1.

Copii şi ataşamentul faţă de animale

V-ați întrebat vreodată de ce copiii dvs. preferă anumite animale drept animale de companie și
ce fel de atașament dezvoltă ei faţă de acestea? Un studiu recent realizat de Roxanne Hawkins1
(Universitatea din Edinburgh) abordează acest subiect fascinant.

Atașamentul se referă la capacitatea noastră de a forma legături emoționale cu cei care au grijă
de noi. Un atașament sigur este bun pentru dezvoltarea copiilor, asupra sănătăţii mintale și are un
efect protector împotriva diferitelor probleme ce pot apărea (delincvență juvenilă și tulburările de
anxietate). Majoritatea cercetărilor se concentrează asupra atașamentului copiilor față de părinți,
însă despre acelaşi lucru se poate vorbi şi în cazul micilor prieteni.

Studiul a cuprins un chestionar la care au răspuns peste 1200 de copii din 24 de şcoli din Scoţia.
Vârstele erau cuprinse între 8-9 şi 10-11 ani. 67% dintre copii au completat că deţin un animal de
companie, iar 54% aveau un animal de companie care era doar al lor. În timp ce câinii (35%) și
pisicile (22%) au fost cei mai comuni, au existat şi alte animale de companie precum mamifere
mici, pești, reptile și păsări.

Toţi copiii au raportat sentimente pozitive față de animalele lor de companie. Dintre copiii care
aveau animale de companie acasă, 83% au spus că animalul lor de companie i-a făcut fericiți,
80% au spus că îl iubesc iar 76% au spun că acesta este cel mai bun prieten al lui.

Copiii au avut atașamente mai puternice faţă de câini și pisici decât faţă de alte tipuri de animale
de companie. Acest lucru se poate datora unui alt fel de relație cu aceste animale și a unei reacții
mai puternice la emoțiile copilului și, probabil, se datorează şi faptului că cel mai bun prieten al
omului poate merge adesea în diferite locuri cu copilul. Cu toate acestea, scara utilizată pentru a
măsura atașamentul faţă de animalele de companie include unele lucruri care nu se aplică tuturor
animalelor de companie (de exemplu, îngrijirea nu se aplică peștelui), astfel încât aceasta poate
supraestima diferența.

Copiii au fost întrebați şi în ce măsura îngrijesc animalele de companie. Comportamentele

incluse în această categorie au fost mângâierea, hrănirea, jocul și îngrijirea animalelor, luarea lor
la o plimbare, petrecerea timpului liber împreună și acceptul de a rămâne în camera lor.
Comportamentele prietenoase au inclus hrănitul, vorbitul, împărtăşirea secretelor iar când copilul
se simţea trist plângea alături de animal.

1
Hawkins, R. D., & Williams, J. M. (2017). Childhood attachment to pets: associations between pet attachment,
attitudes to animals, compassion, and humane behaviour. International journal of environmental research and
public health, 14(5), 490.
S-a constatat că, în general, fetele aveau atașamente mai puternice față de animalele lor de
companie decât băieții și aveau, de asemenea, un nivel mai ridicat de comportament legat de
îngrijire, de prietenie şi de compasiune față de animalul de companie.

Cercetătorii au concluzionat că, în urma constatărilor, copiii cu animale de companie (sau care au
avut animale de companie în trecutul lor) au avut un scor mai mare pe toate elementele de
ataşament comparativ cu copiii fără animale de companie. Aceste constatări sugerează că acei
copii care cresc cu animale de companie au o oportunitate timpurie pentru a forma atașamentele
faţă de animale, să devină legați emoțional prin experiența directă, să petreacă timp de calitate și
să experimenteze o “împărtășire a momentelor semnificative”. Cu toate acestea, înainte de a
aduce un nou membru în familie, fiţi siguri că îi puteţi oferi un cămin plin de iubire şi căldură.

