriac de la 1811. Păstrând trăsături feudale, el conținea și norme
de drept burghez, ceea ce reflectă începuturile descompunerii orânduirii feudale și ale
formării în Moldova a relațiilor bazate pe proprietatea privată și pe capital. Codul Calimach a
fost aplicat până în 1865, când a intrat în vigoare Codul Civil din 1865.Codul Calimach,
structurat în trei părți și cuprinzând 2032 de articole, consacră obligaţia de răspundere civilă
întemeiată pe vinovăție, indiferent că este intenționată sau nu, dar aduce și unele noutăți
reglementând două cazuri de exonerare de răspundere, în cazul nebunului și a pruncului,
pentru care, însă, vor fi răspunzători cei care îi au în îngrijire.24
Codul civil român de la 1864 reglementează raportul juridic de întreţinere după
modelul Codul civil francez de la 1802 din 1 decembrie 1865 si până în 1 octombrie 2011,
când a intrat în vigoare noul Cod Civil al României.
Realizarea asistenţei între cei apropiaţi a constituit obiect de reglementare juridică şi în
dreptul feudal. În vechiul drept francez obligaţia alimentară era considerată un principiu
fundamental potrivit cu care se desfăşurau relaţiile în familie, această obligaţie era calificată
22
Monitorul Oficial al României, numărul 505 din data de 15 iulie 2011
23
24
http://ro.wikipedia.org/wiki/Codul_Calimach
5
ca o adevărată obligaţie civilă.25 Văduvei i se recunoaşte de timpuriu dreptul denumit “le
domaire”26.27
În common-law, obligaţia alimentară este cunoscută din cele mai vechi timpuri ca o
simplă obligaţie morală care s-a transformat, cu timpul, într-o adevărată obligaţie civilă.28
În perioada apariţiei şi dezvoltării statului feudal polonez văduva nu avea calitatea de
moştenitor al defunctului soţ, i se recunoştea totuşi dreptul la o întreţinere de la moştenitorii
acestuia drept pe care îl pierdea dacă se recăsătorea.29
În timpul lui Ivan cel Groaznic şi după aceea, în dreptul feudal rus, pomeşăile puteau
fi transmise către rude sau chiar către persoane străine în schimbul obligaţiei de întreţinere.30
Principiile fundamentale care cârmuiesc raporturile de familie au fost formulate în
prima Constituţie de esenţă socialistă, cea din 13 aprilie 1948 şi preluate şi dezvoltate de
constituţia din 1952 şi cea din 21 august 1965, până în cea din prezent din 1991, revizuită în
2003.31
Recunoscând familiei un rol de cea mai mare importanţă în opera de formare a omului
de tip nou, de formare a personalităţii lui, considerând-o ca prima şcoală a educaţiei,
legiuitorul a elaborat norme noi, sistematizate într-un cod aparte, Codul familiei, care, în
articolul 86 şi următorul, a reglementat obligaţia legală de întreţinere 32, până în data de 1
octombrie 2011, dată la care a intrat în vigoare noul Cod Civil, astfel abrogând Codul
familiei.
25
26
În baza acestui drept, văduva putea locui mai departe în casa defunctului soţ şi putea cere întreţinere de la moştenitorii acestuia.
27
28
29
30
31
32
6
Capitolul II – Obligaţia legală de întreţinere. Aspecte generale
2.1 Noţiunea obligaţiei legale de întreţinere

Obligaţia legală de întreţinere este îndatorirea impusă de lege unei persoane de a
acorda altei persoane mijloacele necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale,
precum şi – în cazul obligaţiei de întreţinere a părinţilor faţă de copii lor minori – mijloacele
pentru educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională. Această obligaţie de întreţinere nu
trebuie confundată cu furnizarea întreţinerii stabilită prin convenţie sau testament.33
2.2 Condiţiile generale ale obligaţiei de întreţinere

