Sunteți pe pagina 1din 8

PRIVIRE COMPARATIVĂ ASUPRA NEUTRALITĂȚII

CLASICE ȘI CELEI MODERNE, CU PRIVIRE SPECIALĂ


ASUPRA CAZULUI ELVEȚIEI

CHIRIAC ANDREEA-DANIELA
GRUPA 6, IF

UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU, FACULTATEA


DE DREPT
În primul rând, prin neutralitate înțelegem o conduită a
unui stat față de doua sau mai multe subiecte de drept
internațional care sunt angajate într-un conflict, prin care
statul respectiv se abține de la a înteprinde orice acțiune
care ar putea prejudicia interesele uneia dintre părțile
participante la conflict.
Neutralitatea este tot atât de veche ca şi războiul,
originile acestei instituţii trebuind să fie căutate în
cutumă, dar încă din antichitate au existat şi acorduri
scrise între diferite state, în special între statele- cetăţi
greceşti, iar începând cu secolul al XVII-lea s-au încheiat
tratate referitoare la neutralitate între unele state
europene (Franţa şi Spania în 1659, Tratatul de la Utrecht
din 1713 etc.)
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea era deja acceptat că
neutralitatea constituie un element esenţial al
suveranităţii, în sensul că fiecare stat este liber să decidă
poziţia sa faţă de un conflict armat declanşat, de a se
implica sau a păstra o atitudine de neutralitate care să fie
respectate de statele aflate în conflict.
Principalele instrumente juridice prin care se
reglementează statutul de neutralitate și care constituie
dreptul clasic în această materie sunt două convenții
adoptate la Conferința de pace de la Haga din 1907 și
anume:
 Convenția a V-a „privitoare la drepturile și datoriile
puterilor și persoanelor neutre în caz de război pe uscat”
 Convenția a XIII-a „privitoare la drepturile și datoriile
puterilor neutre în caz de război maritim”.
Neutralitatea cuprinde în conceptul său două
idei: abținerea și imparțialitatea. Obligația de a se abține
a apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea și conținea
interzicerea unui stat neutru de a acorda ajutor vreunui
stat beligerant. Neutralitatea implică în al doilea rând
imparțialitatea, prin stricta egalitate de tratament cu toți
beligeranții. Concepția neutralități binevoitoare este
inacceptabilă, deoarece acțiunile binevoitoare între unii
dintre adversari sunt acțiuni malversatile între alții.
Cum pentru unele state, în special pentru cele mici,
neutralitatea prezintă un interes deosebit, soluţia s-a găsit
în neutralitatea diferenţială.În cadrul acestui concept
păstrându-se drepturile şi obligaţiile statului neutru faţă
de statele angajate în conflict, acesta are dreptul şi
obligaţia de a da ajutor victimei agresiunii sau statelor
membre ale O.N.U. ce iau parte la acţiunea armată
hotărâtă de Consiliul de Securitate pentru sancţionarea
agresorului constatat ca atare, prin mijloace care nu
implică participarea la ostilităţi, cum ar fi permiterea
trecerii prin teritoriul său a trupelor statelor care iau parte
la sancţiunea militară aplicată agresorului, dreptul de a
furniza materiale necesare beligerantului care duce un
război de apărare.
Statutul de neutralitate permanentă implică unele
obligaţii şi drepturi pentru statul permanent neutru,
precum şi, corelativ, drepturi şi obligaţii pentru statele
care au recunoscut sau garantat statutul respectiv în
favoarea unui anumit stat.
Principalele obligaţii ale statelor care şi-au
declarat statutul de neutralitate permanentă sunt: să nu
perticipe la nici un conflict armat; să-şi păstreze starea de
neutralitate în timp de război; să nu participe la nici un
fel de alianţe politice sau militare ori să-şi asume
obligaţii care au drept scop pregătirea războiului;să nu
permită folosirea teritoriului lor pentru amplasarea de
baze militare străine, rampe de lansare a rachetelor şi alte
asemenea obiective militare; să nu deţină, să nu producă
şi să nu experimenteze arme nucleare sau alte arme de
distrugere în masă; să ducă o politică de colaborare
paşnică şi să întreţină relaţii amicale cu celelalte state.

_
______________________________________
Vasile Gherghescu, Ionel Cloșca, Reguli de drept internațional privind starea de
pace și de război, p. 311, București, Editura Militară, 1972.