2. Cooperare vs. lăcomie

Adesea auzim că trebuie să vrem mai mult, să vrem totul doar pentru noi înşine, să nu împărţim
ceea ce avem şi pentru care am muncit din greu. Însă, cercetările ne arată că nu numai că nu este
bună lăcomia pentru societate, ci că aceasta afectează atât relaţiile socio-umane dar şi modul în
care ne privim pe noi înşine. Antropologii și psihologii2 au investigat această problemă în
societățile de subzistență și la copiii mici. În societățile de subzistență, vânătorii săraci nu aveau
parte de mari satisfacţii şi nici nu reuşeau să-şi facă cu uşurinţă o familie. Cu toate acestea,
vânătorii de succes s-au comportat cu o modestie extremă. Nu aveau nevoie să se laude, chiar
dacă se bucurau de un statutul social ridicat (la fel ca vedetele sportive din societățile moderne,
care nu sunt întotdeauna atât de modeste). Ceea ce este important de reținut despre societatea
primitivă este că vânătoarea este un efort ecolectiv, în care veniturile sunt împărțite în mod egal
între familiile vânătorilor. Cooperarea este cea care stă la baza subzistenţei şi cea care asigură
traiul de zi cu zi.

Inclinațiile spre cooperare a copiilor mici au fost testate în laborator prin experimente care au
comparat copii cu vârsta de 2 ani şi jumătate cu maimuțele mature. O asemenea comparaţie ar
putea părea deplasată, dar suficient de rezonabilă ţinând cont că studiile au arătat că aceşti copii
mici au abilități cognitive similare cu cimpanzeii și urangutanii adulți. Cu toate acestea,
comparativ, s-a observat că oamenii sunt mult mai atenți la ceea ce fac ceilalți membri ai speciei,
astfel încât chiar și copiii mici pot imita soluții practice.

Cooperarea este în general mai complicată decât lăcomia deoarece participanții trebuie să evite
să profite unii de alții. Din acest motiv, formele elaborate de cooperare sunt caracteristice

2
https://www.psychologytoday.com
speciilor extrem de inteligente, cum ar fi balenele ucigașe care vânează în mod cooperativ, la fel
cum au făcut oamenii.

Mai mult, dovezile din psihologia dezvoltării sugerează că inteligența noastră crescută nu a fost
concepută pentru a promova interesele egoiste. Deci, indiferent ce economiști ar vorbi despre
virtuţiile bogăţiei sub forma lăcomiei, astfel de înclinații sunt greu de găsit în societățile de
subzistență.

Aşadar, o societate inteligentă este o societate în care oamenii colaborează, îşi împărtăşesc visele
şi avuţiile, în care interesul global primează în faţa celui individual. Și noi suntem parte a
aceleiaşi societăţi aşa încât vă sfătuim să fiţi buni, răbdători şi darnici, doar astfel tot ceea ce vă
propuneţi se va împlini.

3. Despre narcisismul...sănătos

Așa cum a fost portretizat de poetul latin Ovidiu, Narcis era un tânăr chipeș urmărit de
“tineri și de fete tinere”, dar indiferent la atenția care i se acordă. Într-o zi, în timp ce vânează
singur într-o pădure umbroasă, Narcis intră într-o apă limpede; înclinându-se să bea apă, băiatul
rămâne uluit de ceea ce vede. Imediat, ca și când ar fi străpuns de una dintre săgețile lui
Cupidon, “Se vrea pe sine”.

Povestea nu se termină fericit. Vorbind reflecției sale din apă, Narcis spunea: „Privirea ta
este plăcută și promițătoare; Îmi întind brațele spre tine și te întorci la rândul tău. Zâmbesc și
zâmbești și tu ...” Dar când tânărul încearcă să-și îmbrățișeze simulacrul, imaginea se
dispersează. În ciuda frustrării și a suferinței sale, Narcis nu a putut părăsi locul. În stanza finală
a poemului, Ovidul ne spune că, chiar şi după moarte, Narcis continuă să privească apa, privirea
fiind fixată pentru totdeauna pe propria sa imagine.

