CE ESTE PERSONALITATEA ?

- Personalitatea este un concept folosit ȋn viaţa cotidiană datorită judecăţilor pe care le facem, conştient sau nu,
despre oamenii din jur.
Def. Gordon Allport - Organizarea dinamică a sistemelor psihofizice ce determină patternurile caracteristice de
gândire şi comportament ale unei persoane.
 Trăsăturile de personalitate identificase de catre Allport în 1937 - 18.000 de trăsături. . Analiza

factorială ulterioară a redus numărul lor considerabil.

Ele sunt distribuite uniform pe o scală având media la mijloc, deci permit o distribuţie gausiană a datelor
- Inteligența a fost evaluată cu teste de abilități
- Personalitatea a fost măsurată cu chestionare
- Inteligenţa este o trăsătură de personalitate.
- IQ-ul corelează cu multe trăsături de personalitate precum implicarea intelectuală, creativitatea, rapiditatea
mentală, competenţa intelectuală, introspecţia, ingeniozitatea, profunzimea raţionamentului şi imaginaţia
 Medicul Hipocrate a realizat prima tipologie – numită de el a temperamentului - ȋn anul 400

IC

Hipocrate sugera că temperamentul este determinat de anumite fluide ale organismului.

El a propus 4 asemenea fluide – sângele, flegma, bila neagră şi bila galbenă.
- Sângele ar determina temperamentul sangvinic caracterizat prin optimism, veselie, adaptabilitate;
-Bila neagră ar determina temperamentul melancolic caracterizat prin depresie, tristeţe, viteză lentă de reacţie,
pesimism;
--Bila galbenă ar determina temperamentul coleric caracterizat prin furie, vehemenţă şi irascibilitate;
-Flegma ar determina temperamentul flegmatic caracterizat prin apatie, reticenţă şi indiferenţă
 Ȋn secolul XIX Lombroso caracteriza toţi criminalii ca având “fălci enorme, obraji pronunţaţi şi arcade
proeminente”
 Ȋn secolul XX, alţi teoreticieni au legat personalitatea de aspectul corpului şi astfel au apărut tipologiile
constituţionale.
 Ȋn 1925 Kretschmer a spus că:

- schizofrenia este asociată cu aspectul ȋnalt, subţire al persoanelor

- oamenii scunzi şi graşi sunt mai predispuşi la psihoze maniaco-depresive
 In anii ’40 Sheldon a clasificat corpurile bărbaţilor ȋn 3 tipuri:

1
- Endomorf - Tipul endomorf a fost asociat cu sociabilitatea, relaxarea, nevoia de afecţiune şi de confort
- Mezomorf - Tipul mezomorf cu energia, forţa şi rezistenţa la stres
- Ectomorf - Tipul ectomorf cu arousalul, inhibiţia socială şi nevoia de solitudine

1. Abordarea idiografică versus abordarea nomotetică a personalităţii

Ȋn teoria personalităţii există două abordări: cea idiografică şi cea nomotetică.
a. Cea idiografică vede fiecare om ca fiind unic, ȋncercănd să ȋnţeleagă fiecare persoană in parte.
Este o abordare calitativă bazată pe interviuri, jurnale şi date clinice.
Are avantajul ȋnţelegerii mai profunde a persoanei dar ridică probleme ȋn cea ce priveşte realizarea de generalizări.
Viziunea idiografica este că personalitatea poate fi ȋnţeleasă doar ca un ȋntreg

b. Abordarea nomotetică vede temele comune din felul ȋn care se comportă oamenii pentru a identifica trăsături
care descriu ȋn cel mai potrivit mod ȋntreaga personalitate.
Este o abordare cantitativă bazată pe chestionare auto-administrate
Permite comparaţii ȋntre indivizi şi realizarea de predicţii dar este pur descriptivă
Limitele folosirii chestionarelor ȋn studiul personalităţii
Modelul psihometric al personalităţii se centrează pe trăsături relevante pentru adaptarea oamenilor la mediu
precum şi pentru stabilirea diferenţelor dintre oameni ȋn privinţa modului de adaptare.
El presupune un proces normativ de plasare a scorurilor obţinute de individ pe o scală şi folosirea unor metode
statistice.
Pentru a aplica modelul normativ este necesar să se folosească chestionare.
Ȋnsă chestionarele au atât avantaje cât şi dezavantaje.
- Nici un instrument de evaluare nu oferă 100% acurateţe.
-Acurateţea datelor culese depinde de modul ȋn care se poate introspecta persoana evaluată.
Acest lucru variază ȋn funcţie de vârstă, maturitate sau grad de inteligenţă deci nu putem fi siguri de acele date
-Ȋn unele situaţii oamenii distorsionează sau dau răspunsuri false la ȋntrebări ca rezultat a aşteptărilor pe care le au
de la testarea respectivă, ȋn special când rezultatele stau la baza luării unei decizii.
-Oamenii tind uneori să se prezinte ȋntr-o lumină favorabilă şi acceptabilă social, fenomen denumit dezirabilitate
sociala.
- Dezirabilitatea socială poate fi ȋnsă văzută ca un alt aspect al personalităţii acelui om, reprezentând dorinţa de a
fi acceptat de către alţii.

2
 -Există riscul ca el să răspundă la ȋntâmplare chiar fără a citi ȋntrebările.
-Subiecții pot fi defensivi şi ar vrea să dezvăluiescă prea multă informative despre ei.
-Alţii sunt foarte tineri şi nu au certitudinea că au răspunsul corect la ȋntrebarea respectivă, nu sunt siguri pe ei.
Există şi situaţia ȋn care unii să fie mai moderaţi ȋn modul ȋn care percep lucrurile, ei de regulă evită extremele.

 Testarea personalităţii ȋn cadrul diferitelor curente psihologice

2. Abordarea psihodinamică

Teoriile psihodinamice se axează pe interacţiunile dintre conştient şi pornirile inconştiente

Freud vedea personalitatea ca pe un iceberg – o porţiune mică conştientă şi cea mai mare parte ȋn inconştient.
Pentru a ȋnţelege individul trebuie să ȋi ȋnţelegem structura şi conţinutul inconştientului.
Personalitatea este după Freud alcătuită din trei părţi: id, ego şi supraego
Conflictele care apar ȋntre cele 3 conduc la anxietate
Ego-ul ȋncearcă să se adapteze folosind mecanisme de apărare care distorsionează realitatea pentru a scăpa de
anxietate.
Aceste mecanisme ar fi negarea, raţionalizarea, reprimarea şi proiecţia. Oamenii diferă ȋn ce priveşte echilibrul
dintre cele 3 componente precum şi ȋn mecanismele de apărare pe care le folosesc.
-Freud considera de asemenea că personalitatea se dezvoltă printr-o serie de stadii psihosexuale.
Din punctul de vedere al evaluării ştiinţifice teoriile psihanalitice nu au rigoare ştiinţifică şi nu se bazează pe
metode ştiinţifice.
Este dificil să elaborezi design-uri experimentale care să testeze ipotezele lui Freud care sunt bazate strict pe
observaţiile şi interpretările acestuia.
Teoria sa nu permite realizarea de predicţii deoarece comportamente diferite pot fi indicatori ai aceluiaşi impuls
inconştient
Iar inconştientul nu poate fi evaluat la modul direct.
- Carl Jung vedea personalitatea ca fiind alcătuită din componente precum Ego-ul, care ar fi partea conştientă a
minţii şi care trebuie să facă faţă conflictelor atât din inconştientul personal cât şi dintr-unul colectiv.
Inconştientul colectiv este un fel de bibliotecă dintr-o altă dimensiune care conţinea aspecte ale experienţelor
umane care au fost transmise din generaţie ȋn generaţie şi sunt comune tuturor oamenilor.
 Def. Personalitate Jung - alcătuită din componente precum Ego-ul, care ar fi partea conştientă a minţii şi care
trebuie să facă faţă conflictelor atât din inconştientul personal cât şi dintr-unul colectiv.

