Sunteți pe pagina 1din 6

Jocul de-a cuţitul

Toate cicatricele mele îţi aparţin. Vorbim de dovezi


Şi întinzându-mi mâna îţi arăt
arsura palidă din palmă şi urmele înguste
de brici la încheietură şi la cot:

Eu însămi le-am făcut, aşa e; dar sunt semnele tale –


spre-a mă sustrage unei dureri mai adânci
mai inaccesibilă decât ar putea fi cea
produsă de-o ţigară sau de-un brici –

cicatricele mele cele mai superficiale. În toate întâlnirile


tu erai bărbatul cu cuţite lungi de oţel,
străpungând speranţele existente, tăind legături,
despicând şi disecând motive fel de fel,

şi cu un ochi de expert în aruncarea pumnalului:


ţinta unui om de spectacol. Ah, aş putea dansa
şi fenta, de cele mai multe ori, lamele şuierând
să dau un spectacol de curaj, dac-aş vrea,

în faţa tribunelor goale. M-am amăgit cu speranţa


că acesta a fi mai puţin, la o adică,
un spectacol de gladiatori, născocit spre ucidere
decât un test formal de condiţie fizică

(ritualurile iniţiatice sunt întotdeauna dureroase)


ca să mă bagi în seamă în fine
Ei bine, într-un fel aşa a fost, căci acum
găsesc un oarecare semn de favoare:

Ai învăţat moliciunea; iar eu, prin exemplul tău,


sunt bine şcolită-n dispreţ; şi, mai recent,
în timp ce-mi vorbeşti de-armistiţiu râd, iar pledoariei tale
îi întorc un profil rece şi prudent.

Sunt în avantaj acum, ai putea zice:


aceste cuţite ce în carnea mea se zburlesc
îmi întăresc armura şi-o şubrezesc pe-a ta.
Pot să scot, să ascut şi să şlefuiesc

armele tale, şi să mă întorc la atac,


bine înarmată. Este un bun şiretlic,
dar unul ce oferă prea puţină consolare.
un asemenea triumf ar fi piric,

1
sosind când puterile aproape m-au părăsit.
Ba nu: aş pune capăt luptei curând
şi, sângerândă cum sunt de răni vechi,
aş muri ca albina înţepând.

Sfat pentr-un iubit părăsit

Gândeşte, acum: dac-ai găsi o pasăre moartă


dar nu pur şi simplu moartă, nu doar căzută,
ci plină de larve: ce-ai simţi oare
mai degrabă regret sau mai degrabă oroare?

Regretul este pentru momentul morţii


şi pentru clipele următoare. Se schimbă
când putrezirea începe, aducând duhoare
şi viermii ce colcăie, ronţăind.

Mai târziu revenind, totuşi, vei vedea


forma unui os curăţat, câteva pene,
un simbol inofensiv a ceva
ce odinioară trăia. Nimica să-ţi dea frisoane.

Totul e clar atunci. Dar poate găseşti


cam sinistră analogia ce-am ales
pentru relaţia noastra terminată–
o comparaţie prea dezgustătoare.

Dar nu-i întâmplătoare. În tine


văd larve ieşind la suprafaţă
eşti ros de autocompătimire
plin de patos respingător.

De-ar fi să te-ating aş simţi


pe degete-o senzaţie unsuroasă şi jilavă de râmă.
Nu-mi cere milă acuma:
Pleacă până ce oasele-ţi vor fi curăţate.

2
Întâmplare

Pe când stăteai pe nisipul cel alb întins,


c-un bolovan la căpătâi, zâmbind
(încercuit de cochilii moarte), la tine am venit
iar tu mi-ai spus, întinzându-te mâna să-mi cuprinzi,
‘Culcă-te’. Aşa că, un timp am zăcut
calzi pe nisip, vorbind şi fumând
fără grijă; în timp ce în spate marea lipăitoare
sugea stâncile, ziua măsurând.
Am adormit atunci usor, alunecând
într-un vis cavernos de cădere.
Se făcea că găsesc toate miturile grotelor, toate
miturile tunelului, turnului sau puţului –
gaura de şoarece a lui Alice în pământ,
sau cărarea lui Orpheus: o scară în spirală
spre iad, împânzită de pericol şi de îndoială.
Împiedicându-mă, brusc m-am trezit; şi-am văzut
apă împrejurul meu. Părul îmi era ud,
iar tu zăceai întins pe nisipul cenuşiu
aşteptând ca fluxul crescând să mă ia:
Priveai şi îţi aprindeai o ţigară tăcut.

Excavaţii

Iată o groapă plină de bărbaţi care strigă:


«Nu te iubesc. Te-am iubit odată
dar acum s-a terminat. Mi-a trecut de tine,
ori mi-a fost frică, ori nevastă-mea era însărcinată,
sau mi-am dat seama că prefer bărbaţii în locul tău.

Ce pot să raspund unui asemenea fel de a vorbi?


«Îţi mulţumesc pentru sinceritate, tu
cel care ai fost atât de schimbător când s-a întâmplat,
pretinzând că eşti brusc ocupat
cu o nouă slujbă sau cu o nouă conştiinţă.»

