Sunteți pe pagina 1din 15

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN IAŞI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

Referat bibliografic la disciplina

PROTECŢIA CULTURILOR SEMINCERE ÎN PEPENIERĂ

Îndrumător,

Prof. univ. dr. Mihai TĂLMACIU

Student,

IAMANDEI Andreea-Elena

Anul II master PSMSH

2018-2019
Cuprins
PARTEA -I- ................................................................................................................................................. 3
CONSIDERAŢII TEORETICE ......................................................................................................................... 3
1. METODE GENERALE DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A DĂUNĂTORILOR .......................................... 3
CARANTINA FITOSANITARĂ .................................................................................................................. 3
Măsurile agrofitotehnice ...................................................................................................................... 3
2. Combaterea integrată ....................................................................................................................... 6
PARTEA -II- ................................................................................................................................................ 9
CONSIDERAŢII practice.............................................................................................................................. 9
1. Importanta culturii ............................................................................................................................ 9
2 TEHNOLOGIA DE CULTURĂ ............................................................................................................. 13
3 DĂUNĂTORI CITAŢI ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE .................................................................... 13
4 combaterea integrată ...................................................................................................................... 14
5 Concluzii ........................................................................................................................................... 14
BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................................................... 15
PARTEA -I-
CONSIDERAŢII TEORETICE

1. METODE GENERALE DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A


DĂUNĂTORILOR

Agricultura intensivă nu este posibilă fără reconsiderarea posibilităţilor de luptă


integrate împotriva bolilor şi dăunătorilor, mai ales în perspectiva dezvoltării schimburilor de
produse vegetale şi material biologic pe plan internaţional, care pot facilita înmulţirea
dăunatorilor şi agenţilor patogeni

CARANTINA FITOSANITARĂ

În măsurile de carantină fitosanitară sunt cuprinse toate acţiunile ce se întreprind cu


scopul de a preîntampina raspândirea fitoparaziţilor periculoşi pe noi teritorii şi localizarea
acestora pe teritoriile pe care se găsesc, până la lichidarea lor.

Aplicarea măsurilor de control fitosanitar şi carantină se efectuează prin


inspectoratele judeţene de producţia plantelor şi prin inspectoratele vamale. Sunt supuse
controlului fitosanitar culturilor de câmp, livezile, plantaţiile viticole, pepinierele, serele,
silozurile, depozitele. Normele de executare a controlului fitosanitar diferă pentru fiecare boală
în parte şi ele sunt stabilite ştiinţific. Controlul fitosanitar este făcut de echipe alcătuite din
personal calificat.

In general, în protecţia plantelor organismele dăunătoare nu se combat în totalitate,


operaţie care ar fi excepţional de costisitoare şi greu de realizat. Totuşi pentru unele organisme
dăunătoare a căror dezvoltare este rapidă, pe arii largi producând adevate epifiţii sau epizootii
se poate practica fenomenul de eradicare. Pentru aceasta apelându-se la metodele şi mijloacele
sectorului operativ de protecţie a plantelor.

Urmărirea îndeaproape a focarelor în care apar astfel de organisme precum şi


împiedicarea extinderii pe arii largi a propagulelor acestora sunt elemente de carantină
fitosanitară. Acestea sunt susţinute de un cadru legal adecvat si sunt de competenta
admisntratiei guvernamentale (unităţile fitosantiere din compnenţa directiilor agricole).
Carantina fitosanitară apartine de sectorul operativ al structurilor guvernamentale însă
elementele de ingienă culturală asociate împiedicării extinderii propagulelor agenţilor de
dăunare de carantină intră în structura protecţiei integrate.

MĂSURILE AGROFITOTEHNICE sunt cele mai vechi, fiind cunoscute şi sub


denumirea de măsuri culturale. Ca mijloc de luptă împotriva agenţilor fitopatogeni, aceste
măsuri acţionează prin:
- modificarea condiţiilor de mediu înconjurător, pentru a le face nefavorabile
dezvoltării agenţilor fitopatogeni şi favorabile pentru duşmanii naturali ai acestora;

- sporirea şi fixarea rezistenţei plantelor faţă de atacul paraziţilor, prin aplicarea de


măsuri agrotehnice corespunzătoare;

- direct asupra agenţilor fitopatogeni, împiedicând dezvoltarea acestora în vederea


combaterii lor.