3
 Inconştientul colectiv este un fel de bibliotecă dintr-o altă dimensiune care conţinea aspecte ale experienţelor
umane care au fost transmise din generaţie ȋn generaţie şi sunt comune tuturor oamenilor, astfel explicând Jung
similarităţile de comportament ȋntre oameni
Jung incearca sa catalogheze mai detaliat modul in care omul vede lumea si ia decizii.
Aceste categorii sunt
 Senzatii vs Intuitie (reprezentari realistevs- procese inconstiente)
 Gandire vs afectivitate(logica vs emotii)
 Etroversiune vs Introversiune
– extrovertul fiind interesat de lumea externă căutând stimulare externă, ȋn timp ce introvertul este orientat către
lumea internă, căutând stimulare din interior.
- Oamenii centraţi pe Gândire sunt mai intelectuali şi ȋşi bazează percepţiile pe fapte şi logică
- Oamenii centraţi pe Afectivitate ȋşi bazează evaluările pe emoţii, punând accentual pe atitudini, convingeri şi
valori.
- Pentru introvert funcţia dominantă este folosită ȋn lumea interioară iar cea auxiliară ȋn lumea exterioară.
- Pentru extrovert, este invers.
 Myers şi Briggs au construit ȋn 1962 chestionarul Myers-Briggs Type Indicator (MBTI).
 Isabel Myers şi Katherine Briggs au adăugat inca 2 dimensiuni:
 Judecată (J) vs Percepţie (P).
 Myers şi Briggs au construit ȋn 1962 chestionarul Myers-Briggs Type Indicator (MBTI).
Acest chestionar scotea la iveala 16 tipuri de personalitati bazate pe câtiva factori (care ar reprezenta parti din
personalitatea oamenilor) senzatii, intuitie, gandire, afectivitate , judecata si perceptie.
Percepţia, atunci fie Senzaţiile fie Intuiţia sunt folosite ca dominantă ȋn lumea externă. Funcţia dominantă poate
varia pentru extroverţi şi introverţi.
Deşi nu este recomandat ca instrument de selecţie şi comparare a candidaţilor, el este totuşi recomandat a fi folosit
ȋn scop de dezvoltare personală prin activităţi de consiliere sau coaching

 Julian B. Rotter (psiholog American) – a introdus termenul de locus of control.

- La capătul intern al locus of control se situau oamenii care ȋşi percepeau comportamentul şi evenimentele ca
fiind sub control lor.
- La capătul opus, se situau oamenii cu un locus of control extern care ȋşi percepeau comportamentul ca fiind
influenţat de evenimente pe care nu le pot controla, de şansă, soartă sau de alţi oameni mai puternici

4
3. Abordarea ȋnvăţării sociale

 Ȋn anii ’50, Miller şi Dollard au fondat teoria ȋnvăţării sociale redefinind conceptele psihanalitice ȋn termeni de
stimul răspuns, inspiraţi fiind de behaviorismul lui Watson, Skinner sau Pavlov.
Astfel, personalitatea ar fi construită prin dezvoltarea de obişnuinţe sub influenţa recompenselor şi pedepselor
Versiunile ulterioare, precum cea a lui Bandura, au incorporat factorii cognitivi şi sociali
Rotter – a introdus termenul de locus of control. La capătul intern al locus of control se situau oamenii care ȋşi
percepeau comportamentul şi evenimentele ca fiind sub control lor. La capătul opus, se situau oamenii cu un locus
of control extern care ȋşi percepeau comportamentul ca fiind influenţat de evenimente pe care nu le pot controla,
de şansă, soartă sau de alţi oameni mai puternici

4. Abordarea umanistă

 După anii ’50, mai ales ȋn anii ’60 şi ’70, psihologia umanistă – ai cărei reprezentanţi importanţi au fost
 Carl Rogers şi Abraham Maslow – a pus accentul pe Eu (self) şi self-concept.
Ei spuneau că ȋn timpul creşterii şi maturizării, omul descoperă că este acceptat de ceilalţi doar dacă se ridică la
anumite standarde ȋn ce priveşte atitudinile şi comportamentele.
Ca şi adult, el nu este capabil să ajungă la o capacitate de funcţionare maximă decât dacă alţii ȋi oferă suport,
căldură, afectivitate şi acceptare.
- Rogers – un psiholog clinician – credea că problemele de personalitate sunt rezultatul percepţiei distanţei dintre
Eul real (adică unde se află omul ȋn momentul respectiv) şi Eul ideal (adică unde şi-ar dori să fie).
Pentru a evalua acest lucru el considera că cel mai indicat este să cauţi informaţii direct ȋn experienţele subiective
ale pacientului – fondând terapia centrată pe persoană cu scopul de a oferi pacientului mediul suportiv necesar
pentru apariţia unei schimbări pozitive.
Umanistii au pus accent pe caracteristici pozitive precum creşterea, exprimarea individuală şi autorealizarea.
Maslow este celebru prin piramida sa a nevoilor (sau motivaţiilor cum ȋi spun alţii) ȋn care nevoia de auto-realizare
– care reprezintă armonizarea perfectă ȋntre Eu real şi cel ideal – este situată ȋn vârf
Acest model piramidal nu a fost niciodată validat ştiinţific.

5
 Munca lui Maslow şi a lui Carl Rogers este ȋmpânzită cu concepte slab definite, bazate pe puţine dovezi,
instrumentele lor sunt ideografice şi le lipseşte o metodă obiectivă de evaluare, de regulă folosindu-se interviurile
şi studiile de caz

5. Abordarea constructelor personale – Abordare idiografică

 Testul Rep Grid - George Kelly

 George Kelly în anii 50 credea că oamenii pot fi ȋnţeleşi doar ȋn termeni de experienţe personale pe care el le-a
denumit constructe.
 Oamenii vor să ȋnţeleagă evenimentele din jur şi să facă predicţii aşa că ei ȋşi formează un sistem intern care
formulează permanent ipoteze privind lumea şi ȋncearcă să le testeze. Astfel ne formăm un sistem personal care
determină comportamentul şi personalitatea
Acele sisteme care nu reflectă corect lumea din jur produc probleme psihice.
După această teorie a lui Kelly s- au dezvoltat tehnici de evaluare , exemplu testul Rep Grid , Cei testați vin cu
atribute psihologice privind oamenii semnificativi lor.
Fiind o abordare idiografică nu poate exista nici o standardizare sau posibilitate de comparaţie ȋntre două persoane
evaluate.
Odată cu fiecare evaluare trebuie construită o nouă matrice, deci fidelitatea şi validitatea ei trebuie re-verificată.
Din aceste motive Testul Rep Grid nu este un instrument obiectiv de măsurare a personalităţii

6. Abordarea nevoilor/motivaţiilor personale

Testul tematic de apercepţie sau TAT - Henry Murray ȋn 1938

Toţi oamenii au nevoi iar ele reprezintă o forţă importantă ȋn construcţia personalităţii, susţinea Henry Murray
 Conceptul de nevoi personale – ele apar ȋn anumite regiuni ale creierului
 Ȋn teoria sa personalitatea este rezultatul volumului de nevoi individuale şi a modului ȋn care ele sunt organizate
 TAT era un instrument proiectiv şi consta ȋntr-o serie de imagini care puteau fi interpretate ȋn diferite moduri
Imaginile sunt folosite pentru a ȋncuraja oamenii testaţi să creeze poveşti despre ce văd ȋn imagine
Ei sunt ȋntrebaţi ce se ȋntâmplă acolo, cine sunt oamenii respectivi, ce s-a ȋntâmplat ȋnainte de scena repectivă
Manualul testului oferă un sistem de scorare foarte strict
Abordarea este una pur idiografică fiind folosită ȋn special de psihologii clinicieni care vor o ȋnţelegere cât mai
profundă a pacientului

6
 Testul nu este unul obiectiv şi nu permite comparaţii ȋntre indivizi

7. Abordările factoriale ale personalitatii

Raymond Cattell ȋn 1970 a identificat 16 dimensiuni importante sau “trăsături sursă” dintre care unele corespund
cu propunerile lui Eysenck
Aceştia au format bazele testului 16 Personality Factor Inventory (16PF).
Varianta originală a suferit numeroase revizii iar ȋn ziua de azi există chestionare echivalente care măsoară cam
aceaiaşi factori, precum 15 Factor Questionnaire (15FQ) şi 15FQPlus

 Iată descrierea celor 16 trăsături sursă ai lui Cattell: Fact or Numele ȋn scală Descriptori pentru scor mic
Descriptori pentru scor mare
- A. Cald rezervat -cald
- B. Gândire concretă -abstract
- C Stabilitate emoţională reactiv - stabil emotional
- E. Dominanţă submisiv - dominant
- F. Activism serios - plin de viaţă
- G Conştinciozitate expeditiv- conştiincios
- H Curaj social timid - curajos
- I Sensibilitate pragmatic- estetic, sensibil
- L Vigilenţă ȋncrezător -vigilent
- M Abstracţiune practice- abstract
- N Confidenţialitate franc -discret
- O Aprehensiune sigur pe el- temător
- Q1 Deschidere la schimbare tradiţional -deschis la schimbare
- Q2 Individualism orientat -spre grup individualist
- Q3 Perfecţionism tolerează dezordinea- perfectionist
- Q4 Tensiune relaxat -tensionat

Test de Big Five - Costa şi McCrae’s - anii 80

 Costa şi McCrae’s -au ajuns la concluzia că toată personalitatea poate fi redusă la 5 componente
 Teoria propusă de ei este cunoscută sub numele de “Big Five”, cei mai frecvent folosiţi termeni fiind următorii:

7
 1. Extroversiune
2. Stabilitate emoţională/Neurotiscism
3. Agreabilitate
4. Conştinciozitate
5. Deschidere spre experienţe (deschidere faţă de nou)
 Extroversiunea reprezintă o predispoziţie spre a experienţia stări emoţionale positive, a fi mai ȋncrezător . Oamenii
cu scoruri ridicate sunt mai sociabili.
 Neuroticismul reprezintă o tendinţă spre a experienţia stări emoţionale negative şi a avea o imagine negativă faţă
de sine, a fi anxios, vulnerabil . Oamenii cu scoruri ridicate sunt mai stresaţi şi prezintă dispoziţii negative.
 Agreabilitaea reprezintă o tendinţă de a se ȋnţelege bine cu alţii şi o dorinţă de a rezolva lucrurile.
 Conştinciozitatea reprezintă o tendinţă de a fi grijuliu, meticulous, organizat şi structurat. Ea include şi gradul de
respectare a regulilor şi valorilor morale.
 Deschiderea spre experienţe reprezintă tendinţa de a fi deschis la o gamă variată de experienţe, de a fi creativ şi
tolerant. Oamenii cu scoruri ridicate sunt mai deschişi la schimbare.
- Agreabilitatea este asociată oamenilor amabili, empatici cu ceilalți, calzi şi cooperanți
- Neuroticismul este caracterizat prin emoții precum anxietate, furie, vină, gelozie şi invidie.
- Extroversiunea ii descrie pe oamenii mai plini de energie, vorbăreți, sociabili
- Conştinciozitatea ii descrie pe cei care sunt mai atenți la detalii, vigilenți, organizați, disciplinați şi orientați spre a-
şi face treaba cât mai bine.
- Deschiderea față de nou sunt acei oameni care incearcă în permanență lucruri noi chiar dacă sunt periculoase.

