MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

Universitatea Liberă Internaţională din Moldova

Facultatea: Informatică, Inginerie şi Design

Catedra “Tehnologii Informaţionale şi Design”
Disciplina:”Filosofia”

Referat
Tema: Filosofia lui Platon

A elaborat: A verificat:

studentul gr. TIR-26 Prof.

Stîrcea Alexei Prozorovschi

S.

Chişinău 2019

1
 Cuprins:

1. Biografie ............................................................... 3
2. Cum s-a format filosofia lui Platon?.................. 4
2.1 De ce Platon a optat pentru forma de dialog ? ....................... 5
3. Sistemele filosofice ale lui Platon ....................... 8
3.1. Ontologia platoniciană ........................................................ 8
3.2. Gnoseologia platoniciană .................................................. 10
3.3. Teoria social – politică platoniciană ........................ l 1
BIBLIOGRAFIE ................................................... 12

2
 1. Biografie
Platon (427-347 i.e.n.). Numele adevarat a lui Platon este Aristokeles. A fost
numit Platon datotita chipului sau viguros. Descendent dintr-o familie nobila
- dupa mama inrudit cu Solon si dupa tata din neamul regesc al codrizilor -
Platon primeste o educatie aleasa. In tinerete s-a ocupat de poezie si pictura.
La varsta de 20 de ani, venind sa participe la un concurs de poezie l-a
intalnit si l-a ascultat pe Socrate. Puternic impresionat de intelepciunea
acestuia, el se dezice pentru totdeauna de poezie, devine elevul lui Socrate si
nu l-a mai parasit pana la moartea acestuia in anul 399. Zguduit adanc de
moartea iubitului sau invatator, Platon pleaca intr-un sir de calatorii.
Platon se refugiaza o vreme la Megara, unde se bucura de prezenta lui
Euclid, un alt elev al mentorului sau. A intreprins, apoi, mai multe calatorii
la Siracuza, in Sicilia, in vederea aplicarii acolo a reformelor politice
propuse de catre el, prin asa numite constitutii.
Convingerea care l-a insotit toata viata, a fost aceea ca actiunea politica,
respectiv deciziile politice drepte, pot fi bazate numai pe o cunoastere
profunda, adica pe filosofia autentica. Din aceasta perspectiva trebuie
interpretata maxima sa politica: ori filosofii ar trebui sa fie regi, ori regii sa
devina filosofi.
Prima mare calatorie in afara Greciei Mici, intreprinsa in mod cert, este
realizata de catre Platon la varsta de 40 de ani in Italia de Sud (Sicilia),
numita in acea vreme Grecia Mare. Cu acest prilej i-a cunoscut direct pe unii
pitagoreici, precum Archytas din Taren, care preda aici. La curtea din
Siracuza a tiranului Dionysos cel Batran l-a cunoscut si pe Dio, cumnatul
acestuia, pe care a incercat sa-l castige pentru ideile sale de forma politica.
De acest episod al vietii lui Platon se leaga una dintre putinile traditii
indoielnicie referitoare la biografia sa: se spune ca Dionysos cel Batran l-a
vandut pe Platon ca sclav in Egina, deoarece ii considera suparatoare
prezenta in Siracuza. Prietinii ar fi fost aceia care l-ar fi cumparat si eliberat
din sclavie, dar acest lucru nu a putut sa impedice ca dezamagirea lui Platon
sa fie foarte mare. Multi comentatori ai biografiei sale considera ca, desi
exista multe indoieli legate de veridicitatea acestei intamplari, ea ar putea
axplica, totusi hotararea lui Platon de a se retrage din politica si de a
deschide o scoala filosofica in Atena, celebra Academie.
Numele scolii sale a provenit de la piata dedicata lui Heros Akademus, aflata
in apropiere. Organizarea scolii se aseamana oarecum cu cea a societatilor
pitagoreice, fiind bazata pe principiul ierarhiei. Activitatea sa in cadrul
academiei nu a insemnat, insa, pentru Platon, o retragere definitiva din
politica. Se pare ca unul dintre obiectivele cele mai importante ale scolii