Prin măsurile agrofitotehnice mai importante, se pot enumera:

 sistemul de lucrare a solului;


 alegerea terenului;
 asolamentul;
 aplicarea îngrasămintelor;
 irigarea culturilor;
 recoltarea;
 selecţionarea;
 creşterea şi cultivarea de soiuri rezistente;
 igiena culturilor

În general aceste mijloace au un caracter curativ, sunt economice, simple si


majoritatea se pot aplica cu usurinta in practica.

Mijloace fizice .Ca agenţii fizici de dezinfectare, în combaterea bolilor la plante, se


folosesc: temperatură – caldură, lumina solară iradierea (cu raze X, gama, beta, infraroşii,
ultraviolete), electricitatea.

Termoterapia seminţelor şi a materialului de plantat. Dezinfectarea termică a


seminţelor se bazează pe termosensibilitatea diferită a seminţelor plantelor şi a agenţilor
fitopatogeni. Temperatura şi timpul de tratat sunt astfel alese încat să ducă la distrugerea
agenţilor patogeni, fără să afecteze facultatea germinativă a seminţelor.

Tratamentul termic se poate aplica:

* pe cale umedă (cu apa calda la diferite temperature, în funcţie de plantă şi agentul
pathogen);

* pe cale uscată (folosind aer cald).

Dezinfectarea termică a seminţelor pe cale umedă a fost rezolvată stiinţific încă din
1887 de catre Jensen şi preconizată pentru combaterea tăciunelui zburător la cereale, în trei
faze: I=4 ore la 28-30 grade C pentru a activa miceliul din boabele infectate; II=10 minute la 51-
52 grade C pentru distrugerea miceliului; III=1-2 minute în apa rece (socul termic sporeşte
eficacitatea tratamentului, urmat de zvântarea seminţelor la umbră).
Mijloacele mecanice se folosesc pentru a înlatura unii paraziţi de pe suprafaţa
plantelor bolnave şi a îndeparta anumite părţi ale plantelor bolnave ( chirurgie vegetală ).

Plantele perene, arborii şi arbustii conservă an de an în scoarţă agenţi patogeni sub


formă de miceliu sau spori. Dintre metodele mecanice de combatere care se folosesc mai mult,
amintim:

* eliminarea, prin tăieri a ramurilor bolnave sau uscate ca urmare a atacului agenţilor
fitopatogeni, dăunătorilor sau cauzelor fiziologice;

* extirparea tumorilor, a cancerelor deschise, a necrozelor, a paraziţilor voluminoşi a


unor plante părăsite şi a oricărui ţesut atacat;

* curăţirea trunchiului şi a ramurilor de scoarţă în curs de exfoliere, de muşchi şi


licheni, de fructificaţii ale unor ciuperci;

* curăţirea scorburilor până la ţesutul sănătos; dezinfectarea şi umplerea lor cu


mortar, pentru consolidare. Aceste operaţii se execută în timpul repausului vegetativ al
plantelor, folosind diferite unelte, iar materialul rezultat – focar de dăunatori şi spori ai
diferitelor ciuperci – se distruge prin arderea din culturi.

Mijloace chimice de protecţia plantelor sunt reprezentate de pesticide, obţinute prin


formularea şi condiţionarea unui (unor) ingredient(e) biologic active. Cu foarte putine excepţii
(ca de ex. regulatorii de creştere vegetală, folosiţi pentru controlul creşterii plantelor, sau
produsele care acţionează prin activarea rezistenţei manisfestate sistemic în plante, şi care sunt
un fel de “vaccinuri” pentru plante) ingredientele active biologic ale pesticidelor sunt
ingrediente toxice.

