Sonata op. 1 nr.

Istoric
Sonata în fa minor de Sergei Prokofiev a fost compusă în 1906-1909. Premiera a fost
interpretată de compozitor la data de 6 martie 1910. Această piesă este reluarea a primei părți dintr-
o sonată de trei părți compusă în anii universitari al compozitorului. Limbajul muzical a sonatei în
fa minor este romantică.
Analiză
Analizând materialul tematic a sonatei trebuie observat că toate temele sunt în relații, fiind
construite pe tetracorduri ascendente și descendente. Această structură este baza unității muzicale.
Sonata începe cu o introducere de patru măsuri care stabilește caracterul piesei. Această
secțiune are un rol important, intonația folosită apare mai multe ori pe parcursul sonatei. Trebuie
comparat măsura 3 cu măsura 14 apoi cu măsura 28 și măsura 4 cu măsura 15. În plus, mișcarea
cromatică descendentă în bass din măsura 1 reapare în măsura 24, iar linia basului din a doua
măsură este baza măsurilor 5-6. (Ex. 1)
Ex. 1

În măsura a cincea începe prima temă. O melodie narativă cu un acompaniament încărcat

emoțional. Linia melodică este prezentată în trei paragrafe, fiecare începe asemănător. Ultima dintre
acestea apare în forte, expunând o expresivitate mai pasionantă și mai puternică. Structura și starea
generală a temei ne amintește la tema lui Schumann din sonata pentru pian în sol minor. (Ex. 2)
Ex. 2

În măsura 26 începe tranziția, prezentată în optimi grupate câte trei. Acest material
elaborează conținutul emoțional al primei teme. În felul în care se dezvoltă muzica, detectarea
metrului se schimbă de la 4/4 la 3/4 în măsura 34. (Ex. 3)
Ex. 3

În măsura 42 este introdus a doua temă în la bemol major. Structura constă în două măsuri
cu caracter mândru și impunător, urmat de încă două însemnând o paranteză construită din mișcarea
optimilor. Măsura 58 readuce tema într-o dinamică mai puternică, iar paranteza este o elaborare
imitativă. (Ex. 4)
Ex. 4
 Secțiunea de încheiere este construit din două părți contrastante. Prima (măsura 74) conține
o linie melodică lungă și cantabilă care are relații cu prima temă. Din punct de vedere tonal
oscilează între tonalitatea de bază fa minor și tonalitatea paralelă la bemol major. A doua (măsura
82) are caracter furtunos și marțial. În măsura 93 succesiunea acordurilor aduce expoziția în
tonalitatea la bemol major. Astfel de acorduri au apărut anterior în a doua temă. (Comparați
măsurile 54-57 cu măsurile 70-73). (Ex. 5)
Ex. 5

Dezvoltarea (măsura 94) este separat clar de la expoziție cu o pauză. Întorcând la tonalitatea
de bază începe în pianissimo, astfel creează un contrast față de dinamica intensă din secțiunea
precedentă. Mâna stângă este bazat pe materialul tranziției în timp ce dreapta dezvoltă intonațiile
din al doilea subiect de încheiere. O emoție volatilă aduce o creștere dar dispare repede. Primele
patru măsuri sunt repetate în tonalitatea subdominantei si bemol minor (măsura 100-103). În măsura
104 începe o construcție, percepția metrului se schimbă la 3/4 cum a fost în măsura 34. Ajungând la
nuanța forte (măsura 116), dezvoltarea concentrează pe motivele inițiale din prima și a doua temă.În
În măsura 134 melodia pare inițial ca o întoarcere a temei principale. După ce primele două măsuri
se repetă de două ori urcând secvențial. Secțiunea se termină pe dominantă ca un mare semn de
întrebare.
Repriza începe în măsura 146 într-un mod neobișnuit. Prima temă apare redusă drastic la
șase măsuri față de cele 21 din expoziție. Având un caracter liber și nehotărât se mișcă într-o
secvență cromatică descendentă departe de tonalitatea de bază. Astfel realizăm că repriza este în
desfăsurare numai când reapare tranziția în măsura 152, chiar dacă este în do minor și nu în
tonalitatea de bază și readuce tempoul principal. Față de expoziție puntea este mai amplă, trece prin
mai multe tonalități înainte de a doua temă care apare în re bemol major (măsura 174).
în măsura 194 apare materialul de încheiere. Începe în fa minor și este construit dintr-o linie
melodică lungă, pasionată. Măsura 202 aduce prima parte care apare exact cum a fost în expoziție.
Tempoul se lărgește pregătind sosirea codei care este construit pe materialul secțiunii de încheiere.
Prima parte apare extinsă și este urmată de a doua parte cu caracter eroic în măsura 226. În acest
moment printr-o accelerare muzica devine mai agitată.
Spre sfârșit acordurile puternice sugerează gravitatea atmosferei volatile. Codetta conține
materialul introducerii continuată de o reamintire a secțiunii de încheiere.