2.2.1 Fundamentul obligaţiei legale de întreţinere
Se află în legătura de rudenie. Este vorba de persoane care, fie că descind unele din
altele, fie că, fără a descinde unele din altele, au un autor comun. Numai obligaţia instituită
între aceste persoane îşi are fundamentul în legătura de rudenie şi poate fi întâlnită în
următoarele cazuri : părinţi şi copii, fără a deosebi după cum aceştia din urmă sunt din
căsătorie sau din afara căsătoriei ; bunici şi nepoţi ; străbunici şi strănepoţi ; între fraţi şi
surori şi între înfietor şi înfiat care, prin înfiere, devin rude. Se află între relaţiile de familie
instituite între soţi34.Uneori fundamentul obligaţiei legale de întreţinere îşi are izvorul în
continuarea unor relaţii de familie35.Aceasta se întâmplă în următoarele cazuri : obligaţia de
întreţinere între foştii soţi a căror căsătorie a fost desfăcută prin divorţ, în acest sens, articolul
516 din Codul Civil în alineatul 3 prevede faptul că “obligaţia legală de întreţinere există
între foştii soţi, în condiţiile prevăzute de lege”36; obligaţia de întreţinere între foştii soţi a
căror căsătorie a fost anulată dar beneficiază de putativitate şi obligaţia de întreţinere a
înfietorului faţă de fostul înfiat.În articolul 510 din Codul Civil este prevăzut faptul că
“decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti nu scuteşte părintele de obligaţia sa de a da
întreţinere copilului”37.Obligaţia de întreţinere poate fi însă şi efectul afinităţii.Astfel în
articolul 517 alineatul 1 din Codul Civil este prevăzut faptul că : “Soţul care a contribuit la
întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să presteze întreţinere copilului cât timp acesta
33
34
35
36
Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil – Republicată în Monitorul Oficial din 15 iulie 2011, articolul 516, alineatul 3.
37
Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil – Republicată în Monitorul Oficial din 15 iulie 2011, articolul 510
7
este minor, însă numai dacă părinţii săi fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie” 38.În
alineatul 2 al aceluiaşi articol, este specificat faptul că : “La rândul său, copilul poate fi
obligat să dea întreţinere celui care l-a întreţinut astfel timp de 10 ani.” 39De asemenea
fundamentul obligaţiei legale de întreţinere poate consta în existenţa unor relaţii care, în
interesul minorilor, sunt asimilate, sub aspectul acestei obligaţii cu relaţiile de familie.Este
cazul obligaţiei instituite prin articolul 518 din Codul Civil : “Moştenitorii persoanei care a
fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinere fără a avea obligaţia legală
sunt ţinuţi, în măsura valorii bunurilor moştenite, să continue întreţinerea, dacă părinţii
minorului au murit, sunt dispăruţi sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întreţinut este
minor”40.”În cazul în care sunt mai mulţi moştenitori, obligaţia este solidară,fiecare dintre ei
contribuind la întreţinerea minorului proporţional cu valoarea bunurilor moştenite”41.Numai
este cazul articolului 88 din Legea nr. 4 din 4 ianuarie 1954 unde era prevăzut faptul că :
“Cel care a luat un copil pentru a-l creşte, fără a întocmi formele cerute pentru adopţie, are
obligaţia să-l întreţină cât timp copilul este minor, însă numai dacă părinţii fireşti au murit,
sunt dispăruţi ori sunt în nevoie”42, deoarece odată cu intrarea în vigoare a Legii nr 272/2004
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, prin articolul 142 alineatul 1, punctul a)
a fost abrogat acest articolul, iar ulterior prin intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind
Codul Civil în data de 1 octombrie 2011, Legea nr. 4/1954 privind Codul Familiei a fost
abrogată.
Tuturor împrejurimilor considerate a fi fundamentul obligaţiei legale de întreţinere le
este comună solidaritatea familială.Persoanele apropiate prin legături de sânge, relaţii de
familie sau alte relaţii asemănătoare acestora, nu pot manifesta indiferenţă faţă de cel ce se
află în nevoie din cauza incapacităţii de a munci.Aceasta este, de altfel şi raţiunea pentru
care, în principiu, obligaţia de întreţinere este privită de legiuitor ca o obligaţie reciprocă. 43
2.2.2 Persoanele între care există obligaţia legală de întreţinere
38
39
40
41
42
Legea nr 4/1954 privind Codul Familiei, articolul 88 - abrogată.
43
Ion Dogaru - Întreţinerea Drept si Obligaţie legală,Editura Scrisul Românesc Craiova, 1978 p.25-26.
8
Obligaţia legală de întreţinere există numai între persoanele stabilite de Codul Civil.
Ea nu poate fi impusă altor persoane, oricât de evidente ar fi consideraţiunile de echitate şi
de morală care ar reclama o altă soluţie. Cu toate acestea, datoria de întreţinere este, mai
înainte de a fi o obligaţie juridică, o datorie morală, chiar între persoanele între care legea o
instituie. Nu înseamnă însă că această datorie morală nu poate subzista şi între persoane între
care legea nu instituie o obligaţie juridică. Aceasta duce la concluzia că, în afara cercului de
rude ţinute după lege la întreţinere, există între rudele apropiate obligaţia naturală de a se
ajuta reciproc la nevoie, obligaţie susceptibilă de a se transforma în obligaţie civilă.
Intensitatea obligaţiei morale, tăria sentimentelor şi măsura afecţiunii ce leagă un anume cerc
de rude determină gradul până şa care obligaţia naturală de întreţinere se poate transforma în
obligaţiunea civilă.44
Criteriul determinării persoanelor obligate legal la întreţinere rezidă în ideea
organizării familiei. Cercul persoanelor obligate legal la întreţinere este cu atât mai mare cu
cât familia este mai bine organizată şi legăturile dintre membrii ei sunt mai puternice. Acest
criteriu l-a avut în vedere şi legiuitorul nostru când a instituit obligaţia de întreţinere între
persoane care nu sunt nici rude, nici afini : obligaţia soţului care a contribuit la întreţinerea
copilului celuilalt soţ de a continua să presteze întreţinere acelui copil cât timp el este minor ;
obligaţia copilului astfel întreţinut, cel puţin 10 ani, de a întreţine pe soţul părintelui său aflat
în nevoie şi obligaţia de întreţinere a moştenitorilor celui care fusese obligat la întreţinerea
unui minor sau care, fără a avea obligaţia legală, i-a furnizat acestuia întreţinere, de a
