EVOLUŢIONISM DARWINIST

Charles Robert Darwin s-a născut la data de 12 februarie

1809, în localitatea Shrewsbury, Anglia. A fost un cercetător
naturalist, geolog, biolog şi autor de cărţi. El este fondatorul
teoriei evoluţioniste, teorie ce oferă o explicaţie asupra
evoluţiei speciilor. El s observat că toate speciile de forme de
viață au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși
comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit „selecție
naturală”, toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere
a sa, „Originea speciilor”(1859).
Teoria evoluționistă a fost recunoscută de către
comunitatea științifică și publicul larg încă din timpul vieții sale, în timp ce teoria selecției
naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluției abia prin anii 1930, iar
acum constituie baza evoluționismului sintetic.
Tratează evoluția umană și selecția sexuală în lucrarea Originea omului, urmată de
Exprimarea emoțiilor la oameni și animale.
Observațiile sale asupra plantelor au fost publicate într-o serie de cărți, iar in ultima sa
lucrare, a examinat râmele și efectul pozitiv al acestora asupra solului.
Charles Darwin a murit pe 19 aprilie 1882; ca dovadă de recunoaștere a valorii operelor
sale științifice, a fost înmormântat în Westminster Abbey, lângă Isaac Newton.
În 1992, Darwin este clasat al XI-lea în lista celor mai influente personalități ale istoriei.

TEORIA EVOLUŢIONISTĂ DE TIP DARWINIST

Teoria evoluţionismului darwinist a apărut în anul 1859, an în care Charles Darwin
publică celebra carte "Originea speciilor" şi devine astfel fondatorul teoriei evoluţioniste.
Teza principală a teoriei darwiniste este că:
- speciile se transformă treptat unele în altele prin interacţiunea următorilor factori:
variabilitate, ereditate, suprapopulaţie, lupta pentru existenţă şi selecţia naturală.
a) Variabilitatea individuală oferă material pentru acţiunea selecţiei. Variabilitatea este
rezultatul corelaţiei dintre organism şi mediu , dintre modificările condiţiilor de mediu
şi acţiunea factorilor interni specifici organismului.
 b) Ereditatea fixează variaţiile şi face posibilă acumularea lor în cursul generaţiilor.
Darwin admite inconsecvent ereditatea caracterelor dobândite.
c) Suprapopulaţia este creşterea excesivă a numărului de indivizi ai unei specii în raport
cu mijloacele de trai.
d) Lupta pentru mijlocele de trai dintre indivizii speciilor apropiate, numită şi lupta
interspecifică, sau dintre indivizii aceleiaşi specii, numită şi lupta intraspecifică, duce la
supravieţuirea celor mai apţi care se reproduc preferenţial.
e) Selecţia naturală acţionează totodată şi prin mijlocirea factorilor abiotici şi prin
mijlocirea factorilor biotici. Selecţia duce astfel la trierea formelor mai bine adaptate şi
la accentuarea în curs de generaţii a caracterelor adaptative; selecţia orientează variaţiile
neorientate.

Încercând să vizualizăm această deplasare a speciilor, să ne imaginăm că populaţia

AAAAAA s-a transformat lent în BBBBBB, trecând prin fazele intermediare AAAAAB,
AAAABB, AAABBB, AABBBB, ABBBBB şi ajungând la BBBBBB. Desigur, în această
ilustrare simplificată avem doar cinci forme intermediare, dar ele, conform teoriei, ar fi fost
infinite, pentru că a fost o transformare lentă/progresivă. Astfel, întrucât această transformare a
avut loc de-a lungul câtorva milioane de ani, numărul exemplarelor intermediare din toate
speciile aflate în evoluţie, exemplare care s-au născut, au trăit şi au murit, trebuie să fi fost
foarte mare.

CONTROVERSE ALE TEORIEI

Naturalistul englez, autorul "Originea speciilor" în care dezvăluie și demonstrează că
toate speciile s-au dezvoltat de-a lungul timpului dintr-un strămoș comun prin procesul, numit
de el, selecție naturală contestă, din punct de vedere științific, ideea că Dumnezeu a creat totul
de la bun început.
Fiind conștient de controversele pe care le generează, Charles Darwin nu a dorit să
publice aceste concluzii timp îndelungat deoarece și-a dat seama de potențialele efecte ale
acestei teorii; evoluția subminează cartea biblică a Facerii, ceea ce putea crea îndoieli asupra
existenței lui Dumnezeu.
Din acest motiv, marele naturalist a fost criticat și acuzat de necredință. Totuși, numeroși
oameni de știință au acordat sprijin teoriei acestuia despre evoluția speciilor și selecția naturală.
Charles Darwin a dovedit că numai trăsăturile ereditare decid asupra schimbărilor speciilor și
că cele mai puternice gene sunt transmise urmașilor. Darwin a argumentat această teză prin
faptul că lupta pentru supraviețuire are loc nu numai între specii, dar și în interiorul acestora,
iar acest lucru asigură transmiterea urmașilor a celor mai bune trăsături. Acest fenomen a fost
intitulat "the survival of the fittest", adică "supraviețuirea celui mai bun" . Totuși, lipsa anumitor
noțiuni de genetică din zilele noastre, precum "cromozom", legile lui Gregor Mendel și teoria
ereditară a lui Morgan, l-au împiedicat pe Darwin să explice toate aspectele teoriei sale. În
schimb, a reușit să explice de ce omul și maimuțele au un strămoș comun, o consecință a teoriei
evoluției care nici până azi nu a fost acceptată de creaționiști și de conservatorii religioși.

Spre deosebire de oamenii de știință de azi cu tehnicile lor de laborator sofisticate și

echipamente computerizate, Darwin a depins numai de observare și deducere; încă una dintre
cele mai uimitoare lucruri despre teoria lui Darwin este că acesta a rămas în centrul gândirii
științifice cu privire la originile și dezvoltarea vieții. Prin înțelegerea ADN-ului, acum avem o
viziune mult mai sofisticată asupra trăsăturilor moștenite genetic, care oferă o bază științifică și
mai puternică pentru teoria veche de 150 de ani a lui Darwin.