Ȋn 1992 Costa şi McCrae au dezvoltat un chestionar bazat pe această teorie numit NEO Personality Inventory (sau
NEOPI) ca şi un acronim al celor 5 trăsaturi (Neuroticism, Extroversion, Openness to experience).
La ora actuală este folosită versiunea revizuită ȋn 2010 numită NEO-PI-R.

8. Abordarea biologică a personalitatii

Cea mai cunoscută teorie biologică a personalităţii este cea a lui Hans Eysenck, elaborată ȋn anii ’60 şi apoi
revizuită de câteva ori până prin anii ’90
-Conform acestuia, creierul conţine 2 seturi de procese neuronale – unul excitator şi unul inhibitor.
Primul ȋncearcă şă ne ţină active ȋn timp ce al doilea are ca obiectiv inactivitatea.
Omul ȋncearcă să menţină un echilibru ȋntre cele două

8
-La baza creierului ar sta aşa-numitul sistem reticulat activator ascendent (SRAA) care controlează nivelul de
arousal acţionând ca şi un comutator
Eysenck sugera că acest sistem funcţionează diferit la oamenii extroverţi şi introverţi, cei introverţi având un
arousal mai ridicat. Cei mai mulţi oameni preferă un nivel moderat de arousal şi orice nivel prea ridicat sau prea
scăzut este perceput ca neplăcut
De aceea, ȋn situaţii când apare stimulare externă introverţii percep un arousal prea ridicat şi ȋncearcă să scape de
el. Ei necesită mai mult efort pentru a se adapta la schimbări ȋn timp ce extroverţii care au un nivel mai scăzut de
arousal se simt mai confortabil. Datorită nivelului lor natural de arousal introverţii ar căuta să evite stimulii intenşi
ȋn timp de extroverţii chiar i-ar căuta

Eysenck s-a referit şi la un al doilea proces – numit neuroticism - care implică o parte din creier numită sistemul
limbic.
Neuroticismul este definit ca fiind alcătuit din trăsături precum anxietatea, ȋngrijorările şi proasta dispoziţie
Neuroticismul a fost asociat cu nivelul de arousal din sistemul limbic care este conectat cu sistemul nervos
vegetativ şi reglează procesele involuntare precum tonusul muscular, rata cardiacă şi transpiraţia.
Sistemul vegetativ are două componente – cel simpatic şi cel parasimpatic, primul fiind mai activ la oamenii
neurotici ȋn timp ce al doilea este asociat cu calmul şi ar fi mai puternic la oamenii mai reci emoţional
Bazându-se pe observaţii şi pe analize pe scara mare, Eysenck a sugerat ȋn 1967 că există trei dimensiuni de-a
lungul cărora poate varia personalitatea cuiva:
1. Introversiune – Extroversiune
2. Neuroticism – Stabilitate
3. Psihoticism – Normalitate
-Extroversiunea ar deriva din trăsăturile căutare de senzaţii, asertivitate, activitate, sociabilitate
-Neuroticismul ar include tensiune, vină, depresie, anxietate şi proastă dispoziţie
Eysenck a descris a treia sa dimensiune ca reprezentând gradul ȋn care o persoană este ȋncăpăţânată/rigidă şi a
numit-o psihoticism conform observaţiilor sale cum că pacienţii psihotici scorează mult pe această dimensiune.
Aceştia sunt impulsivi, impersonali, egocentrici, reci, agresivi, anti-sociali şi lipsiţi de empatie
Din teroria lui Eysenck au rezultat chestionarele de personalitate:
1. Maudsley Personality Inventory (MPI)
2. Eysenck Personality Inventory (EPI) şi
3. Eysenck Personality Questionnaire (EPQ)

9
 Ideile lui Eysenck au fost continuate de către fiul său Michael care a rafinat ȋn anii ’90 modelul ȋn special pe
componenta de neuroticism/anxietate

 abordare similară cu a lui Eysenck a venit din partea lui Jeffrey Gray, un elev al acestuia.

El a propus ȋn anii ’80 teoria sensibilităţii la ȋntăriri care sugera că personalitatea este relaţionată cu 2

sisteme ale creierului: cel de abordare comportamentală (BAS) şi cel de inhibiţie comportamentală (BIS)
-Sistemul BAS se centrează pe motivaţii de abordare a mediului făcându-i pe oameni mai sensibili la recompense
şi determinându-i să le caute
-Sistemul BIS se centrează pe motivaţii de evitare, făcându-i pe oameni mai sensibili la pericole.
Cele două sisteme au fost asociate cu caracteristici precum impulsivitatea respectiv anxietatea.
Un chestionar numit BIS/BAS bazat pe teoria lui Gray a fost dezvoltat ȋn 1994 de Carver şi White

Un al treilea model biologic al personalităţii a fost dezvoltat tot ȋn anii ‘80 de Robert Cloninger care a combinat
date din psihologie, sociologie şi medicină
Teoria sa vorbeşte despre 7 domenii ale personalităţii şi anume:
1. căutarea noului,
2. evitarea pericolului,
3. dependenţa de recompense,
4. persistenţa (toate văzute ca şi parte din temperament),
5. voinţa,
6. cooperarea
7. spiritualitatea (văzute ca parte din caracter).
Cloninger a legat acestea de diferiţi neurotransmiţători din creier, precum şi de sistemele de ȋnvăţare prin
recompensă şi pedeapsă
El a elaborat scala Tri-dimensional Personality Questionnaire, revizuită ulterior ca şi Temperament and Character
Inventory şi folosită pentru evaluarea tulburărilor de personalitate

Căutarea de senzaţii, propusă ȋn anii ‘90 de către Marvin Zuckerman

Căutarea de senzaţii este legată de percepţia riscului şi abordarea de activităţi periculoase, consumul de substanţe
şi viaţa sexuală

10
 Zuckerman a explicat această trăsătură prin nivelul unei enzime numite mono-amino-oxidază (MAO) care reglează
nivelul de serotonină ȋn creier.

Dezvoltarea personalității între gene și mediu

 Mediul acţionează asupra organismului modificând activitatea genelor – proces numit epigeneză.
 Marcarea epigenetică a genomului apare în timpul consolidării memoriilor deci putem spune că există un cod
epigenetic al formării memoriilor, iar tipuri specifice de memorii sunt asociate cu patternuri specifice ale
modificărilor cromatinei
 Mecanismele epigenetice alterează activitatea genelor prin modularea interacţiunilor dintre ADN şi proteine, fără a
modifica codul genetic.
 Există două tipuri de modificări ale cromatinei care reglează transcripţia genelor care produc proteine :
 Unele sunt activatoare şi duc la inducerea unor gene
 Altele sunt represoare şi conduc la reprimarea (oprirea) unor gene.
 Genomul poate fi marcat epigenetic prin metilarea ADN-ului şi prin modificările histonelor, iar modificările la
nivelul cromatinei au efecte de durată asupra comportamentului
 Unul dintre procesele plastice din creier este sinapsogeneza – producerea de sinapse
Sinapsogeneza se desfăşoară de-a lungul a 5 faze, apariţia şi durata fiecărei faze fiind controlate de diferite familii
de gene
 Perturbarea apărută în fazele timpurii ale sinapsogenezei duce la perturbări în dezvoltarea circuitelor neuronale,
dar rezultatul acestor perturbări rămâne ascuns deseori până când unele aspecte ale maturării ajung să difere de
normalitate în mod vizibil, deci ne relevă defectele.
 Faza 1- începe la aproximativ 40-60 de zile după concepţie şi conduce la o densitate redusă a sinapselor care sunt
formate de axoni subcorticali.
 Faza a 2- începe între 70 şi 100 de zile după concepţie şi conduce tot la o densitate redusă a sinapselor la nivelul
platoului cortical. Aceste sinapse apar la început în straturile infragranulare şi progresează spre straturile corticale
mai superficiale ale platoului cortical
 Faza a 3-a - începe cu 2 luni înainte de naştere, ea apare în paralel cu faza a 2-a încă neterminată, şi este o
perioadă de producere rapidă a tuturor categoriilor de contacte sinaptice