Această toxicitate de fapt impune existenţa unui cod al unei bune practici de distribuţie
şi utilizare a pesticidelor, cod care este elaborat inclusiv la nivel internaţional (de catre FAO). În
categoria pesticidelor sunt incluse şi următoarele categorii de substanţe: regulatorii de creştere,
defolianţii, desicanţii, activatorii rezistenţei manifestate sistemic, substanţele de curaţire ale
legumelor şi fructelor, subsţantele aplicate pentru a preveni căderea fructelor, ca şi substanţele
aplicate înainte sau după recoltare pentru combaterea dăunătorilor care acţionează în timpul
depozitării şi transportării recoltei.

Mijloace biologice reprezentate prin biopreparate, ce sunt realizate pe baza unor


microoganisme utile plantelor de cultură sau pe baza unor compuşi naturali (extracte din
plante, denumite sugestiv in lb. engleza “botanicals”). Datorită caracterului lor biologic,
biopreparatele au o acţiune complexă asupra plantelor de cultură, termenul cel mai corect
nefiind cel de biopreparate folosite în protecţia plantelor, ci cel de biopreparate de uz agricol.
Un exemplu devenit deja clasic, ilustrativ pentru această acţiune complexă, este cel al
biopreparatelor pe baza de ciuperci antagoniste din genul Trichoderma. Omologate ca
biofungicide, o serie de biopreparate s-au dovedit a fi şi stimulatoare ale creşterii vegetale (se
citează aici lucrarea Baker, R., 1988, “Trichoderma spp. as plant-growth stimulants.” CRC Crit
Rev. Biotechnol., 7, 97-106), iar aceasta stimulare a creşterii plantelor s-a dovedit a fi datorată
intervenţei biofungicidului în nutriţia plantelor.

2. COMBATEREA INTEGRATĂ

În domeniul protecţiei plantelor, după cel de al doilea război mondial, odată cu


dezvoltarea impetuoasă a industriei de pesticide, se impune preponderent metoda chimică de
combatere. Prin folosirea acestei metode, s-au obţinut succese deosebite în reducerea
pagubelor produse de insecte, bolişi buruieni, dar s-au constatat şi o serie de efecte negative
cum ar fi: distrugerea faunei şi florei,înmulţirea unor specii până atunci inofensive, apariţia
fenomenului de
rezistenţăqdăunătorilorla pesticide, creşterea numărului de tratamente, a concentraţiilor, dozel
or de substanţe activă, pericolul poluării mediului înconjurător, prezenţa reziduurilor de
substanţe toxice în alimente etc.

Se apreciază că metoda chimică, cu toate aspectele ei negative, nu poate deocamdată,


sau într - un viitor apropiat, să fie eliminată, întrucât nu există alternative viabile de înlocuire.

În prezent, producţia agricolă este diminuată anual cu 30% de către boli, dăunători şi
buruieni, iar utilizarea exclusivă ametodei biologice nu acoperă diversitatea acestor organisme
dăunătoare, în contextul când creşteriledemografice reclamă măsuri eficiente de reducere a
acestor pierderi. Aceste aspecte au direcţionat la outilizare mai raţională a pesticidelor în
contextul îmbinării tuturor mijloacelor de combatere în noulconcept de combatere integrată.
Mai bine zis, integrarea raţională a mijloacelor chimice cu cele biologice în vederea reglării
populaţiilor de dăunători sun pargul economic de dăunare (PED).

Experţii F.A.O. definesc combaterea integrată sau sub denumirea modernă management
integrat- ca fiind „un sistem de reglare a populaţiilor speciilor dăunătoare care, ţinând cont de
mediulspecific şi de dinamica speciilor respective, foloseşte toate tehnicile şi metodele,
adaptate în aşa manierăîncât ele să menţină populaţiile dăunătorilor la nivelurile la care acestea
să nu cauzeze pagube economice” (imaginea 2.1 - Imaginea 2.1 - Schema combaterii integrate
sau a managementului integrat)

Elemente de combatere integrată sunt citate în Rusia, încă din anul 1930, unde acestea
se regăsesc în „complexe de măsuri”. Noţiunea de combatere integrată apare după anul 1950 şi
se refereala integrarea măsurilor chimice cu cele biologice. Apoi, conceptul se lărgeşte şi se
înţelege îmbinareatuturor metodelor, mijloacelor de luptă împotriva insectelor dăunătoare
pentru menţinerea în populaţiireduse şi pagube mici. Prin noua metodă se dirijează relaţiile
complexe din ecosisteme, pentru a nu se deranja echilibrul natural şi pentru a menţine
dăunătorii în populaţii care nu produc dăunări importantedin punct de vedere economic (PED,
pragul economic de dăunare, dat de densitatea insectelor dăunătoare la unitatea de suprafaţă,
arbore etc).

