Comical este prin excelenta un fenomen social,

Este dentificat numai in zona umanului

Genetic, comicul apare ca rezultat al unui act de cunoastere estetica operat asupra omului si a
raporturilor umane surprinse in ipostaza lor contradictorie. Aceasta ipostaza a contradictoriului imbraca
numeroase aspect , din care vom enumera doar cateva. Contrastul intre scop si mijloc, intre esenta si
aparenta , intre dorinta si realitate

Comical are si un careacter axiologic pt ca in forma in care se manifesta, el este o valoare care masoara ,
estimeaza, diferentiaza si aseaza pe o anumita scara sociala personajele care intra in zona comicului.

Comical exista ca o calitate obiectiva in teztura vietii sociale, in fiinta umana, in structura sociala in
ansamblu. El se poate manifesta si I forma contrastelor dissimulate cu implicatii social –istorice
complexe , dar totdeauna prin forme particulare de manifestare , diferite de la popor la popor, de la o
cultura la alta sau dela individ la individ

Desi comicul ofera o varietate terminological mai bogata decat tragicul , comicul a beneficiat si inca
beneficiaza de o varietate de abordari stiintifice de expresie mult mai largi. Daca in cee ace priveste
tragicul , numarul formelor de manifestare nu a deposit cifra de 10 , in schimb notiunile referitoare la
comic au atins cifra de 165. De aceea este foarte dificil sa definiprin efectele sale de purificare sociala,
de sanctionare a moravurilo si a naravurilor din diverse etape ale istoriei si din diverse societati, a fost
supus unui tratament unilateral , fiind considerat fie ca effect al unui a din elem sale consubstantiale –
rasul, fie asociat cu una din formele sale de manifestare si chiar opus acesteia- satira

Comicul este si trebuie sa fie considerat ca un fenomen unic si multiplu in acelasi timp. Este unic prin
geneza si structura , este multiplu prin varietatea fenomenelor si nuantelor lui de manifestare.

Este dificil de abordat atat dpv theoretic cat si practic, la dificultatile de ainterpretare si analiza se mai
adauga si atitudinea dispretuitoare a oamenilor si filosofilor fata de acest gen de arta.

Intotdeauna oamenii simpli au manifestat o simpatie nelimitata fata de comic si comedie ca instrument
de producere a comicului. Deopotriva , oamenii marginitisi sarlatanii au urat si urasc pe cei care au pus
la punct mecanismul comicului , pe cei care interpreteaza nuantele comicului , mai aloe cand acesta isi
atinge tinta .dintotdeauna comedia si in special comedia satirica a provocat panica si teama celor vizati
de efectele comicului sau.

Comicul este legat de societate de faptele oamenilor, care pot fi reusite sau nereusite, unele vechi ,
altele noi si asteptate. In special comicul a sanctionat ceea de este perimat, cee ace impiedica evolutia si
dezvoltarea.

Spre deosebire de alte genuri artistice si alte concept estetice ale caror premise se gasesc in natura (
srumosul, sublimul) comicul isi are sursa de inspiratie numai in societate. Obiectul sa u isi datoreaza
valentele estetice tocmai contradictiilor insumate intre aparenta si esenta , intre aparenta i=unei
strucr=turi straine si esenta sa variabila. Acest tip de contradictie este ilustrat convingator in comedia
clasica , unde de obicei, personajele comice produc greseli de comportament si erori de gandire , care in
final prin absurdul lor produc ras si ilaritate, de aici rezulta ca sursa comicului se afla in absurdul
contrastului manifestat in textura sociala.
I cee ace priveste maniera de a aborda theoretic absurdul, ca sursa de comic , este de precizat ca s a
accentuat odata cu aparitia teatrului absurdului numit de T. Gautier drept comic extravagant. S a
considerat ca mobilul comicului ar fi absurdul realizat sub o forma concreta , absurditatea vizibila sau
aparenta de absurditate, ceea de este absurd pe de o parte si normal pe alta . nu este absurd cee ace
naste comicul ci mai degraba este comic cee ace este absurd.de ex h Bergson spunea ca personajul lui
Cervantes, Don Quijote vede oamenii acolo unde de fapt erau mori de vant

. aici e vorba de o inveriune particulara de sens comun care pretinde lucrurilor sa se muleze dupa niste
idei fixe. La don quijote comicul rezida in obsesia unei idei fixe , a unor amintiri obsedante care vor sa
modeleze si sa supuna realitatea.

Analiza comicului impune cunoaserea a trei aspect . a comicului ca fenomen social , a comediei ca gen
de arta , al rasului produs de comic.