11
 Mijlocul fazei a 3-a are loc în neocortexul uman în jurul vârstei de 3-5 luni. Cea mai rapidă parte a fazei a 3-a este
în jurul naşterii, când se formează 40.000 de sinapse
 Densitatea maximă a sinapselor se atinge la sub un an după naştere în zonele senzoriale ale creierului şi la 3,5 ani
în girusul frontal mijlociu.
În această fază procesul de sinapsogeneză este modulat de experienţele externe, din mediu.
 Faza a 4-a este o fază de platou în care densitatea medie a sinapselor rămâne la un nivel înalt – aproximativ 600-
900 Faza a 4-a durează în cortexul prefrontal 10 ani, până la pubertate.
 Faza a-5-a Neurogeneza adultă furnizează un flux continuu de neuroni. Furnizând reţelelor neuronale abilitatea de
a se adapta în mod flexibil la viitoare schimbări, sau la un volum mai mare de informaţii.
 Neurogeneza adultă reprezintă o ajustare pe termen lung a circuitelor în vederea procesării informaţiei la niveluri
de complexitate mai ridicată, pentru a permite creierului a se acomoda situaţiilor cu un grad ridicat de noutate
 Neurogeneza adultă se produce în două regiuni din creierul adult : hipocampul şi bulbul olfactiv.
 Noii neuroni sunt integraţi în vechile reţele dar joacă roluri diferite de vechii neuroni.

Factorii care au o acţiune pozitivă asupra neurogenezei:

1. Interacțiunile sociale
2. Învățarea și activitatea comportamentală
3. Activitatea fizică
Stresul apărut în perioada de creştere poate altera permanent producerea de noi neuroni, acest efect continuând şi
în perioada adultă.

Procesarea recompenselor – componentă a reactivităţii emoţionale

Comportamentul este motivat de sursele de recompensă precum şi de evitarea lucrurilor neplăcute. Creierul face in
permanenţă calcule probabilistice
 In creier există circuite care procesează o gamă foarte variată de stimuli cu valoare pozitivă – de la mȃncare, sex şi
droguri, pȃnă la bani, glume sau muzică.
 O componentă cheie a procesării recompenselor este sistemul dopaminergic mezolimbic:
 un set de celule nervoase cu originea în aria ventrală tegmentală (VTA) din mezencefal care trimite proiecţii în
partea frontală, în special către nucleul accumbens.
 Calea VTA-accumbens acţionează precum un “reostat” al recompensei:

12
 ea spune altor centrii nervoşi cât de recompensatorie este o activitate. Cu cât este ea mai recompensatorie cu atât
organismul şi-o va reaminti mai bine şi o va repeta mai mult.
Modelul cel mai recent al temperamentului elaborate de Fox, Henderson şi Marshall (2001), arată că
temperamentul reflectă diferenţele în răspunsul copilului la diferiţi stimuli senzoriali, reactivitatea având
componente multiple, incluzând cele motorii şi afective.
 componentă cheie a procesării recompenselor este sistemul dopaminergic mezolimbic: un set de celule nervoase
cu originea în aria ventrală tegmentală (VTA) din mezencefal care trimite proiecţii în partea frontală, în special
către nucleul accumbens.
Calea VTA-accumbens acţionează precum un “reostat” al recompensei: ea spune altor centrii nervoşi cât de
recompensatorie este o activitate. Cu cât este ea mai recompensatorie cu atât organismul şi-o va reaminti mai bine
şi o va repeta mai mult.
Iată structurile implicate în percepţia recompenselor:

• Aria ventrală tegmentală (VTA)

• Amigdala bazolaterală
• Hipocampul ventral
• Hipotalamusul lateral şi zona septală laterală
• Corpii striaţi ventrali - capsula nucleului accumbens (mai exact zona rostromediană a capsulei) partea ventrală a
nucleului caudat (zona posterioară mediană)
• Pallidumul ventral
• Corpii striaţi dorsali – globus pallidus & putamen
• Cortexul cingulat anterior (zona rostrală şi ventrală sau girusul frontal median)
• Cortexul cingulat posterior (31) şi cortexul retrosplenial (ariile 29, 30)
• Cortexul insular
• Cortexul ventromedian prefrontal (11, 12) şi lateral stâng (47)
- Precum se vede nu există un aşa numit « centru al recompensei » sau « al plăcerii » aceste procesări şi emoţiile
subiective asociate lor avȃnd loc pe suprafeţe mari din creier
- Amigdala evaluează dacă o experienţă este plăcută sau neplăcută şi dacă ea trebuie repetată sau evitată în viitor
realizând conexiuni între experienţa respectivă şi diferiţi indici din mediu ;
- hipocampul participă la înregistrarea în memorie a experienţei din punctul de vedere al locului şi momentului
apariţiei ei ;

13
- nucleul accumbens prin conexiunea pe care o are cu hipocampul permite informaţiei

spaţiale dependente de hipocamp să influenţeze învăţarea apetitivă;

- partea frontală coordonează informaţiile privind valoarea, locul şi timpul pentru a

determina comportamentul individului.

Ei tind să aibă o puternică tendinţă de colecta tot felul de obiecte – de multe ori inutile –

tendinţă pe care nu o aveau înaintea traumei.

Aceşti oameni se simt mai recompensaţi de experienţe noi, sunt mai exploratori, mai

excitabili şi impulsivi şi in lipsa stimulării se plictisesc foarte uşor.

Ei se descriu prin următoarele:

1. ȋntotdeauna sunt dispuşi să încerce ceva nou dacă cred că le va plăcea;

2. deseori fac lucruri fără nici un alt motiv decât de amuzament;
3. deseori fac lucrurile spontan;
4. ȋntotdeauna caută senzaţii noi şi stimulare.
Hipocampul exprimă în mod preferenţial noutatea, în timp ce corpii striaţi ventrali reflectă recompensa
independent de noutate.
Cortexul prefrontal median (incluzând orbitofrontalul) probabil este locul în care sunt integrate semnalele de
noutate şi cel de recompense.
-Căutarea de Senzaţii caracterizată de tendinţa de a consuma alcool, droguri, de a fuma, tendinţa de a se angaja
fără rezerve în interacţiuni cu persoane străine şi a avea cu acestea comportamente ludice sau sexuale. Aceştia tind
să acţioneze sub impulsul momentului neglijȃnd consecinţele, fac lucruri doar de dragul distracţiei, le plac
lucrurile neprevăzute, « sălbatice », « nebuneşti ».
-Comportamentele risk-taking sunt acentuate de 3 factori : plăcerea dată de senzaţia de risc, supraevaluarea valorii
pozitive a rezultatelor, şi distorsionarea optimistă a probabilităţii de succes

Sensibilitatea faţă de recompense atinge un maxim la adolescenţă – între 13 si 17 ani - ulterior suferind o scădere
către nivelul adulţilor.
Alegerile riscante sunt amplificate de prezenţa prietenilor.
In cautarea de senzatii sunt implicaţi receptorii D2, a căror densitate atinge un vârf în adolescenţă, urmată de o
scădere spre vârsta adultă

14
Băieţii cu această alela A1 a genei care prodice receptorii D2 ai dopaminei sunt mai delincvenţi, ei tind să-şi
înceapă mai repede viaţa sexuală dar sunt mai puţin înclinaţi să dezvolte relaţii îndelungate cu o parteneră
Studiile din anii ’90 au arătat că un nivel scăzut de monoamino oxidază MAO, corelează la oameni cu

Căutarea de Senzaţii
Gena MAOA afectează în special circuitul serotonergic
O mutaţie a genei MAOA este mai frecventă la asiatici (60%) decât la caucazieni (40%). Este frecventă printre
bărbaţii tribului Maori din Noua Zeelandă, renumiti prin faptul că sunt risk-taking, agresivi, antisociali, predispuşi
la gambling şi adicţii
Femeile aflate la mijlocul fazei foliculare (4-8 zile după apariţia menstruaţiei) sunt mai atrase de

trăsăturile dependente de testosteron precum vocea groasă şi forma masivă a feţei, dar sunt şi mai expuse la
consumul de amfetamine şi cocaină
Dorinţa, disponibilitatea şi receptivitatea crescute din timpul perioadei ovulaţiei are rol în facilitarea reproducerii.
Nivelul de testosteron corelează cu activarea în orbitofrontal şi cortexul insular în timpul procesării stimulilor
sexuali la bărbaţi

Procesarea recompenselor – componentă a reactivităţii emoţionale (II)

