Sonata op. 28 nr.

Allegro tempestoso
Sonata începe cu repetarea energetică și ritmică a acordului mi major, dominanta tonalității
de bază. Urmează declarația unei fanfare. Este amintirea a numeroaselor teme ale lui Scriabin, în
special cei din Simfonia a III-a. Fanfara este însoțită de mișcări cromatice rapide la mâna stângă, un
alt element de legătură importantă a lucrării. Acestea aduc calitatea furtunoasă indicată și în
desemnarea tempoului. Această afirmație este atât de îndrăzneață și impunătoare că are tentația să
pregătească pa prima temă. De fapt aceasta este o introducere al cărei material tematic anticipează
pe prima temă. Trebuie comparat începutul introducerii cu măsura 20 (Ex. 6).
Ex. 6

Întreaga introducere este bazată pe armonia dominantei, care se rezolvă pe tonică (măsura
16), astfel pregătește complet pornirea temei principale. Este construită din două părți contrastante.
Prima fiind o melodie lirică ascendentă având un caracter aerisit. A doua jumătate a temei (măsura
20) diferă prin sonoritatea sa uscată și cu caracterul îngrijorător dar determinat. Astfel de schimbări
ale structurii sunt caracteristicile recurente ale sonatei.
Starea anxietată și misterioasă este extinsă în puntea (măsura 27). Construcția acestora este
bazată pe o obsesie circulară în jurul aceleași intervale, intercalate cu mișcări rapide la ambele
mâini. Episodul se transformă treptat dintr-o sonoritate moale în octave dramatice la bas (măsura
52), care aduce fragmente din prima temă.
O gamă cromatică descendentă introduce a doua temă (măsura 58) compusă în stilul unui
cântec rusesc. Linia melodică simplă se învârte între la minor și do major. Prokofiev imită o
manieră caracteristică a cântecului popular, un lider începe fiecare frază continuată de un cor. Linia
cromatică din vocea mijlocie creează sentimentul unui basm. A doua jumătate a temei (măsura 78)
este mai plină de viață și expresivă, se mută în registrul înalt înainte să se încheie în do major la
sfârșitul expoziției.
Dezvoltarea începe cu un pasaj rapid feroce în ambele mâini (măsura 94). Urmează o
versiune diminuată fanfarului de la început. Acum sună ca și cum ar fi două trompete în canon
(măsurile 96-98).
Ex. 7

O variantă a motivului b (ex. 7) este introdusă în măsura 101 cu un bas ciocănit. Basul se
mișcă comatic în terțe. În măsura 111muzica devine jalnică, mai târziu (măsura 114) se transformă
agitată și pasionată. Aici mâna dreaptă dezvoltă a doua jumătate din a doua temă, iar stânga este
bazată pe motivul b din prima jumătate a aceleași teme. Include salturi uriașe și se întinde pe două
octave și jumătate. Măsura 118 prezintă fragmente din prima temă la mâna dreaptă imitate la mâna
stângă.
Dispoziție se schimbă brusc în măsura 123 prin introducerea unui ritm lent. A doua temă
este acompaniată de o mișcare cromatică în vocile din mijloc, care creează un sentiment de
incertitudine. Cu cinci măsuri mai târziu (măsura 128) tempoul este chiar mai lent, sonoritatea este
mai moale, iar caracterul devine liric. Aceasta duce la secțiune visătoare în care mâna dreaptă
conține încheierea celui de-al doilea temă în timp ce octavele de la stânga se mișcă aproape pe
întreaga claviatură.
În măsura 140 atmosfera se schimbă. Același motiv b se transformă într-o declarație mândră,
îndrăzneață ca două trompete dintr-un canon. Urcând într-un registru mai înalt ajunge la punctul
culminant al dezvoltării în măsura 146. Valuri uriașe de arpegii se ridică spre melodia în mâna
dreaptă, iar mâna stângă susține acorduri puternice. Dezvoltarea se termină pe dominanta la
minorului.
Acordul este tăiat brusc, în timp ce o singură notă continuă să sune. Din această notă se
naște un motiv, la început ezitant, dar crește din punct de vedere a energiei și tempoului. Din acest
motiv se formoează treptat puntea, care apare complet în măsura 165. De fapt aceasta este singura
temă care se repetă complet în repriză. A doua temă apare augmentat în măsura 189, care este greu
de observat în cadrul acestei sonate, iar prima temă lipsește complet.
Coda (măsura 205) aduce un ritm mai mișcat și schimbă pulsația predominantă. Motivul a
urcă neîncetat având un bas galopant. O imitație a sunetelor de trompete se aude în măsura 213.
Aceastea contuniă în timp ce a doua parte celet de a doua temă apare în măsura 217. Mișcarea
abruptă a punții întoarce în măsura 221. Un acord do major în pianissimo întrerupe această secțiune
furtunoasă și disonantă. Pașii decisivi ai motivului b sunt acompaniaate de acorduri repetate.