Continutul comicului. Comicul este un fenomen social sar este si o forma de creatie ca oricare alta. El se
exprima ca o atitudine critica de contestare , de neacceptare si dispret fata de ceva invechit, ceva ridicol,
disproportionat. Simtul comicului in substanta sa nu poate fi decat sarcastic , caustic si necrutator. De
aceea acest simt , in toatre formele sale de manifestare contine un element satiric, ofensiv si de
ostilitate. Treptele criticii comice au o gama care pleaca de la naivitate si ajunge la satira si farsa. Uneori
comicul este si o antipatie , fiindca ridiculizeaza caractere, gesture , principia. Procedeul comicului in
general este deasemenea denuntarea im imposturii , a falsitatii si aparentelor de orice fel. Comicul
implica o mare responsabilitate fata de actul de acuzare si condamnare pe care il rosteste si il
promoveaza.el se fundamenteaza pe libertatea de gandire sip e independent celui care acuza . simtul
comicului este proportiolan cu satisfactia diferentei avantajoase , a distantei dominatoare dintre noi si
obiectul hazului, al orgoliului reflectat de micimea celorlalti, uneori al refularii si infrangerii care isi ia
revansa

Oamenii modesti, spiritele simple , timoratii , conformistii , copii nu au , sau nu au sufficient de dezvoltat
simtul comicului pt ca in general nu au experienta si nu cunosc sufficient diversele nuante contradictorii
ale vietii. In schimb, vindicativii, vanitosii, orgoliosii, spiritele inteligente , laiose si lucide isi fac din
cultivare acomicului un principiu de conduit. Tehnica folosita consta in identificarea inferioritatii
obiectului ridiculizat, in dezvoltarea si diminuarea acestuia, si in final ,in dispretul acestui personaj sau
obiect. Genul comic este cel mai filosofic dintre genuri , este diametral opus ilaritatii goale specifica
fiintelor commune si superficiale care nu pun In rasul lor nimic, nici o idee de oarecare pret.

Comicul surprinde un dezechilicru o incongurenta de substanta , o inconsistenta , o diformitate . de ex in

perioada renasterii s au alcatuit adevarate liste de diformitati rizibile si inventare de teme comice.
Devierea de la adevar si ordine logica produce comicul paradoxului , calamburul , satira si absurdul.

Comicul are predilectie speciala pentru degradarile si viciile morale unde diformitatea si caricaturarul
se individualizeaza se se personalizeaza . rautaea , josnicia , prostia , invidia pedanteria , apar ca
adevarate antiteze si nigari ale valorilor morale si de aceea , ele sunt primele supuse danctiunii comice si
date prada rasului.
Continutul comicului isi are sursa in contraste, contraste care exista peste tot.unele formeaza atrmonia,
formeaza compozitia, unitatea altele dimpotriva, sunt contraste false. , acestea sunt cele care irita, care
violentizeaza constiinta, care se inregisreaza ca abateri grave de la conduita morala superioara, numai
acestea devin comice. In dialogul Philebos , platon evidentia si sanctiona aceasta forma de ridicol al unor
pretense merite superioare( avere, calitati fizice, functii, pozitii sociale) aceste forme de impostura
simulate sunt valabile si astazi, putem adauga Siguranta de sine, suficienta , grandomania , pretentiile
umflate, complexul de superioritate

Falsele asemuiri si amagiri reperate in toate epocile istorice , lipsa de continut si substanta , tot ce
esr=te contrar realitatii veritabile se “ nimiceste “ in spiritual helgian , prin sine insusi , prin cadere I
ridicol. Conflictual dintre fi=ond si forme , dintre pretentii si realitate este satirizat cu un putuernic simt
al comicului la Eminescu si Caragiale. Eminescu spunea ca cea mai comica notiune romaneasca este “
moftul” , antiteza neimpacata si n sine atat de ridicola dintre aparenta exterioara si fondul intern. Cele
mai antitetice caractere se gasesc la Moftangiul . comica existent surprinsa de un redactor de la Moftul
Roman e adecvata: “ ridicol e Acela care n –are talent si nu vrea sa stie ca nu l are si vrand in ruptul
capului sa dea dovada ca-l are , da una peste alta dovezi ca nu il are “ mimarea gestului creatiei ,
naivitatea , infantilismul , sunt exemple de contraventie ridicola la o realitate inexistenta.

Spiitul comic priveste ridicolul de undeva de sus , mult deasupra contradictiilor curente , contemplate la
rece , lucid si obiectiv, distant si obiectiv. Intre obiectul comic si constiinta creatorului de comic se
impune distanta neparticiparii, a observatiei impersonale , de indiferenta si suprematie , de
intelectualitate si lipsa de simpatie.

Spre deosebire de tragic , care ne copleseste, comicul se ,asa dominat si gustat in conditii de buna
dispozitie vitala , de relaxare , confort interior . indiferenta si detasarea inseamna posibilitatea
destinderii , a starii de contemplativitate, de privitor ca la teatru. Numai cine are aceasta predidpozitie a
spectacolului comic il poate percepe si evoca in esenta ca “ joc al existentei” t T. Maiorescu spune ca”
inapoia fiecarei comedii se afla o tragedie”. Placerea comica este ntotdeauna dezinteresata, oricat de
impure I ar fi manifestarilecurente. Conditia fundamentala a distantarii este luciditatea , parasirea
ingenuitatii si starii de inocenta, vigilenta cerebrala , auto-reflectarea prin dedublare. Comicul cunoaste
si o serie de manifestari particulare: ironia, humorul, satira si farsa.