Prin combaterea unui dăunător nu se mai înţelege eradicarea acestuia, ci aducerea


populaţiei la odensitate sub pragul economic de dăunare. Aplicându-se acest principiu se
menţine fauna utilă entomofagă cu rol important în echilibrul biocenotic. Potrivit combaterii
integrate, tratamentele se aplică numai când cheltuielile ocazionate deacestea sunt mai mici
decât pagubele produse de insecte. Deci, pragul economic de dăunare reprezintănivelele de
pagube de la care este necesar să se aplice tratamente de combatere. În noua concepţie
acombaterii integrate, protecţionistul devine „un dirijor” al multiplelor relaţii biocenotice, care
să fieconduse în favoarea organismelor folositoare, în vederea menţinerii unor populaţii reduse
de dăunători.
Pădurea este biocenoza cea mai stabilă, cu o mare putere de autoreglare şi intervenţia
umanătrebuie să se realizeze cu multă abilitate, urmărind sporirea factorilor naturali de reglare,
prin creareacondiţiilor favorabile menţinerii şi creşterii numerice a entomofagilor. În acest scop,
se creează staţiunide refugiu a insectelor entomofage. Acestea constau în menţinerea unui strat
erbaceu (umbelifere,compozite etc) şi a prezenţei arbuştilor floriferi (sălcioară, coroniţă,
rozmarin etc), în goluri, la marginea pădurii şi a drumurilor.
Pentru evaluarea aportului insectelor entomofage, odată cu depistarea şi prognoza
dăunătorilor, este necesar să se determine şi aportul populaţiilor entomofage, iar în
condiţiilecând acesta este mare, să se renunţe la aplicarea tratamentelor chimice.
Asemănător şi în ecosistemele agricole, se aplică măsuri de protejare a entomofagilor, prin
Imaginea 2.1 - Schema combaterii integrate sau a managementului integrat
PARTEA -II-
CONSIDERAŢII PRACTICE

1. IMPORTANTA CULTURII

Prunul (Prunus domestica) este un pom fructifer care aparțin genului taxonomic Prunus,
familia Rosaceae. Această specie pomicolă are o tradiție îndelungată de cultură la noi în țară, iar
conform statisticilor România se numără printre primele țări cultivatoare din lume.

Fiind adaptat la cele mai diverse condiții de climă și sol și având cerinţe tehnologice mult
diminuate faţă de celelalte specii pomicole, prunul va continua să populeze şi mai departe
zonele colinare unde, în decurs de sute de ani, s-au format și au supraviețuit unele din cele mai
valoroase soiuri de pruni (Grase românești, Tuleu gras, Vinete românești etc.) Cultura prunului
se bucură de multă atenție în toate țările care dispun de condiții climatice corespunzătoare
cerințelor biologice ale speciilor și soiurilor cunoscute.

Importanţa culturii acestei specii pomicole rezultă, în primul rând, din valoarea alimentară,
industrială şi terapeutică a fructelor. Diversificarea mare a gamei de soiuri face ca această specie să
asigure pentru consumatori, fructe în stare proaspătă pe o perioadă mare de timp, ce se eşalonează din
luna iulie până la începutul lunii octombrie. În afară consumului în stare proaspătă, prunele se pretează
şi la industrializare, obţinându-se dulceţuri, compoturi, gemuri, fructe deshidratate şi băuturi alcoolice.

În anul 2000 s-a realizat o producţie de 345.000 tone de prune. Prunul continuă să aibă o
pondere exagerată (cca. 50%) în livezile românești. România ocupă primul loc din Uniunea Europeană la
suprafețele cultivate cu pruni. Din suprafață pomicolă de 77.883 ha, prunul ocupă 34.899 ha.