3
sale, care va functiona aproape 1000 de ani, a fost acela de a contribui la
pregatirea politica a celor care urmau sa poarte raspunderea treburilor
publice. Se spune ca pe frontonul Academiei erau trecute cuvintele: "Cine nu
e geometru nu poate intra aici". Nici acest lucru nu poate fi certificat in mod
absolut; este sigur, insa, ca matematica (geometria) a jucat un rol deosebit
atat in structurarea planurilor de studii in Academie, cat si-n fundamentarea
teoriei metafizice a lui Platon. Academia lui Platon va functiona pana in anul
529 e.n., cand imparatul Iustinian a emis ordinul de inchidere, nu atit din
motive ideologice - crestinismul devenise de mult timp religie oficiala in
imperiu -, cat, se pare, din dorinta de a-si insusi averea considerabila a
acestui asezamant cultural. Momentul inchiderii scolii este considerat a
reprezenta linia de separare clara intre platonismul pagan si cel crestin.
Platon intreprinde o a doua mare calatorie in Sicilia la varsta de peste 60 de
ani, in timpul domniei lui Dionysos cel Tanar, urmasul celui Batran. Acualul
tiran parea sa fie extrem de interesat de filosofie si de introducerea unor
reforme politice in statul sau. Probabil ca Platon a fost deosebit atras de
perspectiva de a putea pune in practica teoria sa despre constitutia unui stat
ideal. Dar si de aceasta data, desi s-a dedicat cu toata fiinta acestui proiect,
actiunea sa este sortita esecului, intrucat Platon este suspectat ca pregateste o
rasturnare a puterii. Platon intreprinde ultima calatorie in Italia de sud peste
4 ani. Esecul definitiv al proiectului sau de a pune in practica teoria sa
despre stat il determina sa se dedice pana la moarte doar treburilor din cadrul
Academiei.
Platon s-a stins din viata in anul 347, la varsta de 80 de ani.