Bazele biologice ale rabdarii & iritabilitatii
Creierul foloseşte zonele senzoriale şi motorii pentru a reconstrui experienţele trăite, proces pe care noi il
experienţiem ca reamintire, imaginare sau anticipare.
Acelaşi principiu se aplică şi structurilor implicate in procesarea recompenselor.
Iar diferenţele de personalitate dintre oameni ȋn cea ce priveşte deciziile şi comportamentul faţă de recompense
stau tot ȋn funcţionarea circuitelor senzoriale şi motorii ale creierului implicate ȋn procesarea, reamintirea şi
anticiparea recompenselor şi situaţiilor asociate cu ele.
O funcţionare accentuată a acestora caracterizează persoanele extroverte precum şi cele dependente de recompense
(Reward dependent).
Semnalele din nucleul accumbens ce identifică stimulii ce prezic recompensa, prin circuitul dopaminergic mezo-
corticolimbic ce ajunge în partea orbitofrontală mediană, influenţează motivaţia şi cresc viteza răspunsurilor în
cazul semnalării unei recompense mari, deci accumbensul ajustează comportamentul pentru a obţine rezultate
maxime
Activarea în ventromedianul prefrontal (ariile 10, 11, 12, 32) în aşteptarea recompense

corelează cu “willingness to pay” faţă de acea recompensă

15
 Iată cum se descriu copiii care au foarte active reţelele de procesare apetitivă şi

discounting :

• devin atât de nerăbdători înaintea unui eveniment interesant (vizita cuiva, mersul în oraş cu ocazii speciale) încât
îi vine greu să stea într-un loc;
• când văd o jucărie care le place sunt nerăbdători să o primească;
• când doresc să facă ceva vorbesc aproape numai despre asta; aşteaptă cu nerăbdare vizita unor rude îndrăgite;
• devin foarte entuziasmaţi atunci când fac planuri pentru excursii;
• sunt foarte încântaţi atunci când deschid un cadou;
• de obicei, se aruncă într-o acţiune sau activitate fără să se gândească înainte;
• decid foarte repede ce vor şi trec rapid la acţiune;
• deseori îi întrerup pe ceilalţi în timp ce ei vorbesc;
• au tendinţa de a spune primul lucru care le trece prin minte fără să se gândească înainte;
• când sunt nerăbdădători să iasă afară o zbughesc fără să se îmbrace corespunzător;
• când văd o jucărie sau un joc pe care le doreşte sunt nerăbdători să le primească imediat.
Estimarea timpului este realizată prin două sisteme de transmiţători: dopaminergic şi serotonergic.
Estimarea timpului este afectată de niveluri scăzute sau ridicate ale serotoninei.
Un nivel prea scăzut al serotoninei afectează „creditul” acordat recompenselor distale, mărind impactul celor
prezente,

 În psihologie este cunoscută relaţia intre frustare şi agresivitate. Doar că ele sunt văzute ca şi

entităţi distincte iar relaţia ca una cauzală de genul « frustrarea conduce la agresivitate »
Adevărul este că nu vorbim despre două entităţi diferite ci despre unul şi acelaşi lucru, care se poate manifesta din
punct de vedere subiectiv pe un continuum de la senzaţia de frustrare la una de furie cu manifestări
comportamentale.
Neuronii din orbitofrontal care răspund la neacordarea sau amânarea unei recompense scontate, inclusiv oprirea
dintr-o activitate orientată spre un scop, declanşează răspunsuri emoţionale precum iritarea sau furia, care sunt
observate exprimându-se prin comportamentele numite “impulsiv agresive”.

16
Reacţia agresivă nu este iniţiată cu un scop (ca şi în cazul celei intrumentale) ci ca

răspuns la ameninţare sau la nonrecompensare.

Iată cum se descriu acesti oameni :

a) ȋi irită cînd se aşteapă ca un lucru să se întâmple într-un anumit fel, şi de fapt se întâmplă altfel;
b) ȋi enervează când oamenii nu ştiu să se comporte şi încalcă reguli simple;
c) când văd accidente stupide, se gândesc că oamenii respectivi au păţit-o în mare parte din vina lor ;
d) cînd sunt contrazişi, acest lucru ȋi enervează şi le taie cheful ;
e) ȋi deranjează când cineva ȋi întrerupe dintr-o activitate importantă şi simt în momentul acela ostilitate faţă de
persoana respectivă.

Inhibiţia comportamentală – componentă a reactivităţii emoţionale

Una dintre componentele temperamentului în modelele psihobiologice este inhibiţia comportamentală. Inhibiţia
comportamentală poate fi văzută ca şi echivalentul neuroticismului
O măsură observaţională a inhibiţiei comportamentale la copii trebuie să acorde atenţie

următoarelor simptome:

a) preferă mai degrabă să privească decât să se joace cu alţi copii;

b) nu se simte în largul său când cunoaşte persoane noi;
c) se ruşinează când străinii îi acordă multă atenţie;
d) uneori este timid chiar şi în faţa persoanelor pe care le cunoaşte de mult timp;
e) pare emoţionat când discută cu adulţii pe care abia i-a cunoscut;
f) uneori întoarce spatele ruşinat noilor cunoştinţe.
La vârsta de 21 de ani, ei se plângeau de un slab suport social, sufereau de depresie şi prezentau tentative de
suicid. Oamenii îi caracterizau ca singuratici, fără deprinderi sociale şi cu o slabă “poftă de viaţă” şi angajare în
activităţi.
Copiii inhibaţi comportamental la grădiniţă stau izolaţi de ceilalţi copii şi refuză să se angajeze în interacţiuni
sociale.
Ei manifestă şi un număr anormal de mare de frici cum ar fi: de animale mari, de apă, de a sta singur acasă, de
maşini, de copii străini, de a merge la şcoală, de TV şi de filme cu monştrii

17
 Ataşamentul ca şi componentă a reactivităţii emoţionale

 Atașamentul este o relație afectivă care unește doi indivizi în raport cu valorizarea și importanța pe care le are unul
pentru celălalt.
 Atașamentul răspunde unei trebuințe, primare având o motivație afiliativă.

Stadiile dezvoltri atașamentului

1. Stadiul asocial – între zero săptămâni – 6 săptămâni

2. Stadiul atașamentului nediscriminativ – 6 săptămâni – 6/7 luni
3. Stadiul atașamentului specific – după 6/7 luni – 18 luni
4. Stadiul atașamentelor multiple- după aroximativ 18 luni

Ataşamentul este o relaţie afectivã care uneşte doi indivizi în raport cu valorizarea şi importanţa pe care le are unul
pentru celãlalt.
Cu alte cuvinte, ataşamentul este expresia comportamentalã de apropiere socio-afectivã si expresia relaţiilor de
comunicare socio-afectivã copil adult (mamã, tatã, alte persoane semnificative).
Ataşamentul rãspunde unei trebuinţe primare, avînd o “motivaţie afiliativã independentã” şi se constituie ca
rãspuns la modul în care pãrinţii sau alte persoane se îngrijesc de copil. Comportamentul de ataşament devine mai
specific pe mãsura dezvoltãrii copilului, introducând o diferenţiere relaţionalã progresivã între copil şi pãrinţi.
“Bonding” = comportament de ataşament brusc al pãrinţilor, mai ales al mamei, faţã de nou-nãscut, adaptarea lor
iniţialã socio-afectivã la trebuinţele copilului, care are loc maximal în primele zece zile de viaţã
Ataşamentul ca şi componentă a reactivităţii emoţionale
Ataşamentul este o relaţie afectivã care uneşte doi indivizi în raport cu valorizarea şi importanţa pe care le are unul
pentru celãlalt.
Cu alte cuvinte, ataşamentul este expresia comportamentalã de apropiere socio-afectivã si expresia relaţiilor de
comunicare socio-afectivã copil adult (mamã, tatã, alte persoane semnificative).
Ataşamentul rãspunde unei trebuinţe primare, avînd o “motivaţie afiliativã independentã” şi se constituie ca
rãspuns la modul în care pãrinţii sau alte persoane se îngrijesc de copil. Comportamentul de ataşament devine mai
specific pe mãsura dezvoltãrii copilului, introducând o diferenţiere relaţionalã progresivã între copil şi pãrinţi.
“Bonding” = comportament de ataşament brusc al pãrinţilor, mai ales al mamei, faţã de nou-nãscut are loc
maximal în primele zece zile de viaţã

18
 -Pânã la circa douã luni, sugarul pare a nu manifesta tendinţa activizãrii impulsului şi trebuinţei de comunicare, de
“dialog” cu adultul, dar percepe repede actele cu intenţie de comunicare pornite de la “partenerul activ”, care este
de obicei mama.
-La aceastã vârstã copilul nou-nãscut manifestã o trebuinţã ambiguã pentru “comunicarea interpersonalã”, fiind
atras de desenele care imitã figura umanã, unei figuri umane reale.
-Începând cu luna a doua, copilul zâmbeşte “nediscriminatoriu” oricãrei persoane care se apropie de el cu cãldurã
şi înţelegere. Rãspunsul pozitiv, prin zâmbet sau vocalize, cuvinte etc. al fiecãrei persoane serveşte ca o întãrire, ca
o încurajare a “dialogului”.
-Dupã vârsta de trei luni, sugarul îşi recunoaşte pãrinţii dupã faţã, voce, mimicã etc. şi le rãspunde în mod
preferenţial, selectiv.
-În jurul vârstei de şase luni, se manifestã comportamentul de ataşament specific faţã de persoanele care îl
îngrijesc pe copil, desigur în primul rînd faţã de mamã.
-La şase-opt luni, copilul “protesteazã” prin agitaţie, plâns, ţipete la pãrãsirea sa de cãtre persoana de care este
ataşat.
-Între un an şi trei ani dominã ataşamentul faţã de mamã, dar copilul manifestã ataşament selectiv şi faţã de alţi
membri ai familiei (tatã, bunici, fraţi).
-Dupã vârsta de trei ani copilul poate simţi starea de confort şi sentimentul de siguranţã şi în compania unor
persoane strãine, pe care le acceptã, fãrã a se manifesta anxietatea de separare.