Principalele soiuri din sortiment

Sortimentul de soiuri la prun este deosebit de bogat, avand posibilitatea sa gasim


fructe in stare proaspata de la sfarsitul lunii iunie si pana la sfarsitul lunii octombrie, soiuri
destinate consumului direct sau industrializarii. Deocamdata nu exista o specificare clara a
destinatiei fiecarui soi si nici nu exista soiuri numai pentru industrie, cu 2-3 exceptii,
mentionandu-se numai faptul ca, pentru industrializare sunt rentabile soiurile cu maturarea din
a doua parte a lunii august, deoarece acumuleaza mai multa substanta uscata. Principalele
soiuri cultivate in tara, in ordinea maturarii sunt:

Rivers timpuriu - are vigoare mijlocie, este autosteril si bun polenizator, are fructul
mijlociu, sferic-alungit, are culoare rosie-violacee si pruina albastruie, neuniforma ca grosime,
pulpa carnoasa, alb-verzuie, dulce si armonios acidulata, apreciata pentru masa. Se matureaza
la sfarsit de iunie si inceput de iulie.

Diana - are vigoare mijlocie, este partial autofertil, are fructul mare, sferic, rosu-
violaceu, marmorat, pulpa groasa, neaderenta, cu gust dulce si aroma slaba. Se matureaza la
inceputul lunii iulie.

Ialomita - este de vigoare mijlocie, autosteril, bun polenizator, are fructul mare, sferic
sau usor alungit, colorat in maron-inchis, cu pruina groasa, cenusie, pulpa carnoasa, potrivit de
consistenta, gust echilibrat, foarte apreciata pentru masa. Se matureaza in a doua jumatate a
lunii iulie.

Valcean - are vigoare mijlocie sau mare in functie de portaltoi, fructifica pe buchete si
ramuri mijlocii, infloreste tarziu si este autosteril. Fructul este mare, sferic, de culoare vanata-
inchis, are pulpa galbuie, carnoasa si suculenta si cu gust echilibrat. Se matureaza in decada a
treia a lunii iulie.

Carpatin - are vigoare mica-mijlocie, formeaza coroane rare, bine garnisit cu ramuri
scurte si mijlocii si este androsteril. Fructul este mijlociu, sferic-alungit, de culoare albastra-
inchis, cu pruina cenusie. Pulpa este galben verzuie, suculenta, fina, neaderenta la sambure. Se
matureaza in prima decada a lunii august.

Flora - are vigoare mare, cu o buna capacitate de ramificare, fructifica pe buchete si


ramuri mijloci si este androsteril. Fructul este mare, ovoidal sau sferic, albastru, cu pruina
cenusie. Pulpa este alb-verzuie, suculenta, cu gust placut si armonios. Se matureaza in prima
jumatate a lunii august.

Tuleu timpuriu - este un soi destul de viguros, androsteril, cu fructul mare ovoidal,
vanat-inchis, cu pulpa carnoasa, dulce si armonios acidulata, fin aromata, destinat consumului
in stare proaspata si exportului. Se matureaza la inceputul lunii august.
Alina - are vigoare mica-mijlocie, fructificare pe buchete de mai si este androsteril.
Fructul este mare, ovoidal, de culoare albastra-deschis, acoperit cu o pruina cenusie. Pulpa are
culoare galben-verzuie, este consistenta si cu gust placut. Se matureaza in prima jumatate a
lunii august.

Pitestean - pomul are vigoare mijlocie, este androsteril, are fructul mare, ovoidal,
vanat-inchis, cu pulpa carnoasa, cu gust echilibrat, de calitate foarte buna pentru masa. Se
matureaza la sfarsit de iulie si inceput de august.

Centenar - este de vigoare mijlocie, este androsteril, are fructul mare si foarte mare
invers ovoidal, de culoare maronie-inchis, patat cu rosu-violaceu si cu o pruina groasa. Pulpa
este de consistenta medie, are gust echilibrat, aroma fina si calitate foarte buna. Se matureaza
in prima jumatate a lunii august.