2. Cum s-a format filosofia lui Platon?

Filosofia lui Platon n-a aparut pe teren gol, i-si trage seva din marile curente
ale ideii ce se manifesta în spiritualitatea Greciei. Dupa cum arata studiul,
Platon este cunoscut lui Heraclit, a eliatilor, pitagoricenilor si lui Socrate
întrucat i-a fost si elev.
Diogenes Laertios ne precizeaza ca Platon a îmbinat doctrinele lui Heraclit,
Socrate si Pitagoricienilor. Filosofia lui Platon nu este o suma a ideilor de
pana atunci, nu este o sinteza a marilor filosofi pentru ca Platon n-a fost
egiptean, iar filosofia lui nu poate fi explicata numai prin traditie.
În secolul XIX Platon este cel mai mare nume a filosofiei. Se considera ca
platonismul este o prelungire a institutiilor anterioare este o creatie
neintrerupta si dramatica. Majoritatea scrierilor se prezintã sub forma unor
dialoguri, un gen literar care a crescut din metoda Maieutica a lui Socrate. A
scris 28 –29 de dialoguri. În afara de acestea a scris multe scrisori si alte
scrieri.
4
 2.1 De ce Platon a optat pentru forma de dialog ?
Exista 2 motive :
- era un mare admirator al dramei si a vazut in dialog o forma dramatica
de expunere pedagogica a filosofiei sale
- el a vazut in dialog posibilitatea de a ajunge la adevar pentru ca unul
aduce niste argumente iar celalalt le rastoarna.
De-a lungul istoriei s-a facut încercarea de a clasifica dialogurile. Criteriul
acceptat este criteriul varstei pe care o avea filosoful cand a scris.
Dialogurile se impart in :
1. dialoguri de tinerete:
- Hipias minor – despre minciuna
- Albiciade – despre natura omului
- Apãrarea lui Socrate – la noi în tara Apolofia lui Socrate
- Euthipyron – despre evlavie
- Lisis – despre prietenie
- Menon – despre virtute
2. dialoguri de maturitate
- Symposion - banchetul
- Phaidon – despre suflet
- Phaidros – despre dragoste
- Republica - statul
3. dialoguri de batranete
- Parmenides
- Timaios
- Legile
- Sofistul.
Personificarile din dialoguri sunt oamenii si filosofii contemporani cu el sau
filosofii care au trait înainte, dar in aproape toate dialogurile nu lipseste ca
persoana Socrate. In filosofie Platon merge pe urma vietii grecesti (Heraclit,
Pitagora, Parmenides). In acelasi timp el prelucreaza natura, religia, mituri
stravechi, cu ajutorul cãrora i-si argumenteaza unele idei. La început
foloseste ideile lui Socrate dar trece repede la o constructie proprie.
Dialogul Euthiphron e cel prin care se desparte de Socrate. De la Socrate a
preluat tehnica dialogurilor si predilectia pentru morala.Sub titlurile
dialogurilor de tinerete ne arata dimensiunea morala. In dialogul Euthfron el
incepe sa vorbeascã de filosofia unei esente pure .”Oare pietatea nu e in
orice împrejurare asemeni siesi la fel si impietatea nu e asemeni siesi avand
mereu acelasi chip.Datorita unui caracter unic faptele nelegioase sunt nelegi,
iar cele pioase sunt pioase”.Raspunsul la aceastã întrebare este dat de Platon
prefigurand expresia viitoarei sale doctrine a ideilor sau formelor.
5
Observand ca faptele pioase au un caracter unic, acest caracter consta în
aceea ca atat unele cat si celelalte duc la ideea in sine. In Menon Platon
contureaza mai bine cele 2 planuri ale filosofiei :
1. pe de o parte este filosofia ideilor în sine
2. pe de alta parte sunt lucrurile sensibile pe care le percepem direct.
Prin urmare la Platon existã 2 planuri :
A. planul inteligibilului format din ideea în sine (forme), sau esente,
prototipuri.
B. Planul sensibilului format din lucrurile percepute direct prin
intermediul organelor de simt.
Intre aceste doua planuri Platon spune ca filosofia are un scop si anume
raportul de participare, in sensul ca lucrurile participa la ideea de sine în
lucru. In cele 2 planuri Platon vrea sa arate capacitatea omului de
abstractizare, de a gandi universalul. In acelasi timp el arata ca la baza
filosofiei sta un principiu întemeietor si anume ideea in sine.
In dialogul Symposion gasim prima definitie a ideei in sine (forma). Este
adevarat ca Platon se refera la ideea in sine de frumos dar daca lasam la o
parte termenul frumos avem o definitie a ideii in sine.
“E vorba de acel frumos catre care se îndreptau mai înainte toate straduintele
noastre un frumos ce traieste de-a pururea, ce nu se naste si piere, nu creste
si nu scade, ce nu e in sfera dintre privinta si frumos, ce nu se înfatiseaza cu
fata sau cu alte întruchipari trupesti, frumos ce nu-i cu stiinta, ce nu
salasluieste in alta fiinta, pururea identic în sine, ca fiind de un singur chip
frumos in care se împartaseste tot ce-i frumos, fara ca prin aparenta obiectul
sa se micsoreze ori sa indure o cat de mica stirbire”.
Din acest fragment reiese ca ideea in sine nu este altceva decat universalul în
sine, reiese ca ideea in sine este modelul antologic al tuturor lucrurilor
sensibile, rezultand deci ca toate lucrurile din ordinea fizica a filosofiei sunt
adica exista. Cu privire la conceptul de participare Platon spune ca lucrurile
sensibile participa la ideea in sine de lucru. Acest concept chiar Platon il va
supune unei critice sensibile in dialogurile de batranete.
Dialogul Phideon este cel mai filosofic, mai profund. La prima vedere ni se
pare ca Platon vorbeste despre nemurirea sufletului. In realitate el încearca
sa legitimeze existenta inteligibilului, regimul de a fi al lucrurilor.
Platon spune ca sufletul este nemuritor, foloseste rationamente. Este o esenta
pura, sufletul se întoarce, se întruchipeazã in alt om. Din acest circuit rezulta
ca exista o lume a esentelor pure, o lume in sine si dovada o face sufletul
prin teza reamintirii. Sufletele vin dintr-o lume diferita de cea a corpurilor si
trebuie sa se întoarca acolo, deci exista o lume in sine. Daca ne reamintim
acum ceva înseamna ca sufletul nostru a existat intr-un fel mai inainte de a fi
6
aparut intr-o intruchipare omeneasca. (ex. “vazand lemne, pietre si alte
lucruri egale in suflet, rasare ideea egalului in sine care este altceva decat
lemnul, piatra si celelalte lucruri.Asta înseamna ca sufletul i-si aminteste de
ceea ce a vazut in alta lume.”)
Platon precizeaza ca in mintea noastra apare armonia in sine si nu lucrurile
armonioase, pentru ca ne reamintim de esentele pure pe care le-a contemplat
sufletul.
Platon in dialogul Phiton si alte dialoguri ne prezinta o viziune asupra lumii,
numai ca isi da seama ca lucrurile participa la ideea in sine, ca lucrurile sunt
altfel decat ideile. Ideile sunt vesnice iar lucrurile trecatoare, lucrurile nu
sunt identice cu sine, lucrurile sunt compuse, cunosc miscarea, prin urmare
lumea lucrurilor sensibile este aprecierea ideilor in sine. Incep astfel marile
interogative platoniene. Platon traieste o drama cand isi vede opera realizata
dar pusa sub semnul întrebarii. El isi critica sistemul filosofic, este sever cu
el. Filosofia lui Platon s-a facut cu fiecare dialog. Platon avanseaza ipoteze,
da raspunsuri, argumenteaza, verifica argumentele si asa cu fiecare dialog se
creeaza filosofia sa. Platon incepe sa se intrebe cum participa lucrurile la
ideea in sine, daca ideile sunt localizate, lucrul copiaza ideea de sine, se
intreabã daca lucrurile participa si reproduc formele. Aceste indoieli sunt
problemele care le ridica in fata filosofiei cu care a ajuns la o aforie. Aceasta
intrebare face filosofia lui Platon autentica, sa fie prezenta in toate scolile de
filosofie contemporana.
Ideea scolii politice in “Republica” : este vorba de felul in care trebuie
organizata si condusa societatea. Punctul de plecare al unei organizari este
dupa Platon natiunea, intemeiata pe principiul dreptatii. Platon considera ca
formele de stat din timpul sau nu sunt bune si propune crearea unui stat
ideal. Acesta poate fi initiat “chiar de un singur om” cu conditia ca acesta sã
mediteze cat mai rational asupra principiului ce trebuie sa stea la baza.
Initiatorul nu poate fi decat un filosof, iar acesta nu poate proveni decat din
randurile aristocratiei. Oamenii sunt inegali de la natura, unii sunt dotati de
natura cu însusiri psihice superioare altii sunt inferiori.
Bulbul celor ce muncesc se caracterizeaza prin vulgaritatea dorintelor, felul
greoi de a gândi, saracie spirituala si morala. In concluzie Platon cu filosofia
sa reprezinta un moment extrem de important net superior fata de filosofiile
anterioare. Prin filosofia lui se dovedeste capacitatea de abstractizare si
posibilitatea omului de a gandi universal, de a exprima concepte si idei, se
degaja îndemnul ca omul trebuie sa aspire catre o lume a realitatii supreme.
A ramas îndemnul pentru posteritate de a se ridica prin contemplarea
sufletului, la contemplarea ideilor externe, ca omul sa-si indrepte conduita sa