continua întreţinerea minorului până la vârsta majoratului.45
Într-o societate în care familia este bine organizată, sarcina întreţinerii celor aflaţi în
nevoie este îndeplinită de membrii familiei. Asistenţa publică veghează armonia familiei şi
îşi aduce aportul la consolidarea ei, iar sarcina de întreţinere îi este cu mult uşurată.
Dimpotrivă sarcinile asistenţei publice sunt mai mari când familia nu are o bună organizare
şi coeziunea dintre membrii ei este slabită.46 Cauzele slabei organizări a familiei şi implicit,
ale unei minime realizări a sarcinii întreţinerii celor aflaţi în nevoie de către rudele sau
membrii familiei acestora, şi ale intervenţiei neînsemnate a asistenţei publice, trebuie căutate
44
45
Ion Dogaru - Întreţinerea Drept si Obligaţie legală,Editura Scrisul Românesc Craiova, 1978 p.27.
46
9
atât în inegalitatea şi lipsa şanselor economice a populaţiei de a-şi câştiga un venit cât şi în
educaţia familială primită.
Obligaţia care incumbă unor persoane de a întreţine pe altele tinde a da acestora din
urmă mijloacele de existenţă şi nu se poate realiza decât în măsura în care aceste mijloace îi
sunt necesare.47
Potrivit actualei reglementări, Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil – Republicată
în Monitorul Oficial din 15 iulie 2011, obligaţia legală de întreţinere este instituită între
următoarele categorii de persoane :
a) Între soţi si soţie.48Acest fapt presupune existenţa căsătoriei valabile în condiţiile
prevăzute de articolul 259, alineatul 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil –
Republicată în Monitorul Oficial din 15 iulie 2011.
b) Între cei ce sunt rude în linie dreaptă 49, fără a distinge între rudele din căsătorie sau
din afara căsătoriei : părinţi-copii ; bunici-nepoţi ; străbunici-strănepoţi.50
c) Între rudele colaterale51 de gradul al doilea52 : fraţi şi surori.
d) Între adoptator şi adoptat. În prezent, adopţia dă naştere la rudenie 53 între adoptat şi
descendenţii săi, pe de o parte, şi rudele adoptatorului, pe de altă parte. Aşa fiind în
acest caz, obligaţia de întreţinere dintre bunici şi nepoţi şi strănepoţi, dintre fraţi şi
surori trebuie înţeleasă ca referindu-se şi la rudele prin adopţie. Referirea la
obligaţia de întreţinere între părinţi şi copii acoperă, în prezent, raportul dintre
adoptator şi adoptat.54Până la apariţia Ordonanţei de Urgenţă nr. 25/1997, abrogată
prin Legea nr. 273/2004, care la rândul ei a fost abrogată de Legea nr. 287/2009
Republicată, privind Codul Civil în privinţa articolelor 1, 5 - 13, 16, art. 18 alin. (2)
teza I, art. 56 alin. (1) - (4), art.57, 59 - 63 și 65 ; adopţia nu dădea naştere rudeniei
între cel adoptat şi rudele celui care adoptă, decât în anumite condiţii 55 şi anume :
47
48
A se vedea - Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil – Republicată în Monitorul Oficial din 15 iulie 2011, articolul 516, alineatul
1.
49
A se vedea - Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil – Republicată în Monitorul Oficial din 15 iulie 2011, articolul 516,
alineatul 1.
50
alineatul 1.
51
alineatul 2.
52
alineatul 3, punctul b).
53
A se vedea - Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil – Republicată în Monitorul Oficial din 15 iulie 2011, articolul 451 şi
articolul 470, alineatul 1 ; care abrogă articolul 1 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, publicata in
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009.
54
55
A se vedea Legea nr. 4/1954 privind Codul Familiei, articolul 77 - abrogată.
10
“La cererea comună a tuturor celor îndreptăţiţi să consimtă la adopţie, autoritatea
tutelară poate încuviinţa adopţia cu toate efectele unei filiaţii fireşti. De la data când
această adopţie îşi produce efectele, adoptatul devine rudă cu rudele celor care
adoptă, ca un copil firesc al acestora din urmă, iar drepturile şi îndatoririle izvorâte
din filiaţie între cel adoptat şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora încetează”. 56În
concluzie era vorba de o adopţie cu efecte depline sau de una cu efecte restrânse. În
primul caz, obligaţia de întreţinere era stabilită între cei deveniţi rude prin înfiere,
ca şi între rudele fireşti, iar în cel de-al doilea caz, obligaţia de întreţinere exista
numai între adoptator şi adoptat şi între adoptator şi descendenţii adoptatului.57
e) Între foştii soţi58 a căror căsătorie a fost desfăcută prin divorţ, dacă creditorul
obligaţiei la întreţinere se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă
survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are drept la întreţinere şi
atunci când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei,
însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu
căsătoria.59Când divorţul este pronunţat din culpa exclusivă a unuia dintre soţi,
acesta nu beneficiază de dreptul la întreţinere decât timp de un an de la desfacerea
căsătoriei.60În afara altor cazuri prevăzute de lege, obligaţia de întreţinere încetează
prin recăsătorirea celui îndreptăţit.61
f) Între foştii soţi a căror căsătorie a fost desfiinţată, dar la a cărei încheiere cel puţin
unul dintre ei a fost de bună-credinţă62 are dreptul la întreţinere numai soţul de
bună-credinţă
g) Soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ are obligaţia de
întreţinere faţă de acel copil cât timp acesta este minor, însă numai dacă părinţii săi
fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie.63
56
A se vedea Legea nr. 4/1954 privind Codul Familiei, articolul 79 - abrogată.
57
A se vedea - Ion Dogaru - Întreţinerea Drept si Obligaţie legală,Editura Scrisul Românesc Craiova, 1978 p.31.
58
alineatul 3.
59
alineatul 2.
60
alineatul 4.
61
alineatul 5.
62
A se vedea - Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil – Republicată în Monitorul Oficial din 15 iulie 2011, articolul 304, alineatul
1.
63
alineatul 1.
11
h) Copilul astfel întreţinut timp de cel puţin zece ani va putea fi obligat la întreţinerea
părintelui său, care l-a întreţinut.64
i) Moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care, fără a
avea obligaţia legală i-a dat acestuia întreţinere faţă de acel minor 65. Obligaţia la
care sunt ţinuţi moştenitorii are caracter unilateral66.
2.2.2.1 Persoanele care au dreptul la întreţinere