Silvia - este un soi de vigoare mijlocie-mare, autosteril si bun polenizator, cu fructul


mare sau foarte mare, sferic alungit sau elipsoidal, de culoare maronie-roscat, cu pruina groasa
cenusie. Pulpa este carnoasa, are gust echilibrat si calitate foarte buna. Se matureaza in prima
jumatate a lunii august.

Renclod Althan - soi viguros, autosteril, foarte bun polenizator, cu fructul sferic, roz-
violaceu, cu pruina albastruie, pulpa carnoasa, bine colorata, gust dulce si aroma slaba. Se
matureaza in a doua decada a lunii august.

Agen - este un soi de vigoare mijlocie, partial autofertil, ce formeaza coroane dese,
aglomerate, are fructul mic, invers ovoidal, de culoare roz-rosietica, cu pulpa galbena-
portocalie, semiaderenta la sambure, moale, gust pronuntat dulce si aroma slaba. Este destinat
industrializarii prin uscare si distilare. Se matureaza la sfarsit de august si inceput de
septembrie.

Dambovita - are vigoare mare, fructifica pe buchete si ramuri mijlocii si este


androsteril. Fructul este mare, ovoid, de culoare vanata inchis acoperit cu pruina cenusie. Pulpa
este galben-verzuie, consistenta, suculenta si cu gust placut. Se matureaza la sfarsit de august.

Tuleu gras - are vigoare mare, este androsteril, are lemnul fragil, fructul este mijlociu,
elipsoidal, vanat-inchis, cu pulpa crocanta, suculenta, dulce si armonios acidulata, foarte bun
pentru masa sau industrializare. Se matureaza la sfarsit de august si inceput de septembrie.
Tuleu dulce - este viguros, are fructul mijlociu, invers-ovoidal de culoare rosie-vinetie
cu pruina albastra. Pulpa este moale, suculenta, dulce si semiaderenta la sambure, este destinat
industrializarii. Soiul da rezultate in zona dealurilor, unde soiul Agen nu poate fi cultivat. Se
matureaza la sfarsit de august si inceput de septembrie.

Stanley - are vigoare mijlocie, fructifica pe buchete, este foarte productiv, precoce,
autofertil si bun polenizator, este sensibil la viespea samburilor. Fructul este mare invers
ovoidal, cu o brazda ventrala bine marcata, are culoare vanata-negricioasa, pulpa
semiconsistenta, gust echilibrat si destinatie mixta: consum si industrializare. Se matureaza la
sfarsit de august si inceput de septembrie.

Gras ameliorat - are vigoare mare, este autofertil si sensibil la viroze. Fructele sunt
mijlocii, sferice sau sferice alungite, de culoare vanata negricioasa, cu pulpa neaderenta la
sambure, de consistenta medie sau moale, dulce si slab acidulata, foarte apreciata pentru
industrializare. Se matureaza la sfarsit de septembrie.

Vanat romanesc - soi viguros, autofertil, foarte sensibil la viroze. Are fructul mic,
elipsoidal, vanat-inchis, cu pulpa verde-galbuie, cu pruina groasa argintie, consistenta, pulpa
dulce si usor astringenta, intens aromata, cu insusiri foarte bune pentru consum sau
industrializare. Se matureaza in decadele 2-3 din septembrie.

Anna Späth - are vigoare mijlocie, este foarte productiv, partial autofertil, fructifica pe
ramuri scurte. Fructul este mare, sferic sau ovoidal, usor turtit la ambele capete, maroniu-
vinetiu, cu pruina groasa, pulpa groasa, carnoasa, verde-galbuie, potrivit de dulce si slab
acidulata, destinata consumului sau industrializarii. Da rezultate bune pana in zona dealurilor
mijlocii. Se matureaza in luna septembrie.