În anii 70 Mary Ainswort a identificat 3 stiluri de atașament la copii:

1. Stilul sigur
2. Stilul anxios -ambivalent
3. Stilul anxios -evitativ
4. Stilul sigur – stilul sigur al adultului corespunde cu stilul siur al copilului
5. Stilul anxios-preocupat al adultului corespunde cu stilul anxios ambivalent al copilului
6. Stilul respingător – evitativ și fricos al adultului corespund cu stilul anxios -evitativ al copilului.
- Oamenii care au un stil sigur de ataşament tind să se apropie uşor din punct de vedere emotional de

alţii, nu au o problemă să depindă de alţii sau alţii să depindă de ei.

Nu sunt deranjaţi de faptul că alţii nu ȋi acceptă şi că ar putea rămâne singuri.
Au o percepţie pozitivă despre relaţiile pe care le au, sunt satisfăcuţi de ele
Prezintă un echilibru ȋntre acceptarea intimităţii ȋntr-o relaţie şi independenţă.

19
 Se simt bine ȋn pielea lor, sunt stabili emotional, ȋşi exprimӑ cu uşurinţӑ sentimentele, sunt grijulii şi se aşteaptӑ ca
şi ȋn relaţiile pe care le au sӑ aibe parte de dragoste şi confort emotional.
Tind sӑ rӑmȃnӑ deschişi şi conectaţi emoţional cu partenerul ȋn perioadele dificile sau stresante
- Oamenii care se simt neadecvaţi şi considerӑ cӑ trebuie sӑ se zbatӑ pentru a merita dragostea altuia au

ceea ce se numeşte “stil de ataşament anxios”.

Fac permanent eforturi pentru a evita respingerea sau abandonarea.
Sunt geloşi, se agaţӑ de persoanele relevante pentru ei şi tind sӑ le controleze permanent, sӑ se asigure de
ataşamentul lor.
Le face bine sӑ aibӑ ȋn preajmӑ persoane suportive, care sӑ le treacӑ cu vederea defectele şi sӑ se concentreze pe
calitӑţile lor.
- Oamenii care au un stil nesigur de tip anxios-preocupat ar dori să accepte o intimitate emoţională cu

o altă persoană dar cred că alţii au o problemă cu a-i accepta pe ei.

Nu doresc să fie singuri dar se ȋngrijorează că oamenii nu ȋi respectă/valorizează la fel cum o fac ei.
Cer ȋntr-o relaţie un grad ridicat de intimitate, aprobare şi responsabilitate şi tind să devină prea dependenţi de
celălalt.
Nu au o imagine de sine prea bună şi simt anxietate ȋntr-o relaţie, ȋnvinovăţindu-se frecvent pentru toate
problemele care pot apare.
Ei sunt cel mai mult apropiaţi de tipul neurotic de personalitate
- Oamenii cu un stil nesigur de tip respingător-evitativ tind să se simtă mai bine fără o relaţie care

presupune implicare emoţională, vor independenţă şi se simt auto-suficienţi.

Nu vor să se ataşeze emoţional de alţii, nu caută intimitate emoţională
Ii văd pe ceilalţi ȋntr-o lumină mai nefavorabilă decât se văd pe ei ȋnşişi.
Ȋşi suprimă emoţiile şi răspund la respingere socială distanţându-se de sursa respingerii.
Ei sunt cei mai apropiaţi de tipul introvert de personalitate.
- Oamenii cu stilul nesigur de tip fricos-evitativ se simt inconfortabil să se apropie de alţii, deşi ar dori să

aibă relaţii strânse cu cineva. Fac acest lucru pentru că nu pot avea ȋncredere ȋn alţii şi nu vor să depindă de alţii.
Aceste sentimente mixte sunt combinate cu păreri negative despre ei şi despre ceilalţi.
Nu se văd capabili să ȋndeplinească nevoile unei alte persoane şi nu au ȋncredere ȋn intenţiile altora şi ascund
emoţiile şi sentimentele.

20
 Elementele comportamentale ale ataşamentului, care la copil se structureazã începând din luna a

patra în expresii faciale complexe şi în unitãţi structurale nonverbale şi vocale în cadrul dialogului cu mama sau
alte persoane “semnificative”, sunt:
1. privirea,
2. surâsul,
3. râsul,
4. gânguritul,
5. atingerea (tactul)
6. mişcãrile capului,
7. plânsul,
8. ţipãtul.
În mare mãsurã acestea au la bazã “pattern-uri motorii” înnãscute, care se activeazã în funcţie de caracteristicile
situaţiilor stimulative.

Mecanismele biologice ale ataşamentului

 Atașamentul se bazează pe structuri implicate în învățarea apetitivă

 Condiționarea apetitivă reprezintă substratul biologic al fixării în creier a surselor de plăcere indiferent despre ce
este vorba( mâncare, droguri, sex, mașini, etc)

 Contactul intim dintre mamă și copil este reglat de sistemele opioide endogene (nivel crescut de beta endorfine),
sporind starea de plăcere, endorfinele crescând eliberarea de dopamină în circuitul mezolimbic.
 Separarea de obiectul dragostei (orice este motivul adicției), este analogă cu renunțarea la morfină.

 Oxitocina este sintetizată de celulele magnocelulare din nucleii Supraoptic și Paraventricular hipotalamic dar și în
neuronii parvocelulari și nucleii paraventriculari.
 Oxitocina modulează eliberarea dopaminei din VTA
 Oxitocina acționează asupra circuitului dopaminergic iar acesta crește mecanismele implicate în diverse forme de
condiționare.

21
Scala Reward Dependence din chestionarul TPQ a lui Cloninger.

Reward Dependence reprezintă un tip de personalitate caracterizat prin empatie, comunicare socială şi nevoie de
contact interpersonal
Un număr de studii au relevat la om existenţa a 4 polimorfisme ale genei AVPR1A care produce receptorul V1a al
vasopresinei.
Aceste polimorfisme au fost asociate cu diverse trăsături de personalitate sau cu diverse comportamente sociale.
a) oamenii cu varianta lungă (l/l) a alelei tind să dea mai mulţi bani unei persoane necunoscute;
b) alela RS3 334 a fost asociată cu probleme maritale în rândul bărbaţilor şi divorţ
c) cu o slabă calitate a relaţiei declarată de către partenerele lor
d) erau şi mai puţin predispuşi la a se căsători.
e) subiecţii cu probleme maritale erau şi mai predispuşi la egoism.

Oxitocina modulează eliberarea dopaminei din VTA

Oxitocina acţionează asupra circuitului dopaminergic, iar acesta creşte mecanismele implicate în diverse forme de
condiţionare
-La oameni, băieţii cu alela A1 a genei DRD2 tind să-şi înceapă mai repede viaţa sexuală dar sunt mai puţin
înclinaţi să dezvolte relaţii îndelungate cu o parteneră. Aceştia nu îşi doresc copii şi nici nu doresc să se
căsătorească, similar cu stilul de ataşament respingător-evitativ
-Un alt receptor de tip D2, receptorul D4 are rol în exprimarea altruismului.
De asemenea, alela mai puţin eficientă a genei DRD4, dar şi a genei COMT, sunt asociate cu stilul parental mai
rece
Aceste zone se suprapun în mare măsură peste zonele activate în cazul evaluării subiective a intensităţii durerii
fizice, explicând senzaţia de durere fizică ce acompaniază deseori respingerea de către persoane de referinţă sau
pierderea unei persoane dragi
Un volum mai redus al cingulatului este asociat cu stiluri de ataşament nesigur.
fenomenele de ataşament paradoxal, în care copiii rămân ataşaţi de părinţii care i-au abuzat la vârste precoce

Autoreglarea – elementul de autocontrol al personalităţii

Autoreglarea este cea de-a doua componentă de bază a temperamentului, ea venind să contracareze reactivitatea
emoţională.

