Sticla de Murano[modificare | modificare sursă]

În laguna venețiană, la 2 km de coastă, se află Insula Murano. Populația este de cca. 5000 locuitori.
În acest mic orășel (în România echivalentul unei comune mai mari) s-a dezvoltat înaintea perioadei
moderne o industrie a sticlei devenită celebră.
Ca parte a Republicii Venețiene Insula Murano se bucura de o anume autonomie internă. Nu doar
că avea propriul cod de legi și propriul Sfat suprem, ci chiar și monedă proprie și un ambasador
la Veneția.
Demn de observat este faptul că atunci când un om de rând izbutea să devină meșter sticlar era
înnobilat și înscris în Cartea de aur a insulei. Meșterii sticlari din Murano erau considerați egalii celor
mai nobile familii din Veneția. Pe de altă parte, ei erau urmăriți în permanență de poliția venețiană și
supuși unei legi severe, care interzicea părăsirea insulei și mai ales a domeniilor venețiene. Unele
dintre prevederi sunau astfel: „Dacă vreun lucrător sau meșter sticlar va înstrăina arta sa din Veneția
în dauna republicii, i se va trimite ordin să se întoarcă în țară. Dacă nu se va supune acestui ordin,
vor fi aruncate în închisoare persoanele lui cele mai apropiate, pentru ca prin aceasta să fie silit să
se întoarcă. Dacă nu va abandona totuși hotărârea de a rămâne în străinătate, se va trimite după el
o persoană însărcinată cu misiunea de a-l ucide”.
Această duritate îngrozitoare, care mergea până la întemnițare și asasini plătiți, avea o justificare
serioasă: prețul unui vas de Murano era gigantic. Iar pierderea unui asemenea privilegiu economic
însemna o lovitură foarte grea pentru Veneția, o țară în general lipsită de resurse interne.
Sticla de Murano se făcea după rețete secrete, la care se adăuga o măiestrie unică a prelucrării
sticlei obținute.