Ironia este o forma critic ace asigura tranzitia de la esthetic la etic , iar umorul face trecerea de la stadiul
moral la cel religios cum sounea SCHLEGEL KIRKEGAARD, acera considera ca ironia este o frumusete
logica si ca filosofia este patria ironiei, spatial in care se imbina frumosul si logical. Ironia este
anticipative , umorul este retrospective. Ironia mentine spiritual uman intr o continua mobilitate .
comicul provoaca rasul tonic, ironia doar surasul , umorul –surasul duios si superior . fazele ironiei de a
lungul istoriei: faza antica reprezentata prin Socrate, faza moderna din Renastere si faza romanitca in
care ironia a devenit malitioasa, rea sau chiar distructiva.

Humorul se imbina intr-o anumita masura cu ironia . cuvant de origine franceza adaptat si asimilat in
cultura literara engeza , dar azi generalizat in intreaga cultura europeana. Notiunea de Are mai multe
sensuri : Acela de stare de spirit mai glumeata, frapanta prin bizareria sa . humorul este ceva insolit in
comic , ceva cu o nuanta de brutalitate si de malitiozitate
Intr-un alt sens humorul se dezvolta odata cu romantismul, care reliant idea de fantezie si capricios se
dezvolta in cadrul acesteia si apare ca un amestec de caraghios si tristate. Un al 3 lea sens , care mai este
actual face di umor o euforie cu dublu fond: se glumeste pe un plan ludic dar sip le un plan serios.

Umorul decent este o specie de comic care te face sa razi , dar exista si specie de humor care nu face
parte din comic si care este rautacios si malign , putem vorbi de umorul negru cel care nu-si are originea
in logica frumosului, ci apare datorita intervetiei unui obiect, ceva abominabil cum ar fi moartea sau
anumite suferinte, el este satiric dar nu polemic acest gen de umor corespunde unor vederi pesimiste
cu aspect tragic. Humorul satiric este sensibil si pleaca de la judecati cu aparente inverse, de aceea se
asociaza cu ironia . un alt gen de umor este cel de distantare vis a vis de sine si de real . el nu comporta
in principal o judecata de valoare, nu este nici polemic , nici nu blameaza realitatea, exproma doar o
indoiala generala.

Satira este un amestec de proza si versuri construita cu scopul de a mustra. Ea a fost mai ales folosita in
antichitate la romani de catre Horatiu. Satira se dezvolta pe antiteza dintre coruptia societatii si
idealurile de viata ale poetului si scriitorului termenul de satira este folosit pentru a desemna orice fel
de scriere cu character critic si ironic. Dupa gradul de intensitate a ironiei pot fi: satire amiabile, cand
ironia este fina si mai putin usturatoare ; satira vehementa , cand ironia trece la batjocura si la violenta
de limbaj ; satira sociala , morala , politica si literara , sunt alte forme care se dezvolta impreuna sau in
parallel cu cele precedente.

Rasul ca effect al comicului

Rasul este o facultate constienta specific umana, provocata de anumite dissonante petrecute in
structura vietii sociale. Dpv psihologic, rasul este considerat un act emotional ,expresiv angajand miscari
faciale expansive, respiratie frenetica, fonatie ritmica si rezultand dintr-o exaltare euforica. Rasul este un
act comunicativ specific uman si este un comportament invatat, legat in mare masura de organizarea
personalitatii. Rasul a cunosut divere interpretari de a lungul istoriei : T. hobbes interpreta rasul ca
explresie a unui sentiment de superioritate; A. Bain – ca effect al observarii unei degradari sau regresiuni

S. Freud – considera rasul ca o regresiune spre o situatie infantile. H.Bergson – considera ca rasul se
produce ori de cate ori in locul reactiei inteligente si adaptate a subiectului intervine o reactive
automata si inadaptata. In realitate rasul indeplineste o functie catharsica de eliberare a psihicului
uman de tensiunile generate de numite contradictii interne sau externe . in estetica se face deosebirea
intre rasul comic , cel care are ca obiect anumite discrepnte sociale sau comportamentale si rasul
hedomic care exprima starea generala de excitare , exurbanta si placer cu character biologic. Aceasta
categorie de ras nu are legaturi profunde sau deloc cu semnificatii intelectuale ale vietii. De asemenea in
esteticafacem deosebirea si de rasul pathologic , considerat ca un ras fara motiv social adecvat,
neasociat cu stari affective corespunzatoare. Aceasta forma de ras poate produce efecte catharsice intr-
o anumita masura , dar in general asta este un symptom pathologic epilepsie, encefalite.