INTOXICATIA CU MERCUR

BEJAN SIMONA

AMG 1-L

1
 INTOXICATIA CU MERCUR
(Hidrargirismul)

Mercurul este un metal fluid, argintiu, foarte greu, fierbe la 357 grade,
insa emite vapori chiar la temperatura ambianta, caracter foarte important pentru
toxicologie. Este absent in corpul uman, nu este necesar proceselor biologice, ci
dimpotriva, este un agent iritant, inflamator si distructiv la toate nivele
organismului. Simbolul chimic al mercurului este Hg si provine din latinescul
hydrargyrum, forma latinizata a termenului grec” Hydrargyros”, care inseamna
"argint lichid".

Mercurul (numit si "argint viu") poate patrunde in organism in

circumstante multiple. Mercurul este folosit in industria chimica la fabricarea
vopselelor, a hartiei, a unor pesticide si fungicide, a produselor farmaceutice, a
dezinfectantilor, a cosmeticelor. In agricultura: in urma folosirii unor compusi
organo-mercuriali pentu dezinsectia semintelor s-au observat cazuri de
intoxicatie, aceste substante putand patrunde in corp pe orice cale.

In medicina: sunt folositi diferiti compusi organici sau anorganici ai

mercurului, astfel mercurul se gaseste in plombele dentare din amalgam (argint
+ mercur), in componenta unor picaturi pentru ochi, nas si urechi, in unele
unguente oftalmice, in pomezi pe baza de mercur, in diverse preparate
antiseptice si dezinfectante, diuretice, laxative si antiparazitare, in conservanti
pentru unele vaccinuri etc. In cosmetica: unele creme de fata, creme de corp,
rimel, creioane de ochi si de sprancene, ruj, solutii pentru lentile de contact,
cerneala pentru tatuaje si alte produse pot contine mercur (ca antiseptic si
antifungic), iar folosirea indelungata a acestora poate conduce la acumularea
metalului in organism. In alimente: cea mai obisnuita sursa de intoxicatie cu
mercur este consumul de peste contaminat cu metil-mercur. In prezent se sustine
ca toti pestii si fructele de mare contin urme de mercur, insa unele tipuri au un
continut mai ridicat decat altele.

Mecanismul de actiune al mercurului in organism - Ionul de mercur are

afinitate speciala pentru proteinele celulare, combinatiile mercur-proteina, la
inceput insolubile, se dizolva in exces de proteina. Mercurul actioneaza prin
coagularea proteinelor, in functie de concentratie fiind iritant, vezicant sau
caustic, astfel ca poate distruge celulele si tesuturile. Mercurul blocheaza

2
gruparile sulfhidrice ale unor enzime, inhiband astfel functiile de baza ale
celulei, indeosebi functia de oxidoreducere. Actiunea bactericida a mercurului se
bazeaza pe acelasi mecanism fata de enzimele microorganismelor. Alte actiuni
ale mercurului sunt dependente de felul derivatului si de gradul de disociere.
Mercurul actioneaza asupra sistemului nervos central (SNC) producand agitatie
motorie, tremuraturi mici ale extremitatilor, limbii si buzelor, chiar paralizii
flasce si depresie cerebrala puternica intr-un stadiu avansat. Actioneaza si asupra
sistemului nervos vegetativ influentand in mod particular tractul digestiv
(inflameaza amigdalele, glandele salivare, ficatul, pancreasul) si aparatul urinar
(determina inflamatii cu reducerea sau chiar suprimarea functiilor renale).
Altereaza si sangele fluidificandu-l, distrugand sau deformand hematiile,
hemoragiile apar datorita alterarilor sanguine si inflamatiilor. Afecteaza
tesuturile astfel: tesut limfatic (adenite acute si cronice), piele (eruptii acute si
cronice, secretie sudorala excesiva), mucoase (inflamatii cu catar si muco-
purulente), articulatii (iritatia tesutului fibros si seros), tesut subcutanat si osos
(inflamatii).

Intoxicatia acuta profesionala cu mercur poate aparea numai în cazuri

de accidente tehnologice, la exploziile de fulminat, la spargerea unei lampi sau a
unui vas ce contine mercur. Semnele intoxicatiei se manifesta prin rinofaringitâ,
laringita si bronsita acuta pana la pneumonie. La scurt timp dupa aceasta
urmeaza salivatie bogata si apoi inflamarea gingiilor, dureri în abdomen, diaree
cu sange, urinare abundenta si alte semne ce se pot constata de medic si prin
examene de laborator.