22
 Stadiile progresive ale autoreglării pot fi încadrate în emergenţa competenţelor cognitive guvernate de cortexul
prefrontal.
 Abilităţile cognitive fundamentale necesare pentru ca un copil să poată internaliza

aşteptările părintelui includ:

- intenţionalitatea,
- permanenţa obiectului,
- diferenţierea sinelui de celelalte persoane,
- reprezentările mentale, memorie episodică,
- auto-monitorizarea şi iniţierea inhibiţiei motorii şi a limbajului
Similar cu reglarea comportamentului,

reglarea emoţiilor poate fi descompusă în componente ce includ:

a) recunoaşterea,
b) definirea şi reprezentarea cauzei distresului,
c) evaluarea trăsăturilor contextuale ale unei situaţii
d) formarea unui plan compus dintr-o secvenţialitate de acţiuni pentru modificarea situaţiei, în vederea reducerii
stresului
Asemenea procese cognitive sunt parte din marele grup al funcţiilor cognitive numite “executive”, subliniind rolul
lor în controlul, sau reglarea, tendinţelor reactive.
Autoreglarea, din punctul de vedere al teoriilor temperamentului, reflectă intersectarea emoţiei cu cogniţia
Acest lucru se întâmplă în condiţii de incertitudine, atunci când potenţialele acţiuni sunt asociate cu riscuri sau
când există o competiţie, risc, controlabilitate, predictibilitate sau volatilitate.

 Oamenii care au foarte activă reţeaua de eroare ȋn predicţie se caracterizează prin

următoarele (II) :

ȋn momentul în care cred că au avut o performanţă slabă la ceva important devin foarte îngrijoraţi;
deseori sunt îngrijoraţi de faptul că ar putea face greşeli;
dacă greşesc în cursul unei activităţi,
încearcă să fie mai concentraţi, chiar dacă asta ȋi încetineşte;
când în urma unei acţiuni proprii s-a întâmplat ceva rău, ȋi chinuie gândurile de regret;
când pierd ceva sau li se strică ceva, ȋi afectează şi au tendinţa de a se învinovăţi;

23
deseori când fac ceva important, se întâmplă să aibă impresia că au greşit şi simt o puternică nevoie de a verifica;
dacă într-o activitate cu care nu sunt familiarizaţi, primesc des feedback-uri negative, au tendinţa să fie iritaţi şi să
renunţe.
Oamenii care au foarte activă reţeaua de eroare ȋn predicţie se caracterizează prin

următoarele (I) :

ȋi frământă prea mult anumite lucruri care în realitate nu au mare importanţă;

-sunt înclinaţi să ia lucrurile prea în serios;
-le lipseşte încrederea în puterile lor;
-ȋncearcă să evite momentele critice sau dificultăţile;
-frecvent le trece prin minte câte un gând lipsit de importanţă şi ȋi sâcâie;
-tind să pună dezamăgirile la suflet; când sunt criticaţi şi mustraţi de cineva, sunt foarte afectaţi;
-sunt îngrijoraţi şi frustraţi când se gândesc că cineva e supărat sau furios pe ei;
-când se gândesc că li se va întâmpla ceva neplăcut de obicei devin foarte preocupaţi de aceasta;

Două procese cognitive – atenţia executivă şi inhibarea răspunsului – par să fie esenţiale în

emergenţa şi/sau diferenţele individuale în autoreglare.

Copiii cu un bun control atenţional se caracterizează prin următoarele:

de obicei, când îşi adună jucăriile sau sunt prinsi în alte activităţi, duc sarcina până la capăt;
le este uşor să se concentreze atunci când desfăşoară o activitate;
se concentrează foarte tare atunci când desenează sau colorează;
atunci când construiesc sau pun ceva laolaltă, devin foarte implicaţi în ceea ce fac şi lucrează perioade îndelungate
de timp;
le vine greu să renunţe la un proiect pe care l-au început.

Atunci când dorim să suprimăm o durere ne folosim de cingulatul dorsal drept,

dorsolateralul prefrontal drept dar şi frontopolarul bilateral.

Copiii cu un bun control voluntar se caracterizează prin următoarele:

se pregătesc pentru excursii şi alte ieşiri planificându-şi lucrurile de care va avea nevoie;
dacă li se cere, pot aştepta înainte de a se implica în noi activităţi;
le este uşor să stea liniştiţi când li se spune (la film, la spectacole);

24
sunt capabiil să nu râdă sau să nu zâmbească dacă situaţia o cere;
sunt buni la respectarea regulilor sau instrucţiunilor; sunt atenţi şi precauţi la traversarea străzii;
pot întrerupe uşor o activitate atunci când li se spune „nu”;
de obicei pot să să reziste tentaţiei când li se spune că nu trebuie să facă un anumit lucru.

Băieţii de 4-6 ani cu un bun control atenţional tind să-şi controleze mai bine furia folosind

metode verbale ne-ostile în detrimentul celor agresive.

Impulsivitatea poate fi descompusă în mai multe componente:

una ţine de comportamente care nu sunt adecvate cu stimulii senzoriali,
alta de deficitul de inhibiţie motorie,
alta de tendinţa de a accepta recompense mici, imediate şi sigure în detrimentul celor mari dar nesigure,
alta de comportamentul riscant în contextul luării deciziei. Căutarea de senzaţii presupune comportamente riscante
cum ar fi consumul de droguri sau salturi de la înălţime
compulsiile pot fi văzute ca o formă de impulsivitate
abilitatea de a exercita control voliţional asupra unui răspuns ce a fost deja iniţiat („anularea unei acţiuni”) şi nu
asupra fazei de selecţie a răspunsului

„impulsivitatea de aşteptare” este o formă diferită de cea de oprire

Reţeaua prin care amânăm voluntar alocarea unei recompense prezente în vederea aşteptării uneia viitoare, mai
importante, este o reţea “atenţională/memorie de lucru”, formată din capsula nucleului accumbens ce trimite
proiecţii dopaminergice prin nucleul caudat spre cortexul cingulat anterior dorsal
-Adolescenţii sunt mai puţin capabili să-şi controleze comportamentul şi mai predispuşi

spre alegeri impulsive in prezenţa stimulilor apetitivi, în special a celor cu valoare socială,

această tendinţă fiind asociată cu o mai slabă conectivitate între cortexul orbitofrontal şi

corpii striaţi/amigdală

Comportamentul impulsiv a fost asociat şi cu polimorfisme ale genelor ce produc receptorii D2, D3 şi D4.
Comportamentul uman este ghidat nu doar de valori şi atitudini dar şi de percepţia lui de către alţii, în particular de
normele sociale.

25
 Conformismul se referă la actul de modificare a propriului comportament astfel incât să se potrivească cu
comportamentul / aşteptările altora.
Comportamentul şi judecăţile emise de alţii ne furnizează informaţii privind comportamentul aşteptat sau “normal”
în anumite situaţii şi ce anume este aprobat sau dezaprobat de către ceilalţi
Păstrarea reputaţiei reprezintă o formă sofisticată de mentalizare, de reprezentare a cunoştinţelor altora despre noi,
chiar de reprezentare a reprezentărilor altora despre stările noastre mentale

Theory of mind – componenta personalităţii ce mediază relaţiile sociale

 Diferențele individuale în ce privește efortul voluntar sunt corelate cu unele aspecte ale melacogniției precum
Teory of mind.
 Această abilitatea începe să se dezvolte după vârsta de 5-6 ani, iar în formele ei mai avansate după cea de 8 ani.
 Diverse studii au descoperit că sulcusul temporal superior (39) este împlicat în detectarea mișcării biologice.
 Atât STS cât și zona dorsomediană prefrontală/paracingulată (ariile 10, 9, 8 și 32) sunt activate atunci când
oamenii se gândesc la propriile stări mentale sau ale altor oameni.
......................................................................................................................................
Sistemul Neuronilor Oglindă (SNO) este implicat nu doar în reprezentările acțiunilor altora dar și în reprezentarea
emoțiilor, process care ne permite să ne simțim ,,conectați,, cu ceilalți.
 Coeficientul de empatie (EQ) al unei personae depinde de aceste interacțiuni:
a. Precum cea cu girusul cingulat, polul temporal drept, amigdala stângă și corpii striați ventrali pentru expresia de
veselie/tristețe
b. Nucleul caudat – putamen, orbitofrontral și zona mediană prefrontrală pentru furie
c. Girusul frontral interior stâng, cortexul insular și corpii striați pentru dezgust.
......................................................................................................................................
“Inteligenţa personalӑ” este trasatura de a identifica şi analiza detalii privind personalitatea cuiva.
Ne folosim de aceastӑ abilitate pentru a ghici informaţiii privind alte persoane ȋn funcţie de acţiunile lor dar şi de
aspectul lor fizic şi vestimentar sau de diverse bunuri ale acestora.
Iar aceste informaţii sunt utilizate apoi ȋn a ne forma o impresie despre acea persoanӑ şi a o ȋncadra ȋntr-o categorie
de oameni cunoscuţi.
-Cineva cu inteligenţӑ personalӑ este foarte bun la a face profile de personalitate simţind care grup de trӑsӑturi
umane de regulӑ merg ȋmpreunӑ si este talentat la a ştii cum sӑ transmitӑ un mesaj care sӑ-l ajute pe celӑlalt sӑ ȋşi
dea seama rapid cu cine are de-a face. Sau pentru a-l manipula