Potrivit dispoziţiilor articolului 524 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil –
Republicată în Monitorul Oficial din 15 iulie 2011, “are drept la întreţinere numai cel care se
află în nevoie, neputându-se întreţine din munca sau din bunurile sale” 67. Din acest text
rezultă că poate obţine întreţinere cel ce, cumulativ, îndeplineşte două condiţii : se află în
nevoie, iar această stare se datorează faptului că nu are putinţa unui câştig din muncă, din
cauza incapacităţii de a muncii.68
A) Starea de nevoie. Se află în nevoie o persoană care nu-şi poate procura cele
necesare traiului. Se află în nevoie o persoană care nu are venituri ori alte bunuri de valoare
sau ce depăşesc ceea ce îi este necesar existenţei, care eventual, ar putea fi vândute pentru a-
şi procura cele necesare întreţinerii. O persoană nu poate cere întreţinerea altcuiva care are
venituri, atâta timp cât acea persoană are bunuri care nu îi sunt neapărat necesare şi care deci
ar putea fi vândute pentru procurarea celor necesare traiului. În cazul soţilor se ţine seama
atât de bunurile proprii, cât şi de cele comune în stabilirea stării de nevoie.69
S-a decis că soţul care are venituri îndestulătoare nu poate pretinde ca sumele necesare
întreţinerii celuilalt soţ, aflat în nevoie, să fie obţinute din vânzarea bunurilor comune,
deoarece ar însemna ca obligaţia de întreţinerea dintre soţi, bazată pe principiul moral al
ajutorării reciproce să funcţioneze numai în cazul în care soţi nu ar avea bunuri comune
valorificabile, ceea ce ar fi contrar dispoziţiilor legale şi ar putea avea ca urmare crearea unei
forme deghizate de împărţire a bunurilor comune în timpul căsătoriei. Totuşi, un soţ care are
bunuri comune valorificabile nu se poate considera în nevoie. Nu pare nimic nejustificat în a
64
Ion P. Filipescu ; Andrei I Filipescu – Tratat de Dreptul Familiei,Editura Universul Juridic Bucureşti, 2006 p.544 ; A se vedea şi
65
Ion P. Filipescu ; Andrei I Filipescu – Tratat de Dreptul Familiei,Editura Universul Juridic Bucureşti, 2006 p.544 ; A se vedea şi
66
67
Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil – Republicată în Monitorul Oficial din 15 iulie 2011, articolul 524.
68
69
Ion P. Filipescu ; Andrei I Filipescu – Tratat de Dreptul Familiei,Editura Universul Juridic Bucureşti, 2006 p.549.
12
considera că un soţ cu venituri are obligaţia de a acorda celuilalt întreţinere numai în cazul în
care soţii nu au bunuri comune valorificabile şi deci nu s-ar putea vorbi de nesocotirea unor
dispoziţii legale în această soluţie. Dacă, ar fi vorba de împărţirea bunurilor comune,
deghizată, în timpul căsătoriei, aceasta este o situaţie distinctă, care poate fi respinsă pe acest
motiv şi care înseamnă altceva decât a considera că un soţ cu venituri nu poate pretinde
vânzarea bunurilor comune pentru a se procura sumele necesare întreţinerii celuilalt soţ, aflat
în nevoie. Bunurile comune sunt destinate să subvină sarcinilor comune ale căsătoriei.70
Faptul că o persoană, primeşte o pensie de invaliditate sau de bătrâneţe nu exclude
posibilitatea de a pretinde întreţinere, dacă acea pensie nu acoperă nevoile celui care cere
întreţinere. Practica judecătorească s-a pronunţat în sensul că pensia de întreţinere poate fi
cumulată cu pensia de invaliditate, dacă totalul celor două pensii nu depăşeşte suma pentru
menţinerea aceloraşi condiţii de trai din căsătorie.71
În legătură cu starea de nevoie mai trebuie reţinute următoarele:
a) starea de nevoie se apreciază şi în raport de modul de trai al solicitantului, avut
înainte de cererea de întreţinere, adică în timpul căsătoriei sau după desfacerea
acesteia, deşi nu este obligat să se asigure aceleaşi condiţii de trai creditorului
întreţinerii pe care le-a avut înainte.
b) starea de nevoie se determină în raport de situaţia concretă a persoanei respective
(de exemplu, trebuie făcută deosebire între persoana bolnavă care nu se poate
îngriji singură şi persoana bolnavă care poate face singură acest lucru).
c) starea de nevoie trebuie dovedită în toate situaţiile, chiar şi în cazul în care
întreţinerea se solicită de către minor de la părintele său.
La stabilirea stării de nevoie se va ţine seama de situaţia specială a unor categorii de
persoane; cum este cazul copiilor minori, a soţilor sau a foştilor soţi. În cazul copiilor minori
se va avea în vedere că starea lor de nevoie are un conţinut diferit, în sensul că în ea se
cuprind şi cheltuielile determinate de pregătirea lor profesională, creşterea şi educarea lor în
bune condiţii.72
Astfel, în privinţa descendenţilor, legea prevede că ei au un drept de întreţinere pe
perioada cât sunt minori, oricare ar fi pricina nevoii în care se află. Dreptul lor la întreţinere
70
Ion P. Filipescu ; Andrei I Filipescu – Tratat de Dreptul Familiei,Editura Universul Juridic Bucureşti, 2006 p.549 - 550.
71
72
Ion P. Filipescu ; Andrei I Filipescu – Tratat de Dreptul Familiei,Editura Universul Juridic Bucureşti, 2006 p.550 -551.
13
se prelungeşte şi după împlinirea vârstei de 18 ani, dacă se află în continuarea studiilor, deşi
după această vârstă se presupune că ei nu mai sunt incapabili de a munci. Temeiul acestei