Obisnuit intoxicatia profesionala acuta este mai putin grava si se manifesta prin
tremuraturi ale membrelor, tulburari de vaz si de auz, stare emotiva.

Intoxicatia acuta cu mercur - Intoxicatia acuta profesionala este

exceptionala si apare in caz de accidente tehnologice. Dupa patrunderea
toxicului in organism, apar arsuri si inflamatii dureroase de-a lungul tubului
digestiv, cu stomatita si gingivita (inflamatia gingiilor, ulceratii, descuamari),
fetiditate speciala a gurii (halena), gust metalic, salivatie excesiva, faringita,
greturi, varsaturi care pot deveni sanguinolente, diaree sanguinolenta de tip
dizenteric si care contine descuamari de mucoasa intestinala in suspensie.
Atingerea renala constituie aspectul cel mai grav in intoxicatia cu mercur.
Lezarea rinichilor este precoce si se exteriorizeaza prin albuminurie, hematurie,
oligurie care ajunge pana la anurie. Ea este insotita de tulburarile nervoase
caracteristice azotemiilor mari, cu delir, somnolenta, tulburari respiratorii,
transpiratii reci si vascoase.

Intoxicatia cronica cu mercur (Hidrargirism, hidrargirie) - Intoxicatia

cronica apare dupa o perioada mai indelungata de absorbtie crescuta de mercur

3
in organism. Simptomele caracteristice sunt tulburarile nutritive, stomatita si
tulburarile nervoase. Tulburari nutritive specifice: dispepsie, diaree
sanguinolenta, slabire pana la casectizare, stomatita. Stomatita este dureroasa, cu
gingivita si pierdere de dinti. Pe gingii apare un lizereu cenusiu care afecteaza
regiunea molarilor. Tulburari nervoase specifice: tremuraturi mercuriale usoare,
marunte, observate la buze, limba si maini, a caror amplitudine creste la
miscarile voluntare. Apar semne de polinevrita cu crampe musculare, paralizii
motorii flasce, tulburari ale sensibilitatii, iar ca semne neuropsihice apar: stare
generala de rau, slabire progresiva, caderea parului, somnolenta, oboseala,
ameteli, apatie, labilitate emotionala si vegetativa. In intoxicatii severe, apar
schimbari psihice importante: tulburare obsesiv-compulsiva, halucinatii vizuale
si auditive, pareza nervilor faciali si hipoglos, pareza spastica. In intoxicatia pe
cale respiratorie (cu vapori de mercur) apar: epistaxis, emfizem pulmonar.

Diagnosticul intoxicatiei cu mercur - Se poate stabili pe baza

simptomelor si a leziunilor, coroborate cu datele anamnestice. Se confirma insa
prin detectarea prezentei toxicului in organism. Analiza firului de par poate
determina cantitatea de mercur din organism si deci, pericolul la care este expus
organismul. Prezenta mercurului poate fi stabilita si printr-o analiza specifica
din sange si urina.

Tratamentul intoxicatiei cu mercur: Indentificarea si eliminarea sursei

de mercur este cruciala. Elementul standard de ingrijire este tratamentul imediat
cu chelator, pentru un pacient care prezinta simptome de intoxicatie severa cu
mercur, sau daca probele de laborator arata o incarcare mare cu mercur.
Tratamentul chelator pentru otravire cu mercur se poate face cu DMSA, -
dimercapto -1-propanesulfonic acid 2,3 [DMPS] D-penicilamina [DPCN], sau
dimercaprol [BAL]. Numai DMSA este aprobat de FDA pentru tratarea copiilor
otraviti cu mercur, Chemet per os în general, 350 mg de 3 ori/ zi prima
saptamâna, apoi câte 350 mg dimineata si seara a II-a si a III-a saptamâna, apoi
pauza 2 saptamâni. Tratamentul se desfasoara si se repeta conform recomandarii
medicului si în concordanta cu rezultatele analizelor de laborator. Se impune
verificarea concentratiei metalului în sânge, pentru a se cunoaste evolutia
redistributiei acestuia pe parcursul tratamentului. De asemenea, se recomanda ca
în cursul tratamentului sa se verifice numarul elementelor figurate,
transaminazele serice. Se va urmari o foarte buna hidratare a pacientilor în
cursul tratamentului.

4
Bibliogrfie

http://www.scritub.com/medicina/TOXICOPATOLOGIE-
PROFESIONALA4122263.php

http://www.romedic.ro/intoxicatia-cu-mercur

http://www.lamedic.ro/Analize-medicale/mercur-sange.htm