Sunteți pe pagina 1din 2

Carnavalul diversității

Rătăcit în zăvoiul de la marginea unui sat, Samy își făcuse o


mulțime de prieteni. Cum altfel? Era un cameleon haios, tot timpul
vesel și cu chef de vorbă.

Le povestise tuturor despre Madagascar, locul în care se


născuse. Acolo se bucurase pentru prima dată de frumusețea
florilor divers colorate, asemenea celor pe care le privea acum.

Sub razele blânde ale soarelui de mai, natura petrecea la porțile


caselor. Era imposibil ca tocmai el, cameleonul, prietenul culorilor, să
privească totul de la distanță, ca un simplu spectator!

În mijlocul atâtor ființe mărunte, divers colorate, se simțea ca


acasă! O anemonă îmbrăcată în haine de culoarea soarelui îi amintea
de nisipul auriu de la țărmul mării.

Era tare curios să afle ce se întâmplă în spatele porților


înalte.

Dincolo de porți, o livadă își arăta bogăția. Samy privea


încântat minunățiile roșii și parfumate care își făceau loc printre
frunzele pomilor. Ajută una dintre ele să urce în coșul în care o
așteptau surorile ei.

Cireașa de mai, căci așa se recomandase, îi deveni prietenă.


Împrumută din culoare acesteia pentru a se strecura în coș
neobservat. Oare va reuși?

Din livadă, coșul a ajuns în fața casei, lângă straturi atent


îngrijite.

„Oare mâinile care m-au adus în coș până aici sunt cele care au făcut ca
plăpândele plante să zâmbească soarelui?” se întrebă Samy.

Răspunsul nu a întârziat să apară. Două ghemotoace aurii îi povestiră o mulțime


de lucruri interesante despre viața din ograda în care se aflau.

Deodată, un zgomot se auzi la poarta casei, iar Samy se ascunse din nou în coș.

Zdrang! Tiiiit! O diversitate de sunete ciudate îl înconjurau acum! Altele decât


cele din sat și cu atât mai puțin asemănătoare cu acelea din zăvoi care-i aminteau de
casă.

Totul s-a schimbat: clădiri mai înalte, străzi mai late, oameni mici și oameni mari
la tot pasul. Samy privea nedumerit în jur și către prietenii din coșul de care se ținea
strâns să nu cadă. Încotro se îndreptau oare?
Din camion, coșul cu cireșe în care Samy stătea ascuns a
ajuns în bucătăria unui restaurant. Mmmm! Arome apetisante,
mirosuri fel de fel stăpâneau întreaga încăpere. Agitația din jur
arăta că ceva important se petrecea în spatele ușilor cu geamuri
rotunde!

În zadar încercase Samy să treacă neobservat printre cei din


jurul său! Doi ochi zglobii se opriră nedumeriți asupra lui ...

Dincolo de ușile cu geamuri rotunde, regăsi o varietate de


culori: baloane, măști, confetti! Alte chipuri vesele, și ele de
diferite culori, priveau uimite făptura care se deosebea cu greu
de rochița fetiței.

În brațele acesteia, Samy se simțea în siguranță. Privea


atent spre băiețelul cu coif galben și cu tenul ca ciocolata care-i
amintea de oamenii din ținutul în care copilărise.

Într-adevăr, băiețelul cu tenul ca ciocolata era din


Madagascar, ținutul culorilor vii și al diversității. Împreună cu
familia pe care o vizitase, băiatul l-a ajutat pe Samy să se
întoarcă acasă, unde îl așteptau cei dragi.

Cum s-a întâmplat să ajungă cameleonul în copacul din


zăvoi? Poate îmi spuneți voi! Eu îl voi ajuta să povestească
tuturor despre diversitatea care ne înconjoară la tot pasul!

S-ar putea să vă placă și