Le-arunc o lopată încărcată de pământ


să-i fac să clipească puţin, să le murdăresc
ochii lor cei verzi şi genele lungi
sau ochii lor cei cafenii... Ticăloşi arătoşi:
ploaia o să le spele feţele plângăcioase

caci le port destul de multă ranchiună.

3
Acum să trecem la groapa următoare,
acoperită şi bine bătătorită,
plină de oameni pe care am încetat să-i iubesc
dar n-am spus-o întotdeauna la momentul respectiv –

aflându-mă, cred, oarecum ocupată


cu un alt bărbat sau cu noua mea libertate.
Aceştia sunt tăcuţi şi nu mă acuză,
şi cuibăriţi în braţele doamnelor ce mi-au urmat,
nu se agită sub pământul bombat.

Săruturi

Tinerii se plimbă pe malul râului


cuprinzând cu braţele mijlocul şi umerii celuilalt,
prefăcându-se că privesc nuferii
şi ceea ce pare a fi un fel de cuib, acolo,
lucru pe care cei doi îngrămaditi unul într-altul
gură în gură, l-au şi uitat.
Ceilalţi, făcând ocoluri curtenitoare
în jurul lor, vorbesc, se opresc din vorbă, se sărută.
Nu pot a vedea pe nimeni mai în vârstă decât ei.
Râul le aparţine. Ziua toată e-a lor.

A vedea nu e totul. Chiar în acest


moment oameni de vârstă mijlocie se sărută
pe bancheta din spate a taxiului, în drum
spre aeroport sau spre gară. Gurile şi limbile lor
sunt la fel de moi, de puternice şi de umede ca întotdeauna.
Ei nu-şi strecoară mâinile pe sub hainele celuilalt
(din cauza şoferului) dar şi le strâng atât de tare
încât îi doare: s-ar putea să rămână urme
pe pielea lor, evident, nu prea tânară, ceea ce ei nu vor
observa. Căci şi ei ar putea avea un viitor.

Întâlnire cu efect întârziat

Îl vezi pe vecinul de-alături de undeva de deasupra,


pe fereastra din capul scării, iar el îţi aminteşte
de fostul tău iubit, cu chelie în vârful creştetului,
ceea ce tu uitasei. De la parter
nu există nici o asemănare. Data următoare când flecăreşti
cu vecinul de vizavi, răsufli uşurată
văzând că nu te atrage.

4
O săptămână mai târziu îţi intâlneşti fostul iubit
la o petrecere, după mai mult de un an.
Îţi reaminteşte (deşi foarte vag)
de vecinul de-alături. E la fel de burduhănos
ca vecinul tău înainte să ţină o dietă.
Îţi aminteşti cât de mult îl dispreţuieşti.

Se comportă de parcă i-ar face plăcere să te vadă.


Când pleci (ceva mai devreme,
decât aveai de gând, ca să scapi)
te sărută mai mult ca un simplu vecin
şi zice c-o să te sune. Pare să vorbească serios.
Ce ciudat! Dar te simţi chiar uşurată
văzând că nu te atrage.

Sau poate că da? De ce oare acel brusc


fior, de-ndată ce ai ieşit afară
la aer? De ce picioarele-ti ţopăie
atât de voios pe caldarâm?
Şi ce anume exact tocmai ţi-ai amintit?
Te întorci acasă înjurând feromonii.

Urmare

Ţesem cercuri obsedante în jurul celuilalt,


înaintăm şi ne retragem pe rând, ca şamanii
înaintea unui fetiş. Da, ai dreptate să-ţi fie frică
de mine acum, şi mie de tine. Dar iubire, acest ritual
ne va epuiza. Vino mai aproape. Ascultă. Fii curajos.
Îţi voi vorbi lent aşa cum uneori,
cu mult timp în urmă (îţi aminteşti?)
am făcut dragoste. Hai să ne concentrăm şi să fim liniştiţi. Linişte.
Există moduri de a o aborda. Acesta e unul dintre ele:
această vorbire amabilă, fără nici o pauză de suspiciune,
nici o ezitare, pentru că nu ştii
că lucrul planează asupra ta, până ce n-a sosit –
acum, şi nici măcar nu l-ai auzit.
… Tăcere
e ceea ce încerc să obţin pentru noi.
O nimicnicie, o neînrudire, acest
neştiut în care alunecăm acum
împreună : aceasta va fi împărăţia noastră.

Ploaia cade. Ascultă ploaia cea blândă.

5
Urme

La spălătorie cearşafurile au fost curăţate


de esenţa noastră comună – o combinaţie,
şi nu o mixtură; dar aici încă se mai află

pipa ce-ai uitat şi tutunul,


cărţile tale deschise pe masa mea,
vocea ta răsunând în poemele mele.

Rămas bun

Cu o jumătate de oră mai înainte ca zborul meu să fie anunţat


a traversat barul aeroportului spre mine
cărând ceea ce a mai rămas din viitorul nostru
împreună: două băuturi pe o tavă.

La revedere

La revedere vară. Poezia merge la culcare.


Pitigoii ciufuliţi de lângă apele mari mănâncă în apus
pentru ultima oară din palma mea – brânză, nu pâine
(mai hrănitoare). Florile castanului sunt moarte,
porţile se închid devreme. Ceea ce era de spus s-a spus.

S-ar putea să vă placă și