Neutralitatea statelor și dreptul internațional

Ch. Rousseau, Droit international public, a treia ediție, p. 375, Paris, Ed. Dalloz, 196
Statul permanent neutru are totodată dreptul la
recunoaşterea şi garantarea personalităţii sale şi dreptul
de a participa pe deplin la viaţa internaţională ca orice alt
stat.
De-a lungul timpului se cunosc doar câteva state
care şi-au declarat statutul de neutralitate permanentă:
-Belgia – între 1831-1919.Neutralitatea Belgiei a
fost încălcată de Germania în 1914 şi a încetat prin
voinţa statului belgian şi în baza tratatelor de pace de
după primul război mondial;
-Luxemburgul - (1867-1919).Neutralitatea sa a
încetat să mai fie garantată prin tratatul de la Versailles,
dar a fost menţinută unilateral până la invadarea
teritoriului luxemburghez de către Germania în 1940;
-Elveţia este cazul tipic de stat cu neutralitate
permanentă.Elveţia a început să urmeze o politică
declarată de neutralitate recunoscută apoi prin Tratatul de
la Utrecht (1713).
Regimul juridic al neutralităţii sale permanente a
fost stabilit şi garantat în 1815 prin declaraţiile statelor
participante la Congresul de la Viena, care recunoşteau
că neutralitatea şi inviolabilitatea Elveţiei sunt în
interesul Europei, şi printr-un tratat din acelaşi an semnat
de toate marile puteri ale epocii. Neutralitatea Elveţiei a
fost reconfirmată prin Tratatul de la Versailles în 1919 şi
a fost respectată în timpul celui de al doilea război
mondial.
La intrarea în Societatea Naţiunilor în 1920,
recunoscându-se neutralitatea Elveţiei, Consiliul
Societăţii a adoptat o declaraţie prin care această ţară a
fost scutită de participarea sub orice formă la acţiunile
privind aplicarea la sancţiuni militare.
Invocând statutul său de stat permanent neutru,
Elveţia nu este membru al O.N.U. şi, deşi s-a pus această
problemă în câteva rânduri, poporul elveţian a respins
prin referendum intrarea ţarii în O.N.U., în special
datorită sistemului de aplicare a unor sancţiuni militare
considerat ca incompatibil cu statutul de neutralitate
permanent.
Confederaţia Elveţiană are o lungă istorie de neutralitate
armată — nu a mai fost în stare de război din 1815 — şi
a aderat la Naţiunile Unite abia în 2002. Totuşi are
politică externă activă şi este frecvent implicată în
procesele de pace din toată lumea. În Elveţia îşi au sediul
mai multe organizaţii internaţionale, inclusiv al doilea
birou al ONU din lume ca mărime. La nivel european,
este membru fondator al Asociaţiei Europene a Liberului
Schimb şi face parte din 2012 din Spaţiul Schengen –
deşi nu este membră a Uniunii Europene, şi nici a
Spaţiului Economic European. Şi chiar dacă nu este
membră a Uniunii Europene, Elveţia este una dintre cele
mai bogate ţări din lume dacă ne raportăm la PIB pe cap
de locuitor, şi are cea mai mare bogăţie pe cap de
persoană adultă (în termeni de bunuri financiare şi
nefinanciare) din toate ţările lumii.
Aderarea la Uniunea Europeană ar însemna transformãri
importante la nivel economic pentru această ţară:
înlocuirea francului elveţian cu euro, creşterea TVA-ului
renunţarea la secretul bancar. Sistemul bancar elveţian se
bazează pe păstrarea confidentialităţii clienţilor, iar
foarte mulţi europeni cu afaceri mai puţin curate îşi ţin
banii în băncile de elveţiene. Dar de ce i-a fost frică nu a
scăpat. Mai de voie, mai de nevoie, Uniunea Europeană
şi Elveţia au semnat in mai anul acesta, un acord prin
care se urmăreşte limitarea evaziunii fiscale, documentul
urmând să intre în vigoare în 2018. De atunci, rezidenţii
UE nu vor mai putea ascunde în băncile elveţiene
veniturile nedeclarate, în condiţiile în care Uniunea
Europeană şi ţara cantoanelor vor face schimb automat
de informaţii privind conturile bancare deţinute de
cetăţenii lor.

Curiozități

1. Știați că în Elveția există 4 limbi oficiale, printre care


germana, franceza, italiana și retroromana?
2. Știați că în cazul unui conflict militar, dacă Elveţia
doreşte să blocheze accesul în ţară, o poate face cu
ajutorul unui număr redus de soldaţi, deoarece tunelele şi
multe dintre autostrăzi sunt dotate cu tuburi de oţel care
pot fi ridicate cu doar o apăsare de buton?
3. În cazul unui atac nuclear, în Elveția se găsesc atât de
multe buncăre, ce ar putea adăposti întreaga populație a
țării, de circa 8 milioane de locuitori.
Bibliografie
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Stat_neutru
2. https://adevarul.ro/international/europa/de-nu-elvetia-
uniunea-europeana-
1_5589791e5899252daadad7bd/index.html
3. http://esticurios.ro/travel/15-curiozitati-despre-elvetia-
lucruri-interesante-despre-tara-alpilor-mai-putin-
cunoscute
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Elve%C8%9Biei
5. http://optdolari.blogspot.com/2011/02/neutralitatea-
statelor.html
6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Elve%C8%9Bia
7. https://www.antena3.ro/externe/motivul-pentru-care-
elvetia-a-fost-neutra-in-razboaie-timp-de-sute-de-ani-
448023.html

S-ar putea să vă placă și