26
 Moralitatea se pare că nu se bazează doar pe tabu-uri sociale sau culturale, răspunsul emoţional faţă de o altă
persoană nefiind ceva care trebuie învăţat – printr-o experienţă culturală sau religioasă – el depinde de
funcţionarea unor părţi din creier care îi sunt dedicate.
Diferenţele mari care există între diverse culturi şi care fac comportamentul uman atât de heterogen sunt posibile
datorită existenţei acestui mecanism biologic.
De asemenea, ȋnclinaţia unora spre a fi mai morali şi a aprecia la alţii moralitatea ȋn mai mare măsură ţin de
funcţionarea acestui circuit.
Jocurile competitive care presupun ghicirea stării mentale a oponentului activează zona dorsomediană prefrontală.
Competiţia în general activează aceaşi reţea fronto-parieto-insulară implicată în funcţii executive în timp ce
colaborarea activează zonele recompense – nucleul accumbens, nucleul caudat, ventromedianul prefrontal şi
orbitofrontalul lateral
Colaborarea este mediată în creier de acelaşi circuit implicat în altruismul reciproc – cel care produce tendinţa de a
ne comporta altruist faţă de altă persoană în speranţa că ea ne va întoarce în viitor acţiunile pozitive
Deci atât altruismul cât şi egoismul ca şi trăsături de caracter sau personalitate au la bază mecanisme ale creierului
social care mediază colaborarea şi competiţia dintre membrii aceleiaşi specii.

Succesul colaborării între două sau mai multe persoane necesită o gamă de procesări din partea creierelor acestora
cum ar fi:
a) abilitatea de a procesa adecvat gesturile celorlalţi;
b) abilitatea de a valoriza corespunzător aceste gesturi sau oferte;
c) abilitatea de a răspunde adecvat la aceste gesturi sau oferte;
d) abilitatea de a repara relaţia de colaborare făcând gesturi generoase.
Succesul colaborării este investigat cu jocuri de tipul Ultimatum Game si Dilema prizonierului
Subiecţii cu Tulburare de Personalitate de tip Borderline rup mai frecvent relaţia de colaborare şi odată ruptă
relaţia nu emit gesturi generoase în vederea reparării ei. Aceşti oameni prezintă disfunţionalităţi în diverse zone
frontale, parietale şi insulare în timpul unui asemenea joc

Sistemul Neuronilor Oglindă (SNO) este implicat nu doar în reprezentările acțiunilor altora dar și în reprezentarea
emoțiilor, process care ne permite să ne simțim ,,conectați,, cu ceilalți.
 Coeficientul de empatie (EQ) al unei personae depinde de aceste interacțiuni:

27
d. Precum cea cu girusul cingulat, polul temporal drept, amigdala stângă și corpii striați ventrali pentru expresia de
veselie/tristețe
e. Nucleul caudat – putamen, orbitofrontral și zona mediană prefrontrală pentru furie
f. Girusul frontral interior stâng, cortexul insular și corpii striați pentru dezgust.
......................................................................................................................................
Emoţia, comunicată în special de către faţă, voce şi corp, este un proces motor.
Empatia nu necesită un alt proces cognitiv intermediar, ci reprezintă identificarea automată a unei reprezentări
motorii sau imitarea acţiunii altora.
Atunci când observăm că o altă persoană este atinsă, această percepţie activează cortexul nostru somato-senzorial
ca şi cum am fi fost atinşi noi înşine
Empatia nu este susţinută însă de o reţea unitară neuronală, ci este dependentă de interacţiuni multiple între SNO şi
zone implicate în percepţia emoţiilor de bază pe faţa sau din vocea cuiva.
Coeficientul de empatie (EQ) al unei persoane depinde de aceste interacţiuni:
a) precum cea cu girusul cingulat, polul temporal drept, amigdala stângă şi corpii striaţi ventrali pentru expresia
de veselie/tristeţe,
b) nucleul caudat-putamen, orbitofrontalul şi zona mediană prefrontală pentru furie,
c) girusul frontal inferior stâng, cortexul insular şi corpii striaţi pentru dezgust

Capacitatea copiilor de a empatiza precum şi nivelul deprinderilor lor interpersonale corelează pozitiv cu
activitatea SNO - insulă anterioară – amigdală în timpul imitării unei persoane.
De asemenea, la adulţi activarea amigdalei stângi la prezentarea de feţe umane vesele este asociată cu scorurile la
extraversiune
Diferenţele ȋn funcţionarea acestor reţele explică diferenţele dintre oameni pe dimensiunile – empatie,
agreabilitate, altruism.

Test BIS – BAS: inhibare comportamentală, activare comportamentală și răspunsurile afective la recompensă și
pedeapsă iminentă.
BIS – PE AVERSIV -Autoreglare
BAS – PE APETITIV - Reactivitate
1. Test S.T.A.I.
a. S -Anxiety = masoară anxietatea ca stare

28
b. T-Anxiety = măsoară anxietatea ca trăsătură
 S.T.A.I. (X2) – evaluarea stării de anxietate

2. Test P.S.Q. – evaluare stres perceput

”.Chestionarul se numeşte
Perceived Stress Questionnaire,
a fost elaborat de Levenstein si Colab.(1993) şi este un instrument relevant în stabilirea nivelului de stres
perceput.Cotarea se face astfel: pentru 8 dintre cei 30 de itemi, cota dată de subiect seinversează (1, 7, 10, 13, 17,
21, 25, 29). Scorul, cuprins între 30 şi 120, permiteîncadrarea subiectului în una dintre cele 3 categorii: stres redus,
stres moderat şi stresintens.
3. Tipuri de atașament – Modelul lui Shaver – măsoară nevoia ființelor umane de a forma și intreține legături
emoționale cu alte ființe umane.

a. Stilul securizant – sine pozitiv (celalalt pozitiv)

b. Stil evitant – sine pozitiv (celalat negativ)
c. Stil preocupat – sine negativ (evitare scăzută)
d. Stil temător – sine negativ (evitare ridicată)

4. Scala de sociabilitate – Autonomia personală (A.P.)

a. Autonomie (comportament antisocial sau are alte norme și valori și prin acestea este considerat comportament
antisocial) versus Comformism (Dependență)

5. Test Big-Five - Test de personalitate (cat esti de deschis la noile experiențe)

Testul are 5 trăsături
a. Agreabilitate
b. Deschidere spre nou
c. Conștinciozitate
d. Extraversiune
e. Neuroticismul

29
 Test Neo Pi-R – Testul Neo Pi R – este un inventar de personalitate ale unei peroane de tip Big Five(deschidere
către experiență, conștiinciozitate, extraversiune, agreabilitate și neuroticism). În plus Neo Pi-R raporteză de
asemeni șase subcategorii ale fiecărei trăsături de personalitate

 Extroversiunea reprezintă o predispoziţie spre a experienţia stări emoţionale positive, a fi mai ȋncrezător . Oamenii
cu scoruri ridicate sunt mai sociabili.
 Neuroticismul reprezintă o tendinţă spre a experienţia stări emoţionale negative şi a avea o imagine negativă faţă
de sine, a fi anxios, vulnerabil . Oamenii cu scoruri ridicate sunt mai stresaţi şi prezintă dispoziţii negative.
 Agreabilitaea reprezintă o tendinţă de a se ȋnţelege bine cu alţii şi o dorinţă de a rezolva lucrurile.
 Conştinciozitatea reprezintă o tendinţă de a fi grijuliu, meticulous, organizat şi structurat. Ea include şi gradul de
respectare a regulilor şi valorilor morale.
 Deschiderea spre experienţe reprezintă tendinţa de a fi deschis la o gamă variată de experienţe, de a fi creativ şi
tolerant. Oamenii cu scoruri ridicate sunt mai deschişi la schimbare.
- Agreabilitatea este asociată oamenilor amabili, empatici cu ceilalți, calzi şi cooperanți
- Neuroticismul este caracterizat prin emoții precum anxietate, furie, vină, gelozie şi invidie.
- Extroversiunea ii descrie pe oamenii mai plini de energie, vorbăreți, sociabili
- Conştinciozitatea ii descrie pe cei care sunt mai atenți la detalii, vigilenți, organizați, disciplinați şi orientați spre a-
şi face treaba cât mai bine.
- Deschiderea față de nou sunt acei oameni care incearcă în permanență lucruri noi chiar dacă sunt periculoase.
....................................................................................................................................
1. Scala CBQ – Scala CBQ este un chestionar de analiză a comportamentului și trăsături ale personalității la copii
(3 – 6/7 ani)
a. Evaluarea dezvoltării pentru monitorizarea ritmului de dezvoltare pentru a-i identifica pe copiii din grupurile de
risc și a pune un diacnostic precoce
b. Evaluarea dezvoltării ne oferă informații esențiale privind gradul de pregătire pentru școală
c. Evaluarea dezvoltării permite calibrarea intervențiilor remediate.
…………………………………………………………………………………………………..
53 de arii principale în creier (ariile lui Brodman)

30