7
pe calea intelepciunii. Prin aceste indemnuri filosofia lui Platon este actuala,
nedogmatica prin faptul ca el singur revine la ce a sustinut inainte.
3. Sistemele filosofice ale lui Platon
Platon a creat unul dintre cele mai ample şi închegate sisteme filosofice
idealist-obiective din întreaga istorie a filosofiei. El a abordat toate marile
domenii şi teme ale filosofiei, propunând soluţii care, chiar dacă nu au rezistat
în totalitate probei timpului, au constituit puncte de referinţă în evoluţia
ulterioară a filosofiei occidentale. Platon nu şi-a prezentat concepţia ca
aparţinându-i, ci i-a atribuit-o lui Socrate, personajul principal al majorităţii
dialogurilor sale. Întrucât acesta nu a scris în mod deliberat nimic, este foarte
dificil de disociat ce şi cât din ceea ce i-a atribuit Platon lui Socrate i-a
aparţinut într-adevăr acestuia, de ce şi cât i-a adăugat el. Majoritatea
specialiştilor sunt de acord asupra faptului că filosofia platoniciană s-a
constituit în continuarea celei socratice, Platon preluând, în primul rând,
metoda socratică a dialogului. Ideile lui Socrate sunt însă pentru Platon mai
mult un punct de plecare şi pretexte. El a aprofundat şi dezvoltat filosofia
socratică, i-a adăugat noi teme şi motive şi i-a conferit mai multă consistenţă
teoretică.