prevederi îl constituie situaţia specială a copilului minor care se află în cursul procesului de
şcolarizare, situaţie care nu-i permite să muncească, chiar şi atunci când ar avea capacitatea
de muncă. Singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească pentru a avea dreptul al
întreţinere este deci, starea de nevoie.73
În cazul soţilor obligaţia de întreţinere este necesar a fi raportată la obligaţia lor de a
suporta cheltuielile căsătoriei, iar bunurile comune nu pot fi excluse de la o astfel de sarcină.
Pentru asigurarea întreţinerii se poate trece şi la împărţirea bunurilor comune cu condiţia ca
împărţirea să nu fie deghizată. Soţul care primeşte o pensie de invaliditate nu este exclus de
la dreptul de a pretinde de la celălalt o pensie de întreţinere, dacă pensia de invaliditate nu
este în măsură să-i acopere nevoile fireşti de trai.
În cazul foştilor soţi se va ţine seama de nivelul de trai avut înainte, fără a fi însă
necesară asigurarea aceloraşi condiţii materiale, întrucât trebuie avute în vedere şi
posibilităţile materiale ale debitorului întreţinerii.
B) Incapacitatea de a muncii.
În general, incapacitatea de a muncii provine din boală sau bătrâneţe.
S-a arătate că prin incapacitate de muncă nu trebuie să se înţeleagă numai o
incapacitate absolută, datorită unor cauze de ordin fiziologic, medical, ci şi incapacitatea care
derivă din satisfacerea unor cerinţe de ordin social.
Incapacitatea de a munci poate fi totală sau parţială. Dreptul la întreţinere există în
toate aceste cazuri. S-a decis că în situaţia incapacităţii parţiale de muncă, întreţinerea se
acordă proporţional cu gradul de incapacitate.74
Concluzia este următoarea, persoanele apte de muncă, dar care nu muncesc, nu au
dreptul al întreţinere. Situaţia nu se poate confunda cu cea a şomerilor.
În privinţa vârstei de pensionare, dacă este sau nu dovada incapacităţii de muncă s-au
exprimat două păreri:
- împlinirea acestei vârste creează prezumţia de incapacitate de muncă. Deci pârâtul
trebuie să facă dovada păstrării capacităţii de muncă. Uni iar considera acest lucru
ilegal. În altă opinie, se consideră că este recomandabil ca instanţele judecătoreşti
73
74
14
să folosească, până la dovada contrarie, criteriul vârstei sau de încetare a capacităţii
de muncă;
- împlinirea vârstei de pensionare, care diferă în raport de felul muncii, nu înseamnă
dovada sau prezumarea incapacităţii de a muncii, ci numai recunoaşterea facultăţii
de a nu mai munci fără a avea în vedere dacă cel îndreptăţit la pensie a pierdut ori
şi-a păstrat puterea lui de muncă. În acest sens se aduc unele argumente: a) cel care
a împlinit vârsta de pensionare poate continua să lucreze, în anumite condiţii legale
şi poate cumula dreptul de pensie cu cel de retribuţie: dreptul la pensie nu este
condiţionat de incapacitatea de muncă; b) chiar dacă ar exista o prezumţie a
incapacităţii de muncă la împlinirea vârstei de pensionare ea nu poate fi extinsă
prin interpretare.75
În concluzie, nu se poate considera că incapacitatea de muncă rezultă din împlinirea
vârstei de pensionare. Persoanele care au împlinit vârsta de pensionare pot cere întreţinerea,
cu obligaţia să dovedească incapacitatea lor de muncă.76
De la condiţia incapacităţii de a muncii există şi o excepţie, a descendentului, care atât
timp cât este minor, are drept la întreţinere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află.
Descendentul minor este deci dispensat de a dovedi că se află în nevoie din cauza
incapacităţii de a munci.77
Prin descendent se înţelege atât pe cel din căsătorie cât şi pe cel din afara căsătoriei
precum şi cel adoptat. De asemenea trebuie socotit descendent copilul întreţinut de soţul
părintelui său.78
Condiţii speciale pentru unele categorii de obligaţii de întreţinere :
Pe lângă cele două condiţii menţionate, creditorul obligaţiei de întreţinere trebuie să
îndeplinească unele cerinţe. Astfel:
- În cazul obligaţiei de întreţinere între foştii soţi a căror căsătorie a fost desfăcută
prin divorţ, incapacitatea de a munci a celui care solicită întreţinerea trebuie să
intervină în anumite împrejurări : a) fie înainte de încheierea căsătoriei; b) fie în
timpul căsătoriei; c) fie în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei numai dacă
incapacitatea de a munci se datorează unei împrejurări în legătură cu căsătoria.
75
76
77
78
15
- În cazul căsătoriei putative ????????????
- Soţul care a întreţinut copilul celuilalt soţ, poate cere, la rândul său, întreţinere de la
acesta din urmă, numai dacă i-a acordat întreţinere pe timp de cel puţin zece ani.
În literatura juridică s-a exprimat părerea că acela care se face vinovat, faţă de cel
obligat la întreţinere, de fapte grave care atrag nedemnitatea succesorală, nu are dreptul de a
cere întreţinerea de la acea persoană, deoarece se opun regulile de convieţuirea socială.79
De asemenea soţul care a părăsit locuinţa comună în mod nejustificat având de
exemplu o comportare imorală, nu are dreptul să primească întreţinere din partea celuilalt
soţ.80
2.2.2.2 Persoanele care datorează întreţinere