Cu toate interpretările moderne ale mitului lui Narcis, cel mai adesea eticheta
narcisismului a fost pusă cu un scop negativ. Freud considera că narcisismul este o parte naturală
a umanului care, dusă la extrem, împiedică pe oameni să aibă relații semnificative.

Și da, narcisismul poate fi sănătos. Conceptul de narcisism sănătos s-a dezvoltat încet din
tradiția psihanalitică și a devenit popular la sfârșitul secolului al XX-lea. Cu toate acestea,
specialiştii vorbesc despre un narcisism sănătos, ceea ce înseamnă că un individ trebuie să dețină
o stimă de sine realistă fără să se îndepărteze de o viață emoțională ce implică mai mulţi semeni,
așa cum tinde narcisistul nesănătos. Majoritatea oamenilor presupun invers - că narcisismul este
o trăsătură asociată cu patologia. Narcisismul a fost demonizat în presă și în mass-media încă din
anii 1970, când a devenit pentru prima dată un termen comun în dezbaterea publică. Atunci, ca și
acum, tinerii erau acuzaţi că ar fi excesiv de narcisişti, absorbiți de sine, că apreciază doar
satisfacția imediată şi că fug de constrângeri și muncă grea.
 Dar cum poate fi narcisismul sănătos pentru fiecare dintre noi?

Persoanele cu narcisism sănătos au o încredere liniștită și confortabilă. Sunt conștienți de

atuurile lor, precum și de neajunsurile lor, știu că nu sunt perfecți și nu au așteptări sau intenții să
fie așa. Oamenii cu ego sănătos se văd ca persoane care învață mereu și nu sunt deloc seduși să
încerce să fie mai buni decât alții. Datorită nivelului lor înalt de auto-conștientizare, aceştia
stabilesc așteptări realiste comparativ cu abilitățile lor. Sunt pe deplin conștienți de “separația”
lor față de ceilalți și au încredere în propriul lor set de credințe și de idealuri de viaţă.

Persoanele cu un sentiment matur de încredere în sine își îndeplinesc nevoile fără a îi

înlătura pe ceilalţi în acest proces. Cei cu narcisism matur nu funcționează dintr-un sentiment de
drept. Ei știu să ajungă la nivelul de succes pe care îl doresc, ştiind că trebuie să-l câștige. Dacă
există un eșec, o persoană cu narcisism sănătos va avea încredere că eșecul sau dezamăgirea au
avut mai puțin de-a face cu capacitatea, geniul sau talentul lor și mai mult de a face cu nevoia de
a lucra mai din greu sau de a beneficia de o pregătire suplimentară. Aceştia sunt dispuși să ia
cursuri pentru a afla mai multe sau să primească feedback ori de câte ori e necesar ca să îşi
îmbunătăţească performanţele.

Cei cu un narcisism sănătos sunt flexibili și nu pun preţ pe rigiditate sau control atunci
când vine vorba de succes. Aceştia acceptă în mod matur că lucrurile se schimbă în fiecare zi,
astfel încât pot anticipa și se pot obişnui cu schimbările pe măsură ce apar.

Cei cu un sentiment sănătos de narcisism nu sunt egoişti. Înțeleg că egoismul și faptul că

este un jucător de echipă nu pot coexista deoarece apreciază succesul echipei, la fel de mult ca pe
succesul lor individual.

Sper că v-am convins că narcisismul nu este doar negativ, invidios sau superior. Se poate
ajunge la un echilibru. Prea puțin narcisism- sub forma încrederii în propriile forţe poate fi la fel
de patologic ca prea mult atunci când vine vorba de succes şi o viaţă fericită.