3.1. Ontologia platoniciană

Platon a elaborat o viziune ontologică în cadrul căreia se regăsesc într-

o sinteză superioară toate motivele şi orientările filosofiei greceşti anterioare.
Întreaga filosofie grecească presocratică, de la Thales până la Democrit,
reuşise să explice, mai mult sau mai puţin satisfăcător, individualul (lucrurile
concrete), dar nu reuşise să legitimeze ontologic generalul (genurile şi
speciile). Platon va elabora o viziune ontologică în care va reuşi să legitimeze
filosofic atât individualul cât şi generalul. Ontologia platoniciană este
cunoscută sub denumirea de teoria Ideilor. Termenul Idee (scris, în cazul
filosofiei platoniciene, întotdeauna cu majusculă, atât pentru a-l deosebi de
termenul ce desemnează ideile oamenilor, adică produsele activităţii de
reflecţie teoretică, cât şi pentru a se sublinia demnitatea pe care Platon a
conferit-o spiritualităţii), care apare în această sintagmă, este transliteraţia în
limba româna a grecescului eidos / ideea care se traduce prin formă sau esenţă.
De aceea numeroşi istorici ai filosofiei consideră mai corectă formularea
teoria Formelor formulării teoria Ideilor. Platon împarte existenţa în două
(trei) regiuni ontice distincte numite lumi:

1. Lumea Ideilor (sau a Formelor), care ar fi o lume transcendentă

(plasată dincolo – dar în sens ontologic, nu topologic – de lumea reală; fiind
8
ideale, componentele acestei lumi nu au deci o localizare spaţio-temporală),
care ar conţine prototipurile ideale, perfecte, absolute, imuabile ale tuturor
lucrurilor. În această lume ar exista prototipurile spirituale ale tuturor
lucrurilor, proprietăţilor şi relaţiilor. Lumea Ideilor este concepută de Platon
în manieră eleată, adică aşa cum Parmenides din Elea a conceput fiinţa, cu
deosebirea că, dacă fiinţa lui Parmenides era unică, Ideile platoniciene sunt
multiple, existând atâtea idei câte categorii de lucruri, de însuşiri şi de relaţii
există.

2. Lumea existenţelor sensibile ar fi lumea concretă, în care trăieşte

omul. Ea ar cuprinde toate obiectele, fenomenele şi procesele care există în
realitatea fizică şi pe care omul le percepe cu ajutorul simţurilor. În timp ce
lumea Ideilor este o lume inteligibilă (nu poate fi cunoscută decât cu ajutorul
raţiunii), lumea existenţelor sensibile este o lume sensibilă, adică toate
componentele sale sunt cunoscute cu ajutorul simţurilor. Lucrurile care
compun această lume sunt materiale, imperfecte, relative şi într-o continuă
schimbare. Această lume este concepută de Platon în manieră heracliteană,
adică aşa cum Heraclit din Efes concepuse existenţa.

3. În ultima perioadă a creaţiei sale, Platon a adăugat viziunii sale

ontologice o a treia lume, numită lumea obiectelor matematice. Ea cuprinde
numere, figuri geometrice, simboluri matematice şi ar reprezenta un nivel
intermediar de abstractizare între lumea Ideilor şi lumea existenţelor sensibile.
Prin această lume Platon a încercat să atenueze distanţa ontologică dintre
primele două lumi. În raport cu lucrurile individuale, concrete, obiectele
matematice sunt deci abstracte, dar mai puţin abstracte decât Ideile. Lumea
obiectelor matematice este concepută de Platon în manieră pythagorică.

Platon consideră că Ideile reprezintă adevărata existenţă, în timp ce

lucrurile concrete n-ar fi decât nişte „cópii palide” ale Ideilor. Platon afirmă
că lucrurile concrete s-ar afla într-un raport de participare la Idei. Toţi
oamenii participă, de exemplu, la Ideea de om, toate casele la Ideea de casă,
etc. Lucrurile ar fi deci, un fel de umbre ale Ideilor corespunzătoare. Întrucât
toate obiectele de un anumit tip participă la aceeaşi Idee, ele vor avea deci
aceleaşi însuşiri fundamentale. Fiecare lucru concret nu participă însă la o
singură Idee, ci la mai multe, constituindu-se astfel însuşirile individuale ale
lucrurilor. Orice om participă, de exemplu, în primul rând, la Ideea de om,
prin care dobândeşte însuşirile caracteristice tuturor oamenilor, dar participă
şi la alte Idei (de bunătate, frumuseţe, inteligenţă etc.), prin care îşi dobândeşte
însuşirile individuale, prin care se deosebeşte de ceilalţi oameni. Conceptul de
9
participare este unul dintre cele mai ambigue concepte ale filosofiei
platoniciene. Platon a transfigurat mitico-poetic viziunea sa ontologică în
Mitul peşterii din dialogul Republica.