Pentru ca o persoană să poată fi obligată la întreţinere, se cere ca ea să dispună de
mijloacele necesare.
Legiuitorul nu precizează conţinutul acestei noţiuni, astfel că a fost sarcina doctrinei şi
a practicii judecătoreşti să determine ce anume urmează a se înţelege prin mijloacele
debitorului obligaţiei.
Se cuprind în cadrul acestei noţiuni toate resursele materiale ale debitorului
întreţinerii, precum câştigurile din muncă şi alte venituri, bunurile care nu-i sunt necesare şi
ar putea fi înstrăinate pentru asigurarea întreţinerii, dar şi economiile realizate.81
La stabilirea pensiei de întreţinere se va ţine seama numai de resursele materiale ale
celui obligat la întreţinere nu şi de cele ale soţului acestuia sau ale altor persoane cu care
locuieşte împreună. S-a decis, în principiu, că debitorul obligaţiei de întreţinere, care nu are
mijloace materiale necesare, dar este capabil să muncească nu poate fi scutit de plata pensiei
de întreţinere, întrucât aceasta ar constitui o modalitate de eludare cu rea-credinţă a unei
obligaţii legale.82
În ce priveşte veniturile din muncă ale celui obligat la întreţinere s-a decis că se vor
avea în vedere veniturile realizate în orice domeniu de activitate, care au caracter de
continuitate, adică nu numai salariul propriu-zis, ci şi sporul de vechime, indemnizaţia de
conducere sau alt venit permanent.
79
80
81
82
16
Se înţelege că persoana fără mijloace materiale ori venituri, dar capabilă de muncă,
nu poate fi obligată la prestarea întreţinerii în perioadele de timp în care există, în acest sens,
cauze temeinice de exonerare cum ar fi boala sau executarea serviciului militar. Situaţia de
şomaj, în care se află o persoană capabilă de muncă, în raport de particularităţile sale
concrete, poate fi considerată o asemenea cauză exoneratore.83
S-a decis că părintele care nu realizează venituri fiindcă urmează cursurile de zi ale
unei facultăţi nu poate fi considerat că are o atitudine nejustificată faţă de muncă şi deci nu
răspunde civil sau penal, pentru neplata contribuţiei la întreţinerea copilului aflat în grija
altor persoane. Dacă părintele student al învăţământului de zi are alte mijloace decât
veniturile din muncă, mijloace care pot fi urmărite pentru prestarea întreţinerii copilului său,
el poate fi obligat la plata pensiei de întreţinere pentru copilul său minor84.
În ceea ce priveşte împiedicarea de a munci datorită privaţiunii de libertate, se
distinge după cum condamnarea s-a făcut pentru abandon de familie ori pentru alte
infracţiuni. Pentru prima situaţie, condamnatul datorează întreţinerea şi pe timpul executării
pedepsei, pe când în cea de a doua, condamnatul nu poate fi obligat la prestarea întreţinerii,
dacă nu are alte venituri.85
Pentru stabilirea veniturilor debitorului obligaţiei de întreţinere se poate folosi orice
mijloc de probă, înscrisuri, martori şi chiar ancheta socială efectuată la domiciliul său.86
În cazul în care domiciliul şi locul de muncă al debitorului obligaţiei nu sunt
cunoscute, în practică s-au conturat 2 soluţii şi anume: fie pensia urmează a fi solicitată după
aflarea locului de muncă sau a veniturilor debitorului, fie se va stabili o pensie minimă ce
urmează a fi corectată ulterior, funcţie de noile dovezi ce se vor administra. Aceasta se va
calcula în funcţie de salariul minim pe economia naţională stabilită periodic prin hotărâre de
guvern.87
În concluzie există două condiţii care trebuie îndeplinite de către persoana care
datorează întreţinerea şi anume : să aibă mijloacele necesare existenţei şi să nu existe altă
persoană obligată la întreţinere înaintea sa, potrivit ordinii stabilite de lege.
83
84
85
86
87
17
2.2.2.3 Condiţiile cerute pentru debitorul obligaţiei de întreţinere trebuie să
coexiste cu cele cerute pentru creditorul întreţinerii
Creditorul întreţinerii trebuie să se afle în nevoie datorită incapacităţii sale de a
munci, iar debitorul întreţinerii trebuie să aibă posibilitatea a o presta, dispunând de
mijloacele necesare în acest sens şi să fie chemat, în primul rând a presta întreţinerea.88
În lipsa oricăreia dintre aceste condiţii, indiferent dacă ar fi dintre cele impuse
debitorului obligaţiei sau dintre cele impuse creditorului, obligaţia de întreţinere nu intră în
acţiune.89
Făcând abstracţie, pe rând, de fiecare dintre aceste condiţii, concluzia va fi,
întotdeauna, aceeaşi : obligaţia de întreţinere nu intră în acţiune. De aceea prima grijă a
instanţelor, când trebuie să se pronunţe asupra fiecărui caz în parte, este de a verifica dacă
toate condiţiile cerute de lege pentru ca obligaţia de întreţinere să intre în acţiune sunt
îndeplinite.90
2.3 Caracterele generale ale obligaţiei de întreţinere