4. Oamenii toxici

Toți am avut oameni toxici care ne-au împroşcat cu gânduri negative. Oamenii dificili
sunt atrași de cei rezonabili și toți am avut probabil cel puțin o persoană în viața noastră, care s-a
încolăcit în jurul nostru ca o sârmă ghimpată iar noi am încercat la nesfârșit să le mulțumim.
Dacă tu ești cel rănit continuu sau cel care îşi adaptează în mod constant comportamentul pentru
a evita rănirea, atunci sunt șanse să nu fie vina ta ci a unei persoane toxice. Capacitatea de a
observa comportamentul dăunător este primul pas în vederea minimizării impactului acestuia.
 Un prim pas este recunoaşterea. Nu vă așteptați ca aceste persoane să nu fie dificile.
Odată ce ați identificat o persoană toxică, ajustați așteptările astfel încât să nu fiți orbiți de
acțiunile lor și creați o distanță emoțională. Persoanele toxice pot fi complet încântătoare într-o zi
iar în următoarea vă veți întreba ce ați făcut pentru a le supăra. Deseori nu este nimic evident
care să explice schimbarea atitudinii - știi doar că ceva nu este în regulă. S-ar putea să fie tristă,
rece sau morocănoasă și atunci când o întrebați dacă este ceva în neregulă, răspunsul va fi
probabil „nimic”. Nu mai încerca să le faci pe plac. Oamenii toxici şi-au dat seama cu mult timp
în urmă că oamenii decenţi vor încerca o perioadă extraordinară de timp să îi menţină fericiții.
Dacă ai făcut ceva în necunoștință de cauză şi astfel ai rănit pe cineva, întrebați-l, vorbiți despre
problemă și, dacă este nevoie, oferiţi-vă scuzele.

Persoanele toxice sunt manipulatoare. Modul lor de operare este de a face pe cei din jur
să facă ceea ce ei vor să facă. Cu toții greșim uneori, dar oamenii toxici se vor asigura că știi
asta. Ei te vor judeca și astfel îţi va afecta stima de sine, sugerând că eşti mai puțin bun decât ai fi
de fapt doar pentru că ai făcut o greșeală.

Aceştia nu își asumă responsabilitatea pentru sentimentele lor. Mai degrabă, sentimentele
lor sunt proiectate asupra voastră. Dacă încercați să-i subliniați acest lucru, persoana toxică
probabil își va apăra cu vehemență perspectiva și nu își va asuma nicio responsabilitate.

O persoană toxică nu-şi cere scuze. Aceasta nu vede nici un motiv, pentru că lucrurile
sunt întotdeauna vina altcuiva. În multe cazuri, deși încearcă să orchestreze relațiile pentru a-și
sluji propriile scopuri, persoana toxică încearcă să obțină simpatie și atenție apelând la statutul de
“victimă”.

Oamenii toxici te fac să le alegi pe altcineva sau ceva ce vor în faţa a ceva ce vrei tu.
Adesea, aceasta se transformă într-o dinamică „divide şi cucereşte” în care singura alegere sunt
ei, chiar cu preţul de a vă cere să întrerupeți alte relații semnificative pentru a le satisface acest
egoism.

Oamenii toxici te scurg de energie; întâlnirile cu aceştia vă lasă goi din punct de vedere
emoțional, frustraţi sau chiar enervaţi. Odată ce observați că fiecare interacțiune este încărcată
negativ, limitați contactul cu aceasta. Relațiile sunt complexe și este posibil să nu fie ușor să te
ocupi de oamenii toxici până când nu vei învăța din interacțiunile anterioare. Știm că multe
relații, mai ales cele familiale, sunt dificile, pentru că nu este ușor să închideți ușa și să vă luați la
revedere. Dar concluzia este că dacă o astfel de persoană îţi afectează starea de spirit şi îti crează
probleme ce ocupă mare parte din zi, este timpul să evaluezi problema. Fie că limitaţi timpul cu
această persoană sau că încheiaţi relația - nu regretaţi.. Timpul și energia sunt esențiale pentru
propria voastră viață.