3.2. Gnoseologia platoniciană

Avem acum toate elementele teoretice pentru a aborda problematica
cunoaşterii şi a examina modul în care este ea pusă şi soluţionată de către
Platon. Voi lua ca punct de plecare un pasaj faimos din dialogul Menon.
Menon, interlocutorul principal al lui Socrate din acest dialog, îi solicită
maestrului său opinia asupra clasicei dileme asupra posibilităţii cunoaşterii:
dacă omul ştie, este inutil să mai cerceteze pentru că ştie deja, iar dacă nu
ştie, cum ar putea ştii ce anume să cerceteze? Socrate îi răspunde lui Menon,
aparent paradoxal, că omul ştie şi nu ştie, sau, mai exact, că sufletul său a
cunoscut cândva adevărul, dar apoi l-a uitat. Din această teză rezultă că:

a. nu este inutil ca omul să caute adevărul, deoarece acest fapt îl ajută

să şi-l reamintească;
b. omul ştie ce anume să cerceteze, pentru că l-a cunoscut deja, chiar
dacă apoi l-a uitat.

3.3. Teoria social – politică platoniciană

Reforma statului constituie obiectivul practic cel
mai important al filosofiei platoniciene. Platon consideră că obiectivul
fundamental pe care trebuie să-l urmărească organismul social – politic al
societăţii este înfăptuirea dreptăţii.
Modelul social – politic platonician este fundamentat biologic. Oamenii
ar fi inegali de la natură, prin voinţa divinităţii: unii superiori, „de natura
aurului”, ar poseda însuşiri psihice superioare; alţii, „de natură grosolană”, ar
fi dominaţi de pasiuni vulgare. Platon îşi întemeiază concepţia social – politică
şi pe psihologia umană. Omului i-ar fi proprii trei facultăţi:

1. Inteligenţa cu sediul în creier, care ar avea ca formă superioară de

realizare înţelepciunea;
2. Tendinţa spre acţiune, cu sediul în piept, care ar avea ca formă
superioară de realizare curajul;
3. Dorinţele senzoriale cu sediul în pântec, care ar avea ca formă
10
 superioară de realizare cumpătarea.

Pentru înfăptuirea dreptăţii, organizarea socială ar trebui să se

întemeieze pe înţelepciune, curaj şi cumpătare. La nivelul indivizilor
predomină una sau alta din facultăţi, ceea ce face ca ei să fie predestinaţi să
aparţină uneia din următoarele trei clase:

1. Filosofii, dominaţi de inteligenţă, care ar trebui să conducă cetatea;

2. Gardienii sau militarii, dominaţi de tendinţa spre acţiune, care ar trebui
să apere cetatea de pericolele externe şi interne.
3. Meşteşugarii şi agricultorii care ar fi dominaţi de dorinţe senzoriale şi
ar avea rolul de a produce bunurile materiale necesare
existenţei cetăţii. Societatea ideală imaginată de
Platon este una închisă întrucât accesul de la o clasă la alta este considerat
imposibil. Viziunea social-politică platoniciană expusă în dialogurile
Republica şi Legile are un caracter utopic, fapt atestat şi de zădărnicia
strădaniilor repetate ale Platon de a o transpune în realitate la Siracuza. Platon
recomandă primelor două clase comunitatea averilor şi a femeilor, pentru ca
membrii lor să se poată consacra exclusiv îndeplinirii prerogativelor lor.
Datorită acestor idei, Platon este considerat uneori, dacă nu fondatorul, cel
puţin cel mai important precursor a doctrinei comuniste.

11
BIBLIOGRAFIE
1. Ion Craiovan, Filosofia dreptului sau dreptul ca filosofie, Editura
Universul Juridic, Bucuresti, 2010;
2. Petre Mares, Filosofia dreptului, Editura Cetatea de Scaun,
Targoviste, 2008;
3. Nicolae Culic, Introducere in filosofie, Universul Juridic, Bucuresti,
2007;
4. Gh. Cazan, Introducere in filosofie, Editura Universitara, Bucuresti,
2006;
5. Mihai Badescu, Introducere in filosofia dreptului, Editura Lumina
Lex, Bucuresti, 2003;
6. Nicolae Popa, Ion Dogaru, Gheorghe Danisor, Dan Claudiu Danisor,
Filosofia dreptului. Marile curente, Editura All Beck, 2002;
7. Stefan Georgescu, Filosofia dreptului. O istorie a ideilor din ultimii
2500 de ani, Bucuresti, Editura All Beck, 2001;

12