Record - are vigoare mijlocie, fructifica pe buchete si este autosteril. Fructul este sferic
alungit, vanat inchis, cu pruina albastra. Pulpa este galben verzuie, consistenta, suculenta, fin
aromata, apreciata pentru masa. Se matureaza la mijlocul lunii septembrie.
2 TEHNOLOGIA DE CULTURĂ

Particularităţi privind organizarea şi pregătirea terenului

Alegerea terenului pentru înfiinţarea unei plantaţii de prun se face ţinând cont de
cerinţele specie factorii pedoclimatici, de cei socio-economici. Prunul este în zona dealurilor cât
și în cea de câmpie. În zonele deluroase (peste 600-650 mm) , pentru a asigura un condiţie,
evitându-se tre reci ș În zona dealurilor cu altitudine de 300 r lipsite de cureni reci.

Amenajarea terenului:

- evacuarea excesului de umiditate prin canale (unde este cazul);

- nivelarea - terasarea versanţilor pentru reducerea pantei terenulu ;

- nivelarea terenului desfundat . (unde este cazul), amenajarea sursei faţă deapa și mai ales de
certitudinea valorificării fructelor obţinute.

-desfundarea terenului la 60-80 cm pentru afânarea solului și încorporarea îngrășămintelor sau


scarificarea în două direcţii.

3 DĂUNĂTORI CITAŢI ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE

Dintre cei mai frecvenți dăunători ai prunului, menţionăm:

Nr. crt. Denumire Denumire Ordinul Familia Plante Mod de dăunare


ştiinţifică populară atacate

1 Hyalopterus Afidul Hemiptere Aphididae Prun, piersic, *afetează crestşterea


pruni cenuşiu cais şi fructificarea,
colonizând agresiv
plantele.*vectori
pentru viroze
2 Panonycus ulmi Păianjenul Acari Tetranychidae Măr, prun, *plantele atacate
roşu al viţa de vie, stagnează în creştere,*
pomilor arbuştii frunzele atacate se
ornamentali usucă şi mor, *la pomi
atacati este afectată
diferenţierea
mugurilor de rod*
maturarea lemnului,
*producţia de fructe şi
calitatea fructelor
3 Hoplocampa Viespea Hymenoptera Tenthredinidae Ataca foarte *larvele ataca prunele
minuta neagra a rar şi alte verzi so consumă
prun specii, cais şi sâmburele*prin
cireş fructele afectate se
observă orificii
4 Cydia Viermele Lepidoptera Tortricidae Prun, cais, *sapă galerii în fruct şi
funebrana prunelor piersic consumă atât
sâmburele fructului
cat şi pulpa. *fructele
se coc prematur se
stafidesc şi cad
5 Eurytoma Viespea Hzmenoptera Eurytomidae Porumbarm *larvele consumă
schreineri sâmburilor vişin, cireş sâmburele conducând
la caderea prematură
a fructului plantele
atacate se vestejesc,
capătă culoarea mvă şi
la final cad pe sol.

4 COMBATEREA INTEGRATĂ

În elaborarea şi introducerea sistemului combaterii integrate a dăunătorilor şi bolilor


prunului, oamenii de ştiinţă s-au preocupat mai puţin decât pentru măr şi piersic. O pondere
mai mare în sistemele de combatere integrată o prezintă mijloacele chimice selective şi
cele biologice, iar un rol secundar îl au mijloacele fizico-mecanice, măsurile
agrotehnice şi lansările de zoofagi. Semnalarea la timp a perioadelor optime de aplicare a
tratamentelor şi realizarea unui complex de măsuri agrotehnice, chimice,
economicoorganizatorice reduce la minimum pierderile de recoltă produse de viespea
seminţelor de prun.

5 CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

Asănică A. şi Hoza D., 2013. Pomologie. Editura Ceres, Bucureşti.

Baicu T.,1982-Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor şi limitarea poluării cu pesticide-


Editura Ceres Bucureşti

Baicu T., Sesan Tatiana,1996 Fitopatologie agricolă - Editura Ceres Bucureşti

Stana Marius Dragomir, 2011. Teză de doctorat - Cercetări privind protecţia integrată a
plantaţiilor de prun împotriva bolilor infecţioase, Cluj - Napoca

INSTITUTUL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ - ”Pomi, arbuşti fructiferi,


căpşun – Ghid tehnic şi economic“, Pitești - 2014

http//www.hoticultorul.ro

http//www.hortiweb.ro

http//www.wikipedia.ro

http//www.madr.ro