Obligaţia legală de întreţinere este o obligaţie de tip special, configuraţia sa juridică
fiind determinată de scopul pe care este chemată să-l îndeplinească şi anume asigurarea celui
îndreptăţit la întreţinere. Ea se deosebeşte de obligaţiile din dreptul comun, cele mai multe
reguli care o guvernează fiind derogatorii, ceea ce nu înseamnă că, în măsura în care dreptul
comun nu contravine caracterelor specifice ale obligaţiei de întreţinere, acesta nu are
aplicare.
a) Obligaţia de întreţinere este o obligaţie imperativ prevăzută de lege.
Prevederile legale privitoare la obligaţia de întreţinere au caracter imperativ
determinat de scopul urmărit şi anume, un scop de ocrotire. Legiuitorul nu poate lăsa la
libera apreciere a celor vizaţi condiţiile de prestare a întreţinerii de aceea a determinat prin
prevederi legale persoanele între care se datorează întreţinerea, condiţiile în care se
datorează, limitele între care întreţinerea se stabileşte, ordinea în care persoanele determinate
datorează întreţinerea, modul ei de executare şi altele.
88
89
90
18
S-a admis că orice convenţie privitoare la întreţinere sunt inadmisibile. Astfel, este
valabilă înţelegerea părinţilor cu privire la contribuţia fiecăruia la cheltuielile impuse de
creşterea şi educarea copilului minor, dacă prin ea nu se nesocotesc drepturile acestuia.
Înţelegerea poate fi şi în sensul că părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul să fie scutit,
parţial sau în întregime, de plata contribuţiei de întreţinere, dar numai temporar, pentru că
schimbarea ulterioară a situaţiei materiale a părinţilor va justifica revenirea asupra
contribuţiei anterior stabilite. Astfel de convenţii sunt desigur cenzurabile de către instanţa de
judecată, tocmai pentru a nu se eluda prevederile legale imperative şi a nu se prejudicia
interesele celui îndreptăţit la întreţinere, mai ales atunci când este vorba de copilul minor.
Obligaţia legală de întreţinere se deosebeşte, tocmai prin reglementarea juridică
imperativă a statului său, de obligaţia de întreţinere stabilită prin convenţie sau testament,
acestea din urmă oferind părţilor libertatea contractuală, consacrată de Codul civil.
b) Obligaţia de întreţinere cu caracter personal
Caracterul personal al acestei obligaţii determină anumite particularităţi ale ei, şi
anume:
- Obligaţia legală de întreţinere este incesibilă, atât activ cât şi pasiv, ceea ce
înseamnă că cesiunea de creanţă, novaţia prin schimbare de debitor sau stipulaţia
pentru altul sunt incompatibile cu ea;
- Obligaţia legală de întreţinere este netransmisibilă la moştenitori, atât activ cât şi
pasiv. Cu toate acestea potrivit art. 518(1) din Codul Civil, obligaţia de întreţinere
trece la moştenitorii celui care a fost obligat să întreţină un minor sau care l-a
întreţinut fără să fi avut această obligaţie, dacă părinţii minorului au murit, sunt
dispăruţi sau sunt în nevoie.
- Creanţa de întreţinere este, în principiu insesizabilă. Ea nu poate fi urmărită decât
pentru datorii de alimente, chirii sau pentru datorii corespunzătoare altor creanţe
privilegiate asupra bunurilor mobile (art. 408 Cod procedură civilă, punctul 1).
- Obligaţia legală de întreţinere nu poate forma obiectul acţiunilor de obligare. Cu
toate acestea creditorii debitorului obligaţiei de întreţinere vor putea cere pe această
cale, dacă există în acest sens, reducerea sau sistarea întreţinerii.
c) Obligaţia de întreţinere este de regulă reciprocă.
19
Obligaţia legală de întreţinere are caracter reciproc între: soţ şi soţie, părinţi şi copii,
dacă nu sunt minori, între bunici şi nepoţi, între străbunici şi strănepoţi, între fraţi şi surori,
între adoptator şi rudele acestuia, pe de o parte, şi adoptat şi descendenţii săi, pe de altă parte.
Există însă anumite situaţii când obligaţia de întreţinere este unilaterală:
 Obligaţia de întreţinerea a soţului de rea credinţă faţă de soţul de bună credinţă.
Dacă ambii soţi sunt de bună credinţă atunci obligaţia este reciprocă.
 Obligaţia de întreţinere a soţului vinovat de desfacerea căsătoriei prin divorţ, faţă
de celălalt soţ, după trecerea unui an de la data desfacerii căsătoriei, înainte de
acest moment obligaţia de întreţinere având caracter reciproc.
 Obligaţia de întreţinere a soţului divorţat şi recăsătorit faţă de celălalt soţ divorţat
dar necăsătorit.
 Obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copilul minor şi faţă de cel major aflat în
continuarea studiilor până la vârsta de 26 ani.
 Obligaţia persoanelor care au primit copii în plasament familial, ori li s-au
încredinţat copii spre creştere şi educare, faţă de copii astfel ocrotiţi.???????????
d) Obligaţia de întreţinere este o obligaţie cu executare succesivă

Executarea succesivă a obligaţiei de întreţinere este impusă de însăşi menirea ei de a
asigura existenţa de zi cu zi a celui îndreptăţit a o primi. Ea se execută prin furnizarea
periodică, fiind deci de principiu interzisă prestarea ei anticipată printr-o sumă globală, pe
care debitorul ar înmâna-o creditorului întreţinerii.
Se consideră că plata globală a întreţinerii datorate nu este o modalitate corectă de
executare pentru următoarele motive:
 plata globală nu se corelează cu scopul obligaţiei de întreţinere care este acela de a
satisface nevoile zilnice ale creditorului obligaţiei;
 chiar şi în perioada de stabilitate economică şi monetară criteriile după care se
calculează pensia, respectiv nevoia creditorului şi veniturile debitorului, obligaţiile
se pot schimba, astfel că prin plata globală, anticipată, una sau cealaltă dintre
părţile raportului juridic obligaţional ar putea fi defavorizată.
20
 în perioada în care rata inflaţiei este mare plata globală ar defavoriza net pe
creditorul obligaţiei, adică tocmai persoana în favoarea căreia legiuitorul a instituit
această obligaţie.
e) Obligaţia de întreţinere este o obligaţie variabilă
Întrucât pensia de întreţinere se stabileşte în funcţie de nevoile celui îndreptăţit să o
primească şi de posibilităţile materiale ale celui obligat, elemente variabile în timp, obligaţia
de întreţinere poate fi mărită sau micşorată prin hotărâre judecătorească.
f) Obligaţia de întreţinere este o obligaţie divizibilă
Obligaţia de întreţinere este de regulă divizibilă, atât activ, cât şi pasiv, regulă
aplicabilă obligaţiilor, căci solidaritatea nu se prezumă. În privinţa divizibilităţii active,
Codul Civil, prevede că atunci când debitorul unic este obligat a presta întreţinere în
favoarea mai multor creditori, instanţa de judecată poate hotărî, fie ca întreţinerea să se
plătească numai unuia dintre ei, fie ca întreţinerea să se împartă între creditori, de unde
concluzia divizibilităţii creanţei mai ales că textul prevede solidaritatea creditorului.
În privinţa solidarităţii pasive, Codul Civil, referindu-se la situaţia când mai multe
persoane sunt obligate să presteze întreţinere aceeaşi persoane, prevede că vor contribui la
plata întreţinerii proporţional cu mijloacele de care dispun, proporţional cu valoarea
bunurilor moştenite, de unde concluzia divizibilităţii creanţei între debitori.
Codul Civil reglementează două excepţii în care obligaţia de întreţinere este guvernată
de regula solidarităţii:
- părintele are drept la întreţinere de la mai mulţi copii, poate în caz de urgenţă, să
îndrepte, împotriva oricăruia dintre ei, iar
- obligaţia de întreţinere se transmite la moştenitorii persoanei care a fost obligată la
întreţinere, obligaţia devenind solidară între moştenitori.
2.4 Obiectul, cuantumul şi durata obligaţiei legale de întreţinere
21

Traficul de Persoane

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Traficul de Persoane

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul I – ASPECTE INTRODUCTIVE DESPRE OBLIGAȚIA LEGALĂ DE

ÎNTREȚINERE DINTRE SOȚI

2.1 Noţiunea obligaţiei legale de întreţinere

2.2 Condiţiile generale ale obligaţiei de întreţinere

2.2.2 Persoanele între care există obligaţia legală de întreţinere

2.2.2.1 Persoanele care au dreptul la întreţinere

2.2.2.2 Persoanele care datorează întreţinere

2.3 Caracterele generale ale obligaţiei de întreţinere

d) Obligaţia de întreţinere este o obligaţie cu executare succesivă

2.4 Obiectul, cuantumul şi durata obligaţiei legale de întreţinere

S-ar putea să vă placă și